Orbul din naștere, vindecat sâmbata de Domnul nostru Hristos Iisus
Adesea orbim şi adesea începem, cu puterea lui Dumnezeu, să vedem iarăşi, dacă la oameni vindecarea unui orb din naștere nu este posibilă, la Hristos totul este posibil. Auzim de multe ori spunându-se cuvântul „har”. Harul lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. Să ne lăsăm ca Dumnezeu, cu puterea Lui, să lucreze în noi. Şi va face minune cu noi. Evanghelia Orbului din naștere ne îndeamnă sa avem încredere în puterea lucrătoare a lui Dumnezeu asupra ochilor, uneori orbi, ai inimii noastre şi ai minţii noastre
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Este clar că ieşind din templu, El face asta intenţionat pentru a săvârşi minunea, din faptul că a fost El cel care l-a văzut pe omul orb, nu orbul a venit la El. Așadar, Iisus a privit în mod intenţionat la el, încât şi ucenicii şi-au dat seama. Totuşi, acea orbire nu se datora păcatului părinţilor orbului, ci pentru ca slava lui Dumnezeu să fie făcută arătată întru el. Căci când suntem născuţi, noi toţi avem păcatul strămoşesc şi totuşi nu suntem toţi născuţi orbi fizic. Acel orb a fost pregătit ca un medicament pentru neamul omenesc. El a fost trupeşte întors la lumină, pentru ca văzând minunea lui, să ne luminăm în inimi. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Nu a fost neobişnuit ca ucenicii să întrebe aceste fel de întrebări despre tot ceea ce se întâmpla cu Domnul, pentru ca ei să poată învăţa acele lucruri care duc la sfinţenie. Într-adevăr, deoarece ei au lăsat toate şi s-au dat pe ei înşişi deplin Domnului pentru ca să înveţe de la El sfinţenia şi pietatea, este lăudabil că au profitat de oportunitatea a ceea ce s-a întâmplat în jurul lor ca să Îl întrebe asemenea întrebări. Când au văzut pe acest om orb, care înainte de a putea păcătui, a avut această infirmitate, şi căruia acest defect al ochilor i-a apărut când el era încă în pântecele maicii lui, au fost trişti în felul lor omenesc pentru acest lucru, încercând să-l lege de credinţa lor. Ei au gândit că există un motiv pentru un asemenea accident şi că asemenea suferinţă s-a întâmplat nu fără o cauză dreaptă, pentru că ştiau că Dumnezeu ocârmuieşte toate lucrurile omeneşti. Pentru că el era un om orb din naştere, le-a părut potrivit ucenicilor să întrebe. Pentru că nimeni nu poate păcătui înaintea naşterii lui, ei şi-au dat cu părerea că părinţii erau de vină. Dar Domnul spune că orbirea nu s-a întâmplat din cauza vreunui păcat, ci pentru slava lui Dumnezeu, care avea să fie arătată când puterea lui Dumnezeu va fi descoperită prin restaurarea neaşteptată a vederii. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Domnul îi învaţă pe ucenici că există multe motive pentru toate aceste evenimente şi că ele sunt tainice şi inexplicabile. Şi aşa, noi întotdeauna ne plângem de evenimente ale căror cauze le ignorăm, dar apoi de asemenea învăţăm că nimic nu se întâmplă în zadar. Această cunoaştere va fi dată nouă în lumea viitoare, pentru că ceea ce este ascuns, ne va fi descoperit . Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. El spune aici Trebuie să mă descopăr pe Mine oamenilor şi să fac acele lucruri care să arate că Eu fac aceleaşi lucruri ca Tatăl – nu lucruri similare, ci aceleaşi. Aceasta este o expresie care arată o mare invariabilitate şi care este folosită de cei care nu fac diferența nici chiar puţin. Cine deci, după aceasta, va fi împotriva Lui când vede că El are aceeaşi putere cu Tatăl? Căci nu numai că El creează şi deschide ochii; El dăruieşte şi darul vederii. Aceasta este dovada că El a suflat și în suflet. Dacă acel suflet nu ar fi fost lucrător, ochiul, deşi desăvârşit, nu ar fi putut să vadă nimic. El a dat deopotrivă energia, care este din suflet, şi a dat şi membrul (ochiul), având toate, şi artere, şi nervi, şi vene, şi toate lucrurile din care este compus trupul. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Lumina sufletelor şi a orbilor El se numeşte pe Sine Lumină pentru că El luminează sufletele celor care cred şi pentru că era pe cale să deschidă ochii celui care era orb din naştere. Lumina luminează în întunericul pământului. Lumina durează până la sfârşitul lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Iisus îşi completează lucrarea de Creator. În acest fel, El a arătat deschis cine este Cel care ne crearea în taină, de vreme ce acum Cuvântul Însuşi a fost descoperit lumii. El a făcut cunoscută şi creaţia veche a lui Adam şi cum a fost făcut el, şi prin ce mână a fost creat, indicând întregul creaţiei lui Adam, prin arătarea unei părți din ea. Căci Domnul care a creat vederea este Cel care a creat întreaga persoană şi făcând aceasta, a îndeplinit voia Tatălui. De ce nu l-a spălat pe el imediat, în loc să-l trimită la Siloam? În primul rând, probabil pentru ca toți să-l vadă plecând, având lut pe ochii Săi. Caracterul uimitor al acestei privelişti ar fi atras probabil atenţia tuturor asupra lui, deopotrivă a celor care-l cunoşteau şi a celor care nu, şi fiecare voia să-l privească de aproape. Şi pentru că nu este uşor să recunoşti un orb care şi-a recăpătat vederea, Iisus în primul rând îl trimite la această distanţă mai lungă, pentru ca să fie văzut de mulţi martori. Acest spectacol bizar al unui om mergând cu noroi pe faţă îi făcea pe martori încă şi mai atenţi pentru ca nimeni să nu poată spune: Acesta nu e el.
Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Orbul îl conduce pe orbi la vedere Domnul nostru, căci a câştigat mulţi orbi prin el, vindecându-i pe ei de orbirea inimii. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Vedeţi cum a devenit el un vestitor al harului. Vedeţi cum propovăduieşte Evanghelia. Vedeţi cum, odată ce îi este dăruită vederea, el devine un martor. Acel om orb mărturisea şi cei necredincioşi erau tulburaţi în inimile lor pentru că nu aveau în inimile lor ceea ce vedeau în el. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. El nu ştia pentru că era orb. Ochii deschişi mărturisesc mai târziu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Evanghelistul remarcă faptul că era sâmbătă pentru ca să descopere planul lor real, care era acela de a-L acuza de încălcarea Legii şi astfel să îi minimalizeze minunea. Orbul marturisește, vă voi dovedi că puterea Vindecătorului nu a fost folosită în zadar. Nu voi nega darul pe care l-am primit, căci eu am acum ceea ce am dorit atâta timp. Eu, care am fost orb din naştere şi neputincios din pântece, fiind uns cu noroi, sunt vindecat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Trecând minunea în tăcere, ei dădeau cât de multă importanţă puteau aşa-zisei încălcări a legii. Nu Îl acuză de vindecare în zi de sabat, ci de neținerea sabatului. Alţii replică erau impresionaţi de minuni, dar numai într-un mod palid şi nestatornic. Căci fiind divizaţi asupra faptului dacă sabatul a fost încălcat sau nu, încă nu aveau nici o idee de faptul că El era Dumnezeu. Ei nu ştiau că era Domnul Sâmbetei cel care a săvârşit minunea. Şi niciunul dintre ei nu îndrăznea să spună deschis care erau sentimentele sale, ci vorbeau ambiguu – pe de o parte, pentru că ei credeau că faptul însuşi este improbabil, pe de alta, din dragoste față de statutul lor. Aceasta înseamnă că era dezbinare între ei. Adică, oamenii erau dezbinaţi, şi apoi conducătorii lor. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Omul cel orb devine arbitru al dezbinării lor. Mărturisirea lui era adevărată, dar incompletă. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Aceasta se dovedește o încercare ratată de a anula minunea. Fariseii, fiind neputincioşi prin intimidare să îl facă pe orb să îşi retragă proclamarea binefăcătorului lui, încearcă să anuleze minunea prin părinţi. