Pelerini la Athos.Ce-i duce la sihastrie?
Schitul romanesc Lacu din Muntele Athos. Schitul "Sfantul Dimitrie" (Lacu), asezare monastica romaneasca din Muntele Athos, este situat la aproximativ patru ore de mers pe jos, de la Manastirea "Sfantul Pavel" de care apartine. Prima consemnare a Schitului romanesc. Lacu dateaza de la inceputul secolului al XVIII-lea. A fost infiintat de cativa calugari de la Neamt, Caldarusani, Cernica si din manastirile basarabene. Schitul Lacu este un schit cu viata de sine, cu o frumoasa biserica din piatra care are hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica, inaltata in 1760, a fost rezidita din temelii intre anii 1900-1904. La inceputul secolului al XIX-lea, Schitul Lacu avea peste 30 de chilii in care se nevoiau pana la 80 de calugari. In Sfantul Munte Athos o chilie reprezinta o casa cu paraclis, in care locuiesc cativa monahi, cuprinzand si camerele de oaspeti, trapeza si alte dependinte. Mai multe chilii impreuna cu biserica mare formeaza un schit. In prezent la schitul Lacu exista 13 chilii si aici se nevoiesc prin munca, post si rugaciune aproximativ 40 de calugari si frati.
Chiliile Schitului Lacu sunt urmatoarele: Chilia "Buna Vestire". Staret si duhovnic este parintele Stefan. Aici se nevoiesc 10 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos, cu slujbe de noapte, iar in timpul zilei ascultarile calugarilor sunt la facut tamaie, croitorie de vesminte si haine calugaresti, lumanari, munca la gradina, traducere din limba greaca in romaneste. Toate ascultarile sunt insotite de rugaciunea mintii "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!", si de rugaciuni pe care le rostim pentru intreaga lume si mai ales pentru cei din tara. Chilia "Acoperamantul Maicii Domnului". Staretul chiliei este parintele Isidor. Aici se nevoiesc 4 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos cu slujbe de noapte (Utrenia la ora 4,00 dimineata), iar in timpul zilei se face ascultare la gradina, taiat de lemne, constructii necesare chiliei si ingrijirea livezii. Toate ascultarile sunt insotite de rugaciunea mintii pentru iertarea pacatelor si ajutorul tuturor. Chilia "Adormirea Maicii Domnului". Staret este parintele Pavel. Este ultima chilie terminata anul trecut, este foarte frumoasa. A fost ridicata de catre Manastirea "Sf. Pavel" (manastirea de care apartinem), cu cheltuiala din fondurile monumentelor istorice. Parintele Pavel, singurul vietuitor al acestei chilii, se roaga cu rugaciunea mintii, mai citeste si pravila calugareasca, impleteste matanii si cruci de gat, are o mica gradinita pe care o ingrijeste cu o rara pricepere si dragoste. Chilia "Intampinarea Domnului". Staret este parintele Acachie. Aici se nevoiesc 3 calugari si in aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte cu slujbele de noapte (Utrenia si Sfanta Liturghie la ora 2,00 noaptea). Ascultarile randuite sunt la frumoasa si ingrijita gradina de zarzavat, la livada de maslini si la cateva randuri de vita de vie. Se impletesc metanii si cruci facute cu rugaciunea mintii si cu tacere in Duhul Sfant. Chilia "Intrarii in Biserica a Maicii Domnului". Staret este parintele Pimen. Chilia se afla in constructie. Staretul viitoarei chilii va fi un ucenic al parintelui Pimen, deoarece parintele mai cere o chilie, actuala fiind neincapatoare pentru intreg personalul existent si vom popula si aceasta chilie care va fi sub indrumarea duhovniceasca si materiala a parintelui Pimen.
