Muntii sfinți ai ortodoxiei
Muntele Tabor (sau Thabor) este unul din munţii cei mai celebrii din Galileea, care are 588 de metri şi domină valea din jurul său. Călătorul Green l-a descris astfel, în timpul periplului său în 1854: „Tabor seamănă cu un altar ridicat, pe care Dumnezeu l-ar fi construit pentru propria sa onoare. Prin forma sa aparte şi locaţia sa, pare să recite cu toată puterea sa un cântec plin de sensibilitate. Toţi cei care se apropie de el sunt brusc vrăjiţi.” Semeţ, dominând în mod clar peisajul minunat, muntele Tabor a fost de foarte multe ori menţionat în scrierile sfinte.
De formă semi – circulară, arheologul Robinson l-a comparat în 1838 cu „una din cele două emisfere terestre”. Călătorul Stanley l-a calificat în 1853 drept „o jumătate de sferă perfectă”. Vârful său este totuşi uşor înclinat. Un paradox care i-a surprins pe mulţi vizitatori, şi care le-a permis călugărilor stabiliţi pe culmea sa, de a cultiva o parte din terenuri.Datorită izolării sale de alţi munţi din Galileea, muntele Tabor pare dintotdeauna mult mai înalt decât este în realitate. Călătorul Van Agmon spunea în 1720 că era „cel mai înalt munte din Ţara lui Israel”.
De-a lungul istoriei sale, muntele Tabor a fost rareori ocupat. Dar este foarte important din punct de vedere strategic şi religios. Dovezile istorice fac puţină referire la el, însă numele său este întotdeauna legat de evenimente dramatice şi decisive, uneori legate de războaie şi, desigur de religie. În epoca Primului şi a celui de-al Doilea Templu, apoi în epoca bizantină şi în perioada cruciadelor, când Ospitalierii aveau aici, între 1255 şi 1263 o fortăreaţă. Pe culmea sa au fost descoperite vestigii arheologice surprinzătoare. Printre ele se numără biserici, mânăstiri şi fortificaţii. Nu s-a găsit în schimb nicio locuinţă.
Taborul, ca orice munte are darul lui, are o lumină şi o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricât ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reusesti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vârful acestuia. Acolo sus, orice cuvânt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu nespusă bucurie, cu lumină, cu claritate.
În lumea ortodoxă există trei munţi consideraţi „munţi sfinţi“. Primul este Muntele Tabor din Israel – unde Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, arătându-şi dumnezeirea. Ceilalţi doi sunt Athosul din Grecia şi Ceahlăul din România, care, ca şi Taborul, au acelaşi hram: Schimbarea la Faţă.
La Athos, pe vârful Athonului, la o altitudine de 2033 m, se află paraclisul cu hramul „Schimbarea la Faţă”. Locaşul a fost construit în anul 1894, în timpul Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea, şi a fost sfinţit anul următor. Din anul 2007, prin purtarea de grijă a Mănăstirii Marea Lavră, au început lucrări de extindere a vechiului paraclis, dar şi de amenajare a unor noi spaţii pentru adăpostirea pelerinilor.
În fiecare an, în ajunul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, mulţime de monahi şi pelerini, urcă muntele Athonului pentru slujba de priveghere săvârşită în paraclisul de pe vârful muntelui.
Cu toţii poposesc mai întâi la chilia Panaghia, aflată la 1500 m altitudine, unde primesc hrană şi apă. Apoi, de la Panaghia se pleacă în procesiune cu icoana praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, până pe vârf, unde se săvârșește slujba de priveghere.
La început se săvârşeşte slujba aghesmei mici, apoi, înainte de apusul soarelui, începe Vecernia Mare ce continuă cu Litia şi Utrenia. Către dimineaţă, se săvârșește Sfânta Liturghie, care se încheie după răsăritul soarelui.
Pe Ceahlau, anual, cu prilejul hamului mânastirii de pe Toaca enorișii din zonă, credincioși din toata țara și din starinatate, își încep pelerinajul de la poalele muntelui si urca în procesiune, in frunte cu soburul de Inalții Ierarhi ai bisericii, preoți; mulțimule poposesc din loc în loc, pentru rugaciune, pentru cuvant de invatatura, apoi merg iar pe cararile muntelui cantand imnuri se salva catre Iisus Hristor și pentru minunata Sa Schimbare la Față, ca un mesaj ceresc pentru a crede în mamtuirea noastră.
