Raiul și Iadul, prăpastia ce ne separă pe unul de celălalt
Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți (Lc 16, 19-31)
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. (Lc. 16, 19) Omul bogat, în splendoarea purpurei, nu este acuzat că este lacom sau că a luat averea altuia, sau că ar fi comis adulter ci, de fapt, nu este acuzat că ar fi făcut ceva rău. Singurul rău de care se face vinovat este mândria sa. Prea ticălosule, vezi un mădular al trupului tău zăcând la poarta ta și nu ai dragoste față de el?! Dacă pentru tine poruncile lui Dumnezeu nu înseamnă nimic, măcar fie-ți milă de starea în care te afli și cutremură-te pentru că s-ar putea să ajungi și tu asemenea lui. Dă ceea ce părăduiești tovarășului tău. Nu spun să-ți dai averea, ci ceea ce arunci, dă fărâmiturile de la masa ta, fă milostenie cu ele… Lazăr stătea la poartă ca să-i fie văzută starea groaznică a trupului și ca bogatul să nu spună: Nu l-am văzut. Stătea într-un colț. Nimeni nu mi-a spus. Stătea la poartă. L-ai văzut de fiecare dată când ai ieșit afară și când ai intrat înăuntru. Când mulțimile de servitori îți slujeau, el stătea acolo plin de bube. (Fericitul Ieronim)
Astazi nu ne mai place simplitatea, nu mai suportam modestia, naturaletea si discretia. Ne etalam patimile ca la taraba, fara jena, inselati fiind sa credem ca ele sunt virtuti si ca suntem in stare sa marturisim in fata oamenilor tot cu omul vechi, sulemenit si impopotonat care am ramas. Nu ne marturisim nici pe noi insine macar, ci marturisim alte duhuri care ne locuiesc si carora le dam numele de… “eu sunt acesta”…
Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube(Lc. 16, 20) …Iisus a ținut sub tăcere numele bogatului și a pomenit doar numele săracului. Numele bogatului era vestit, dar Dumnezeu l-a trecut sub tăcere. Numele celuilalt era ținut sub tăcere, dar Dumnezeu l-a făcut cunoscut tuturor. Nu vă mirați de aceasta, căci Dumnezeu doar citea ceea ce era scris în cartea Sa. Lazar, desi plin de bube si in plina mizerie, nu a lasat sufletul sau sa fie cuprins de muscatura otravitoare a invidiei, a lacomiei si a ravnirii de a fi bogat. (Fericitul Augustin).
A fost sarac Lazar, dar nici nu ravnea la bogăţii si nici nu si-a pus nadejdea in puternicul in fata portilor caruia zacea, in fata lui Dumnezeu Lazar era cel cu adevarat bogat, pentru ca era bogat sufleteste, si asa trebuie sa fie si in fata oricarui crestin. Scaparea lui Lazar este Dumnezeu, nu in dreptatea omeneasca, nici in “milostenia” ipocrita si interesata a fariseilor si mai-marilor lumii, nici in sistemele “filantropice” si “umaniste” care iti ofera painea cu o mana si iti jefuiesc sufletul cu amandoua…
Iar un sărac, anume Lazăr. Numele lui Lazăr înseamnă cel care a fost ajutat. Lazăr nu este cel care ajută ci cel care este ajutat. Era un om sărac și în sărăcia sa, Domnul a venit să-l ajute.(Fericitul Ieronim)
Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. (Lc. 16, 21) Neajutat și neîngrijit de nimeni, aduna cu bucurie, pentru a-și sătura foamea, bucatele cele ce cădeau de la masa bogatului. Pe lângă sărăcie, mai era împovărat și cu o boală grea și fără leac. Da, se spune că până și câinii îi lingeau bubele și nu-i făceau rău, ci îl îndrăgeau și-l îngrijeau. Animalele își alină propriile suferințe cu limba, domolind durerea ce o au și tămăduind cu grijă bubele lor. Bogatul era mai crud decât câinii, pentru că nu simțea nici o milă sau, ci era pe deplin nemilostiv.(Sfântul Chiril al Alexandriei)
Nemaifiindu-i foame, nu mai ştie cum e să-i fie. Îmbrăcându-se mereu, nu mai ştie cum este să-i fie frig. Săracii sunt mereu prea mulţi ori prea vinovaţi de starea lor, ca să mai merite preţioasa lui atenţie. Într-o lume a high-life-ului celor cu bani, se găsesc mereu cerşetori şi câini care să infecteze igienica lume a celor sătui. Bolile acestor cerşetori sunt de la sine înţelese, fără a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului sau de – Doamne fereşte! – atotputernica lui bogăţie. E risipă prea multă iar economia are mai multă putere în sufletul lui decât credinţa în Cel ce ne învaţă că „cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12, 30). Cât de tare poate fi necredinţa unui asemenea om? Nici dacă ar învia cineva din morţi, nu va crede.
