Nașterea Sfântului Proroc și Înaintemergator Ioan Botezatorul
”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul). „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său…Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii“.
Biserica a închinat lui Sfântului Ioan Botezătorul sase praznice și sarbatori anuale, cele mai multe pentru un sfât: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
Astăzi slăvim naşterea celui mai mare între cei născuţi din femeie (Mt 11,11), a celui mai mare om după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Astăzi slăvim naşterea Zorilor care au premers Zilei arătării lui Hristos anunţată în această lume. Astăzi slăvim naşterea pustnicului, a pruncului şi a omului ascet care a dus o viață retrasă și aspră, cel care a făcut cunoscut şi a arătat lumii pe Dumnezeu în trup. El este întâiul, el este cel mai important martor. Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care şi-a plecat mâna peste capul Domnului şi L-a preînchipuit prin viaţa sa. Astăzi este ziua nașterii vestitorului pocăinței, Ioan, Înaintemergătorul Domnului și este greu să chemăm pe cineva la pocăință cu excepția propriei noastre chemări, pocăința este, în primul rând, un dar de la Tatăl Ceresc, pare un lucru mic dar dacă nu o facem fără înțelegere și dragoste, acel lucru mic poate de fapt ascunde în spatele lui munți de suferință și de deznădejde pe care noi nu-i putem nici muta, nici opri din căderea lor ce ne poate strivi și pe noi și pe ceilalți, avem însă nădejde chiar și așa la mila Domnului. Anul acesta este foarte semnificativă prăznuirea Naşterii Sfântului Ioan, deoarece s-a întâmplat după Duminicile Tuturor Sfinţilor (dintre care până atunci făceau parte numai sfinţii Vechiului Legământ, şi pe care acesta i-a unit cu sfinţii din Noul Legământ) și Sfintilor români, iar prima mare sărbătoare mai importantă care urmează după Naşterea Sfântului Ioan este praznicul Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel, și noi ne aflam în postul acestei sărbatori, și a Soborului Sfinților 12 Apostoli, care şi-au întins mrejele şi au umplut Biserica cu popoarele întregii lumi.
Sfântul Ioan s-a născut în cetatea Orini sau Ein-Kerem , Elisabeta, soția lui Zaharia, l-a născut pe cel ce va fi cunoscut ca Sf. Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, în satul Orini sau, în Israelul de azi, în apropiere de Ierusalim, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron.
Numele localitatii - Ein Karim - se crede ca a fost primit de la multimea gradinilor si a campurilor cultivate din zona (karm), fertile datorita unui izvor cu debit bun (ain). Semnificatia numelui localitatii nu este insa pe deplin lamurita: "izvorul cu apa multa", "izvorul viei" sau "izvorul Karem-ului". Izvorul din Ein Karem este numit astazi Ain Sitti Maryam, adica "Fantana Mariei", datorita vizitei facuta de aceasta Elisabetei.
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la Ein Karim este prăznuita pe 24 iunie. Aceasta sărbătoare este cunoscuta în popor si sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Nasterea minunata a Sfantului Ioan a fost profetita de Ingerul Gavriil intr-o aratare in timpul slujbei oficiate la templu de tatal Sfantului Ioan. Mama sa, Elisabeta, inaintata in varsta si fara copii, deoarece nu putea sa aiba urmasi. Naşterea prorocului Ioan s-a a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut pana la punerea numelui fiului sau. Iată cum zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit întâi Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune.
Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfântă, Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvârşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau. Așa a fost și cu Zaharia, drept aceea, prin bine-vestitorul Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).
