Nu mormânt, ci Inviere vi se pregateste voua, femeilor mironosite

15.05.2019 08:44

Sinaxarul Învierii ne aduce în atenţie un lucru de o importanţă covârşitoare pentru înţelegerea corectă a textelor evanghelice care relatează despre Învierea Domnului, în ceea ce priveşte prezenţa Maicii Domnului în faţa mormântului gol şi întâlnirea ei cu Fiul său înviat. În acest sens, din sinaxar aflăm că: „Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”.

Faptul că Maica Domnului L-a văzut prima pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos înviat este atestat şi de cântările Bisericii, unde se spune: „Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură-te; iarăşi zic: Bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt”. În textele evanghelice nu rezultă clar că Maica Domnului L-a văzut pe Hristos înviat. Există însă fraze care se referă la „cealaltă Marie”. Sfântul Evanghelist Matei scrie: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumină de ziua întâi a săptămânii (duminica), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1).

De asemenea, în altă parte, se vorbeşte despre Maria lui Iacov (Luca 24, 10). Tâlcuind aceste situaţii, Sfântul Grigorie Palama spune că este vorba despre Maica Domnului, care a venit prima la mormânt. Ea a aflat de la început din gura Arhanghelului Gavriil că Fiul ei a înviat, după care L-a văzut pe Acesta, şi numai ea s-a învrednicit să-I cuprindă picioarele cu mâinile sale.
Tot în acest sens Sfântul Grigorie Palama spune că era drept şi corect ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie prima care să afle vestea Învierii şi prima care să-L vadă pe Hristos înviat. Faptul că Sfinţii Evanghelişti au evitat să spună direct că prima care L-a văzut pe Hristos a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are o motivaţie importantă, după cum afirma tot Sfântul ­Grigorie Palama, pentru că ei nu au vrut să dea necredincioşilor prilej de a pune la îndoială Învierea, de vreme ce aceasta a fost constatată de Maica lui Hristos.

Mironosițele merg la mormânt, merg nu numai pentru ca trebuiau sa indeplineasca un ritual, ci pentru ca Il pierdusera pe Cel ce fusese Viata lor, Lumina lor, Dragostea Lor. Pe Singurul care a dat gust vietii, Singurul fara de care se simteau pierdute, fara rost, osandite si in aceasta viata si in cea viitoare. Se stransesera in jurul Lui, ca puii care cauta aripa calduroasa si protectoare a clostii, impreuna cu ucenicii, ca o ceata de pripas, alcatuita inclusiv din foste desfranate, din vamesi si din simpli pescari. Care nu intelesesera ei prea multe din profetii, nici din sensurile tainice ale cuvintelor Lui, dar care simteau din adancul inimii, dincolo si peste indoielile pe care le aveau, mai puternic decat incoltirile din launtru si din afara, ca El este Hristosul, Fiul Tatalui ceresc.

“Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68)…

Licarul de dor si dragoste din inimile lor, care fusese uitat si nestiut pana atunci, oglindise dintr-o data Chipul lui Hristos si se odihneau numai intru El. Erau atrasi catre Acesta, nemaivoind sa se intoarca la viata lor dinainte, la orbecaiala chinuitoare, la invalmaseala aiuritoare, la desertaciunea desertaciunilor. La viata lumii, care moarte este. Si s-au simtit ca si El, straini si calatori pe pamant (Evrei 11, 13). Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale… (Psalm 118, 19) … Da-mi pe Acel Strain, Care nu are unde sa-Si plece Capul…

Iar acum omorasera Dragostea lor, omorasera Viata lor. Isi batusera joc de Nadejdea si de Lumina lor, scuipand-o, calcand-o in picioare, zdrentuind-o si punand-o pe Cruce. Unde ne vom duce Iisuse, acum? Ce vom face fara Tine? Viata noastra nu mai are niciun sens, Tu lipsind. Viata noastra nu mai e viata fara Tine, ci pedeapsa, chinuire si intunecare, asa cum a gustat Iov de pe gunoi inainte sa vii si sa potolesti focul launtrului sau. Amar, amar, amar! Si, neputand suferi acest amar, mironositele, indemnate de zdrobirea inimii lor, au fugit la mormant, ca sa fie inca odata aproape de El…. Apropie-Te Doamne, apropie-Te, Cel ce esti pretutindenea… (Slava la Ceasul al treilea)

