O nepriceputilor si zabavnici cu inima
Hristos a Înviat! Adevarat a Înviat! Toţi creştinii sunt mărturisitori ai Învierii Domnului, însă au fost şi martori direcţi ai Învierii, martori ce au vestit această taină. După Înviere, Domnul Iisus Hristos a rămas pe pământ încă 40 de zile pănă la Înălţarea Sa la cer. În acest timp El s-a arătat femeilor mironosiţe, apostolilor şi la mai mulţi ucenici, care au devenit martori ai Învierii Sale. Îi numim martori ai Învierii pe femeile mironosiţe şi pe Sfinţii Apostoli fiindcă L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere.
Din Duminica Invierii si pana in ziua cand Se va inalta la cer adica in rastimp de patruzeci de zile Domnul Se va mai arata in mai multe randuri ucenicilor Sai. Ramanand cu trupul Sau preamarit in cuprinsul acestei lumi El va inceta totusi sa Se supuna intru totul randuielilor proprii actualului eon. Apare iarasi importanta quadragesimei (cele 40 de zile) asupra careia s-a insistat si in legatura cu ispitirile eveniment inaintea caruia Iisus postise timp de patruzeci de zile. Se verifica astfel din nou caracterul sacru al acestei durate care in repetate randuri in cursul istoriei a constituit o etapa premergatoare intrarii intr-o noua forma de viata spirituala. Se pare ca dupa moarte pentru toti oamenii sorocul de patruzeci de zile are o semnificatie hotaratoare credinta pe care o regasim de altfel nu numai la crestini ci si la popoare pagane.
In iconomia mantuirii perioada de la Inviere pana la Inaltare a constituit preludiul deplinei preamariri a lui Hristos care va avea loc numai atunci cand Se va inalta la cer cu trupul Sau indumnezeit de unde Il va trimite pe Stantul Duh peste ucenicii Sai. Acest rastimp dominat de asteptarea Coborarii Paracletului se va afla deci sub semnul Duhului Sfant. Chiar din prima seara de dupa Inviere Iisus va impartasi apostolilor darul Sfantului Duh arvuna a coborarii ipostatice de la Cincizecime. Este de presupus ca in toata aceasta perioada El Se ruga neincetat Tatalui pentru trimiterea Duhului asa cum le fagaduise la Cina ucenicilor: Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac (In 14.16). Pana astazi etapa liturgica cuprinsa intre Pasti si Cincizecime are un pronuntat caracter pnevmatic.
Evangheliile ne arată cum Domnul nostru Iisus hristos se arată la doi ucenici in drum spre Emaus: Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.Și s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.(Lc. 24, 13-37) După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.(Mc. 16, 12-13)
Așadar, în ziua Pasti si anume dupa-amiaza Iisus S-a aratat unor ucenici care mergeau la Emaus fapt povestit pe larg de catre Sfantul Luca. Poate surprinde faptul ca aratarea ce a avut loc fata de ucenici prea putin cunoscuti este relatata in amanunte pe cand cea de care s-a invrednicit Petru este mentionata doar in treacat. Evanhelia despre aratarea catre Simon Petru: Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.(Lc. 24, 33- 34) Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;(I Cor. 15, 3-5) Fara indoiala insa ca si aceasta trebuie sa aiba un sens ascuns. Este de presupus ca pentru Petru acea aratare a constituit o experienta atat de coplesitoare incat el nu a putut impartasi nimanui ce a trait in acele clipe. Ceea ce s-a petrecut atunci intre Domnul si apostolul Sau a ramas pe vecie o taina de aceea asupra acestei aratari evanghelistii au pastrat tacere.
Sfantul Luca povesteste confirmat partial si de Marcu (16 12) ca in aceeasi zi doi dintre ucenicii lui Iisus au pornit catre un sat numit Emaus asezat cam la saizeci de stadii departare de Ierusalim (Luca 24 13). Unul dintre ucenici se numea Cleopa. Pe drum ei vorbeau despre cele intamplate cu Iisus deoarece aflasera ca mormantul Sau fusese gasit gol de catre sfintele femei. In timp ce mergeau Domnul li Se alatura dar ei nu-L recunoscura caci ochii lor erau tinuti ca sa nu-L recunoasca (24 16). Din nou deci ca si in cazul Sfintei Magdalena, despre care vom vorbi după duminica mironosițelor) ucenicii nu recunosc indata chipul lui Iisus. Este de presupus ca ceva era schimbat in infatisarea Sa de aceea recunoasterea va constitui de fiecare data o adevarata experienta spirituala care va cere o pregatire prealabila.