Chilia "Izvorul Tamaduirii". Staret este parintele Efrem. Chilia se afla in constructie. Aici se nevoiesc 3 calugari, care nadajduiesc in ajutorul Maicii Domnului pentru a duce la bun sfarsit lucrarile la aceasta chilie. Chilia "Nasterea Maicii Domnului". Staret si duhovnic este parintele Nicanor. Chilia se afla in constructie. Aici se nevoiesc 3 calugari. Datorita unor ajutoare din tara chilia se gaseste in lucrari de finisare atat in interior cat si in exterior, dar mai sunt necesari destui bani pentru a ajunge la finalizare. Chilia "Sfantului Ierarh Nicolae". Staret este parintele Rafael. Aici se nevoiesc 7 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos, cu slujbe de noapte (ora 4,00 dimineata Utrenia si Sfanta Liturghie). Ascultarile se desfasoara in jurul chiliei la impletit metanii si cruciulite, ingrijitul albinelor, facut tamaie, ingrijit livezi de maslini si pomi fructiferi, taiatul lemnelor pentru iarna. Rugaciunea mintii ii insoteste pe calugari la ascultare. In acest an, parintii de la aceasta chilie sunt cu grija intregului schit deoarece ei detin conducerea schitului. Se ingrijesc de bunul mers al slujbelor din Biserica Mare care se afla in centrul schitului cu hramul "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir". De asemenea tot ei au grija de pelerinii care vin la schit, le asigura masa ori cazarea pe timpul unei singure nopti. Parintele Dicheu, superiorul schitului, (in prezent parintele Gavril) anunta programul privegherilor de peste an si solicita de la fiecare chilie cate 1-2 calugari pentru curatenia Bisericii si a imprejurimilor. Schimbarea Dicheului se face in fiecare an in data de 8 mai, de ziua Sfantului Ioan Evanghelistul, cand staretul chiliei care a condus preda cheile noului staret al urmatoarei chilii (fiecare chilie va prelua pe rand aceasta obligatie) in prezenta reprezentatilor Manastirii Sfantului Pavel .
Apoi, Chilia "Sfantului Arteni ".Staret este parintele Pimen. Aici se nevoiesc 9 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos, cu slujbe de noapte (ora 4,00 dimineata Utrenia urmata de Sfanta Liturghie). Ascultarile parintilor sunt foarte diverse si in timpul lor se rosteste rugaciunea mintii. Parintii acestei chilii au gradini frumoase, impletesc metanii si se ocupa si cu pescuitul. Chilia "Sfantului Prooroc Ilie" Staret este parintele Sofronie. Aici se nevoieste un singur calugar. Chilia "Sfantului Antonie cel Mare" Staret este parintele Nichifor. Aici se nevoiesc 2 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos, cu slujbe de noapte (ora 4,00 dimineata). Ascultarile sunt impartite de parintele staret, la impletit metanii, sculptura in lemn si putina croitorie. Calugarii rostesc rugaciunea mintii la lucru. Chilia "Inaltarea Domnului". Staret este parintele Varsanufie. Duhovnic este parintele Paisie. Aici se nevoiesc 4 calugari. In aceasta chilie se tine randuiala Sfantului Munte Athos, cu slujbe de noapte (ora 24,00 Utrenia si Sfanta Liturghie). Ascultarile sunt la impletirea metaniilor si cruciulitelor, ei au o gradina de legume deosebita precum si livezi de maslini si pomi fructiferi, foarte bine ingrijite. Sunt preocupati de rugaciunea mintii in ascultare. Chilia "Tuturor Sfintilor Athoniti" Staret este parintele Partenie. Anul acesta parintele Partenie a inceput lucrarile de reconstructie pe ruinele unei vechii chilii in care s-a nevoit, in urma cu aproximativ 50 de ani, parintele Ilie, un mare duhovnic nu numai al calugarilor romani ci si al calugarilor greci, al multor inchinatori si al celor care dadeau o mana de ajutor la diverse lucrari de intretinere a chiliei.
Acestea sunt micile sihastrii romanesti care inalta smerite rugaciuni pentru mantuirea sufletelor si pentru incercata si iubita noastra tara. Speram ca anul viitor sa se adauge si alte chiliute in lantul celor existente, dar numai Maica Domnului, ca stareta a Sfantului Munte, va hotari!
Ce-i duce la sihastrie? Cautarea de a se regasi în adâncul inimii cu Făcătorul tuturor lucrurilor!
