25.09.2018 07:15

Mihai Eminescu, marele nostru poet na­țio­­nal ‒ „românul absolut”, după sintagma lui Petre Ţuțea ‒ geniu cu o vastă deschidere uni­versală, dar și fidel păstrător al identității na­ționale, a definit Biserica Ortodoxă ca fiind: „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului român” (Timpul, 14 august 1882, în „Opere”). Or, „maica spi­ri­tuală a neamului românesc”, Biserica, tre­buie înconjurată de toți fiii ei, care i-a renăscut și crescut duhovnicește și care i-a povățuit și îi povățuiește la izvorul nemuririi, la apa Or­todoxiei, care prin puterea Duhului Sfânt, transfigurează sufletul poporului și care, de-a lungul istoriei, a salvat ființa și integritatea neamului nostru.

Toți suntem născuți din femeie, toți avem o mamă, toti avem o mama și uu tată, toți am fost adusi la viață tocmai din darul și rolul familiei de a procrea. Există o fiintă umană venită în lume în alt mod?

Familia este o societate al cărei scop principal este de a transmite viața și a crește copii. Pentru că este sursa vieții și a unor noi relații umane, ea constituie celula fundamentală și de neînlocuit a societății, formată din barbat și femeie. Toți filosofii clasici și toți gânditorii politici au afirmat-o, iar istoria a confirmat-o. Cu mult înainte de creștinism, în Roma antică, familia a fost celula civitas, iar căsătoria asigura stabilitatea socială, constituind, în conformitate cu definiția exactă a lui Cicero, seminarium rei publicae, „patul germinativ” al societății, care se naște și se extinde începând de la familie.

Creștinismul a ridicat căsătoria la rang de Taină, iar când Imperiul Roman a căzut, zdrobit de barbari, singura entitate care a supraviețuit și a constituit baza societății care s-a născut a fost familia. Nașterea națiunilor europene de la începutul anilor 1000 a coincis cu dezvoltarea instituției familiei. Aceeași etimologie a cuvântului „națiune” (din latinescul natus), în plus, nu se referă la o „alegere”, ci la naștere, și indică un grup de oameni care au o origine comună și o legătură de sânge. Teritoriul în care diverse autorități au fost exercitate în societatea medievală – referindu-se la capul familiei, la baronul feudal sau al regelui – a fost numit în mod uniform în documente, patria, stăpânirea tatălui.

Familia este o instituție divină, creeată după modelul Sfintei Treimi, la căsatorie barbat, femeie și Dumnezeu, apoi talal, mama, copilul aflati sun binecubântare și harul divin.

Să fim noi, oare, generația care să consimtă la legalizarea schimbarii ei, după pacate lor strigătoare la Cer? Dacă nu,  mergeti la referendum și votați da!

Iubiți tineri, iubiți credincioși,  fermitatea principiilor voastre, ca o redută neînvinsă, trebuie să vă apere pe voi și să apere Biserica și Ţara și familia care este mica biserică, de toată influ­ența cea rea. De nu ne vom păzi Ortodoxia – spunea Părintele Iustin Pârvu – ne vom pierde și neamul. Dea Domnul să nu fie așa!

În acest An Centenar cu toții vom fi chemați să ne ex­pri­măm, prin vot, așa cum ne va dicta con­ști­ința, adeziunea noastră pentru Familia creștină, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, după rânduiala lui Dumnezeu, și care a fost binecuvântată și sfințită prin Taina Nun­ții de Domnul Iisus, așa cum a facut-o la Nunta din Canna Galileii,  Hristos în Duhul Lui cel Sfânt. Și pentru că, de-a lungul timpului, lucrarea atâ­tor generații de tineri a fost apre­ciată și plă­cută înaintea lui Dumnezeu – Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat pe copii și i-a dat ca exemplu de nevinovăție (Marcu 9, 36), iar pe tineri i-a iubit, după cuvântul profe­tului care zice: „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam” (Osea 11, 1); de aceea pe unii i-a înviat din moartea trupească (Marcu 5, 41; Luca 7, 14; Ioan 11, 1-45), pe alții din cea sufletească (Ma­tei 19, 20) – suntem încredințați că și lucrarea generației voastre, în aceste momente de o im­­portanță majoră din viața Bisericii, va stărui în aceeași iubire de Hristos și de semeni, după îndemnul Apostolului, care zice: „Și acum, co­pii, rămâneți întru El, ca să avem îndrăz­neală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui” (I Ioan 2, 28).

Spiritul tinereții voastre trebuie să fie într-o luptă permanentă pentru libertatea cea întru Dumnezeu și, totodată, favorabil familiei, societății și Bisericii. Noi cei care suntem bo­tezați, în numele Preasfintei Treimi „suntem Biserica Dumnezeului celui viu”. Or, în Bise­rica lui Hristos nimeni nu este singur. Hristos Însuși ne-a asigurat de acest adevăr, spunând: „Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dum­ne­zeul lor și ei vor fi poporul Meu” (II Corin­teni 6, 16).

