Prorocul Amos
,, Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani şi calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt; Pe veşmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc şi vinul celor năpăstuiţi îl beau în templul dumnezeului lor. Ei nu ştiu să lucreze cu dreptate, zice Domnul, strâng comori din silnicie şi din jaf în palatele lor"( Sf. Prorooc Amos)
Dumnezeu şi-a păstrat întotdeauna dreptul să se folosească de orice oameni pe care El îi alege pentru vestirea mesajelor Sale. Cînd preoţii şi împăraţii îşi pierd vrednicia, ciobanii şi culegătorii de smochine sînt înrolaţi în vestirea Cuvântului Domnului.
Amos spune despre sine că a fost sărac din naştere. Părinţii lui n-au fost iluştri şi el n-a fost educat printre fiii profeţilor. Ca şi David, el a fost păstor, agricultor, peste care Domnul Şi-a revărsat Spiritul cu mare putere, trimiţându-l să vestească dezastrele care aveau să vină în mod sigur peste Israel dacă o schimbare a căii nu înlătura pedeapsa meritată pentru încălcările Legii.
Ne putem imagina atenţia dată mesajului profetului de către poporul Israel când auzea ieşind din gura lui cuvinte care descriau necazurile ce vor veni peste naţiunile înconjurătoare, acestea fiind vrăjmaşii lor, dar pe măsură ce cercul se micşora tot mai mult şi greutatea mărturiei profetului se constata a fi în special împotriva lor, putem fi siguri că indignarea se accentua.
Dacă la început au strigat, „Un profet adevărat!”, probabil că după aceea au scrâşnit din dinţi împotriva lui.
Amos a profeţit într-o vreme de optimism şi abundenţă. Vremea lui Ozia şi Ieroboam readusese ceva din fala Israelului de altădată. La curţile împărăteşti se instalase iarăşi luxul, ritualurile religioase erau pline de pompă şi fast, poporul trăia iarăşi în abundenţă şi în bucurie. Israelul arăta însă ca un măr frumos pe dinafară şi găunos pe dinăuntru.
Păcatul se furişase în viaţa intimă a poporului şi dincolo de aparenţele de religiozitate, Legea Domnului fusese abandonată. Simplitatea şi neprihănirea fuseseră înlocuite cu abundenţa materială, luxul, necinstea şi imoralitatea.
Amos l-a certat pe regele Ozia si pe preotii lui păgâni pentru inchinarea la idoli si a intors poporul de la inchinarea la vietii de aur.
Împotrivitorii lui s-au ridicat dintre cei care se pretindeau religioşi — preoţii. La fel a fost şi cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu Apostolii. Preoţii şi învăţătorii religioşi din zilele lor au fost principalii împotrivitori ai Evangheliei în adevărul şi puritatea ei, şi noi trebuie să ne aşteptăm în prezent la acelaşi lucru.
Adevărul, în măsura în care s-a vestit în puritatea lui, a stârnit totdeauna împotrivire şi şi-a găsit totdeauna împotrivitorii principali printre cei care au „o formă de evlavie” — dar căreia în general îi lipseşte puterea.
Domnul Însuşi trebuia să fie căutat cu o inimă onestă, altfel El va face să izbucnească nimicirea, să mistuie ca un foc casa lui Iosif. Regatul celor zece seminţii este numit aici casa lui Iosif, fiindcă seminţiile lui Efraim şi a lui Manase aveau o influenţă preponderentă în sânul naţiunii, iar aceste două seminţii ieşiseră din Iosif.
Ca atare, focul care a izbucnit în casa lui Iosif a însemnat nimicirea ce venea peste regatul celor zece seminţii dacă nu se căiau.
În acest context Amos a fost trimis de Domnul să predice un mesaj de mustrare şi ameninţare. Pedeapsa vestită de Amos nu se vedea atunci nici măcar la orizontul istoriei, aşa că nu este de mirare că acest „ţăran" venit de la oi a fost privit cu curiozitate şi cu aversiune în centrele civice şi religioase ale Israelului.
Imaginaţi-vă cam cum au reacţionat doamnele din „înalta societate" a Samariei cînd l-au auzit spunîndu-le: „Ascultaţi acum, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi, şi ziceţi bărbaţilor voştri: „Daţi-ne să bem!".
