Miriam, Bunica Maicii Domnului cinstită in Siria
In postul Craciunului să ne îndreptam, în cadrul Pelerinajului Sfintei Liturghii, cu gândul spre Nasterea Domnului, spre Fecioara Maria și rudele ei, spre Sfântul Iosif, magi, ciobani.O calatorie minunată și plină de bucuriile sărbatorii pe care o așteptăm.
Fecioara Maria sta in centrul vietii de evlavie a Bisericii, atat a celei personale, cat si a celei comunitare. Sta de asemenea si in insusi centrul credintelor dogmatice ale Bisericii ca parte inseparabila a credintei crestine ca Dumnezeu S-a facut om. Aceste doua „centre” ale Bisericii - viata sa de rugaciune si credintele ei dogmatice - sunt absolut inseparabile in crestinismul ortodox. Din acest motiv icoana Fecioarei impodobeste orice biserica si pe orice casa, iar Preasfanta Fecioară Maria, Nascatoarea de Dumnezeu este pomenita la toate slujbele si aproape la fiecare din ele, are dedicate stihuri și cântari legate de praznuirea și sărbatoarea respectivă, legate binemeritat de locul ei în Bserică. Fecioara Maria e organic legata de fiecare celebrare euharistica. Asta inseamna ca in calitate de Maica a lui Hristos ea e si Maica Bisericii, care e Trupul Sau, si, prin urmare, si Maica noastra a tuturor, de cand prin Botez „ne-am imbracat in Hristos”, am fost adoptati ca fii si membre ale Trupului Sau. Putem spune chiar ca, daca Hristos e Capul Bisericii, Maica Sa e inima ei, stand in mijlocul credinciosilor, compatimind cu toti, hranindu-i pe toti, indrumandu-l pe fiecare spre Fiul Sau, pe Care nu L-a parasit niciodata — nici langa Crucea Sa, la care a luat parte pe deplin (Lc 2,35) - si in acelasi fel, ea nu ne paraseste niciodata.
Bunica Maicii Domnului, se numește tot Maria sau Miriam. Bunica Maria a fost casatorita cu marele Preot Matan, cu care a avut trei fete: Maria, Sovi si Ana. Maria a fost mama Salomeei (casatorita apoi cu Zevedeu, mama Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan), Sovi a fost mama Elisabetei (care a nascut pe Sf Ioan Botezatorul), iar Ana a fost mama Maicii Domnului. Rezulta ca Maica Domnului a fost verisoara cu Salomeea si Elisabeta, iar Iisus a fost var de gradul doi cu Sfintii Apostoli Iacov si Ioan si cu Sfantul Ioan Botezatorul.
Bunica cinstită, slăvită și cantata așa de frumos în slujbele bisericești, Paraclis către Sfânta Maria, bunica Maicii Domnuluicare (care se numeste si Mariam sau în ebraiceste, Miriam) Tropar Podobie:
Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce de bunavoie, poporului Tau celui nou, numit cu numele Tau, indurarile Tale daruieste-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleste cu puterea pe binecredinciosii crestini, daruindu-le lor biruinta asupra potrivnicului, având ajutorul Tau arma de pace, nebiruita biruinta, pe a Nascatoarei de Dumnezeu Bunica, de la care Nascatoarea si-a primit întru tot cinstitul nume, toti credinciosii cu râvna sa o laudam, pe Maria, sotia cucernicului preot Matan si maica a trei preacinstite fiice ca pe o calda scapare a celor bine-credinciosi, mângâiere si acoperamânt si întarire. A Anei Maica sfânta, ceea ce a nascut pe Prunca Nascatoare de Dumnezeu, si a cinstitei Sovi, Bunica Înaintemergatorului si Botezatorului lui Hristos, Marie, cinstita, curata si întru tot buna, sfinteste pe cei ce se închina tie.
Ca pe o comoara dumnezeiasca si odor nejefuit, mânastirea Seidanaia are cinstitul tau chip, vestita
Marie, Bunica a Nascatoarei de Dumnezeu, pe care sarutându-l ne umplem de bucurie. Nu înceta miluind pe cei ce se sârguiesc la tine cu credinta si saruta icoana ta cea izvorâtoare de har, Marie cu chip dumnezeiesc, bunica a Nascatoarei de Dumnezeu, a celei ce a nascut pe Domnul, Cel cu totul Milostiv. Mijlocitoare fierbinte te avem catre Hristos, Stranepotul tau, Marie, bunica cinstita a Elisabetei si a Nascatoarei de Dumnezeu, noi, cei ce sarutam acum cu credinta icoana ta din preacinstita mânastire Seidanaia.