Bogatul din Evanghelie avea cu siguranta un nume cunoscut si slavit in lumea in care se misca. Era important, era mare, era stralucitor, puternic, vesel, si parea sa fie vesnic asa. Avea totul aici, tot ce isi dorea. Era un om de succes, un om “realizat”, “fericit”, in fata caruia se plecau toti. Nimic nu-l clatina, nimic nu-l tulbura, nimic nu-l cobora. Numai moartea a reusit asta. Dar Evanghelia nu-i pomeneste numele. Dumnezeu nu-i pomeneste numele. A ajuns in lumea de dincolo un ilustru… anonim.
Lazar insa era, la fel de cert, un cersetor oarecare, anonim, sters, nebagat in seama, poate ca era un om mai prostut la minte, in orice caz un tip banal si neinteresant, ba chiar ajunsese foarte respingator – de murdar si bolnav ce era. De nimic nu era bun, nu facuse niciodata nimic mai deosebit in viata lui. Era ca si cum nici nu exista. Cum sa merite sa fie bagat in seama de bogat fie si cu niste firimituri, daca era un no-name? Dar iata ca Evanghelia ii retine si ii propovaduieste in veci numele, deci Dumnezeu il pomeneste in vesnicie.
Saracul, hidosul, prostul si anonimul devine Lazăr, icoana adevaratei bogatii, adevaratei straluciri, adevaratei “faime” si slave. Nu insemna nimic, nu avea nimic, dar absolut nimic, si acum inseamna si are totul. In Hristos. Simplu de observat: bogatul nu are un nume, saracul da, anume Lazar.
Bogatul acela, dacă ar fi avut pe cineva care să-i facă astfel de îndemnuri – iar nu lingăi care dau numai sfaturi plăcute şi aţâţătoare la plăcere – n-ar fi ajuns în gheenă, n-ar fi îndurat muncile cele nesuferite, nu s-ar fi căit după aceea nemângâiat: dar fiindcă toţi îi spuneau doar cele ce-i erau pe plac l-au dat focului.
De cand Domnul Hristos a venit in aceasta lume pamanteasca si a intemeiat Biserica Sa, aceasta a devenit cel mai inalt si cel mai de seama observator. Din ea se vad intru Hristos toate lumile, si cele de sus, si cele de jos, se vede si Raiul si iadul. Si inca mai presus de acestea, incomparabil mai presus de acestea. Caci Domnul, coborand din Ceruri pe pamant, a unit lumea cereasca cu lumea pamanteasca. A facut o singura lume din doua lumi. A coborat pe pamant ca sa-l ridice pe om la Ceruri. Pentru aceasta a venit Domnul in aceasta lume. A venit ca sa ne arate ce este pamantul si ce este Cerul; ce este Raiul si ce este iadul. De la El si din Sfanta Sa Evanghelie noi ne cunoastem destinul. Fiecare om isi cunoaste calea, o cunoaste pana la sfarsit: de la inceput pana la sfarsit, de la mormant pana la inviere, de la inviere pana la Infricosatoarea Judecata si de la Infricosatoarea Judecata prin toata vesnicia. Nu mai exista taine nedezlegate si infricosatoare.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. (Lc. 16, 22) Cred că am dovedit că Hristos nu a obiectat la averea bogatului, ci la neascultarea, necredința, mândria și cruzimea sa. Bogații să nu spună că le țin partea. S-au înfricoșat când li s-a amintit de Evanghelie. Când au auzit că bogatul se zbătea în chinurile iadului, s-au înspăimântat. I-am liniștit, nu de avere trebuie să se teamă, ci de lăcomie. Să aibă bogății precum Avraam, dar să le aibă având și credință. Să le aibă, să le stăpânească și nu să fie stăpâniți ei de ele.
(Fericitul Augustin)
“Fericiti cei milostivi” (Mt. 5,7). Dar cine sunt cei milostivi? Cei ce dau bani si hranesc pe saraci? Nu! Dar cine? Cei ce saracesc de dragul Celui ce a saracit pentru noi (cf. II Cor. 8-9) si care nu au nimic de dat, dar isi aduc aminte pururi cu mintea de cei saraci, de vaduve si de orfani si de cei in neputinte, care ii si vad adeseori si compatimesc cu acestia si plang pentru ei fierbinte, cum era si Iov care zicea: N-am plans oare si eu impreuna cu cel care-si ducea viata greu? (Iov 30, 25), iar atunci cand au cu ce, ii miluiesc pe acestia cu bucurie, aducand aminte fara pizma tuturor si cele privitoare la mantuirea sufletului, urmand Celui ce a spus: Am invatat-o fara viclenie si o impartasesc fara parere de rau (Int. Sol. 7, 13). Acestia sunt cei fericiti de Domnul ca fiind cu adevarat milostivi; de aceea, de la o asemenea milostenie, ca printr-o treapta, ajung la curatirea desavarsita a sufletului”.
