Manastirea Sinaia - Biserica veche, Adormirea Maicii Domnului

27.08.2015 14:19

Am fost de multe ori la Manastirea Sinaia si am constatat ca putini stiu de biserica veche si mult mai putini intra pe poarta care te imbie atat de frumos: Doamne binecuvinteaza intrarile si iesilile noastre. Ingusta este poarta, dar cata istorie, credinta, taine si marturii duhovnicesti ferecate intre zidurile sale nu ascunde aceasta! Hai sa vedem ce mai retin eu din spusele ghidului, poate va starnesc dorinta de a o vizita.

 

Manastirea Sinaia dateaza din sec. XVII si reprezinta identitatea istorica a orasului Sinaia. Fondatorul ei este Spatarul Mihail Cantacuzino, care impreuna cu mama sa Elena si cu sora sa Stanca face un pelerinaj la Locurile sfinte, ajungand si la muntele Sinai, unde s-a rugat in biserica Sf. Ecaterina. Sub aceasta impresie constrieste si in Tara Romaneasca o manastire inchinata Sfintei Fecioare Maria. Constructia va dura intre anii 1690 – 1695.

 

Asezata pe valea Prahovei pe ruta comrciala importanta, manastirea va fi supusa numeroaselor invazii tuecesti si austriece.  Manastirea a fost construita poalele masivului Bucegi, catre capatul de apus al tapsanului neted dintre Valea Pelesului si Valea Rea.  Inainte ca la poalele Muntelui Furnica, din lantul Bucegilor, sa se ridice acest edificiu, de peste 300 de ani, pe aceste locuri se intindeau paduri de brazi seculari care strajuiau locul. Putini calatori se incumetau sa treaca pe aici, dar cu toata pustietatea locului si greutatea drumului, aici traiau in liniste calugari solitari, care inaltau rugi pe acest varf de munte.

 

Inca din secolul al XV-lea acesti calugari s-au adapostit in crapaturile stancilor si in pesterile acestor munti, iar mai tarziu in bordeie de piatra si schituri de lemn. Calugarii pustnici de aici au aparut in aceste paduri de la poalele muntilor, dupa caderea Constantinopolului (1453), atunci cand trebuiau sa aleaga intre lepadarea de credintasau taierea capului, ei ramanand insa pastratori evlaviosi ai credintei strabune.

 

Asa au fost construite si cele doua schituri: Schitul Sfanta Ana, la cinci kilometri de manastire si Schitul Sfantul Nicolae, la o distanta de un kilometru de manastire. Schitul Sfanta Ana, ridicat in 1453, a fost mai degraba o mica capela pen­tru pustnicii de prin imprejurimi, care se adunau o data pe saptamana la rugaciunea comuna si impartasirea cu Sfintele Taine. Cel de-al doilea schit, Schitul Sfantul Nicolae, a fost construit in anul 1580. Desi numarul acestor pustnici a fost mare, alte salase in afara celor doua schituri mentionate nu se cunosc.

 

In acest loc, intr-o poiana de odinioara, langa un izvor de apa, care a ramas pana azi sa confirme cu prezenta sa o traditie venerabila, un calugar s-a invrednicit sa auda intr-o noapte de august a anului 1683, glasuri ingeresti care premareau pe Maica Domnului. Calugarul pazitor al Schitului Sfantul Nicolae de pe muntele Molomat, la 15 august, dupa rugaciune, va avea vedenia care va determina ca frumusetea locurilor si maretia muntilor sa fie intregita prin construirea unei manastiri "din dumnezeiasca ravna" a spatarului Mihail Cantacuzino.

 

Iata legenda construirii manastirii Sinaia, dupa "Traditia de stiinta" a protosinghelului Doroftei Bertescu (1891), este povestea pazitorului Schitului Sfantul Nicolae, care obisnuia sa-si faca rugaciunea de noapte intr-o poienita din fata bisericutei. Asadar, la sfarsitul cantarilor minunea a pierit. A doua zi, dupa ce savarseste Sfanta Liturghie, plin de uimire si de incantare, povesteste si celorlalti pustnici adunati la sfanta slujba, iar acestia l-au indemnat sa meraga la Schitul Lespezi, sa marturiseasca staretului vedenia avuta.