Lumea este risipirea lucrurilor, a lucra in deșertaciunea ei înseamnă alucra împotriva firii. Omul modern este aflat în neputința de a se regasii pe sine și scopul firesc al vieții, de a pierde reperele credinței în toată risipirea lucrurilor pe care le desparte de sensul divin al existenței lor.
Monahul caută permanent să-l gasească pe Dumnezeu și percepe coerența, sensul și finalitetea lucrării lui Dumnezeu. Oamenii sfințiți prin asceza descoperă și se apropirie de realitatea și adevarul lumii lui Dumnezeu. Lumea este risipita de omnul modern care încearcă să-și facă propiria lui lume iluzorie.
„Atunci Iisus a spus ucenicilor Săi: Dacă cineva voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze Mie”
Domnul nu S-a mulţumit numai să-l mustre pe Petru, ci, voind să arate cu prisosinţă nechibzuinţa cuvintelor sale şi cîştigul patimii Lui, a spus: „Tu, Petre, îmi spui: «Milostiv fii Ţie! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta!» Eu însă îţi spun: Nu numai că îţi este vătămător şi pierzător să împiedici şi să opreşti patimile Mele, dar nici tu nu vei putea să te mîntui dacă nu eşti pregătit totdeauna de moarte”.
Hristos îi învaţă pe ucenici cîştigul mare al patimilor Sale, nu numai prin cuvintele spuse mai înainte, ci şi prin cele de mai tîrziu, ca nu cumva să socotească ei că patimile Sale sînt nevrednice de El.
În Evanghelia după Ioan, spune: „Dacă bobul de grîu, care cade în pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, multă roadă aduce”. Prin aceste cuvinte vrea să arate cu mai multă putere de expresie acelaşi lucru; nu spune numai despre El că trebuie să moară, ci şi despre apostoli. „Atît de mare cîştig are lucrul acesta, le spune Hristos ucenicilor Săi, încît şi pentru voi este cumplit lucru dacă nu vreţi să muriţi şi bun lucru, dacă sînteţi gata de moarte”. Toate acestea însă le va spune mai tîrziu; deocamdată îi pregăteşte de moarte numai într-o singură privinţă. Uită-te cît de neconstrîngător este cuvîntul Lui! N-a spus: „De vreţi sau de nu vreţi, trebuie să pătimiţi asta!”
Experienta vietii personale traita in si cu Iisus Hristos a fiecarui calugar de la Sfantul Munte, indiferent de nationalitate, dar si cea a obstilor monahale, fie ca vorbim de chilii, fie ca vorbim de schituri sau de manastiri, sunt unice, cutremuratoare, emotionante, interesante si pline de invataturi duhovnicesti, atat de necesare pentru cei care vor sa inainteze pe calea desavarsirii spirituale.Sa luam aminte marurisirile unui sihatru: "Eram in lume, stateam ascuns si duceam lupte pline de sange. Mancam la doua zile odata la ceasul al noualea. Muntii Penndeli si toate pesterile ma cunosteau ca pe un cocos de noapte, flamanzind, plangand si cautand izbavire. Incercam sa vad daca pot suporta durerile si suferintele pentru a pleca la Sfantul Munte sa ma fac calugar. Dupa ce m-am antrenat destul de bine cativa ani, am rugat pe Domnul sa ma ierte pentru ca am mancat la doua zile si i-am spus ca atunci cand voi fi la Sfantul Munte, voi manca o data la opt zile, asa cum scrie in Vietile Sfintilor. Dupa ce am venit la Sfantul Munte am cautat mult dar n-am gasit decat randuiala cu mancare o data in zi. Nu va spun cate lacrimi , cata durere in suflet, cat am strigat de se cutremurau muntii, plangand ziua si noaptea pentru ca nu gaseam randuiala asa cum citisem eu in Vietile Sfintilor. Toate pesterile Sfantului Munte m-au avut oaspete, pas cu pas am cercetat totul. Precum cerbul