Pomana insa e numai unul dintre chipurile iubirii; un alt chip al ei, de mare pret, e milostivirea. Domnul o numara intre “fericiri”, spunand:“Fericiti cei milostivi, caci aceia se vor milui!”
Intai, pomana duhovniceasca isi face tot cel care ia aminte la necazurile, nevoile, grijile, durerile fratelui sau, patimeste impreuna cu acela, se face, trup si suflet, partas al nenorocirilor lui, putand sa spuna cu simtirea lui Iov: N-am plans eu, oare, cu cel care-si ducea viata greu? (Iov 30, 25).
Apoi, pomana duhovniceasca e sa voiesti mantuirea aproapelui si sa-l ajuti sa se mantuiasca.Nu cu ritorisiri si predici, ci cu vestirea invataturii celei mantuitoare a lui Hristos. Cum spune Solomon:Impreuna cu ea [Intelepciunea] mi-au venit toate bunatatile, caci in mainile ei sunt bogatii nenumarat … Am invatat-o fara viclenie, o impartasesc fara parere de rau si nu ascund comorile ei. Ea este pentru oameni comoara nesfarsita (Int. Sol. 7, 11, 13-14).
Versetul 10 din Psalmul 33 este, poate, cel mai frumos tropar al Milei: Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pre Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Cautarea lui Dumnezeu nu este altceva decat calea de la saracia bogatului nemilostiv la bogatia saracului Lazar.
Bogatul, nemilostiv aici pe pamant, ajunge un milog dincolo, in ceruri. Cere ceea ce n-a stiut sa daruiasca: Fie-ti mila de mine! ,,este o arta si inca una din cele mai bune. Daca orice arta este utila omenirii, nici una nu este mai utila ca milostenia. Nicio alta arta nu ne pregateste inaltarea, nu ne tese vesminte, nu ne inalta case din namol, precum milostenia! Ea nu ne smulge din mainile mortii, ea ne procura gloria vietii viitoare si ne cladeste locuinte ceresti. Milostenia nu permite, de asemenea, sa se stinga candelele noastre. Ea ne justifica si ne face mai albi ca zapada”(ioan gura de aur)
Vai de bogatii care, avand putinta de a-i mangaia pe saraci, n-au folosit puterea bogatiei in scopul pentru care au primit-o! (Sfantul Vasile cel Mare)
Daca iubirea s-ar margini numai la milostenii, cum ar mai implini porunca iubirii monahii, care s-au lepadat de toate bunurile pamantesti, sau saracii, care nici ei nu au nimic? Acestora, si tuturor oamenilor, Sfantul Simeon le infatiseaza si o alta cale de a milui cu dragoste: pomana cea duhovniceasca.
Daca esti bogat, sa te gandesti ca vei da socoteala: pe curve ti-ai cheltuit banii sau pe saraci; pe paraziti si lingusitori sau pe nevoiasi; pe dezmat sau pe filantropie; pe placeri, pe imbuibare si pe betie sau pe ajutorarea neferictilor? Daca vezi un sarac, sa nu treci pe alaturi, ci sa te gandesti indata ce ai fi vrut sa-ti faca toti daca ai fi fost tu insuti sarac. Cel ce face un bine trebuie nu sa cerceteze viata saracului, ci sa ajute saraciei si sa acopere nevoia. Una este indreptatirea saracului: neajunsul si nevoia – si sa nu ceri de la el nimic altceva, ci daca el, chiar daca ar fi cel mai stricat dintre oameni, are lipsa de hrana neaparat trebuincioasa, noi sa-i alinam foamea. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Daca te rogi, dar nu dai milostenie, rugaciunea ta este moarta. Mana ta sa fie totdeauna deschisa. Faceti milostenie cu vaduvele si cu orfanii. Milostenia si rugaciunea merg mana in mana. (Staretul Gheorghe)
