Pelerini la Athos. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Axion Estin
Iata-ne deja in Postul Adormirii Maicii Domnului. Acest post de două săptămâni, care ne stă înainte, e gestul nostru de mulțumire pentru toate rugăciunile Maicii lui Dumnezeu din viața noastră.
Pentru toate ridicările noastre din patimi, pentru toate umplerile noastre cu dulceață dumnezeiască, pentru toate luminările dumnezeiești primite prin rugăciunile sale.
Căci noi simțim din plin prezența și ajutorul Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria, în viața noastră.
Și de aceea Biserica, în luna lui gustar, când încep roadele pământului să se coacă, ne dă prilejul să postim cu bucurie.
Pentru că, din prima zi a lui august, ne-am întărit prin Sfânta Cruce, prin „corabia mântuirii” căci postul e întărire a noastră în lupta cu ispita, adică în lupta cu pierderea timpului.
Prăznuim apoi schimbarea la față a Domnului pe 6 august, având pe 5 august pe Sfântul Ioan Iacob, românul, iar pe 7 august pe Sfânta Teodora de la Sihla, pe 11 august pe Sfântul Nifon al Constantinopolului…pentru ca pe 15 să prăznuim adormirea Maicii lui Dumnezeu, care întru adormirea sa nu ne uită pe noi… Iar pentru o asemenea întâlnire cu Maica lui Dumnezeu, cu cea mai curată și mai sfântă decât toată făptura, avem nevoie de simțiri curate, cuvioase, sfinte, frumoase.
Tocmai de aceea, prin post și rugăciune, prin contemplație și bucurie duhovnicească ne pregătim de praznic și suntem în praznic. Pentru că nimeni nu ne desparte de Maica lui Dumnezeu!
Nimeni nu ne desparte de cea care se roagă neîncetat pentru noi Fiului său și Dumnezeului nostru și, ca toți Sfinții Lui, dar mai presus decât toți, ne iradiază cu sfințenia și cu bucuria ei.
Pentru că ea e rugăciune vie pentru noi dar și acoperământ maternal. Și cei care sunt învățați maternitatea duhovnicească de către Maica lui Dumnezeu pot fi Părinți duhovnicești pentru alții dar și părinți pentru fiii lor trupești.Pentru că în marea lucrare de naștere, pentru veșnicie, a unui om, contează foarte mult încrederea, mila și duioșia pe care le dăruiești fiilor tăi duhovnicești.
Încrederea în cei pe care îi povățuiești. Mila față de neînțelegerile și căderile lor.
Dar și duioșia față de tot lucrul bun pe care îl doresc în curăția inimii lor. Și cum trebuie să te raportezi la fiii tăi duhovnicești, la cei pe care îi iubești…înțelegi din rugăciunea și din relația continuă cu Maica lui Dumnezeu.
Pentru că Maica lui Dumnezeu ne învață simplitatea, ne învață bucuria curată, ne învață duioșia, ne învață mila și recunoștința, respectul față de munca și valoarea oamenilor.
Iar Sfintele sale Icoane ne duc spre acest…interior plin de măreție și de frumusețe dumnezeiască al ființei sale, din care se revarsă în noi tăcerea și pacea, încrederea și bucuria plină de lacrimi dulci…
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Axion Estin
Icoana Maicii Domnului Axion Estin se afla in Biserica Protaton, Kareias. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin” se afla in Chilia Adormirea Maicii Domnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei. Pana spre sfarsitul secolului al X-lea, aceasta era asezata intr-o chilie, numita astazi, Axion Estin. Pe langa lucrarea acesteia intr-un deosebit si duhovnicesc stil, icoana este minunata prin descoperirea rugaciunii „Cuvine-se cu adevarat.”