Pe cand mergea impreuna cu cei doi care erau cuprinsi de intristare Iisus ii intreba: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru? (24,17). Atunci Cleopa surprins de aceasta intrebare isi arata nedumerirea ca strainul nu cunostea cele ce se petrecusera in acele zile in Ierusalim. Deoarece acesta parea sa nu inteleaga despre ce e vorba Cleopa ii povesti pe scurt cum fusese osandit si rastignit Iisus din porunca arhiereilor adaugand: Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si cu toate acestea astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea (24, 21). Din cuvintele ucenicului razbate o usoara dezamagire: se temea ca speranta le fusese inselata. Totusi mai departe Cleopa pomeni de mironositele care au gasit mormantul gol si au primit solia angelica. La auzul unei asemenea vesti cativa ucenici s-au dus la mormant - spune el - si au gasit asa precum spusesera femeile dar pe El nu L-au vazut (24 24). In ciuda acestor fapte Cleopa ca si insotitorul sau de altfel se arata neincrezator fiind pe punctul de a-si pierde nadejdea ca Iisus l-ar mai putea izbavi pe Israel.
Constatand cat de departe erau acesti ucenici de a putea intelege taina Crucii si a rascumpararii omului Iisus ii mustra: O nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa? (24 25-26). Moartea pe cruce a lui Hristos Mesia cel asteptat constituia pentru cei doi ucenici ca si pentru multi dintre evrei un fapt de neinteles de natura sa le zdruncine credinta. De aceea Domnul staruia tocmai asupra necesitatii Jertfei Sale aratand cum toti profetii o prevestisera.
Ajungand la Emaus ucenicii Il rugara staruitor pe Iisus sa ramana cu ei: Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua (24 29). Pare ca desi Il recunoscusera presimteau ca acel calator nu era un strain pentru ei. Hristos Se indupleca si primi sa cineze cu ei. Asezati la masa El lua painea si o binecuvanta iar apoi frangand-o le-o imparti. In acea clipa li se deschisera ochii mintii si Il recunoscura dar El Se facu indata nevazut. Abia atunci intelesera ucenicii cine fusese strainul ce-i insotise pe cale si reamintindu-si ce simtisera in preajma Sa marturisira: Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile? (24 32).
Inainte ca ei sa-L fi recunoscut prin mijlocirea simturilor si a judecatii si sa fi devenit constienti de aceasta Hristos a grait inimii lor adica centrului spiritual din om. Ochii trupesti nu pot percepe - dupa cum subliniaza Olivier Clement - umanitatea pnevmatica a Celui inviat decat atunci cand Sfantul Duh ii invredniceste de o viziune la care participa inima. Este de asemenea semnificativ ca prezenta Sa produce o senzatie de caldura. Duhul Sfant nu Se va descoperi oare sub forma de limbi de foc iar Tatal nu ii vorbise lui Moise din rugul aprins? Apropierea Divinitatii este perceputa adesea ca un foc mistuitor - ceea ce de altfel a afirmat si Sfantul Pavel: Caci «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor (Evr. 12 29).
Trebuie observat ca ucenicii L-au recunoscut treptat pe Iisus pe masura ce Il ascultau cum le talmacea Scripturile. Sfantul Chiril al Alexandriei subliniaza de aceea ca este necesar sa patrundem in tainele Scripturii pentru a-L afla pe Hristos. Totusi abia atunci cand a savarsit gestul consacrat al binecuvantarii si frangerii painii au inteles ucenicii de la Emaus ca El era Domnul.
Acestia nu L-au recunoscut dupa trasaturile chipului Sau ci dupa ceva mai profund care tine de personalitatea si de misiunea Fiului. In tovarasul lor de drum ei L-au descoperit pe Hristos care Si-a dat trupul pentru viata lumii. Cuvantul lui Dumnezeu aflat in Scriptura va constitui pururea primul imbold pentru recunoasterea lui Iisus si pentru unirea cu El in taina Sfintei Euharistii. Cleopa si celalalt ucenic intra in comuniune cu Hristos intr-un mod pnevmatic euharistic.