Răspuns-a Zaharia: „Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?” Îngerul a zis: „De la începutul cuvintelor tale te găsesc pe tine cu puţină credinţă, Zaharie, pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firei tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam. Au nu ştii că era cu putinţă lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pământ, iar pe Eva din coasta lui şi prea îmbătrânita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, şi femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu îi dă să nască la bătrâneţe fiu, că s-a auzit rugăciunea ta”. Răspuns-a Zaharia: „Eu acum aduc rugăciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a făgăduit, prin gurile sfinţilor săi prooroci, ca să-l trimită mai degrabă pe pământ să mântuiască seminţia lui Avraam din robia altor neamuri. Încă mă rog şi pentru greşelile mele şi pentru neştiinţele poporului. Iar de aceasta, ca să am fiu, acum nu mă rog, că m-am învechit cu anii şi femeia mea a îmbătrânit”. Grăit-a lui Îngerul: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, cu a cărui descoperire ştiu că acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Însă mai înainte de bătrâneţile tale şi mai înainte de stârpiciunea soţiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osârdie ca să vă dea vouă Dumnezeu să aveţi un fiu. Iar întrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mică mişcare de inimă omenească nu se tăinuieşte, Cel ce ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui şi face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugăciunile tale cele mai dinainte, îţi dăruieşte ţie, măcar, deşi, nu degrabă, însă bine, fiu cu numele darului numit. Pentru că ştie după a Sa bunăvoire să împlinească cererile sfinţilor Săi. Şi va fi mare înaintea Domnului cel ce va să se nască ţie fiu”. Răspunse Zaharia: „Te văd pe tine, binevestitorule, că eşti înger al lui Dumnezeu, că vorba ta arată aceasta; vederea frumuseţii tale te vădeşte şi puterea cuvintelor tale mărturiseşte. Drept aceea, de la începutul arătării şi vestirii tale îndată m-am spăimântat, precum oarecând şi Daniil proorocul, văzând pe înger, s-a temut. „Am văzut, zice, o arătare mare şi n-a rămas în mine tărie”. Aşijderea şi maica lui Samson a zis: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi chi-pul lui ca şi chipul îngerului lui Dumnezeu era înfricoşat”. Drept aceea m-am temut şi eu şi nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor îngereşti. Însă te întreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naşte, va fi mare? Au doar mai mare şi mai cinstit va fi decât Ieremia proorocul, către care era cuvântul Domnului cel ce zice: „Mai înainte de a te zidi eu pe tine în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din mitras te-am sfinţit şi prooroc în neamuri te-am pus”. Răspuns-a îngerul: „Va fi mare înaintea Domnului fiul tău, cu neasemănată mărime duhovnicească, cu care va întrece pe Ieremia. Acela s-a sfinţit mai înainte de naşterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicei sale. Ieremia a fost însemnat numai ca să proorocească pentru Mesia, iar acesta înainte a fost rânduit ca şi mâna să-şi pună pe Dânsul şi să-L boteze. Încă nu numai pe Ieremia, ci şi pe ceilalţi sfinţi îi va întrece cu mărimea darului lui Dumnezeu. Că nu se va scula între cei născuţi din femei altul mai mare decât Ioan Botezătorul. Precum o stea din toate celelalte stele covârşeşte în slavă, aşa şi între sfinţii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slavă şi cu cinste întrece. Că şi într-ale noastre îngereşti ierarhii – zice Gavriil – care totdeauna văd dumnezeiasca faţă, nu la toţi într-un fel descoperă Dumnezeu tainele voinţei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arată poruncile celor mai de jos. Multe stele apun înainte de ivirea soarelui şi numai singur luceafărul merge înaintea soarelui. Mulţi profeţi au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul însă cel ce va să se zămislească şi să se nască din tine, nu numai cu cuvântul va propovedui, ci şi cu degetul său va arăta popoarelor pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii. Şi pentru aceea va fi mai mare decât toţi cei ce se nasc din femei, pentru că pe cât împlinirea vestirii celei de bucurie este mai primită decât însăşi vestirea, pe atâta mai cinstit va fi proorocul cel ce are să se zămislească şi să se nască, decât alţi prooroci.
De ce i-a dat îngerul Sfântului Zaharia acea pedeapsă de a nu vorbi până se naşte pruncul? Vedem că atunci când a venit Treimea Cea Sfântă în casa şi în curtea lui Avraam și Avraam a junghiat viţel și a făcut masă şi Sarra, soţia sa, lucra împreună cu el ca să găzduiască pe aceşti trei Străini, pe Care Avraam n-a ştiut cine sunt, dar găzduind trei Străini L-a găzduit pe Dumnezeu, și ostenindu-se ei să-i găzduiască şi să-i hrănească ca pe nişte oaspeţi de preţ, iar Sarra mai mult stătea în casă cu treburile, cu ce mai era de făcut și Avraam aducea din casă mâncarea și o punea acolo, sub stejar, Celor Trei, cărora Li se adresa ca Unuia singur, Îi numea Doamne şi atunci i-a vestit Treimea că li se va naşte fiu. Ei, oameni în vârstă, trecuţi de mult şi de a doua şi de a treia tinereţe, dacă putem spune aşa, şi li s-a spus: Pe vremea aceasta anul viitor veţi avea fiu. Şi Avraam nu s-a îndoit, l-a iubit Dumnezeu pentru neîndoirea lui, iar Sarra s-a îndoit, auzind din casă ce zice Străinul pe Care ea nu-L ştia, probabil, a fi Dumnezeu, a râs, a zâmbit, probabil a deznădejde, dureros. Dumnezeu a fost atent la acest zâmbet al Sarrei şi i-a zis lui Avraam: De ce râde soţia ta? Şi ea a zis: Nu râd! S-a prefăcut că nu râde, dar Dumnezeu i-a zis din nou: Pe vremea aceasta anul viitor veţi naşte fiu. Şi S-a bucurat Dumnezeu de credinţa lui Avraam şi pentru credinţa lui s-a născut copilul şi S-a întristat, probabil, de firea ironică şi foarte… omenească, foarte sigură de cele ce le ştim noi, care suntem siguri de cele pământești, de cele ce putem și nu putem.