Vin aici pelerini de toate varstele,femei alaptând copii la sân sus pe munte, batrâni cu cârje si bastoane ajutati de cei in putere, toți bucurându-se de binefacerile efortului lor.
Legenda spune că Ceahlăul a fost făcut din poruncă cerească, sursele istorice arătând şi faptul că acolo era locul unde regii daci ai acelor vremuri erau iniţiaţi în tainele vieţii spirituale.
Athosul şi Ceahlăul se aseamănă şi prin poziţiile geografice aproape similare. Muntele Athos are înălţimea maximă de 2.033 m şi are două vârfuri importante: Athos şi Panaghia. Ceahlăul este înalt de 1.907 m şi, la fel, are două vârfuri: Toaca şi Panaghia.
Cu toate că nu s-a bucurat de aceeaşi atenţie din partea împăraţilor şi voievozilor Răsăritului, ca Athosul, Ceahlăul a fost considerat încă din zorii creştinismului românesc un munte sfânt, un loc ideal pentru schivnicie.
E drept că în urma secolelor de vieţuire monahală de pe masivul Ceahlău nu au rămas comorile artistice pe care le-a adunat Athosul de-a lungul timpului, însă toponimia locurilor unde sihaştrii şi-au căutat odinioară mântuirea – „Toaca“, „Panaghia“, „Piciorul Sihastrului“, „Sihăstria Ceahlăului“ etc. – îţi lasă sentimentul că, atunci când calci pe pantele abrupte ale muntelui sacru al Moldovei, păşeşti, de fapt, pe treptele unei imense catedrale.
Marele sihastru ieroschimonahul Peon era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlău. Umplându-se de râvnă pentru dragostea lui Hristos, a sihăstrit mulţi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind iscusit lucrător al rugăciunii şi înaintevăzător. Locul în care s-a nevoit se cheamă până astăzi „Dealul lui Peon”.
Apoi, dorind să urmeze marilor pustnici egipteni şi sinaiţi, şi-a făcut o colibă pe vârful Muntelui Ceahlău şi a sihăstrit acolo mai mult de zece ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, rugându-se pentru lume şi răbdând cu bărbăţie frigul iernii, vânturile cele iuţi şi ispitele diavolului.
A adunat încă şi câţiva ucenici şi a ajuns părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor din jurul Ceahlăului. Deci, văzând cuviosul râvna lor, a aşezat un clopot şi o toacă de lemn pe vârful muntelui şi a rânduit să se sune în fiecare zi şi miez de noapte pentru deşteptarea la rugăciune a călugărilor ce se nevoiau în jurul muntelui.
După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.
Cuviosul Peon a rânduit ca la hramul muntelui să se adune pe Ceahlău, o dată pe an, toţi sihaştrii şi credincioşii din împrejurimi. Aici făceau priveghere de toată noaptea, săvârşeau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mâncau împreună, apoi, dând laudă lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa.
Astfel, acest mare părinte a făcut din Ceahlău un Athos românesc, creând în Moldova o puternică tradiţie autohtonă, care se păstrează până în zilele noastre, Ceahlăul fiind singurul munte din Carpaţi şi Balcani care are zi de hram, ca şi Muntele Athos.
Acest mare sihastru era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlau. Umplandu-se de ravna pentru dragostea lui Hristos, a sihastrit multi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind vestit lucrator al rugaciunii si inainte vazator. Locul in care s-a nevoit se cheama pana astazi „Dealul lui Peon”.
Apoi, dorind sa urmeze marilor pustnici egipteni si sinaiti, si-a facut o coliba pe varful muntelui Ceahlau si a sihastrit acolo mai mult de zece ani, slavind neincetat pe Dumnezeu, rugandu-se pentru lume si rabdand cu barbatie frigul iernii, vanturile cele iuti si ispitele diavolului. A adunat inca si cativa ucenici, si a ajuns parinte duhovnicesc al tuturor sihastrilor din jurul Ceahlaului.
Deci, vazand cuviosul ravna lor, a asezat un clopot si o toaca de lemn pe varful muntelui si a randuit sa se sune in fiecare miez de noapte pentru desteptarea la rugaciune a calugarilor ce se nevoiau in jurul muntelui.