Prezenta lui Iisus la modesta cina pe care o iau ucenicii la Emaus mai are credem si o alta semnificatie. Nu poate fi intamplator faptul ca dupa Invierea Sa El Se va arata de patru ori in timp ce ucenicii sau apostolii mancau binecuvantand masa lor si chiar ospatandu-Se uneori impreuna cu ei. Sa nu se uite fagaduiala pe care a facut-o apostolilor la Cina cum ca le va randui sa manance si sa bea in imparatia Sa (Luca 22 30). S-a mai subliniat ca Imparatia este infatisata de Hristos in repetate randuri sub chipul unui ospat la care comesenii se bucura laolalta de gustarea unor bunuri mai presus de fire de aceea El le mai spusese: Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu (Luca 14 15).
Binecuvantand in acea prima seara dupa Inviere cina ucenicilor ajunsi la Emaus Domnul anticipeaza cina cereasca la care vor lua parte alesii atunci cand toate cele vazute vor fi sfintite si transfigurate. Trebuie retinut ca atunci cand ucenicii Il recunosc Iisus Se face nevazut. Apar astfel din plin insusirile trupului preamarit. De alttel si atunci cand ucenicii mergeau pe cale El S-a ivit dintr-o data fara sa stie cum si de unde a venit.
Asemenea aparitii si disparitii neasteptate pot fi constatate de cate ori Se va arata Iisus si de cele mai multe ori ucenicilor le va trebui un oarecare timp pentru a-L recunoaste deoarece toate aratarile se caracterizeaza printr-o infinita discretie. Iubirea care a biruit prin cruce se preda libertatii suverane a iubirii omului evitand orice element de natura sa atraga atentia sau sa uimeasca.
Indata ce Domnul disparu de langa ei cei doi se grabira sa se intoarca la Ierusalim manati probabil de dorinta de a le impartasi si celorlalti ceea ce se petrecuse la Emaus. Ajunsi in cetatea sfanta ei ii gasira pe cei unsprezece adunati laolalta si pe cei ce erau impreuna cu ei (Luca 24 33).
Prin aceasta ultima precizare Sfantul Luca ii are desigur in vedere pe ucenici deosebiti de apostoli despre care afirmase ca ar fi fost in numar de saptezeci si doi. El este de altfel singurul evanghelist care mentioneaza asa cum s-a aratat trimiterea in misiune a acestora. Cei doi reintorsi de la Emaus aflara de la ceilalti ca Iisus inviase si Se aratase lui Simon (24 34) adica lui Petru iar la randul lor ei povestira intalnirea de la Emaus. Este vrednic de retinut faptul ca pe cand aratarea catre mironosite nu ii convinsese pe ucenici de Invierea lui Iisus cea de care se bucurase Petru avusese darul sa le spulbere indoielile caci dupa cum marturiseste Luca cei unsprezece ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon (24 34). S-ar parea ca si in modul acesta s-au implinit cuvintele Domnului rostite la Cina catre Petru: Si tu oarecand intorcandu-te intareste pe fratii tai (Luca 22 32).
Pe cand ucenicii se aflau toti impreuna usile fiind incuiate - de frica iudeilor dupa cum subliniaza Ioan - Domnul aparu in mijlocul lor spunandu-Ie: Pace voua! (Ioan 20 19). Trupul preamarit al lui Hristos nu mai este supus nici unei ingradiri de aceea el patrunde si prin usile inchise. Cuvintele ,,pace voua,, salutare uzuala in lumea semita cu care ii intampina pe apostoli dupa marea incercare capata acum o noua semnificatie. In lumea supusa mortii - si din aceasta cauza aflata permanent sub semnul fricii si al nelinistii - Hristos aduce vestea cea buna a biruintei asupra mortii. De acum cei ce cred in El nu vor mai avea sa se teama de plecarea pe celalalt taram deoarece Mantuitorul a prefacut moartea intr-o trecere spre viata adica intr-un adevarat mister pascal. De aceea pacea va fi pururea cu cei care aflandu-se in comuniune cu Dumnezeu nu vor mai fi niciodata singuri in fata mortii. Darul pacii va fi intotdeauna semnul prezentei lui Hristos printre oameni.
