Prealuminatul și preamăritul prooroc al lui Dumnezeu, Sfântul Ilie!
Prealuminatul și preamăritul prooroc al lui Dumnezeu, Sfântul Ilie!
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, „proorocul de foc”, pe care tatăl său l-a văzut după naştere îmbrăcat în foc şi înconjurat de îngeri care îl îmbrăcau în focul acesta. Numit aşa, „proorocul de foc”, şi deoarece cuvântul lui era de foc şi claritatea cu care spunea cuvântul acesta în faţa poporului era de foc. Numit aşa şi pentru că a întors poporul lui Israel spre credinţa în Dumnezeu prin focul cerului, adică prin focul soarelui care a ars trei ani jumătate peste pământ şi n-a fost nici ploaie, nici bură de ploaie, nici roua dimineţii n-a fost în toţi cei trei ani jumătate, aşa cum s-a rugat el şi a fost şi a spus proorocul regelui Ahaz şi Isabelei şi aşa s-au împlinit trei ani jumătate. Pe aceşti trei ani jumătate i-a amintit şi Mântuitorul când a spus că trei ani jumătate n-a plouat pentru rugăciunea Proorocului Ilie.
Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. „Nu in cutremur, ci in vant subtire ai vazut venirea lui Dumnezeu, Care te-a luminat pe tine de demult, Ilie, de Dumnezeu fericite, si in caruta cu patru cai fiind purtat, pe cer ai umblat cu straina vedere, minunat facandu-te, deDumnezeu insuflate”. (Stihira la Vecernia pentru praznicul Sf. proroc Ilie)
In Peştera din pustia Hozevei, Sfântul Ilie Tesviteanul a petrecut vreme de trei ani şi şase luni, unde a fost hrănit de corbi, înainte de a urca pe Muntele Sinai. Încă de la întemeierea Lavrei Sfântului Gheorghe, peştera Sfântului Ilie a devenit loc de pelerinaj, iar astăzi în grotă este amenajat un mic altar unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie la sărbătoarea Prorocului Ilie. „Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!». Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu. După o vreme, pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ. Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: «Scoală şi du-te la Sarepta Sidonului şi şezi acolo, căci iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească!»” (III Regi 17, 2-9).
Sfântul Ilie a fost unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament. Vrednicia lui s-a arătat în curajul cu care a mustrat fărădelegile regelui Ahab și ale soției sale, în faptele minunate pe care le-a săvârșit, în lupta pe care a dus-o împotriva cultului idolesc și a preoților lui Baal și Așerei, prin jertfa adusă pe muntele Cârmei, în urma căreia a reașezat cultul Dumnezeului celui adevărat al lui Israel.
In Noul Testament se spune că la Schimbarea la Față Ilie s-a arătat împreună cu Moise, vorbind cu Mântuitorul (Mt.17;3). Pe Muntele Tabor, prezenţa Lui Moise si alui Ilie alaturi de Hristos este dovada clara, potrivit Sf. Ioan Gura de Aur, ca Hristos nu putea fi vinovat de acuzele care ii erau aduse de farisei: ca nu pazeste sambata (In 9;16) si ca este hulitor de Dumnezeu (In 10;33). "Moise a dat Legea, iar iudeii trebuiau sa taca aici, ca Moise n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta sa fie incalcata si, desigur, n-ar fi aratat stima calcatorului Legii si vrajmasului Datatorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau sa stie ca Ilie, acest ravnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi aratat la chemarea lui Hristos daca Acesta S-ar fi ridicat impotriva lui Dumnezeu si cu nedreptate S-ar fi numit pe Sine Dumnezeu si deopotriva cu Tatal". Din Scriptura aflam ca ucenicii au fost umbriti de un nor luminos, iar Tatal a grait din acest nor: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit". Ca sa nu ne intrebam despre cine a spus Tatal ca este Fiul Sau cel iubit, Moise si Ilie s-au facut nevazuţi la glasul Tatalui"si cand s-a facut glasuirea Tatalui, S-a aflat Iisus singur" (Lc 9; 36). Sf. Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie. Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase. Din relatarea minunii Schimbarii la Fata a Domnului aflam ca ucenii au putut identifica persoana lui Moise si a lui Ilie in cele doua persoane din Vechiul Testament care s-au aratat. Acest lucru a fost posibil datorita harului Dumnezeu. Sf. Grigorie Palama spune ca lumina lui Dumnezeu descopera toate cele viitoare si cu atat mai mult pe cele prezente, iar ucenicii se aflau in aceasta lumina. Evanghelistul Luca ne spune ca Moise si Ilie vorbeau cu Hristos despre Patima Sa. Sfintii Parinti spun ca Moise ar fi spus: "Tu esti Cel a Carui Patima am preinchipuit-o eu, injunghiind mielul si savarsind Pastile”. Iar Ilie ar fi spus: „Tu esti Cel a carui Inviere am preinchipuit-o eu, prin invierea fiului vaduvei"
Numit aşa, „proorocul de foc”, pentru că a întors poporul lui Israel nu numai prin această minune, că n-a plouat trei ani jumătate, după cuvântul său, pentru că poporul era întors spre păgânătăţi şi spre idolatrie şi se închina idolilor și nu asculta de cuvântul lui Dumnezeu, ci și pentru că momentul în care poporul s-a întors spre Dumnezeu a fost tot prin foc, în sensul că a strâns poporul lui Dumnezeu, sute și sute de mii în jurul muntelui Carmel, și acolo, cu toţi preoţii idolatrii ai lui Baal, aduşi de Isabela, soţia lui Ahaz, care era păgână şi se căsătorise cu regele evreu Ahaz şi adusese cu ea mulţime de preoţi idolatri și făcuse şi alţii dintre evrei, care se închinau lui Baal, un zeu străin, asirian, şi i-a adus acolo pe toţi, şi pe prooroci, și pe rege, pe toată lumea, pe toţi demnitarii, şi tot poporul era la poalele muntelui, și acolo, pe coama muntelui, a făcut un jertfelnic de piatră, mare, şi l-au înconjurat cu şanţuri de apă adânci, pline cu apă, şi peste jertfă au pus apă, şi înainte de a face această jertfă au zis proorocilor lui Baal şi poporului întreg: Dumnezeul care va asculta, acela e Dumnezeu adevărat. Iar proorocii lui Baal să se roage lui Baal şi să coboare foc peste jertfă. Și au pus viţei peste jertfă şi alte jertfe şi s-au rugat de dimineaţă până spre după-masă şi n-a coborât nimic din cer, şi n-a ars nici jertfa, nici nimic, nici măcar nu s-a văzut o flacără, cu toată rugăciunea lor şi cu toată strădania lor, şi erau sute de preoţi ai lui Baal care se rugau încontinuu, iar Sfântul Ilie era singurul preot al lui Dumnezeu şi el, după ce au terminat preoţii lui Baal, a turnat apă peste jertfe şi peste jertfelnic și s-au umplut şi şanţurile de apă din jurul jertfelnicului şi după ce a făcut aceasta s-a pus în genunchi şi a zis poporului întreg: Apropiaţi-vă! Şi s-a apropiat tot poporul şi s-a rugat de faţa cu toţi cu glas mare, și s-a coborât foc din cer şi a ars şi jertfa, şi lemnele jertfei, şi pietrele care făceau parte din jertfelnicul acela, şi pământul de sub jertfelnic, şi şanţurile cu apă, totul s-a făcut scrum. Într-o clipă. Şi s-a cutremurat poporul şi au strigat toţi ca într-un glas: Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!
Şi atunci s-au răzbunat cumva pe aceşti preoţi care i-au minţit atâta timp, ai lui Baal, şi au fost jertfiţi. Deci a fost numit aşa şi pentru această minune, a coborârii focului din cer, care era preînchipuirea Liturghiei şi a focului dumnezeiesc care coboară peste jertfe. Noi aducem jertfa noastră, noi aducem pâinile noastre, facem jertfelnicul cu mâinile noastre, aducem apa noastră pe care o punem în jertfă, toate le aducem de la noi; dar jertfa se transformă în Trupul şi Sângele Mântuitorului prin foc dumnezeiesc. Dumnezeu coboară din cer. Era preînchipuirea a ceea ce se întâmplă în timpul Liturghiei.