 

Staretul, socotind vedenia ca dar de la Dumnezeu, l-a pregatit pe batranul preot de drum si l-a trimis la Bucuresti, sa povesteasca si mitropolitului cele intamplate. La randul sau, mitropolitul l-a chemat la el, sa afle din gura batranului, pe spatarul Mihail Cantacuzino, caruia ii cunostea dorinta de a zidi o manastire undeva in muntii Tarii Romanesti. Marele spatar Mihail Cantacuzino, frate al domnitorului de atunci, care tocmai venise dintr-o calatorie de la Locurile Sfinte. Asezarea si infatisarea Manastirii Sfanta Ecaterina din Sinai l-au impresionat indeosebi si gandul unui echivalent in tara sa, probabil ca se infiripase.

 

Luand astfel, cunostinta de vedenia calugarului, marele spatar, insotit de vataful plaiului si de calugar, urca in sus pe apa Prahovei, strabatand stramtorile, pana sus in plai, in locul unde calugarul primise minunatul semn divin. Aici, tare s-a bucurat spatarul de frumusetea locului, de maretia muntilor, de susurul apelor limpezi.

 

 Gandindu-se insa la pustietatea locului, unde se aflau si la greutatea drumu­lui pe care l-au strabatut, spatarul Mihail Cantacuzino crede ca nu-si va putea materi­aliza gandul de demult si ca nu-si va putea indeplini fagaduinta tainica catre Dumnezeu. Vataful plaiului, care il insotise (de la Campina), il incurajeaza insa, angajandu-se sa aduca muncitori cu bratele si carutele din munti, iar lemn si piatra se gaseau la fata locului.

Spatarul incurajat, incepe astfel in anul 1690 constructia manastirii, pe care o dorea o ctitorie "in amintirea Sinaei celei mari", concretizand gandul sau de multumire si recunostinta adresat lui Dumnezeu. El va termina de zidit manastirea abia in anul 1695, din cauza greutatilor drumului pentru trans­portul materialelor si al oamenilor, care "numai vara puteau lucra in acea pustietate".

 

Ctitoria cantacuzina, biserica mica cu zidurile ce o inconjoara, care pastreaza si acum aspectul unei cetati destinata a fi "de paza", cum spunea o insemnare din secolul trecut, a inceput a fi construita in anul 1690 si a fost ter­minata in anul 1695. Dupa cum se poate constata, lucrarile au durat mult din cauza difi­cultatilor impuse de acest loc greu accesibil. Transportul materialelor de constructie, al alimentelor si al apei, in locuri atat de salbatice si de izolate, trebuie sa fi fost, desigur, foarte anevoios.

 

La data de 15 august 1695 avea loc tarnosirea ctitoriei cantacuzine, la sfintire luand parte insusi voievodul Constantin Brancoveanu si mitropolitul Tarii Romanesti, Teodosie. Noua ctitorie din muntii Bucegi avea, potrivit dorintei ctitorului, infatisarea unei adevarate fortarete, de forma unui patrulater, cu ziduri puternice, groase si inalte. Pe fiecare latura a incintei au fost ridicate chiliile, iar la mijloc biserica.

 

La constructia zidurilor de incinta, a chili­ilor, cat si a bisericii, zidarii, adusi de spatar de la Coltea, au folosit piatra de rau si de stanca, iar lemnul era adus din padurile apropiate, de locuitorii satelor Tesila, Trestieni si Comarnic, care i-au ajutat pe mesterii zidari din Bucuresti, fie cu bratele sau cu carele, acolo unde puteau fi folosite.

 

Desigur, la constructia manastirii au contribuit si pustnicii care se aflau prin padurile acestor locuri, pustnici care au ramas apoi in manastire, in viata de obste, condusi de Nicodim, primul staret al manastirii.