Sa Il mai vada macar inca o data. Sa stea langa El, sa Ii sarute mainile si picioarele, sa Il inveleasca in giulgiu, sa Ii mangaie fruntea gaurita de spini. Macar inca putin sa mai stea langa El, ca Marta altadata, la picioarele Lui, si sa se tanguiasca catre El, cerandu-I sa le mai vorbeasca, sa Il mai auda inca odata pe El. Si… nu L-au gasit... Unde L-au ascuns? Nu a ajuns ca ni L-au omorat, acum L-au si furat? Nici macar aceasta mangaiere nu avem, sa mai stam cu El la mormant, si pe aceasta ne-au urat-o si ne-au pizmuit-o?

„În Sfânta Scriptură numărul şapte e folosit atât în relaţie cu virtutea, cât şi cu răutatea. Mân­tuitorul a ales-o pe drept după ce a scos din ea şapte demoni ca prin aceasta să-l alunge din fi­rea omenească pe stăpânul răutăţii; căci istori­ile despre Maria Magdalena ne învaţă că a dus o viaţă în feciorie încununată de martiriu; şi tot ele ne spun că pentru fecioria şi curăţia ei la măsura cea mai înaltă celor ce au supus-o chi­nurilor li s-a părut asemenea cristalului; căci, aşa cum se spune, ducându-se după Adormi­rea Maicii Domnului în Efes, la ucenicul cel iu­bit (Ioan), această Miroforă Maria şi-a încheiat acolo călătoria apostolică prin martiriu, nevo­ind a se despărţi până la sfârşit nici de Fecioa­ra, nici de Evanghelistul Ioan; căci, aşa cum Pe­tru, începătura Apostolilor, a fost numit pen­tru credinţa sa neclintită în Hristos piatră, la fel şi aceasta, care s-a făcut mai-marea ucenicelor, pentru curăţia şi dragostea ei faţă de El, a fost numită Maria, dându-i-se numele pe care l-a purtat şi Maica Mântuitorului; şi, aşa cum pe Stăpânul Hristos îl urma ceata ucenicilor, la fel şi Stăpânei şi Maicii Domnului îi urma ceata fe­meilor ucenice; căci atunci se minunaseră, zice, ucenicii că Domnul vorbise cu o femeie [samarineanca de la Fântâna lui Iacob – n.n.], ceea ce vădeşte că acesta nu era un obicei al Domnului, ci vestirea Evangheliei era dusă la împlini­re de Maica Stăpânului în acelaşi timp cu Fiul şi Făcătorul, iar aceste Mirofore urmându-i ei, le slujeau din bunurile lor în cele trebuincioase Stăpânului de obşte şi ucenicilor”

