Praznicul Nașterii Maicii Domnului
„O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcina lui va da” (Isaia 11, 1).
Ziua de 1 septembrie marcheaza in Biserica Ortodoxa inceputul noului an bisericesc. Astfel, anul bisericesc se incheie in luna august. Sfarsitul anului bisericesc, ca de altfel si inceputul lui, este sub ocrotirea si binecuvantarea Sfintei Fecioare Maria: Adormirea Maicii Domnului - 15 august si Nasterea Maicii Domnului - 8 septembrie. Sfintii Parinti au randuit acest lucru, ca noi sa urmam pildei vietii Maicii Domnului pentru a putea primi in noi pe Hristos. Astfel, Hristos Domnul doreste sa locuiasca in noi, dupa cum a salasluit in Maica Domnului.
In omiliile sale la Nașterea Maicii Domnului ale Sfântului Grigorie Palama se spune că: Orice vreme este potrivită a pune început bun pentru petrecerea spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Cor 6,2). „Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua.” (Rom13, 12-13). Căci nu a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau o zi anume, ci că, după întruparea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, orice vreme este potrivită.
Căci așa cum, când pe pământ răsare soarele cel simțitor, este vreme potrivită oamenilor pentru ostenelile trupești, precum și David zice: „Soarele a răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până seara,”(Ps 103, 22), la fel și când s-a arătat nouă în trup soarele dreptății, după întruparea Lui, orice vreme este potrivită pentru lucrarea celor duhovnicești, ceea ce însuși profetul o arată după ce vorbește despre stăpâneasca venire „piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii aceea a ajuns în capul unghiului” (Ps 117, 22-24) și adaugă: „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne veselim și să ne bucurăm în aceasta”, însă cu privire la ziua soarelui celui sensibil, aceea este întreruptă de noapte, căci zice „va ieși omul la lucrul său până seara” (Ps 103, 23),în vreme ce neînserat și neapus este soarele dreptății şi, după spusa Apostolului că „nu are mutare sau umbră de schimbare” (Iac 1, 17), neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească.
Și dacă ar trebui să căutăm o vreme mai potrivită decât altele, aşa cum este o vreme potrivită semănatului, secerișului, a creșterii și a rodirii, și oricare altă vreme pentru alte lucrări, la fel și pentru lucrarea faptei bune, căutările unui timp al începutului ar corespunde, în alt chip, cu acesta, anume cu anotimpul de toamnă, și, mai presus de toate, cu luna aceasta: care este pentru noi cea dintâi și începutul anului, întru care început au luat și cele gătite spre mântuirea noastră, ceea ce prăznuim și noi astăzi. Căci noi acum facem prima prăznuire și preacinstire a chemării și restaurării noastre celei după har, întru care toate au început a se înnoi și a aduce, în locul legilor celor trecătoare, pe cele dăinuitoare, în locul literei, duhul, și în locul celor umbrite, adevărul cel neumbrit.
Nasterea Maicii Domnului este praznuita in Biserica Ortodoxa pe 8 septembrie. Sfanta Scriptura, ne da stiri sumare in legatura cu nasterea si copilaria Maicii Domnului. Cele mai multe stiri despre aceste momente din viata sa ne sunt date de scrierile apocrife si de Traditie. Din Sfanta Scriptura, rezulta ca, Sfanta Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11 ; Matei 21, 9; Lc 1, 32; Rom 1, 3 etc.).
Dupa traditie, parintii sai se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Lc 11, 23) si Ana si locuiau in oraselul Nazaret din Galileea. Nazaretul, care insemneaza floare, lastar, primea, asadar, floarea "fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri, Adam si Eva, in rai", lastarul rasarit din radacina lui David, pe Sfanta Fecioara Maria (Is 11, 10). Parintii ei nu-i dau un nume deosebit, ci unul foarte obisnuit la evrei, cel de Maria (Lc 1, 27), nume pe care-L purta și bunica ei.In trecut, numele depasea simpla denumire, reprezenta o parte din realitatea numita. Asadar, nu era o simpla eticheta pusa, ci o manifestare a celui numit.
Cunoasterea numelui cuiva initia o relatie interpersonala, facea posibila patrunderea in adancurile fiintei. Alexandru Mihaila, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, afirma ca numele ebraice semnificau ceva. Deseori numele erau teoforice, adica purtau in sine numele lui Dumnezeu. Mai ales prin componenta verbala des intalnita, numele devenea o rugaciune in miniatura, care ii structura purtatorului viata religioasa.
Maria - este un nume pentru care s-au avansat multe solutii etimologice. In aramaica, Maryam inseamna "doamna”, "stapana”. Dupa Fericitul Ieronim (traducatorul Vulgatei), care-l explica prin limba ebraica, numele s-ar compune din mar ("picatura”) + yam ("mare”), deci "picatura [de apa] de mare”, in latină stilla maris (de unde si stella maris - "steaua marii” - de mai tarziu, celebra denumire a Fecioarei in imnologia apuseana). Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga”, "cea iubita”.