Lumea în care trăim astăzi nu mai este lumea pe care Dumnezeu a creat-o la început, „bună foarte”, ci una alterată, deformată. Lumea creată de Dumnezeu, adică pământul şi toate cele existente pe el, în frunte cu omul, erau curate. Exista o deplină armonie între om şi Dumnezeu, între om şi om, între om şi natură, iar starea de fericire a raiului urma să fie extinsă pe tot pământul, sporind până la starea de împărăţie a lui Dumnezeu. Datorită păcatului primului om – Adam – lumea a ajuns într-o stare de nefericire, dezarmonie, degradare, suferinţă şi chin. Totuşi, în dragostea şi purtarea Lui de grijă, Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a căutat, când prin pedepse, când prin manifestări de bunătate, să o întoarcă către Sine. Atât în vechime, cât şi în prezent, Dumnezeu alege oameni cu care şi prin care poate comunica cu lumea, spre îndreptarea ei. Aceştia sunt Sfinţii. De la începutul lumii, sfinţii şi drepţii au fost centrele de comunicare, bazele de emisie-recepţie, prin care Dumnezeu comunică cu omenirea. Toţi sfinţii din Vechiul şi din Noul Legământ au primit revelaţia de sus, au cunoscut voia lui Dumnezeu, şi împlinindu-o au vestit-o şi celorlalţi oameni. Prin lucrarea sfinţilor (ca împreună lucrători cu Dumnezeu) s-au izbăvit mii şi milioane de oameni, naţiuni întregi, din păcat, din suferinţă din moarte şi pierzare. Sfântul Prooroc Ilie este unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, trimişi vreodată de El pe acest pământ. S-a născut în Tezva Galaadului (de unde numele de Tezviteanul) cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului Dumnezeu. Tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui, îngerii Domnului, înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi păgână, chiar poporul ales din care făcea parte devenise idolatru. Regele Israelului, Ahab, se căsătorise cu o păgână Izabela, care a adus cu sine cultul idolatriei. Astfel, tot poporul, în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.
După ce cu rugăciunea sa a închis cerul trei ani şi şase luni, foametea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând ca Dumnezeu să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată. Dumnezeu a ascultat pe slujitorul Său credincios şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu ascultându-l, o trimite peste pământul însetat. Dar regele Ahab deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile făcute, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, se întoarce la ele, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, Sfântul Prooroc Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, el profeţeşte: câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din această lume, nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab dacă nu aici, atunci în veşnicie.
Lumea idolatră în care a trăit Sfântul Prooroc Ilie nu se deosebeşte de cea în care trăim noi astăzi. Păcatele osândite de Sfântul Ilie atunci: necredinţa, ura, idolatria, mândria, silnicia, minciuna, răpirea bunurilor altuia, nedreptatea, desfrâul sub toate formele lui, iubirea faţă de materie şi încrederea în bunurile pământeşti, sunt la fel de prezente şi în lumea noastră. Răul îşi are propovăduitorii lui.
Idolii nu se mai numesc Baal şi Aşera, dar închinare li se aduce marilor staruri şi vedete de cinema, care în producţiile lor propagă ura, mânia, violenţa, răzbunarea, sexul, pornografia, alcoolismul, drogurile şi alte elemente care fac parte din lumea şi cultura păcatului. Ura şi mândria se arată prin aşa-zisa manifestare a personalităţii celor puternici, iar dreptul proprietăţii devine cult al egoismului şi orgoliului. Silnicia „rezistă cel mai tare”, minciuna numită „abilitate diplomatică”, cămătăria şi nedreptatea numită „sechestrare de bunuri”, desfrâul devenit industrie, avorturile, drogurile şi alte mari păcate pretind carte de identitate pe planeta pământ.