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Două întrebări prin care ei speră să aducă negarea. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Este matur, poate vorbi singur, noi știm ca a fost orb. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. Ei nu spun deschis acum: Zi că Hristos nu te-a vindecat. Ci în locul acestor cuvinte, ei își ascund scopul după masca religiei. Ei spun: Dă slavă lui Dumnezeu, adică, mărturiseşte că acest om Iisus nu are nimic de-a face cu minunea. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. El spune, într-adevăr, nu vreau să declar ceea ce nu ştiu; nici nu pot să rămân tăcut sau să ascund ceea ce ştiu. Eu într-adevăr nu ştiu dacă El este ceea ce spuneţi voi că e. De fapt, nu L-am cunoscut ca păcătos. Eu eram orb, şi prin speranţa mea am primit vederea. Ştiu aceasta mai mult decât toate. Depinde de voi să judecaţi dacă un păcătos poate face aceasta, pentru că voi afirmaţi că este păcătos. Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Vedeţi cu câtă îndrăzneală vorbeşte cerşetorul cu cărturarii şi cu fariseii? Aceasta arată cât de puternic este adevărul şi cât de slabă este minciuna. Îndrăzneala credinţei îl face pe orb să nu mai tolereze orbirea. El descoperă starea minţii sale, că era nu numai dornic să devină, ci a şi devenit deja un ucenic al lui Iisus. Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. Dacă voi, fariseilor, ştiţi că Dumnezeu a vorbit cu Moise, atunci ar fi trebuit să știți și că Dumnezeu a vestit despre Domnul nostru prin Moise, după ce aţi auzit ceea ce El a spus: Dacă aţi fi crezut în Moise, atunci aţi fi crezut în Mine, căci despre Mine a scris acela. Deci voi urmaţi un slujitor şi îi întoarceţi spatele Domnului? Dar voi nici măcar nu urmaţi slujitorului, căci el v-ar fi călăuzit către Domnul. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. El aduce minunea pretutindeni ca evidenţă pentru că ei nu puteau să o invalideze. Dar cum, dacă Dumnezeu nu ascultă un păcătos, au fost învăţaţi păcătoşii să spună Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Pe cine ascultă Dumnezeu deci? El îi ascultă pe cei care se întorc către El în pocăinţă, chiar dacă nu au încetat să fie păcătoşi. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi ascultat pe păcătoşi, Mântuitorul nostru nu ar fi mâncat şi băut cu vameşii şi cu păcătoşii. Dar dacă cei care au trebuinţă de doctor pentru că sunt bolnavi nu ar fi fost auziţi, El nu i-ar fi vindecat. Deci, ca şi cum rugăciunea celor care au păcătuit dar nu mai păcătuiesc îşi atinge scopul, este spus: De te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va putea suferi (Psalmul 129, 3). Dar poate omul orb vorbeşte nu despre lucruri obişnuite, ca rugăciunea păcătosului, ci de felul de lucruri măreţe pe care le face Iisus. Căci când lui Dumnezeu Îi este cerut un asemenea lucru măreţ, atunci El nu îi ascultă pe păcătoşi. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Faptele dovedesc că Iisus nu este păcătos. Voi nu ştiţi cine este şi aveţi nevoie de mărturie de la alţii dacă nu aveţi nici o idee despre puterea Lui. Dar dacă minunile Lui arată că este un Om mare, voi tot nu ştiţi de unde este sau cine este El, este evident, deopotrivă din măreţia minunilor lui şi din nebunia voastră, că El este dincolo de înţelegerea omenească. Şi din aceste fapte, este clar El nu poate fi numit un păcătos. Desigur, Dumnezeu nu împlineşte cererile păcătoşilor, dar ascultă vocea celui care arată comportament cinstit şi face cu credincioșie voia Lui. Într-adevăr, El a vindecat un om născut orb, şi noi ştim că aceasta nu s-a mai făcut înainte, nici chiar de către Moise, pe care voi îl cinstiţi. Cel care a primit vederea şi care a fost în mod minunat eliberat de vechea lui orbire a fost mai rapid în înțelegerea adevărului decât cei care au fost instruiţi de către Lege. Vedeţi cum prin numeroase şi înţelepte argumente, el demonstrează inferioritatea absolută a opiniei fariseilor. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Aceasta a fost pentru ca să-l salveze de gândul că a pierdut totul fiind dat afară din sinagogă. I-a dat lui siguranţa că mărturisirea adevăratei credinţe l-a restaurat pe el la starea de nemurire. Când omul, cu sufletul încă neluminat, a răspuns: Cine este, Doamne, ca să cred în El?, Domnul i-a răspuns: L-ai văzut, căci cel ce vorbeşte cu tine Acela este.Căci scopul lui era să îndepărteze necunoașterea omului a cărui vedere fusese restaurată şi pe care acum îl îmbogăţeşte cu cunoaşterea unei credinţe atât de pline de slavă. Domnul cere de la acest om, cum a cerut de la cei care i-au cerut să-i vindece, o mărturisire de credinţă ca răsplată a vindecării lor? Desigur că nu! Căci omul orb putea vedea deja când i s-a adresat. Domnul a întrebat pentru a primi răspunsul: Cred, Doamne! Credinţa despre care vorbea în acest răspuns era pentru a primi nu vedere, ci viaţă. Omul orb, recunoscându-i vocea – amintiţi-vă că nu-L văzuse încă – a spus: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El? Cu bun motiv a crezut că Cel care i-a dăruit vederea, chiar dacă fusese mai presus de orice speranţă, ar fi putut de asemenea să-i arate pe Fiul lui Dumnezeu. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. Închinarea urmează credinţei, şi credinţa este confirmată de putere. Dar dacă spui că cei credincioşi de asemenea ştiu, ei ştiu ceea ce ei cred; şi viceversa, ei cred din ceea ce ştiu. Noi ştim pe Dumnezeu din puterea Lui. Noi de aceea credem în El, pe care-L ştim, şi ne închinăm Lui, în Care credem.
Cum a spus insusi orbul din nastere, din veac nu s-a vazut ca cineva sa deschida ochii unui om nascut orb. V-a atras atentia modul in care acest om vindecat le raspundea fariseilor? V-a atras atentia uimitorul curaj si nobletea raspunsurilor lui? El nu se rusina deloc in fata fariseilor, care aveau putere sa il excluda din sinagoga. Vorbea cu dansii fara frica, ba chiar ii demasca.
Sunt, oare, multi printre noi cei care, avand de dat raspuns in fata celor care au putere asupra lor, sa raspunda asa cum raspundea acest orb din nastere? Majoritatea dintre voi, nu. In fata celor puternici acestia stau cu frica si raspund cu lasitate. Se straduiesc sa ascunda adevarul si chiar ii calomniaza pe apropiatii lor, iar pe sine se indreptatesc. Sunt multi astfel de oameni printre noi, iar cei cu suflet nobil sunt putini.
Ce este nobletea sufleteasca? Prin ce calitati se deosebeste omul cu suflet nobil? Prin faptul ca este mereu concentrat, tacut, niciodata nu vicleneste, are un suflet deschis si curajos, nu se teme sa marturiseasca in fata mai-marilor lumii acestia adevarul curat. Se poarta fata de apropiatii sai cu noblete si marinimie; nu se preainalta in fata nimanui, niciodata nu injoseste demnitatea celorlalti, fata de toti este pasnic si respectuos, ii sunt straine viclenia, fatarnicia, si lasitatea.
Oamenii cu suflet josnic nu sunt deloc asa. Ei niciodata nu sunt seriosi, mereu sunt agitati, permanent ii supara pe apropiatii lor, la fiecare pas viclenesc, sunt in stare sa-i distruga pe fratii lor doar ca sa traiasca ei mai bine.
Vom urma intotdeauna exemplul nobil al orbului din nastere, vom respecta orice suflet nobil si cu repulsie vom trata defaimarea aproapelui, lasitatea, nedreptatea? Iata ce ne invata exemplul nobil al orbului din nastere vindecat de Domnul Iisus Hristos! Pericopa evanghelica despre aceasta uimitoare minune se incheie cu cateva cuvinte extrem de profunde si de importante ale lui Hristos: “Spre judecata am venit in lumea aceasta, pentru ca cei ce nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi“.
