Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile
Pogorâtu-Te-ai Doamne să zideşti Universul cel văzut şi pe cel nevăzut, iar cu Măiestria Dumnezeiască pe toate le-ai lucrat şi bine le-ai pus. Văzând noi Opera Ta Sfântă, cu umilinţă Te rugăm: Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi! Doamne al Puterilor, Care pe toate le-ai făcut şi le-ai rânduit cu bunătate spre folosul multora din tot Universul Te-ai făcut prezent peste tot cu Puterea Ta Cea Mare, iar noi cei materialnici, nedându-ne seama de măiastra Ta putere, Te rugăm cu inima smerită şi cu lacrimi în ochi, să ne faci să înţelegem toate cele spre folosul nostru, văzute şi nevăzute, şi Îţi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (Acatist)
La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, creștinii ortodocși prăznuiesc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400 d.H., cele două sărbători s-au despărțit. După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au descoperit învățătura Mântuitorului Iisus Hristos și altor neamuri, în diferite limbi. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când Sfinții Apostoli s-au făcut înțeleși de toți iudeii, și cei veniți la Ierusalim din tot Orientul.
Există obiceiul ca, în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor. Informaţii despre sărbătoarea Rusaliilor avem în Noul Testament (Fapte 20, 16; I Corinten 16, 8), în Constituţiile Apostolice (sec. I-II) şi la Sfinţii Părinţi din primele veacuri creştine (Sf Irineu. Tertulian, Origen), de la sinodul din Elvira, Sinodul I ecumenic, Egcria (sec. IV) ş.a.
Dumnezeule Veşnic, Care nu poţi fi cuprins cu mintea noastră, fiind oameni limitaţi la gândire şi la înţelegere, Te rugăm ajută-ne să devenim mai smeriţi, mai răbdători, mai înţelepţi, mai luminaţi. Ai pogorât de mult peste noi Puterea Ta Sfântă, Doamne şi s-a depărtat Binele de rău, iar cei care lucrează Binele, cântă acum cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Au văzut Puterile Cereşti despărţirea Binelui de rău, care s-a făcut cu zbucium mare şi mulţi s-au cutremurat zicând: Să stăm bine şi să luăm aminte! - iar alţii s-au înfricoşat zicând: Să stăm cu frică şi să luăm aminte, să nu cădem, fraţilor şi noi!(Acatist)
Duhul Sfant purcede din Tatal, Cum spune insusi Mantuitorul: "Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu il voi trimite voua, de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, acela va marturisi pentru Mine (loan XV, 26). Insusirea lui personala este de a fi purces din Tatal si de a se face cunoscut dupa Fiul si impreuna cu acesta. El e sfintenia insasi si prin aceasta izvorul Sf. Har, care desavarseste opera Mantuitorului, dupa inaltarea Sa la cer: "Iar cand va veni Acela, Duhul adevarului, va va povatui pe voi la tot adevarul... Acela pe mine ma va slavi, ca din al Meu va lua si va vesti voua" (Ioan XVI, 13-14).
S-a coborât Bunul Dumnezeu la stejarul lui Mamvri şi a stat de vorbă cu Avraam şi din dragoste şi respect a primit ospăţul pământesc, El Foc şi Ziditor fiind. Noi, care suntem lucrul mâinilor Sale, cu dragoste să-I cântăm Domnului: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Dumnezeu a spus pentru ce a venit pe Pământ şi i-a promis lui Avraam că dacă va găsi zece drepţi nimic nu va face celor din Sodoma şi Gomora, însă negăsind, Misiunea Sfântă Şi-a îndeplinit.(Acatist)
Cincizecimea praznuim si venirea Duhului (spune Stihira la Doamne, strigat-am) – o praznuim nu numai ca pe evenimentul prin care s-a intemeiat Biserica lui Dumnezeu, ci si ca pe un dar de la Dumnezeu, pe care fiecare dintre noi si-l insuseste si care este esential in viata noastra crestina.
