Rahila îşi plânge copiii
Taina Betleemului s-a produs urmand nu socotelii oamenilor, ci intelepciunii Duhului Care a grait prin prooroci, Mesia, Hristosul lui Dumnezeu, avea sa-Si traga obarsia din Nazaret si sa Se nasca in Betleem, aratand o data mai mult ca Dumnezeu alege adeseori pe cele de jos spre a le da de rusine pe cele de sus, si pe cele care se socot de putin pret, ca sa le certe pe cele care se falesc. Când Dumnezeu Se face om. Aflandu-se pe drum si venindu-i sorocul, aici, in Betleemul Iudeei, a gasit adapost Sf. Fecioara intr-o pestera folosita ca iesle; aici, pe paie curate si sub suflarea calda a vitelor, s-a nascut Dumnezeu cu scancet de prunc omenesc; aici, mirati in buna lor simplitate, au fost vestiti ciobanii prin inger ca s-a nascut Mantuitorul lumii si mare a fost bucuria lor; aici, calauziti de stea, au venit si s-au inchinat Magii de la Rasarit, aducandu-si darurile lor de aur, smirna si tamaie, ca pe un prinos al intelepciunii pagane adus Adevarului intrupat.
Și de aici a pornit, la porunca nebuneasca a lui Irod, masacrul celor 14000 de prunci de parte barbatesca, de la 2 ani in jos, pe care Biserica ii pomeneste la 29 decembrie. De toate acestea ne dau marturie Evangheliile, facand din umilul Betleem leaganul pamantesc al lui Dumnezeu. Sfinții parinții au consemnat numarul acesta având în vedere crimele lui Irod în 41 de ani de domnie și celelalte acte oribile ale lui Irod, un eveniment de o mica amploare ca acesta nu ar fi fost unul menit sa fie remarcat, dar scopul lor era uciderea lui Iisus, un fapt amplu care trebuia consemnat, alegand numarul de 14000 ca o cifră simbolică, fiindcă toteauna și mai ales azi, oamenii fara Dumnezeu încearca să-L scoată din viața noastră, din viața copiilor noștrii, din neamul nostru, din lume, irozii lumii înceacă și astâzi, și vor încerca mereu, să-l ucidă pe Hristos. Dar cel care va câștiga este și va fi acum și totdeauna Dumnezeu cel în Treime slăvit.
Probabil că au fost mulţi care l-au căut pe Iisus, după ce Irod a dat porunca ca toţi baieţii de la doi ani în jos să fie omoraţi, dar nu l-au ma gasit la Betleem pentru ca el plecase. De toată veselia s-a umplut Efrata şi Rahila dănţuieşte cu credinţă, aducând lui Dumnezeu jertfă pe prunci. Acum două zile, in biserică l-am prăznuit pe Sf. Arh. Ştefan, întâiul mucenic pentru Hristos. Astăzi aceeaşibucurie: cei 14.000 de prunci ucişi tot pentru Hristos. Ei sunt primii care au murit pentru Hristos, Cel întrupat, cu toate că nu au putut intra în Împărăţia Cerurilor imediat ce au primit martirajul, aşa cum a făcut-o primul intrat în rai – tâlharul cel îndreptat de pe cruce, deoarece Hristos nu fusese încă răstignit şi nici nu înviase. Acel tâlhar a luat-o înaintea tuturor, intrând în rai chiar înaintea lui Adam şi Eva.
Observand ca magii nu s-au mai intors sa-i dea de veste, Irod a poruncit sa fie omorati toti pruncii din
Bethleem si din imprejurimi, de doi ani si mai mici, implinindu-se in acest fel o alta profetie a proorocului Ieremia. In afara de Apostolul si Evanghelistul Matei, nici un alt evanghelist nu aminteste despre tragicul episod al uciderii pruncilor. Totodata, nici o parte a literaturii canonice sau profane apartinand acelei perioade nu aminteste de aceasta, in afara de „Protoevanghelia lui Iacov". Diferente exista si in ceea ce priveste numarul copiilor ucisi: in calendarele bizantine este trecut numarul de 14.000, in cele siriace 64.000, iar unii istorici moderni vorbesc de pana la 100 de prunci ucisi. Cu toate acestea, o actiune atat de iresponsabila sta in armonie cu caracterul lui Irod, asa cum este descris de Iosif Flaviu. Iosif il descrie pe Irod ca fiind patologic obsedat de puterea sa - unii membri ai familiei proprii au fost ucisi chiar de el (este vorba de doi dintre fii sai) pentru ca erau suspectati ca atenteaza impotriva puterii sale.