Omul instarit sa-si refuze placerea de a merge la teatru si sa foloseasca banii acestia pentru a-i ajuta pe saraci. Buna crestina sa-si refuze hainele de care nu are nevoie si sa se gandeasca la faptul ca ar putea sa dea din prisosul sau saracimii ori spre impodobirea bisericii. Chiar sateanul, muncitorul, meseriasul simplu sa-si insuseasca aceasta regula: macar jumatate din ceea ce dau pe vodca sa-i dea lui Hristos in persoana fratilor sai saraci, si Hristos, pentru rugaciunile acestor saraci, ii va ajuta sa se lase cu totul de bautura si le va binecuvanta ostenelile. Chiar si copilul sa-si refuze bunatatile, jucariile, in folosul orfanilor, pentru ca si copiii trebuie sa duca viata crestineasca. (Episcopul Nicon al Vologdei)
Milostivirea sta nu doar in milostenia pe care o dati, nu doar in cuvintele de mangaiere pe care le spuneti cateodata celui ce sufera, ci si in bunavointa deplina, care petrece nedespartit cu voi in chip launtric, fata de toate faptele lui, cu simpatie calda. (Protoiereul Valentin Mordasov)
Intr-una din Vietile sfintilor Lavrei Pesterilor se spune: daca cuiva nu-i pare rau de banii care i s-au furat, aceasta i se socoate mai mult decat milostenia pe care o da de bunavoie. Cu atat mai mult nu trebuie sa-ti para rau ca cineva a folosit nu stiu cum ceea ce i-ai daruit sau ceea ce a luat de la tine, altfel vei micsora folosul duhovnicesc al jertfei tale. (Staretul Ambrozie de la Optina)
Daca cineva va izbuti sa face vreun bine ori sa dea milostenie, trebuie sa spuna: “Cu binecuvantarea Ta, Doamne, am savarsit asta!” (Staretul Nectarie de la Optina)
Din cartea “Scoala evlaviei”, despre Sfantul Patriarh Ioan cel Milostiv: Odata, la Sfantul Ioan, Patriarhul Alexandriei, a venit un dregator bogat, si a reusit sa vada patul sfantului, care era acoperit cu o patura proasta. Dupa ce s-a intors acasa, dregatorul i-a trimis patriarhului o patura care costa treizeci si sase de monezi din aur, rugandu-l sa se inveleasca cu ea. Nevrand sa-l jigneasca pe dregator, patriarhul a luat, la rugamintile lui staruitoare, patura si s-a invelit cu ea – o singura noapte, zicandu-si:
“Vai, tie, ticaloase Ioane, ca te invelesti cu patura de mult pret, pe cand fratii lui Hristos – saracii – ingheata de ger! Cati oameni nu innopteaza fara adapost impotriva vantului si a frigului, neavand decat o amarata de rogojina sau niste zdrente? Cati oameni dezbracati nu se tavalesc prin gramezile de balegar si tremura de frig, suferind atat de foame, cat si de frig, neputand dormi toata noaptea, vrand sa puna ceva in gura si murind de frig? Vai mie!
Cati vor fi fiind saracii, care asemenea lui Lazar vor sa se sature din faramiturile care cad de la masa mea? Vai mie! Cati straini si pribegi vor fi fiind in acest oras, care n-au unde sa-si plece capul, care, petrecand noaptea pe strazi, multumesc Stapanului Hristos pentru toate? Iar tu, Ioane, vrand sa primesti vesnica odihna, petreci aici in rasfat si odihna si ai tot ce-ti pofteste inima: traiesti in preafrumoase odai, porti vesminte moi, bei vin, mananci peste pe alese. Si pe langa toate acestea , te-ai mai invelit si cu patura de mult pret. Si atunci, ce poti sa mai astepti in veacul ce va sa fie? Nu, ticaloase Ioane, ducand asemenea viata nu vei primi Imparatia cea vesnica, ci vei auzi la fel ca bogatul din Evanghelie: “tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, pe cand saracii – cele rele” (Lc.16, 25). Dumnezeu este martor ca smeritul Ioan nu se va inveli inca o noapte cu aceasta patura, ci cu banii primiti din vanzarea ei, ii va inveli pe cei saraci si sarmani”.