Cuviosul Peon a randuit ca la hramul muntelui sa se adune pe Ceahlau, o data pe an, toti sihastrii si credinciosii din imprejurimi. Aici faceau priveghere de toata noaptea, savarseau Sfanta Liturghie, se impartaseau cu Trupul si Sangele lui Hristos, mancau impreuna, apoi, dand lauda lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa.
Astfel, acest mare parinte a facut din Ceahlau un Athos romanesc, creand in Moldova o puternica traditie autohtona care se pastreaza pana in zilele noastre, Ceahlaul fiind singurul munte din Carpati si Balcani care are zi de hram.
Spre batranete Cuviosul Peon s-a stabilit in Sihastria lui Silvestru, la poala muntelui, innoind in intregime schitul si adunand in obstea sa pana la 30 de calugari. De la el Sihastria lui Silvestru se numeste pana astazi „Manastirea Pionul” (Peon).
Deci, ajungand la varsta de peste optzeci de ani si simtindu-se chemat de Hristos, a adormit cu pace si a fost numarat in ceata cuviosilor parinti romani.
Ceahlau a fost inconjurat de jur-imprejur de sihastrii si manastiri, atat de calugari, cat si de maici. Se cunosc circa 12 asemenea locasuri de inchinare. Multi traiau ca niste vulturi, in locuri greu accesibile, si se mutau la cele vesnice necunoscuti de oameni.
Cele mai importante manastiri au fost “Sihastria lui Silvestru”, devenita ulterior “Manastirea Peonul” si “Manastirea Durau”, care prin secolul Xvii-Xviii numara peste o suta de maici. Pe versantul vestic al Ceahlaului, la altitudinea de peste 1400 m, sub “Varful Ocolasului Mic”, se afla poiana numita “Varatec” si platoul “Piciorul Sihastrului”.
Aici s-au nevoit poate cei mai mari sihastri ai Ceahlaului.
Tot aici au luat fiinta doua manastiri: “Sihastria lui Dragos” si “Sihastria Ceahlaului”. In partea de sud-est a muntelui au sihastrit multe calugarite. Aici se afla un izvor numit “Sipotul Maicilor”. De asemenea, putin mai jos, pe versantul estic, in poiana Cerebuc, se afla o sihastrie de calugari.
Pe paraul Rapciune a fost o alta sihastrie de calugari, iar pe afluentul Rapciunita a fost o sihastrie de maici numita “Sihastria Sofia”.
Timp de doua secole, in aceasta manastire s-au nevoit multe calugarite. Unele se retrageau din obste si pustniceau un timp sub stancile Ceahlaului, iar altele coborau la batranete din nou in chiliile manastirii.
Pe varful muntelui Ceahlau, stralucea manastirea cuviosului Peon Sihastru. Pe valea paraului Secu se afla Manastirea Casiana. Multe alte locasuri de inchinare au sfintit muntele Ceahlau, timp de sapte secole.
Majoritatea denumirilor, cunoscute si astazi, poarta numele unor sfinti pustnici sau pustnicite: “Pestera lui Vacol”, “Pestera lui Ghedeon”, “Pestera lui Gherman”, “Pestera lui Nicandru”, “Paraul lui Martin”, “Poiana lui Serafim”, “Poiana lui Bucur”, “Obcina Chiliei”, “Chilia lui Ghedeon” etc. Se intalnesc si toponime de calugarite: “Piciorul Maicilor”, “Poiana Maicilor”, “Poiana Melaniei”, “Poiana Serafimei” etc.
Toti acesti sfinti, bine placuti inaintea lui Dumnezeu, au fost mangaierea comunelor si satelor de prin imprejur. Ei au slujit atat pe Dumnezeu, cat si pe oameni. La ei gaseai totdeauna, in afara sfaturilor si leacurilor duhovnicesti, sfaturi si leacuri trupesti. Spre deosebire de vremurile noastre, “ei erau doctori fara de arginti”.
Muntele Tabor este menţionat în cele trei principale religii monotiste. În binecuvântarea pe care a făcut-o Moise lui Zabulon şi Isahar, se face referire la muntele Tabor, care reprezintă în ochii triburilor din jur un loc sfânt. Se pare că muntele era deja venerat de cananeeni. În perioada celui de-al Doilea Templu, se aprindeau focuri pe vârful muntelui, în scopul de a se anunţa începuturile lunilor şi zilele de sărbătoare. În tradiţia rabinică, muntele Tabor a fost scutit de Potop. În tradiţia creştină, muntele Tabor este legat de locul Schimbării (la fata a Mantuitorului, dar mai ales duhovnicesca pentru cei ce cred in El). Deşi nu este menţionat în Noul Testament, muntele Tabor este legat de evenimente încă din Antichitate, şi pe culmea lui se găsesc, mai multe ruine ale unor biserici. Acesta a fost locuită de mai mulţi călugări şi pustnici.