Iar Sarra a râs ca una dintre cele ale veacului acestuia, adică ştia ea foarte bine câţi ani se ostenise ea să aibă copii, atât de mult se necăjise și se rugase, încât nu mai avea nicio nădejde, mai ales după cât a îmbătrânit. Şi atât de disperată a fost şi atât de mult a nădăjduit încât a fost în stare să-i îngăduie lui Avraam să intre la una dintre slujnicele sale, ca măcar cu aceea să aibă copii şi să nu rămână neamul lor fără copii, pentru că erau sute de slujitori, un neam întreg aştepta ca urmaşii lui Avraam să conducă acest neam, neavând urmaşi neamul se dispersa, dispărea o casă întreagă, o gintă întreagă.
Aşa a făcut Zaharia în Templu. El n-a făcut ca Avraam, n-a fost la măsura lui Avraam. Avraam a crezut că aşa va fi, gata. Ştiind că este îngerul lui Dumnezeu, îngerul chiar îl mustră şi îi spune: Eu sunt Arhanghelul Gavriil, care văd pururea faţa lui Dumnezeu!, adică ştiu toate ale Lui pe care vrea să ţi le spună ţie şi toate tainele Lui cu fiecare om în parte și tu te îndoieşti de ce spun eu?! O astfel de necredinţă avea şi Elisabeta, şi ea se îndoia. În necredinţa lor ne recunoaştem toţi, în credinţa lor prea puţini. Elisabeta n-a spus nimic până la cinci luni, nu pentru că era atât de mare bucuria și voia s-o păstreze pentru sine, s-o rumege ea cu sinele ei și cu Dumnezeu, ci mai mult putem crede că ea, la fel ca Zaharia, se gândea: Eu, bătrână, după atâţia ani, am aproape 80 de ani, cum să mai nasc prunc? Dacă e doar cine ştie ce boală? Dacă doar mi se pare? Dacă copilul nu se va naşte, dacă nu se va naşte sănătos, dacă-l voi pierde? Nu voi spune nimic până nu sunt sigură, până nu văd că mişcă… Și de ruşine şi de frică şi de multe n-a spus Elisabeta şi s-a tăinuit ea cinci luni de zile şi după aceea a început să spună că a făcut Dumnezeu cu ea mare minune şi să spună tuturor că a ridicat Dumnezeu ruşinea ei dintre oameni. Că dacă ea ar fi spus din prima clipă tuturor, cu nădejde mare, dar undeva a rămas necredinţa în sufletul ei, chiar dacă auzise de la oameni că Zaharia a avut arătare de înger şi probabil că Zaharia i-a scris şi el pe o tăbliţă ce s-a întâmplat, totuşi îndoială a fost în inima ei, că, dacă ar fi avut credinţă desăvârşită, ar fi spus tuturor imediat după ce şi-ar fi dat seama că e însărcinată. Dar a aşteptat până a avut ea siguranţă că aşa este, până când pruncul s-a mişcat şi pe care-l va simţi şi mai puternic cutremurându-se şi mişcându-se atunci când se va întâlni cu Maica lui Dumnezeu și ea va zice, în luna a şasea fiind, că a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Și de unde cinstea aceasta să vină la mine Maica Domnului meu. Interesant este faptul că Elisabeta, iluminată de Duhul Sfânt, a înţeles taina „femeii înveşmântate cu soarele” (Apocalipsa 12, 1), numindu-o „Maica Domnului”. Această numire, inspirată Elisabetei de Duhul Sfânt, va deveni pentru Biserică numele consacrat al Fecioarei Maria. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni, adică până s-au împlinit zilele Elisabetei ca să nască, după care s-a întors la casa ei (Luca 1, 56). Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta; inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea înainte-mergătorului ce tresaltă de bucurie în sânul mamei.