Indata ce s-a facut ziua, sfantul a trimis patura spre vanzare la targ, ca din pretul ei sa cumpere haine pentru saraci. Pe cand se vindea insa patura, s-a intamplat sa treaca pe acolo dregatorul care i-o daruise fericitului Ioan. Vazand ca e pusa in vanzare, a cumparat-o si i-a trimis-o lui Ioan iarasi, rugandu-l sa se acopere cu ea chiar el. Luand patura, sfantul a trimis-o iarasi la targ sa fie vanduta. Dregatorul, vazand ca patura este pusa in vanzare din nou, a cumparat-o a doua oara si i-a trimis-o lui Ioan cu rugamintea sa se inveleasca chiar el cu ea. Ioan a trimis patura la vanzare si a treia oara, dar dregatorul, cumparand-o iar, a trimis-o la Ioan. Dupa aceasta, Ioan a poruncit sa i se spuna dregatorului: “Sa vedem care dintre noi va obosi cel dintai: eu s-o vand sau tu s-o cumperi si sa mi-o dai din nou?”. Astfel Sfantul Ioan a dobandit de la dregatorul acela mult aur, pe care l-a si impartit saracilor.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. (Lc. 16, 22)
Am spus, ce este văpaia ori ce este prăpastia ori celelalte lucruri pe care le pomenește, dacă nu chiar ceea ce denumesc ele? Mi se pare – spune Macrina – că Evanghelia, prin aceste detalii, vrea să arate câteva lucruri dintre cele în legătură cu sufletul. Patriarhul spune bogatului: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta” și spune și săracului: „asemenea, pe cele rele”. Prin prăpastia ce separă pe unul de celălalt, Scriptura mi se pare că vrea să trimită spre un fapt important…
Acesta, după părerea mea, nu este un abis pământesc, ci este judecată creată între acele alegeri ale modului de a viețui. De vreme ce cineva a ales plăcerea acestei lumi și nu a îndreptat această alegere printr-o schimbare a inimii, creează pentru viața viitore singur pentru sine un loc lipsit de orice bine. Își sapă acest loc inevitabil precum sapă cineva un puț adânc și fără fund.
Mi se pare că Scriptura folosește „sânul lui Avraam”, în care bolnavul își află odihna, ca un simbol al stării de bine a sufletului. Acest Patriarh este primul care a ales credința lucrurilor viitoare în locul plăcerii trecătoare. Lipsit de tot ceea ce avusese la începutul vieții, trăind printre străini, a căutat bogăția viitoare prin nenorocirile de acum. Folosim cuvântul „sân” când ne referim simbolic la o parte din întinsul mării.
Mi se pare că Scriptura folosește cuvântul „sân” ca un simbol al nenumăratelor țeluri pe care cei ce vâslesc cu virtuți prin viață le vor atinge când vor pleca din lumea aceasta. Ei își ancorează sufletul în acest sân al bunătății precum într-un port al păcii.(Sfântul Grigorie de Nissa)
Judecațile lui Dumnezeu nu sunt aceleasi cu judecatile lumii acesteia. Bogatia lumii acesteia, fie materiala, fie intelectuala, nu este nimic in fata Domnului. Iar pentru om, de cele mai multe ori, este pricina de pierzanie. Pentru ca omul cade in nesimtire.
Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. (Lc. 16, 23) Din cuvintele Sfintei Scripturi, înțelegem că sufletul este chinuit de flăcări nu numai văzându-le, ci și simțind durerea precum o face trupul cuprins de foc. Aflăm din cuvintele Mântuitorului că bogatul ardea în iad. Rugăciunea sa către Avraam ne spune că sufletul său era ținut în iad. Bogatul spune: trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Odată ce Hristos descrie pe păcătos înconjurat de flăcările iadului, nimeni care are rațiune nu va nega că focul ține în loc sufletele păcătoșilor.(Sfântul Grigorie cel Mare)
Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne ne cunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit si pe pământ şi în cer. Ce înseamnă aceasta? Oare nu-i lucrul acesta cu totul împotriva obiceiului? Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe bogătaş, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi ştiut cum ii cheamă. Săracii trec prin lume ca nişte umbre, etichetaţi laolaltă drept „cerşetori”, pe când numele bogaţilor răsună pe toate buzele, sunt cântate în ode, scrise în cronici si săpate în piatra monumentelor funerare.
Dar tocmai de aceea nu pomeneşte Domnul numele bogatului: ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor faţă de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele unui astfel de om, nici îngerii nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii. Domnul ar fi putui să dea bogatului nume, cum i-a dat săracului, dar nu a vrut ca dumnezeieştile-I buze să-l plămădească, să înnoiască şi să dea viaţă unuia şters odată din Cartea Vieţii.
Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. (Lc. 16, 23) Domnul a asemănat pe preoții oamenilor cu cel îmbrăcat în purpură. Nimic nu este mai de cinste decât veșmântul de purpură. Apoi a asemănat pe ucenicii crucii cu Lazăr. Nu era nimeni mai josnic decât Lazăr. Hristos a dezvăluit numele celor iubiți de El prin Lazăr, cel iubit de El. Hristos a mai vrut să dezvăluie numele vrăjmașilor Săi prin cuvintele dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci. De fapt, nu tot cel ce trăiește este și viu și nici tot cel ce este îngropat este și mort.
