Mare a fost și mare va rămâne Sfântul Ioan Botezătorul
La sfârsitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxa prăznuieste Tăierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, este o zi de post aprig, însemnată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Acest eveniment, este trăit întens și de pelerinii veniți la locul acestei cumplite crime, de toată crestinatatea, el este recunoscut și respectat, chiar adorat, dacă ne gandim la Damasc de exemplu, de toate cele trei religii monoteiste, de aceia am început spumând cât de imens a fost cel mai mare om nascut din femeie, așa cum numea Domnul nostru Iisus Hristos. Așa cum vedem din iconografie Ioan și Maica Domnului stau langa scaunul ceresc la Mântuitorului, sfetnic dumnezeiesc, Inainte mergatorul Fiului lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul, ultimul proroc al vechiului Testament, a fost un prooroc aspru cu sine şi aspru cu păcatul oriunde s-ar afla. A mustrat poporul, conducărorii lui Israel, dar a mustrat dur şi pe Irod Antipa, un prorooc care vorbea fără căutare la faţa omului şi fără cruţare. Şi pentru aceea şi-a atras dragostea poporului, dar şi osânda lui Irod, care l-a închis pentru că-l mustra pentru Irodiada, femeia fratelui său Filip, pe care Irod o luase de soţie. Acest glas de mustrare a înfuriat-o pe Irodiada, care se vede descoperită şi aruncată dispreţului public. Ura îi întunecă mintea şi cere lui Irod moartea lui Ioan. Dar Irod se arată laş. Ca să satisfacă totuşi dorinţa Irodiadei, fără a porni prea mult opinia publică, îl aruncă pe Ioan în temniţă. Era şi aceasta o soluţie, dar ea nu putea satisface setea de răzbunare a Irodiadei, care pândeşte orice prilej pentru a pierde pe Ioan.
Ultimul prooroc al Vechiului Testament, întâiul și ultimul din Noul Testament, Sf. Ioan Botezatorul, Inainte mergatorul lui Iisus Hristos, a vorbi cu îndrăzneala cu care a vorbit Sfântul Ioan, a face să fie de temut cuvântul lui Dumnezeu la curtea unui rege, a muri pentru adevăr este cea mai preţioasă mărturie pentru Hristos. Şi aceasta formează lauda nemuritoare a morţii Sfântului Ioan pe care o prăznuim şi cinstea de a fi considerat de toţi creştinii ca cel mai mare dintre fiii oamenilor.
Praznicul Taierii Capului Sf. Ioan ne mai învaţă că una din virtuţile care trebuie să împodobească sufletul fiecărui creştin este iubirea. Ea este nobilul sentiment care-l ridică pe om deasupra animalului, este forţa de coeziune a vieţii sociale, puterea care creează martirajul şi eroismul. Tot ce poartă o notă de nobleţe, de frumos şi sublim, este un produs al iubirii.
Ea este constructivă şi asigură progresul, liniştea şi nădejdea mântuiri. Spre deosebire de iubire, ura, care este contrariul iubirii, coboară pe om în rândul animalului şi este forţa destructivă în mâinile răului.
Ea destramă, răstoarnă şi distruge organizaţiile sociale, omul, anihilează orice avânt şi produce numai lacrimi, durere şi nenorocire.
Omul stăpânit de ură nu mai ţine seama în manifestarea ei de distrugere, de nici o lege a onoarei şi a omenirii. Prin ea se distrug cămine, se omoară părinţi, copii, femei şi bătrâni fără apărare. Nimic nu este cruţat, pentru că ura nu cunoaşte limite şi nici nu alege mijloacele pentru atingerea scopului.
De care parte suntem, in temnita rece asteptand in rugaciune decapitarea, sau la mesele pline de desfranare ale acestui veac? Suntem marturisitori pana la moarte ai Adevarului, sau avocati vicleni ai compromisului cu raul? Suntem iubitori de pustie sau de ospete? Suntem urmasii lui Ioan sau ai lui Irod si Irodiadei?
Sarbatoarea de fata este o judecata interioara a veacurilor, instanta de separare a oamenilor lui Dumnezeu de oamenii celui rau. Caci capul preasfant care a privit cerurile revarsandu-se peste pamant nu inceteaza in veac de a mustra pe cei ce calca in picioare iubirea jertfelnica a lui Dumnezeu pentru oameni. Ioan este martorul credincios, lipsit de compromis, care a trait si a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu si pentru a se impartasi din sfintenia Lui. Taierea Capului Sf Ioan este o sarbatoare a iubirii ucise, dar care traieste vesnic in inima lui Dumnezeu si trece in regnul nevazut, de unde umple veacurile cu lumina de cer.
Binele şi Adevărul pe care le vrem aduse în lume, ca fii ai Bisericii lui Hristos, ne cer tuturor jertfă de dăruire, întărirea credinţei până la înfruntarea morţii. În acest fel, să ne întoarcem la Hristos, la Biserica Lui cea Sfântă.
Lumea a căzut în multe păcate, desfrânări, beţii şi fărădelegi. Să ascultăm „Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui – pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor, faceţi deci roade de pocăinţă. Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are de mâncare să facă asemenea; pui de năpârcă – cine v-a spus că veţi scăpa de mânia ce va să fie.
Puțini au fost oamenii, în istoria omenirii, spre care să fi alergat mulțimile cu atâta sete, asa cum alergau după Sfântul Ioan Botezătorul. Acest lucru era cu atât mai uimitor, cu cât Sfântul Ioan nu menaja sub nici un chip scăderile lor omenești.
