Maica Domnului Protectoarea
Pelerini la Athos. Maica Domnului cu Sfântul său Acoperământ, protectoarea Sfântului Munte!
Maica Domnului are alături, de dreapta și de-a stânga, în genunchi, pe primii nevoitori athoniți: Cuvioșii Petru Athonitul și Athanasie Athonitul. Pe un prim registru circular sunt reprezentați 24 de Sfinți și ctitori athoniți, iar pe următorul 16 din cele 20 de mănăstiri.
Pictura mai prezintă dincolo de registrele circulare, celelalte 4 mănăstiri athonite, peșteri pustnicești, livezi, întâlnirea Sf. Athanasie cu Maica Domnului de la Izvorul de lângă Marea Lavră, venirea pe mare a Icoanei Maicii Domnului Portaitissa de la Iviron, „academia” duhovnicească de la Chilia Panagouda a Sfântului Paisie, Biserica Protaton din Karyes etc.
Deasupra, este Hristos Domnul, Creatorul a toate, binecuvântând.
Athosul este un tărâm vegheat de Maica Domnului, ocrotitoare a chinoviilor athonite ce dăruiesc pelerinilor pace și bucurie în Duhul Sfânt. Ne-am închinat la nenumărate sfinte moaște, ne-am reîntâlnit cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prezentă în icoanele sale făcătoare de minuni ce străjuiesc bisericile sau paraclisele mănăstirilor ori schiturilor din muntele monahilor. Frații mei de pelerinaj se arătau la fel de încântați ca mine, deși unii nu mergeau pentru prima dată pe urmele atâtor „sfinți grădinari” ai Maicii Domnului.
Ajungând în Sfântul Munte, nedumeririle mi s-au stins. Am înțeles că într-adevăr Athosul este un loc vegheat de Maica Domnului, ocrotitoarea pamânturilor athonite, cu locașuri sfinte - adevărate flori, ce aduc pelerinilor pace și bucurie, liniște și credință.. Nu-mi propun să aștern aici o istorie a acestor meleaguri feerice, unde mănăstirile, schiturile, chiliile, sihăstriile – adesea sfidând înălțimile ori genunile – înlesnesc pelerinului sârguincios întâlnirea cu Stăpâna „grădinii”. Voiesc să vă redau, în puţine rânduri, câteva clipe de bucurie, liniște, frânturi de rugăciuni, trăite pe binecuvântatul pământ athonit.
Când am purces către ținutul atât de râvnit de orice căutător de frumuseți nepieritoare s-a întâmplat ca marea, ce-l înconjoară din trei laturi să ne primească cu bucurie. Se întâmplat să nu întâlnim ne forțe care să tulbure apele, iar valurile năprasnice să muște cu o nestăvilită cruzime din țărmul istovit să țină piept talazurilor învolburate. Pe noi ne întâmpina un soare cald, de toamnă, o lumină moale, aurie, în care parcă ți se topea sufletul. Eram pe munte trecând de o zonă cam aridă, cu o vegetație firavă, am străbătut un loc ca de poveste. Puzderie de gângănii se țeseau pretutindeni, tremurând în suluri de raze. Pe ici, pe colo, zăream câte un pârâiaș încrețit în zâmbiri binevoitoare; pe malurile lui, desișuri de copaci tineri își dezvăluiau verdeața crudă la soare. Mașina, strecurându-se uşoară pe margini de prăpastii, ne ducea înspre primele obiective ale pelerinajului athonit, priveam și ne gândeam la istoria Sfantului Munte.
Multe sunt legendele Athosului. Astfel, poetul tragic Eschil îl menționeaza în corul ce deschide tragedia Agamemnon, unde aminteste naufragiul flotei persane plecate sa invadeze Grecia, intr-o furtuna violenta la poalele stancoase ale peninsulei.
In primele secole ale erei crestine, pare sa fi ramas mai degrabă neobservat, dar el este denumit Gradina Maicii Domnului. De ce? Sfantul Lazar vroia sa se întalneasca cu Maica Domnului, s-o revada. Trecuse multa vreme de cand plecase din Tara sfanta si n-o mai intalnise pe Maica lui Iisus Hristos. Lazar i-a trimis o barca mai mare, un fel de corabioara, din Cipru, pe celalalt tarm al Mediteranei, poate la Haifa, in care sa imbarce pe Maica Domnului si pe sfantul Ioan Evanghelistul, sa vina sa-i faca o vizita in Cipru. Si au pornit cu aceasta corabioara si au ajuns pe malul marii Egee, dincolo de Mediterana.Când Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan călătoreau spre insula Cipru, din rânduiala lui Dumnezeu s-a ridicat o furtună pe mare și corabia a fost dusă în apropierea Muntelui Atonului. Acesta era teritiriul harazit de Fiul Său, atunci când Sfinții Apostoli au plecat in lume la propovădruie, tragând la sorți teritoriile.
