”Până când aveți lumină, credeți în lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul”(Ioan12,36)
Avem doar doua optiuni: ori vrem sa fim cu Domnul in Rai, ori vom petrece vesnicia separati de Dumnezeu in compania demonilor. Asadar, unde vrem sa mergem, cu cine dorim sa fim impreuna in vesnicie? Deci totul incepe cu gandurile. Totul incepe de la bun inceput cu acele ganduri maruntecare ne vin in minte. Ideea este sa facem tot ce putem sa ne pastram mintea curata.
Daca traiesti undeva si sunt o multime de oameni care trec pe langa usa ta, nu deschizi usa oricui vine si bate la usa. Deosebesti, verifici cine este inainte sa deschizi usa si sa-i permiti unuia sa intre. La fel este si in viata duhovniceasca. Cineva vine si bate la usa mintii noastre, diavolul are niste ganduri pe care vrea sa ni le trimita, sau orice alte ganduri ne vin, trebuie sa le verificam, sa le oprim inainte sa prinda radacini.
Dar daca permitem acestor ganduri sa intre, daca permitem aceastei persoane sa intre inainte sa apucam sa vedem cine este, el intra si ramane in casa noastra. Si dupa o vreme devine mai indraznet, si nici n-apuci sa te dezmeticesti, ca te leaga si preia controlul in intregime. Cel care cu cateva momente mai inainte era doar cineva care a batut la usa, acum stapaneste intreaga casa.
Nu deschide ușa! Daca vezi cine este, si vezi ca este o persoana cu o reputatie proasta, inchide-i usa si goneste-l cu rugaciunea lui Iisus, “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”.
Cu alte cuvinte, nu intretine nici un dialog cu aceste ganduri cand vin la tine, nu le da nici un loc, pentru ca imediat ce faci aceasta, imediat ce le faci putin loc, ele pun piciorul in prag, caci asta-i tot ce vor, si incep imediat sa-si faca loc, iar incet incet ajung sa controleze intreaga casa. Si in loc de lumina ajungem in intuneric. In loc de Rai mergem in Iad. In loc sa fim cu Domnul, petrecem eternitatea cu demonii in jurul nostru tot timpul, sufocandu-ne, necajindu-ne, chinuindu-ne, avand tovarasie cu ei.
Nici noi nu avem o relatie buna cu Dumnezeu, pentru ca atunci cand ne rugam, Dumnezeu nu ne raspunde la rugaciuni pentru ca avem “paraziti” in rugaciunile noastre. Cu alte cuvinte suntem distrasi. Mintea noastra este imprastiata. Rugaciunile noastre sunt facute formal, de rutina, de mantuiala. Nu au substanta in ele. Ne rugam dar ne gandim la alte lucruri. Si aceste ganduri distrase ne indeparteaza de la scopul central al rugaciunii.
De multe ori ne rugam, dar nu stim ce spunem, fie ca este rugaciunea Domnului sau alta rugaciune nu stim de fapt ce zicem. Iar daca noi nu stim ce zicem cand spunem aceste rugaciuni, de exemplu cand spunem rugaciunea Domnului, noi nu intelegem ce spunem, atunci cum va sti Dumnezeu ce spunem? De aceea, este foarte important sa fim foarte concentrati la cuvintele rugaciunii.
Exista o rugaciune deasupra tuturor celorlalte rugaciuni, care ne ajuta sa ne concentram atentia, si aceasta este rugaciunea lui Iisus, care, desi este foarte simpla si poate fi spusa intr-un singur rand, cu toate acestea este foarte puternica, prin ea harul poate sa lucreze foarte mult intrucat contine numele sfant al lui Iisus Hristos.
Numele noastre, de exemplu, nu contin puterea numelui Lui Iisus deoarece numele lui Iisus este unul din numele lui Dumnezeu si cand chemam numele lui Iisus, chemam in ajutorul nostru toata acea putere si energie spirituala si har pe care Insusi Numele Lui le descatuseaza pentru noi.
Imediat ce ne trezim de dimineata trebuie sa ne aducem in minte numele lui Iisus.
Si cand ne vedem de treburile zilnice, cand intram in masinile noastre, din nou sa aducem Numele lui Iisus in mintea noastra si sa avem aceasta protectie cu noi, sa ne tinem mintea atintita la Dumnezeu.
