Pregătirea tainică a umanităţii lui Hristos

14.12.2018 08:03

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul Cerescului Împărat al Slavei. Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria.

Înțelepții noștri străbuni au numit ziua „ovidenie”, care ar însemna a introduce, a facilita accesul cuiva. Praznicul de la final de Brumar, alături de Nașterea Maicii Domnului de pe 8 septembrie și de cinstirea Sfântului Ei Acoperământ, de la 1 octombrie, constituie troița de toamnă a sărbătorilor închinate Celei mai înalte decât Cerurile. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de asprimea postului, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte. Cultul Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, dar mai ales în tradiția românească, este atât de puternic, arătat și prin amplasarea pe tot parcursul anului bisericesc a zilelor ei de prăznuire, ca să nu uităm nici o clipă că viața noastră curge tumultuos către cereștile locașuri, vegheată de Născătoarea de Dumnezeu. În Maica Domnului, noi ne-am câștigat pentru veșnicie o mamă, „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră. Dumnezeu cel întrupat ține seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui” (părintele Stăniloae)

Sărbătoarea luminii. Potrivit tradiţiei, Vovidenia, cum este în popor numită ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este ziua în care începe iarna, este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii şi al morţii. Tradiţia populară spune că de Vovidenie/Ovidenie se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească. În această zi se aprind lumânări, mai ales pentru cei adormiţi, şi se împart pomeni. Este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea. Dacă în noaptea de Vovidenie este senin, anul viitor va fi secetos, iar dacă ninge, va fi o iarnă bogată în zăpadă. Tot în popor, această sărbătoare este asociată metaforei luminii, prezentă în diferite legende şi superstiţii. Astfel, sărbătoarea este cinstită pentru a avea o vedere bună şi a nu fi cinstit de lumina ochilor. Simbolurile luminii sunt candela, lumânarea, soarele, focul. Tot în această zi, copiii pun în vase cu apă crengi de măr. Ţinute la lumină şi căldură, ele înmuguresc şi înfloresc, fiind folosite în ziua de Anul Nou ca sorcove.

Revenind la ziua Vovideniei, trăim, așadar, prilej de tresăltare duhovnicească. Totuși, pe lângă lumina sărbătorii, praznicul de la sfârșitul toamnei închinat Născătoarei de Dumnezeu conți­ne aspecte mai puțin cunoscute. Ce credeți, le-a fost ușor Sfinților Ioachim și Ana să se despartă de unica și dorita lor fiică? Fru­musețea, candoarea, năzdrăvăniile pruncului se vădesc mai clar după doi ani. Tocmai în această perioadă ei au trebuit să renunțe la sa­tisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor pentru a o duce la Templu. Au pus împlinirea făgăduinței mai presus de propria lor fericire. Tind să cred, omenește gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Dar suferința i s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în locașul dumnezeiesc a binecuvântatei lor plămade, Maria. Chiar așa, ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? Știm din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu că părinții ei au ajuns la vârstă înaintată fără a dobândi un urmaș. După multe lacrimi, după rugăciuni stăruitoare, Dumnezeu S-a milostivit asupra încercatei familii, iar Ana a zămislit pe Maria. Dar, înainte de a se petrece minunea, cei doi au făgăduit că, de le va fi auzită și împlinită dorința, vor închina Domnului copilul, ducându-l, după tradiție, la Templul din Ierusalim.

Amănunte despre această etapă a vieţii Maicii Domnului sunt consemnate într-o apocrifă din secolul al II-lea, cunoscută sub numele de „Evanghelia după Iacov“ sau „Protoevanghelia“. Astfel, la trei ani de la naşterea fetiţei, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au chemat toate rudele lor din Nazaret, au îmbrăcat-o pe fetiţă cu cele mai bune haine şi au plecat spre templu. Cete de fecioare tinere însoţeau grupul şi cântau, ţinând lumânări aprinse în mâini. La templu a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Până la intrarea în templu se urcau 15 trepte şi potrivit ritualului, iudeii trebuiau să se oprească pe fiecare treaptă pentru a rosti un psalm. Fiind prea mică, părinţii au vrut s-o ajute pe Maria şi să rostească psalmii în locul ei. Fetiţa, însă, prin harul divin, a urcat repede singură treptele până sus.

