Miza spirituală, sufletească, a Referundumului este URIAȘĂ!
Strămoșii noștrii au reîntregit România, iar la 100 de ani, noi suntem nevoiți să-i apărăm suveranitatea prin Referendum votând Da! Este șansa generației noastre, Dumnezeu ne-a dat o șansă ca să vadă cât de credincios este poporul român. Să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Hristos.
Evanghelia spune: ”Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos…” (MARCU 8, 38)
Neamul meu, desfrânat și păcătos ca toate popoarele, stă în fața unui mare examen. Oficial, acest examen poartă numele de Referendumul pentru definirea constituțională a căsătoriei ca fiind, ceea ce Dumnezeu spune că este unirea dintre UN BĂRBAT și O FEMEIE.
Fiecare generație are parte de o ispită fundamentală, de un examen al său, de examenul ispitei unui pact cu diavolul. A cărui primă treaptă este cea a duplicității. Acum trebuie să fim Fermi: Problema casătoriei nu se negociază, ea trebuie să fie așa cum a lasat Dumnezeu la Facere.
Părinții noștri au traversat comunismul. Noi traversăm conSumismul. Ambele sisteme politice ne propun, sub diverse forme de șantaj și presiune, duplicitatea. O propunere care ajunge treptat, calculat, științific administrată, o impunere: tocmai în timp și pe măsură ce este discutată și analizată. Ciudat, nu? Dar, vedem limpede că dialogul pe marginea unui proiect de lege, are rolul și efectul psihologic, de a epuiza energia opozanților și atât. Și de ce reușește asta? Pentru că discuția pe marginea unui proiect, presupune deja o acceptare a posibilității de a fi acceptat, înseamnă că proiectul este, prezumtiv, într-o oarecare doză, oricât de mică, acceptabil; iar pentru Rău, un proiect al său în discuție, este deja vârful de deget cu care va lua toată mâna votantului.
Noi am ajuns la acest referendum, pentru că nu am spus, ca Iisus, PIEI SATANĂ!, atunci când s-a clamat ”normalitatea” relațiilor anormale. Noi am ales să fim democratici atunci când trebuia să fim creștini; și în loc să respingem vehement, în Numele lui Iisus, păcatul strigător la Cer, propus ca ”normal”, noi, am am dat dreptul de a se exprima, păcătoșeniei și curviei noastre: acceptând, tacit sau declarat, să ”medităm” și ”să discutăm” pe marginea acestui subiect….
Iar acest mic pas este suficient pentru ca Duhul Sfânt să se depărteze de noi și astfel, să ne pierdem puterea morală de a ne mai opune, următorului pas…
Vreau să strig din toți rărunchii conștiinței mele de român: REFERENDUMUL ACESTA ESTE ULTIMA ȘANSĂ A POPORULUI ROMÂN DE A SE OPRI DIN LEPĂDAREA LUI DE HRISTOS, DIN RUȘINAREA LUI DE HRISTOS ȘI DE EVANGHELIA SA!
Evanghelia, nu este pentru noi un moment exegetic, liturgic sau teologic, CI UNUL ISTORIC! PUR ȘI SIMPLU ÎL TRĂIM! De 27 de ani suntem îmbolnăviți, cotropiți și îngenunchiați, de o ”libertate” care, în ciuda aspectului său occidental-capitalist, se definește practic, exact ca cea marxist-atee: libertatea ca necesitate înțeleasă. Și, bineînțeles, nu necesitatea sau necesitățile poporului, ci ale ideologului: necesitățile lui Marx. Acum, alți ideologi din familia lui Marx, fii și nepoți, au venit să-și facă necesitățile în România; necesități din ce în ce mai perverse și aberante, la care poporul român este supus, nu prin tiranie ca în comunism, ci prin manipularea psihologică ultra-performantă a democrației…. E practic aceeași Agendă, impusă cu alte mijloace….