Dacă păcatele, sub altă mască sunt aceleaşi, nici poziţia Sfântului Ilie, dacă ar trăi în vremea noastră, nu ar putea să fie alta. Dacă atunci, prin foamete şi secetă, prin minunea pogorârii focului din cer, şi prin uciderea preoţilor idolatri, a întors poporul Israel la închinarea Dumnezeului adevărat, astăzi, fiind prezent în Biserică prin duhul şi puterea lui, ne spune: Unul este Dumnezeu – Iisus Hristos de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Lui să vă închinaţi, Lui să vă rugaţi, Lui să vă încredinţaţi toată viaţa voastră. Urmaţi-i Lui în curăţie, smerenie şi ascultare, „nu vă potriviţi duhului acestui veac” (Romani 12, 2). Rugaţi-vă cât mai mult lui Dumnezeu, de unde vine tot darul, înfrânaţi-vă de la rele. Rugaţi-vă pretutindeni, dar mai ales în Biserică şi în locuri curate şi liniştite. Idolii au templele lor, voi creştinii aveţi Biserica Dumnezeului Celui Viu. Acolo adunaţi-vă cât mai des la rugăciune şi la Sfânta Liturghie. În ea se săvârşesc minuni mai mari decât pe Muntele Carmel. Aici, urmând Apostolilor, preotul jertfeşte pe însuşi Iisus Hristos, cel ce S-a jertfit de bună voie. Aici nu se pogoară foc din cer, ci Însuşi Dumnezeu cu-ntreg alaiul de sfinţi şi de îngeri în frunte cu Maica Domnului. Eu m-am împărtăşit de Dumnezeu pe cât mi s-a dat în Muntele Horeb, voi îl primiţi în mintea, inima, sufletul, trupul şi în toate mădularele voastre prin Sfânta Împărtăşanie. Eu prin darul Lui am legat şi dezlegat cerul, preotul prin harul Lui, leagă şi dezleagă păcatele oamenilor. Eu am fost ridicat cu trupul la cer, voi trăiţi în Biserică, în toată vremea, bucuria cerească şi de necuprins a Învierii lui Hristos. Eu am primit duh şi putere să îndrept poporul Lui, voi Îl aveţi pururi pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Împăratul nostru cel ceresc. Deci nu vă temeţi, ocrotitorul vostru este Cel ce a biruit lumea, moartea şi pe diavolul. Voi sunteţi prin El pururea biruitori. Eu am fost slugă, voi sunteţi fii prin Hristos. Tatăl nostru cel ceresc este mai tare decât toţi, cine se va atinge de voi? Voi încă de pe pământ puteţi trăi bucuria şi veselia cea de nespus a împărăţiei cereşti. Alipiţi-vă de Domnul şi Mirele sufletului vostru şi bucuraţi-vă.
Ştim că proorocul Ilie, într-un fel, se certa cu Dumnezeu şi-i spunea: Doamne, până când o să-i rabzi? Până când o să-i rabzi? Până când ai milostivire cu ei? Până când îi laşi? Până când îi îngădui? Nu înţelegea această îngăduinţă îndelungă a lui Dumnezeu cu ei, când îi vedea cum se închină, cum fac sărbători mari, petreceri lungi, aduc lui Baal sacrificii, era de nevăzut aşa ceva pentru un credincios. El era credincios şi nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu nu face ceva, de ce nu-i stârpeşte de pe faţa pământului. Asta Îi cerea lui Dumnezeu. De ce nu-i trece prin foc și prin sabie? De ce nu se întâmplă ceva? De ce nu-Şi arată puterea Sa Dumnezeu? El Îl cunoştea pe Dumnezeu, dar nu-L cunoştea în milostivirea Sa şi în dragostea Sa. Cunoştea doar că există, doar că este, doar că are putere, este judecător, dar nu-I cunoştea dragostea şi milostivirea. Şi cu el a avut Dumnezeu o tainică lucrare, ca să-l înveţe această dragoste, pe care Ilie, în asprimea sa, în hotărârea lui a de a face dreptate, de a pune lucrurile așa cum trebuie, la punct, trecea peste această milostivire și această dragoste de oameni şi punea pe primul loc dreptatea, pe primul loc adevărul. Şi Dumnezeu a mers, parcă, după voia lui Ilie. Dumnezeu părea că-l ascultă pe Ilie, dar de fapt, tainic, îl învăţa, îl apropia de dragostea faţă de oameni, de îngăduinţa faţă de oameni. Pentru că Dumnezeu avea această îngăduinţă şi cu greu se lăsa atras spre încercări prea mari pentru oameni. Şi nu voia să aducă încercări prea mari, aşa cum vedem că avem luni sau poate ani întregi de uitare de Dumnezeu, de nepăsare, de părută credinţă, dar, de fapt, formală. Atunci El nu vine asupra noastră cu nu-ştiu-ce măsură și nu ne scoate din casa noastră si nu ne duce în ispite şi în încercări care într-o clipă ne-ar face praf și pulbere. Şi vedem o anumită milostivire a lui Dumnezeu, o dragoste fără seamăn, pe care noi n-o înţelegem, şi mai ales după ce ne întoarcem la credinţă vie, zicem: „Doamne, cum ai putut răbda?...”