În mistica ortodoxă, muntele simbolizează ascensiunea verticală a fiinţei spirituale, urcuşul duhovnicesc, calea omului spre misiunea personală, dorul omului de frumos, de dumnezeire, toate ostenelile, încercările şi ispitirile omului pe calea desăvârşirii spirituale, pe cale mântuirii personale.
Mai mult, înălţarea omului pe munte semnifică drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, o “scară către Cer”. În sens metaforic, muntele e nu numai o scară pe care sufletul urcă la Dumnezeu şi Dumnezeu coboară în suflet, ci o nesfârşită reţea de cărări, de legături prin care omul înfăţişează lui Dumnezeu bucuriile, împlinirile, cererile, nădejdile, dar şi necazurile şi durerile acestuia. În plus, această “scară spiritual” are o trimitere şi la dimensiunea orizontală, la multiplele şi complexele legături între fiii unei comunităţi religioase, prin acel fir luminous dumnezeiesc, credinţa.
Pentru că cine se gândeşte, în sinea lui, că se poate mântui de unul singur, acela se înşeală amarnic.
Fiecare dintre noi, cei care credem în Iisus Hristos, se mântuieşte prin celălalt, prin aproapele său. De aceea, este foarte importantă pacea lăuntrică a fiecăruia, împărtăşirea din acelaşi potir şi împreuna închinare lui Dumnezeu în duh şi adevăr.
Moise, înainte de Tabor, este o figură simbolică şi identitară: singurul om care l-a cunoscut pe Dumnezeu faţă către faţă, primul dintre proroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general.
Metaforic vorbind, Taborul este mănăstirea, parohia, comunitatea, familia, sufletul fiecăruia, iar Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată”.
“Schimbându-Te-ai la faţă, în Tabor, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; străluceasca şi nouă, păcătoşilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie! Amin!”
Spre Ceruri, urcă frate, /Chiar dacă drumul este greu. / Pe munte, ca şi Moise,/ Să te-ntâlneşti cu Dumnezeu.Dumnezeu să ne ajute să urcăm pe muntele credinţei pentru că sus, în vârful muntelui, ne aşteaptă maturitatea spirituală, desăvârşirea duhovnicească şi viaţa veşnică. Amin. Urcuş uşor! Să fiţi în lumină! Doamne, ajută!
Așadar, Muntele Tabor este o colină din Țara Sfântă, având altitudinea de 570 m, situată în Galileea biblică, în apropiere de Cana și Nazaret. Conform tradiției, pe acest munte s-a suit Iisus cu trei din ucenicii Lui - Petru, Ioan și Iacov - și S-a schimbat la Față înaintea lor. Primele mărturii scrise despre Muntele Tabor ca muntele Schimbării la Față datează din secolul al IV-lea: Eusebiu de Cezareea, fără să aibă legături directe cu Țara Sfântă, considera că muntele Schimbării la Față este fie Taborul fie Hermonul;în 348 patriarhul Chiril al Ierusalimului, mai bine plasat ca Eusebiu în tradiția locală a Țării Sfinte, considera Taborul ca muntele Schimbării la Față; Epifanie de Salamina, născut și crescut în Palestina și bun cunoscător al locurilor, tot pe la jumătatea secolului al IV-lea, considera și el Taborul ca muntele Schimbării la Față a Domnului.
Muntele Tabor devine încă din secolul al IV-lea un loc de pelerinaj important al creștinilor. Mai multe biserici au fost construite pe Muntele Tabor în perioada bizantină (secolele IV-X). Astăzi pe muntele Tabor se găsesc două mănăstiri. Una franciscană, zidită la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX pe ruinele unei biserici bizantine din secolele IV-VI și a unei mănăstiri benedictine de la anul 1101. În partea de nord-est a Muntelui Tabor, o mănăstire ortodoxă a fost zidită între anii 1859 și 1862, cu banii unui boier român devenit călugăr cu numele de Irinarh. Biserica mănăstirii este de altfel prima ctitorie românească în Țara Sfântă.