Dar un popor creștin nu poate avea o altă Agendă decât Evanghelia. Într-un popor creștin Evanghelia judecă politica, nu viceversa. Martirii din perioada comunistă au fost astfel de oameni, care au judecat bolșevismul prin Evanghelie și l-au respins categoric. Ei, singuri, au spus PIEI SATANĂ! comunismului și, de aceea, s-au sfințit. Ei nu s-au rușinat de Hristos și de Evanghelia Lui în fața teroarei comuniste. Slavă lui Dumnezeu că ne-a dat această rămășiță, acești ”7000 de bărbați ” români, care nu și-au plecat genunchii în fața Baalului comunist. Ei sunt astăzi plămada din care poate reînvia neamul și Biserica acestui neam. Iar, prin Biserică, neamul va intra în Legea lui Dumnezeu care a instituit casatoria ca fiind unirea dintre un barbat și o femeie, așa ne-a plamadit Creatorul, iar orice altă variantă a definirii casătoriei este o blasfemie, o hulă împotriva lui Dumnezeu.
AVEM NEVOIE DE ÎNVIEREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE! AVEM NEVOIE DE ÎNVIEREA BISERICII VII, AVEM NEVOIE DE ÎNTOARCEREA LA HRISTOS ȘI LA EVENGHELIA LUI CU TOATĂ FIINȚA NOASTRĂ, INDIVIDUALĂ și NAȚIONALĂ!!
Treziți-vă dacă moare căsătoria dintre un barbat și o femeie, dacă nu mergeți la Referendum, familia tradițională care susține societatea ramânească de veacuri, piere și neamul.
Puterea diavolului este cea a sugestiei. Și, neîncetat, pe toate canalele, de 27 de ani, i se sugerează poporului român că: este DEJA pierdut, că NU se mai poate face nimic împotriva Răului care ne-a invadat DECÂT SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ CONVIEȚUIM, CONVENABIL PENTRU AMBELE PĂRȚI, CU EL!, că NU există ieșire din pacatul gay, că pricina suferințelor noastre este IISUS, EVANGHELIA LUI antiprogresistă, care obturează calea poporului român spre Raiul Pământesc din Occident. De 27 de ani se investește masiv în desfrânarea și păcătoșenia noastră, în degenerarea noastră morală, ca să se producă degenerarea noastră spirituală…. Casatoria numai dintre doi barbate, ori numai dintre două femei… deja în manualele școlare copii nostrii sunt învațati ca mama este un barbat care traiește cu un partener bărbat… când nimeni vreodată n-a vazut un barbat nascând.
În 18 iulie 2018, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea, într-o excepție ridicată de doi homosexuali căsătoriți în Belgia, un român și un american, că este constituțională acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților - cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe - din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate întrun stat membru al Uniunii Europene. Astfel, din multitudinea drepturilor pe le-ar avea un cuplu normal de soți - cum nu se mai știe ce este aia „normal”, precizez: bărbat și femeie - CCR le-a acordat celor din cuplurile formate din persoane de același sex doar dreptul de ședere pe teritoriul statului român, dar și ăsta, numai dacă s-au căsătorit într-un stat membru al Uniunii Europene.
Entuziasmul victoriei obținute i-a făcut pe unii vectori ai Propagandei LGBT să lase la o parte precauțiile specifice metodei „pașilor mărunți” și să-și dea arama pe față, cum se zice în popor. Printr-un comunicat public, ACCEPT, vârful de lance al Propagandei, a anunțat că „salută decizia CCR, care face un prim pas important în a asigura egalitatea în drepturi și demnitate pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT), și pentru familiile lor”. Să recitim: „un prim pas important”! Păi, acolo unde avem un „prim pas”, nu înseamnă că vom avea și pași următori, și un pas final? Cu siguranță, da !
