Pentru ei adevarurile esentiale si trairea spirituală au fost sfinte
Cea mai puternică dovadă a largii răspândiri de care s-a bucurat creştinismul încă din primele secole pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare este reprezentată de numărul foarte mare de martiri din Scythia Minor care şi-au jertfit viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiilor declanşate de împăraţii romani, constituind totodată un îndemn la păstrarea dreptei credinţe şi la mărturisirea acesteia astăzi, într-o lume în care adevărurile esenţiale sunt deseori ignorate, iar trăirea spirituală este redusă la rangul de utopie.
Creştinismului românesc, sau mai precis protoromânesc constituie o etapă aparte a istoriei noastre bisericeşti şi laice, deoarece are în vedere dezvoltarea spirituală a unui popor încă de la originea formării sale. Astfel, prin propovăduirea mesajului evanghelic la geto-daci şi daco-romani, prin însăşi unii din Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos se deschidea, o primă etapă, a acceptării noii credinţe în unele părţi ale spaţiului de formare ale poporului român.
În Dacia creştinismul a pătruns destul de timpuriu fiind propovăduit de apostolul Andrei, după Eusebiu din Cezareea, un istoric al bisericii din secolul IV. Această teorie este însă contestată de unii istorici din zilele noastre care consideră că nu există suficiente dovezi care să sprijinească această părere a lui Eusebius.
E posibil ca această informaţie furnizată de Eusebiu să fie totuşi adevărată mai ales că el descrie în cartea sa şi alte evenimente din istoria Bisericii despre care se ştie că sunt adevărate. Adevărul e că la fel ca şi în cazul altor evenimente descrise în scrierile autorilor antici şi despre aceasta avem puţine informaţii.
Probabil că vom afla în întregime care este adevărul abia atunci când ne vom întâlni personal cu Apostolul Andrei în rai.
Eusebiu povesteşte că apostolul Andrei a venit şi a propovăduit credinţa creştină locuitorilor din Scytia, denumirea antică a Dobrogei.
Dovezi mai numeroase despre prezenţa creştinismului pe teritoriile romane de la nord de Dunăre apar începând cu secolul III. Ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate în sec. XX s-au descoperit mai multe vestigii creştine cum ar fi: cruciuliţele de la Barboşi şi opaiţele de la Tomis în Dobrogea, o piatră cu imaginea “Bunului Păstor” descoperită la Potaissa (Turda), o imagine reprezentând povestea lui Iona, o inscripţie funerară a unei familii în care unii din membri erau creştini.
Toate aceste vestigii datează din secolul III d.H.
Din secolele IV-VI datează opaiţele de lut cu cruce descoperite la Apulum (Alba-Iulia) şi Potaissa, opaiţele de bronz cu cruce şi porumbel (simbolul Duhului Sfânt) de la Dej, vasele de ceramică cu cruce de la Porolissum din jud. Sălaj şi Poian din jud. Covasna.
Unele din cele mai interesante vestigii sunt sigiliile de lut folosite la ştampilarea pâinii pentru Împărtăşanie (Cina Domnului) descoperite la Jabăr în jud. Timiş.
În localitatea Slăveni din jud. Olt se află ruinele celei mai vechi biserici de pe teritoriul ţării noastre (sec. IV). Ruinele unei basilici creştine au fost descoperite la Sucidava în jud. Olt, basilica datează din sec. VI d.H.
Creştinismul s-a răspândit în Dacia aflată sub stăpânire romană datorită negustorilor, călătorilor, soldaţilor şi preoţilor creştini veniţi din alte părţi ale Imperiului Roman, a fost deci o răpândire de la om la om.
În Dacia, la fel ca şi în alte părţi ale Imperiului Roman, au existat martiri, oameni care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor în Isus Cristos. Numele unora dintre ei a rămas cunoscut până azi : Zoticos, Atalos, Kamasis, Filipopos, Narcis şi Marcelin, preotul Epictet. Persecuţiile cele mai dure împotriva creştinilor au avut loc în timpul împăraţilor Decius, Valerian, Diocleţian .
După ce împăratul Constantin a emis edictul de la Milano în anul 313 prin care se acordă libertate de cult creştinismului, numărul de creştini creşte iar persecuţiile încetează oficial în imperiul Roman.