Nu era nicicum ca o trestie clătinată de vânturile împrejurărilor, ci mustra fără ocol viciile celor care veneau la el. Nu le ascundea osânda cea mai înfricoșată care-i aștepta și nu-i lăuda pe bogații cei împătimiți, ci îi îndemna să se îndrepte. Sfântul Ioan nu cerea numai pocăinta pentru trecut, ci o viață cu totul nouă, pentru viitor. O viață întemeiată pe dreptate, pe respectul omului, pe egala îndreptățire la viață a semenului. “Nu luați de la nimeni mai mult decât vă este îngăduit“, spunea el vameșilor, condamnând una din cele mai urâte patimi omenești: căștigul nemuncit.
El atrăgea atenția asupra demnității ființei umane și cerea oamenilor pocăinta – adica nu numai să-si recunoască păcatele, ci și să se îndepărteze de ele pentru totdeauna. Învățătura sa voia să smulgă din viața oamenilor iubirea de sine, egoismul în formele lui cele mai subtile, așa încât oamenii să se respecte unii pe altii, să se ajute în lipsurile lor, să trăiască în pace și în bună înțelegere unul cu altul.
Nu obârșia neamului îndreptățește pe cineva la mântuire, ci roadele cele vrednice de pocăință. În acest chip pregătea Sf. Ioan pe oameni pentru venirea Mântuitorului.
Salomeea devine unealta urii mamei sale, cerându-i lui Irod capul lui Ioan. Şi buzele fetei rostiră: „Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”, cuvinte, care peste negura celor 20 de veacuri au rămas o dovadă despre cruzimea sufletului cuprins de ură. „Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a vrut să-i întristeze” şi astfel, sabia călăului desăvârşeşte ceea ce ura unei femei a urzit cu atâta sete de răzbunare.
Palatul groaznicei istorii biblice. Aflat pe un promontoriu înalt, Mukawir, dealul pe care acum 2000 de ani se afla mărețul palat al lui Irod Antipa, domină linia de orizont a cerului. În zare se întrevăd coloanele și turnurile fostei fortificații, iar dacă urci până la vechiul sit, vei avea parte de cele mai frumoase priveliști asupra Mării Moarte.
Atmosfera este apăsătoare, mai ales că zona are o încărcătură mistică, iar potrivit istoricului Josephus, este locul unde i-a fost tăiat capul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
Pentru a ajunge la palat, trebuie să urci pantele abrupte ale muntelui, pavate cu piatră cubică. Îți vor ieși în cale vechile apeduncte și bazine de colectare a apei din vremurile romane, care încă rezistă cu succes timpurilor moderne. Drumul este anevoios, însă efortul depus merită pe deplin, pentru că odată ajuns la destinație vei fi copleșit de emoții. Ne aflam In estul Marii Moarte, in localitatea iordaniana Mkawer, aflata la o distanta de aproximativ 20 de kilometri sud-vest de renumita asezare Madaba si la 24 de kilometri sud-est de gura Iordanului, gazduieste ruinele inchisorii Machaerus, numita si "Fortareata Neagra". In noptile senine, de pe zidurile ramase in Machaerus pot fi zarite luminile din Ierihon si Ierusalim. Numele locului, anume "machaerus", vine de la vechiul cuvant grecesc "makhaira", care semnifica un fel de sabie de lupta, cu o forma speciala, avand lama putin inconvoiata.
Cetatea Mukawir – închisoarea Sfântului Ioan Botezatorul. Odată ce ai pășit în Țara Sfântă, pe cărările protejate de piscurile unor munți tociți de vreme, drumul te duce cât ai clipi către pustiul deșertului de un roșu aprins. Fascinanta și enigmatica, întinderea aridă cu nisip fin, te vrăjește prin frumusețe și liniște, o pace care nu este distrusă nici măcar, de caravanele încărcate cu mărfuri, care trec zilnic pe aici.
Peisaje ireale care te proiectează într-o altă dimensiune.Iordania este o țară fascinantă care păstrează nenumărate mărturii ale unor timpuri străvechi, chiar și în Biblie este menționată ca fiind un ”pământ sfânt”. Pe ”Drumul Regilor”, loc în care acum 4000 de ani, cei patru regi de la răsărit s-au luptat cu regii celor cinci regate, și pe care Moise a păști în căutarea Țării Canaanului, trece astăzi o modernă autostradă a deșertului. Drumul pavat de aproximativ 430 km , te duce din Damasc până la Petra și Marea Moartă, iar turiștii dornici de aventură vor putea simți mirosul delicat al mirodeniilor, pe unde trec caravane încărcate cu produse exotice, încă de pe vremea nabateenilor. Calatorim pe inserat, stam in autocar, toropiti de oboseala unei zile (inca neterminata) de pelerinaj in fascinata, nou descoperita Iordanie cu istorie crestina… Linistea din autocarul in mers ne lipeste geana pe geana… Doar pentru cateva minute, pentru ca deschizand ochii, peisajul te proiecteaza intr-o alta lume, te uimeste si te trezeste : soseaua serpuieste sus, pe spinarea unor munti golasi si extrem de ciudati, multe culmi montane – cu relief uniform, de marimi egale, le vezi in toata splendoarea lor stranie, de la baza pana la varf, asezate toate pe un platou imens, fara de sfarsit…
Ne aflam aproape de Drumul Regilor, drumul biblic despre care se vorbeste in Geneza (cap 14, 1-16), drumul pe care, acum aproximativ 4000 de ani. Cei patru regi au venit din nord-est pentru a face razboi cu regii celor cinci regate care s-au razvratit in zona Marii Moarte; biruitori, l-au luat ostatic pe Lot, nepotul lui Avraam, care auzind cele intamplate il salveaza in ciuda ostilitatii arătate de Lot, dar mai de sotia lui, a conlictelor pe le avea cu Avrram, ostilitate care i-a facu sa se desparta. Tot pe acest drum, parcurs in sens invers, de la sud catre nord, a venit, peste aproximativ 750 de ani, Moise cu poporul ales, cautand Tara Canaanului (Numeri 20.17 ; Deuteronom 2, 1-27). Mai tarziu, nabateeni au folosit calea pentru a duce mirodenii si aromate catre Damasc, pentru ca pe vremea romanilor, intre anii 111 si 114 dupa Hristos, Imparatul Traian sa paveze acest drum « de la granita cu Siria la Marea Moarta » si sa-l redenumeasca « Via Nova Traiana ».