Sfântul Ioan Botezătorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci când aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” , dar, iată, Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie”. Deci parcă simţim această atenţie pe care Elisabeta a avut-o la mişcarea pruncului în pântecele ei, atenţie pe care a avut-o ea demult ca să aibă încredere, şi în luna a cincea, când a putut să simtă, a spus tuturor: Da!, a putut să se bucure că Dumnezeu a ridicat de la ea ruşinea, iar în luna a şasea, când Maica Domnului a venit la ea, cel mai mult asta a observat ea, cum s-a mişcat pruncul în pântecele ei şi cu câtă vigoare s-a mişcat, cum s-a închinat Mântuitorului Sfântul Ioan Botezătorul încă din pântece. A fost o închinare dinainte de naştere lui Dumnezeu Cel viu, Care venea în casa lui Zaharia şi a Elisabetei. El, care a fost glasul pustiei, el s-a făcut glas nu numai al pietrelor, nu numai al tatălui său, care şi-a recăpătat puterea de a vorbi o dată cu naşterea sa şi a putut să proorocească şi să vorbească, dar s-a făcut glas şi al pântecelui sterp al Elisabetei, care a săltat cu bucurie şi prin aceasta L-a cinstit pe Dumnezeu.
Sfintii Parintii socotesc nasterea Inaintemergatorului ca ,,minunea ce merge inaintea Minunii” si o privesc ca treapta pe care se urca intelegerea celor ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana si stearpa din neamul lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunata a nasterii Celui mai presus de fire din Fecioara Maria.
Harazit dinainte de nastere sa fie Inainte Mergarorul Fiului lui Dumnezeu, cu atât mai mult copilul care ia fiinţă în pântecele mamei, este al lui Dumnezeu. ,,Şi cine va strica templul acesta, îl strică Dumnezeu pe el” — spune sfântul Pavel. Şi apoi, ce ştii tu ce va fi cu pruncul acesta? Când s-a născut sfântul Ioan Botezătorul, cei din jur se întrebau: „Ce va fi cu pruncul acesta?”. Era un pui de om, fără nici un alt semn deosebit. Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul este ales din pantecele maicii sale. Zamislirea lui este prevestita, viitoarea lui slujire e dinainte aratata, ca si slava ce-l asteapta in imparatia harului. Iata trasatura ce pare cel mai departe de noi si care, totusi, este cea mai apropiata. Nu va mirati daca se spune ca noi toti, crestinii, suntem alesi din pantecele maicii noastre, ca ni s-a prevestit si menirea noastra, si slava ce ne asteapta. Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu ne–a ales pe noi in Hristos Iisus inca mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui intru dragoste, si prin aceasta sa fim mostenitori ai vietii vesnice. Faptul ca ne-am nascut din parinti crestini si indata ne-am facut si noi crestini prin botez este cea dintai mila a lui Dumnezeu fata de noi – alegerea noastra pentru a fi partasi ai harului lui Hristos si ai bunurilor celor vesnice ce ne sunt pregatite. Iata cum ne asemanam Sfantului Ioan prin alegere!
Proorocia facuta de Preotul Zaharia la nasterea fiului sau este inscrisa pe zidul manastirii Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, unde ne închinăm cu evlavie la locul nașterii sale, in multe limbi, inclusiv in limba romana: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.”
Cinstitul Înaintemergător este cel mai mare dintre toţi sfinţii Vechiului Legământ şi, am putea spune, de neajuns în sfinţenie. Cu toate că a fost numit cel mai mic în Împărăţia cerurilor (Mt. 11,11; Lc. 7,28), asta nu înseamnă că nu are un loc esenţial înaintea lui Hristos. El stă lânga tronul ceresc înaintea cetelor sfinților. Toate acestea sunt semne ale dumnezeieştii iconomii, şi de aceea rămâne primul după „Prima”, cea care L-a născut pe Hristos. Sfântul Ioan Botezătorul a fost trimis ca înainte-vestitor şi la cei din iad, adică a propovăduit tuturor morţilor venirea lui Hristos (Troparul de la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul). I-a pregătit, la fel ca şi pe cei vii, prin faptele lui, prin pustnicia lui, prin „cuvintele” gurii lui, care erau o adevărată sabie duhovnicească (Ef. 6,17), dar şi o armă împotriva diavolului, şi care erau, în acelaşi timp, mângâiere, dulceaţă şi expresie a bunătăţii lui Dumnezeu.