Altă talcuirea numelui Fecioarei Maria: Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", fiindca ea domneste si stapaneste peste zidirea cereasca si pamanteasca, ca Maica a lui Dumnezeu. In al doilea rand, cuvantul Maria se talcuieste "luminare", dupa Sfantul Grigorie al Neocezareii, care spune: "Caci Maria, cea aleasa, se talcuieste luminare", de vreme ce etimologia isi are izvorul in lumina cea curata si este, precum zice Imparatul Solomon, "stralucirea luminii vesnice", ca desavarsire a intelepciunii.
Maria este chipul bunatatii si al harului lui Dumnezeu. Ea a primit puterea de la Tatal, ca fiica a Lui, ca sa savarseasca pe pamant ca Maica ceea ce Dumnezeu savarseste in cer ca Tata; a luat intelepciunea de la Fiul, ca Maica a Lui, ca sa gaseasca calea de a impaca cerul cu pamantul, pe Dumnezeu cu omul. A luat si bunatatea si harul de la Duhul Sfant, ca mireasa a Lui, ca sa imparta tuturor creaturilor, ceresti si pamantesti, darurile si harurile ei duhovnicesti.
Alte numiri daruite Maicii Domnului. In Biserica Ortodoxa, Sfanta Fecioara Maria este cunoscuta sub numele de Maica Domnului, iar in cult intalnim numirile: Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana Noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria. Fecioara Maria este laudata ca "cer tainic in care Dumnezeu, luand trup, a coborat pentru a locui in ea", "vas in care dumnezeiasca mana este pastrata", "munte umbrit al Mantuitorului", "masa care poarta indestularea milostivirilor", "candela de aur si luminoasa a Raiului", "rug aprins care arde fara mistuire", "temelia lumii", "mladita iesita din radacina lui Iesei", "scara cereasca", "odrasla pomului celui de viata purtator", "adancul milelor", "picatura care risipeste mania lui Dumnezeu". Aceste expresii ne descopera rolul de mijlocitoare al Maicii Domnului.
Maica Domnului este cunoscuta si sub numele de "Mireasa" a Fiului lui Dumnezeu, indicand disponibilitatea totala si delicatetea iubirii feciorelnice, cu care ea il primeste in sine. Astfel "Fecioara nu e numai Maica, ci si Mireasa Lui. Are astfel o indoita iubire in ea. Ea se face Maica Creatorului dar numai pentru ca se face Mireasa Lui si crede ca El a iubit-o asa de mult, ca a binevoit sa se faca Mirele ei."(Parintele Dumitru Staniloae)
Voinţa lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane învechite, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare cu Dumnezeu în persoana Fiului Său. Această înnoire trebuia să aibă loc pornind de la om, Dumnezeu Însuşi având nevoie de o făptură atotcurată care să slujească tainei Întrupării Lui, procurându-I o natură umană neîntinată.
Prin urmare, aceasta nu putea fi aleasă de Dumnezeu din mulţimea oamenilor la întâmplare, ci doar dintr-o linie umană alcătuită din oameni aleşi şi cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor (Diac. Ioan). Despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: „Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu”
Toate acestea arată rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale praznicului Nașterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.” Căci astăzi cu adevărat o nouă lume și un rai străin s-a arătat, întru care și din care noul Adam a ridicat pe vechiul Adam, înnoind și restaurând toate, Care nu a venit întru înșelăciune, ci a înșelat pe înșelătorul diavol, iar celor care sunt robiți păcatului prin înșelarea acestuia, le dăruiește slobozire.
Astăzi s-a gătit pe pământ neînțeleasă carte, nu grăită în chipuri și figuri, ci una care putea să-l poarte în chip de negrăit pe Însuși Cuvântul cel viu, nu cuvântul din văzduh, ci Cuvântul cel din ceruri, nesubzistând întru stricăciune, ci mai vârtos scoțându-i din stricăciune pe cei care se apropie de El; nu cuvântul care se naște din mișcarea limbii omenești, ci Cel Care S-a născut de la Dumnezeu Tatăl din veac. Astăzi a fost văzut cortul cel însuflețit și nefăcut de mână omenească al lui Dumnezeu și chivotul cel înțelegător și duhovnicesc al Celui Care cu adevărat este pentru noi, „pâinea lui Dumnezeu cea care coboară din cer și care dă viață lumii.”(In 6,32).