Continuitatea spiritualității, a tradiției și a sufletului românesc, care se adapă din Or­todoxie, nu se poate afirma în afara Bise­ricii și a Familiei Tradiționale. De aceea, când ne confruntăm cu acuzele mediatice aduse împotriva Bisericii, din care facem parte, fiind integrați prin Taina Sfân­tului Botez (I Corinteni 12, 27), este necesar să sporim rugăciunea, discernământul, dar și dra­gostea filială, întru apărarea Maicii spirituale a neamului românesc, fiindcă România este Gradina Maicii Domnului. Sustragerea noastră, sub pretextul că acuzele vizează admi­nis­tra­ția și nicidecum credința, ignoră pericolul major asupra căruia am fost avertizați de însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ‒ Păstorul cel Bun, care a zis: „bate-voi păstorul și se vor ri­sipi oile turmei” (Matei 26, 31; Zaharia 13, 7). Ifosul unor „intelectuali” ‒ probabil că, unii dintre ei sunt și botezați ‒, de a crede că este de bonton să critici Biserica – în special pe cea Ortodoxă – nu este doar consecința celor 45 de ani de ateism, ci mai curând o dovadă de evidentă rea credință și chiar de incultură. Celor care se grăbesc să considere Biserica o instituție retrogradă și o cauză de înapoiere a poporului român, trebuie să le cităm din Is­toria Bisericii Românești scrisă de geniul ști­inței istorice, marele savant Nicolae Iorga: „Mi­tropoliții, episcopii, egumenii și așa de ade­seori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura; au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în le­gătură cu gustul și cu nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-și desface ochii de la cer și au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei românești – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculp­tori în lemn, argintari, oameni de stat, ostași, mucenici și sfinți” (Nicolae Iorga, Istoria Bise­ricii românești și a vieții religioase a românilor). Quod erat demonstrandum! Dar, ce pretenții să avem la astfel de „intelectuali” – formatori de opinii? Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac (Luca 23, 34). Fiecare perioadă cu nihiliștii ei, care nu văd bârna din ochiul lor, ci paiul din ochiul Bisericii! (Matei 7, 3; Luca 6, 41).

Urmarea lui Hristos la care suntem che­mați, iubiți tineri, devine mai ușoară când des­coperim în jurul nostru modele de viețuire ce reflectă frumusețea vieții creștine într-o lume care prezintă mereu alte „valori”, adeseori con­trare celor din Evanghelie. Este mare tre­bu­ință astăzi de sfințenie și de lumină: „Eu sunt Lumina lumii – spune Hristos – cel ce Îmi ur­mează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Având „lu­mina lui Hristos care luminează tuturor” nu veți umbla în întuneric și veți putea depăși toate obstacolele, nesiguranțele și insuccesele vieții, durerea, neliniștile și, chiar, frica de moarte.

Așadar, iubiți tineri, în demersurile voastre de cucerire a viitorului de Aici și de Dincolo, însoțiți-vă cu Preamilostivul Dum­nezeu și cu sfinții Lui pentru că numai dintr-o astfel de comuniune veți putea dobândi bu­cu­ria încrederii în voi și vă veți putea în­nobila zilele vieții.

Nu râvniți la roșcovele înstrăinării de Dumnezeu, ca fiul risipitor (Luca 15, 13 și 16), ci, dimpotrivă, sporiți-vă dragostea față de Dumnezeu, față de părinții voștri, față de se­meni, dar mai ales față de cei care sunt în ne­ca­zuri, suferințe și lipsuri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viața. „Bucu­rați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15).

Fiți statornici în împlinirea făgădu­in­țelor și îmbrăcați-vă în mantia desăvârșitei trăiri în Hristos și în Biserica Sa, ca astfel, să puteți birui toate luptele văzuților și nevă­zuților vrăjmași, care vă stau înainte.

Supuneți-vă în integritatea voastră ‒ trup și suflet ‒ unei asceze pe măsura și vre­rea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-Și amintească de voi, așa cum Și-a amintit de Israel (Iezechiel 16, 60), de legământul Lui în­cheiat cu voi, prin Taina Sfântului Botez, din zilele prunciei voastre, și, totodată, să-L rugați ca să vă vindece de infirmitățile sufletești și trupești; „pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

Nu vă construiți viitorul pe terenuri mlăștinoase, ca nu cumva edificiul vostru să se dărâme atunci când vă este lumea mai dragă și nici să nu cereți, tineri fiind, întocmai fiului risipitor, partea ce vi se cuvine de avere (Luca 15, 12), pentru ca nu cumva, risipind-o, să vă îndurerați părinții și dascălii, care vă veghează devenirea și „să fiți rușinați pentru că ați pur­tat ocara tinereții voastre” (Ieremia 31, 19).