Slava de la Litia praznicului de astazi îl numeşte „înger pământesc şi om ceresc“. Faptul de a fi „înger pământesc” este mai greu, dar, în acelaşi timp, este şi „om ceresc”, care e insuflat de cer, trăieşte şi se hrăneşte, este adăpat şi hrănit „cu sânge ceresc” şi primeşte „o transfuzie de sânge” din cer. El se dă pe sine însuşi pentru plinirea cerului, iar cerul îi dă hrană ca să sporească şi mai mult. Stihira continuă numindu-l şi „ostaş”.. Ostaşul este cel care a fost rânduit împreună cu cei trimişi la război, care-i ameninţă pe vrăjmaşi şi nu se încurcă, după cum zice Ap.l Pavel, cu lucrurile lumeşti, pentru că sunt înrolaţi de către Însuşi Hristos în oastea Sa (2 Tim. 2,4). Prin urmare, substantivul „ostaş” înseamnă: nu mă îndeletnicesc cu nimic altceva decât cu războiul, cu lupta, până îmi va cădea capul. Şi va cădea prin smerenie, prin lepădare de sine, prin ascultare, prin a face invers decât îmi place mie, prin a nu mă interesa de nimeni şi de nimic, ca să împlinesc Evanghelia. Prin urmare, ostaş al lui Hristos este cel neamestecat cu lumea, cu gândurile, cu faptele, cu interesele acestei lumi, iar viaţa lui este o expediţie, o călătorie către moarte. Stihira continuă numindu-l pe Ioan „Înaintemergător al lui Hristos”. Prin faptul că imnograful a aşezat, întâi, ideea de ostaş şi, mai apoi, pe cea de Înaintemergător vrea să arate că Ioan nu poate fi în niciun alt fel Înaintemergător al lui Hristos, şi nici noi nu putem fi înaintemergători ai Celui Ce vine, ai lui Hristos, Care este prezent de-a lungul istoriei prin noi, decât printr-o campanie ostăşească şi prin moarte. Cum îl numeşte Domnul Însuşi pe Ioan? Îl numeşte „înger”, folosind cuvintele Vechiului Legământ: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta!” (Mal.3,1; Mt. 11,10). Hristos S-a răstignit, ascultând întru toate de Tatăl Său. Trebuia ca El Însuşi să-Si hotărască moartea, si de aceea a mers înaintea ucenicilor la moarte. Lucrul acesta l-a preînchipuit Înaintemergătorul, care, prin tăierea capului său, a preînchipuit alergarea lui Hristos către moarte. Ucenicii s-au temut de această călătorie a lui Hristos, dar mai târziu au aflat adevărul.
Hristos continuă să Se refere la Ioan, zicând: „El este Ilie cel ce va să vină” (Mt. 11,14). Numele de „Ilie” este dumnezeiesc şi descoperă lucrarea şi calea lui Dumnezeu. Şi numele de „Ioan” descoperă lucrarea lui Dumnezeu, arătând ceva care este dăruit si se transmite, ceva care este pus în lucrare dinlăuntrul lui Dumnezeu. De aceea şi Hristos, referindu-Se la Ioan, spune: „Dacă vreţi, aşa cum au spus prorocii, să vină Ilie, Eu vă spun că Ilie deja a şi venit“ (Mt. 17,12). Prin urmare, Ioan nu a avut niciun alt scop, decât să preînchipuie lucrarea Domnului şi de aceea a fost numit „luceafăr”. El a luminat lumea, pentru că era o preînchipuire a lui Hristos, adevăratul Ilie care trebuie să vină. Aşa cum prin proroci, prin drepţi şi prin mucenici a fost profeţită venirea şi arătarea Fiului lui Dumnezeu în trup, în acelaşi fel au fost folosite şi persoanele ca preînchipuiri. Este ca şi cum Hristos ar spune: „Ioan trebuia să pătimească pentru a preînchipui propria Mea patimă, fiindcă lumea pe Mine Mă aşteaptă” De aceea şi stihira spune mai încolo că Ioan este „glasul Cuvântului“, adică nu este un om simplu. Fiul este Cuvântul Tatălui, iar Ioan este „glasul Cuvântului“, preînchipuie propovăduirea lui Hristos. Hristos a preluat propovăduirea lui Ioan. Ioan propovăduia un singur lucru: pocăinţa; „Pocăiţi-vă!” Cuvânt cu care începe și Iisus lucrarea Sa.
Pregătirea venirii lui Mesia de Înaintemergătorul. Două texte profetice ale Vechiului Testament vestesc faptul că venirea lui Mesia va fi pregătită de un înaintemergător. Primul este cel din Isaia 40, 3-5: „Un glas strigă în pustiu; Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”. Urmând Sf. Evanghelist Matei (Mt 3,3), Sfinţii Părinţi au văzut împlinirea acestei profeţii în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, el este „glasul care strigă în pustiu”. Sf. Teodoret al Cirului identifică „munţii” şi „dealurile” cu râul sub diversele lui forme, iar „văile” ar fi imaginea celor mai puţin credincioşi. Sf.Ioan Gură de Aur dă altă explicaţie: „Când a spus: «Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri şi cele colţuroase căi netede vor fi», arată că cei smeriţi se vor înălţa, cei mândri se vor smeri, şi că greutatea legii se va schimba în uşurătatea credinţei”.