Astăzi precum auzim și la psaltire „adevărul din pământ a răsărit” - chipul nemincinos al alesei nașteri de sus ca om „și dreptatea din cer a privit” (Ps 84,12), care l-a scos pe stăpânitorul nedreptății și a smuls însăși rădăcina nedreptății - dreptatea care a fost pe nedrept osândită, dar care în chip preadrept osândește și care dezleagă puterea în rău a diavolului, și face de nimic uneltirile lui și care s-a arătat primitoare a dumnezeieștii dreptăți. Și astfel, pe cei care sunt robi păcatului, învrednicindu-i a fi înveșniciți prin credința în El, i-a primit la ea, dar pe stăpânitorul acela rău care a încins-o cu legăturile cele împotriva firii ale păcatului, îl va da focului veșnic și întunericului.
Astăzi mlădița cea mai dinainte vestită odrăslită din rădăcina lui Iesei din care a răsărit floarea cea nevestejită (Is 11,1) care nu a primit păcatul, ci chemând iarăși firea noastră care se ofilise și din această pricină căzuse din sălașul hranei celei nepieritoare și aducându-ne înapoi la înflorire și bucurându-ne prin ea de înflorirea cea veșnică și ridicându-ne la ceruri, ne-a deschis raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cea înțelegătoare la pășunile cele veșnice; toiagul în care firea noastră cea omenească s-a sprijinit lepădând vârsta și neputincioasa bătrânețe, s-a înălțat ușoară la ceruri, lăsând pământul jos celor care sunt trași la cele de jos, ca unii care nu au sprijin.
Dar ce înseamnă „lumea cea nouă”, „raiul cel străin”, „cartea cea neînțeleasă”, „cortul și chivotul însuflețit al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mlădița lui Iesei cea multlăudată”? Este Cea care mai înainte de naștere și după naștere pururea Fecioară a rămas, a cărei naștere din pântece sterp o prăznuim astăzi. Căci Ioachim și Ana căsătoriți fiind și umblând fără de prihană înaintea Domnului, vrednici de dispreț au părut Israeliților după Lege, fiindcă nu aveau copii. Și fiindcă pe atunci, încă nu era în lume nădejdea nemuririi, propășirea neamului prin urmași părea de ultimă trebuință. Însă azi, când s-a născut această fecioară prin a cărei naștere în feciorie ne-a fost dăruită nouă viața veșnică, nu ne mai este nouă absolut necesară nașterea de fii.
Dar Israeliților într-atât li se părea mai bună nașterea mai multor fii chiar decât însăși virtutea, iar nerodirea pruncilor un atât de mare rău, încât și acești drepți nu erau atât cinstiți pentru virtutea lor, cât erau disprețuiți pentru nenașterea de prunci. Peste măsură de întristați și fiind ținta atâtor batjocuri, drepții Ioachim și Ana, amintindu-și de Avraam și de Sarra și de toți ceilalți câți se spune că au fost încercați cu nenașterea de fii și după ce și-au pus în minte leacul aflat de unii ca aceștia pentru vindecarea de această întristare, au știut și ei înșiși a alerga la rugăciune către Dumnezeu.
Și de o parte înțeleptul Ioachim s-a retras în pustie și acolo s-a sălășluit și cu post s-a nevoit ridicând rugăciuni la Dumnezeu, ca să devină și el tată; și nu a încetat a se ruga, nici nu a plecat de acolo, până ce nu a dobândit plinirea cererii. De altă parte, și într-un cuget cu el, Ana, zăvorându-se, cu inimă zdrobită strigă către Domnul: „auzi-mă, Dumnezeul părinților noștri și mă binecuvântează, precum ai binecuvântat și pe Sara, spre a fi maică.
„Și a auzit Domnul rugăciunea și i-a binecuvântat pe ei și le-a dăruit lor făgăduința, care făgăduință a și fost adusă la plinire acum și le-a dăruit lor o pruncă mai minunată decât toate minunile, pe însăși Născătoarea Ziditorului întregului univers, cea care a îndumnezeit neamul omenesc și care a făcut pământul cer și pe fiul omului l-a făcut Dumnezeu, făcându-i pe oameni fii ai lui Dumnezeu, fiindcă dintru aceasta a luat trup fără de sămânță, făcându-se în chip de negrăit purtător de trup, aducându-L pe lume pe Cel Care le-a adus la ființă din neființă pe toate cele ce sunt, preschimbându-le spre plinătatea ființei, pentru ca nu cumva să cadă din nou, îndreptându-se spre neființă.
Începutul oricărui fruct este floarea și aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este nașterea de Dumnezeu dăruită și de Dumnezeu aleasă a preacuratei și preanevinovatei Maria, pururea Fecioara și aceasta în modul cel mai limpede. Pe care lăudând-o o și prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima cu somnul nemuririi pentru ca asumându-și cele zece luni dintre acestea ciclic să le binecuvinteze prin nașterea ei și prin adormirea ei purtătoare de viață. Despre care nu este vremea a vorbi acum, ci când este vremea sfintei Adormiri aceleia. Dar acum suntem aduși să filosofăm pe scurt despre Sfânta Naștere a ei, și atâta avem a spune despre ea, cât ne va insufla cuvânt harul ei.