„Maria Magdalena închipuie pe fie­care suflet făptuitor, care se curăţeşte, prin cu­vântul poruncilor evanghelice, de ataşamentul pătimaş faţă de viaţa aceasta (simbolizată de numărul şapte), ca de nişte demoni; Salomeea, care se tâlcuieşte pace, închipuie pe acela care, supunându-şi trupul sufletului şi primind înșine prin vederea raţiunilor duhovniceşti cu­noştinţa tuturor celor câte există, va avea astfelpacea desăvârşită; Salomeea, care se tâlcuieşte porumbiţă, închipuie sufletul lipsit de răuta­te şi rodnic în virtuţi, care a lepădat cu ajutorul blândeţii toate patimile şi e stăruitor spre a naşteraţiunile duhovniceşti cu ajutorul discernămân­tului. Dacă sufletul tău, iubite, va ajunge una ca acestea, mergi asemenea Mironosiţelor cu râvnă şi sârg (căci «dis de dimineaţă» aceasta înseam­nă: silire şi grabă), la mormânt, adică în străfun­dul lucrurilor, acolo unde sunt ascunse raţiunile celor cereşti şi pământeşti, adică în inima ta (căci spune de Dumnezeu purtătorul Maxim că ini­ma este «pentru fiecare dintre credincioşi mormântul Stăpânului» [cap. 81, Capetele teologice]), şi caută cu lacrimi materiale şi nematerialnice să înveţi dacă va învia în tine Logosul virtuţii şi al cunoştinţei; şi dacă vei căuta în felul aces­ta, mai întâi vei vedea ridicându-se în inima ta piatra, adică împietrirea nedesluşirii Logosului, şi, odată ce se va ridica aceasta, îi vei vedea pe îngeri, adică mişcările conştiinţei tale care pro­povăduiesc că a înviat în tine Logosul virtuţii şi cunoştinţei omorât din pricina răutăţii[scil. a lipsei virtuţii], pentru că în sufletul omului ca­re are o viaţă necurată Logosul nu lucrează, ci e într-un anume chip mort; şi apoi în restul vre­mii ce urmează vei vedea chiar şi pe Dumnezeu Logosul Însuşi arătându-Se în cugetul tău aşa cum e El, fără a recurge la tipuri şi prefigurări, şi umplându-ţi puterile nematerialnice ale sufletu­lui de har duhovnicesc”.

Nu mormânt, ci Inviere vi se gateste voua, femeilor mironosite… Saracul nadajduieste īn Domnul si voi ati ras de nadejdea lui, zicand: Cine va da din Sion mantuire lui Israel? (Psalm 13, 6)

Duminica a III-a dupa Pasti este inchinata Sfintelor Mironosite, lui Iosif din Arimateea si lui Nicodim, adica celor care nu L-au parasit pe Domnul atunci cand Acesta S-a supus de bunavoie mortii, ci, infruntand cu dragostea si cu mila lor inversunarea hulitorilor si ucigasilor, au ramas alaturi de Hristos.
Din cuvintele Sfantului Evanghelist Luca reiese faptul ca Domnul a fost ingropat in graba si cu mare smerenie. Multimile II parasisera, ucenicii s-au risipit si s-au ascuns, soarele se intunecase, era seara si "se lumina spre Sambata", adica era vremea ca orice activitate sa inceteze, caci pentru evrei era momentul in care se aprindeau lampile si felinarele pentru Sabat. Nu L-au petrecut la mormant pe Domnul decat Iosif, Nicodim si femeile care venisera din Galileea. Despre aceste femei, Sfantul Evanghelist Luca spune ca au vazut mormantul si cum a fost asezat trupul lui Iisus, iar dupa ce s-au intors de la mormant au pregatit miresme si miruri.

Sa ne gandim ca ora era tarzie, erau clipele ultimelor pregatiri pentru Sambata - si "era mare ziua Sambetei aceleia" (Ioan 19, 31) - si cu toate acestea, gandul acestor femei nu s-a indepartat de Iisus. Aceste femei II urmasera din Galileea si pana la Ierusalim, slujindu-I (Matei 27, 55; Marcu 15, 41). iar acum, desi urma o zi de odihna, ele nu se pregatesc pentru aceasta, ci pentru a-si desavarsi slujirea fata de invatatorul lor. Desi tarziu, ele pregatesc miruri si miresme pentru ca dis-de-dimineata, odata trecuta Sambata, sa poata merge din nou la mormantul lui Iisus.