De aceeia avem nevoie de Referndum, fiindcă nu le-am spus la timp – Piei Satano! Casatoria numai dintre un barbat și o femeie trebuie consolidată prin constituție.
În același context, Iustina Ionescu, avocată și membra ACCEPT, și-a manifestat dezamăgirea față de decizia CCR, pentru că „nu obligă la recunoaşterea tuturor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării, nici la recunoaşterea tuturor drepturilor ca familie pentru cetăţenii căsătoriţi recunoscuţi în vederea şederii”. Care, „toate drepturile”? – vine firesc întrebarea. Păi, cele prevăzute de lege, cum ar fi posibilitatea de a deveni părinți în calitate de familii adoptatoare. Păi ce, doar unul dintre partenerii unui cuplu homosexual nu poate adopta? Ba da, poate, dar doar el devine părinte, pentru că potrivit reglementarilor legale în vigoare, două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, decât dacă sunt soț și soție. Sub nicio formă, la noi, două persoane de același sex nu pot adopta împreună un copil. În unele țări, însă, se poate. Acolo unde cuplurile astea sunt unite prin căsătoria civilă din care decurg toate drepturile, inclusiv acela de a încheia adopții. Mai mult, în aceste țări au apărut situații demente, de tip „Barnevernet” (serviciul pentru protecţia copilului din Norvegia), în care să fie confiscați copii din familii normale, reclamate de vecini pentru chestii imaginare sau firesc-banale, cum ar fi certuri casnice sau preludii de divorțuri, pentru a fi încredințați unor cupluri căsătorite de homosexuali.
Miza spirituală, sufletească, a Referundumului este URIAȘĂ! Poporul român se va îngropa sau va învia moral prin acest Referendum! El este răspunsul acestui popor la Evanghelie!De fapt, trebuie reformulat: este răspunsul la Evanghelie, azi! Căci lepădarea de Hristos este începută cu lepădarea de Evanghelie! Iar lepădarea de Evanghelie este începută cu lepădarea de Legea lui Dumnezeu!
Miza istorică a unei participări masive a românilor la referendumul care are ca scop aprobarea înlocuirii cuvântului „soți” din definiția constituțională a căsătoriei cu sintagma „un bărbat și o femeie”.
Referendumul acesta este despre noi înșine. Este singurul proiect de țară care ne unește cu adevărat, deși este regretabil că a durat atât de mult, trei ani. Dar faptul că acest referendum va avea loc în acest an al unității noastre naționale, așa cum nu ne îndoim că va fi, ar putea să ne arate că Dumnezeu are o logică a lucrurilor care e deasupra logicii noastre. Suntem invitați să constatăm că nevoia de unire este astazi la referendum la fel de actuală ca acum 100 de ani. Iar noi avem șansa să fim martorii vii, să trăim personal un act de unitate națională.
Nu va fi ușor să se atingă nivelul de participare necesar pentru validarea rezultatului referendumului. Trebuie să participe 30% din numărul românilor din statistici. Dar, cu atât de mulți români emigrați sau plecați la muncă în afară, populația reală a României este de fapt mult mai mică. Va fi nevoie de un efort extraordinar, pe care va trebui să-l facem ca pe o răspundere personală a fiecăruia dintre noi. Nu există jumătăți de măsură în ceea ce privește responsabilitatea, pentru că de rezultat depinde cum va arăta România generațiilor următoare. Sunt convins că așa au văzut lucrurile acum o sută de ani și înaintașii noștri. Acest referendum ar putea fi o victorie la fel de frumoasă precum Marea Unire de la 1918.
Inițiativa referendunului și desfașurarea lui nu încalcă drepturile nici unei persoane și de aceea este un proiect sută la sută democratic și constituțional. Este dreptul românilor de a-și spune punctul de vedere. Suveranitatea, potrivit Art. 2 din Constituția României, se exprimă și prin referendum. A bloca un astfel de proiect înseamnă a nu-i recunoaște poporului suveranitatea.