Duhul Sfant, pogorandu-Se asupra Apostolilor, nu a ramas numai in ei, ci prin ei, ca prin niste canale, S-a revarsat asupra tuturor credinciosilor, si incepand de atunci traieste si lucreaza in Biserica, renascand la viata duhovniceasca prin Dumnezeiestile Taine, educand si pazind in ea pe fiecare om care devine madular al ei. Cu toti suntem, prin harul lui Dumnezeu, purtatori de Duh – sau trebuie sa fim astfel, pentru ca prin Botez toti dintr-un Duh ne-am adapat (v. 1 Cor. 12, 13), prin Mirungere suntem insemnati cu Duhul Cel sfant al fagaduintei, prin pocainta suntem innoiti prin Duhul (v. Efes. 4, 23), prin Impartasanie primim Duhul infierii (v. Rom. 8,15) si devenim un duh cu Domnul (v. I Cor. 6,17). Avand asemenea fagaduinte si incredintari, vom pricepe cu usurinta intrebarea Apostolului Pavel catre corinteni: Au nu stiti ca biserica a lui Dumnezeu sunteti si Duhul lui Dumnezeu traieste intru voi? (I Cor. 3, 16), atunci cand a bagat de seama ca acei corinteni carora le scria el nu luau aminte la aceasta inalta intaietate crestineasca a lor.
Dar, pe cat este de neindoielnic faptul ca a primi Duhul este intaietatea randuita de Dumnezeu a crestinilor, pe atat de sigur se poate ca dupa ce El a fost deja primit, sa-L pierdem ori sa-L stingem prin neluarea-aminte sau prin intoarcerea faptuirii noastre catre lucrurile ce-I sunt potrivnice. Apostolul ne preintampina: Duhul sa nu-L stingeti (I Tes. 5, 19). Nu intristati Duhul Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti spre ziua rascumpararii (Efes. 4, 30). Aducandu-va aminte de aceasta lege, ca cine nu are Duhul lui Hristos, acela nici nu este al lui Hristos (v. Rom. 8, 9), iar cine nu este al lui Hristos, acela nu e al lui Dumnezeu, ajungi fara voie sa cercetezi cu grija si temere: oare traieste si lucreaza in noi Duhul lui Dumnezeu?!
La asta vom raspunde pe scurt dupa cum urmeaza: traieste si lucreaza atata timp cat sunt in noi lucrari duhovnicesti, altfel spus viata duhovniceasca. Dupa aceasta, fiecare ar putea stabili in ce fel de legatura se afla cu Duhul. Necazul este insa ca expresiile „om duhovnicesc”, „viata duhovniceasca”, „lucrare duhovniceasca” sunt intrebuintate de catre noi fara nici o precizie. Ele ba sunt intelese prea simplu si prin aceasta sfera sensului lor este largita pana intr-acolo ca pot fi folosite cu privire la toti, fara nici o exceptie, ba sunt luate intr-un inteles prea inalt si prin aceasta sfera sensului lor este restransa pana intr-acolo ca greu se va gasi cineva care sa poata fi cinstit dupa vrednicie cu titlul de „purtator de duh”.
Proorocii de demult au simţit Puterea Ta pogorând de Sus, Doamne, şi inspiraţi de Duhul Înţelepciunii Ţi-au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Pogorându-Te în chipul sfinţeniei peste prooroci şi peste cei drepţi, i-ai inspirat pe ei să scrie toate cele sfinte pe care le-au auzit (Acatist)
Cred ca ati intalnit amandoua extremele atat in discutii, cat si in carti. Pentru a destrama aceasta nelimpezime si a va da putinta de a judeca precis despre propria voastra duhovnicie, va voi face o schita cat mai simpla a vietii duhovnicesti in formele si manifestarile ei posibile.
Desprindeti-va intrucatva de randuielile lumii de aici, inaltati-va intr-acolo unde nu e materie, inchipuiti-va ca voi insiva sunteti lipsiti de trup si ati fost pusi sa traiti si sa actionati pe taramul netrupescului. In aceasta forma sunteti duh. Lumea aceasta si tot ce este lumesc va sunt necunoscute. Cuprinsi de Dumnezeu, numai de la El primiti luminare si numai catre El sunteti atrasi cu toata fiinta voastra. Pe El il contemplati, pe El il gustati, dupa porunca Lui va miscati. Tocmai aceasta cufundare in Dumnezeu, aceasta miscare primita de la Dumnezeu si fericire in Dumnezeu alcatuiesc adevarata viata a duhului curat. Aici, cuvantul “curat” se refera, la faptul ca ingerii sunt duhuri netrupesti. Asa e starea puterilor netrupesti!