Tradiţia creştină a consemnat în istorie numărul de 14.000 de prunci ucişi de către soldaţii lui Irod. Cifra este compusă din numărul 7, care la evrei era unul simbolic, exprimând perfecţiunea, deplinătatea. Luat de două ori şi înmulţit cu o mie dădea un plus la înţelegerea perfecţiunii. Aşadar, numărul obţinut este o simplă metaforă exprimând simbolic deplinătatea durerii locuitorilor acelui ţinut, care şi-au văzut pruncii sacrificaţi de nebunia unui tiran dement. Aşa a înţeles creştinătatea să se simtă solidară cu durerea oamenilor unei părţi din Ţara Sfântă, care n-au avut altă vină decât aceea de-a fi avut privilegiul ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om pe pământul lor. După toate calculele specialiştilor, la vremea respectivă, în cetatea Betleem şi în împrejurimile ei, nu puteau fi mai mult de aproximativ 30 de copii cu vârsta căutată de către Irod. Cetatea era mică, iar satele dimprejur erau nesemnificative ca populaţie. Şi acest eveniment este pus de către Matei în legătură cu o prorocie care s-a împlinit pe vremea lui Ieremia şi care amintea de jalea poporului deportat în robia babilonică (586 î.Hr.). Durerea uciderii unor copii nevinovaţi este asemănată cu durerea deportării în robie a unui întreg popor: Atunci s-a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt (2:17-18). Rahela îşi plânge acum copiii, în sens metaforic, prin faptul că e aproape de durerea şi bocetul copiilor nevinovaţi, mormântul ei fiind tocmai în Betleem (Fac. 35:19).
Pruncului I se aduce ca jertfă prunci: “Cu gând de bună voie făcându-Te Prunc Hristoase Dumnezeule, ai dăruit putere bărbătească pruncilor, ca să surpe semeţiile vrăjmaşilor”. Cei ce până atunci sugeau lapte la sânul mamelor, au fost hrăniţi de Hristos, prin mucenicie, cu laptele credinţei: “Veseliţi-vă popoarelor duhovniceşte, că s-a adunat ceată de prunci, nu cu lapte hrănită, ci cu credinţa lucrată”. Această sărbătoare ne îndeamnă să ne smerim ca pruncii în faţa smereniei Domnului. În acelaşi timp, sângele pruncilor ucişi ni se face nouă porfiră şi vison, cu care ne îmbrăcăm ca şi cu o podoabă, şi ne veselim întru Domnul: “Veselească-se astăzi tainic Biserica, că se înfrumuseţează luminat cu sângele pruncilor ca şi cu o porfiră şi cu vison; neîncetat slăvind pre Hristos Biruitorul şi Dumnezeu”.
Irod a rămas urâtor de oameni şi urâtor de Dumnezeu. Ucigându-i pe prunci dorea, fără de minte, moartea lui Dumnezeu. Dorind uciderea lui Dumnezeu, a distrus familiile, lăsându-i pe părinţi în casă fără de moştenire. Uciderea pruncilor. Profetia [Ieremia 31:15] Aşa zice Domnul: “Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt”. Implinirea [Matei 2:16] Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. [Matei 2:17] Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: [Matei 2:18] “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
În partea dreaptă a curţii interioare a Bisericii Naşterii Domnului din Betleem se găseşte o uşă ce duce la Peştera Sfinţilor Prunci Martiri. În peşteră, sub un perete de piatră, se păstrează o parte din moaştele celor 14.000 de copii ucişi de Irod cel Mare, alături de cele ale unor călugări martirizaţi de perşi în anul 614. Lângă osuar, în subsolul peşterii se găseşte şi un mic paraclis, închinat pruncilor-mucenici.
Astfel că o mulțime de băieţei au pierit într-o zi în Betleemul Iudeii. Dar intriga şi moartea, chiar şi în familia sa apropiată, erau lucruri foarte frecvente la curtea lui Irod.Aşadar, acei copii binecuvântaţi au meritul deplin faţă de alţii. Au fost primii care au fost vrednici să moară în numele lui Hristos. În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Iisus şi L-au întrebat: “Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” şi le-a zis Domnul Hristos: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor”. Fericirea copiilor este rezultatul cunoaşterii. Cu Dumnezeu în familie toate lucrurile sunt posibile. Atitudinile noastre vin, împlinesc şi dau formă comportamentului nostru.