Părinții acestei prunce a lui Dumnezeu au fost Ioachim și Ana din neamul regelui David, din seminția Iudei, păzitori ai legii care țineau cu strictețe dumnezeieștile porunci, foarte înstăriți, mai bogați încă în dumnezeiască virtute, dar săraci prin nenașterea de fii din pricina legăturilor sterpiciunii fericitei Ana. Pentru aceea adeseori și ocară răbdau de la fiii lui Israel, și nu numai că nu le erau primite de preoți îndoitele daruri cele aduse înainte lui Dumnezeu, ci adeseori erau și ocărâți fără stânjeneală pentru faptul că nu aveau sămânță în Israel.
Pentru aceea și dreptul Ioachim întristându-se foarte și despărțindu-se de toată tovărășia oamenilor, se retrage în pustie întru care și postind patruzeci de zile în plâns și post Îl roagă pe Domnul și zice: „Ia de la mine, Doamne, ocara nenașterii de prunci și nimicnicia” și „Binevoiește, Doamne, să mi se dea și mie sămânță, iar eu iarăși o voi da, Stăpâne, bunătății Tale.
Astfel, așadar, dreptul rugându-se dumnezeieștii bunevoințe, primește ceea ce râvnea cu dor. „Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea și pe el l-a auzit degrabă atotmilostivul Domn, ca prin sămânța lui să se împlinească taina cea ascunsă și hotărâtă mai înainte de veacuri. Pentru aceea și un înger al Domnului fiind trimis către Ioachim zice lui că: „A auzit Domnul rugăciunea ta și va zămisli Ana, femeia ta, și în toată lumea se va vesti sămânța ta”.
Iar cât despre dreapta Ana, îndoită era întristarea, pe de o parte, pentru retragerea bărbatului în pustie și pentru nerodirea ei. Căci zicea că „nici zburătoarelor cerului nu m-am asemănat eu că nici acestea nu sunt fără rod înaintea lui Dumnezeu, nici dobitoacelor pământului, nici peștilor mării nu m-am asemănat eu ca să aduc lui Dumnezeu rodul pântecelui. Dar dacă vei porunci, Doamne, să fiu dăruită și eu cu rodul pântecelui îl voi da pe acesta iarăși Ție, Doamne Dumnezeul meu”.
Acestea spunându-le și ea cu plângere către Dumnezeu, primește și ea asemenea de la dumnezeiescul înger bunele vestiri ale nașterii și când s-a întors bărbatul din pustie a jertfit mulțime de animale, nu puține, și a făcut ospăț mare „la tot poporul”, iar Ana, dezlegată fiind de legăturile sterpiciunii de creatorul firii, zămislește de la bărbatul ei pe Maria, prunca lui Dumnezeu, pe care a născut-o astăzi, început mântuirii noastre și maică a Cuvântului lui Dumnezeu, curată și început înnoirii firii noastre învechite și nimicite prin călcarea dumnezeieștii porunci.
Și potrivit dumnezeiescului cuvânt, trei măsuri de făină, printr-un mic aluat dospind toată frământătura așa și aici, prin aluatul acesta preacurat, plăsmuit de Dumnezeu, plăsmuind Plăsmuitorul frământătura noastră învechită, a înnoit-o. Dar aceasta este minunea străină, plină de toată uimirea că la această preacurată frământătură s-a amestecat și El Însuși preacuratul brutar și luând o parte din aceasta a lucrat în chip minunat întreaga noastră frământătură și compoziție. Pentru aceea și zicea după aceea: „Eu sunt pâinea cea vie” și „Eu sunt pâinea vieții cel ce mănâncă nu va flămânzi” și celelalte.
Iar cugetătorii de Dumnezeu, părinții preacuratei prunce a lui Dumnezeu, plinindu-și făgăduința o aduc pe aceasta după trei ani și o închină lui Dumnezeu în sfânta sfintelor, în corul fecioarelor și făcliilor strălucitoare și se împlinește acel: „se vor aduce Împăratului” Dumnezeu „fecioare în urma ei”, „aduce-se-vor în templul Împăratului”, adică al lui Solomon și acel „ascultă, fiică și vezi și uită poporul tău și casa părintelui tău în casa Domnului și va pofti „Împăratul slavei” Hristos „frumusețea ta”, ceea ce s-a și întâmplat. Și aceasta a uitat poporul ei și casa părintelui ei în casa Domnului făcându-și sălaș în Sfânta Sfintelor, întru care și arhiereul intra odată pe an, iar prunca fecioară petrecea acolo în fiecare zi, ca să se împlinească Scriptura.