Lui Dumnezeu – Izvorul oricarei fiintari – I-a placut insa ca, lasandu-i pe ingeri duhuri curate, sa uneasca duhul omului cu trup — si iata ce a iesit! Raza curata de lumina, rasfrangandu-se in picaturile de ploaie sau trecand printr-o prisma, se descompune in cele sapte culori ale curcubeului duhul curat si simplu, unit cu acest organism complex, s-a dovedit – cu toata simplitatea si neschimbarea firii sale – a fi in stapanirea a felurite capacitati si imbracat cu o multime de trebuinte orientate catre materie si catre lume.
Judecătorii care judecau în poporul ales, au avut putere şi înţelepciune nebiruită, atâta timp cât au ţinut la Legea Ta Sfântă, iar noi fiind în Legea Harului Îţi cântăm, Doamne: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Văzând slăbiciunile oamenilor, nu i-ai lăsat pe ei în părăsire, ci le-ai dat îndemn prin cei aleşi, pentru a ieşi din starea de păcat(Acatist)
Pe viata simpla a duhului s-a altoit o alta viata, foarte complexa; pe viata indreptata spre Dumnezeu s-a altoit o viata ce are a face cu lumea. Totodata, si trupul traia viata sa, dand de stire despre sine duhului, insa nedepinzand de el in ceea ce alcatuieste esenta vietii sale. Şi s-a aratat omul in lume, avand o intreita viata: duhovniceasca, duhovnicesc-trupeasca sau sufleteasca, si trupeasca.
Intocmindu-l pe om in felul acesta, Dumnezeu avea de gand nu sa aduca duhul jertfa trupului, materiei, lumii, ci ca duhul, primind in sine prin trup cele materiale, sa inalte toate aducandu-le jertfa lui Dumnezeu. Duhul a fost asezat in marea lume a lui Dumnezeu unit cu trupul pentru ca nu numai el sa traiasca in Dumnezeu, ci si pe toate cele materiale sa le aduca prin sine in impartasirea de aceasta viata dumnezeiasca. Viata in Dumnezeu, desprinsa de cele materiale, avand stapanire asupra lor, a ramas si in aceste conditii trasatura caracteristica a vietii duhului omenesc.
S-au strecurat insa invidia si rautatea, au incurcat gandirea lipsita de experienta a omului cu conceptii mincinoase, au incantat-o cu farmecul materiei, au orbit inima cu nadejdi amagitoare, desi sclipitoare – si duhul a cazut de pe taramul dumnezeiesc in materialitate, in iubirea de trup si iubirea de lume. In locul legiuitei legaturi cu trupul, el s-a „dizolvat” in acesta prin gandire si prin simtire, si a devenit din curat – patimas, din liber de materie – cufundat in fapturi, din stapanitor – rob. Viata sufletesc-trupeasca a cazut in neoranduiala si a inghitit-o pe cea duhovniceasca, iar aceasta a inceput sa se vadeasca numai prin constientizarea Dumnezeirii, prin cerintele constiintei si prin chinuitoarea nemultumire care apare cateodata fata de tot ce este zidit. Contemplarea de Dumnezeu, miscarea de la Dumnezeu si fericirea in Dumnezeu au pierit. Duhul a amortit.
Duhul curat il contempla pe Dumnezeu si primeste de la El cunoasterea tainelor. Insa si duhul unit cu trupul, si dupa ce i-a fost descoperita prin simturi felurimea fapturilor lumii celei vazute, trebuie, luminat fiind cu aceeasi luminare launtrica de Sus, sa contemple in ele rasfrangerea tainelor cunostintei de Dumnezeu si a tainelor facerii lumii si carmuirii lumii de catre El, pentru ca si in conditiile acestei cunoasteri a multe sa ramana netulburat in aceeasi contemplare de Dumnezeu. Cazand insa, el a fost robit de felurimea fapturilor si chiar a fost strivit de multimea impresiilor pricinuite in simturile lui de acestea, impresii care alunga din el insusi gandul la Dumnezeu. Studiind faptura, el nu mai trece dincolo de ceea ce vede in ele, de alcatuirea lor si de legaturile dintre ele, si, nemaiprimind luminarea de Sus, nu vede in ele limpede rasfrangerea lui Dumnezeu si a dumnezeiestilor taine.