Dumnezeu a avut atenţie asupra lui şi l-a învăţat, până la urmă, această milostivire. Cum? Prima dată l-a ascultat pe Ilie, care era aspru şi neîndurător şi zicea: Până când îi vei răbda? Dă-i în mâna mea! Și Dumnezeu i-a dat în mâna lui şi i-a zis: Bine, ţi-i voi da, cere orice. Şi el s-a dus în faţa lui Ahaz împăratul, care nu l-a crezut, normal că nu l-a crezut, e ca şi cum cineva s-ar duce acum în faţa unui mare conducător de stat şi ar zice: Dacă nu te întorci cu adevărat tu şi poporul tău la credinţă, iată ce va fi:trei ani şi şase luni nu va fi nici ploaie, nici rouă din cer. Va arde soarele ca para și cerul va fi ca arama. Şi nu veţi găsi milă până nu vă veţi întoarce la Dumnezeu. „Fugi de-aici, du-te, măi…!” Aşa a zis şi Ahaz. Şi aşa s-a împlinit, exact cum i-a zis el. Dumnezeu i-a zis lui Ilie cu asprime: “Du-te de aici la pârâu, la o peşteră, şi stai acolo, la pârâul acela – și acum este peştera aceea, peştera Hozevei – şi stai la pârâul acela, şi bea din pârâul acela, şi corbi te vor hrăni și îţi vor aduce carne și pâine în fiecare zi.” Şi aşa a fost, şi corbii l-au hrănit. Dar a simțit asprimea lui Dumnezeu când i-a zis: Du-te de aici!, după ce el spusese: „Să vină foc din cer şi să coboare asprimea peste oameni!” Dumnezeu nu i-a zis: Bravo, Ilie, ai cerut bine! Nu, i-a zis: Du-te și stai acolo! Şi s-a smerit inima lui, că stând acolo a început să nu mia fie apă în pârâu, să-i fie tot mai greu, s-a simţit până și la pârâul unde stătea el că e greu. A început să se smerească inima lui Ilie și Dumnezeu i-a zis: Du-te în Sarepta Sidonului, la o văduvă pe care o vei întâlni, şi acolo o să stai la ea. Şi aşa a şi fost, s-a dus la văduva aceea şi untdelemnul din sticla ei nu s-a împuţinat cât a stat el acolo, și făina din vas n-a scăzut şi a trăit acolo până s-au terminat cei trei ani şi şase luni. Şi după aceasta a fost minunea cu focul din cer, focul de pe Carmel, şi în clipa în care a coborât focul şi oamenii au crezut şi poporul s-a întors spre Dumnezeu, au venit ploile pe pământ.
…. Si a intrat acolo intr-o pestera si a ramas acolo. Si iata cuvantul Domnului a fost catre el si i-a zis: “Ce faci aici, Ilie?” Iar Ilie a zis: “Cu ravna am ravnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, caci fiii lui Israel au parasit legamantul Tau, au daramat jertfelnicele Tale si pe proorocii Tai i-au ucis cu sabia, ramanand numai eu singur, dar cauta sa ia si sufletul meu!” A zis Domnul: “Iesi si stai pe munte inaintea fetei Domnului! Ca iata Domnul va trece; si inaintea Lui va fi vijelie naprasnica ce va despica muntii si va sfarama stancile, dar Domnul nu va fi in vijelie. Dupa vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi in cutremur; Dupa cutremur va fi foc, dar nici in foc nu va fi Domnul. Iar dupa foc va fi adiere de vant lin si acolo va fi Domnul”. Auzind aceasta, Ilie si-a acoperit fata cu mantia lui si a iesit si a stat la gura pesterii. Si a fost catre el un glas care i-a zis: “Ce faci aici, Ilie?” Iar el a zis: “Cu ravna am ravnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, ca au parasit fiii lui Israel legamantul Tau, au daramat jertfelnicele Tale si pe proorocii Tai i-au ucis cu sabia; numai eu singur am ramas, dar cauta sa ia si sufletul meu!” Si a zis Domnul: “Mergi si intoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc si, cand vei ajunge acolo, sa ungi rege peste Siria pe Hazael; Pe Iehu, fiul lui Nimsi, sa-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Safat din Abel-Mehola, sa-l ungi prooroc in locul tau! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela sa-l omoare Iehu, iar cine va scapa de sabia lui Iehu, pe acela sa-l omoare Elisei. Eu insa mi-am oprit dintre Israeliti sapte mii de barbati; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat inaintea lui Baal si buzele tuturor acestora nu l-au sarutat!”(3 Regi; 19)