Este un fel de asigurare. Prin intermediul rugaciunii, Domnul ne protejeaza, ne acopera si ne conduce la mantuire. Ganditi-va cum punem aceste cruciulite in masinile noastre, si icoanele noastre si toate micile obiecte pe care le punem ca niste binecuvantari, ca sa cautam ajutorul lui Dumnezeu. Ganditi-va ca, cu atat mai mult, prin chemarea Numelui lui Iisus ne protejam vietile noastre duhovnicesti.
Noi crestinii, trebuie sa intelegem ca rugaciunea este respiratia vietii noastre. Este hrana noastra spirituala. Cu alte cuvinte, daca nu ne rugam, nu vom putea sa traim, vom muri. Si nu vom avea bucuria de a fi cu Hristos in vesnicie.
Si, cand tinem Numele Domnului in minte, cand ne amintim de Dumnezeu, atunci lecturile din Biblie, Sfintele Taine, invataturile Sfintilor Parinti incep sa prinda radacini in mintea noastra, dezvoltand o anume bogatie spirituala in noi, conducandu-ne din ce in ce mai aproape de Domnul.
Multi dintre noi avem frica de Dumnezeu, ne este frica sa murim. Cei mai multi dintre noi ne temem de moartea fizica. Dar nu de moartea fizica trebuie sa ne temem, caci nu atat ea are importanta, cat moartea sufleteasca. De ea trebuie sa ne temem. Si daca am fi impacati cu Dumnezeu nu ne-am teme sa murim. Nu ne-ar chinui acea frica. Dar deoarece constiinta noastra marturiseste impotriva noastra, de aceea ne este frica sa murim. Este vorba de pacat si faptul ca nu ne-am impacat cu Dumnezeu, de aceea ne este frica sa murim. Deci daca am fi impacati cu Dumnezeu, moartea fizica n-ar insemna nimic pentru noi, am sti ca suntem gata sa plecam. Ar fi ca si cum cineva care desi este arestat de politie, daca stie ca nu a facut rau, nu s-ar teme.
Despre legatura dintre voia proprie si pacat: Libertatea de a alege reprezinta voia proprie. Suntem liberi, cu alte cuvinte nu putem sa-l blamam numai pe diavol. El nu poate sa lucreze decat in cadrul alegerilor noastre.Daca ceea ce alegem este rau, el poate sa lucreze in asa fel incat sa ne raneasca foarte mult, dar daca alegem sa ne exercitam libertatea in mod corect si decidem sa nu acceptam gandurile rele care ne vin, scotandu-ni-le din minte, atunci nu pacatuim.
Simplul fapt ca suntem atacati de un gand, sau de o oportunitate sau de o ispita, nu este un pacat in sine. Noi pacatuim, de fapt, cand ne exercitam incorect vointa noastra libera. Deci daca nu le acceptam, daca alegem sa ne exercitam libertatea in mod corect si respingem aceste ganduri si ispite cand ne ies in cale, atunci nu pacatuim.
Si avem aceasta libertate de a alege, suntem liberi, nu suntem controlati sau invadati de diavol. Avem aceasta libertate care ne-a fost data de Domnul si daca o exercitam corect putem evita aceste pacate.
Ce se intampla cand diavolul incearca sa te pacaleasca sa crezi ca poate a fost un semn bun de la Hristos si de fapt era de la diavol? Cum poti sa distingi intre cele doua? Felul in care poti sa distingi daca aceste experiente spirituale sunt de la Domnul sau de la diavol, este sa le vezi rezultatele, sa le vezi roadele in vietile noastre. Daca experienta pe care am avut-o a fost de la Domnul, atunci va fi insotita de smerenie, pace sufleteasca si anumite binecuvantari si roade spirituale care vin de la aceasta experienta, vom simti ca este de la Domnul. Dar pe de alta parte, daca este de la diavol, rezultatele vor fi diferite, va fi o stare de tulburare, va fi disconfort, o stare de neliniste spirituala, care vor fi create de activitatea diavolului in viata noastra si evident uneori aceasta duce la sentimentul de mandrie.
Cand nu suntem siguri despre o experienta spirituala daca este de la diavol sau nu, sau daca este de la Domnul, pentru asigurare trebuie sa mergem la duhovnic, la parintele nostru duhovnicesc. Facem aceasta ca sa ne verificam. Trebuie sa mergem la cineva care ne poate ajuta sa discernem daca este de la Domnul.