Acum avem procedura unui referendum și este pentru prima oară când românii au reușit să facă, la modul cel mai riguros posibil din punct de vedere constituțional, juridic, un astfel de demers. A-l bloca înseamnă a nu-i recunoaște poporului român suveranitatea. Strămoșii au reîntregit România, iar la 100 de ani, noi suntem nevoiți să-i apărăm suveranitatea. Despre asta este vorba.
În 1918, românii, la fel de singuri, la fel de abandonați, la fel de nerecunoscuți ca popor, au reușit să-și reîntregească țara. La 100 de ani distanță, noi, aceiași români, același popor, suntem puși în fața următoarei situații: ne este refuzat dreptul de a ne defini în ceea ce este cel mai profund ființei noastre. Ce este cel mai profund în ființa unui om? Iubirea - iubirea dintre un bărbat și o femeie, acea iubire care întemeiază o lume, pentru că asta este căsătoria: o iubire întemeietoare. Ni se refuză azi dreptul de a ne defini nu politic, nu instituțional, nu ca democrație, ci în esența ființei noastre, în nivelul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre. Acolo ne este refuzat dreptul de a ne defini.
Parteneriatul civil este un concept juridic străin de mentalitatea juridică a poporului român. Grecia a fost obligată să recunoască parteneriatul civil între persoane de același sex doar pentru că avea prevăzut în lege parteneriatul heterosexual de foarte mult timp. Cu alte cuvinte, exista conceptul, exista în mentalitatea juridică, în mentalitatea poporului grec acest concept.
În mentalitatea poporului român - inclusiv în noul Cod Civil - nu există aceasta. În mentalul colectiv al poporului român, iubirea dintre un bărbat și o femeie este legată de o formă de asumare a acelei iubiri. În Dreptul Civil român, această asumare se face în două forme: prin căsătorie sau prin logodnă. Cu alte cuvinte, legiuitorul român a considerat că iubirea este o încărcătură atât de mare, încât nu poate fi decât asumată și nu trecută doar într-un simplu contract civil. De aceea, spuneam că iubirea întemeietoare dintre un bărbat și o femeie este cea mai bună definiție a căsătoriei. Prin nașterea de copii, întemeiază o lume, un popor, o țară. Prin transmiterea valorilor, întemeiază o cultură. În măsura în care o iubire este întemeietoare, în acea măsură este căsătorie. Toate problemele nenumărate ale familiei românești decurg dintr-o greșită înțelegere a căsătoriei.
În măsura în care un popor înțelege aceste aspecte și le consemnează în legile lui în mod fidel propriei concepții, în acea măsură el va avea instituții juridice care să-i reflecte realitățile sociale. De aceea Codul nostru Civil este unul de excepție: pentru că el este reflexia fidelă a realității sociale. Vedem căsătoria ca pe o asumare, adică ca pe un proces care te și transformă. Nici unul dintre noi nu mai e același după ce se căsătorește, pentru că din purtătorul unei iubiri devine coîntemeietor al unei lumi întregi. Iar Codul nostru Civil are acest merit fantastic de a reflecta ceea ce românii gândesc cu adevărat despre ei înșiși, despre iubire, despre bărbat și femeie. A veni cu o instituție juridică precum parteneriatul civil înseamnă a introduce o grefă străină de mentalul colectiv românesc.
Prin acest Referendum alegem de cine ne rușinăm: de păcătoșenia și desfrânarea noastră sau de Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit pentru iertarea și mântuirea noastră?
Acceptarea păcatului ca normalitate este moartea sufletească a unui popor. Este genocid moral, holocaust spiritual, sfârșit de istorie…
După ce ne-au luat trupul țării, acum vor să ne ia și sufletul ei…Dar nu pot face asta, fără votul nostru… Deci, române, tu de cine te rușinezi, azi? (surse crestin ortodox, ziarul Lumina, ev.z)
(postat pe fb de ioan monahul)
777
Strămoșii noștrii au reîntregit România, iar la 100 de ani, noi suntem nevoiți să-i apărăm suveranitatea prin Referendum votând Da! Este șansa generației noastre, Dumnezeu ne-a dat o șansă ca să vadă cât de credincios este poporul român. Să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Hristos.