cauta un firisor de apa pentru a-si potoli setea, asa cautam sa gasesc un duhovnic care sa ma invete vederea si lucrarea dumnezeiasca. Dupa doi ani de cautari obositoare si dupa ce am varsat o colimvitra de lacrimi, am hotarat in sfarsit sa raman, impreuna cu un alt frate, la un batranel simplu, bun, fara pic de rautate. Parintele mi-a dat binecuvantare sa ma lupt cat ma tin puterile si sa ma spovedesc la orice duhovnic in preajma caruia ma simt bine. Am facut ascultarea desavarsita. Inainte de a ma opri la parinte, aveam urmatorul obicei: in fiecare dupa amiaza, ma asezam doua trei ore in pustie, unde erau numai fiare salbatice si plangeam nemangaiat pana se facea noroi din lacrimile mele in praful dinaintea mea. In acest timp, spuneam rugaciunea cu gura. Nu stiam inca sa o spun cu mintea, dar rugam pe Maica Domnului si pe Domnul Hristos sa ma invredniceasca sa spun rugaciunea cu mintea, asa cum scriu Sfintii Parinti in Filocalie. Din ceea ce citeam intelegeam ca exista ceva la care eu nu ajunsesem. Intr-o zi au venit peste mine ispite. Toata ziua aceea am strigat cu mai multa durere. Tocmai seara, cand asfintea soarele, flamand, extenuat, lacrimile au incetat. Priveam Biserica Schimbarii la Fata din varful Sfantului Munte, si ma rugam staruitor, cu inima zdrobita, la Domnul. Dinspre acolo mi-a venit ca o suflare puternica de vant si sufletul meu s-a umplut de mireasma de negrait. Si indata inima mea a inceput sa spuna ca un ceas, rugaciunea mintii. M-am sculat plin de har si de nesfarsita bucurie si am intrat in pestera si aplecandu-mi barbia spre piept, am inceput sa spun rugaciunea in inima. Si numai ce am spus de cateva ori rugaciunea, ca am fost rapit la vederea cea dumnezeiasca. Si desi eram inauntrul pesterii, cu usa inchisa, m-am aflat afara in cer, intr- un loc minunat in deplina liniste a sufletului si pace. Odihna desavarsita. Un singur gand aveam: "Doamne, sa nu ma mai intorc in lume, in viata aceea dureroasa, ci sa raman aici". Apoi dupa ce m-am odihnit atat cat a vrut Domnul, am revenit iarasi in sine mi si ma aflam din nou in pestera. De atunci nu a incetat a se spune inauntrul meu rugaciunea mintii. Cand am venit la parintele, atunci am incercat luptele cele mari totodata cu binecuvantarea lui. Intr-o noapte, cum ma rugam, am fost iarasi in extaz si mintea mea a fost rapita si dusa intr-un camp. Acolo erau asezati dupa randuiala monahii, ca pentru lupta. Un comandant inalt a venit la mine si mi-a spus: "Vrei sa vii sa te lupti in linia intai?" Eu i-am raspuns ca doresc nespus sa ma razboiesc singur cu arapii din fata noastra, care erau asezati si ei ca pentru razboi, sufland suflare de foc ca niste caini salbatici, asa incat numai la vederea lor te inspaimanta. Dar in mine nu era nici un fel de frica, pentru ca eram atat de pornit impotriva lor, incat cu dintii i as fi sfasiat. Este adevarat ca si in lume eram un suflet curajos. Atunci comandantul de osti m-a luat din multimea parintilor, si dupa ce am strabatut trei patru randuri de ofiteri, m-a adus in linia intai, unde mai erau unul sau doi fata in fata cu demonii salbatici care erau gata sa se napusteasca asupra noastra. Eu suflam impotriva lor foc si manie. Comandantul m-a lasat acolo, spunandu-mi ca daca cineva doreste sa lupte cu barbatie impotriva acelora el nu-l impiedica, ci dimpotriva, ii sta in ajutor. Atunci mi am venit iarasi in fire si gandeam in sinea mea: "ce fel de razboi sa fie acesta?"