În valea numită „Axion Estin”, trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugăr tânăr, pe care-l creştea, ca să rămână în chiliuţa lui. O chiliuţă sub munte, în pădure. Ei aveau această icoană vestită, Maica Domnului, în chilie. Odată călugărul cel bătrân a plecat la priveghere la Mănăstirea Protaton. Să ştiţi că la Sfântul Munte, la toate praznicele împărăteşti, privegherile sunt de toată noaptea...
Tot acolo în biserica Protaton am văzut sfânta icoană Axioniţa – Maica Domnului cu doi îngeri care-i ţin coroana. Axioniţa sau „Axion Estin” pe greceşte înseamnă Cuvine-se cu adevărat. Aici ne-a povestit un părinte atonit istoria acestei icoane. În valea numită „Axion Estin”, trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugăr tânăr, pe care-l creştea, ca să rămână în chiliuţa lui. O chiliuţă sub munte, în pădure. Ei aveau această icoană vestită, Maica Domnului, în chilie. Odată călugărul cel bătrân a plecat la priveghere la Mănăstirea Protaton. Să ştiţi că la Sfântul Munte, la toate praznicele împărăteşti, privegherile sunt de toată noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toată noaptea, în toate Duminicile şi în cele 12 praznice împărăteşti şi la Sfântul Ioan Botezătorul. Şi bătrânul i-a spus călugărului tânăr:
– Eu mă duc la priveghere, tu rămâi acasă, fiule, şi-ţi fă pravila acasă, să nu rămână chilia singură. Călugărul cel tânăr a întrebat pe bătrân:
– Ava, eu ce pravilă să fac? Dar călugărul bătrân i-a zis:
– Fiule, tu n-ai să poţi priveghea toată noaptea. Citeşte la Psaltire două-trei catisme şi pe urmă du-te la icoana Maicii Domnului şi fă câteva metanii, să nu-ţi fie somn. Şi de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, să cânţi cântarea asta: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Până atunci nu se ştia de rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”. Numai atât se ştia în Sfântul Munte. Nu ştiau cum cântă îngerii în ceruri Maicii Domnului! Atunci călugărul tânăr a făcut cum a zis bătrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului şi a făcut câteva metanii. A mai aprins candela să nu se stingă şi iar a cântat: Ceea ce eşti mai cinstită… Aşa a făcut până la miezul nopţii, ca să se lupte şi el şi să privegheze măcar atât; pe urmă să se culce să doarmă 3-4 ore, ca dimineaţă, când vine bătrânul, să se scoale iar la rugăciune. Când a ajuns la miezul nopţii, bate cineva în uşă. Dar el ştia că bătrânul nu vine niciodată în timpul nopţii, că era departe de biserică. Apoi cine să vină în puterea nopţii, să-i bată în uşă? N-a vrut să dea drumul. Şi aude un glas:
– Evloghite, pater! (Binecuvintează, părinte).
El, când a auzit că cere blagoslovenie, a zis dinăuntru:
– O Kirios! (Domnul să te binecuvinteze).
Şi numai a intrat un tânăr foarte frumos, tot călugăr, foarte luminat la faţă, şi l-a întrebat:
– Ce faci, frate?
– Ce să fac? Merg să mă culc, că nu mai pot priveghea de oboseală!
– Ce pravilă ai făcut de aseară până acum?
– Aşa mi-a spus bătrânul, când a plecat la biserică, să citesc la Psaltire două-trei catisme şi pe urmă să cânt Ceea ce eşti mai cinstită… şi să fac câteva metanii.
Dar cel ce a venit i-a spus:
– Nu se cântă numai Ceea ce eşti mai cinstită…
– Ba da! Aşa se cântă în tot Sfântul Munte, la toate mănăstirile.
– Nu! Iată cum cântăm noi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru, şi pe urmă cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită…
Dar călugărul a zis:
– Eu aşa n-am auzit. Dacă vrei să-mi scrii, că vreau să învăţ şi eu rugăciunea asta.
– N-ai aici hârtie şi creion?
– N-am! Dar tare aş vrea să o învăţ şi eu!