Evanghelia spune: ”Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos…” (MARCU 8, 38)
Neamul meu, desfrânat și păcătos ca toate popoarele, stă în fața unui mare examen. Oficial, acest examen poartă numele de Referendumul pentru definirea constituțională a căsătoriei ca fiind, ceea ce Dumnezeu spune că este unirea dintre UN BĂRBAT și O FEMEIE.
Fiecare generație are parte de o ispită fundamentală, de un examen al său, de examenul ispitei unui pact cu diavolul. A cărui primă treaptă este cea a duplicității. Acum trebuie să fim Fermi: Problema casătoriei nu se negociază, ea trebuie să fie așa cum a lasat Dumnezeu la Facere.
Părinții noștri au traversat comunismul. Noi traversăm conSumismul. Ambele sisteme politice ne propun, sub diverse forme de șantaj și presiune, duplicitatea. O propunere care ajunge treptat, calculat, științific administrată, o impunere: tocmai în timp și pe măsură ce este discutată și analizată. Ciudat, nu? Dar, vedem limpede că dialogul pe marginea unui proiect de lege, are rolul și efectul psihologic, de a epuiza energia opozanților și atât. Și de ce reușește asta? Pentru că discuția pe marginea unui proiect, presupune deja o acceptare a posibilității de a fi acceptat, înseamnă că proiectul este, prezumtiv, într-o oarecare doză, oricât de mică, acceptabil; iar pentru Rău, un proiect al său în discuție, este deja vârful de deget cu care va lua toată mâna votantului.
Noi am ajuns la acest referendum, pentru că nu am spus, ca Iisus, PIEI SATANĂ!, atunci când s-a clamat ”normalitatea” relațiilor anormale. Noi am ales să fim democratici atunci când trebuia să fim creștini; și în loc să respingem vehement, în Numele lui Iisus, păcatul strigător la Cer, propus ca ”normal”, noi, am am dat dreptul de a se exprima, păcătoșeniei și curviei noastre: acceptând, tacit sau declarat, să ”medităm” și ”să discutăm” pe marginea acestui subiect….
Iar acest mic pas este suficient pentru ca Duhul Sfânt să se depărteze de noi și astfel, să ne pierdem puterea morală de a ne mai opune, următorului pas…
Vreau să strig din toți rărunchii conștiinței mele de român: REFERENDUMUL ACESTA ESTE ULTIMA ȘANSĂ A POPORULUI ROMÂN DE A SE OPRI DIN LEPĂDAREA LUI DE HRISTOS, DIN RUȘINAREA LUI DE HRISTOS ȘI DE EVANGHELIA SA!
Evanghelia, nu este pentru noi un moment exegetic, liturgic sau teologic, CI UNUL ISTORIC! PUR ȘI SIMPLU ÎL TRĂIM! De 27 de ani suntem îmbolnăviți, cotropiți și îngenunchiați, de o ”libertate” care, în ciuda aspectului său occidental-capitalist, se definește practic, exact ca cea marxist-atee: libertatea ca necesitate înțeleasă. Și, bineînțeles, nu necesitatea sau necesitățile poporului, ci ale ideologului: necesitățile lui Marx. Acum, alți ideologi din familia lui Marx, fii și nepoți, au venit să-și facă necesitățile în România; necesități din ce în ce mai perverse și aberante, la care poporul român este supus, nu prin tiranie ca în comunism, ci prin manipularea psihologică ultra-performantă a democrației…. E practic aceeași Agendă, impusă cu alte mijloace….