De atunci au inceput razboaiele cele mai salbatice, care nu-mi dadeau liniste nici zi, nici noapte. Doamne ce razboaie! Nici un ceas nu eram lasat sa ma odihnesc. Dar si eu ma impotriveam lor cu inversunare. In timpul rugaciunii nu ingaduiam in nici un fel mintii sa iasa din inima. Curgea sudoarea de pe trupul meu ca din izvor. Bataie fara mila. Durere si lacrimi. Post nesfarsit si priveghi de toata noaptea. Pana cand biruiam. Opt ani intregi, fiecare noapte a fost pentru mine un martiriu. Plecau demonii si strigau: "Ne-au ars! Ne-au ars!". S-a intamplat ca intr-o noapte sa-i auda si fratele de alaturi, care mirat m-a intrebat cine erau aceia care strigau. In ultima zi, cand avea sa-i alunge Hristos, eu deja gandeam in sinea mea deznadajduit ca, din moment ce trupul meu era aproape mort, iar patimile lucrau, ca si cand ar fi fost in deplina sanatate, insemna ca demonii au biruit. Gandeam ca ei m-au terminat sigur pe mine si au invins, nicidecum eu.
In fine, pe cand eram eu ca si mort, ranit, deznadajduit, am simtit ca se deschide usa si intra cineva. Nu m-am intors sa vad cine este, ci am continuat sa spun rugaciunea. Deodata am simtit ca cineva ma impinge spre placere. Ma intorc si vad demonul, asa ca un tap, ranit la cap si raspandind un miros greu. M-am aruncat cu manie asupra lui sa-l prind. Cum l-am prins avea un par ca de porc s a facut nevazut. La pipait insa am ramas cu simtul firelor lui de par, iar in miros cu duhoarea grea. Din clipa aceea s-a ridicat razboiul si au incetat toate. S a asternut pacea in sufletul meu si am scapat definitiv de toate patimile cele necurate ale trupului. In noaptea aceea am fost iarasi in extaz. Si am vazut un loc larg, iar de jur imprejur era mare. In locul acela intins erau asezate peste tot capcane ascunse pentru a nu se vedea. Eu eram intr un loc foarte inalt si vedeam totul ca pe un camp de lupta. Prin locul acela trebuia sa treaca toti calugarii. Din mare se vedea un balaur demon infricosator care scotea flacari pe ochi. Era ca o salbaticie nemaiintalnita. Din cand in cand scotea capul din mare ca sa vada daca s a prins cineva in capcane. Calugarii treceau fara nici o teama si neatenti. Unul era prins de gat, altul de mijloc, altul de picior, altul de mana. Iar demonul vazand acestea, se bucura si se veselea nespus. Eu ma intristam foarte mult si plangeam. "Ah! spuneam vicleanule demon! Ce faci si cum ne ratacesti!". Si mi-am venit iarasi in sine si eram in chilia mea. Randuiala mea era sa mananc o data pe zi si atunci foarte putin, cu masura. Chiar daca erau Sfintele Pasti sau Lasatul Secului, noi tot o data in zi mancam. In tot cursul anului faceam priveghere de toata noaptea. Aceasta randuiala am mostenit o de la un parinte mistic, sfant. Era ieromonah si isihast. Nu primea la Sfanta Liturghie pe nimeni. Sfanta Liturghie pe care o savarsea el tinea trei ore si jumatate patru. Uda pamantul unde statea. De aceea si intarzia atat de mult. A slujit astfel peste cincizeci de ani. Nu si inchipuia o zi fara Sfanta Liturghie. In Postul Mare savarsea in toate zilele Liturghia Domnului mai inainte sfintite. A adormit in Domnul fara sa fi fost odata bolnav. Era un altul mai sus. Acesta avea lacrimi neincetate, zi si noapte. Era adesea rapit in extaz si vedere dumnezeiasca. Acesta intrecuse pe multi sfinti. Spunea "Cand vezi pe Dumnezeu, nu ai ce sa-I spui. Singurul lucru pe care-l poti face, este sa plangi". Avea darul vederii inainte. Ii cunostea pe cei care veneau la el. Randuiala, asadar, am luat o de la primul. Acesta nu primea pe