Desi fusesera preveniti de mironosite si de Petru in prima clipa ucenicii se inspaimanta si se infricoseaza deoarece cred ca vad un duh (Luca 24-37). Aceasta reactie a lor fireasca intrucatva dovedeste o data mai mult cat de putin pregatiti erau apostolii pentru a primi minunea in care nu vor crede decat dupa o iluminare treptata. Pentru a le risipi tulburarea si indoielile si a-i face sa inteleaga ca El nu este un spirit dematerializat Hristos le spune: Vedeti mainile Mele si picioarele Mele ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase precum Ma vedeti pe Mine ca am (Luca 24-39) iar in versiunea lui Ioan le arata nu numai mainile si picioarele ci si coasta ce fusese strapunsa de lance insistand deci in mod evident asupra realitatii trupului Sau spre a inlatura orice banuiala ca ar putea fi o aparitie fantomatica. De asemnea pentru a evita eventuala presupunere ca ar putea fi altcineva decat Invatatorul lor subliniaza: Eu Insumi sunt.
La auzul acestor cuvinte apostolii se bucura desi o umbra de indoiala mai staruie in mintea lor dupa cum aminteste Luca: Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? (24-41). Spre a-i face sa inteleaga ca nu este doar un duh si ca Se afla cu trupul Sau preamarit printre ei Iisus le cere deci mancare iar apostolii Ii ofera o bucata de peste si un fagure de miere. Petru in cuvantarea rostita cu prilejul botezului sutasului Corneliu va confirma acest fapt tulburator: Am mancat si am baut cu El dupa invierea Lui din morti (FA. 10- 41).
Hristos vrea sa-i convinga pe ucenici de realitatea mai presus de orice indoiala a trupului Sau identic celui cu care fusese rastignit si indurase chinuri inzestrat cu aceleasi insusiri ca si trupurile muritoare dar liber de ingradirile la care acestea sunt supuse. Trupul lui Hristos cel inviat nu mai face parte din lumea de dupa cadere de aceea nu mai depinde de legile proprii acesteia. Este un trup indumnezeit de energiile divine strabatut de lumina si preamarit infatisandu-l pe noul Adam.
De retinut ca ucenicii Ii dau Domnului sa manance miere. Despre Emanuel chipul sub care profetul Isaia L-a intrezarit cu veacuri inainte pe Pruncul Iisus cel mai mare vizionar din etapa veterotestamentara afirma ca se va hrani cu lapte si cu tniere (Isaia 7 15). In Cantarea Cantarilor de asemenea mirele spune: Strans-am miruri aromate miere am mancat din faguri vin si lapte am baut (5 1). Prin gestul Sau de a gusta din mierea oferita de ucenici simbol al hranei spiritualizate din Imparatia cerurilor Hristos Se identifica atat cu Mesia cel asteptat cat si cu Mirele care la sfarsitul veacurilor Se va insoti cu intreaga creatie transfigurata.
In semn de intarire a semnificatiei mesianice incluse in acest gest Iisus arata ca toate cele scrise despre El in Legea lui Moise la prooroci si in psalmi trebuiau sa se implineasca intocmai. Potrivit cuvantului evanghelistului Domnul le deschide mintea ca sa priceapa Scripturile (Luca 24, 45). El doreste sa-i faca sa priceapa ceea ce le ramasese pana atunci de neinteles si anume ca Hristos a trebuit sa patimeasca si apoi sa invie din morti a treia zi (24, 46) accentuand ca in centrul Scripturii venerate de ei se afla cuprinsa taina Persoanei si a misiunii Sale. In numele Sau adauga Iisus se va propovadui pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile incepand de la Ierusalim (24, 47). Prima grija a Lui a fost deci de a-i convinge pe ucenici de realitatea prezentei Sale.
Indata insa dupa ce le spulbera indoielile El le reinnoieste darul de apostoli care implica obligatia propovaduirii: precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi (Ioan 20, 21). Aceia care cu putin timp inainte erau sfiosi si infricosati vor trebui sa plece in lume spre a marturisi pretutindeni Invierea lui Iisus. Atunci cand li se va arata in Galileea Hristos ii va indemna si mai categoric: Mergand invatati toate neamurile (Matei 28,19) cuvinte confirmate de Petru in cursul activitatii sale: Ne-a poruncit sa propovaduim poporului si sa marturisim ca El este Cel randuit de Dumnezeu sa fie judecator al celor vii si al celor morti (F.A. 10,42). Din marturia lui Petru mai reiese si faptul ca Evangheliile nu pastreaza tot ceea ce le-a descoperit Iisus ucenicilor dupa Invierea Sa din morti.