Dar un popor creștin nu poate avea o altă Agendă decât Evanghelia. Într-un popor creștin Evanghelia judecă politica, nu viceversa. Martirii din perioada comunistă au fost astfel de oameni, care au judecat bolșevismul prin Evanghelie și l-au respins categoric. Ei, singuri, au spus PIEI SATANĂ! comunismului și, de aceea, s-au sfințit. Ei nu s-au rușinat de Hristos și de Evanghelia Lui în fața teroarei comuniste. Slavă lui Dumnezeu că ne-a dat această rămășiță, acești ”7000 de bărbați ” români, care nu și-au plecat genunchii în fața Baalului comunist. Ei sunt astăzi plămada din care poate reînvia neamul și Biserica acestui neam. Iar, prin Biserică, neamul va intra în Legea lui Dumnezeu care a instituit casatoria ca fiind unirea dintre un barbat și o femeie, așa ne-a plamadit Creatorul, iar orice altă variantă a definirii casătoriei este o blasfemie, o hulă împotriva lui Dumnezeu.
AVEM NEVOIE DE ÎNVIEREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE! AVEM NEVOIE DE ÎNVIEREA BISERICII VII, AVEM NEVOIE DE ÎNTOARCEREA LA HRISTOS ȘI LA EVENGHELIA LUI CU TOATĂ FIINȚA NOASTRĂ, INDIVIDUALĂ și NAȚIONALĂ!!
Treziți-vă dacă moare căsătoria dintre un barbat și o femeie, dacă nu mergeți la Referendum, familia tradițională care susține societatea ramânească de veacuri, piere și neamul.
Puterea diavolului este cea a sugestiei. Și, neîncetat, pe toate canalele, de 27 de ani, i se sugerează poporului român că: este DEJA pierdut, că NU se mai poate face nimic împotriva Răului care ne-a invadat DECÂT SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ CONVIEȚUIM, CONVENABIL PENTRU AMBELE PĂRȚI, CU EL!, că NU există ieșire din pacatul gay, că pricina suferințelor noastre este IISUS, EVANGHELIA LUI antiprogresistă, care obturează calea poporului român spre Raiul Pământesc din Occident. De 27 de ani se investește masiv în desfrânarea și păcătoșenia noastră, în degenerarea noastră morală, ca să se producă degenerarea noastră spirituală…. Casatoria numai dintre doi barbate, ori numai dintre două femei… deja în manualele școlare copii nostrii sunt învațati ca mama este un barbat care traiește cu un partener bărbat… când nimeni vreodată n-a vazut un barbat nascând.
În 18 iulie 2018, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea, într-o excepție ridicată de doi homosexuali căsătoriți în Belgia, un român și un american, că este constituțională acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților - cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe - din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate întrun stat membru al Uniunii Europene. Astfel, din multitudinea drepturilor pe le-ar avea un cuplu normal de soți - cum nu se mai știe ce este aia „normal”, precizez: bărbat și femeie - CCR le-a acordat celor din cuplurile formate din persoane de același sex doar dreptul de ședere pe teritoriul statului român, dar și ăsta, numai dacă s-au căsătorit într-un stat membru al Uniunii Europene.
Entuziasmul victoriei obținute i-a făcut pe unii vectori ai Propagandei LGBT să lase la o parte precauțiile specifice metodei „pașilor mărunți” și să-și dea arama pe față, cum se zice în popor. Printr-un comunicat public, ACCEPT, vârful de lance al Propagandei, a anunțat că „salută decizia CCR, care face un prim pas important în a asigura egalitatea în drepturi și demnitate pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgender (LGBT), și pentru familiile lor”. Să recitim: „un prim pas important”! Păi, acolo unde avem un „prim pas”, nu înseamnă că vom avea și pași următori, și un pas final? Cu siguranță, da !
De aceeia avem nevoie de Referndum, fiindcă nu le-am spus la timp – Piei Satano! Casatoria numai dintre un barbat și o femeie trebuie consolidată prin constituție.