Pe urmele Bunicii Maicii Domnului și locurilor în care este cinstită mergem și la Mănăstirea Saidnaya din Siria se află la 27 km nord de Damasc, capitala țării, în zonă montană, la 1500 metri altitudine, în locul în care tradiția susține că Abel a fost ucis de către fratele său, Cain; de altfel, în perioada elenistică, zona era numită Abilene, de la numele lui Abel. Mănăstirea, aflată pe vârful unei înălțimi, domină zona ca o coroană, toate celelalte construcții (case și foarte multe biserici – ortodoxe, catolice, siriace) fiind așezate în jurul ei, pe versanții muntelui. Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saidnaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage, pentru a rămâne însărcinate. De altfel, primul lucru pe care îl vezi la intrare este o biserică. Cioplită în stâncă. Al doilea lucru este tot o biserică. Lipită de o casă. Al treilea lucru, o altă biserică, de data aceasta pe o cornişă abruptă, printre măslini. Şi tot aşa, până la obiectivul principal, Mănăstirea Saidnaya, care, după atâtea clădiri abia sesizabile, ţi se înfăţişează maiestuoasă şi impunătoare ca o revelaţie.
Ce spune tradiția și ce spun consemările din mânastrie povestite calugarițe: Mănăstirea a fost construită în anul 547 de către Împăratul Iustinian, în urma unor revelații: tabăra împăratului, pregătită de luptă împotriva perșilor, era vlăguită de lipsa apei în deșert; împăratului i s-a arătat o căprioară care, în timp ce o urmărea pentru vânat, l-a dus la un izvor de apă și, transformându-se într-o icoană stralucitoare a Maicii Domnului, i-a spus că nu o va omorî, ci în acel loc va contrui o biserică în cinstea ei. Astfel, pentru armata creștină a Imperiului Bizantin, a fost rezolvată problema foarte importantă a apei, iar Împăratul Iustinian a dat ordin imediat să se conceapă planurile pentru această măreață mănăstire. Nemulțumit de lucrarea arhitecților sai, împaratul, în urma altui vis în care i s-a arătat din nou Maica Domnului, a trasat el însuși planurile care stau la baza contrucției mănăstirii până în ziua de azi. Făcând parte din vechea Patriarhie a Antiohiei, Mănăstirea Sayanaya a devenit curând atât de renumită, încât a fost secole de-a rândul considerată al doilea loc de pelerinaj, după Ierusalim.
Cultul profund adus Maicii Domnului a făcut ca mănăstirea siriană să reziste în vâltoarea primăverii arabe. A fost atacată şi pustiită în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2013, dar maicile vieţuitoare s-au întors la numai o săptămână de la atac. Deşi forţele guvernamentale le-au avertizat că nu le pot garanta securitatea – fără curent, apă şi hrană, ele au preferat să nu lase pustie mănăstirea, chiar şi cu preţul vieţii.Nu a existat săptămână în care maicile să nu fie ameninţate cu răpirea sau incendierea lăcaşului, dacă nu îşi vor părăsi casa. Cu toate acestea, viaţa mănăstirii a început, din nou, să pulseze. Mai ales că Maica Domnului a fost acolo, mereu. A acoperit mănăstirea cu Sfântul ei Acoperământ, aşa cum a făcut-o şi în zilele acestea.
Pe 26 ianuarie 2014, un grup de luptători Al Nusra s-a instalat în faţa mănăstirii, ameninţând cu distrugerea. Poarta a fost zăvorâtă şi toate maicile s-au adunat în biserică, la rugăciune, săvârşind Acatistul Sfântului Acoperământ. În momentul în care racheta a fost lansată, zgomotul a fost asurzitor. Toate maicile se aşteptau să moară în următoare clipă… Dar, clipa a trecut... şi nu se întâmplase nimic. Erau vii, nevătămate şi mănăstirea era întreagă. Ce se întâmplase?
Răspunsul l-au aflat, mai târziu, de la comandantul trupelor guvernamentale. Aflat pe drumul spre mănăstire pentru a o elibera, deşi era conştient că va ajunge prea târziu, ofiţerul sirian a văzut „o Doamnă în văzduh, îmbrăcată în albastru, înconjurată de o lumină puternică, care parcă a luat racheta în mâinile ei şi a aruncat-o departe”.Aceasta este o declaraţie a unui ofiţer musulman, străin de religia creştină care, însă, a mărturisit puterea Maicii Domnului. După eveniment şi după eliberarea zonei, toţi s-au întrebat: care era probabilitatea ca, la o ţintă fixă, de foarte aproape, cu o armă performantă, racheta să ocolească mănăstirea? Maicile de la Saydanaya ştiu răspunsul corect: Maica Domnului, a cărei icoană străjuieşte de 1500 de ani în biserica mare, a păzit şi va păzi în continuare mănăstirea lor.