Dar noi nu avem nevoie să vorbim acum mai înainte de vreme despre intrarea Fecioarei în Sfânta Sfintelor, ci când va veni vremea sărbătorii aceleia, atunci vom vorbi iarăși dacă Dumnezeu ne va da cuvânt și prunca lui Dumnezeu Maria. Acum se cuvine a vorbi unele pe scurt despre Nașterea cea dăruită de Dumnezeu și să o salutăm cu cele cuvenite ca pe o împărăteasă nou arătată și curată și să încheiem cuvântul fiindcă nu ne-am hotărât să filosofăm multe despre acestea, ci mai degrabă în general și pe scurt, pentru ca și subiectul să fie înțeles cu ușurință și ascultătorii să fie trezvitori neîngreunați de somnul trândăviei, ci trezvitoare și priveghetoare să aibă ascultarea.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Ps. 103,25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate? În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps 32 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (In 1,1-3). Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl” (In 1,14).
Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: „Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit..., puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Cor 1, 22-24). Fiul lui Dumnezeu Se numeşte Cuvântul şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Tatăl pe toate le săvârşeşte prin Fiul Său. În acest fel, prin Fiul lui Dumnezeu, Tatăl ni Se vesteşte prin faptele Sale şi prin El [Fiul] s-a arătat în diversitatea ei înţelepciunea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea lui Dumnezeu s-a manifestat prima oară la crearea lumii văzute şi nevăzute. Noi vedem acum lumea ajunsă la starea păcătoasă, după ce şi-a pierdut bunătatea dintru început, dar lumea este minunată, chiar şi stricată de păcat şi răsfrânge în ea înalta înţelepciune a Creatorului. Dacă vom privi cerul, vom vedea mişcările armonioase ale luminătorilor cereşti, totul se mişcă după legi veşnice, date naturii de Ziditor, la facerea ei. Dacă vom privi în jurul nostru, în fiecare plantă, în fiecare animal, chiar şi în oricare pietricică vom vedea înţelepciunea Celui ce le-a zidit!
Însă pentru ce a trebuit să vină, Sfânta Fecioară din pântece sterp? Iată ce ne spun sfinții parinți: Pentru ca să dezlege întristarea și să întoarcă ocările părinților și ca să preînchipuie dezlegarea care se va săvârși prin ea de întristarea și de blestemul protopărinților neamului omenesc. Cum ar fi îndrăznit firea să privească în mod obișnuit pântecele întru care s-a sălășluit și din care a ieșit singura care a locuit în sfânta sfintelor și singura care s-a făcut sălaș Celui ce a făcut firea? Căci, precum mai înainte de ea și după ea, fecioară maică și Maică a lui Dumnezeu nu s-a mai arătat alta pe lume și precum, înainte de ea și după ea, nimeni nu a mai sălășluit în Sfânta Sfintelor, tot așa în rărunchii acelei mitre nu a mai fost văzut nici înainte, nici după, crescut vreun embrion.
Fiindcă trebuia ca Maica lui Dumnezeu să fie Fecioară și aceasta să fie din neamul lui David și la vremea rânduită pentru mântuirea noastră, căci se apropiase vremea și trebuia ca Fecioara să fie mai dinainte pregătită, iar atunci nu se aflau mai buni în virtute decât soții aceia fără copii și nici între cei din neamul lui David nu erau alții mai presus de ei în ceea ce privește virtutea și neamul.
De aceea au și fost cinstiți cei fără copii mai presus de cei cu mulți copii, pentru ca din cei cu multe virtuți să fie născută copila cea atotvirtuoasă, din cei care au trăit separat în înfrânare să se nască cea atotsfântă și să primească rod cea înțeleaptă care a ajuns prin rugăciune și nevoință să devină maica însăși a fecioriei și încă a unei feciorii care va naște cu trupul în nestricăciune pe Cel Care din feciorelnic Tată S-a născut cu dumnezeirea.
O, înaripată este rugăciunea aceleia! O trecere pe care a aflat-o la Dumnezeu! Cât de fără de prihană erau acele inimi, încât să înalțe o astfel de rugăciune care să ajungă la o astfel de plinire! Era, dar, de trebuință să fie deschis mai dinainte drum pentru o așa de mare minune tot printr-o minune, iar firea trebuia întemeiată treptat prin har. O, ce sfântă priveliște! Azi Biserica s-a adunat să cinstească Nașterea Sfintei Fecioare Maria.
Voi cei care ascultați vestea Nașterii Fecioarei Maria, in această zi deosebită, turma și ogorul duhovnicesc întru Hristos Domnul, aduceți drept dar de naștere Maicii lui Dumnezeu lucrarea virtuților și binefacerile lor. Bărbați și femei, bătrânii cu cei mai tineri, bogații și săracii, dregătorii și supușii, simplu, tot neamul și toată vârsta, vrednicia, meșteșugul și toată știința, să nu fie nimeni printre voi care să rămână sterp și fără de rod, nedoritor și neprimitor de sămânță duhovnicească.