Daca ne bazam numai pe noi insine, daca judecam numai cu mintile noastre, daca tragem numai concluziile noastre despre validitatea experientei, ne putem pacali cu usurinta crezand ca ceva este de la Dumnezeu, cand de fapt nu este, dar poate fi de la diavol. Este necesar un discernamant spiritual extraordinar ca sa se poata face distinctie intre ce este de la Domnul si ce este de la diavol.
Cand cel rau incearca sa ne atace prin intermediul celor dragi noua. Cum ne luptam cu aceasta?
De cate ori cei dragi sunt cauza unui posibil pacat, trebuie sa luam atitudine impotriva acestei situatii, si daca este necesar trebuie sa fim dispusi sa-i indepartam din viata noastra, daca se intampla ca ei sa fie cauza impiedicarii noastre.
Stiti ce a spus Domnul: “Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine”, “Si daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine”.
Unul din parintii din pustie a spus ca este mai bine sa mergi cu un picior in Rai de cat sa ai doua picioare in Iad. Precum un monah batran, care s-a dus la un alt calugar de la Muntele Athos si l-a intrebat: “Cum sa-mi tai piciorul si sa-mi scot ochiul, cum pot sa fac aceste lucruri?” Si calugarul i-a explicat acestui monah batran cu o gandire simplista: “Nu trebuie sa le iei literal, este o forma alegorica de a vorbi”.
”Cand ajungi la o rascruce si-l vezi pe diavol, fa-ti semnul Crucii si continua sa mergi si diavolul va pleca. Pe de alta parte, daca ajungi la o rascruce si intalnesti o femeie, doar facandu-ti semnul Crucii ea nu va pleca, trebuie sa iei masuri mai ferme ca sa te asiguri ca nu cazi in pacat”.
Cu alte cuvinte, tu insuti trebuie sa tai acea patima, acea relatie, acea ocazie de a pacatui, daca vrei sa-ti mantuiesti sufletul. Cati vrajmasi nu are omul cazut, robit! — Propriul trup viclean, multpatimas; diavolul, care privegheaza si vicleneste ca sa ne dea pierzarii; lumea preacurvara si pacatoasa, dimpreuna cu toate naravurile si inselarile viclene, cu toata desertaciunea si nestatornicia sa. In fiecare clipa este primejdie din partea pacatului, primejdia pierderii sufletului si trupului.
In fiecare clipa trebuie sa stam de straja, sa luptam cu pacatul si cu vrajmasul: sa priveghem si sa postim, sa ne rugam si sa cugetam la Dumnezeu, sa plangem pentru noi insine si pentru ceilalti care pier neincetat si pretutindeni, caci pretutindeni cursele vrajmasului sunt intinse spre pierzare, pretutindeni vaneaza pe cel necercat vanatorul viclean, nu sta degeaba nici o clipa. Privegheaza, suflete, roaga-te, lupta-te, scapa de cursele vrajmasului.
”Pana cand aveti lumina, credeti in lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul”(Ioan 12, 36).
Infricosate sunt aceste din urma cuvinte. Domnul ii preintampina pe iudei sa lase necredinta, orbirea, viclenia si hula lor impotriva lui Dumnezeu si sa creada in El, Lumina Cea Neinserata, Ce lumineaza pe tot omul – altminteri se vor face prada si mancare satanei, care racneste ca un leu. Cumplit e sa fii inghitit de acest sarpe, de acest chit al intregului iad.Paziti-va, frati si surori, si slujiti cu osardie Domnului, pana ce sunteti vii si puteti face ce vreti cu voi insiva.
Otrava nenumaratelor pacate a imbolnavit toata fiinta omului, sufletul si trupul, si totdeauna cauta sa se tainuiasca de om, sa isi ascunda uratenia, chipul sau slut, ca omul sa nu o urasca si sa nu simta fata de ea dezgust si ura; ea linguseste pururea pe om, se infatiseaza intr-un chip placut, atragator, si cere sa fie ascultata si satisfacuta ca si cum aceasta i s-ar datora (vulpea!).