Al doilea text este cel din Maleahi 3,1: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe care voi Îl doriţi. Iată, vine!, zice Domnul Savaot”. Proorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezatorul „Îngerul Domnului”, pentru misiunea de a-I pregăti calea, iar Mântuitorul recunoaşte că Ioan este „îngerul” de care a vorbit Maleahi” (Matei, 11,10). Dar de ce l-a numit inger? Pentru ca viata lui s-a asemanat foarte mult ingerilor celor fara de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mancari alese; nu era la Ioan viata impatimita catre trup, ci cu totul dezlegat de trup traia pe pamant, ca un inger. Se hranea cu acride si miere salbatica. Ioan manca muguri de copaci si miere salbatica care o fac viespile si albinele salbatice prin niste stanci si este foarte amara. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era imbracat cu o piele de camila si incins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului si a inceput sa strige: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor! Ioan este numit înger întrupat pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştiga pâinea cu sudoarea frunţii, iar Ev. Marcu povesteşte: „Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Mc 1,6). Acesta vine să întărească ceea ce deja Isaia anunţase: Înaintemergătorul este numit înger (mālakh) „pentru viaţa sa cea îngerească şi peste fire, şi pentru că vestea şi propovăduia venirea lui Hristos, a gătit calea Domnului, adică sufletele iudeilor prin botezul pocăinţei le-a pregătit să-L primească pe Hristos”(Sf Teofilact al Bulgariei). Interjecţia hinne(h) „iată”, indică în limbajul profetic, viitorul cel mai apropiat (Fac. 20,3). Folosind această particulă, profetul exprimă siguranţa realizării acestei făgăduinţe. Evanghelistul confirmă împlinirea profeţiei lui Maleahi în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul (Mc 1,2). Ioan este nume iudaic - "Iohanan" prescurtare din Iehohanan si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit".
Când s-a născut pruncul, după opt zile trebuia să i se pună numele. Când prietenii au vrut să-i pună numele tatălui său, Zaharia, Sfânta Elisabeta s-a împotrivit acestora şi i-a pus numele de Ioan, după descoperirea Sfântului Duh (Lc 1,60). Atunci i-a dat o tăbliţă, o scândurică Sfântului Zaharia, ca să scrie care este numele său, şi el a scris „numele lui este Ioan” (Lc 1,63). Şi ce înseamnă numele Ioan? Inseamnă har. In întregime plin de bunătăţi cereşti, aceasta înseamnă numele de Ioan: milostenie de la Dumnezeu, cea mai mare milostenie. Şi atunci, abia de atunci a început să vorbească Sfântul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfânt şi a prorocit despre prunc că este Proroc al Dumnezeului Celui înalt şi că este trimis în această lume ca să gătească calea Domnului (Lc 1, 64-76). Calea prin care lume? Prin pustia acestei lumi. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu. Mesajul principal pe care il transmitea Sfantul Ioan era "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!". Cei care renuntau la pacate erau botezati in Iordan. Sfantul Ioan le atragea atentia celor care ascultau cuvantul său ca el boteaza cu apa spre pocainta, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfant, pregatind venirea Mantuitorului. Acesta este si motivul pentru care Sfantul Ioan apare in unele icoane ca inger cu aripi. Aceasta reprezentare isi are originea in profetia lui Maleahi, unde cel care pregateste calea Domnului este numit ingerul Domnului.
Iată, imediat după naştere, Irod l-a căutat ca să-l omoare; atunci când a ucis pruncii din Betleem (Mt 2,13-18) şi nu l-a găsit pe pruncul Ioan, pe care mama sa l-a dus în pustie şi l-a ascuns în peşteră; el a trimis soldaţi în templu şi acolo îl ucid pe Sfântul Zaharia, tatăl său. Nimeni, înaintea acestui mic prunc, nu a mai cunoscut acea bucurie pe care a făgăduit-o Arhistrategul. Iar mama, sărmana mamă, a murit în peşteră şi a lăsat pruncul tânăr de ani, şi nimic mai mult, l-a lăsat singur. Cine a avut grijă de el, căci el a rămas în pustie? Copil fiind, nu s-a arătat până la cei treizeci de ani ai săi, ca Propovăduitor al Evangheliei, ca Premergător al lui Hristos. Cine l-a crescut în pustie, cine? Ingerii. Dumnezeu şi îngerii – iată educaţia lor, iată creşterea lor. Iar bucuria, unde este bucuria pentru părinţii săi? Bucuria este în Ceruri, veşnica bucurie.
Ioan Botezatorul - "cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor" Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el" (Mt 11,11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan. Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este "cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca L-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele "cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el", ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.
