Mănăstirea Bogdana
„De Hristos iubitorul“ Voievod Ştefan cel Mare a fost şi el legat sufleteşte de Mănăstirea Bogdana, prima biserica din piatră din Moldova, locul unde îşi dormeau somnul de veci mulţi dintre străbunii săi. Mărturie stau şi astăzi inscripţiile de pe pietrele de pe mormintele din biserica „Sfântul Nicolae“:
Dreptmăritorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a înfrumuseţat acest mormânt mamei sale Stana, în anul 7026 (1518) luna ianuarie 28, sub episcopul Pahomie“.
Inceputurile manastirii si ale bisericii Sfantul Nicolae se pierd in negura vremurilor, in perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumusete aparte a indeplinit un rol istoric, religios si cultural deosebit. In ciuda intemperiilor vremii, biserica a rezistat peste veacuri cotropirilor tatare si turcesti, jafurilor, razboaielor si dominatiei hasburgice, constituind de-a lungul timpului o garantie a spiritului national romanesc.
Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos (Bodrog), amintita in 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a lui Negru Voda, in Moldova avem manastirea Sfantul Nicolae, ctitorita de Bogdan I.Monument de arhitectura, biserica Sfantul Nicolae a fost zidita, de voievodul Bogdan Voda (1359-1365), ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbanda in lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber si independent la rasarit de Carpati, în Tara Moldovei.
Acest sfant locas de inchinare avea sa-i fie si necropola atat lui, cat si urmasilor familiei sale, aici fiind ingropati domnitorii Moldovei pana in timpul lui Alexandru cel Bun, dar si rudele familiilor domnitoare.Arhitectura bisericii Sfantul Nicolae. Biserica Sfantul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, nealterata pana astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei.
Biserica Sfantul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremuri legate de intemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice intre arhitectura romanica, gotica si bizantina.Probabil primul strat de pictura dateaza din primele decenii ale sec. XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun.
In timpul voievodului Alexandru Lapusneanu, in anul 1558, se inregistreaza un nou strat de pictura. Un Alexandru Lapusneanu trelea strat de pictura ar fi din anii 1745-1750, in timpul episcopului Iacob Putneanul. Frescele ajunse in aceasta ultima faza sunt acoperite cu o pictura realizata in tempera, de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi in anul 1880.
In tabloul votiv, pictat in naos, Alexandru Lapusneanu alaturi de Bogdan I si de Alexandru cel Bun, se afla si Stefan cel Mare, dovada a executarii picturii in timpul sau.
In pronaosul bisericii se afla si moastele Sfantului Ierarh Leontie.
Dupa intemeierea statului si totodata a manastirii Bogdana, aici au fost puse bazele invatamantului religios din Moldova, prin infiintarea unei scoli. Nucleul acestei scoli era constituit din calugari si printre ucenicii calugarilor erau si mireni care deprindeau stiinta scrisului si a cititului pentru a deveni logofeti ai Cancelariei domnesti sau de dascali ceruti de treburile Cancelariei episcopale.
Manastirea Bogdana prin activitatea culturala desfasurata aici, inca de la intemeierea ei in primii ani ai constituirii statului feudal moldovean, prin scoala manastireasca si apoi prin tipografia ale carei carti au ajuns in Maramures si Ardeal si prin atelierele manastirii, s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural, contribuind la mentinerea unitatii de neam, de limba si credinta a romanilor.
Prin calitatile artistice, arhitecturale si decorative, manastirea Bogdana este astazi unul din monumentele reprentative ale patrimoniului artistic si cultural ale Romaniei, fiind inclusa in patrimoniul UNESCO, dovedind o veche si adanca traire a neamului nostru cu Divinitatea.
Într-una din zilele anului 1639, Rădăuţiul era în flăcări. Lumea fugea îngrozită pe străzi. Peste tot numai fum, iar focul părea că mistuie întreg oraşul. Sărăcimea căuta cu disperare să-şi salveze pielea, iar cei mai înstăriţi încercau să ascundă ori să ia cu ei ce se mai putea salva.
Nimeni nu ştia cine sunt năvălitorii şi de unde au apărut. Însă, tuturor le era clară intenţia asediatorilor: jaful. La mănăstirea Bogdana, însă, era slujbă. Cineva obişnuit cu atmosfera de la slujbele mănăstirii, însă, şi-ar fi putut da seama că înăuntrul bisericii, pe lângă slujbă, se mai petrecea ceva. Din timp în timp, câţiva călugări mai vânjoşi, îmbrăcaţi cu straie largi, ieşeau din biserică, dar aveau un pas apăsat, de parcă ar fi cărat cine ştie ce povară.
Călugării au auzit din timp despre grozăvia care se petrecea în oraş și au hotărât ca imediat să înceapă slujba privegherii şi să ascundă comoara cea mai valoroasă a mănăstirii: moaştele Sfântului Leontie. Dar unde să le ascunzi, când oraşul, curtea roiau de lume, iar biserica era şi ea, plină ochi?
Legenda spune că monahii s-au adunat ciorchine în naos, în faţa tabloului votiv, încât nimeni nu-şi putea da seama ce se întâmplă în mijloc. Au ferit lespezile de piatră de pe pardoseală şi au început să sape. Pământul scos era pus în traiste, iar călugării mai voinici le doseau pe sub largile rase şi le răsturnau prin dosul chiliilor, chiar în chilii, fără să-i vadă nimeni. După câteva ore, când privegherea era pe sfârşite, iar moaştele sfântului erau bine tăinuite, au apărut şi tâlharii.