Dumnezeu l-a marit pe om, zidindu-l dupa chipul si asemanarea Sa, iar vrajmasul, hulitorul si amagitorul, se straduieste neincetat sa-l spurce, sa il nimiceasca prin ganduri nevrednice si hule. Blestematul!
De toate necazurile si intristarile ne-a izbavit si ne izbaveste Domnul nostru Iisus Hristos, si noi Ii multumim pentru aceasta din toata inima noastra. Dar ce grabnic ne impresoara vrajmasul cu necazuri aduse asupra noastra fara veste, nu se stie de unde, mai ales prin oameni rai si vicleni sau prin intamplari neprevazute. Slava Tie, Celui ce pazesti viata noastra de intristari si de necazuri!
Vrajmasul nu dormiteaza: ziua si noaptea, in somn si aievea el ne atrage la pacat si hraneste in sufletul nostru toate patimile omoratoare de suflet. Privegheaza, omule, rastigneste patimile trupesti, mai ales rasfatarea pantecelui si toate pacatele trupesti.
O lume de inchipuiri, o lume de iluzii cladeste pentru noi in fiecare noapte vrajmasul nostru cel netrupesc, si precum cand suntem treji ne cladeste in fiecare zi o lume de inchipuiri, asa si in vis. Ziua si noaptea e omul sub vraja vrajmasilor netrupesti. Sa ne izbaveasca de dansii Domnul!
Cat de mult ne impartasim prin simturile trupesti de lucrurile vazute! Cu vederea, de pilda, ii fixam pe trecatori, fetele, mersul, costumele lor, si deseori ne lasam atrasi in chip pacatos; indeobste, intrebuintam toate simturile noastre intr-un chip patimas, prin toate simturile se straduie vrajmasul sa departeze de Dumnezeu inimile noastre. Vai noua! Este nevoie de lupta statornica, de priveghere statornica, altfel pacatul cel prea ticalos ne va robi si ne va face slugile sale. Doamne, ajuta-ne noua, pentru Numele Tau! Doamne al puterilor, fii cu noi!
Izbaveste-ma de sporirea sataniceasca. Diavolul sarguieste, sarguieste ceva de necrezut sa-l vaneze pe om ca sa il piarda pe vecie, iar oamenii dormiteaza, stau in nelucrare si dorm in desertaciunea lor lumeasca
Sarguiti, dar, sarguiti, crestinilor, sa mantuiti sufletele voastre, cat aveti vreme, cat mai asteapta si indelung rabda Domnul, si cat nu s-au zavorat portile Imparatiei cerurilor. Au venit fecioarele cele nebune, zicand: Doamne, deschide noua, si le va raspunde Stapanul: Plecati de la Mine! nu va cunosc pe voi! (Matei 25, 11-12). Si cum grabeste Domnul a mantui sufletele celor credinciosi, cu luare-aminte si pregatiti! In orice ceas, in orice minut grabeste si trimite toate mijloacele de trebuinta.
Domnul ma paste, si nimic nu-mi va lipsi. In locul pasunii, acolo m-a salasluit, la apa odihnei m-a hranit, sufletul meu l-a intors, povatuitu-ma pe cararile dreptatii, pentru numele Lui (Psalmi 22, 1-3).
O, grabiti-va, dar, crestinilor, catre mantuire!
Vrajmasul mantuirii noastre ramane, iata, de aproape opt mii de ani credinciossistemului sau viclean, pierzator, ca sa vaneze oamenii spre pierzare prin toate smintelile si patimile. Si pe cati, pe cati oameni lipsiti de prevedere si de credinta, trufasi, vicleni si rai nu i-a pierdut si nu i-a surpat in iad, oameni din toate popoarele, limbile, starile, varstele, barbati si femei deopotriva, cat de larg este botul lui de foc, cu care inghite pe necredinciosi!
Vrajmasul, care l-a inselat pe Adam si prin inselare si-a primit stapanirea asupra lui, l-a lipsit de stapanirea asupra naturii si s-a declarat pe sine stapanitor al acestui veac; iar la inceput stapanitor al acestui veac si domn al tuturor fapturilor vazute fusese pus de catre Dumnezeu omul, asa incat nici focul nu putea sa il arda, nici apa sa-l inece, nici fiarele sa-l vatame, nici vreo otrava sa-i faca stricaciune; iar cand s-a dat pe sine inselaciunii vrajmasului, a dat vrajmasului si stapanirea sa. De aceea fermecatorii si vrajitorii, prin lucrarea puterii potrivnice si cu ingaduinta lui Dumnezeu, fac unele minuni, stapanind fiarele salbatice si intrand fara vatamare in foc si apa, precum Ianis si Iamvris, ce s-au impotrivit lui Moisi, si precum Simon magul, care s-a ridicat asupra Apostolului Petru.