Sf. Maxim Marturisitorul spune ca "teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri". El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma "imparatia cerurilor" la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger. O alta talcuire este aceasta: "Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici". De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar "in parte" sau "ca in oglinda, in ghicitura", pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi "fata catre fata", "deplina", dupa cum spune Sf. Ap. Pavel (I Cor.13,12), iar treilea inteles pe care il ofera este rezumat la cuvintele: "Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii". De aici reiese ca Sf. Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind "botezul cu Duh Sfant si cu foc" este "mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu".
Chiar dacă nu se vorbeşte în mod strict despre el ca o figură a Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul ilustrează relaţia între „a vedea” şi „a mărturisi” în cel mai clar mod. Ioan este „martorul cheie al Logosului” cât şi o figură de tranziţie între vechea şi noua epocă a istoriei mântuirii. El este „reprezentantul lui Israel care crede de-a lungul veacurilor, ultimul dintre profeţi care însumează în sine mesajul profeţilor”. Spre deosebire de profeţii Vechiului Testament, totuşi, Sf. Ioan Botezătorul l-a văzut în realitate pe Iisus, astfel încât mărturia sa are o greutate deosebită. El „a venit să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă în el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină” (In 1, 7-8). Ioan Botezătorul îl identifică pe Iisus drept „Mielul lui Dumnezeu” (In I, 29-36), descriind coborârea Duhului Sfânt asupra lui Iisus (In I, 33) şi recunoscând prezenţa Fiului lui Dumnezeu (In 1, 34). Totuşi, el nu poate fi pus în locul celui despre care mărturiseşte (Ioan mărturiseşte: nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină). Făcând aceasta Sf. Ioan Botezătorul demonstrează atât importanţa cât şi limitările predecesorilor lui Hristos. Mărturia lui este valabilă doar la ce se referă, dar trebuie să facă loc pentru descoperirea infinit mai completă şi mai strălucită a Tatălui prin Hristos. Ioan Botezătorul descrie propria sa funcţie în In 3, 30: „El, Iisus, trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”.
Ati auzit ce spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie: Asa sa lumineze lumina voastra inain-tea neamurilor, ca, vazand oamenii faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumina mai mare ca Ioan Botezatorul? Mulţi au putut să vadă pe Ioan ca fiind „făclia care arde şi luminează” (In 5, 35), dar n-au putut să vadă dincolo de lumina sa reflectată, ca fiind cea către care se arăta. Rolul lui Ioan în relaţia cu Iisus este importantă, în raport cu cea pe care martorii Vechiului Testament au văzut-o înaintea sa. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt”(In 1, 32-33) Este vorba de Teofania de la Botez, când Persoanele Treimice S-au arătat celor prezenţi la Iordan în chip sensibil, ca să nu mai fie nici un dubiu pentru Ioan asupra faptului că ruda sa, Iisus din Nazaret, este Adevăratul Mesia. În urma acestui semn cu vădită încărcătură divină, ce nu putea fi pus la îndoială, Ioan Botezătorul a mărturisit fără reţinere: „Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” „Şi eu nu-L cunoşteam”, Ioan nu-L cunoştea că este Mesia, căci ca rudă a sa Iisus, de bună seamă, îi era unoscut. El se pregătise să fie Înaintemergătorul lui Mesia, dar nu bănuia că tocmai rudenia sa este Acela. De aceea, înainte de a-L cunoaşte personal pe Mesia, Dumnezeu i-a încredinţat misiunea să boteze la Iordan, ca să-i familiarizeze pe contemporani cu îndatoririle de ordin religios şi moral ce li se vor pretinde de către Acest Uns al lui Dumnezeu. Ioan nu spune aceste lucruri de la sine ci din inspiraţia Duhului. Hristos, Mantuitorul lumii, le spunea atunci ucenicilor Sai si la tot poporul: Ce-ati iesit sa vedeti in pustie? Au doara trestie clatinata de vant? Dar ce-ati iesit sa vedeti? Au doara om imbracat in haine moi? Iata, cei ce petrec in haine scumpe si in desfatare, sunt in casele regilor? Dar ce ati iesit sa vedeti? Au doara prooroc? Si apoi le explica: “Daca ati iesit pentru aceasta, sa stiti ca mai mult decat prooroc este Ioan Botezatorul!” Apoi, aratand cine este Ioan, zice ca, din toti cei ce s-au nascut din femei pana la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezatorul. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (In. 1:27-29)
Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi însuflat de viziunea lui Hristos!” Ne putem întreba acum ce semnifică pentru noi Ioan Botezătorul, prin care însuşiri ale lui ni se arată admirabil, adică vrednic de mirare şi veneraţie, prin care ne poate fi călăuzitor şi model? Prin smerenia sa absolută, desigur. Prin iubirea sa totală faţă de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine şi a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezătorul se trece în umbră, se şterge, parcă s-ar dori invizibil.