 

Dar, daca unele materiale se gaseau la fata locului si anume piatra, lemnul de brad si varul, ceea ce constituia cu adevarat o problema in desfasurarea lucrarilor de constructie, era drumul, care ingreuna foarte mult transportul materialelor. Erau necesare si alte materiale, in afara de cele ce erau la indemana, la fata locului. Astfel, caramida, care era facuta la Breaza, era transportata cu carele pana la Posada, iar de aici era pusa in cosuri pe cai si transportata pana la locul zidirii manastirii.

 

 De asemeni, erau necesare grinzi de stejar pentru clopotnita, care erau facute in padurile de la Filipesti, aduse pana la Posada si de aici legate si trase de mai multe perechi de boi. La fel s-a procedat si cu celelalte lucruri necesare: usile si ferestrele de fier, crucile pentru turlele bisericii, clopotul, etc. in ce priveste starea drumului ea a ramas aceeasi, o simpla poteca, pana in anul 1739, cand, inainte de razboiul cu rusii si turcii, austriecii trimit salahori pentru a face drumul.

 

Abia de acum se poate vorbi despre accesul cu carul pe vechea potecuta spre Sinaia, dar de cele mai multe ori si acesta era foarte periculos.

 

Astfel, istoricul Dionisie Fotino descrie fuga locuitorilor din Bucuresti, din fata lui Pasvan Oglu si greutatea drumului pe valea Prahovei pana la Sinaia. Daca asa se prezenta drumul pana la Sinaia in anul 1802, intelegem mai usor cate greutati au intampinat in transportul materialelor cu un secol in urma, in 1690, cand nu era decat o poteca.

 

Intrarea in curtea vechii manastiri se face printr-un gang boltit in semicilindru, lung de circa 6 metri si inalt de 2 metri, deschis la jumatatea laturii de rasarit a patrulaterului incintei. Deasupra acestui gang era construit un turn de paza, servind si de clopotnita in acelasi timp, si care a ars in razboiul din 1788, cand manastirea a fost distrusa si arsa de catre austrieci si apoi de turci. In acest turn faceau cu randul de paza puscasii randuiti de spatar si domnitor.

 

Manastirea se afla in calea ostilor, dar si in calea hotilor de codru, fapt care il va determina pe spatar sa construiasca manastirea cu zid de cetate, reusind sa obtina un numar de 40 de puscasi pentru paza manastirii. Aflata sub acest turn-clopotnita, intrarea nu permitea decat un spatiu cat ar incapea si ar trece omul cu un cal impovarat, de car nu putea fi vorba, asa cum am vazut.

 

Impresioneaza de la prima vedere dispunerea armonioasa a cladirilor pe cele patru laturi ale incintei (cu o suprafata de 30 x 40 metri), la egala distanta de punctul central pe care se ridica biserica. Aceste cladiri fac, spre exterior, corp comun cu zidurile inalte. Prin masivitatea lor (o inaltime de 5-7 metri si o grosime de aproximativ 1 metru) si pastrarea a inca 10 metereze si a turnului-clopotnita pe latura de nord, zidurile de incinta dovedesc pe deplin faptul ca, de la inceput, ctitoria lui Mihail Cantacuzino avusese si rosturi de aparare, scurgerea timpului nereusind sa schimbe cat de putin aceasta infatisare.

 

Biserica voievodala, o constructie modesta cu o lungime de 15 metri si o latime de 6 metri, cu pridvor deschis pe arcade sustinute de coloane, prevazuta cu un turn-clopotnita, este una din primele constructii din tara la care apar elemente noi, ce se vor integra stilului muntenesc din secolul al XVIII-lea.

 

 Este adevarat ca activitatea edilitara desfasurata de familia Cantacuzino si de Constantin Brancoveanu aduce o deosebita inflorire arhitecturii si sculpturii in care formele traditionale se impletesc cu modele straine, dar selectionate si prelucrate in spiritul artei romanesti, innoirile aduse in arhitectura constau in acea cautare a formelor elegante, cu prid­voare aerate si coloane de piatra si care au gasit corespondent in pictura murala si de icoane.

 

Se stie ca atat Cantacuzino, cat si Constantin Brancoveanu erau nu numai mari iubitori de arta, ci si ziditori de biserici si palate. Mihail Cantacuzino, intors de la studii din Italia, va sprijini innoirea artei arhitectonice romanesti, iar Constantin Brancoveanu, ctitorul importantelor biserici si manastiri: "Sfantul Gheorghe", "Hurezi", "Brancoveni", va fi creatorul unui nou stil arhitectural: stilul brancovenesc.