Templul lui Solomon, o şcoală a vremii. Templul lui Solomon avea în jurul lui 90 de camere, cum arăta vechiul istoric iudeu Iosif Flavius. Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate văduvelor care îşi duceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea în templu. Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere, în care locuiau nazireii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi, asemeni călugărilor de astăzi. Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camere, unde locuiau fecioarele templului. Toţi credincioşii care voiau să păstreze fetele lor curate până la măritat, le aduceau la templul lui Solomon şi le dădeau în îngrijirea preoţilor şi a arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cântări, cosând veşminte şi broderii şi spălând şi curăţând templul. Într-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară Maria şi a dat-o în mâna fecioarelor celor mai în vârstă. De altfel, Fecioara Maria a parcurs cele trei etape necesare: curăţirea, iluminarea şi unirea cu Dumnezeu, corespunzătoare celor trei încăperi ale templului.

Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu camere, dispuse pe trei niveluri. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta când deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a depen­dințelor trăiau sacerdoții și erau cazați pelerinii. Fecioarele ­vârstnice aveau în ascultare şi instruire pe cele tinere: le învățau să se roage, să citească dumneze­ieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor. Doar pentru aceste motive Maria și-a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă o putea educa mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul și fiecare suflare.

Hrana din mâna îngerului. După ce a întâmpinat-o, binecuvântându-o prin cuvintele „tu eşti cea care în Dumnezeu Şi-a proslăvit numele său între iudei. Tu eşti cea în care Dumnezeu va descoperi mântuirea pe care a pregătit-o poporului său“, Marele Preot a luat-o de mână pe pruncă şi a dus-o în cea mai sfântă încăpere a templului, în Sfânta Sfintelor. Tradiţia spune că Fecioara Maria a rămas 12 ani la templu, petrecându-şi timpul asemenea celorlalte fecioare. Citea Scripturile, iar îngerul Gavriil îi aducea hrană şi îi tâlcuia locurile mai greu de înţeles din Biblie, pregătindu-o pentru Vestea cea Bună. Sfinţii Teofilact, Ghermano, Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti spun că Fecioara Maria priveghea de seara până dimineaţa în Sfânta Sfintelor, cugetând adânc şi rugându-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii. Sfântul Ieronim scrie despre tinereţea Sfintei Fecioare: „Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, îşi petrecea viaţa foarte cu rânduială. Pentru că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte. De la al nouălea ceas, iarăşi îşi începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obişnuise a-şi primi hrana cea cerească. Şi aşa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu“.

Anticipează Naşterea Domnului. Unii biblişti contestă faptul că Fecioara a intrat în Sfânta Sfintelor, iar unii spun că asta s-a întâmplat cu adevărat. Primul templu din Ierusalim, construit de Solomon, a fost distrus în 586 î.Hr., dar reconstruit 70 ani mai târziu de către Zorobabel. Acest templu a existat până în anul 70 d.Hr. După tradiţia rabinică, în al doilea templu nu se mai găseau Focul din înălţime, Undelemnul ungerii, Chivotul legii, Duhul Sfânt şi sorţii Urim şi Tumim, asemeni primului templu. Zaharia, având slujirile arhierească şi profetică şi văzând în Fecioara Chivotul Noului Legământ, a dus-o în Sfânta Sfintelor. Întrucât intrarea în templu este pregătirea tainică a umanităţii lui Hristos, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică anticipează Naşterea Mântuitorului. Începând cu această zi, în cadrul slujbei Utreniei se cântă Catavasiile: „Hristos se naşte, slăviţi-l!...“

Sărbătoare înainte de secolul al VI-lea

Sărbătoarea propriu-zisă dedicată Intrării Maicii Domnului în Templu este relativ recentă. Însă, deşi nu instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de secolul al VI-lea. Mai există şi o mărturie privind construirea unei biserici de către împărăteasa Elena în cinstea acestui eveniment. Sfântul Andrei Criteanul (secolul al VII-lea) vorbeşte şi el despre această sărbătoare care se ţinea la Ierusalim. În secolul al VIII-lea, patriarhii Gherman şi Tarasie au rostit câte o predică în cinstea acestei sărbători. La 21 noiembrie 543, s-a sfinţit o biserică cu acest hram, ridicată de Iustinian cel Mare lângă ruinele templului. În Apus, sărbătoarea a fost adoptată mult mai târziu, de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată la Avignon, în 1374. S-a răspândit în secolul XV-XVI, în timpul papilor Sixt al IV-lea şi Sixt al V-lea.