Astazi, spectaculosul Drum al Regilor are aproximativ 430 km, de la Damasc pana la Martea Moarta si Petra, traversand de la nord la sud Iordania. Dar, drumul, nu mai este parcurs decat de turisti razleti si doritori de aventura sau de pelerinaj, asa cum am mers noi de la Aman la Perta peste 400 de kilometri parcugand ceasuri bune in autocar, calea fiind dublata de moderna și intens circulata Autostrada a Desertului. Chiar si fara sa stii toate aceste date istorice tot simti ca te afli pe un taram ciudat, cu munti tociti de vremi si in gand vezi trecand pe langa tine caravane incarcate de marfuri exotice, camile cu mers sacadat care infrunta soarele desertului, vantul puternic, ploaia sau chiar zapada – vreme in care Drumul Regilor, care trece de pe o culme pe cealalta, devine chiar periculos si se inchide…
Suntem in apropiere de Mukawir, dealul pe care se afla candva palatul regelui Iorod Antipa, locul in care, potrivit istoricului Flavius Josephus a avut loc incarcerarea Sf. Prooroc Ioan Botezatorul, terminata cu petrecerea data de rege, cu dansul Salomeii si taierea Capului Sf Ioan, Inaintemergatorul Domnului ( Mt. 14, 1-12). In succesiunea muntilor din peisaj, pelrinul va sti care este locul cautat dupa faptul ca varful muntelui a fost taiat si in prezent se vad, de foarte departe, coloanele palatului roman de acum 2000 de ani. Este un promontoriu puternic ( 700 m), cu vedere la Marea Moarta si protejat pe trai parti de rape adanci.
Sfântul Ioan este sfantul meu protector si citesc tot ce gasesc despre el. Asa ca imi permit sa o construiesc eu cu profunzimea trairii unei mare moment trist din Istoria crestinatatii, istoria acestui loc.
Cu sigaranta ca emotia creste, trairea momentului ma copleseste cand sunt in apropierea locurilor sfinte legate de Sfantul Ioan Botezatorul - Ein Karem, Manastirea Eleon in Israel, locul Botezului in Iordania, aceasta temnita crunta din incinta palatului lui Irod, locul gasirii capului Sfantului Ioan Botezatorul, moastele lui, exista in ele o forta absolut speciala care rascoleste, alunga demonii, scoate boala din om, schimba stari, modeleaza suflete. Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el din copilarie a petrecut in pustie.De la el invatau postirea, pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte pentru ca haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia, devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre mantuirea proprie si a altora, virtutile ale caror trasaturi sunt atat de vadite in viata lui.
Toti stim modul in care a fost ucis, de nebunia, patima, betia si mandria unui rege, manevrat de o femeie desfranata si plina de mandrie, care si-a folosit propria fiica ca unealta diavoleasca a planuli ei.
“Capul lui, fraţilor, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… când a fost întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”.
Trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă, împreună cu alte sfinte moaşte. Creştinii l-au scos din mormânt — era cu trupul întreg – şi l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai ştim nimic.
În urma decapitării la ordinul regelui Irod, trupul Sf. Ioan Botezătorul a fost îngropat în nordul Israelului de azi, apoi, în primele veacuri creştine, părticele din moaştele sale au ajuns în Grecia, Muntenegru şi Egipt.
Înainte de asta, Sfântul Luca, trecând prin Sevastia, ia mâna dreaptă a sfântului Ioan şi o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astăzi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie şi cu ea se sfinţesc apele. Iar capul lui, aşa cum am mai spus, este într-un sicriu, într-o moschee din Damasc. Odată, nişte musulmani au lovit cu toporul în acest sicriu, spunând: „Ce caută ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au început să curgă valuri de sânge, ţâşnea sângele din sicriu şi din marmură. Şi ei s-au speriat foarte tare şi au chemat preoţii ortodocşi să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moscheea... De-atunci, deşi sunt musulmani, ei au un mare respect faţă de sfântul Ioan.
Fraţior, să nu uitaţi încă un amănunt. Trupul omenesc este tot aşa de valoros ca şi sufletul. „Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar voi nu sunteţi ai voştri, ci ai lui Dumnezeu” — spune sfântul Pavel.
Cei care ajung la Mukawir merg la micul centru de primire a turistilor de unde li se permite sa urce muntele, ceea ce pare o expeditie temerara, uitandu-te la cat de departe, sus , pare varful.
Unii pornesc mai hotarati, altii mai agale, cativa raman chiar la autocar, nu se incumeta, desi la urma se dovedeste ca efortul a fost incomparabil mai mic decat cel prevazut initial.
Ispita, puternica pentru pelerinul din Mukawir. Drumul circular in jurul muntelui pe care se afla Palatul lui Irod este pietruit cu pavaj roman, asa cum este si sistemul de pastrare a apei, cu apeduct si bazine mari de colectare a apei de ploaie ( bazinele din piatra se afla la baza, la mijlocul muntelui si sus pe platou).