Cu toate acestea în teritoriile de la nordul Dunării au mai apărut câţiva martiri în timpul domniilor împăraţilor păgâni Licinius (308-324) şi Iulian Apostatul (361-363) care au fost protectori ai păgânismului şi au încercat să anuleze drepturile acordate de Constantin creştinilor dar nu au reuşit.
Ataşamentul faţă de religia creştină este dovedit în Dobrogea şi de numărul mare de martiri creştini, care şi-a dat viaţa pentru credinţa în Iisus Hristos începând cu persecuţia împăratuluilui Deciu (249-251) până la persecuţia lui Diocleţian şi a ajutorului său Galeriu.Se cunosc mai multe nume de creştini care au suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor, iar numărul lor denotă atât vitalitatea creştinismului, dar şi continuitatea elementului autohton, în parte încreştinat.
Prima menţiune scrisă păstrată a fost cea a martirilor Epictet şi Astion, matirizaţi la Halmyris pe 8 iulie 290, în timpul lui Diocleţian. Au existat şi alţi martiri, anteriori celor doi, dar în zone, care făceau parte din aşa numita „romanitate carpato-balcanică” sau „dunăreană”.
Revenind la martirajul lui Epictet şi Astion notăm că prin descoperirea edificului basilical de aici şi a criptei cu osemintele a doi bărbaţi de vârste diferite, ce ar corespunde tipologic celor doi martiri, deschid noi perspective de cercetare şi interpretare, mai ales în privinţa celor mai vechi sfinte moaşte de pe pământ românesc.
Dobrogea este detinatoarea celor mai vechi Sfinte Moaste descoperite pe teritoriul Romaniei. Între cele cinci cetăţi de la Dunărea de Jos unde au fost semnalaţi martiri creştini la începutul secolului al IV-lea se numără şi Halmyris, aflată în nordul Dobrogei, nu departe de braţul Sf. Gheorghe şi de actualul sat Dunăvăţ.
În această cetate au fost scoase la lumină cele mai vechi sfinte moaşte din Dobrogea, aparţinând preotului Epictet şi monahului Astion, care au primit cununa de ,,martiri ai lui Hristos" în ziua de 8 iulie a anului 290 şi a căror pătimire este prezentată în ,,Acta Sanctorum".
Aceste odoare de mare preţ au fost descoperite In ziua de 15 august când Dumnezeu a binevoit sa scoata la iveala o cripta in care se aflau osemintele a doi martiri. In mijlocul criptei, pe peretele dinspre rasarit, se aflau fragmente dintr-o inscriptie. criptă martirică aflată sub altarul Bazilicii Episcopale a Halmyrisului, de către o echipă româno-americană de arheologi, condusă de Prof. dr. Mihail Zahariade.
O inscripţie păstrată parţial, aflată pe peretele de răsărit al criptei, aduce lămuriri cu privire la sfintele moaşte. Din cele şapte rânduri se pot descifra primele două în care este scris: ,,MarqiV Hr..." (,,Martiri ai lui Hristos"); următoarele rânduri din inscripţie nu s-au păstrat, însă în rândul al cincilea este scris "Asqio" (,,Astio") şi o parte din litera greceasca ,,n" (,,n"), iar în ultimul rând apar prime trei litere ale verbului "gbrio" care înseamnă ,,a molesta, a lovi".
Studiul antropologic asupra acestor sfinte moaşte recent descoperite, realizat de Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru, aduce informaţii de netăgăduit care confirmă cele scrise în urmă cu 1700 de ani în ,,Acta Sanctorum": vârsta celor doi, înfăţişarea lor, modalităţile de schingiuire şi cauza morţii. Toate aceste dovezi i-au determinat pe cercetători să afirme că ,,moaştele din cripta de la Halmyris aparţin cu siguranţă martirilor Epictet şi Astion".
Specialiștii au concluzionat: Avem de a face cu moastele a doi martiri crestini, schingiuiti si apoi executati prin decapitare." 1700 de ani de evlavie a crestinilor in timpul vietii Sfintilor Epictet si Astion si chiar in timpul perioadei de prigonire a crestinilor, evlavia fata de cei doi se manifesta vizibil datorita darului facerii de minuni cu care au fost inzestrati, atat in timpul vietii, cat si dupa trecerea la cele vesnice.