Pogorâtu-S-a Fiul Lui Dumnezeu din înălţimi, pentru a îndrepta zidirea cea căzută în păcate, iar noi, cu smerenie şi cu dragoste slăvindu-L, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! S-a întrupat Domnul Iisus din Sfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Tainică a Sfântului Duh şi ne-a încreştinat şi pe noi.(Acatist)
Lumea a devenit pentru el o oglinda tulbure, in care nu se vede nimic in afara de ea, oglinda. In urma acestui fapt, cunoasterea a multe inabusa in el cunoasterea Unuia, il intoarce de la Acesta si il face sa se raceasca fata de El. Acesta este pretul si acesta este rodul cunoasterii lumii materiale in cel cazut.
Duhul curat este miscat de Dumnezeu. El primeste launtric semnele dumnezeiesti, oranduindu-se si lucrand potrivit acestora. Şi duhul unit cu trupul, dupa ce a fost pus in legatura cu fapturile cele multe, a primit puteri pentru a lucra in ele si a fost pus el insusi in necesitatea de fi supus lucrarii lor, si este la fel de dator sa lucreze in afara sa nu altfel decat urmand semnelor dumnezeiesti si sa infaptuiasca planurile dumnezeiesti in randuiala desfasurarii vietii fapturilor, nu supunandu-se ei, ci intocmind-o in felul sau, asa incat in felul acesta, in pofida lucrarii de multe feluri dinafara, sa ramana in aceeasi unica miscare de la Dumnezeu, trasata de catre voia lui Dumnezeu. Cazand insa, el a fost inghitit de legaturile sale dinafara; nu le carmuieste, ci ele il carmuiesc El socoate randuiala de acum a lumii dinafara si miscarile din el insusi drept lege, pe care nici nu ii trece prin cap sa o conteste. Neprimind semnele dumnezeiesti, el nu mai vede ce vrea Dumnezeu, nu se pricepe si nu indrazneste sa isi intocmeasca viata dupa planul lui Dumnezeu, ci este dus si manat. In locul unicei miscari de la Dumnezeu, el este tras incolo si incoace de multe lucruri, care il dezvata si ii taie pofta de a lucra dupa voia lui Dumnezeu. Acesta este pretul intregii activitati de tot felul a celui cazut in viata politica, sociala si familiala.
Puterea Ta Dumnezeiască s-a pogorât în chip tainic şi miraculos, iar Domnul Iisus Hristos a Înviat a treia zi după Scripturi. Mulţumindu-I Domnului că prin Jertfa Sa de iubire ne-a mântuit pe noi, cu evlavie să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Puterea Dumnezeiască coborându-se la trei zile după răstignirea Domnului Iisus, L-a Înviat pe Fiul Omului ridicându-I trupul din mormânt(Acatist)
Duhul curat e fericit in Dumnezeu. El Il gusta pe Dumnezeu si cunoaste fericirea in El. Insa si duhul unit cu trupul, dupa ce i-au fost descoperite feluritele frumuseti ale fapturilor lumii vazute, trebuie sa isi aiba fericirea numai in Dumnezeu si, contempland frumusetile vazute, sa nu se opreasca la ele, ci prin ele sa patrunda pana la frumusetea dumnezeiasca si pe aceasta sa o guste, asa incat in felul acesta, cu toata multimea frumusetilor dinafara care fagaduiesc fericire, sa ramana doar in neschimbata fericire dumnezeiasca, ce vine de la gustarea nemijlocita si mijlocita a lui Dumnezeu.
Cazand insa, el a pierdut aceasta putere a gustarii de Dumnezeu si chiar gustul dumnezeiescului, si a incercat sa caute desfatare in fapturi in loc ca prin ele sa se ridice la desfatarea de Dumnezeu. Nu se putea sa nu bage de seama ca ceva nu este in regula si, cum amintirea fericirii in Dumnezeu a ramas in el, isi cladeste in jur, luandu-se dupa aceasta amintire, o lume noua, artificiala, si aduna in ea toate frumusetile cu putinta, nadajduind sa inlocuiasca prin asta fericirea de care isi aduce aminte, insa pe care nu o mai are. Dar nici asta nu e in regula. Toate aceste placeri; mangaieri, frumuseti artificiale nu fac decat sa aprinda setea, nedand ceea ce cauta duhul. In locul desfatarii numai de Dumnezeu, care aduce fericirea, in el domneste desfatarea de multe, care chinuie, si nu da liniste, si il intareste si mai mult in instrainarea de desfatarea cu Dumnezeu. Acesta este pretul tuturor desfatarilor naturale si artificiale ale celui cazut.