Odata ajuns sus, pelerinul are surprize : una dintre ele este suprafata relativ mica a platoului si deci a palatului regelui Irod Antipa! Nu stiu cate persoane puteau sa participe la petrecerile regelui, dar cu siguranta nu foarte multe! Fastul era mare, demonstrat astazi atat de coloanele aflate la verticala (stil ionic), de mozaicul care acoperea pardoseala (expus acum la muzeul din Makaver), cat si de luxoasa baie aflata chiar in centrul complexului, langa marea sala de receptie. De asemenea, tipsia din calcedoniu, cuart de culoare schimbatoare, pe care a fost adus capul Sf Ioan Botezatorul, piesa de mare rafinament artistic aflata astazi la catedrala San Lorento din Genova demonstreaza acelasi lucru.
Cand am ajuns noi sus, doi cercetatori din Ungaria coborasera in haul imensului bazin niste aparate de control, cu care masurau anumiti parametri de ei stiuti. S-a intamplat ceva foarte ciudat, care ne-a distras cumva atentia: aparatele noastre fotografice inregistrau acolo, pe varful muntelui pe care a avut loc executia Sf Ioan Botezatorul – un cerc solar pe care noi nu-l vedeam si nici macar nu-l banuiam, din cauza luminii difuze, inca puternica, a zilei… Ca un glob imens pozitionat chiar deasupra noastra, pe muntele sfintit de sange de prooroc si mucenic… Nu era prima data cand fotografiam contre jour, si totusi… Am avut un sentiment absolut straniu, dar de mare forta, ca tot ceea ce tine de duhul Inaintemergatorului Domnului.
Dar istoria cetatii Mukawir este mai veche decat istoria Sf Prooroc Ioan Botezatorul. O prima fortareata a fost construita aici de catre imparatul hasmonean Alexandru Jannaeus ( 103-76 inainte de Hristos) pentru a apara partea estica a teritoriului sau impotriva nabateenilor. Intrucat s-a crezut ca cetatea este absolut inviolabila, Alexandra, vaduva imparatului, si-a plasat aici tezaurul, care insa a fost cucerit de romani la zece ani dupa moartea reginei (57 i. H.), in urma razboiului fraticid al fiilor sai. In anul 37 i.H. Senatul roman l-a proclamat pe regele Irod cel Mare stapan si peste teritoriile dinastiei Hasmoneene, iar acesta a reconstruit cetatea, dandu-i functiune atat de resedinta de vara, cat si de punct strategic de aparare impotriva nabateenilor vecini ( Petra). A construit pe platoul taiat din varful muntelui turnuri inalte de 90 m la fiecare colt si in mijloc un palat de o neasemuita frumusete – asa cum consemneaza istoricul Josephus, contemporan al regelui. La moartea lui Irod, posesiunile sale au fost impartite intre cei trei fii ai sai, Cetatea Mukawir revenind lui Irod Antipa. Dupa 30 de ani, Irod Antipa divorteaza de sotia sa, o printesa nabateeana, pentru a se casatori cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip, actiune condamnata de Sf Prooroc Ioan Botezatorul ( Matei 14, 1-12). Istoricul contemporan Josephus relateaza ca la Mukawir a fost adus Sf. Ioan ca prizonier, aici a avut loc petrecerea de ziua lui Irod Antipa, aici executia sa prin taierea capului, la cererea Irodiadei si a Salomeei.
Cand Irod Antipa a murit pamanturile sale au fost luate de romani, care au instalat aici un contingent de soldati. Dar in anul 66 d.H, in stadiul incipient al revoltei evreilor impotriva dominatiei romane, un grup de rebeli a preluat cetatea Mukawir, iar un alt grup rebel a preluat cetatea « geamana » Masada, situata simetric, pe celalalt mal al Marii Moarte. Dupa caderea Ierusalimului, la anul 70 d.H., guvernatorul roman al Iudeii a trecut la asaltul cetatii Mukawir si a cucerit-o, inaltand pe latura vestica a muntelui o rampa prin care a fortat intrarea trupelor sale. Evreii s-au predat (neglorios) si au fost lasati sa plece.
Aceeasi tactica au folosit-o romanii si la asaltul cetatii Masada, dar cei 970 de rebeli de acolo au preferat sa se omoare intre ei mai bine decat sa se predea, Masada reprezentand astazi simbolul demnitatii si dorintei de libertate a poporului evreu.
In timp ce Masada este si astazi atat de glorioasa incat anual au loc acolo festivitati nationale, cetatea sora Mukawir, cea in care Sf Ioan Botezatorul a fost decapitat, pare complet stearsa din memoria colectiva iudaica.
Potrivit istoricului iudeo-roman Iosif Flavius (Amtichitati iudaice, Cartea 18, cap. 5, 2), acesta este locul unde Sfantul Ioan Botezatorul a fost intemnitat, de Irod Antipa, ca nai apoi, la dorinta Irodiadei, sa si fie decapitat.
Despre rezidirea fortaretei de la Machaerus, istoricul Iosif Flavius spune: "Irod cel Mare a construit un zid in jurul varfului colinei, ridicand turnuri in fiecare colt, fiecare inaltandu-se 27,4 metri; in centrul locului, el a zidit un palat, dimensiunile si frumusetea acestuia fiind greu de inchipuit." In vremea lui Irod, fortareata Machaerus era cea mai puternica cetate din provincia romana Perea. El a ales sa rezideasca aceasta fortareata atat pentru a intimida poporul, spre a nu se revolta impotriva stapanitorilor, cat si spre a face fata atacurilor venite dinspre est, in special din partea nabaetanilor din Petra. Dupa moartea lui Irod cel Mare (4.d.Hr), fortareata a trecut in posesia fiului sau, Iord Antipa. Dupa moartea acestuia din urma, in exil (39), fortareata a fost preluata de Irod Agripa I, sub care a si ramas pana la moartea lui (44).