Din dragoste pentru Cel care le vestise apropierea imparatiei lui Dumnezeu si izbavirea, din mila pentru Cel care, dupa o condamnare nedreapta si o moarte infamanta nu avusese parte nici macar de o inmormantare decenta, s-au grabit sa biruiasca toate piedicile si toate pericolele pentru a aduce macar prinosul cuvenit unui nevinovat. Dar se vede ca puterea iubirii lor a fost mare, caci, in vreme ce ucenicii se risipisera, iar apostolii stateau incuiati de frica iudeilor, ele au biruit si teama de iudei, si de soldatii care pazeau mormantul, si de talharii si raufacatorii care puteau sa bantuie la acea ora. Au invins si propria neputinta caci, desi nu stiau cine le-ar putea pravali piatra de pe usa mormantului, nu s-au poticnit si nici nu s-au descurajat. Prin ele, dragostea de Dumnezeu s-a aratat biruitoare asupra tuturor slabiciunilor firii. Asa cum am auzit cantandu-se la utrenia acestei duminici, "firea cea slaba a biruit pe cea barbateasca, deoarece gandul cel plin de mila a placut lui Dumnezeu".

Gandindu-ne la pilda samarineanului milostiv, Hristos este Cel care il gaseste pe omul aflat pe moarte si aruncat langa drum si ii toarna pe rani untdelemnul tamaduitor. Femeile care vin cu miruri pentru a-L unge pe Cel mort si ingropat se aseamana astfel Iui Hristos. Este si motivul pentru care una dintre cantarile inchinate lor le numeste "dumnezeiestile mironosite". Iata ca mila are puterea de a-1 indumnezei pe om. Este ceea ce spune si Mantuitorul, numindu-i fericiti pe cei milostivi.

Aceste femei milostive si curajoase sunt primele care au primit bucuria Invierii, pentru ca ele au fost cele dintai care L-au iubit pe Hristosul celei de a treia zi. In Vinerea pregatirii Pastilor, in locul lampilor cu care sa intampine sarbatoarea de a doua zi ele au pregatit mirurile cu care sa-L cinsteasca a treia zi pe Hristos Cel ingropat, caci Cel pe care II stiau Lumina lumii se plecase sub intunericul mormantului. Acesta avea sa le daruiasca lumina Pastilor celor noi. Asteptarea lor este minunat infatisata in icosul Sfintelor Pasti: "Pe Soarele Cel mai inainte de soare, Care a apus oarecand in mormant, intampinatu-L-au ca pe o zi mironositele femei". Intr-o varianta mai veche, ele sunt numite "mironositele fecioare", pentru ca lumina Invierii face din fiecare om care o primeste o faptura noua. Ele sunt primele care se innoiesc prin aceasta lumina.

In talcuirea Bisericii, femeile au fost cele dintai care au primit de la inger vestea ridicarii din morti a lui Hristos, pentru ca Eva a fost cea dintai care a primit de la diavol cuvintele pierzarii: Lor le-a incredintat Dumnezeu vestea izbavirii din moarte, facandu-le primii apostoli ai Invierii. Si pentru ca frumusetea lor duhovniceasca sa fie desavarsita, Dumnezeu le-a imbracat si cu haina smereniei, pentru ca propovaduirea lor "A inviat Domnul!" a fost intampinata de ucenici cu multa rezerva. Evanghelistul Luca scrie ca "aceste cuvinte au parut inaintea lor ca o aiurare (sau, in alta traducere, ca o scranteala) si nu le-au crezut" (Luca 24,11). Si cu toate acestea, propovaduirea lor este miezul credintei pe care apostolii au impartasit-o lumii intregi si pe care o marturisim de fiecare data cand purtam pe buze cuvintele rostite odinioara de mironosite: "Hristos a inviat!".

Cine sunt aceste binevestitoare ale Invierii? Evanghelistul Ioan o numeste numai pe Maria Magdalena (Ioan 20,1). Sfantul Evanghelist Matei o pomeneste si pe "cealalta Marie" (Matei 28,1). Din Evanghelia de la Marcu aflam ca la mormant au fost Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob si Salomeea (Marcu 16,1). Sfantul Evanghelist Luca scrie ca la mormant au fost Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacob "si celelalte impreuna cu ele" (Luca 24,10). Evanghelistii o pomenesc cu totii pe Maria Magdalena pentru ca ea s-a invrednicit sa fie prima care L-a vazut pe Mantuitorul si s-a inchinat Celui inviat din morti. Sinaxarul zilei de astazi mentioneaza sapte mironosite, anume: Maria Magdalena, Salomeea, Ioana, Maria si Marta, surorile lui Lazar, Maria lui Cleopa si Suzana, pe langa acestea fiind si alte femei care, cu evlavie si cu credinta, ii slujeau Domnului si il urmau.