Astazi, fiecare să primească cu sârg sămânța cerească care este cuvântul cel mântuitor și să ducă la bun sfârșit prin El lucrarea și rodul și orice este plăcut lui Dumnezeu. Nimeni, după ce a început lucrarea faptei bune, să nu lase lucrul său nedesăvârșit, nimeni să nu-și arate credința în Hristos numai cu vorba, căci „nu oricine-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu cel din ceruri”, (Mt 7,21) și „Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt, nu este potrivit pentru Împărăția cerurilor” (Lc 9,62)
Voi, fecioarele care au făgăduit viață singuratică și cele care, lucrând toată fapta bună, au ajuns de la căsătorie la o viață de obște feciorelnică și, pe scurt, toți câți ați fost aleși ca, din sete de pocăință, să petreceți împreună, trăiți întru toate după Dumnezeu de dragul Fecioarei care pentru noi s-a născut astăzi, ca să-L nască cu trupul în feciorie supt veac, pe Cel Care s-a născut din Feciorelnic Tată mai înainte de tot veacul.
Credincioșii și credincioasele să trăiască de dragul ei și al Celui întrupat dintr-însa, singur Dumnezeu și numai către El să privească și numai pe El să și-L facă hrană potrivită, să se bucure de nădejde, să rabde în necaz, să se supună celor mai dinainte rânduite, să-și slujească unul altuia, să se străduiască pentru păzirea păcii între toți, prin atenție prin rugăciune, prin străpungerea inimii, să petreacă neîncetat în citirea psalmilor, sfintelor scripturi și în cântări duhovnicești (Rom 12,12. Ev. 13,17. Ef. 5,19) fiind sfinți și feciorelnici și cu trupul și cu sufletul, cu toate simțirile și cugetul, arătându-se feciorelnici și duhovnicești și cu cugetul și cu petrecerea. Astfel, urmând cuvântul psalmilor, veți fi următori Maicii Domnului și veți fi purtați în apropierea ei și veți intra în corabia cea nezidită de mână omenească a Împărăției cerurilor și în cămara de nuntă cea nestricăcioasă, supralumească și veșnică.
Iar voi toți cei căsătoriți, nu vă dăruiți cu totul lumii acesteia, căci lumea aceasta nouă și cu adevărat mai presus de lume, care este Maica Domnului, pentru voi s-a zidit, arătați-i astăzi roada căsniciei.
Și voi care ați atins vârsta bătrâneții faceți dovada unei minți bătrânești și nu copilăriți cu mintea prin cugete, gânduri și fapte, cugetând trupește și petrecând după cele ale trupului.
Voi, tineri, arătați osârdie față de bătrâni și pe aceștia cinstiți-i și credeți lor și nu uitați ce înseamnă prețuirea bătrâneții și cum tinerețea nu întrece pe un bătrân cuvios. Iar dacă nu o știați, întrebați-l pe Solomon cel înțelept: „Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată” (Sol. 4, 9; Ps. 44,14). Iar toți cei câți ați dobândit mai cu osârdie pe acestea pământești și nestatornice și care se schimbă dintr-o stare în alta, prin împărțirea lor, lucrați pentru voi înșivă la <dobândirea> vieții veșnice, căci „viața cuiva nu este din prisosul avuțiilor sale” (Lc. 12, 15).
Astazi toți câți sunteți în nevoi, astazi să vă arătaţi în lipsurile voastre cu răbdare și acum prin mulțumire către Dumnezeu să vă îmbogățiți sufletește, pentru ca să fiți numărați împreună cu săracii aceia pe care i-a fericit El și să deveniți moștenitori împreună cu El ai Împărăției cerurilor. (Iac 1, 9; Mt 5, 3 ; Lc 6,20).
Astazi voi conducători, „Judecați cu dreaptă judecată” (Zah 7, 9) și nu vă folosiți de putere împotriva celor de sub mâna voastră, căci acest lucru nu este drept, ci arătați o părintească autoritate față de ei, având în minte că sunteți de același neam și de o slujire cu ei. Nici să nu vă pară lucru nedemn de voi supunerea față de Biserică și învățătura ei. Căci acestea sunt tăria celor ce au voia plecată spre bine. Iar supușilor le este de folos să se încreadă numai conducătorilor în măsura în care aceasta nu îi taie pe ei de la nădejdea cea făgăduită nouă, a Împărăției cerurilor.
Iubiți creștini, aduceți mai curând toți Fecioarei pe care o prăznuim astăzi, ca pe darul cel mai îndrăgit și mai potrivit sfințirea voastră și curăția trupului prin înfrânare și stăruitoare rugăciune. Vedeți cu toții cum înfrânarea și postul și rugăciunea cu străpungere de inimă se împreúnă ca să-i arate pe sfinții părinți Ioachim și Ana vase dumnezeiești, vase mai presus de orice alegere, încât nu doar le-a dăruit să poarte nume dumnezeiesc, precum mai apoi a arătat sfântul Pavel (Fp 9, 15), ci pe Însuși Acela al Cărui „nume este minunat” (Ps 8, 1).