Fortareata Machaerus, inchisoarea iudeo-romana isi inalta zidurile fortificate pe o colina foarte inalta (1.100 m), in partea de rasarit a Iordanului, pe teritoriul iordanian (astazi). Plinius cel Batran, in cartea "Istoria Naturala", spune: "Alaturi de Ierusalim, fortareata Machaerus este cea mai puternica din Palestina." Potrivit ruinelor, pastrate pana astazi, fortareata era uriasa, avand o lungime de 100 de metri si o latime de 60 de metri, cat si mai multe turnuri de aparare. Fortareata de la Machaerus a fost zidita in vremea dinastiei Hasmoneilor, in anul 90 i.Hr. Potrivit marturiei lui Iosif Flavius (Razboaiele 7, 6, 2), aceasta fortareata a fost zidita de fiul lui Ioan Hircanus, anume de Alexandru Ianeus (Ionatan), rege in Iudea intre anii 103-76 i.Hr, spre a servi drept scut impotriva invaziilor arabilor.
Mai apoi, in anul 57 i.Hr, cand Pompei cel Mare a pornit razboi impotriva lui Aristobul, fortareata Machaerul a fost distrusa de catre generalul Gabinius, care pe atunci era proconsul in Siria. Mai tarziu, in anul 30 i.Hr, aceasta a fost rezidita, mult mai puternic, de catre Irod cel Mare, care a construit in interiorul acesteia si un palat regal. Machaerus a fost una dintre cele mai puternice trei fortarete zidite pe teritoriul evreiesc (alaturi de Masada si Herodion), care au rezistat inca o vreme, dupa cucerirea Ierusalimului, de catre romani, in anul 70. Aceste trei cetati au servit drept loc de refugiu pentru multi dintre evreii care au fugit din Ierusalim. Odata cu prima Revolta Iudaica, incepand cu anul 66, rebelii evrei au preluat controlul asupra cetatii. La scurt timp dupa infrangerea rezistentei evreiesti, concentrate in cetatea Herodion, armata romana, condusa de Lucilius Bassus, s-a indreptat spre Machaerus, pe care a supus-o asediului.
Aici, ca si in lupta de la Masada, romanii au inceput sa zideasca o uriasa rampa de pamant, spre a putea intra usor in cetate. Mai inainte sa termine rampa insa, evreii s-au predat. Fortareata va fi distrusa de romani, in anul 72, din aceasta mai ramanand decat ruinele.
Ruinele de la Machaerus au ramas nebagate in seama pana in anul 1968, cand aici au avut loc primele sapaturi arheologice. Astazi, locul se afla in purtarea de grija a Ministerului de Turism si Antichitati, din Iordania, care si continua sapaturile si conservarea.
Cand regele Irod Antipa a divortat de prima lui sotie, de origine nabateanca (fiica lui Aretas al IV-lea, regele din Petra), spre a lua de sotie pe cumnata lui, anume pe Irodiada, sotia fratelui sau vitreg, Filip, mustrarea nu a intarziat sa apara.
Plin de ravna si de curaj, Sfantul Ioan Botezatorul a inceput a condamna in mod public fapta regelui Irod Antipa, condamnata de legea mozaica, atragand astfel ura Irodiadei. Potrivit traditiei crestine, in aceasta fortareata a fost inchis Sfantul Ioan Botezatorul, tot aici avand loc si petrecerea data de Irod, cu ocazia zilei onomastice, cand, in urma dansului Salomeei si a promisiunii facute in graba de Irod, a avut loc decapitarea Sfantului Ioan.
Raspandindu-se vestea ca Sfantul Ioan Botezatorul a fost aruncat in temnita de la Machaerul, unde a si fost decapitat, multi crestini au inceput sa vina in acest loc, fie spre a se inchina, fie spre a lua binecuvantare. In secolele urmatoare, mai multi sihastri si pustnici au inceput sa isi sape chilii in piatra, pe colina muntelui de sub fortareata.
"Si boteza si Ioan in Enom, aproape de Salim, ca erau acolo ape multe si veneau si se botezau. Caci Ioan nu fusese inca aruncat in inchisoare." (Ioan 3, 23-24). “Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele sau, si pentru toate relele pe care le-a facut Irod, a adaugat la toate si aceasta, incat a inchis pe Ioan in temnita." (Luca 3, 19-20).
"Irod, prinzand pe Ioan, l-a legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele sau. Caci Ioan ii zicea lui: Nu ti se cuvine s-o ai de sotie. Si voind sa-l ucida, s-a temut de multime, ca-l socotea pe el ca prooroc. Iar praznuind Irod ziua lui de nastere, fiica Irodiadei a jucat in mijloc si i-a placut lui Irod. De aceea, cu juramant i-a fagaduit sa-i dea orice va cere. Iar ea, indemnata fiind de mama sa, a zis: Da-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezatorul.
Si regele s-a intristat, dar, pentru juramant si pentru cei care sedeau cu el la masa, a poruncit sa i se dea. Si a trimis si a taiat capul lui Ioan, in temnita. Si capul lui a fost adus pe tipsie si a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Si, venind ucenicii lui, au luat trupul lui si l-au inmormantat si s-au dus sa dea de stire lui Iisus." (Matei 14, 3-12).