nimeni, cum am spus. Pe mine, deoarece doream atat de mult sa aflu pentru aceasta, dar si pentru ca asa a fost voia lui Dumnezeu pe care-L rugam neincetat, cu multa caldura, a acceptat, in cele din urma, sa ma primeasca. De fiecare data imi spunea doar cateva cuvinte, dar pline de har. Mergeam toata noaptea ca sa ajung la el singur, sa vad acea Dumnezeiasca Liturghie si sa aud doua trei cuvinte. Alti doi monahi erau foarte izolati. Mai erau si altii. Fiecare dintre ei avea darul lui special, toti fiind sfintiti si mirosind precum crinii pustiului. Odata, mergeam noaptea era luna plina la parintele ca sa i spun gandurile si sa ma impartasesc. Dupa ce am ajuns, m-am asezat putin mai departe, ca sa nu-i deranjez in rugaciunea lor. In timp ce stateam acolo si spuneam rugaciunea mintii, am auzit o voce dulce, ca si cand ar fi cantat o pasare maiastra. Sa fi fost ora patru dimineata. Mintea mea a fost vrajita de aceasta voce si m am sculat sa vad de unde vine aceasta voce. Ma uitam atent in toate partile. Tot cautand, am ajuns intr o poienita frumoasa. In fata mea era un drum luminos ca zapada, cu ziduri de diamant si de cristal. Dincolo de ziduri erau flori dintre cele mai variate si colorate. In fata acestei privelisti, mintea mea a uitat de vocea aceea minunata si a fost vrajita de vederea acelui Paradis. Inaintand am vazut un palat inalt, minunat, minunand mintea si intelegerea. La intrarea in palat statea Maica Domnului, tinand in brate pe pruncul Iisus. Toata era de un alb stralucitor, ca de zapada. Apropiindu-ma si mai mult am fost cuprins de o negraita dragoste. M-a imbratisat ca pe un prunc si mi-a spus ceva. Nu pot uita dragostea aceea, pe care mi-a aratat o Maica cea adevarata. Atunci, fara teama si fara vreo retinere, m-am asezat alaturi de ea asa cum ma apropii de fiecare data de icoana ei si ceea ce face un copil mic atunci cand vede mama lui, asa am facut si eu. Cum de am plecat de langa ea nici eu nu stiu, intrucat mintea mea fusese coplesita intru-totul de privelistea lucrurilor ceresti. Plecand de acolo pe o alta cale, am ajuns iarasi in poienita aceea. Am primit o binecuvantare si mi s-a spus ca acolo era sanul lui Avraam si ca este obiceiul ca oricine trece pe acolo sa primeasca binecuvantare. Plecand de acolo, mi-am venit in sine-mi si eram iarasi asezat pe piatra aceea si uitand de ce venisem acolo, am plecat sa ma inchin cu multa bucurie icoanei Preasfintei Fecioare in pestera, deoarece aveam multa evlavie la aceasta. Din multa dragoste pentru aceasta icoana, la inceput am stat sase luni langa ea, pentru a-i aprinde mereu candela. Zi si noapte. Pentru ca in noaptea aceea fusesem cuprins intru totul de dragostea aceea dumnezeiasca, am coborat sa i multumesc. Numai ce am intrat si m am inchinat stateam in fata ei si i multumeam cu cuvintele mele a iesit din icoana o asa mireasma, ca o suflare racoritoare, care a umplut sufletul meu si am fost iarasi in extaz, pentru a doua oara in noaptea aceea si pentru mult timp. Alta data, in timp ce privegheam tot in chilia mea, am fost iarasi rapit in extaz. Chilia mea se umpluse de lumina ca si cand ar fi fost ziua. Si in mijlocul chiliei au aparut trei copii care aveau pana la zece ani fiecare. Toti de aceeasi inaltime, cu acelasi chip, cu aceeasi imbracaminte. Cu niste fete frumoase. Eu ma minunam de acea vedere. Acestia m au binecuvantat toti trei deodata, asa cum binecuvanteaza preotul, si au inceput sa cante melodios: "Cati in Hristos v ati botezat, in Hristos v ati imbracat. Aliluia!". Se indreptau spre mine si iarasi mergeau