Intr-adins v-am zugravit starea duhului unit cu trupul, starea in care el trebuia sa fie dupa planul lui Dumnezea si cea in care a ajuns dupa cadere, ca prin aceasta sa ma apropii de raspunsul la intrebarea pusa la inceput. Asadar sa stiti ca cel ce este asa cum am zugravit duhul curat si duhul unit cu trupul, dar care lucreaza dupa planul lui Dumnezeu, acela are Duhul, iar cel ce este asa cum l-am zugravit pe cel cazut, acela nu are Duhul. Fiindca Dumnezeiescul Duh S-a pogorat si salasluieste in Biserica si Se impartaseste tuturor credinciosilor ca sa ii reaseze pe cei cazui, sa le redea desavarsirea de la inceput, sa ii uneasca iarasi cu Dumnezeu si sa intareasca in ei viata cea dupa Dumnezeu.
Cel in care domneste contemplarea de Dumnezeu, ce are cunostinta tainelor dumnezeiesti prin luminare nemijlocita sau prin descoperire mijlocita, cel care cunoscand fapturile vazute nu ramane numai la ele, ci in ele cauta sa vada rasfrangerea dumnezeiestilor taine, facerii si carmuirii lumii, acela are viata duhovniceasca, acela are si Duhul Sfant. Iar cine s-a afundat cu mintea in fapturi si nu-L cunoaste pe Dumnezeu, acela, oricat ar fi de invatat, nu traieste cu Duhul. Cine isi da seama de lucrarea poruncilor dumnezeiesti in el si a dobandit deprinderea de a lucra dupa cum ii arata voia dumnezeiasca descoperita (revelata) si isi intocmeste viata potrivit ei, in ciuda impotrivirilor launtrice sau a greutatilor si necazurilor dinafara, acela traieste cu Duhul. Iar cine, in intocmirea faptelor sale, nu-L are pe Dumnezeu in gand, acela, oricat de corecte ar fi faptele lui, n-are Duhul. Cine gusta fericirea numai in Dumnezeu si se desfata de toate cele zidite doar in masura in care ele nu numai ca nu impiedica, ci chiar ajuta desfatarea de Dumnezeu, acela traieste cu Duhul. Iar cine are gust doar pentru placerile aduse de fapturi si sufera de lipsa de gust pentru cele dumnezeiesti, acela, oricat de subtiri gusturi ar avea, n-are Duhul.
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Maica Domnului şi peste Apostoli, la zece zile de la Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, iar noi, dorind ca Duhul Sfânt să se pogoare şi peste noi, cu credinţă şi cu dragoste să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut cu sunet mare, în chipul limbilor de foc care nu-i ardeau pe cei peste care se pogorau, ci îi înţelepţeau. Toţi ucenicii Domnului şi Maica Sfântă prooroceau în Ziua Cincizecimii la Ierusalim.(Acatist)
Nu voi mai lungi vorba lamurind amanuntele manifestarilor Duhului in noi, ca sa nu va obosesc. Dati-va osteneala sa faceti asta singuri. Voi adauga, totusi, un singur lucru. Cei ce traiesc cu Duhul stiu cum a inceput in ei viata Duhului, stiu cum Duhul lui Dumnezeu, atingandu-Se de duhul lor, a facut sa se salasluiasca in ei nemultumirea de sine si de tot ce este in jur, cum dupa aceea s-a zamislit dorinta de a schimba totul si de a-si intocmi viata dupa cum le-o arata Duhul, cum s-a bucurat duhul lor de schimbarea asta si ce ajutor a intalnit in toate ostenelile sale de a trai duhovniceste, cum a inceput sa invie simtirea impietrita si sa se lipeasca in chip cald de cele dumnezeiesti, cum incetul cu incetul deprinderile rele s-au ofilit si obiceiurile bune s-au inradacinat, cum s-a salasluit in minte adevar dupa adevar si s-a inmultit cunostinta de Dumnezeu, cum, indeobste, omul a intrat tot mai mult inlauntrul sau, s-a statornicit in inima si a stat in sine insusi, ca sa fie in Dumnezeu cu luarea-aminte si sa umble necontenit in prezenta Lui nu numai gandita, ci si simtita. Aceasta scurta istorie a vietii duhovnicesti in om este, poate mai mult decat orice altceva, marturia pipaita a faptului ca el are Duhul lui Dumnezeu.