" Caci Ioan ii zicea lui Irod: Nu-ti este ingaduit sa tii pe femeia fratelui tau. Iar Irodiada il ura si voia sa-l omoare, dar nu putea, caci Irod se temea de Ioan, stiindu-l barbat drept si sfant, si-l ocrotea. Si ascultandu-l, multe facea si cu drag il asculta".
Si fiind o zi cu bun prilej, cand Irod, de ziua sa de nastere, a facut ospat dregatorilor lui si capeteniilor ostirii si fruntasilor din Galileea, si fiica Irodiadei, intrand si jucand, a placut lui Irod si celor ce sedeau cu el la masa. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi si iti voi da. Si s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine iti voi da, pana la jumatate din regatul meu. Si ea, iesind, a zis mamei sale: Ce sa cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezatorul. Si intrand indata, cu graba, la rege, i-a cerut, zicand: Vreau sa-mi dai indata, pe tipsie, capul lui Ioan Botezatorul.
Si regele s-a mahnit adanc, dar pentru juramant si pentru cei ce sedeau cu el la masa, n-a voit s-o intristeze. Si indata trimitand regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Si acela, mergand, i-a taiat capul in temnita, l-a adus pe tipsie si l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Si auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan si l-au pus in mormant." (Marcu 6, 17-29)
In lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfantul Ioan Botezatorul nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa. Regele Irod Antipa († 39) isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip.
Ioan il mustra pe Irod, dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a obtinut de la Irod arestarea Sfantului Ioan si intemnitarea lui in cetatuia Maherus, dincolo de Iordan.
Cand Irod si-a serbat ziua dand un ospat mai-marilor poporului, conducatorilor oastei si fruntasilor din Galileea, fata Irodiadei a intrat la ospat si a dansat, si a placut mult lui Irod si oaspetilor lui. Imparatul a zis: ‘Cere-mi orice vrei, si-ti voi da’, adaugand cu juramant: ‘Orice-mi vei cere iti voi da, pana la jumatate din imparatia mea’.
Fata a iesit afara si a intrebat-o pe mama ei ce sa ceara, iar Irodiada i-a spus sa ceara capul Sfantului Ioan Botezatorul pe tipsie. Imparatul s-a intristat, dar din pricina juramantului si de ochii celor ce sedeau impreuna cu el la masa a poruncit sa fie taiat capul Sfantului Ioan si adus Irodiadei.
Traditia spune ca soldatii au navalit in temnita si i-au taiat capul Botezatorului pe cand acesta se ruga. Multa vreme Cinstitul cap al Sfantului Ioan a fost ingropat de Irodiada intr-un loc ascuns, in castelul din Maherus, unde se savarsise uciderea.
Stia de aceasta si Ioana, femeia dregatorului lui Irod, care era ucenica in ascuns a Domnului Hristos.
Deci, motivele martirizarii Sf. Ioan Botezatorul sunt: deranjarea intereselor puterii, demascarea coruptiei si desfraului de la curtea regala si ravna Botezatorului pentru indreptarea oamenilor prin Adevar. Ele au fost insa doar „fitilul” care va aprinde adevarata „explozie” ucigatoare. Intriga amantei (Irodiada, cumnata sa), placerea desfraului si ameteala vinului il vor determina pe guvernatorul Irod Antipa sa actioneze miseleste, intemnitand politic si apoi ucigand, paradoxal, chiar pe cel ce il ocrotea, socotindu-l „drept si sfant”. Iata unde poate duce viclenia si caracterul duplicitar, practicate in politica: in numele autoritatii se martirizeaza oameni si tari. De altfel, Hristos il va numi „vulpe”, la un moment dat. Aviz politicienilor de azi, care au facut ca discursul despre lumea politica sa se umple de cuvinte deloc magulitoare…
In paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament, fiecare Evanghelist, pe la inceputul Evangheliei reda o parte din predica Sfantului Ioan Botezatorul si observam la acesta ca in calitatea sa de om trimis de Dumnezeu ca sa fie Inaintemergator si Botezator al Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, nu se infricosa de fata omului, stiindu-l lipsit de virtute si viata fara de prihana.
El mustrase pe farisei si pe saduchei pentru fatarnicia si viata lor usuratica, neserioasa, pe vamesi pentru lacomia lor, pe ostasi pentru cruzimea lor si ceruse tuturor sa se pocaiasca si sa se pregateasca pentru primirea lui Mesia Cel vestit de proorocii Vechiului Testament.
Ii mustrase si infruntase pe toti si nu s-a temut de nici unul dintre reprezentantii acestor categorii de oameni. El l-a infruntat si pe regele Irod Antipa – tetrarhul Galileii si Pereii pentru viata sa nelegiuita.
Irod calcase Legea Mozaica si nesocotea morala acestei Legi prin viata traita in concubinaj cu Irodiada – femeia fratelui sau Filip. Pasiunea amoroasa a lui Irod Antipa a dus la despartirea lui de sotia sa – fiica lui Aretas – regele Arabiei, dar si exilarea lui Filip la Roma unde acesta traia ca persoana particulara. Regele Aretas va porni un razboi asupra sa iar Filip va unelti impotriva lui, urmarindu-i coroana si nadajduind la intoarcerea Irodiadei.
Evident, pacatul lui Irod Antipa si al Irodiadei era mare. Este adevarat ca iudeii aveau casatoria de levirat care prevedea ca daca un frate ti-a murit si nu a avut copii, celalalt trebuia sa ia in casatorie femeia fratelui mort si sa-i faca copii, acestia fiind considerati urmasii de drept ai fratelui decedat; dar in cazul de fata nu putea fi vorba despre o astfel de casatorie din urmatoarele motive: mai intai, pentru ca Filip era in viata; in al doilea rand, pentru ca Filip avea urmasi, Irodiada fiind acum o femeie in varsta de vreo 35 de ani, iar fiica ei Salomeea, aproape pe jumatate.
