„Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu”
„Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu” numai pe El am să-l urmez.
Ce înseamnă aceasta: să-ţi iei crucea? Aceasta înseamnă primirea de bunăvoie a fiecărui mijloc de vindecare care ni se dă din mîna lui Dumnezeu, oricît de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fă ascultare faţă de Voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Noe. Ţi se cere jertfă? Aşează-te în mîinile lui Dumnezeu cu aceeaşi credinţă pe care a avut-o Avraam, atunci cînd a mers ca să-şi jertfească fiul. Ţi s-a năruit gospodăria? Ţi-au murit copiii dintr-odată? Îndură toate cu răbdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, aşa cum a făcut Iov. Te părăsesc prietenii şi te-au împresurat duşmanii? Rabdă toate fără cârteala şi cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, aşa cum au făcut Apostolii. Eşti trimis la moarte pentru Hristos? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru asemenea cinste, ca miile de mucenici creştini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei urma mai degrabă exemplul multora – apostoli, sfinţi, mărturisitori şi mucenici – care au făcut Voia lui Hristos. Mai mult decît atât, trebuie să ştim că umblând după răstignirea noastră, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele şi din slujirea păcatului. Căci, prin această răstignire, omul cel vechi, deopotrivă cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemanărea şi nemurirea lui Dumnezeu, se înalţă la viaţă. După cum spune Apostolul: „Omul cel vechi a fost răstignit” şi lămureşte de îndată de ce: „pentru a nu mai fi robi ai păcatului”. Nu uita Crucea este altarul de Jertfă a lui Hristos pe care care a omorât păcatul lumii. ,,Si arhiereii si carturarii cautau cum sa-l prinda cu viclesug, ca sa-L omoare. Dar ziceau: Nu la sarbatoare, ca sa nu fie tulburare în popor.” Iisus se roaga în Ghetimani si roaga pe Petru, Iacov si Ioan sa stea si sa-l astepte, dar când termina îi gaseste dormind, ei se trezesc dar nu mai era nevoie ca ei sa vegheze, sosise timpul pentru care Domnul Iisus i-a pregatit atâta. ,, Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat în mâinile pacatosilor. Sculati-va sa mergem. Iata, cel ce M-a vândut s-a apropiat.” Pacatul vine sa-l distruga pe Domnul Iisus Hristos, pacatul încearca sa-l distruga pe Mântuitorul lumii, pentru ca lumea sa ramâna robita pacatului. Toti asteupau o lupta, o capturare si o ucidere care sa puna capat luptei pentru stapânirea omului si prin el, înrobit, extinderea raului în lume. ,,Si îndata, înca vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el multime cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrâni. Iar vânzatorul le daduse semn, zicând: Pe care-L voi saruta, Acela este. Prindeti-L si duceti-L cu paza. Si venind îndata si apropiindu-se de El, a zis Lui: Învatatorule! Si L-a sarutat. Iar ei au pus mâna pe El si L-au prins.” Iisus Hristos avea un plan, ei se credeau victoriosi. Domnul face un lucru deosebit, avea putere, avea forta, Dumnezeu care Înomenit a supus natura, boala, mizeria umana, foamea, moartea din dragoste si mila pentru om, face un lucru la care dusmanii sai, care l-au urmarit si cunosteau fiecare pas al sau de la intrerea în viata public, tematori ca nu-l vor putea prinde si nu-l puteau ucide nu se asteptau. El însa face un lucru deosebit, moare pe Cruce pentru pacat. ,,Omul care o va îndeplini va trai prin ea”. Iar dreptatea din credinta graieste asa: „Sa nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?”, ca adica sa coboare pe Hristos! Sau: „Cine se va coborî întru adânc?”, ca sa ridice pe Hristos din morti!” Moare pentru pacat într-o modalitate pe care omenirea o falosea pentru cei mai mari pacatosi, ucigasi, tâlhari, imorali, cazuti, stigmatizati, asasini, criminali, homicizi. Cel neprihanit moare pentru pacatul nostru, ca sa ne mântuim, crucea devine locul mântuirii omenesti. Dumnezeu nu vrea mila pentru moartea Sa, ci credinta noastra. „Am fost aflat de cei ce nu Ma cautau si M-am facut aratat celor ce nu întrebau de Mine”. Crucea, din instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie, dintr-un simplu obiect Obiect format din doua bucați de lemn, devine simbol al crestinisului, simbol al ritualului creștin, simbol al religiei crestine, simbol al credintei, fiindcă prin ea noi am fost mântuiti. ,,Obiect format din doua bucați de lemn Crucea lui se Sfințește ca de vei mărturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si vei crede în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat pe El din morti, tu prin crucea Lui te vei mântui. Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire. Caci zice Scriptura: „Tot cel ce crede în El nu se va rusina”. Nu vă rușinați de Cruce, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, caci nu este deosebire între iudeu si elin, pentru ca Acelasi este Domnul și Crucea Sa tuturor, care îmbogateste pe toti cei ce-L cheama pe El. Caci: „Oricine va chema numele Domnului se va mântui”. Rugați-vă lui Hristos și Sfintei lui Cruci. Aceasta este încununarea tuturor evenimentelor. Duminica a fost Ziua Sfintei Cruci, Semnul de la mijlocul Postului mare. Dupa unii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor. ,, Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea ! ”