– Du-te afară şi adu-mi o lespede de piatră!
Ucenicul s-a dus afară şi a luat o lespede, a curăţat-o el şi a spălat-o frumos.
– Am să scriu pe dânsa.
Şi căuta ceva, cu care să zgârie pe piatră. Dar călugărul venit îl întreabă:
– Ce cauţi?
– Caut un cui să scriu, căci creion nu am!
– Nu-i nevoie să scrii cu cuiul! Lasă că scriu eu! Şi călugărul care a venit a început să scrie pe piatră rugăciunea cu degetul lui, ca prin ceară moale. Şi i-a scris foarte frumos pe greceşte toată cântarea: Cuvine-se cu adevărat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a văzut că acela mergea cu degetul prin marmură ca prin ceară moale şi ieşea scrisoarea aşa de frumoasă. Şi se gândea: „Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmură?” Şi după ce i-a scris, a semnat: „Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngereşti”, şi a dispărut din faţa lui. Atunci călugărul a arătat piatra bătrânului când a venit, şi i-a spus toată întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.
Parintii athoniti au luat lespedea de piatra si au mers cu ea la Imparat si la Patriarh, in timp ce icoana cu pricina, in fata careia s-a rugat calugarul, a fost mutata in BisericaProtaton. Aceasta piatra se pastreaza pana in zilele noastre.
S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta şi din clipa aceea, în toate bisericile şi în toate cărţile bisericeşti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântăm până astăzi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu – Cuvântul ai născut; pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.
De aceea, nu poți să fii creștin-ortodox fără evlavie enormă la Maica lui Dumnezeu.
Cel care nu stă în Tradiția Bisericii, cel care nu a învățat de la Sfinții Bisericii adevărata raportare la Maica lui Dumnezeu e un bădăran la nivel sufletesc…chiar dacă e botezat ortodox. Pentru că nu știe care e interiorul…ortodoxului. Ce ascunde el în adâncul lui. Ce bogăție de har, de simplitate și de frumusețe dumnezeiască. Așa se explică diferența enormă între omul duhovnicesc…și cel care își permite abjecția incalificabilă de a o minimaliza și de a o necinsti pe Maica lui Dumnezeu.
Poate să hulească…pentru că nu cunoaște măreția de taină a Maicii lui Dumnezeu.
Însă Cel care a cunoscut-o mai întâi și Care a socotit-o vrednică de a Se întrupa din ea…doar din ea…după adormirea ei, a ridicat-o și cu trupul la cer, și ea, cu ființa ei transfigurată, e de-a dreapta Prea Sfintei Treimi.
Căci cel care are o intimitate reală și profundă cu Dumnezeu nu se laudă cu asta…sau nu are nevoie de a fi crezut, cu obstinație, că este intim al lui Dumnezeu.
Doar cel care falsifică viața duhovnicească, care se pretinde om duhovnicesc fără a fi, are nevoie de…legitimare publică.
Cei ai lui Dumnezeu se bucură cu El și toată bucuria lor e Domnul.
Pe ei îi înțelegi dacă îi vezi, în adâncul lor…și în frumusețea minunată a vieții lor.
Iar postul acesta și slujbele praznicului…ne vorbesc despre măreția de taină a vieții Stăpânei noastre.
Căci ființa ei răspândea miresme duhovnicești [Mineiul pe august, ed. cit., p. 165], pentru că era „împodobită cu dumnezeiască mărire” [Ibidem], cu slavă dumnezeiască.
Adică ceea ce făcea în sine, în lăuntrul ei, se revărsa în afară.
Sau Dumnezeu cunoaște ceea ce facem în noi înșine…și cât ne zbatem pentru ceva anume…iar lucrările noastre exterioare sunt o amprentă a vieții noastre interioare.
De aceea viața ortodoxă e o viață interioară mai întâi de toate, pentru că e o viață personală.