inapoi. Apoi iarasi spre mine si iarasi inapoi. Eu imi spuneam in gand: "Unde au invatat sa cante asa de frumos, acesti copii, si cum de binecuvanteaza?", fara sa-mi vie in minte ca la Sfantul Munte nu sunt copii asa de mici. In cele din urma, au plecat asa cum au venit, pentru a binecuvanta si pe altii. Eu am ramas uluit si zile intregi, de atunci, aveam in mine o bucurie nespusa si nu puteam sa mi iau mintea de la ei. Dar nici nu se sterg din memorie vreodata aceste lucruri.Alta data eram foarte suparat. Sa se stie un lucru, ca Dumnezeu nu mangaie sufletul omului si nici nu arata astfel de lucruri fara sa existe ispite si pericole mari, acolo unde este nevoie. In intristarea mea fara de masura, asa cum mi se intamplase si alta data, mi S-a aratat Iisus pe Cruce plin de lumina si, plecandu-si capul, mi-a amintit spunandu-mi: "Vezi cate am suferit Eu pentru tine?". Atunci toata intristarea mea s-a risipit precum se risipeste fumul. Ce sa spunem despre aceasta dragoste pe care ne o arata Domnul noua, pentru a ne mantui? Iar noi, la cea mai mica ispita, uitam totul. In ispite si in suparari, acolo Il afli pe Hristos. Dar intristare nu se cheama supararile sau grijile noastre nemasurate, adica grija pentru a trai, ci intristare pentru Hristos. Prigoane. A suferi pentru a mantui pe celalalt, lupte pentru dragostea lui Hristos si impotrivire la ispite. Sa te necajesti pana la moarte pentru Hristos. Sa rabzi ocari si hule pe nedrept. Sa fie dispretuit de toti, ca un ratacit. Atunci, pe buna dreptate, Domnul Hristos trimite mangaiere si bucurie sufletului. Odata eram atat de necajit pentru ca toata viata mea a fost un martiriu pentru ca suferi pentru altii, pe care vrei sa i salvezi si acestia nu te aud. Tu plangi i te rogi, iar acestia se hlizesc si sunt stapaniti de ispite. Fiind singur in aceasta suferinta a mea, am fost din nou rapit la vederea cea dumnezeiasca. Si cum mergeam, m-am aflat intr-un camp, cu pamantul ca imbracat intr un vesmant alb. Ma intrebam uimit cum de am ajuns in acel loc. Si cautam pe unde sa ies, ca sa nu cumva sa vina cineva si sa ma certe ca am intrat acolo fara permisiune. Uitandu-ma cu atentie in dreapta si in stanga pentru a gasi un loc de iesire, am dat peste o usa care ducea sub pamant si am intrat acolo. Era o biserica inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Inauntru erau multi tineri imbracati frumos. Pe piept aveau o cruce rosie. La fel si pe frunte. Si s a sculat unul de pe tron, care parea ca este cel mai mare, care purta cea mai stralucitoare haina si mi-a zis: "Vino, pentru ca pe tine te asteptam." Si ma indemna sa ma asez. "Iarta-ma i-am spus dar nu sunt vrednic sa ma asez acolo, este suficient pentru mine sa stau la picioarele voastre". Si lasandu ma s-a apropiat de catapeteasma la Icoana Maicii Domnului, si a zis: "Doamna si Stapana tuturor, Imparateasa Ingerilor, Preacurata si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, arata harul tau robului tau acestuia, care sufera atat de mult pentru dragostea ta, pentru ca sa nu fie inghitit de intristare." Si deodata a iesit atata stralucire din icoana aceea dumnezeiasca si era atat de frumoasa Maica Domnului, fiind martor la atata frumusete, am cazut la picioarele ei neputand sa o privesc si plangand, strigam: "Iarta-ma, Maicuta Mea, pentru ca fara sa vreau, te supar atat de mult!". Si plangand asa, mi-am revenit si eram ud de lacrimi, emotionat si plin de bucurie duhovniceasca”.Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Doamne ajuta! (Postat pe fb de ioan monahul)