Pentru credinta si dragostea lor curata, mironositele au devenit icoanele sufletului care II cauta pe Dumnezeu si petrece impreuna cu El. In Cuvantarea la Sfintele Pasti, Sfantul Grigorie de Nazianz indeamna: "Si daca esti o Marie oarecare, sau cealalta Marie, sau Salomee, sau Ioana, lacrimeaza de dimineata. Grabeste sa vezi prima piatra ridicata, sau poate si pe ingeri si pe Iisus insusi".
Sfantul Maxim Marturisitorul talcuieste duhovniceste aceste cuvinte, intelegand prin prima Marie, cea din care Domnul scosese sapte diavoli, "tot sufletul faptuitor, curatit de vraja veacului acestuia, prin cuvantul poruncilor Evangheliei". Cealalta Marie este sufletul contemplativ, care a dobandit harul cunostintei adevarate. Salomeea, insemnand "pace", este sufletul care a primit pacea ca dar al Duhului, iar Ioana, care se talmaceste "porumbita", este sufletul bland si nemanios. Astfel de suflete plang dupa Dumnezeu si sunt primele care vad piatra inlaturata din usa mormantului, adica primele care alunga impietrirea din inima. Astfel de suflete aud de la ingeri Cuvantul dumnezeiesc vestit in tacere, in taina inimii curate.

Cand ingerul lui Dumnezeu le-a spus mironositelor "Bucurati-va!", el a daruit inimilor lor rasplata iubirii. Mironositele I-au slujit Domnului prin inimile lor curate, care nu si-au cautat odihna si pacea departe de El. Asa cum Maica Domnului pastra in inima ei taina dumnezeirii lui Iisus, precum marturiseste Sfantul Evanghelist Luca (Luca 2,19 si 51), in acelasi fel mironositele au pastrat in inima lor taina invierii lui Hristos, neprimejduita nici de teama de prigonitori, nici de rusinea de defaimatori, nici de indoiala ucenicilor, care nu primisera inca incredintarea invierii.

Duminica mironositelor este sarbatoarea tuturor femeilor cu credinta in Dumnezeu, care slujesc in Biserica prin dragostea lor curata, urmand calea milosteniei. Se cuvine sa le laudam pe cele care au grija de batrani, de bolnavi, de copiii orfani sau abandonati. Sunt vrednice de toata cinstea acele surori in Hristos care se preocupa de ingroparea si pomenirea in rugaciuni a celor saraci si uitati de familie, cu credinta ca si ei sunt "candidati la Inviere". Cu totul alese pentru bogatia lor sufleteasca sunt acelea care au primit de sus darul de a fi maici duhovnicesti, inchinandu-si viata lui Hristos. Sunt minunate prin darul lui Dumnezeu acelea care s-au impodobit cu frumusetea nasterii si cresterii de prunci, sfintind firea cu nadejdea mantuirii si urmand incredintarii Sfantului Apostol Pavel ca femeia maritata "se va mantui prin nastere de prunci, daca va starui, cu intelepciune, credinta, in iubire si in sfintenie" (I Timotei, 2,15).