Așadar, dacă și noi rămânem cu stăruință în celelalte virtuți și în rugăciuni, dacă ne vom așeza cu conștiință curată în arca lui Dumnezeu vom afla în acestea, adăpostită ca o comoară, curăția inimii încăpându-L pe El și oglindindu-ne nouă pe Dumnezeu. Căci pe aceasta <curăția inimii> și așezarea cea din suflet către Dumnezeu pe care și Isaia o numește duh mântuitor <sălășluit> în pântece zicând către El: „de frica Ta, Doamne, zămislit-am, avut-am dureri ca ale celei ce naște și am născut duhul mântuirii Tale pe care l-am crescut pe pământ” (Is 26,18).
Vedeți cum suflete sterpe și care nu nasc dau naștere unor prunci buni ? Dar profetul adaugă la cele grăite, zicând: nu vom cădea, ci „vor cădea cei ce locuiesc pe pământ” adică, cei care se tăvălesc în patimi și cugete pământești. Nu numai că lumea cea gândită şi simţită a fost creată pentru Născătoarea de Dumnezeu, iar Ea, la rândul ei, a fost creată pentru Domnul nostru Iisus Hristos, ci, facerea întregii lumi a fost hotărâtă mai înainte de veci pentru acest scop (Sf. Nicodim Aghioritul).
Fecioara Maria este prima şi singura care a arătat ce este de fapt natura omenească, fiind totodată modelul ideal al umanităţii, întrucât numai Ea a realizat pe deplin „ideea divină” de om. Pentru aceasta prăznuim ziua de naştere a Preacuratei, care e ziua de naştere a întregii lumi şi, în acelaşi timp, momentul în care ni se descoperă omul adevărat (Sf. Nicolae Cabasila).
Prin nașterea Sfintei Fecioare s-a arătat o „lume nouă” şi un „rai străin”, din care s-a zămislit un Adam nou Care replămădeşte vechiul Adam şi înnoieşte lumea. Era nevoie de o „nouă rădăcină” în mijlocul umanităţii, de un „om nou” care să poată iarăşi îndrepta libertatea noastră spre Dumnezeu. Această rădăcină nouă și acest om nou este Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care Se întrupează devenind astfel pentru omenire noua rădăcină, noul început, „aluatul cel nou” (Arhim. Gheorghe Kapsanis)
Prin nașterea Preacuratei Fecioare s-a pregătit pe pământ o „carte” uimitoare, care este vrednică să poarte nu numai întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuşi Cuvântul viu, Născut înainte de veci din Dumnezeu Tatăl, şi Care poate să mântuiască pe cei ce se apropie de El (Diac. Ioan I.,Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei).
Pururea Fecioara Maria, născută din părinţi sterpi, este „lumea nouă”, acea „carte paradoxală”, „cortul însufleţit”, precum şi „chivotul cuvântător” al lui Dumnezeu, despre care Sf. Grigorie Palama spune: Astăzi a fost văzut cortul însufleţit al lui Dumnezeu, nefăcut de mână omenească, şi chivotul cel înţelegător şi duhovnicesc al Celui Care cu adevărat este pentru noi, pâinea lui Dumnezeu cea care coboară din cer şi care dă viaţă lumii (In. 6, 33)
„Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit” (Ps. 84, 12). Este psalmul pe care îl va cita ulterior şi Sf. Nicolae Cabasila, care arată că Fecioara-Mamă este „Adevărul care din pământ a ieşit”, așa cum Iisus Hristos este „Dreptatea care din cer a răsărit”.
Așa cum spune Sf. Grigorie Palama în Omilia 42 – „Cuvânt la mântuitoarea naştere a Fecioarei Maria” –, Maica Domnului este cea care l-a scos afară pe însuşi stăpânul nedreptăţii, l-a legat pe cel tare în răutate, i-a răpit vasele, le-a transformat şi le-a arătat în stare să primească dreptatea dumnezeiască; şi aşa pe captivii păcatului i-a luat să fie veşnic împreună cu Ea însăşi îndreptăţindu-i prin credinţa în Iisus Hristos, iar pe stăpânitorul păcatului strângându-l în lanţuri, din care nu se poate scăpa, îl va preda unui foc veşnic şi lipsit de lumină.
Astăzi din rădăcina lui Iesei s-a născut „toiag”, din care va răsări în lume „floarea cea cu chip dumnezeiesc”. Sfânta Fecioară este „toiagul” mult lăudat al lui Iesei, cel care a răsărit o „floare neveştejită”, după cum grăieşte proorocul Isaia: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcina lui va da” (Is 11,1).