Numit „proorocul de foc” și pentru că s-a înălţat la cer într-un car de foc cu cai de foc, aşa era văzut de Elisei. S-a născut văzut fiind în foc şi a trecut la ceruri în foc şi viața lui a fost de foc. Și se va întoarce într-o vreme a focului întunecat a veacului acestuia, a focului plin de păcate şi de necredinţă, în vremea cea mai grea a lumii acesteia în care ni s-a dat să trăim. Se va întoarce în vremea antihristului, când se vor împlini cuvintele spuse de Mântuitorul: Şi vor face minuni şi vor amăgi pe mulţi, şi vor coborî chiar și foc din cer, zicea Mântuitorul despre antihrist, despre sfârşitul veacurilor. Iar la o asemenea părută minune a antihristului va veni cel care a coborât adevăratul foc din cer, Ilie. El va sta înaintea lui antihrist, înainte de a-i sta chiar Hristos şi a-l stinge, a-l distruge. Ilie va sta înaintea lui antihrist şi va spune tot adevărul. El va veni şi va muri ca toţi oamenii, nimeni din cei care au trăit vreodată pe pământ nu va scăpa de a trece prin porţile morţii. Şi Maica Domnului a trecut, şi Mântuitorul a trecut, şi Ilie, şi Enoh vor trece, cei care au fost ridicaţi cu trupul la cer, atunci, în Ierusalim, în fața întregii lumi. Vor da mărturie în faţa poporului iudeu şi pentru toată lumea, pentru că toţi vor vedea şi aceasta va fi măsura cea mai înaltă, care va umple paharul pentru poporul iudeu, și se vor întoarce spre credinţă. Va fi vremea întoarcerii poporului iudeu spre credinţă, vreme binecuvântată, pe care a aşteptat-o Pavel, pe care au aşteptat-o atâţia, pe care au nădăjduit-o și pentru care s-au rugat atâţia. Acest popor atât de prigonit şi cumva urmat şi de blestemul pe care singur şi l-a luat asupra sa atunci, la uciderea Mântuitorului, dar, totuși, poporul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu nu-l va lăsa până la sfârșit şi-l va întoarce. Acela va fi şi ultimul semn al sfârşitului veacurilor: întoarcerea evreilor la credinţă.
Din aceste motive, Biserica creștină îl prăznuiește în fiecare an la 20 iulie. Poporul nostru dreptcredincios l-a cinstit întotdeauna: prin slujbe, prin pictarea chipului său în biserici și pe icoane, prin numele său care este dat la botez unora dintre noi. Să-l rugăm și noi în această zi a prăznuirii lui, zicând: „O, prealuminate și preamărite proorocule al lui Dumnezeu Ilie, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte, și dăruiește nouă bună întocmirea văzduhului și toată îmbelșugarea pământului, întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, casă ne învrednicim de fericirea raiului” (Condacul ’13 din Acatistul său)
Să îi mulţumim Sfântului Ilie pentru cuvintele și faptele sale! Dar duhul nostru este slab şi-i cerem să se roage pentru noi să ne întărim. Lucrul său nu s-a terminat. Ajută-i Sfinte Ilie pe toți să sporească în sfinţenie, în dreptate şi adevăr. Izbăveşte-ne pe toţi de tulburarea celui viclean, de cursele lui, de toate relele care vin asupra noastră urmării păcatelor noastre. Văpaia focului ceresc, care a mistuit viaţa ta, cere-o de la Dumnezeu în sufletul fiecărui creştin.
Roag-o pe împărăteasa, Maica Domnului, să ne acopere cu omoforul ei, ca sub scutul ei cel nebiruit şi înarmaţi cu rugăciunile ei şi ale sfinţilor, să trecem viaţa noastră pământească, ajungând la viaţa cea veşnică şi pururea fericită.
Sfinte Proroocule Ilie, tu care ne arăţi că omul a fost făcut stăpânul acestei lumi şi nu robul ei, că şi stihiile şi fenomenele meteorologice pot fi stăpânite prin post şi rugăciune, în deplină ascultare faţă de Dumnezeu, dă-ne din duhul şi din puterea ta, din râvna şi dragostea ta, precum ai dat ucenicului tău Elisei. Cere de la Dumnezeu pentru noi darul curăţiei, al smereniei, al rugăciunii, al iubirii şi al slujirii dumnezeieşti şi ajută-ne pe noi şi tot poporul ca să nu mai şchiopătăm de „amândouă picioarele” adică în credinţă şi fapte bune, ci precum atunci poporul Israel, să părăsim cu toţii idolii veacului, dinlăuntrul şi dinafara noastră, mergând pe calea crucii Domnului Iisus Hristos, precum aţi mers voi toţi sfinţii Lui. Amin.
(postat pe fb de ioan monahul)