In actul martiric se specifica: „Si toti cei care erau stapaniti de vreo infirmitate, indata ce din credinta se atingeau de trupurile lor si, din dragoste fata de Dumnezeu, le sarutau, indata se indeparta de la ei toata nelinistea si durerea. Si astfel de semne si minuni au continuat sa se petreaca la mormantul lor necontenit dupa aceea". (Acta Sanctorum)
Această descoperire a făcut să renască cinstirea de care se bucurau cei doi martiri, mai ales datorită faptului că, aşa cum se arată şi în actul martiric, moaştele lor au primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: "Toţi cei care erau stăpâniţi de vreo infirmitate, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor sau din dragoste faţă de Dumnezeu le sărutau, imediat se depărta de la ei toată neliniştea şi durerea. Şi astfel semne şi minuni au continuat să fie la mormântul lor permanent după aceea".
În prezent, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion se află la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, de unde continuă să reverse lumii atât de zbuciumate de la începutul celui de-al treilea mileniu aceleaşi nenumărate minuni, vindecând şi alinând durerile şi dăruind ajutor şi pace sufletească celor care îi roagă cu credinţă.
Cea mai puternică dovadă a largii răspândiri de care s-a bucurat creştinismul încă din primele secole pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare este reprezentată de numărul foarte mare de martiri din Scythia Minor care şi-au jertfit viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiilor declanşate de împăraţii romani, care considerau noua religie un pericol pentru însăşi existenţa Imperiului.
Persecuţiile au început în timpul domniei lui Nero, în anul 64 d.Hr., şi au continuat sub împăraţii Domeţian, Traian, Adrian, Marcu Aureliu, Alexandru Sever, Septimiu Sever, Deciu, Diocleţian şi Iulian Apostatul.
Provincia romană Scythia Minor, de la periferia imperiului, nu a făcut excepţie de la aceste persecuţii, dar informaţiile despre timpul, locul şi numele celor care au pătimit pentru Hristos în Dobrogea creştină sunt destul de puţine.
"Acta Sanctorum" menţionează un şir de martiri din Scythia Minor, dintre care unora nu le precizează locul unde au fost martirizaţi şi nici de către cine, ci numai numele şi ţara. Aceştia sunt: Evagrius, Benignus, Christus Sive, Cresto, Arestus, Sinidia, Rufus, Patricius şi Zosim, toţi martirizaţi la începutul secolului al IV-lea şi având zi de pomenire în luna aprilie.
Tomis (Constanţa de azi) - cel mai însemnat oraş din provincia romană Scythia Minor - a dat peste 60 de martiri în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, Maximian, Galeriu şi Liciniu. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi sunt: Episcopul Efrem al Tomisului, care a primit cununa muceniciei într-o zi de 7 martie, cel mai probabil în anul 304, precum şi cei şase martiri care au pătimit la Tomis în anii 320-323: Macrobiu, Gordian, Ili ( Heli), Zotic, Lucian şi Valerian, pomeniţi la 13 septembrie.
De asemenea, la 2 şi 3 ianuarie, Martirologiile apusene pomenesc ca martiri la Tomis pe fraţii Argeu, Narcis şi Marcelin, precum şi pe Episcopul Titus, care a pătimit în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Al doilea centru ca importanţă după Tomis în ceea ce priveşte numărul şi însemnătatea martirilor care au pătimit sau care erau cinstiţi acolo în epoca paleocreştină este vechiul Axiopolis (Cernavodă de azi).
Dintre numeroşii martiri pomeniţi în vechile sinaxare la Axiopolis, de cea mai mare cinstire se bucurau: Chiril - care avea cinci zile de pomenire, Chindeus - cunoscut ca sfânt taumaturg - şi Dasius - ale cărui moaşte s-au păstrat o vreme la Durostorum, apoi au fost duse la Ancona, în Italia, unde se află şi azi.