Vezi că, cu cât mai mult fast a trăit bogatul, cu atât era Lazăr mai smerit! Cu cât era mai înjosit Lazăr cu atât mai mare i-a fost cununa. De ce a trebuit să vadă pe Avraam deasupra tuturor drepților și pe Lazăr în sânul său? L-a văzut pe Avraam pentru că el îi iubea pe săraci și ca să aflăm că nu putem nădăjdui la iertarea de la sfârșitul veacurilor dacă roadele iertării nu pot fi văzute în noi pe acest pământ. Dacă Avraam, care a fost primitor cu străinii și a avut milă pentru Sodoma, nu a putut avea milă față de cel care nu a avut milă cu Lazăr, cum putem spera atunci că va fi iertare pentru noi. Bogatul l-a numit părinte Avraame, iar Avraam l-a numit fiule, dar de ajutat nu a putut: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi Lazăr, asemenea, pe cele rele.(Sfântul Efrem Sirul)
Iata, in pilda Sa de astazi despre bogat si despre saracul Lazar (Luca 16, 19-31), iata ca am vazut și comentarii ale sfintilor parinți și impotranti cugetatori ortodocși, Domnul a descoperit aceasta mare taina, a rostit aceasta Veste Buna pentru toti. Dar unii ar putea spune ca aceasta este doar o istorioara. Nu, iata, fiecare crestin este martorul acestora. Fiecare crestin in aceasta lume traieste avand neincetat in vedere ca in cealalta lume il asteapta Raiul si iadul. O a treia cale nu exista. Si fiecare Sfant inca de cand era pe pamant, a ajuns la o anumita masura a acestor lumi ceresti si era in ele, nadajduind in ele dupa mila si bunatatea lui Dumnezeu.
Iata-l pe marele si slavitul Apostol Pavel. Ce s-a intamplat cu el? El a vazut si a trecut prin toate lumile de sus. Luati aminte, scrie el crestinilor corinteni,cunosc un om in Hristos, care a fost rapit pana la al treilea Cer (2 Corinteni 12, 2). Acesta a fost e Fie in trup, nu stiu, fie in afara de trup, nu stiu. Si acelasi om a fost rapit in Rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca (2 Corinteni 12, 3-4). Ce a vazut el acolo? Ceea ce a vazut acolo, a facut cunoscut tuturor corintenilor ca aceasta nu se poate descrie. Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, spune Sfantul Apostol Pavel (1 Corinteni 2, 9).
Si ce sa spunem despre marele si slavitul Ioan Teologul, care a scris Apocalipsa si ne-a adus la cunostinta taine minunate, a cuprins toata istoria pamantului, toate evenimentele importante, toti creatorii de seama ai istoriei. Cine este cel mai important Creator? Ce a vazut Sfantul Ioan Teologul pe insula Patmos, atunci cand Domnul l-a invrednicit sa fie in Duh, dupa cum ne spune (Apocalipsa 1,1-10)? A vazut intreaga istorie a omenirii si cum ca, pe de o parte, Dumnezeu este Creatorul de seama al ei, iar pe de alta parte, diavolul, iar omul – in centru. Omul cu voia sa libera a optat fie pentru Dumnezeu, fie pentru diavol. Sau pentru Dumnezeu sau pentru diavol.
Iadul și raiul. Iata doua lumi finale, lumi in care orice fiinta omeneasca de pe pamant se duce. Toata istoria omeneasca se incheie cu acestea. Aceasta este viziunea Sfantului Ioan Teologul. Slavitul Ucenic pe care Domnul Hristos l-a iubit in chip deosebit (Ioan 13, 23; 21, 20), a fost invrednicit de aceasta mare slava, ca lui sa i se descopere taina finala, ultima, din lumea pamanteasca si din lumile care sunt deasupra pamantului. Si daca veti merge de la un Sfant la altul, de la ei toti auziti acelasi adevar, adevarul lui Hristos lespre Rai si despre iad.
Amintiti-va de Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos, care de asemenea a fost inaltat pana la al treilea Cer si la celelalte Ceruri si a vazut intregul Rai, toata frumusetea acelei lumi, toata frumusetea care nu se poate descrie sau exprima prin niciun fel de cuvinte.
Multe locasuri sunt in casa Tatalui meu (Ioan 14, 2). Si aceasta desfatare, aceasta frumusete, iata, a vazut-o si bogatul nefericit din pilda Mantuitorului de astazi (Luca 16, 19-31), care, atunci cand s-a pomenit in cealalta lume, s-a pomenit in iad. Ce si-a dorit?
L-a vazut pe Lazar saracul in Rai, candva plin de bube inaintea usilor casei sale celei bogate, iar acum in sanul Sfantului si Dreptului Parinte Avraam – si ce l-a rugat? L-a rugat pe Parintele Avraam sa-l trimita pe Lazar sa-si ude varful degetului sau in apa si sa-i racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie, a spus el (Luca 16,24). Varful degetului sau…
Bogatul s-a trezit in iad. De ce? Faptele omenesti: el bogatul nemilostiv, mândru și arogant in iad, iar Lazar cel plin de bube, murder, trențăros, flamând in Rai.