Irod s-a arătat ca o fiară şi a poruncit să fie ucişi toţi pruncii cu vârsta de până la doi ani, din întregul Betleem. Crimele acelea au fost dintre cele mai odioase, unii dintre copii fiind tăiaţi cu sabia, alţii sfărâmați de piatră sau călcaţi în picioare, sugrumaţi sau înjunghiaţi. Masacrul s-a petrecut chiar sub ochii mamelor care plângeau amarnic şi se rugau de ostaşi să aibă milă de ele.
Rama era o cetate mică, loc până la care se auzeau ţipetele mamelor, iar Rahila era Betleemul, fiind numit aşa după femeia patriarhului Iacov şi care era îngropată acolo. Şi se tânguiau femeile să fie omorâte ele mai întâi, căci nu mai puteau îndura răutatea, dar împăratul Irod nu s-a lăsat până când nu a curmat viaţa de prunci nevinovaţi. Acestea si celelalte graind din durerea inimii si, de manie ca niste bete fiind, fara de sfiala isi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea sa-si acopere pieptul si de multa jale isi descopereau piepturile lor si cu pietre se bateau peste trupurile lor, fetele si le zgiriiau, parul isi rupeau, cerul il chemau intru marturie, strigand catre Dumnezeu: „Ce salbaticie este aceasta de la imparatul, o! Stapanul nostru, Doamne, care se impotriveste fapturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoara! Tu ne-ai daruit noua fii, iar el ne lipseste pe noi de dansii. Pentru ce am nascut parte barbateasca, daca cu amara moarte se omoara pruncii nostri?”
Iar Sfantul Ioan Damaschin, asa vorbeste: „Stau langa pruncii cei ucisi mamele cele ce rabdasera dureri intru nastere, avandu-si cositele capului despletite. Mainile in vazduh ridicandu-si, parul smulgandu-si, capetele cu tarana presarandu-si, cerul punandu-l inainte marturie, cu lacrimi udandu-se si catre Irod, care nu era de fata, ziceau: „Ce este aceasta porunca noua venita asupra noastra, O! Împarate? Oare nu esti si tu tata al fiilor tai? Oare nu stii dragostea parintilor catre fii? Dar steaua te-a scarbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci sageti la ceruri, ci usuci piepturile cele izvoratoare de lapte? Oare magii ti-au facut rau tie? Apoi pentru ce nu te scoli cu razboi asupra Persiei si pe Betleem il lasi fara de fii? Daca S-a nascut Imparat nou si din carti ai primit marturie despre Dansul, apoi prinde pe ingerul Gavriil si il pune in temnita”.
Crimele lui Irod în comentariile Sfinților Parinți. Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Imparatului iudeilor cel de curand nascut. S-a maniat asupra magilor, ca nu s-au intors la dansul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a maniat, temandu-se ca sa nu-i ia imparatia. Caci Irod socotea ca Hristos voieste sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici magilor sa le rasplateasca pentru ca se dusesera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, a varsat mania sa asupra nevinovatilor prunci. Ca o fiara cumplita, cand se raneste de cineva si nu ia seama asupra aceluia care a ranit-o, ci ori ce-i iese inaintea ochilor, aceea raneste si rupe ca pe insusi acela ce ar fi ranit-o. Asa si Irod, fiind ranit cu mania si neafland pe aceia prin care s-a ranit, rapea si omora pe pruncii care cu nimic nu-l mahnisera. Trimitand ostasi inarmati ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii ce erau in Betleem si in toate hotarele lui, de la doi ani si mai jos, dupa vremea care i se adeverise de la magi. Prunci se omorau in multe chipuri. Pe unii ii taiau cu sabia, pe altii ii ucideau de piatra si de zid, pe altii ii tranteau la pamant si ii calcau in picioare, pe altii ii sugrumau cu mainile, iar pe altii ii rupeau si-i despicau; pe unii ii insulitau si pe altii ii taiau in doua.