 

Revenind la biserica voievodala, trebuie mentionat dintai inceput ca ea reflecta acest stil brancovenesc. Biserica este construita din piatra si caramida si este situata in incinta vechii cetati. Planul bisericii, avand forma dreptunghiulara, urmareste in exterior conturul unei cruci latine, neobisnuit la noi, ramanand singura biserica de acest fel. Biserica voievodala din Sinaia, devine prin aceasta dispozitie o biserica singulara in epoca, in Muntenia.

 

Planul bisericii, atat de original ca forma exterioara, este tot atat de original Si ca dispozitie interioara. In interior biserica are obisnuitele incaperi: pridvorul, pronaosul, naosul si altarul Usa de la intrare in pronaos este incadrata de o rama de piatra, bogat sculp­tata cu elemente inspirate din repertoriul arhitecturii Renasterii.

 

Pisania, asezata deasupra usii, care poarta inscriptia cu data "1795" (anul reparatiei efectuate dupa razboiul din 1788), este incadrata de reprezentarea sculptata a profetului Aaron cu toiagul infrunzit, si a lui Moise, cu Tablele Legii. Prin imaginea sculptata in piatra a celor doua mari personalitati ale poporului biblic, se concretizeaza de fapt legatura manastirii Sinaia cu Muntele Sinai. Sub panou este sculptat vulturul bicefal incoronat, purtand crucea si sceptrul, stema familiei Cantacuzinilor.

 

Ca si celelalte ctitorii ale spatarului Mihail Cantacuzino, biserica manastirii Sinaia, inclusiv paraclisul, au fost zugravite de la inceput de cunoscutul zugrav Parvu Mutu. Pictorul favorit al familiei Cantacuzinilor, artistul a carui opera a exprimat in cel mai inalt grad spiritul innoitor al epocii sale, are drept merit, in zugravirea manastirii Sinaia, asocierea cu dibacie a picturii laice la manierismul traditiei bizan­tine. Cu un spirit narativ dezvoltat, el a practicat o arta plina de continut omenesc in vederea ilustrarii textelor biblice pana la cele mai mici detalii.

 

Interiorul bisericii, in parte repictat, culoare peste culoare, pastreaza totusi unele trasaturi specifice artei lui Parvu Mutu. Pe peretele pronaosului sunt zugravite portretele familiei ctitorului. Amploarea neobisnuita a tabloului ctitoricesc, numarul mare al personajelor reprezentate, accentul pus asupra portretului laic, toate datorate zugravului Parvu Mutu, vor constitui de aici inainte una din caracteristicile picturii muntenesti pana la sfarsitul epocii feudale.

 

Exemplu : La Rastignirea intre cei doi talhari, deasupra Crucii Rastignirii se pot observa cele doua astre. Soarele pictat cu culoare neagra si luna cu culoare alba, o inversare cromatica a sensurilor firesti ale creatiei care subliniaza fapul ca natura intreaga a fuferit Rastignirea, o moarte impotriva legilor normale ale ratiunii umane si creatiei in sine. In picura bisericii toti cei care-i vor raul Mantuitorului sunt pictati cu culoare inchisa, iar cei credinciosi Lui,  binele, in culori deschise.

 

Se remarca pe peretele de apus spatarul Mihail Cantacuzino, ctitorul asezamantului, Maria si Teodora, sotiile sale, 18 copii (9 baieti si 9 fete), desi se stie ca spatarul a avut numai 6 copii, ceilalti fiind infiati. Pe peretele de nord sunt reprezentati Constantin Cantacuzino stolnicul si sotia sa Maria (fratele si cumnata ctitorului), Serban Canatacuzino voievodul, cu coroana si cruce in mana (simbolizand martiriul sau), care este si fratele spatarului; Mihail comisul, fiul ctitorului manastirii Sinaia si Stefan Cantacuzino voievodul (fiul lui Constantin stolnicul), care a domnit in Tara Romaneasca intre anii 1714-1716.