In afara de motivul omenesc, exista si un motiv dumnezeiesc si anume acela ca marita taiere a Inaintemergatorului randuiala dumnezeiasca a fost ca si celor din iad sa le propovaduiasca venirea Mantuitorului. Ce reiese de aici? Desi Sf. Ioan Botezatorul a fost un ales al lui Dumnezeu, dupa moarte sufletul sau s-a dus in iad, deoarece raiul a fost inchis in urma pacatului stramosesc si deschis la moartea pe cruce a Mantuitorului. De la caderea in pacat a lui Adam si Eva pana la moartea Mantuitorului, toate sufletele, atat a dreptilor cat si a pacatosilor au fost trimise in iad. Daca taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc inainte de Patimile Domnului si sufletul sau a fost trimis in iad, dar randuiala dumnezeiasca prevedea ca daca el a fost Inaintemergator al Domnului pe pamant, sa fie si in iad tot Inaintemergator, caci Domnul la moartea Sa pe Cruce Se va cobori si in iad. Asa cum pamantenilor li s-a vestit venirea Imparatiei cerurilor prin Iisus Hristos, asa trebuiau sa fie instiintati si cei din iad.
Ioan reprezinta incheierea Vechiului Testament, cel ce anunta si pregateste imparatia cerurilor, dar nu el o si incepe; el continua sa ramana puntea de tranzitie intre ceea ce a fost si ceea ce va fi; de aici rezulta ca ultimul de sub Har este mai mare decat primul de sub Lege. In alta ordine de idei, talharul de pe cruce ce a fost rastignit de-a dreapta Mantuitorului este primul care intra in rai, inaintea lui Ioan Botezatorul, caci Domnul l-a incredintat de aceasta, zicandu-i: ,,Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai”. Ca Dumnezeu Adevarat, Hristos le-a stiut pe toate acestea dinainte.
Daca e sa alegi viata cetateneasca si de familie, aici toti trebuie sa-si aleaga tovarasa de viata, felul indeletnicirilor si locul lor, meseria, negotul, slujba, legaturile si celelalte laturi de tot felul ale vietii obisnuite, care alcatuiesc intocmirea ei neaparat trebuincioasa. Multe sunt lasate la alegerea noastra, insa se stie ca cea mai buna alegere este cel care impreuna-glasuieste cu voia lui Dumnezeu, atunci cand omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum sa ajungi la asta daca nu primesti glas de Sus?! Si iarasi zic: cauta, ia aminte, si vei auzi.Eu nu pot arata cum anume, pentru ca fiecare trebuie sa auda glasul acesta in felul aparte ce i se potriveste; voi spune insa ca cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt calauziti de ele si alearga pe calea vietii preabinecuvantate, in pofida faptului ca uneori se afla in imprejurari cat se poate de neprielnice.
Chemat la lucrare, Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul o savarseste cu toata osardia, necrutandu-si viata, nepartinind si nedorind sa fie pe placul oamenilor nelasandu-se clintit de indoiala.Aceasta lectie este simpla si toti, chiar fara sa vrea, o indeplinesc, desi poate ca nu intru totul desavarsit. Dupa ce ti-ai ales felul de viata, lucrarea ori slujba, ia seama sa lucrezi in tot ce tine de ea cu constiinta nepatata, asa cum cere legea lui Dumnezeu, legea constiintei, legea vietii si cea civila; nu va strambatati nici in lucrurile mici, nici in cele mari, ci sa umbli drept. Esti servitor? Slujeste asa cum trebuie. Esti meserias? Fa-ti constiincios meseria. Esti negustor? Negutatoreste dupa dreptate. Esti functionar? Fa-ti datoria asa cum ti s-a aratat, si asa mai departe, in toate urmarind binele aproapelui si slava lui Dumnezeu. Asta arata si Sfantul Ioan cand da povete deosebite pentru oamenii de tot felul. Cand s-a adunat poporul in jurul lui si il intreba ce sa faca, el raspundea: cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are, si cel ce are bucate sa faca asemenea(Lc. 3, 11), altfel spus “ajutati-va intre voi care cu ce puteti”. Il intrebau vamesii ce sa faca, si el le spunea – iar prin ei si tuturor celor ce iau asupra-si slujiri care tin de ocarmuire: sa nu faceti nimic mai mult peste ce va este randuit (Lc. 3, 13). Intrebau ostasii, iar el le poruncea: sa nu asupriti pe nimeni… si sa fiti multumiti cu leafa voastra (Lc. 3, 14), si asa mai departe. Fara indoiala, orice indatorire si orice fel tagma si slujire primea de la el lectia potrivita, care arata ca in fiecare dintre ei este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu si bineplacut Lui. Lamureste-ti asta in lumina cuvantului dumnezeiesc si niciodata sa nu te abati de la el cu lucrul.
Amețit de patimă și de băutură, Irod îi făgăduiește fetei că-i va da orice cere, până la jumătate din împărăție. Îndemnată de Irodiada, fata îi cere imediat capul lui Ioan, să i-l dea fără întârziere!
Soldații coboară din palat în temniță, taie capul Sfântului, iar Irodiada primește din mâinile Salomeii, pe tipsie, acest cap – acum, sigur, fără glas. Și ea ia un ac și înțeapă limba lui Ioan, pentru a se răzbuna de mustrarea pe care i-o făcuse Sfântul Ioan – cea mai cumplită cruzime de care a fost capabilă o femeie…
Capul Sfântului Ioan a rămas acolo la palat un timp, iar trupul a fost luat de ucenicii lui. Ucenicii devin de acum înainte ucenici ai Mântuitorului Hristos. Așa își încheie viața acest mare profet, sub sabia unui mare păcătos.