Din credința și raportarea noastră interioară față de Dumnezeu și de Sfinții Lui se nasc toate faptele noastre exterioare.
Însă nu în ele, în cele exterioare ale noastre, stă viața noastră adevărată, ci în lăuntrul nostru, acolo de unde ies toate ale noastre. Ca să scriu o carte trebuie ca mai întâi să fiu tot ceea ce va fi viitoarea carte. Să fiu creator de carte. Pentru ca să fac o casă trebuie să știu și să am tot ce îmi trebuie pentru a face o casă.
A iubi nu înseamnă a spune cuvinte și a face gesturi care nu au nimic de-a face cu mine…ci a spune cuvinte și a face gesturi pe care simt să le spun și să le fac…din toată ființa mea. Iar când vorbim despre vocație, despre chemarea pentru a face ceva…vorbim despre ceea ce simțim să facem cu toată ființa noastră.
Pentru că ne împlinește…ceea ce simțim să facem. Și când ceva ne împlinește…facem ușor, cu bucurie, cu multă plăcere, cu multă încântare. Pentru că numai binele împlinește, nu și răul! Iar vocația…e ce ne cheamă Dumnezeu să facem.
Așa că acest post, această nevoință…dacă știm că e o apropiere tot mai mare de Maica lui Dumnezeu…ne bucurăm să experimentăm în el o tot mai bună raportare a noastră, ca bărbați, la femei și a femeilor la bărbați. Pentru că raportarea duhovnicească la femeie nu e aceea prin intermediul sexului ei ci a vieții ei. Contează cine e femeia din fața noastră și nu ce sexualiate are! Contează ce valori are, ce produce, ce lasă în urmă prin viața ei. Împotriva acestei raportări bisericești la om…raportarea gay actuală e o raportare la sexul omului și nu la ființa sa integrală. Însă când îți reduci personalitatea la propriul tău sex, nu dai doi bani pe credință, pe cultură, pe dezvoltare intelectuală și socială, pentru că tu te rezumi doar la experiențe sexuale.
Postul însă ne spune despre om că nu suntem doar trupuri ci suntem suflete întrupate. Că abținerea de la mâncare, de la băutură, de la sex, de la somn, munca, rugăciunea, nevoința ne fac stăpâni peste trup, ne umplu de împlinire duhovnicească, ne personalizează.
Postul ne învață că suntem ființe duhovnicești, pentru că omul are și nevoi duhovnicești profunde.
Și curățirea de patimi, împărtășirea cu Hristos, aflarea adevărului revelat, aflarea sensului vieții, comuniunea și prietenia, pacea și liniștea interioară sunt nevoi duhovnicești profunde ale omului.
Nu avem nevoie doar de mâncare, teatru și piscină ci și de cărți de teologie, de împlinire duhovnicească, de prietenie curată. Nu avem nevoie doar de trebuințe trupești și intelectuale, ci, în primul rând, de trebuințele duhovnicești, de cele care ne sfințesc viața. Însă toate trei (trebuințele trupești, intelectuale și duhovnicești) trebuie să fie la un loc în viața noastră. Iar dacă sunt la un loc, dacă ne îngrijim de toate trei, atunci suntem niște oameni sănătoși și sociabili, niște oameni cu studii și cu o mare cultură, niște personalități duhovnicești, care îi coagulăm în jurul nostru pe oameni.
Și toate încep cu postul și cu rugăciunea!
Adică toate decurg din relația cu Dumnezeu. Pentru că, din cauza Lui și pentru El, facem toate pe care le facem. Dumnezeu să ne întărească pe fiecare în parte în bucurie și în înțelegeri sfinte!
Să ne călăuzească spre iertare și spre încântare sfântă. Căci Maica lui Dumnezeu e Ocrotitoarea noastră, e Stăpâna vieții noastre, e Îndrumătoarea noastră spre Fiul ei și Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin! (postat pe fb de ioan monahul)