Fariseii care erau de fata au intrebat indignati:“Nu cumva si noi suntem orbi?“ Domnul le-a raspuns: “Daca ati fi orbi, nu ati avea pacat; dar pentru ca ziceti ca vedeti, pacatul ramane asupra voastra“ (Ioan 9, 39-41).
Despre ce fel de orbire vorbeste aici Domnul Iisus Hristos? Desigur, nu despre orbirea trupeasca, ci despre cea duhovniceasca. El a venit in lumea aceasta spre judecata, ca sa ii faca sa vada pe cei care nu vad, iar pe cei care vad sa-i orbeasca.
Ce inseamna aceasta? Cum nevazatorii vor deveni vazatori, iar cei vazatori orbi? Ce este orbirea duhovniceasca?
Este boala de care sufera majoritatea oamenilor. Sunt orbi cei care nu vad lumina – aceasta orbire este trupeasca. De orbire duhovniceasca sufera cei care nu vor sa vada lumina adevarata.
Dar unde este aceasta lumina adevarata?
Ne raspunde la aceasta intrebare Sfantul Apostol Ioan Teologul: “Lumina cea adevarata, Care lumineaza pe tot omul care vine in lume. In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar si ai Sai nu L-au primit“ (Ioan 1, 9-11).
Domnul nostru Iisus Hristos este stralucirea slavei Tatalui, este lumina lina a sfintei slave a Tatalui Ceresc. Sunt orbi cei care, dupa cuvantul aceluiasi sfant, nu L-au primit pe El, ci care au refuzat sa vada in Hristos adevarata lumina. Sunt orbi cei care isi inchid ochii la lumina cerestii Evanghelii a lui Hristos. Sunt orbi cei care vor cu mintea lor, cu cunostintele lor, sa gaseasca adevarata lumina. Sunt orbi cei care cred ca, daca dispun de cunoastere stiintifica si de gandirea filosofica, au cunoscut deja adevarata lumina si nu mai vor sa cunoasca vreo alta.
Pentru acei iudei si farisei pe care i-a demascat Domnul Iisus Hristos, singura lumina erau cartile Vechiului Testament. Ei stiau doar acea lumina care a stralucit de la marele Proroc Moise, respingeau lumina lui Hristos, Il prigoneau pe Domnul Iisus, L-au rastignit pe Cruce si gandeau ca au stins aceasta lumina adevarata. Dar lumina straluceste in intuneric, si intunericul n-a cuprins-o.Oare cine sunt acei nevazatori pe care Domnul Iisus Hristos, cu venirea Sa, i-a facut vazatori?
Amintiti-va de Sfintii Apostoli. Erau oameni simpli, care nu aveau nici o legatura cu stiinta. Acesti modesti pescari erau nevazatori in ochii mai-marilor preotilor si fariseilor celor care se mandreau cu cunostintele lor.
Si spune-mi: cine a vazut si a cunoscut adevarul lui Hristos, cine a primit lumina lui Hristos intr-o masura mai mare decat Sfintii Apostoli, care au luminat tota lumea cu lumina invataturii Evangheliei? Ei era mai inainte nevazatori, dar apoi s-au umplut de lumina duhovniceasca. Exista si astazi multi oameni intunecati la suflet, care nu sunt luminati de nici o stiinta si care nu stiu filosofie. Acestia sunt nevazatori. Dar cati dintre acesti nevazatori au devenit vazatori, care inteleg totul, care au cunoscut esenta tuturor lucurilor, care au cunoscut adevaratele scopuri ale vietii omenesti in lumina adevarului lui Hristos? Cum au devenit ei vazatori din nevazatori?
Pe ei i-a luminat lumina lui Hristos, lumina-adevarata, care a venit in lume. Ei au fost cei carora Domnul Iisus Hristos le-a dat putere asupra fiilor lui Dumnezeu. Dar oare fiii lui Dumnezeu pot fi orbi? Nu! ei sunt vazatori, cunosc mai mult decat oricine adevarul, au primit lumina autentica, adevarata.