La 21 iunie este solstiţiul de vară, cumpăna vremii: de acum ziua începe să se micşoreze, iar noaptea să crească. Indată după solstiţiu, avem această mare prăznuire din ziua de astăzi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Anul mai are o astfel de cumpănă, solstiţiul de iarnă, la 21 decembrie. Atunci este noaptea cea mai lungă de peste an, după care încep să crească zilele şi să se mărească lumina. De asemenea şi după solstiţiul de iarnă vine o şi mai mare sărbătoare şi tot o naştere, şi anume Naşterea Domnului Hristos. S-ar părea că între aceste două naşteri nu-i nici o legătură, ci numai că Sfântul Ioan este mai mare decât Domnul cu şase luni, în realitate însă, între aceste două naşteri, care au loc îndată după solstiţii, este o tanică legătură dumnezeiască. Sf. Ioan Botezătorul este cel mai mare reprezentant al Vechiului Testament; cu el se încheie o etapă a omenirii.
Cu Naşterea Domnului începe o lume nouă. Vechiul Testament se sfârşeşte cu culmea cea mai înaltă la care s-a putut ridica omul, cu cel mai mare dintre cei născuţi din femei; Noul Testament începe cu adâncul cel mai de jos la care s-a coborât Dumnezeu facându-Se om. Sfântul Ioan Botezătorul, vorbind ucenicilor săi despre Domnul Hristos, le spune: „Acestuia I se cade să crească, iar mie să mă micşorez.” Lucrul acesta este atât de însemnat, încât el a fost înscris chiar şi în mersul vremii. La naşterea lui Hristos, lumina începe să crească: „Acestuia I se cade să crească”; iar la naşterea Sfântului Ioan lumina începe să scadă: „iar mie mi se cade să mă micşorez”. Dar lucrul acesta nu este adevărat numai în legătură cu cele două naşteri de la solstiţii de care am pomenit, ci este o lege pentru tot creştinul: în fiecare din noi, Hristos trebuie să crească, iar omul să se micşoreze. Şi cum se face acest lucru ne învaţă tocmai praznicul de astăzi.
El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneşte Iisus ( In 2, 29), prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă şi-L ascultă cu dragoste şi supunere, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunata pildă de „eu” care iese din sine şi – cu smerenie şi neţărmurit devotament – dobândeşte putinţa de a-şi iubi semenul mai mult decât pe sine însuşi. „Cel care vine după mine a fost înaintea mea” (In 1, 15), spune Sfantul Ioan care şi-a jertfit viaţa, slava, faima, pentru Hristos. A îndreptat lumea spre Cel mai bun decât el, Hristos. S-a nesocotit pe el pentru ca Hristos să fie slăvit. Indemna lumea iudaică, care venea la el pentru a se boteza, să se îndrepte spre Mesia ce va să vină şi să-l părăsească pe el.
Era de aceeaşi vârstă cu Hristos şi rudă cu Acesta după trup, însă nu voia să se impună pe sine, nu voia să-şi păstreze faima, ci dorea doar ca lumea să se mântuiască. Vrea să piară, să-şi ascundă lumina, fiindcă acea Lumină care va veni le acoperă pe toate, pe cele pământeşti şi pe cele cereşti. Iar Hristos Se emoţionează, îl lasă să-L boteze şi îl numeşte „cel mai mare om născut din femeie“.
Ioan a lucrat dezinteresat, şi-a înăbuşit dorinţa de posesie. Sfântul Ioan Botezătorul, care trăia după rânduiala Vechiului Testament, s-a întrecut pe sine. A devenit măreţ. Să-l urmăm. Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol care-şi face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii şi ne dă ghes a ne încrede numai în noi înşine, a ne închide şi încuia în carapacea bine ferecată a sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos şi de slujire neprecupeţită a Sa Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“.
În iconografie Sfântul Ioan stă lângă tronul ceresc al lui Iisus împreună cu Maica Domnului, de-a stanga și de-a dreapta. Daca noi trebuie, și o cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decat Ioan Botezatorul, ca L-a nascut pe Hristos cu trup, apoi al doilea dupa dansa trebuie sa-l cinstim pe Sfantul Ioan Botezatorul. Deci să nu fie casa de crestini unde sa nu fie icoana Sfantului Ioan Botezatorul si unde sa nu va rugati acestui mare prooroc si inger in trup si inaintestatator al tuturor cetelor dreptilor, cum il numeste Biserica. Amin (postat pe fb de ioan monahul)