Ce s-a intamplat atunci cand au plecat de pe pamant unul dupa altul? Se spune in pilda de astazi: Si a murit saracul si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam (Luca 16, 22).Ce insotire minunata! Ingerii au luat sufletul bubosului si bolnavului Lazar, caruia ii fusesera prieteni.
A murit si bogatul si a fost inmormantat. Iar el s-a trezit in iad (Luca 16, 22-23). De ce? Ce a facut bogatul in aceasta lume? Nimic altceva decat că s-a desfătat. Se spune in pilda de astazi ca se imbraca in haine moi si a trait domneste, veselindu-se in toate zilele sale (Luca 16,19). A ajuns în iad deși nu a fost nici ucigas, nici desfranat, nici criminal, doar ca a trait domneste si s-a veselit. Doar pentru că nu a simtit, nu a putut simti ca aceasta viata este cu adevarat darul lui Dumnezeu. Domnul daruieste viata omului in aceasta lume ca prin ea sa dobandeasca Viata vesnica, sa dobandeasca Imparatia Cerurilor. Si bogatul a trait, iata, in mod usuratic, a trait pentru mancare si imbracaminte. Si in cealalta lume s-a trezit in iad.
Şi el, strigând, a zis: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie”. (Lc. 16, 24)
Atunci a realizat că deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte!
Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, puterea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos celui fără de moarte să‑I strigăm: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihnindu‑l întru fericirea cea neîmbătrânitoare
Se ruga bogatul: Trimite pe Lazăr. Precum văd eu lucrurile, rugăciunea bogatului nu izvorăște din proaspăta durere, ci din vechea pizmă. Nu-i aprinde iadul gelozia, pe cât o face faptul că Lazăr a dobândit raiul. Pentru oameni este un mare rău și un foc de nesuportat să vadă fericiți pe cei ce odinioară erau ținuți în dispreț. Boala bogatului nu-l părăsește nici când acesta își suferă pedeapsa. Nu cere ca să fie dus la Lazăr, ci vrea ca Lazăr să fie trimis la el. O, bogatule, iubitorul Avraam nu poate trimite la patul chinurilor tale pe Lazăr, cel pe care tu nu ai binevoit să-l primești la masa ta. De aceeași purtare te bucuri și tu acum. Privești la slava celui pe care odată îl tratai cu dispreț, iar cel care te privea în slavă, acum te vede chinuindu-te.(Petru Hrisologul)
Dar Avraam a zis: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. (Lc. 16, 25).
Din acest verset:Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele, înțelegem că Dumnezeu (la Judecată nn) atribuie durere în schimbul bogățiilor, odihnă pentru sărăcie, văpăi pentru purpură și fericire în schimbul goliciunii. Echilibrul balanței va fi același. Măsura nu va fi înșelătoare, căci se spune: cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura (Mt. 7, 2). Motivul pentru care Dumnezeu refuză să arate milă bogatului în chinul său este că, în timp ce trăia, nici bogatul nu s-a sinchisit să arate milă. Motivul pentru care a ignorat cererea bogatului în durerea sa este pentru că și el a ignorat cererea săracului pe pământ.(Fericitul Augustin).
Atunci de ce, bogatule, dorești prea târziu fiind deja în iad ceea ce niciodată nu ai sperat în timp ce te bucurai de desfătările tale? Nu treceai tu pe lângă cel aflat la poarta ta? Nu tu, disprețuind pe sărac, batjocoreai pe Moise și pe proroci? Ai refuzat să fii credincios aproapelui aflat în nevoi, de aceea acum nu te faci părtaș bucuriilor sale (Issac Sirul).