Construiți-vă o tinerețe după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; înfășurați-vă viața într-un giulgiu de in curat, întocmai Evanghelistului Marcu care, „tânăr fiind, mergea după Hristos” (cf. Marcu 14, 51), dar și a ce­lor­lalți apostoli și ucenici, mucenici, mărturisitori și cuvioși, care au lăsat toate (cf. Matei 19, 27-29), într-o formă sau alta, și au urmat lui Hristos.

Sporiți-vă tinerețea prin lucrarea sfântă a Bisericii și nu vă risipiți averea, lăsându-vă vrăjiți de mirajul unor lumi virtuale, ca odi­nioară fiii lui Israel și ai lui Iuda, care au făcut numai rău înaintea lui Dumnezeu din tine­rețile lor și L-au mâniat cu faptele mâinilor lor (Ieremia 32, 30). Faceți-vă pildă semenilor voștri cu cuvântul – „vorba voastră să fie to­t­deauna plăcută, dreasă cu sare – lipsită de trivialități – ca să știți cum trebuie să răspun­deți fiecăruia” (Coloseni 4, 6; Matei 5, 13) – cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și cu curăția, pentru ca nimeni să nu vă dis­prețuiască tinerețile voastre (I Timotei 4, 12).

Într-o societate cu moravuri puțin mă­su­rate, este de datoria voastră să vă alegeți prieteni de caracter și serioși, blânzi și nobili, evlavioși și înțelepți, după cuvântul care zice: „Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești”. Pentru că sunt mulți, nu puțini, care pozează în sfinți, iar înăuntru sunt fiare. „Nu vă lăsați înșelați – spune Sfântul Apostol Pavel, citând din Menandru (sec. al IV-lea î.Hr.), opera Thais sau, mai curând, din folclorul vre­mii – tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Și Solomon atrăgea atenția asupra prieteniilor îndoielnice, care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se în­soțește cu cei înțelepți ajunge înțelept, iar cel ce se întovărășește cu cei nebuni devine fără minte” (Pilde 13, 20).

 Înmulțiți-vă talanții încredințați vouă de Dumnezeu cu responsabilitate și caracter, cu onestitate și devotament; semănați în jurul vostru convingeri demne de luat în seamă și dați dovadă, întotdeauna, de seriozitate, per­severență și, mai ales, de o înaltă responsa­bilitate în tot ceea ce vă este îngăduit să faceți.  Convertiți-l pe Saul din voi în Pavel ‒ pentru că ar fi la limita dizgrației să pari drept fără să fii ‒ și, astfel, propovăduiți-L neamu­rilor pe Hristos și valorile Evangheliei Sale. Faceți din viața voastră o doxologie adusă lui Dumnezeu! Ridicați-vă sus cu mintea și cu inima și revărsați-vă înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni și mulțumiri.

Luptați cu toate armele bunei-cuvi­ințe, ale înțelepciunii și ale credincioșiei voastre, determinându-i pe fiii acestei Ţări, cu drept de vot, indiferent de culoarea lor religioasă, ca la Referendumul din 6-7 octombrie să iasă la vot întru apărarea acestui Odor de neprețuit, care este Cununia dintre un bărbat şi o fe­meie. Nu­­mai un bărbat şi o femeie pot lărgi pe pă­mânt hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu, prin naşterea de prunci.

Misiunea voastră, iubiți tineri, indi­fe­rent de structurile eclesiale din care faceți parte (ASCOR, ATOR, LTOR ș.a.), este de a face din lumea noastră o lume contemporană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu toți Sfinții Lui. Și, chiar, dacă trăim într-o epocă de mare progres tehnologic, aceasta nu ne dă dreptul să admitem degra­darea spirituală și morală a societății, ci, dim­potrivă, să ne unim în cuget și simțire pentru ca, împreună, să spunem Da Familiei, așa cum a fost creată de Dumnezeu, și, astfel, să pu­tem învia această lume ce se clatină din toate încheieturile. Putem reuși cerând ajutorul, prin sporite rugăciuni, Preasfintei Treimi, Maicii Dom­nului precum și Tuturor Sfinților din toate timpurile și locurile.

Se spune că lumea se va sfârși prin foc (II Petru 3, 7)! La câtă muniție de rautate și hula împatriva lui Dumnezeu se gă­sește astăzi pe Mapamond, nici măcar nu este imposibil să murim incinerați. Însă, întreba­rea care se pune este: Să fim noi, oare, generația care să aprindă acest foc prin legalizarea pă­catelor strigătoare la cer? 

Sa pastram legea lui Dumnezeu, casatoria dintre un barbat și o femeie, familia ca instituție divină. Doamne ajută ! (sursă cuvânt orthodox, postat pe fb de ioan monahul)