 

Continuand traditia inaugurata de Neagoe Basarab la ctitoria sa din Manastirea Curtea de Arges (1512-1521), de a figura in biserica si pe cei mai de seama voievozi care ii precedasera in scaunul Tarii Romanesti, pe peretele dinspre sud sunt zugraviti: Neagoe Basarab (1512-1521), Radu Serban (1602-1610) si Constantin Serban (1654-1658). Tot in pronaos se mai pastreaza din pictura lui Parvu Mutu, pe bolta, Maica Domnului inconjurata de profetii: David, Solomon, Ieremia si Iezechiel (cei care au Profetit despre Fecioara Maria). De asemeni, doua registre reprezentand praznice imparatesti, pe profetii Moise si Aaron, precum si chipuri de cuviosi.

 

Paraclisul Schimbarea la Fata, a fost construit in 1695 o mică biserică, o capelă, specifică mânăstirilor si resedintelor episcopale sau mitropolitane, unde se desfăsoară slujbele zilnice, mai ales in anotimpul rece. Arhitectura sa joasă si pictura sa veche de mai bine de 300 de ani, înegrită de trecerea timpului, creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale crestinismului.

 

Cu toate că o parte din pictura naosului contine foarte multe asemănări cu pictura lui Pârvu Mutu Zugravu aflată în Biserica Veche, totusi nu putem sustine afirmatia că tot Pârvu ar fi lucrat si pictura Paraclisului. Probabil a fost un ucenic de-al lui, care a lucrat sub directa supraveghere a maestrului, ori a fost un pictor localnic sau un călugăr talentat în arta picturii bisericesti, a cărui identitate s-a pierdut în negura timpurilor.

 

În ceea ce priveste mesajul dogmatic si istoric al picturii, se cuvine mentionată. Aici avem reprezentata « Saptamana Patimilor ». În medalionul aflat pe bolta pronaosului, Întruparea Mântuitorului din  Fecioara Maria, este reprezentată cu o culoare dominant albă (puritatea divină a Mântuitorului), pruncul Iisus tinand în mâna stângă simbolul globului pământesc pictat cu culoare neagră,deoarece sensul Intruparii lui Hristos a fost de a ridica din mocirla pacatului neamul omenesc, ce cazuse prin neascultarea lui Adam si a Evei.

 

Biserica mare a Mânăstirii Sinaia a fost construită într-o primă formă, mai modestă decât cea de astazi, în perioada anilor 1842-1846, în timpul stareţilor Ioasaf şi Paisie,din fondurile mânăstirii. Pe vremea stareţului Nifon Popescu (1888-1909), pe latura sudică a incintei , a fost adaugată clopotniţa(1892), unde avea să fie instalat clopotul de 1.700 kg., adus de la Turnul Colţea, din Bucureşti.

 

În 1895, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la intemeierea manastirii, s-a deschis pentru public muzeul, prima expozitie de obiecte de cult din tara noastra. Sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile, care patrona averile mânăstirii, între anii 1897-1903 au avut loc mari lucrări de refacere, care au dat bisericii infăţişarea actuală. Arhitectul George Mandrea, cel care a condus aceste lucrări, a îmbinat stilul brâncovenesc cu cel moldovenesc.

 

Muzeul manastirii Sinaia, construit in anul 1895 cu ocazia bicentenarului manastirii, este primul muzeu religios din tara si adaposteste obiecte de cult de o valoare inestimabila,prima Biblie tradusa si tiparita in romana la Bucuresti (prin bunavointa domnitorului Serban Cantacuzino, in 1688) precum si o superba colectie de icoane. De asemenea, in biserica se mai gaseste epitaful executat de Ana Roth, o piesa lucrata cu acul si cu fir de aur si matase colorata pe panza de bumbac intre ani 1897-1900, din patrimoniul UNESCO.

 

In curtea vechii manastiri se gaseste cavoul lui Tache Ionescu, care a cerut prin testament sa fie ingropat la Sinaia, loc in care in tinerete a fost vindecat miraculos de o boala grava pentru vremea aceeia.