Inca un cuvant: pentru duhul nostru este firesc sa traiasca in Dumnezeu. Cazand, el s-a intors de la Dumnezeu catre faptura si a inceput sa traiasca in aceasta. Vine Duhul lui Dumnezeu, il smulge din legaturile fapturii si il face sa nazuiasca iarasi spre Dumnezeu. Nazuinta duhului spre Dumnezeu este rugaciunea. Asadar lucrarea rugaciunii in noi este rodul Duhului Dumnezeiesc. Este rugaciune, este si Duhul lui Dumnezeu. Nu este rugaciune, nu este nici Duhul lui Dumnezeu.
Având putere de la Dumnezeu, Sfinţii Apostoli au propăvăduit în toată lumea civilizată de atunci, întorcându-i pe mulţi de la înşelăciunea lumească la Adevărul Cel Sfânt. Noi cu credinţă şi cu dragoste, slăvindu-L pe Dumnezeu, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Legea Harului a venit prin minunata propăvăduire a Sfinţilor Apostoli, care aveau Puterea Sfântă dată de Sus. Dorind să se coboare Harul Lui Dumnezeu şi peste noi
Incredintandu-va ca aveti Duhul, bucurati-va, purtatori de Duh! Insa si noi, care nu vedem in noi insine lucrari vadite ale Duhului, nu trebuie sa deznadajduim, chiar daca ne este greu. Odata pogorat, Duhul Sfant nu mai paraseste pamantul. Intrarile la El sunt deschise. Sa ne apropiem, si El va veni si Se va salaslui intru noi. Atata doar ca nu trebuie sa ne amagim. Duhul omului care a cazut sau care slujeste pacatului este totusi duh. El rasfrange in sine ceva nepamantesc, chiar daca nu ne putem da seama limpede ce anume, asa cum oglinda sfaramata in cioburi mici rasfrange ceva, dar nimic intreg. Aceste strafulgerari ale duhului – in minte, in fapte si simtaminte – nu trebuie nicidecum confundate cu viata duhului. Pentru ca aceasta viata sa se arate in chip intreg trebuie ca Duhul lui Dumnezeu sa Se pogoare, sa topeasca sfaramaturile duhului omenesc si sa faureasca din ele, intreg, omul ascuns al inimii (v. I Petr. 3, 4) la fel cum din cioburile de sticla, daca sunt topite din nou, ia nastere o sticla intreaga, in stare sa rasfranga lucruri intregi. Atelierul unde Duhul lui Dumnezeu savarseste asta cu duhul nostru este Sfanta Biserica cu toate asezamintele sale. Iata, ea e in fata noastra! Supuneti-va din tot sufletul indrumarii ei, si ea va va duce acolo unde cei trupesti sunt prefacuti in duh de viata facator dupa asemanarea Celui ce ne-a zidit (v. 1 Cor. 15, 45), primesc arvuna Duhului( II Cor. 1, 22) si incep sa guste bucuria vietii in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). In aceasta asteptare, sa ne rugam cu osardie: Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, vino si Te salasluieste intru noi.”
E totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, caci in aceeasi zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu.
Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V, Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei.
Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.
Pogorarea Duhului Sfant - Intemeierea Bisericii
Toţi cei care au primit învaţătura Sfintei Evanghelii s-au pocăit, s-au botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi mergând pe calea cea dreaptă a sfinţeniei, protejaţi de Dumnezeu au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia! Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Mucenicii, Cuvioşii, cei curaţi cu fecioria şi toţi cei care au lucrat cu dreptate şi au mers pe calea cea bună, au primit daruri minunate de la Bunul Dumnezeu. Dorind ca Sfântul Duh să ne acopere cu Lumina Sa Sfântă(Acatist)
Prefigurarile directe ale Bisericii crestine ca locas, ni le ofera Vechiul Testament, cu locasurile lui pentru adorarea lui Iahve si pregatirea evreilor si prin ei a neamurilor in vederea venirii lui Mesia. Inainte de primirea Cortului Sfant, Dumnezeu ii indica lui Avraam muntele Moria ca loc pe care sa ridice altaruri de jertfa (Fac.12,7). Evreii se inchinau lui Iahve in preajma altarelor de piatra, asezate pe locuri alese (Fac 33,20). Dupa indicatii amanuntite si dupa modelul aratat in munte, Moise a construit Cortul Sfant, cu care vor calatori prin pustie pentru a ajunge in Canaan. Imparatul David a conceput apoi un templu (I Paral.28,2-19) pe care l-a zidit si l-a impodobit fiul sau Solomon in Ierusalim (III Regi,5,6,7).