În același context, Iustina Ionescu, avocată și membra ACCEPT, și-a manifestat dezamăgirea față de decizia CCR, pentru că „nu obligă la recunoaşterea tuturor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării, nici la recunoaşterea tuturor drepturilor ca familie pentru cetăţenii căsătoriţi recunoscuţi în vederea şederii”. Care, „toate drepturile”? – vine firesc întrebarea. Păi, cele prevăzute de lege, cum ar fi posibilitatea de a deveni părinți în calitate de familii adoptatoare. Păi ce, doar unul dintre partenerii unui cuplu homosexual nu poate adopta? Ba da, poate, dar doar el devine părinte, pentru că potrivit reglementarilor legale în vigoare, două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, decât dacă sunt soț și soție. Sub nicio formă, la noi, două persoane de același sex nu pot adopta împreună un copil. În unele țări, însă, se poate. Acolo unde cuplurile astea sunt unite prin căsătoria civilă din care decurg toate drepturile, inclusiv acela de a încheia adopții. Mai mult, în aceste țări au apărut situații demente, de tip „Barnevernet” (serviciul pentru protecţia copilului din Norvegia), în care să fie confiscați copii din familii normale, reclamate de vecini pentru chestii imaginare sau firesc-banale, cum ar fi certuri casnice sau preludii de divorțuri, pentru a fi încredințați unor cupluri căsătorite de homosexuali.
Miza spirituală, sufletească, a Referundumului este URIAȘĂ! Poporul român se va îngropa sau va învia moral prin acest Referendum! El este răspunsul acestui popor la Evanghelie!De fapt, trebuie reformulat: este răspunsul la Evanghelie, azi! Căci lepădarea de Hristos este începută cu lepădarea de Evanghelie! Iar lepădarea de Evanghelie este începută cu lepădarea de Legea lui Dumnezeu!
Miza istorică a unei participări masive a românilor la referendumul care are ca scop aprobarea înlocuirii cuvântului „soți” din definiția constituțională a căsătoriei cu sintagma „un bărbat și o femeie”.
Referendumul acesta este despre noi înșine. Este singurul proiect de țară care ne unește cu adevărat, deși este regretabil că a durat atât de mult, trei ani. Dar faptul că acest referendum va avea loc în acest an al unității noastre naționale, așa cum nu ne îndoim că va fi, ar putea să ne arate că Dumnezeu are o logică a lucrurilor care e deasupra logicii noastre. Suntem invitați să constatăm că nevoia de unire este astazi la referendum la fel de actuală ca acum 100 de ani. Iar noi avem șansa să fim martorii vii, să trăim personal un act de unitate națională.
Nu va fi ușor să se atingă nivelul de participare necesar pentru validarea rezultatului referendumului. Trebuie să participe 30% din numărul românilor din statistici. Dar, cu atât de mulți români emigrați sau plecați la muncă în afară, populația reală a României este de fapt mult mai mică. Va fi nevoie de un efort extraordinar, pe care va trebui să-l facem ca pe o răspundere personală a fiecăruia dintre noi. Nu există jumătăți de măsură în ceea ce privește responsabilitatea, pentru că de rezultat depinde cum va arăta România generațiilor următoare. Sunt convins că așa au văzut lucrurile acum o sută de ani și înaintașii noștri. Acest referendum ar putea fi o victorie la fel de frumoasă precum Marea Unire de la 1918.
Inițiativa referendunului și desfașurarea lui nu încalcă drepturile nici unei persoane și de aceea este un proiect sută la sută democratic și constituțional. Este dreptul românilor de a-și spune punctul de vedere. Suveranitatea, potrivit Art. 2 din Constituția României, se exprimă și prin referendum. A bloca un astfel de proiect înseamnă a nu-i recunoaște poporului suveranitatea.