"Nasterea de prunci" inseamna nastere trupeasca, dar, mai ales, nastere duhovniceasca. Mama crestina ii creste pe pruncii ei in Hristos, fiind prima lor calauza spre Dumnezeu. Prin viata ei, mama trebuie sa fie cea mai apropiata pilda de virtute, de la care copilul sa invete calea cea buna, spre Hristos. Virtutile sunt cele care vor face din ea o mama buna, caci grija fata de copii cere trezvie, rabdare, intelepciune, dreapta masura, dreapta judecata, blandete, nemaniere, demnitate si dragoste.
Exista si un sens pur spiritual al maternitatii: femeia crestina poate fi "mama" prin dragostea ei pentru orice suflet care are nevoie de caldura, de ocrotire si de ajutor si poate face suflete ratacite sa renasca din Dumnezeu. Femeia are din fire darul de a simti suferinta altuia si puterea de a o usura prin grija si afectiune. Aceste daruri sporesc prin Duhul Sfant, savarsind minuni cu sufletele chinuite de durere si singuratate. Un sfat bun dat cu sinceritate si discretie, o invatatura dreapta, calauzirea spre Biserica si spre Sfintele Taine inseamna fapte bune prin care orice femeie credincioasa isi poate implini datoria de a vesti si altora calea spre imparatia lui Dumnezeu, alaturandu-se Sfintelor Mironosite, care au castigat prin smerenie si mila bucuria Invierii.

Mironositele, femeile pe care le sarbatorim astazi, sunt cele care au adus Domnului ofranda milei si smereniei, dand tuturor pilda faptului ca barbatia si curajul nu sunt robite firii.

Si barbatia duhovniceasca, si maternitatea duhovniceasca sunt darurile Duhului Sfant. Asa cum mironositele au dat dovada de barbatie, in acelasi fel Sfantul Apostol Pavel ii considera pe crestini fiii pentru care a suferit "durerile nasterii" intru Evanghelie (Galateni 4,19). Vedem, astfel, ca darurilor firii Dumnezeu adauga darul Duhului Sfant, care il ridica pe om mai presus de fire.

Să mânecăm cu mânecare adâncă și, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului și să vedem pe Hristos, soarele dreptății, tuturor viață răsărind.

„Haideţi şi noi, iubitorii de prăznuire, să urmăm acelor femei Mirofore şi, ridicându-ne din pat foarte de dimineaţă, să-I aducem Stăpanului înviat imnurile cuvenite Învierii Sale, aşa cum Mironosiţele şi-au adus mirurile, şi să nu lenevim dormitând întreaga noapte; să priveghem, fraţilor, în noaptea aceasta a Duminicii luminatei Învieri, prin cântarea de imnuri şi slavoslovii până în zori; căci aşa făceau acei creştini de demult care, aprinzându-şi lumânările, privegheau întreaga noapte, până la al şaptelea ceas, în aşteptarea Învierii Domnului, precum spune şi Grigorie Teologul: „Frumoasă, aşadar, a fost prăznuirea noastră în haine sărbătoreşti şi aprinderea tuturor luminilor, pe care atât fiecare în parte, cât şi cu toţii împreună le-am săvârşit, umplând noaptea de îmbelşugată lumină.” Dar dacă voi, creştini fiind, nu puteţi priveghea întreaga noapte, treziţi-vă măcar cât mai de dimineaţă, după miezul nopţii, spre a prăznui Învierea Domnului. Şi, după cum e firesc, dacă în zorii zilei răsare soarele, noi priveghem pentru că voim a vedea prin credinţă pe Hristos, Soarele nematerialnic al Dreptăţii, ieşind din mormânt ca din spatele orizontului şi răsărind adevărata viaţă nouă, credincioşilor.

Sarbatoarea mironositelor este sarbatoarea inimii smerite si iubitoare, care se face raiul lui Dumnezeu, umplandu-se de harul Lui si iradiind tuturor bucuria mantuitoare. Importanta acestei sarbatori este exprimata si in troparul pe care vi-l incredintez ca hrana duhovniceasca: "Aratatu-s-a noua praznuirea dumnezeiestilor Mironosite si a cinstitului Iosif, ca un alt rai, dandu-ne izvor de viata; apele darului picura ca ploaia asupra lumii; izvorasc cu caldura curgerile Invierii lui Hristos. Multimile credinciosilor praznuiesc si canta: Slava Celui ce a dat marginilor lumii invierea Sa".
Sa ne bucuram launtric de acest belsug dumnezeiesc, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, intru Care se implinesc credinta, nadejdea si dragostea noastra.(postat pe fb de ioan monahul)