Biserica crestina - lacas de cult implica locul in care Se jertfeste in continuare, dar nesangeros, Hristos pentru mantuirea noastra, prin lucrarea Duhul Sfant. Astfel, pogorarea Sfantului Duh sau Cincizecimea (Rusaliile) este actul de trecere a lucrararii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Duhul Sfant coboara in chipul limbilor de foc peste apostoli, peste fiecare in mod distinct ( Fapte2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica apostolilor, s-au botezat (Fapte 2, 37, 38), dand nastere Bisericii. Biserica cuprinde pe toti cei incorporati in Hristos prin botez, mirungere si euharistie, pe cei care cred si marturisesc ceea ce crede si marturiseste Biserica.Membrii Bisericii sunt credinciosii impreuna cu ierarhia. Credinciosii nu sunt elemente pasive in Biserica, ci impreuna lucratori cu preotii pentru mantuirea lor, dar dupa masura darului primit de ei, silindu-se sa cunoasca si sa aprofundeze adevarurile de credinta, sa se purifice de patimi, daruindu-se lui Dumnezeu ca fapturi noi in Hristos. Biserica este o comunitate concreta de credinciosi, organizata dupa imaginea Sfantului Ap. Pavel " Precum intr-un singur trup avem madulare si madularele nu au aceeasi lucrare, asa si noi cei multi suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora si avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat.(Rom. 12, 4-8).
"Iar cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti adunati impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede si aumplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai." (Fapte 2, 1-13). Trebuie sa intelegem ca atat in Faptele Apostolilor, cat si in Epistola intai catre Corinteni se vorbeste despre glosolalie ca despre vorbirea in limbi omenesti, in limbile deja vorbite de unele popoare. (I Cor 12,28,30); ( Fapte 2, 8-12). Nu poate fi vorba de despre vreo limba a ingerilor, pentru ca in loc sa usureze raspandirea Evangheliei printre neamuri, ar fi ingreunat acest lucru. Odata cu vestirea Evangeliei la alte neamuri acest dar exceptional a incetat. Prin apostoli Hristos a incredintat Bisericii intregul adevar dumnezeiesc revelat, cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.Hristos si umanitatea sunt asa de uniti in Biserica, incat nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, altfel spus, unul cheama si implica pe celalalt.
Duhule Sfânt, Doamne Dumnezeule Cel Preamărit, Slăvit şi închinat, Te rugăm coboară Harul Tău cel Sfânt, Lumina şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţindu-ne, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii şi să-Ţi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!(Acatist)
Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh:
Duhule Sfânt, Dumnezeule Viu, Veşnic, Atotfăcător şi Iubitor de oameni, vino şi nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci scapă-ne de tot ce ne îndepărtează de Tine! Vino, Duhule Sfânt, şi întăreşte-ne credinţa, smereşte-ne şi cu răbdare îndreaptă-ne pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul Iisus Hristos! Te rugăm vino, fă-ţi lăcaş sfânt în inimile noastre şi înmulţeşte în ele iubirea sfântă pentru Tine! Vino, Doamne, binecuvintează puterea cea bună din noi şi acoperă-ne cu Harul Tău, ca înţelepţindu-ne să lucrăm cele bune în tot restul vieţii! Vino, Duhule Sfânt şi Te sălăşluieşte întru noi, ca înarmaţi cu Puterea Ta Sfântă şi cu minunata Învăţătură Cerească să mergem pe calea mântuirii, înfăptuind în toate Voia Ta! Vino Doamne, în inimile noastre, că Te iubim, Te slăvim, Te preacinstim şi Îţi mulţumim pentru toate! Amin! (postat pe fb de ioan monahul)