Cât de mare a fost jaful ori câţi vor fi pierit de sabie nu se mai ştie, însă istoria a lăsat câteva indicii că, într-adevăr, în acea zi nefastă din 1639, Rădăuţiul nu a cunoscut milă.
Însuşi Vasile Lupu, domnitorul Moldovei din acei ani, a venit la Rădăuţi să vadă ce s-a întâmplat, şi tulburat de distrugerile văzute, ar fi spus cu tristeţe: „Domnia mea a văzut pe acea Sfântă Episcopie lipsită de oameni şi prădată de tâlhari“.
Curios este că, după acea invazie, moaştele sfântului Leontie au fost considerate pierdute, la fel ca toate odoarele prădate, semn că nimeni din cei care au plănuit ori au îngropat sfintele moaşte nu a mai rămas în viaţă.
A rămas doar o legendă, pe alocuri obscură, despre o comoară îngropată în graba mare de călugări, în timpul unei privegheri. Legenda se confirm.
Între anii 1974-1977, la biserica Mănăstirii Bogdana efectuat cercetări arheologice şi, din întâmplare sau poate chiar ispitiţi de legendă, arheologii au ferit lespezile de sub tabloul votiv, iar ce au găsit i-au pus într-o mare încurcătură. Adunând şi punând cap la cap tot felul de informaţii, misterul osemintelor necunoscute a fost elucidat.
Elementele din veşmintele găsite în mormânt plasau vechimea osemintelor în secolelor XIV-XV, iar acoperământul de mormânt era, fără nici un dubiu, de la începutul veacului al XVII-lea. Nu mai încăpea nici o îndoială: fuseseră descoperite moaştele sfântului Leontie, primul episcop de Rădăuţi, socotite pierdute timp de 350 de ani.
Indiciile arheologice erau întărite şi de menţiunea găsită în manuscrisele ieromonahului kievean Zaharia Kopâstenski, care spunea că „moaştele sfântului Leontie au stat în biserică în naos, în partea dreaptă, sub tabloul ctitoricesc“. „De Hristos iubitorul“ voievod Ştefan cel Mare a fost şi el legat sufleteşte de Mănăstirea Bogdana, locul unde îşi dormeau somnul de veci mulţi dintre străbunii săi. Mărturie stau şi astăzi inscripţiile de pe pietrele de pe mormintele din biserica „Sfântul Nicolae“:
„Dreptmăritorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a înfrumuseţat acest mormânt mamei sale Stana, în anul 7026 (1518) luna ianuarie 28, sub episcopul Pahomie“.
„Io Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei, în anul 7005 (1497) luna lui aprilie 11, a înfrumuseţat mormântul străbunicii sale, a cneaghinei Anastasia, care a dat Coţmanul acestui locaş, fiica lui Laţcu voievod, ea a răposat în anul 6928 (1419) luna martie 26“.
„Din mila lui Dumnezeu, Io Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit acest mormânt, străbunului său, bătrânului Bogdan voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 27“.
„Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta strămoşului său Laţcu Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 20, în timpul episcopului de Rădăuţi, Ioanichie“.
„Dreptmăritorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumuseţat mormânt strămoşului său Ioan Ştefan Voievod cel Bătrân, care a bătut pe unguri la Hindău, în anul 6988 (1480) luna mai 20“.
„Din mila lui Dumnezeu, binecinstitorul domnul nostru, Io Ştefan Voievod, domn a toată Ţara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta strămoşului său, Roman Voievod, domn al Ţării Moldovei, în anul 6987 (1479) luna decembrie 15“.
„Dreptmăritorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumuseţat acest mormânt moşului său Bogdan Voievod, fratele lui Alexandru Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 23 zile, spre veşnica lui pomenire“.
„Binecredinciosul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta unchiului său, Bogdan Voievod, fiul lui Alexandru Voievod în anul 6988 (1480) luna ianuarie 30“.
Istoria bisericii, la fel de zbuciumată ca şi istoria ţării În 1775, anul ocupării Bucovinei de către habsburgi, Bogdana avea 13 clădiri, semn că mănăstirea avea o viaţă înfloritoare. Habsburgii au închis, însă, mănăstirea în acelaşi an, transformând biserica „Sfântul Nicolae“ în biserică episcopală, chiliile călugărilor fiind transformate în adăposturi pentru cai. În 1782, după mutarea episcopiei la Cernăuţi, biserica „Sfântul Nicolae“ a fost transformată în biserică de parohie. Mănăstirea nu a mai fost reînfiinţată nici după eliberarea Bucovinei, în 1918, cea mai veche biserică de piatră din Moldova păstrându-şi statutul de biserică de parohie până în ultimii ani ai regimului comunist, când a fost închisă.
La 6 decembrie 1991, de ziua Sfântului Nicolae, după mai mult de 200 de ani, Mănăstirea Bogdana a fost redeschisă, slujbele mănăstireşti răsunând din nou în ctitoria voievodului Bogdan I. Mănăstirea Bogdana este unul dintre principalele repere ale spiritualităţii creştin-ortodoxe româneşti, un semn că românii au început orice faptă istorică cu o biserică.