Ioan Botezătorul, care deschis îl judeca pe Antip despre divorţ şi cea de a doua căsătorie, de asemenea venise în Maceaerus – dar în calitate de deţinut. Djozefus ne spune, că anume aici Salomeia, fiica Irodiada dansa în ciuda mamei sale, şi care a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe tavă.
Aşa s-a sfârşit viaţa acestui mare Prooroc şi sfânt şi mare caracter. Nimic nu l-a putut clătina, iar moartea i-a grăbit încununarea de mare propovăduitor al adevărului şi al împărăţiei lui Dumnezeu.
Desi marcata de intristare, Taierea capului Sf Ioan ramane o sarbatoare, adica o nadejde in triumfului binelui asupra raului, a unei judecati divine, drepte si eterne, care sa puna punct intunericului. O intristare care ne inalta. Este nadejdea martirilor in Inviere si, de ce nu, a strigatului de eliberare: „vom muri si vom fi liberi”. Ca Adevarul ne face liberi, pentru ca Adevarul nu poate fi îngradit sau nimicit. Aceasta este demnitate, nu nebunie, sa crezi ca lumescul decaderii poate fi invins, prin lumina virtutii.
Prin urmare, sa nu cedam compromisului, pentru a nu pati, asemenea lui Irod, nenorocirea de a subevalua in mod criminal pe semenul nostru, ucigandu-l „cu fapta, cu gandul sau cu cuvantul”. Am spune ca, azi, traim vremuri schimbate si civilizate, in care drepturile, libertatile si responsabilitatile, tutelate de legi echilibrate, ar trebui sa fie jaloanele principale ale drumului vietii.
Din pacate, constatam ca lucrurile nu functioneaza asa intotdeauna. Extremismul, lupta pentru resurse si dominatie, goana dupa faima, comoditatea lenesa a locului caldut, incompetenta vicleana sau distractia consumerista sunt tot atatea „bombe” sociale, al caror fitil se regaseste in racilele sufletesti care-l dominau si pe Irod: egoismul, avaritia, concupiscenta, dorinta de stapanire, viclenia etc.
Crima fizica a ajuns sa concureze astazi cu crima economica, politica, juridica etc., fie ca vorbim la nivel macro sau personal, la propriu sau la figurat. Prigoana moralitatii a imbracat haine de carnaval, invocand politically corect dreptul la imoralitate si interese superioare, care ajung sa legitimeze provocarea de victime colaterale. Dar ce interes poate fi mai presus de desavarsirea omului in bine? Si ce fel de bine mai poate fi acela caruia ii cad victime semeni de-ai nostri?
Fenomenul martirajului, indiferent de cauza nobila aflata in joc, este o constanta a istoriei, de la Cain care-si va ucide fratele Abel, pana astazi. Caci inca de la inceputuri lumea s-a impartit in doua tabere opuse: cinstiti si vicleni, drepti si ipocriti, harnici si paraziti, sinceri si uneltitori, sclavi si stapani, angajati si sefi, martiri si criminali. Nu este domeniu care sa nu-si aiba martirii sai, oameni care au deranjat prin demnitate si verticalitate morala. Politicieni (oameni de Stat), jurnalisti, economisti, profesori, avocati si chiar si clerici, iata doar cateva categorii sociale unde vom gasi, deopotriva, Irozi si martiri.
Este în calendar o sărbătoare numită Soborul Sfântului Ioan Botezatorul. Aceasta înseamnă sărbătoarea pământească și cerească a Sfântului Ioan. El este ființa de legătură dintre profeți și apostoli. E marele pustnic și marele celib și totodată, primul martir din lumea creștina: el moare pentru sfințenia vieții de familie. S-a spus despre el că venea “în duhul și puterea lui Ilie“ – acel profet temut, care zguduia conștiințele, într-o vreme când lumea intrase într-o mare criză duhovnicească. Și tot așa va veni mai înainte de sfârșitul istoriei Ilie, care a fost ridicat cu trupul la cer. Fiindca Ioan… nu a murit: duhul lui și toată puterea lui este sus, în ceruri. El trăiește cu adevărat, în mare cinste, în împărăția lui Dumnezeu și se bucură de veșnică răsplată și slavă de la Mântuitorul Hristos. Împreuna cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezatorul este cel mai puternic mijlocitor în fața lui Dumnezeu: mama și nașul lui Iisus.
Ei mijlocesc în rugăciune pentru noi.
Maica Domnului spune: “Doamne, Te-am purtat în brate, ai supt la sânul meu, Te-am crescut; pentru bunătatea Ta, primește acum rugăciunea și ajută robilor Tăi, care se roagă Ție, prin Mine“.
Sfântul Ioan întinde mâna și spune: “Doamne, adu-Ți aminte de această mână care Te-a botezat și adu-Ți aminte că Tu m-ai numit “prietenul Tău“, cu toată nevrednicia mea. Ajută dar, celor ce se roaga Ție, prin mine“. Ei sunt acolo sus, într-un loc și într-o stare din care ne văd și, prin darul lui Dumnezeu, știu totul despre noi și pot să ne ajute.
Acest “sus“ nu este un sus fizic, frați creștini, ci e foarte aproape de noi, pentru că Dumnezeu și toata lumea cerească nu sunt undeva departe, ci printre noi și în noi înșine. Chiar dacă noi avem această mărginire pământească de a o vedea…Ioan se roagă din cer pentru noi și ne învată că, indiferent de necazurile lumesti prin care trecem, Dumnezeu nu e departe de noi. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)