Mamele plangeau cu amar, pana la cer strigau, smulgandu-si parul, rupandu-si hainele si trupurile, incat s-au implinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas in Rama s-a auzit, plangere, tanguire si tipet mult. Rahila plangandu-si pe fiii sai si nu putea sa se mangiie, caci nu mai erau. Rama era o cetate mica, care se numea asa fiindca statea la un loc inalt ce era in hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru ca Rahila, femeia patriarhului Iacov si mama lui Veniamin, acolo era ingropata. Deci dupa mormantul Rahilei, Betleemul isi cistigase numele de Rahila, si cand se omorau prunci in Rahila, adica in Betleem, atunci se auzea in cetatea Rama, pentru ca nu era departe de Betleem si se auzea glasul plangerii si al tanguirii, plangand maicile pentru omorirea pruncilor lor. „Acestea vazand maicile, intrebau pe ucigasi: „Pentru ce omorati pe pruncii nostri? Ce rautate au facut imparatului sau voua?” Si nu era cine sa le raspunda lor pentru ce se face aceasta ucidere napraznica si nu era cine sa le mangiie acea plangere. Iar ele strigau catre ostasi: „Miluiti-ne pe noi, oamenilor, miluiti-ne pe noi! Au doara nu ati avut si voi mame? Oare nu stiti dragostea mamei catre fiu? Au nu aveti femei? Nu va rusinati vazand piepturile lor goale? Oare n-ati fost si voi iubiti de mamele voastre? Oare nu va temeti ca nu cumva sa se intample si fiilor vostri una ca aceasta? Miluiti-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiti de fiii nostri, ci mai intai omorati-ne pe noi, pentru ca nu putem rabda moartea fiilor nostri; pe noi sa ne insulitati daca fiii nostri v-au facut vreun rau, ca astfel si noi impreuna cu dansii sa primim moartea”.
Iata ca nu numai singur Irod cauta sa omoare Pruncul, ci si toti cei ce se sfatuisera cu dansul, mai marii preotilor si carturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci si toti cei ce cautau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorat, iar ei de Irod ucigandu-se, caruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere. Faptul ca toti aceia cautau sa ucida pe Hristos si se uneau cu Irod la aceasta, aratat este aici: Ca pe dreptul acela, batranul Simeon, primitorul de Dumnezeu, dupa marturia Sfantului Epifanie, – pentru marturisirea lui cea pentru Hristos, care a facut-o in biserica inaintea poporului – dupa ce s-a sfarsit, nu l-a invrednicit a fi pus in groapa, precum se cadea unui barbat sfant si preaintelept dascal, prooroc mai inainte-vazator si batran mai cinstit decat toti. Ba inca si Sfantului prooroc Zaharia i-a randuit moarte pentru aceasta, caci pe Preacurata Fecioara, care intrase in biserica intru curatie cu Pruncul, a dus-o in locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau barbat.
Irod, satan, jertfeşte neprihănirea şi curăţenia ca să-şi salveze şi să-şi păstreze avantajele, poziţia de rege al Iudeilor, poziţia de stăpânitor şi uzurparor al tronului lumesc. Tronul lumii acesteia, atunci și acum, jertfeşte până şi copiii, puterea lumească jertfeşte pentru a-şi apăra privilegiile, pentru avantaje, pentru putere, pentru comoditate, pentru desfătare şi desfrâu, pentru bogăţii şi avere şi pentru toate amăgirile diavolului, puterea lumească în goană după tronul ei ucide proprii copii. Tronul slavei de sine şi al mândriei omeneşti ucide, prin nepăsarea şi îndepărtarea de Dumnezeu, prin alungarea lui Dumnezeu din viaţa omului, prin dorinţa de a se întrona el însuşi dumnezeu, îşi ucide copiii, urmaşii, ucide educaţia şi creşterea lor întru Hristos, pentru păgânităţile secularismului, ucide sacrul şi pe adevăratul dumnezeu, distruge drumul care duce la veşnicie. Tronul jertfeşte curăţenia, neprihănirea, puritatea şi dreptatea copiilor asemeni pruncului Iisus, fiindcă el, Irod, un ucigaş şi slujbaş al lui satan urăşte şi se teme de cei apţi de dragostea şi comuniunea cu Dumnezeu, urăşte şi se teme de cei ce caută şi-şi doresc mântuirea.
Lupta răului este necruţătoare şi nemiloasă. Şi atunci, pentru că oastea nedreaptă a fost trimisă de tiranul nedrept ca să pedepsească părinţii şi să ucidă dreptatea şi puritatea, pruncii se fac părtaşi sângelui şi trupului Lui şi în acelaşi fel Iisus Hristos se dă pe sine ca să izbăvească pe cei pe care diavolul îi ţine în robie.,,Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţi sunt toţi din Iisus Hristos.” Copiii sunt sfinţi, oameni şi sfinţi în devenire, ei pot face boroboaţe, sunt curioşi, cunoaşterea lor ia forme experimentale, cercetează toate, au foamea de a cunoaşte, au setea de a şti, capacitatea şi neprihănirea lor îi cheamă la Domnul Iisus Hristos. Copiii învaţă să iubească fiind iubiţi, iubiţi de Dumnezeu şi iubiţi de părinţi. Pentru părinţii creştini dimensiunea spirituală are un rol important în creşterea copiilor. La ei un plan bine determinat care să aibă sufletul în centrul demersurilor sale în educaţie este definitoriu, de aici rezultanta faptului că iubirea creştină nu poate fi ocolită, ea este piatra de temelie a creşterii şi educaţiei lor. Dragostea creştină este necondiţionată, dar dragostea necondiţionată este un tărâm greu de atins pentru om, chiar şi pentru părinte şi o luptă contină de dobândirea ei chiar şi pentru un creştin. Acesasta pentru că la noi iubim lucrurile şi oamenii şi faptele şi lumea condiţionat.