Completez aceasta minunata stire cu una dintre imaginile unei icoane a Maicii Domnului pictata de insusi Sfantul Apostol Luca chiar dupa chipul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioare Maria, si aflata in manastirea Saidnaya din Ierusalim (si nu la cea din Siria, cum apare gresit, in mai multe referiri de pe internet). Este vorba de icoana care a plecat singura de la Saidnaya, din Siria, pentru a sta alaturi de bunica sa, Maria, la Ierusalim. O replica a acestei icoane a Sf. Ap. Luca se afla in manastirea-martira Saidnaya, Maica Noastra, din Siria, unde am ajuns si eu in urma cu cativa ani, acum aflata sub tirul unor mercenari fara de Dumnezeu.
Slava Damascului nu sunt marile râurilor Avana şi Farfar, nici faptul că prin Damasc au trecut mari prooroci ai Vechiului Israel, nici slăvitele războaie care au avut loc în jurul lui cu popoarele vecine, ci măreţia acestui oraş se datorează prezenţei vechii icoane făcătoare de minuni a Preaslăvitei Maicii lui Dumnezeu, numită „Saidnaya” (Doamna Noastră).
În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente). Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul a primit sfatul părinţilor săi, și a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia? Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi „Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor. Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea „Saidnaya” a „Doamnei Creştinilor”, spunând: „Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.
Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, ispitit de diavol are un gând viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA. Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţele trupesti ale bogatului omorât. Dar, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător pe o motocicletă, s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii au sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului. Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: „Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”.
Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit.Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă. Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului Ei. Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.
Icoana care săvârșise miracolul este unică în lume. Probabil singura pictată pe când modelul se afla încă în viaţă. O înfăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe şi nu a mai fost văzută de o jumătate de secol. Se ştie că există la Mănăstirea Saidnaya doar datorită mirosului de mir şi a minunilor pe care, de mai bine de o mie de ani, continuă să le înfăptuiască.
Povestea ctitoriei este, ea însăşi, o pildă de credinţă. Se spune că Justinian I, împăratul Bizanţului, aflat în plină campanie militară împotriva perşilor, a ridicat o tabără pe aceste meleaguri. Rămas fără apă şi provizii, soarta părea să-i fi devenit potrivnică până când, zărind o gazelă în depărtare, a pornit în urmărirea ei. Crezând că o vânează, împăratul a fost condus de gazelă până la un izvor cu apă cristalină, de existenţa căruia Justinian nu ştia şi care însemna salvarea armatei sale. Atunci, gazela s-a transformat într-o icoană, a Maicii Domnului, şi i-a spus: „Tu nu mă vei ucide, Justinian, ci vei înălţa pentru mine o biserică pe acest deal”.
Cum s-a construit locaşul Întors în tabără, împăratul a povestit întâmplarea şi a dat poruncă să se pornească degrabă la întocmirea planurilor pentru mănăstire. După o vreme, constatând neputinţa arhitecţilor de a realiza un edificiu pe măsura aşteptărilor sale, a contribuit el însuşi la întocmirea planurilor după un vis în care Maica Domnului i-a apărut şi l-a îndrumat. Acest plan se află la baza construcţiei care se vede astăzi, uimind deopotrivă cu frumuseţea şi autenticitatea ei. Doar a fost proiectată de un împărat!
În prezent, la mănăstirea care are hramul Maicii Domnului şi ţine de Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, se află circa 30 de măicuţe şi o maică stareţă care se ocupă atât de cele sfinte, cât şi de cele lumeşti, adică de administrarea locaşului şi de chivernisirea averii şi a proprietăţilor. Fiindcă e nevoie şi de aşa ceva, în condiţiile în care miilor de vizitatori ce sosesc aici anual nu li se percepe nicio taxă de intrare. Mănăstirea rivalizează cu Ierusalimul. Pentru a simţi un miracol nu e nevoie să treci neapărat pragul mănăstirii. Nu numai că harul divin se simte pretutindeni printr-o senzaţie de linişte sufletească pe care o percepi imediat ce te găseşti în preajma sfântului locaş, dar, urcând treptele impozante din piatră, undeva la jumătatea distanţei rămase de străbătut până la poarta mănăstirii, o construcţie din fier forjat îţi atrage atenţia. Este vorba despre o protecţie din metal, un fel de grilaj ridicat în jurul primei minuni de la Saidnaya, în jurul unei apariţii cu totul speciale. Conturul Sfintei Fecioare se poate vedea cât se poate de clar ieşind parcă din treapta pe care ai fi putut călca dacă n-ai fi fost avertizat. Zecile de bileţele albe însemnând tot atâtea dorinţe puse în acea zi, lustrul impecabil al locului, urmarea miilor de atingeri, constituie dovada că acel contur are o putere miraculoasă şi că vizitatorii cred în ea.