Prezența micuței în Templu avea o altă menire, mult mai ­înaltă, înțeleasă duhovnicește de bătrânii ei părinți, prin inspirație divină. Altfel nu putem pricepe de ce și-au încredințat odorul unor străini. Care dintre mamele care vor citi aceste smerite rânduri s-ar încumeta să-și lase odrasla preaiubită, la doar trei anișori, într-o mănăstire, să fie crescută de niște maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar fi capabile de aceasta (ba unele chiar slujesc în orfelinate ori aziluri, cu deplină dragoste), ci ne referim aici la capacitatea mamei dispuse la o astfel de jertfă. To­tuși, Ana a avut puterea s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar și pe noi. Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfățișea­ză taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim era imaginea zidită a tainei venirii Izbăvitorului în această lume, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „Dărâmați acest Templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu făcea referire la templu ca zidire, ci la trupul Său. Așadar, relația tainică dintre templu, ca spațiu al locuirii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun, nu putem vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti mai întâi de templul Vechiului Legământ ca de o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Era necesară inițierea sa în taina templului, deoarece nu peste mult timp ea însăși va deveni „templu” al pre­zenței lui Dumnezeu în lume. Sfântul Ioan Damaschin spune: „De mică a fost afierosită lui Dumnezeu Celui Preasfânt, ca apoi să ia în pântece pe Cel ce este mai presus de înțelegere”, iar Sfântul Gherman al Constantinopolului ne încredințează că praznicul Vovideniei este pentru noi toți nădejde de mântuire: „La slăvita Ta aducere la Templu ne-ai adus nouă ramura de măslin a liberării din apele potopului”.

Hristos Se naște duhovnicește în sufletele pregătite spre primirea Lui. Prin urmare, Fecioara Maria a fost învățată în Templu să devină ea însăși locaș sfințit. Nu va izbuti nimeni să trăiască profund un eveniment dacă nu-l întâmpină cum se cuvine.

Fecioara Maria se pregătește în Templu tocmai în vederea acestui unic eveniment din istoria umanității: întâlnirea cu Mântuitorul Hristos. Ea iese din obișnuitul cotidian, oferindu-și, cu toată disponibilitatea, ființa plenară, pentru a-L naște pe Cel mai presus de ființă. În acest sens, Sfântul Grigorie Palama glăsuia: „Trebuia ca ceea care avea să nască pe Hristos, Mântuitorul nostru, Cel mai împodobit cu frumusețea decât toți oamenii, să fie și ea pentru toți și întru toate fără asemănare, gătită cu o uimitoare frumusețe ce-i va deveni permanentă însoțire”.

Nu există nici o mărturie că ducerea la Templu a firavei fecioare s-a făcut chiar în ziua de 21 noiembrie, la șapte zile, deci, de la începerea Postului Crăciunului. Sfinții Părinți au ales această dată ca să ne învețe un lucru foarte important: știm că în a șaptea zi a Creației Dumnezeu S-a odihnit. De aceea simbolistica cifrei șapte este și aceea de odihnă. Așadar, Intrarea în Templu a Sfintei Fecioare constituie un popas duhovnicesc, în care Biserica ne arată semnifi­cația acestui post: pregătirea sufletelor noastre spre a deveni peșteră sfințită, în care să Se nască duhovnicește Hristos, Pruncul Dumnezeiesc.
De mână cu prunca Maria, să pășim și noi în Templu, neuitând că trebuie să ne pregătim la fel ca ea spre a deveni fiecare în parte un „templu” al prezenței du­hovnicești a lui Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Care tainic vine în viața noastră, precum nepământean coboară din Slava cerească în peștera Betleemului, înomenindu-Se pentru noi, ca pe noi să ne îndumnezeiască.

Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiție există foarte multe referințe la ea. În relatarea din „Viețile Sfinților” despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului. Cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepții Părinți Ioachim și Ana, precum și arhiereul Zaharia, vom vedea din scurta istorioară despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți Ioachim și Ana și-au adus aminte de făgăduința lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu pe copila lor. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde viețuiau, și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult.

Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică, și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”.

Drumul de la Nazaret la Ierusalim

Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile. Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la Biserică, ducând într-însa pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria.

Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile!” Iar sfinții ei părinți, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei urmau părinților ei.

Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maica, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna. Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita aducere a Preacuratei Fecioare Maria. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Arhiereul Zaharia primește pe Născătoarea de Dumnezeu. Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, chivotul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii!”

Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un prooroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Gherman: „Primește, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Minunea urcării treptelor. Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă.

Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se mira de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie.

Intrarea în Sfânta Sfintelor. Apoi ținând prunca de mână, zice Sfântul Gherman, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului…” Iar prunca, săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Astfel a fost dusă în Biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.

Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei și a lui Grigorie de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.

Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire! Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci! Amin. (postat pe fb de ioan monahul)