Acum avem procedura unui referendum și este pentru prima oară când românii au reușit să facă, la modul cel mai riguros posibil din punct de vedere constituțional, juridic, un astfel de demers. A-l bloca înseamnă a nu-i recunoaște poporului român suveranitatea. Strămoșii au reîntregit România, iar la 100 de ani, noi suntem nevoiți să-i apărăm suveranitatea. Despre asta este vorba.
În 1918, românii, la fel de singuri, la fel de abandonați, la fel de nerecunoscuți ca popor, au reușit să-și reîntregească țara. La 100 de ani distanță, noi, aceiași români, același popor, suntem puși în fața următoarei situații: ne este refuzat dreptul de a ne defini în ceea ce este cel mai profund ființei noastre. Ce este cel mai profund în ființa unui om? Iubirea - iubirea dintre un bărbat și o femeie, acea iubire care întemeiază o lume, pentru că asta este căsătoria: o iubire întemeietoare. Ni se refuză azi dreptul de a ne defini nu politic, nu instituțional, nu ca democrație, ci în esența ființei noastre, în nivelul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre. Acolo ne este refuzat dreptul de a ne defini.
Parteneriatul civil este un concept juridic străin de mentalitatea juridică a poporului român. Grecia a fost obligată să recunoască parteneriatul civil între persoane de același sex doar pentru că avea prevăzut în lege parteneriatul heterosexual de foarte mult timp. Cu alte cuvinte, exista conceptul, exista în mentalitatea juridică, în mentalitatea poporului grec acest concept.
În mentalitatea poporului român - inclusiv în noul Cod Civil - nu există aceasta. În mentalul colectiv al poporului român, iubirea dintre un bărbat și o femeie este legată de o formă de asumare a acelei iubiri. În Dreptul Civil român, această asumare se face în două forme: prin căsătorie sau prin logodnă. Cu alte cuvinte, legiuitorul român a considerat că iubirea este o încărcătură atât de mare, încât nu poate fi decât asumată și nu trecută doar într-un simplu contract civil. De aceea, spuneam că iubirea întemeietoare dintre un bărbat și o femeie este cea mai bună definiție a căsătoriei. Prin nașterea de copii, întemeiază o lume, un popor, o țară. Prin transmiterea valorilor, întemeiază o cultură. În măsura în care o iubire este întemeietoare, în acea măsură este căsătorie. Toate problemele nenumărate ale familiei românești decurg dintr-o greșită înțelegere a căsătoriei.
În măsura în care un popor înțelege aceste aspecte și le consemnează în legile lui în mod fidel propriei concepții, în acea măsură el va avea instituții juridice care să-i reflecte realitățile sociale. De aceea Codul nostru Civil este unul de excepție: pentru că el este reflexia fidelă a realității sociale. Vedem căsătoria ca pe o asumare, adică ca pe un proces care te și transformă. Nici unul dintre noi nu mai e același după ce se căsătorește, pentru că din purtătorul unei iubiri devine coîntemeietor al unei lumi întregi. Iar Codul nostru Civil are acest merit fantastic de a reflecta ceea ce românii gândesc cu adevărat despre ei înșiși, despre iubire, despre bărbat și femeie. A veni cu o instituție juridică precum parteneriatul civil înseamnă a introduce o grefă străină de mentalul colectiv românesc.
Prin acest Referendum alegem de cine ne rușinăm: de păcătoșenia și desfrânarea noastră sau de Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit pentru iertarea și mântuirea noastră?
Acceptarea păcatului ca normalitate este moartea sufletească a unui popor. Este genocid moral, holocaust spiritual, sfârșit de istorie…
După ce ne-au luat trupul țării, acum vor să ne ia și sufletul ei…Dar nu pot face asta, fără votul nostru… Deci, române, tu de cine te rușinezi, azi? (surse crestin ortodox, ziarul Lumina, ev.z)
(postat pe fb de ioan monahul)
777