Indata ce rosti cuvintele de trimitere Iisus sufla asupra ucenicilor spunand: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute (Ioan 20; 22-23). Domnul nu Se foloseste numai de cuvant ci si sufla spre a impartasi apostolilor darul Sfantului Duh. La Cincizecime de asemenea va fi ca o suflare de vant (EA. 2 2). Trimiterea in vederea raspandirii Evangheliei nu se poate face decat prin Duhul Sfint. Nu este totusi inca vorba de coborarea ipostatica a Sfantului Duh asa cum a subliniat Bulgakov coborare care va avea loc abia la Cincizecime. Ceea ce confera Iisus apostolilor in ziua de Pasti este asa cum au aratat atat Sfantul Ioan Hrisostom cat si Sfantul Chiril al Alexandriei harul preotiei care constituie un dar spiritual ce-si are originea in Duhul Sfant.
La Cina apostolii au fost sfintiti si consacrati prin rugaciunea lui Hristos dar harul preotesc nu I-au putut primi decat dupa ce Mantuitorul Si-a indeplinit slujirea arhiereasca prin Jertfa Sa sangeroasa. In seara de Pasti Domnul instituie deci noua preotie si o investeste cu darul de a ierta pacatele intemeind astfel si taina pocaintei; totusi acest har va deveni lucrator abia la Cincizecime. Apostolii primesc deci darul Duhului Sf'ant direct de Ia Hristos aflat in mijlocul lor. Astfel ei vor putea intelege mai bine impreuna-lucrarea Fiului si a Duhului. Coborarea ipostatica a Sfantului Duh de la Cincizecime va desavarsi ceea ce Domnul a infaptuit in ziua de Pasti. Biserica si sacerdotiul chemat sa o calauzeasca isi afla originea in Hristos si in Sfantul Duh dar fara Jertfa Fiului Duhul nu ar fi pogorat peste oameni. Este mereu aceeasi relatie de tip dialectic intre lucrarea Fiului si cea a Sfantului Duh pe care am surprins-o de-a lungul intregii existente pamantesti a Mantuitorului. Dupa Inviere insa Hristos Se afla in situatia de a-L putea El Insusi trimite pe Sfantul Duh semnul cel mai evident al preamaririi Sale de care incep si apostolii sa-si dea seama. Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca sufland Duh Sfant asupra ucenicilor Hristos reinnoieste firea omeneasca deoarece Duhul imprima chipul noului Adam in sufletele pescarilor galileeni.
In ziua de Pasti cand Domnul S-a aratat prima data ucenicilor adunati laolalta lipsea dintre ei doar Toma apostolul care daduse dovada in mai multe randuri de un spirit pozitiv fiind strain de orice avant mistic. Afland de la ceilalti ucenici cum ca ei L-au vazut pe Domnul acesta prea putin inclinat sa creada in miracole - banuind poate ca ucenicii avusesera o vedenie - le spune: Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui nu voi crede (Ioan 20 25). Toma este stramosul tuturor acelora care refuza sa creada in Inviere plecand de Ia considerente ce tin de lumea cu trei dimensiuni dar ignora faptul ca dincolo de universul accesibil noua mai exista si alte niveluri existentiale ce ne raman necunoscute cel putin in actualul eon.
La final să reținem: „Dar ei il rugau staruitor“ (Lc 24,29). Si continua evanghelistul:„Si, in ceasul acela sculandu-se, s-au intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei, care ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon. Si ei au istorisit cele petrecute pe cale si cum a fost cunoscut de ei la frangerea painii.” (Lc 24,33-35)In acel moment, asa obositi cum erau, poate ca nu terminasera nici sa manance, s-au ridicat si au mers la Ierusalim, o considerau datoria lor, sa spuna celorlalti ca au vazut pe Domnul. Si atunci au aflat ca Domnul se aratase si lui Petru. Macar aceste putine cuvinte pe care le-am spus astazi, fratii mei, sa ne fie pretext de a iubi aceasta cautare, si sa ne invredniceasca Domnul de asemenea aparitii si de astfel de realitati: in timp ce Il vedem si ne bucuram de El si Il vrem, El sa dispara, iar noi sa continuam sa alergam dupa El, pana cand va salaslui Domnul continuu in inima noastra, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin (postat pe fb de ioan monahul)