Maica Domnului este cea care recheamă firea noastră ce-şi pierduse „floarea”, şi care căzuse din locul „neveştejit al desfătării”. Ea este cea care o readuce la bună-înflorire, şi dăruindu-i înflorire veşnică, o urcă la cer şi o aduce în rai. Pururea Fecioara Maria este „toiagul” prin care Bunul Păstor a dus turma cuvântătoare la păşuni veşnice. Un „toiag” de care firea noastră rezemată fiind, leapădă „vechimea şi bătrâneţea neputincioasă” şi păşeşte uşor spre cer, lăsând jos pământul celor ce sunt purtaţi spre cele de jos, ca unii care nu au reazem (Diac. Ioan I.).
Sfânta Fecioară Maria este cea care a făcut pământul cer, pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, şi prin a cărei naştere în feciorie ne-a fost dăruită viaţa veşnică. Faptul că Ioachim și Ana au adus pe lume pe Sfânta Fecioară Maria, cea care va fi cu adevărat „cort” al prezenţei lui Dumnezeu, e dovadă a dreptăţii şi virtuţii lor extraordinare, superioare simplei păziri a Legii Vechi.
Sfânta Copilă este rodul rugăciunilor fierbinţi ale părinţilor Ioachim şi Ana şi, în acelaşi timp, dezlegarea întristării lor pricinuită de ocara iudeilor, întrucât trăiau împreună fără a avea copii. În acea vreme, faptul de a avea copii mulţi le părea israeliţilor superior chiar şi virtuţilor, iar lipsa de copii era considerată un rău atât de mare încât drepţii Ioachim și Ana nu erau lăudaţi pentru virtuţile lor, cât mai ales insultaţi din cauză că nu aveau copii.
Nascatoare de Dumnezeu mai înainte de toate neamurile pentru a fi sălaș Cuvântului de Dumnezeu dăruită și care în vremurile din urmă astăzi - te-ai născut din pântece sterp - însemnând rodirea vieții celei nemuritoare și împăcarea lumii cu Dumnezeu prin nașterea ta:
Bucură-te, Stăpână, și puterea împărăteselor celor de jos, că având a te arăta maică a Dumnezeului îngerilor de la înger dumnezeiesc ai primit slujire cu privire la toate cele lucrate de tine. Pentru aceea și tatăl ce te-a zămislit și maica ce te-a născut au primit de la sfântul înger bunele vestiri despre tine. Și în Sfânta Sfintelor având sălaș prin sfântul înger a primit hrană după cuviință cu adevărat.
Bucură-te, curată Fecioară, încuietoarea fecioriei, faima fecioarelor, zidul bisericii lui Dumnezeu, începutul și sfârșitul mântuirii noastre, dumnezeiescul odor cel cu totul de aur și cinstit foarte.
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, mireasa Tatălui, maica Fiului și sălaș strălucit al Duhului.
Bucură-te, fără prihană, curată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, sălaș însuflețit al nedespărțitei Treimi, sfântă porumbiță, turtureaua cea mai curată, rânduneaua cea frumoasă care vestești tuturor primăvara cea mântuitoare, privighetoarea cea cu bună glăsuire, care ciripești pentru noi mântuitoare rugăciuni, pricina tuturor bunătăților.
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cetatea cea însuflețită, palat dumnezeiesc al Împăratului slavei, tronul Lui cel mare și înalt, patul și masa Împăratului cerurilor.
Bucură-te, Fecioară curată, zidul cel nesurpat, paravan împotriva vrăjmașilor, scăparea credincioșilor, bucuria celor ce se încred întru tine, prealăudată.
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, fecioară, locașul cel neîncăput, bucuria pământenilor, veselia îngerilor, nădejdea oamenilor, ușa cerească a credincioșilor, cer însuflețit și luminos al sălășluirii lui Dumnezeu.
Bucură-te, cea de Dumnezeu încununată, fecioară preanevinovată, care ai fost aleasă de mai înainte de vreme.
Bucură-te, curată fecioară maică, iatacul de nuntă al împărăției de sus, lauda împărăției de jos, dumnezeiască vistierie a celor de sus și a celor de jos.
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pricina bucuriei noastre, ceea ce ai primit „Bucură-te” de la înger și ai zămislit și ai născut pe Unul din Sfânta Treime și ca pricină a bucuriei nesfârșite ai șters cu totul întristarea strămoașei.
Iar acum primind acest din urmă „Bucură-te”, preanevinovată fecioară, „grăbește spre rugăciune” pentru noi toți cei ce lăudăm curata ta naștere, de Dumnezeu dăruită, ca să aflăm bucuria bunătăților veșnice cu harul și cu iubirea de oameni ale întreit sfântului Dumnezeu Căruia fie slava și puterea totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)