Domnul a venit sa astupe cu lumina Sa dumnezeiasca orice intelepciune omeneasca desarta, orice lumina artificiala, care fumega inaltata de oamenii plini de mandrie, de parere de sine. Ei considera ca pot cuprinde cu mintea lor adevarul intreg. Pe acestia, care se considera vazatori, Domnul i-a facut nevazatori, iar pe oamenii simpli, cu inima curata, care au primit Sfanta Evanghelie cu credinta deplina, precum copiii mici primesc cuvintele parintilor lor, i-a facut vazatori.
Voi va credeti invatatori ai poporului si nu va considerati orbi. Vai voua, pentru ca nu intelegeti ca sunteti orbi! Ascultati cuvantul lui Dumnezeu catre Sfantul Proroc Iezechiel: “Fiul omului! Tu locuiesti in mijlocul casei razvratirii; ei au ochi sa vada si nu vad; ei au urechi sa auda si nu aud; fiindca ei sunt o casa a razvratirii” (Iezechiel 12, 2).
La cine se refreau aceste cuvinte? Pe cine a numit Domnul prin gura prorocului “casa razvratirii”? Aceste cuvinte se refereau la poporul lui Israel, care facea ce facea si se lepada de adevarata inchinare, si pornea pe caile strambe ale paganismului. Evreii se razvrateau impotriva lui Dumnezeu, se ridicaul impotriva Acelui Dumnezeu Care i-a facut popor ales, Care i-a scos din robia Egiptului. L-au parasit pe Dumnezeul lor si se inchinau baalilor si astartelor. De aceea au asurzit si au orbit, nu intelegeau dreptatea, erau surzi la cuvintele adevarului. De aceea, vazand nu vedeau si auzind nu auzeau. Dar oare sunt putini astazi intre oameni astfel de razvratiti? Acestia sunt toti cei care nu doresc sa cunoasca lumina adevarata, prefera sa mearga nu pe calea lui Hristos, ci pe propriile cai. Iar Domnul vorbeste prin prorocul ca toti razvratitii sunt orbi si surzi fata de adevar.
Iata ce spune Sfantul Proroc Isaia despre cei orbi duhovniceste: “Si vor duce orbii pe o cale pe care nu o stiau si ii vor face sa umble pe carari pe care nu le-au cunoscut; intunericul lor il vor face lumina si pe cele colturoase le vor face netede: acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu si pe ei nu ii voi parasi” (Isaia 42, 16).
Domnul ii va conduce pe cei orbi duhovniceste pe acea cale pe care ei nu o cunosc, considerandu-se pe sine vazatori. El ii va conduce pe cai necunoscute, la care nici macar n-au gandit, si va face intunericul care ii inconjoara lumina, si caile lor strambe le va face cai drepte.La care intuneric, se refera prorocul? La acel intuneric in care traiesc oamenii care nu au sprijin duhovnicesc in credinta profunda in Dumnezeu. Stiti cat de multi oameni, care au uitat de Dumnezeu, se istovesc intr-o apasatoare tristete duhovniceasca, nu vad sensul in viata si sfarsesc prin a se sinucide?
Sufletul lor este intunecat. Ei traiesc intr-un intuneric profund. Si iata, acest intuneric, dupa cuvantul Prorocului Isaia, Domnul il face lumina. Si de pe caile strambe ii aduce pe caile drepte: “Acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu si pe ei nu ii voi parasi“.Iata care este sensul acestui raspuns profund al lui Hristos dat fariseilor, care se revoltau pentru ca Domnul ii considera orbi!
Sa intelegem si noi aceste cuvinte ale lui Hristos si sa ne temem de orbirea duhovniceasca, sa tindem cu toata fiinta spre Lumina cea adevarata! Doar acesta se cere de la noi – sa renuntam la caile proprii, sa incetam sa ne aranjam viata asa cum ne place, sa recunoastem ca suntem orbi si cu toata inima sa ne indreptam spre Lumina cea adevarata, Domnul nostru Iisus Hristos! Aceasta lumina adevarata, aceasta stralucire a slavei Tatalui sa lumineze inimile noastre intunecate!” Amin (postat pe fb de ioan monahul)