Ceahlăul, „muntele sfânt“ al românilor, se spune că poate fi admirat, în zilele senine, până la gurile Dunării. Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe culmea care leagă Vârful Toaca de Vârful Ocolaşul Mare din Ceahlău, la o altitudine de 1.850 de metri, s-a construit, în anii 1992-1993, o frumoasă şi impunătoare biserică în întregime din lemn. Înzestrată cu mobilier deosebit, sculptat de Alexandru Huţanu şi catapeteasmă pictată de către călugării din Mănăstirea Sihăstria, îndrumaţi de arhimandritul Florea Bartolomeu, mica bisericuţă e o bijuterie ce împodobeşte astăzi Ceahlăul.
Slujba sfinţirii locului Bisericii cu hramul „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău a fost oficiată la 6 august 1990, iar lucrările la biserică au început în primavara anului 1992.
Materialele de construcţii au fost transportate cu greu de credincioşi din satele Ceahlău şi Bistricioara, de călugări şi călugăriţe, de studenţi, membri ai ASCOR şi de pelerini; dar cea mai mare parte a materialelor de construcţii au fost transportate timp de patru săptămâni cu elicopterele puse la dispoziţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de către Aviaţia Militară.
După multe osteneli, biruind înălţimile muntelui şi vitregiile locului, în ziua de 28 august 1993, biserica de pe Muntele Ceahlău era gata pentru sfinţire. Sfinţirea a fost oficiată la 28 august 1993, de către IPS Mitropolit Daniel şi PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi mulţime de binecredincioşi creştini.
De atunci, o mână de călugări, trăitori în chiliile săpate în stâncile muntelui din apropierea bisericii, precum sihaştrii de odinioară, se roagă neîncetat pentru mântuirea poporului român, pentru pacea a toată lumea, pentru ca noi toţi să fim feriţi de boli, de necazuri, de ispite şi de rele.
Într-un cadru foarte aspru, mai ales în iernile prelungi de pe Ceahlău, călugării au trăit în condiţii dintre cele mai vitrege. Fără chilii, fără loc amenajat pentru pregătirea hranei, fără apă în lunile geroase, deseori fără foc, fără pâine, dormind pe laviţele reci din subteran, după 14 ani, Dumnezeu le-a îndeplinit speranţele de avea chilii noi şi condiţii cât de cât omeneşti de trai.
Pentru a le îmbunătăţi condiţiile de existenţă şi de rugăciune, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a trecut la reamenajarea spaţiului existent în jurul bisericii. Astfel că s-a ridicat Casa „Panaghia“, clădire ce adăposteşte chiliile, bucătăria, trapeza, grupurile sanitare, cămările de alimente şi alte anexe gospodăreşti. Luni 6 august, când pe Muntele Ceahlău se sărbătoreşte hramul Bisericii „Schimbarea la Faţă“, IPS Mitropolit Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi din Iaşi şi din localităţile de la poalele „muntelui sfânt“, va oficia slujba de sfinţire a Casei „Panaghia“. De acum, călugării de pe Toaca nu vor ma fi nevoiţi să trăiască sub pământ, în frig, în umezeală.
Lăcaşurile pentru adăpostirea monahilor nu ar fi fost nici azi gata dacă, pe ploaie, pe zăpadă, pe ger, pe vânt, pe arşiţă, inginerul Mircea Precupan, consilier pentru monumente istorice şi construcţii bisericeşti, în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, nu ar fi străbătut lunar, cu pasul, din 2004, cărările muntelui, spre a verifica stadiul lucrărilor şi asigurarea la timp a materialelor necesare.
În partea de nord-vest a bisericii a muntelui Tabor se găsește peștera unde după tradiție Avraam s-a întâlnit cu Melchisedec, regele Salemului. Şi când se întorcea Avraam, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt.
Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“. Căci acest Melchisedec, vezi în fotografie pestera sa, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam pe când se întorcea de la întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
De sărbătoarea Schimbării la Față (pe calendarul vechi, adică 19 august), o mare procesiune are loc pe Muntele Taborului până la mănăstirea ortodoxă, unde se face priveghere de toată noaptea. Mai multe maici românce viețuiesc astăzi în această mănăstire, care se află sub jurisdicția Patriarhiei grecești a Ierusalimului
După distrugerea unor situri creştine sfinte ale muntelui în sec. XIII, este deşertic, dar credincioşii continuă de a urca pe el, printre ruine, pentru a-şi aminti de minunea Schimbării, sărbătorită la 6 august. În sec. XIX, călugării franciscani au intrat în posesia locurilor, unde au construit o mânăstire la care, în 1919, au aduăugat construirea bazilicii actuale. Începând cu perioada bizantină şi până în zilele noastre, muntele Tabor este un important loc de pelerinaj, în ciuda pericolelor şi dificultăţilor întâmpinate de pelerini, în funcţie de sezon. În afară de partea religioasă, mulţi turişti vizitează locul pentru a admira panorama splendidă. În liturghia catolică, altarul Preasfântului Sacrament este asociat cu muntele Tabor.
Bazilica construită de franciscani, între 1919 şi 1924, a fost făcută după planurile arhitectului italian Antonio Barluzzi (1884 – 1960), care a realizat numeroase monumente în Ţara Sfântă. El s-a inspirat din edificii religioase creştine care se găsesc în Nordul Siriei. Bazilica este compusă dintr-un naos central şi două alei laterale, şi este construită pe urma ruinelor bisericii din epoca cruciaţilor, din iniţiativa Prinţului din Galileea Tancred. Cadrul este realizat din lemn de pin. Razele care pătrund în interiorul bisericii şi anunţă ivirea unei noi zile par să fie acolo pentru a reaminti lumina divină care l-a înconjurat pe Iisus în momentul Schimbării, după cum este scris în Evanghelii. Datorită condiţiilor climatice şi a umidităţii prezente pe vârful muntelui Tabor, acoperişul bazilicii a fost acoperit cu un strat de cositor.
Mozaicul central, operă a artistului Vilani, îl reprezintă pe Iisus între Moise şi Ilie, în faţa a trei dintre discipolii săi. Arhitectul a inclus construirea bazilicii moderne în ruinele construcţiilor anterioare.
Cele două turnuri care străjuiesc intrarea sunt şi ele de asemenea construite pe resturile a două capele medievale, fiecare simbolizând pe Moise şi Ilie.
În prima, cea din stânga, este reprezentat Moise ţinând Tablele Legii de pe muntele Sinai. În a doua, cea din dreapta, se vede reprezentat profetul Ilie în timpul confruntării sale cu urmaşii zeului Baal pe muntele Carmel. La intrare, acum acoperită cu grilaj, se remarcă paşi săpaţi în piatră, care, în epoca cruciaţilor, duceau la criptă, pe zidurile căreia au fost găsite inscripţii în greacă şi desenată crucea. Ruinele situate pe ambele părţi ale drumului care duc la intrarea în bazilică sunt ruinele mânăstirii Sf. Salvador, construită în epoca cruciaţilor de călugării benedictini în 1101. Astăzi este dificil de a se data ansamblul acestor ruine.
Mânăstirea situată pe muntele Tabor a fost construită în 1873. Ea adăposteşte camerele călugărilor franciscani, cât şi o sală de mese comună rezervată pelerinilor. De pe terasele laterale, din afara bazilicii, se poate admira panorama din Valea Izreel, Valea Iordanului, munţii Samariei şi muntele Carmel.
Pe lângă bazilica romano – catolică, pe muntele Tabor se mai găseşte o biserică ortodoxă, care a fost, de asemenea, construită pe ruine din epoca crucială. Conform mărturiilor istorice, ştim că benedictinii de epoca medievală cohabitau cu o comunitate greco – catolică. La nord – vest de biserica ortodoxă, se găseşte o grotă pe care tradiţia o leagă de întâlnirea dintre Avraam şi regele Melhisdec.
Noi mergem la mânastirea ortodoxă. Autocarul opreste într-o parcare, de acolo pentru pelerini sunt microbuze de 10 locuri in care ne urcam cu destinația Manastirea Schimbarea la Fata, soferii arabi sunt buni cunoscatori ai locurilor și urca cam în 10-15 minute, pe serpentilele marginite de pante abrubte, iau si lasă pelerini la mânastire cu excepția unor pause pentru masa și rugaciune.
Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa, de maici, dintre care si din România cu care doamnele din grup s-au imprietenit rapid, inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel. Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hrist cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina. Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.
Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament.
Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale."
Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii),
Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII.
Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858.
Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui. Amin