Iisus Hristos iubeşte copiii. Copiii exprimă neprihănirea şi curăţenia. După aflarea despre venirea Lui pe lume, 14.000 de copiii au fost ucişi de Irod, pentru că dorea să omoare pe pruncul Iisus, iar Iisus Hristos a fost ucis cu fiecare dintre ei, 14.000 este un număr simbolic, iar ca multiplu de 7 el exprimă totalitatea, totalitatea copiilor ucişi de satan, inclusiv cei din avort, pentru a-L ucide pe Mântuitorul nostru. Când a văzut Iisus acest lucru S-a mâniat şi le-a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!” Iisus Hristos mustră pe ucenici pentru că nu lasă copilaşii la El, Domnul Iisus are pentru copii un interes profund, îi ia în braţe, îi binecuvintează, Împărăţia cerurilor este a unora ca ei, ei sunt un exemplu de urmat pentru cei maturi, fiindcă numai asemenea lor poţi dobândi mântuirea. Învăţaţi să fiţi ca ei, fiţi ca ei, aveţi sinceritatea lor, încrederea lor, bucuria şi neprihănirea lor ne cere Domnul Iisus. Domul Iisus a vindecat copiii pentru că îi iubea, mama văduvă care-şi ducea la mormânt copilul, copilul lui Iair de la sinagogă, copilul lunatic, copilul femeii cananiene, Iisus a vindecat şi a înviat copilaşii în suferintă arâtând şi subliniind importanţa pe care El le-o dă lor.Învăţăm de la Domnul Hristos să ne privim copiii cu alţi ochi, cu altă optică, nu numai ei învaţă de la noi, ci şi noi să învăţăm de la ei, să devenim asemenea lor în curăţenie, în puritate, în sinceritate, în neprihănire, în smerenie.Cei 14.000 de copiii ucişi de Irod devin primii martiri ai lui Iisus Hristos.“Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”. Deci primii care se jertfesc pentru Domnul Iisus Hristos, primii mucenicii şi sfinţii ai lumii sunt copiii.,,Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul. Şi să izbăvească pe acei pe care frică morţii îi ţinea în robie toată viaţa”.
Dupa uciderea sfintilor prunci, al caror numar era paisprezece mii, degraba a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigasul acela, pe imparatul Irod, pentru ca a primit amar sfarsit vietii sale.
Sfantul Teofilact povesteste astfel: „Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflatura picioarelor, de astuparea narilor, de tremurare a tot trupul si de alte boli ascunse, rau si-a lepadat ticalosul sau suflet”. Se mai povesteste si aceasta, ca nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci si dintre cetatenii Ierusalimului, la sfarsitul sau, pe multi din oamenii cei mai de frunte si mai cinstiti i-a dat mortii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorat, precum si pe toti mai marii preotilor si carturarilor poporului, pe care ii intrebase mai inainte unde are sa se nasca Hristos. Ei ii spusesera ca in Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urma, i-a taiat cu sabia.
Aceasta s-a facut prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, pentru ca aceia toti se sfatuira impreuna cu Irod sa omoare pe pruncul Iisus. Deci, impreuna cu Irod si ei rau s-au sfarsit, precum a zis ingerul catre Iosif in Egipt: Au murit cei ce cautau sufletul Pruncului.
,,De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: “Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui, mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii”. Pedeapsa noastră de la Dumnezeu este tocmai pentru că am refuzat şi refuzăm dragostea Lui necondiţionată, pentru că noi nu o dorim, nu o acceptăm, aşa că judecata noastră va fi dreaptă. Noi nu suntem predestinaţi spre ură şi rău, noi prin firea noastră pervertită însă am primit răul în loc de iubirea necondiţionată.Amin (postat pe fb de ioan monahul)