Nu este de mirare că împotriva profetului s-a pornit repede o conspiraţie care a făcut totul ca să-l reducă la tăcere. Amaţia, preotul idolatru din Betel, l-a părît împăratului, declarîndu-l trădător, iar apoi l-a interpelat public, gonindu-l din Israel:
Profetul continuă şi specifică unele nedreptăţi din cauza cărora ei erau în pericol. În curţile lor nu se făcea Dreptate. În locul aspectelor plăcute ale Dreptăţii, cei care apelau la curţile lor, dacă erau săraci, primeau mâhnire — adică amărăciune, dezamăgire.
Profetul declară că dreptatea era aruncată la pământ, că echitatea nu era o chestiune de primă consideraţie. El continuă şi spune că mita se practica peste tot; că bogăţia, puterea şi influenţa puteau face aproape orice. Trebuia să fie o întoarcere de la această stare, iar uşurarea putea veni numai prin întoarcerea către Domnul.
Cartea lui Amos este bogată în mesaje spirituale. Ea răspunde întrebării: „Cine poate să slujească Domnului?" cu un răspuns care trece dincolo de preoţia tradiţională, la masa mare a poporului, stabilind drept unic criteriu de calificare „chemarea Domnului pentru slujbă".
Amos denunţă ipocrizia şi falsul ritualului religios al preoților lui Israel, lipsit de substanţa reală a unei vieţi trăite în ascultare de Cuvîntul Domnului: „Duceţi-vă numai la Betel, şi păcătuiţi! "
Cartea lui Amos ne vorbeşte despre iluzoria siguranţă a belşugului şi confortului zilei de astăzi.
Dumnezeu este acela care ridică sau coboară împăraţii şi împărăţiile. Toate marile imperii ale lumii au căzut din cauza aceluiaşi motiv groaznic: păcatul. El atrage ruina popoarelor. Peste Israelul prosper răsună glasul de tunet al lui Amos: „Aşa vorbeşte Domnul: După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vîrf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc!"
Amos îi vesteste lui Amaziah, capetenia preotilor pagani, ca asirienii ii vor ucide fiii si pe regele lui Israel, profeti care s-au si intamplat. A fost lovit cu toiagul in frunte de fiul preotului idolesc. Isi va da duhul in satul Tecoa.
Profetul sugerează că Puterea lui Dumnezeu va fi cu cei săraci şi asupriţi pentru eliberarea lor şi că aceasta însemna distrugere pentru cei tari şi puternici, pentru cei care urăsc mustrarea şi nu pot suferi pe cel neprihănit, pentru cei în opoziţie cu toţi care mustră nedreptatea, el specifică şi numesc natura nedreptăţii care era practicată şi care trebuia părăsită şi oprită, sugerează că printre israeliţi erau unii care nu aprobau cursul general, dar aceştia, fiind neajutoraţi şi minoritari, tăceau din motive de prudenţă — fiindcă timpul era rău şi, să fi îmbrăţişat cauza celor asupriţi, ar fi atras necaz asupra lor fără să aducă uşurare pentru cei asupriţi.
Însă profetul Amos a fost în mod special însărcinat de Domnul să facă tocmai această mustrare. Ca atare el nu trebuia să tacă din motive de prudenţă sau din nici un alt considerent, ci trebuia să-şi spună mesajul cu îndrăzneală.
Uneori ne-am întrebat cum au putut oamenii naturali să întrunească atâtea legi şi reglementări înţelepte, drepte şi raţionale și cu toate acestea există un sens în care acum operează nedreptatea, inechitatea, nu atât de mult prin vreun rău individual, cât prin condiţiile schimbate în care trăim., care ne vin din condiţiile sociale bazate pe egoismul individual și au tendinţa să facă pe unii foarte bogaţi şi ne temem că nu peste mult vor lucra aşa încât să facă pe mulţi foarte, foarte săraci.
Profeţia lui Amos nu este numai ameninţare şi pedeapsă. Dincolo de disciplinarea necesară, Amos vesteşte recuperarea şi restaurarea poporului.
Biblia ne îndeamnă, iarăşi şi iarăşi, să nu uităm de Israel. Dumnezeu, chiar dacă i-a pedepsit, nu i-a lepădat din planurile Sale. Evreii vor fi readuşi în patria lor milenară. Ţara va înflori din nou. Naţiunea va cunoaşte iarăşi prosperitatea şi evreii pocăiţi şi reintraţi în prerogativele Noului Legamănt al lui Iisus Hristos pot vor redeveni poporul și martorii lui Dumnezeu în lume.