Era într-o seară la Mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya din Muntele Kalamun – Siria.
Porțile mănăstirii fuseseră deja închise. Un vizitator neașteptat lovește insistent în poartă. Călugărița ce avea ascultare la poarta mănăstirii deschide, nu înainte de a se încredința cine este. Într-adevăr, era președintele Siriei Bashar al Assad.
Monahiile au rămas încremenite de această prezență a sa neașteptată și impunătoare. El le-a salutat cu respect și le-a spus că a venit să se închine. Le-a cerut doar să-l lase singur în biserică, ca să se roage Maicii Domnului nerăspândit. De aceea le-a cerut insistent să nu mai fie nimeni în biserică. Călugărițele au simțit atunci un fior nemainîntâlnit. L-au asigurat că se vor îngriji să fie îndeplinită cererea lui. Președintele intră cu evlavie în biserică… Ușa este închisă apoi ermetic în urma sa. Acolo, în lumina slabă din biserică, se roagă Maicii Domnului… După ce a trecut câtva timp, președintele iese din biserică. Și-a exprimat deplina sa satisfacție, dar le spune că nu și-au ținut cuvântul. „Am cerut să fiu singur în biserică. Cine a fost așadar acea femeie cu pruncul în brațe care a stat cu mine în biserică?”. Monahiile au răspuns că nicio femeie nu a intrat în biserică, așa cum făgăduiseră. Dar că acea Doamnă pe care a văzut-o nu putea să fie decât Maica Domnului. Emoția pe care au simțit-o cu toții era nespus de mare… Aceasta s-a întâmplat în vremea războiului cu multe victime din Siria.
Multi din cei care au reușit să viziteze sfântul locaș construit pe locul casei bunicii Miriam supun că ,,Totul este cu rânduiala de Sus,, mai ales că, pornind de la ciudatul nume al micuței și încă puțin vizitatei mănăstiri din Cetatea Sfântă – Saydanaya – s-au întors cu povestea… din Siria, iar și prin ei lumea aflând despre locașul considerat timp de multe secole al doilea loc de pelerinaj al creștinătății, după Ierusalim! Așa cum am facut-o și noi acum în acest material.
Principalul motiv pentru care Mănăstirea Saidnaya a ajuns să rivalizeze cu Ierusalimul în ceea ce priveşte numărul de pelerini – foarte interesant, nu neapărat creştini – este însă icoana făcătoare de minuni. Recunoscută acum în toată lumea, icoana este una dintre cele patru pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi, se spune, a fost făcută având ca model chiar pe Maica Domnului, fiind cea mai fidelă reprezentare a Fecioarei Maria. Istoria păstrată în manuscrise spune că, la sfârşitul secolului al VII-lea, maica Marina, stareţa mănăstirii, a rugat un pelerin grec din Egipt, ce şi-a găsit adăpost aici în drumul său către Ţara Sfântă să îi aducă o icoană deosebită din Ierusalim, „preţioasă şi frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, pe care mănăstirea să o aibă ca pe un odor de mult preţ.”
Ca fii ai Tatalui Ceresc dar si ai Maicii Domnului, asa cum ne-a dat-o Mantuitorul cand se afla pe Cruce, ne inrudim si noi, infiati in Duhul Sfant si devenim stranepoti ai Sfintei Strabunici a Mantuitorului, indraznind cu smerenie la mijlocirea sa. Sa iubim aceasta sfanta bunica si sa-i urmam exemplul de vietuire in familie, si mai ales daca, prin milostivirea lui Dumnezeu, avem de parcurs drumul Sfintei Taine a Preotiei. Așadar să o cinstim pe Bunica, botezandu-ne fiicele cu acest frumos nume Maria/Mariam/Miriam, si punându-le sub ocrotirea ei, caci ea este bunica Maicii Domnului, al carei nume, Maria, l-a si purtat. Amin …
Mâine vom merge la casa bunicii Maicii Domnului din Ierusalim (postat pe fb de ioan monahul)