Unde să căutăm mîngîiere în necazuri? La Hristos și la Crucea Lui făcătoare de minuni. Noi ne ducem necazurile de bunăvoie, căci dacă ne-am lepăda de Hristos am scăpa de cele mai multe necazuri – dar întrucît nu ne lepădăm, pentru pătimirile noastre Dumnezeu ne dă binecuvîntare. Oamenii lumeşti se străduie din răsputeri să scape de necazuri: ei îşi îneacă amarul în vin şi vodcă, se ameţesc cu tutun şi chiar cu droguri, căutînd mîngîiere; negăsind-o, se străduie să uite de necazuri: caută distracţii, petrec, dansează, merg în ospeţie şi flecăresc. Asta nu trebuie să se întîmple cu creştinii, fiindcă ei sînt datori să nu înăbuşe glasul conştiinţei, ci, dimpotrivă, să îl asculte cu luare-aminte. Niciodată nu vor afla mîngîiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mîngîiere în necazuri? Despre aceasta Sfîntul Proroc David spune: „Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu”. Fericiţi cei ce află mîngîiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţâşneşte, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu. Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei. La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-l solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica. Să nu te ruşinezi, dar, de un atât de mare bine, ca să nu se ruşineze Hristos de tine când va veni cu slava Lui, cînd înaintea Lui se va vedea crucea strălucind mai mult decît razele soarelui. Şi va veni atunci crucea slobozind glas cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpân, arătând că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru mîntuirea oamenilor. Crucea, semnul acesta, şi pe timpul înaintaşilor noştri şi acum, a deschis uşile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a luat puterea cucutei; crucea a vindecat muşcăturile cele veninoase ale fiarelor; dacă crucea a deschis porţile iadului, dacă a dat la o parte bolţile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai şi a tăiat puterea diavolului, ce e de mirare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălbatice, asupra celorlalte de acest fel. Intipăreşte-ti deci în inima ta crucea, strînge în braţe crucea, semnul mîntuirii sufletelor noastre! Crucea aceasta a mîntuit lumea, a întors lumea la Dumnezeu, a alungat rătăcirea, a adus din nou pe lume adevărul, a prefăcut pămîntul în cer şi a făcut pe oameni îngeri. Din pricina crucii demonii nu mai sînt înfricoşători, ci uşor de dispreţuit. Nici moartea nu mai este moarte, ci somn. Din pricina crucii toate puterile care ne purtau război au fost aruncate la pămînt şi călcate în picioare. Dacă cineva te va întreba: „Te închini Celui răstignit?”, răspunde-i cu glas plin de bucurie şi cu faţa veselă: „Da, mă închin şi nu voi înceta vreodată de a mă închina!” Dacă râde de tine, plânge-l, pentru că e nebun! Mulţumeşte Stăpânului că ne-a dat nişte bunătăţi ca acestea pe care nimeni nu poate să le cunoască fără descoperire de sus. Acela râde pentru că „omul trupesc nu primeşte pe cele ale Domnului” (I Cor. 2, 14). Aşa fac şi copiii cînd văd ceva mare şi minunat; de i-ai vorbi unui copil de taine, va râde. Paginii se aseamănă cu aceşti copii; dar, mai bine spus, sânt chiar mai nedesăvârşiţi decît copiii; de aceea sânt şi mai ticăloşi; că nu fac şi nu gândesc în fragedă vîrstă ceea ce fac şi gândesc copiii, ci în puterea vârstei; de aceea nici nu merită iertare. Noi însă cu voce mare strigînd tare şi puternic, să înălţăm glasul şi să spunem, şi când sânt de faţă toţi păgânii cu mai multă îndrăznire: „Lauda noastră este crucea; ea este capul tuturor bunătăţilor, ea este îndrăznirea şi toată biruinţa noastră!”
Aş dori să pot spune cu Pavel: „Prin cruce lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gal. 6, 14); dar nu pot, că sînt stăpânit de fel de fel de patimi! De aceea vă îndemn şi pe voi, şi înainte de voi pe mine, să fim răstigniţi pentru lume, să nu avem nimic comun cu pămîntul, ci să dorim patria cea de sus, slava şi bunătăţile de acolo. Sântem ostaşi ai împăratului ceresc şi ne-am îmbrăcat cu noi armele cele duhovniceşti! Pentru ce trăim ca nişte oameni care-şi duc viaţa prin crâşme, ca nişte oameni fără de căpătîi; dar, mai bine spus, pentru ce ducem viaţă de viermi? Acolo unde-i împăratul, acolo trebuie să fie şi ostaşul lui. Şi am ajuns ostaşi, nu din cei care stau departe de împărat, ci din cei care stau în apropierea Lui. Împăratul de pe pământ nu poate suferi ca toţi ostaşii să fie în palatele împărăteşti, nici alături de el, Împăratul Cerurilor însă vrea ca toţi ostaşii Lui să fie aproape de tronul cel împărătesc. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin. (postat pe f.b de Ioan Monahul)