Săracului nu trebuie să-i fim credincioși, sperând că va avea parte de avuții la timpul cuvenit și să îi fim credincioși pentru a le împărți pe acelea cu el. Nicidecum, calea nu este aceasta. Soluția este cea dată de Mântuitorul, Care a spus: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice (Lc. 16, 9). Există săraci care nu au acoperiș deasupra capului, dar care au unde te primi. Faceți-vă prieteni dintre aceștia cu bogăția nedreaptă, foloase pe care nedreptatea le numește foloase. Pentru că există foloase pe care dreptatea le numește astfel și care se află în visteria lui Dumnezeu. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua (Mt. 10, 41-42). Astfel, îi este credincios aproapelui în sărăcia sa, de aceea se va bucura de cele bune ale sale.(Fericitul Augustin)
Iar el a zis: „Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu”. (Lc. 16, 27) Dacă părintele tău este Avraam, cum poți spune: să-l trimiţi în casa tatălui meu. Tot n-ai uitat pe tatăl tău? Ai uitat că tatăl tău te-a zădărnicit? Pentru că el ți-a fost tată, ai cinci simțuri: vederea, mirosul, gustul, auzul și atingerea. Aceștia sunt frații de care erai robit. Pentru că erau frații pe care îi iubeai, nu ai mai putut să-l iubești și pe fratele tău, Lazăr. Bineînțeles că nu l-ai putut iubi ca pe un frate pentru că îi iubeai pe ei. Acești frați nu au pic de dragoste pentru sărăcie. Văzul tău, mirosul tău, gustul și simțul atingerii îți erau frați. Acești frați ai tăi au iubit avuția, nevăzând nici măcar cu un colț al ochiului sărăcia. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea. Ei sunt frații care te-au adus în aceste chinuri. Nu pot fi salvați decât dacă mor. Decât dacă vin şi ei în acest loc de chin. De ce vrei să scapi pe acei frați care nu au dragoste pentru sărăcie? Frații trebuie să sălășluiască cu frații lor.(Fericitul Ieronim)
Bogatul și frații săi obișnuiau să ia în derâdere pe prooroci. Îmi închipui, și nu am nici o îndoială, că a vorbit despre prooroci cu frații săi. A vorbit de îndemnul lor de a face bine, de opreliștea de a face rău, înfricoșându-ne cu chinurile viitoare și făgăduindu-ne răsplata ce va veni. A râs de toate acestea și a zis cu frații săi: ce viață este după moarte? Ceea ce putrezește în mormânt își mai aduce aminte? Ce simte cenușa? Tot omul este dus și îngropat. Pe cine am auzit că s-a întors înapoi? Acesta este motivul, pentru că și-a adus aminte de cuvintele sale, pentru care a vrut ca Lazăr să meargă la frații săi, ca ei să nu mai spună: Cine s-a întors vreodată de acolo? Există un răspuns pentru întrebarea aceasta. Acest om se pare că era evreu, căci de aceea a spus: Părinte Avraame, și a primit un răspuns mai mult decât potrivit: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. Aceasta s-a împlinit cu evreii, pentru că ei nu au ascultat de Moise sau de prooroci, nici nu au crezut când Hristos a înviat. Oare nu a proorocit aceasta lor mai înainte ,spunând că:dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela? (In. 5, 46) ) (Fericitul Augustin)
Iar el a zis: „Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu”. (Lc. 16, 27) Şi i-a zis Avraam: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei” (Lc. 16, 29) Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela (In. 5, 46). Acum înțelegi ceea ce a vrut să spună Avraam? Bine faci că Îl aștepți pe Cel ce va învia din morți, însă Moise și proorocii au spus că El este Cel care va învia dintre cei morți. De fapt, Hristos vorbește prin ei și dacă îi asculți pe ei, Îl asculți pe Hristos.(Fericitul Ieronim)
Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.
După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit din început pe om, şi l‑ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale; dar din pizma diavolului fiind amăgit, s‑a făcut părtaş mâncării, călcător poruncilor Tale făcându‑se. Pentru aceasta l‑ai osândit să se întoarcă iarăşi în pământul din care a fost luat, Doamne, şi să‑şi ceară odihnă.
Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând: grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune! Ce taină este aceasta, ce s‑a făcut cu noi? Cum ne‑am dat stricăciunii? Cum ne‑am înjugat cu moartea? Cu adevărat, precum este scris după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormitului odihnă
Pilda bogatului ne este reamintita noua tuturor si amintirea ei ne pune inainte taina tuturor lumilor, pentru ca noi, crestinii, sa cunoastem calea noastra in aceasta lume si cele de apoi. Dupa venirea Domnului Hristos, dupa Sfanta Sa Evanghelie, oamenii nu mai pot spune: „Nu stim ce ne asteapta in cealalta lume si ce este in acele lumi”. Avem totul, depinde numai de noi, de libera noastra vointa, daca vom pleca din aceasta lume in Rai sau in iad. Daca vom sluji Domnului Hristos si vom fi ai Lui in aceasta lume, negresit El ne va duce in Imparatia Sa cea Cereasca, asa cum i-a calauzit si-i calauzeste pe toti ucenicii Sai, pe toti care ii slujesc dupa libera lor vointa, care cred in El si Il urmeaza. El nu cere nimic de la noi decat ca de bunavoie sa supunem voia noastra libera sfintei si dumnezeiestii Sale vointe, ca El sa o indrepte si sa o calauzeasca. Atunci ne este asigurata calea de pe pamant in Imparatia Cerurilor. Amin”.(postat pe fb de ioan monahul)