Esti biruit de vrajmasul cel viclean? Biruie-l si tu; ti s-au dat puteri, si s-a dat tot harul ajutator si impreuna-lucrator pentru a birui asupra vrajmasului: fii credincios, nu dormi, nu slabi, ci incordeaza-ti toate puterile. Celui ce biruieste, voi da lui sa sada cu Mine pe tronul Meu (Apocalipsa 3,21). O, simplitate a inimii! O, credinta necugetatoare de viclesug!
Sa pazesti curatia si pacea sufletului tau ca pe lumina ochilor, sa nu dai sminteala piciorului tau. Toata impatimirea pamanteasca, a acestei vieti, este de la diavolul. Indata s-o lepezi si s-o dispretuiesti, ca sa dobandesti pe Hristos intru nemurire.
Prin caderea sa, omul a alunecat si s-a abatut foarte departe la stanga, indepartandu-se de Dumnezeu, Datatorul de viata, pierzand dreptatea si viata si mostenind viclenia vrajmasului, desertaciunea lui, impatimirea de stricaciune, rautatea, trufia, zavistia si moartea; pentru ca omul sa fie indreptat trebuia facuta calea intoarsa, iar asta nu putea s-o faca fara voia aparte, atotputernica, a lui Dumnezeu, fara rascumpararea prin Mielul lui Dumnezeu, Cel Drept, Cel fara de pacat, Dumnezeu-Omul; trebuia sa recapete dreptatea si sfintenia pierduta, insa diavolul a pus in asa chip stapanire pe jertfa sa, ca fara o rascumparare pe masura, desavarsita, prin dreptatea vesnica si nesfarsita, nu a putut si nu a vrut sa inapoieze jertfa sa lui Dumnezeu-Ziditorul si, dupa dreptatea lui Dumnezeu, omul a fost dator sa patimeasca sute si mii de ani, pana ce a venit pe pamant Izbavitorul neamului omenesc ca sa plineasca toata dreptatea, sa patimeasca pentru cei nedrepti si sa moara pentru ei, sa calce moartea si sa invie din morti, daruindu-le tuturor invierea. Iata ce vrajmas puternic ne tinea in legaturile mortii!
Nesfarsit de pretios este in noi principiul duhovnicesc — sufletul nemuritor, zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, intelegator [rational], iubitor, liber, fara de moarte, simplu dupa fiinta, necompus,nedespartit: insa pacatul, nascocit de diavol, l-a strambat si l-a schimonosit, l-a dedublat in chip nefiresc, a intors gandurile si alipirea si dragostea lui catre faptura in locul Ziditorului, l-a intors de la dragostea fata de Inceputul sau dintai, Chipul sau dintai, Viata sa dintai, l-a atras la incepatorul raului si intunericului – diavolul – a semanat in el ganduri desarte si mincinoase, nazuinte si simtaminte patimase si desarte, impatimiri fata de fapturi, a abatut ochii lui de la nestricaciune si i-a intors catre stricaciune, de la cer catre pamant, de la rai catre locul de surghiun. Omul are neaparata nevoie cazut fiind sa se ridice, ratacit fiind sa se intoarca la calea cea adevarata, dintru inceput, surpat in intuneric fiind sa se intoarca la lumina, prabusit intru stricaciune sa se intoarca la viata, aruncat in robie sa se intoarca la libertatea cea dinainte a duhului. Toate acestea le face in noi Domnul Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfant si de viata Facator; toate acestea le-au infaptuit in viata lor pamanteasca Sfintii Apostoli si toti sfintii pe calea credintei, pocaintei, cuvantului lui Dumnezeu, a dispretuirii lumii preacurvare, desarte, pe calea cugetarii duhovnicesti, a luptei neincetate cu pacatul in toate felurile lui, prin rugaciune, milostenie, prin omorarea trupului cu patimile si poftele.Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului! (Matei 11, 25). Amin (postat pe fb de ioan monahul)