Tot în nordul Dobrogei se afla vechea cetate Noviodunum (lângă Isaccea de azi, jud. Tulcea), renumită de asemenea pentru numărul mare de martiri care au pătimit aici. Astfel, surse creştine, arheologice şi istorice dovedesc faptul că, de-a lungul primelor secole, în această cetate au fost martirizaţi 36 de creştini.
Martirologiile arată că erau cinstiţi la Noviodunum următorii mucenici: la 17 octombrie - Valerian, Macrobiu şi Gordian; la 17(18) mai Heraclius şi Paulus, împreună cu fraţii lor de credinţă: Peregrinus, Minerius, Aquilinus, Victor, Altenis, Calcarus, iar la 25 mai - Flavian.
De asemenea, Martiorologiul Hieronimian pomeneşte la 6 iunie pe Amantus, Lucius, Alexander, Andrea, Donatus şi Peregrinus, iar într-o altă zi de iunie pe martirii Cirinus, Ebustus şi Rusticus.
În aceeaşi cetate, Martirologiul siriac indică pomenirea la 4 iunie a martirului Filip, în timp ce Martirologiul Hieronimian aşază în aceeaşi zi pe Zoticos, Attalos, Euticos, Kamasis, Quirinus (Quirina), Iulia, Saturnina (Saturnius), Goldunus, Ninita, Fortunio şi alţi douăzeci şi cinci, ale căror nume nu se amintesc.
Sfintele moaşte a patru martiri dintre cei pomeniţi mai sus au fost descoperite în anul 1971 în localitatea Niculiţel, aflată la 10 km de vechea cetate Noviodunum. Ploile abundente de vară din acel an au scos la lumină, pe o uliţă lăturalnică din Niculiţel, o cupolă de piatră şi cărămidă - care s-a dovedit a aparţine unui martyricon păstrat intact, precum şi temeliile unei bazilici paleocreştine cu trei nave.
În interiorul criptei martirice a fost găsit un sicriu comun în care se aflau patru moaşte întregi, iar două inscripţii de pe pereţii din dreapta şi din stânga intrării precizau faptul că erau ,,Martiri ai lui Hristos" şi numele acestora: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos. Sfintele moaşte ale martirilor de la Niculiţel au fost aşezate spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş şi reprezintă unele dintre cele mai de preţ odoare ale Dobrogei creştine.
Vorbind despre martirii din primele secole creştine şi despre cetăţile în care aceştia au pătimit, nu poate fi trecută cu vederea o veche aşezare cu nume celtic din sud-vestul Dobrogei, de pe malul drept al Dunării: cetatea Durostorum (azi Silistra - Bulgaria).
Aici au primit cununa muceniciei un mare număr de creştini, dintre care izvoarele amintesc pe Pasicratie şi Valentin, Iuliu veteranul şi Isihie, Nicandru şi Marcian, Julius, Secundo, Donato, Bassus, Maximus, Paulus, Marinus şi Iustus.
În timpul persecuţiei lui Diocleţian sunt menţionaţi la Durostorum: Maximus, Dada şi Quintilianus, care au fost martirizaţi într-un sat cu numele Ozovia, situat probabil între localităţile de azi Silistra şi Ostrov.
Tot în cetatea Durostorum, în secolul al III-lea, sub împăraţii Maxim şi Alexandru, se ştie că a fost martirizat Sf. Hezichius, iar în secolele următoare Episcopul Dasius al Durostorului - participant la Sinodul III Ecumenic de la Efes din 431, precum şi Sf. Emilian - ostaş roman care a primit cununa muceniciei în timpul persecuţiei lui Iulian Apostatul şi al cărui mormânt a fost descoperit în anul 1994 într-un sat de pe teritoriul bulgăresc al Dobrogei, în apropierea localităţii Garvănul Mare.
Toţi aceşti martiri ai Scythiei Minor din primele secole creştine, precum şi mulţi alţii ale căror nume nu ne sunt cunoscute, dar se află cu siguranţă scrise în Cartea Vieţii, sunt cea mai puternică dovadă a răspândirii pe care a cunoscut-o creştinismul în acest teritoriu, constituind totodată un îndemn la păstrarea dreptei credinţe şi la mărturisirea acesteia astăzi, într-o lume în care adevărurile esenţiale sunt deseori ignorate, iar trăirea spirituală este redusă la rangul de utopie.