Văzând frumusețea locului, Preasfânta Fecioară a cerut Fiului ei să-i dăruiască acest munte, ca să-l aibă ca moștenire. Atunci, s-a auzit un glas zicând: „Primește acest loc ca moștenire și în el își vor afla scăparea toți care vor să se mântuiască”. Coborând, la tărm, Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan toți idolii din munte au căzut cu fetele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăti; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, fără orânduială, ca niciodată, a strigat: Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrâni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia întrânsul, sfărâmând coama întreagă a muntelui si prăbusindu-se în adâncurile mării.
Aceasta i-a speriat și mai mult pe locuitori. Ajungând la limanul lui Climent, au aflat pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan, care le-au vestit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre răstignirea, învierea și înălțarea Lui la ceruri. Auzind toate acestea, oamenii s-au închinat adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos și au mulțumit Maicii Domnului pentru acest mare dar. Apoi, s-au botezat cu toții și și-au sfărâmat capiștile și idolii dintr-însele.
Maica Domnului i-a învățat, i-a povățuit și le-a zis că „acest loc îmi este dat mie de Fiul și Dumnezeul meu”. După care, binecuvântându-i, le-a zis: „Să fie darul lui Dumnezeu în locul acesta și asupra celor ce vor viețui aici cu credință și cu bună cucernicie și a celor ce vor păzi poruncile Fiului și Dumnezeului meu. Și toate cele pământești le vor avea cu îndestulare și fără multă osteneală. Viață cerească li se va dărui lor și mila Fiului meu nu se va ridica de la dânșii. Locului acestuia eu îi voi fi apărătoare și fierbinte mijlocitoare către Dumnezeu și pentru cei ce vor viețui aici”.
Apoi s-a urcat din nou pe corabie, lăsându-i pe toți cu lacrimi în ochi de bucurie pentru marele dar pe care-l primiseră, dar și cu lacrimi de întristare pentru despărțirea de Maica lui Dumnezeu. Si de atunci, Athosul, acest pamant binecuvantat, din Gradina Fecioarei Marii, s-au dezvoltat toate formele traiului monastic si modul de viata cuviincioasa a calugarilor Ortodoxiei a dat renume acestui Munte, un Munte al Sfintilor.
De acolo Maica Domnului a venit in Cipru, l-a intalnit pe Lazar si i-a adus in dar doua mânecuțe arhieresti, lucrate de ea. Maica Domnului era o foarte buna brodeuza. Ea lucrase si perdeaua de la Templul sfant din Ierusalim, cat a fost inca la Templu, ca vietuitoare. I-a facut cadou aceste manecute si un omofor, lucrat tot de mana sfintita a Maicii Domnului. Lazar, fara indoiala, a fost foarte bucuros, i-a multumit, si Maica s-a intors inapoi in Tara Sfanta, iar Lazar a ramas mai departe in Cipru, pana la sfarsitul vietii lui.
Această făgăduință nu o face altcineva, ci Preasfânta și Preacurata Maică a lui Dumnezeu pentru cei care părăsesc toate și vin în Sfântul Munte și se încredințează în mâinile ei cele preacurate și preasfinte. O, cât de bogați suntem noi, cei care avem o astfel de Maică preabună și preamilostivă!
Si ea ne iubește.
Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.
Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.
Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea mai fericită.
Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.
Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.
Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut.
Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.
Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.
Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de acest interes.
Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.
Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.
Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.
Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.
După încreștinare, Sfântul Munte a ajuns aproape de pustiire. Când a rânduit Bunul Dumnezeu și Preasfânta Lui Maică, au început să vină unii bărbați râvnitori, care s-au nevoit și s-au sfințit aici, precum a fost Sfântul Petru Atonitul, care a auzit din gura Maicii Domnului următoarea făgăduință: „Părinte, în Muntele Athonului va fi odihna ta! Pe acest Munte l-am ales eu dintre toate părțile pământului și am hotărât să-l afierosesc spre a fi locuință călugărilor și pustnicilor și are să se numească «sfânt» și câți vor locui într-însul și vor voi să se lupte cu dușmanul obștesc al omenirii, adică cu diavolul, eu însăși voi lupta alături de ei, voi fi cu dânșii în toată viața lor, mă voi face lor ajutătoare nebiruită, îi voi învăța cele ce se cuvine să le facă și îi voi sfătui la cele ce se cuvine să nu le facă. Mă voi face lor mai înainte gânditor, doctor și le voi purta de grijă, atât pentru hrana și doctoria care întăresc și folosesc trupul, cât și pentru hrana și doctoria care împuternicesc sufletul; și nu-i voi lăsa să cadă de la bine și de la fapta lor cea bună. Și aceasta o voi face în viața lor; iar după moarte voi înfățișa Fiului și Dumnezeului meu pe aceia care cu iubire de Dumnezeu și întru pocăință își vor săvârși viața lor în muntele acesta și le voi cere de la Dânsul desăvârșită iertare a păcatelor”.
Mulțumindu-i Maicii Domnului pentru găzduire, am pornit spre alte flori din preafrumoasa ei grădină, ne-am reîntâlnit cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prezentă în icoanele sale făcătoare de minuni ce străjuiesc bisericile sau paraclisele mănăstirilor ori schiturilor din muntele monahilor. În călătoria noastră zăream uneori vârful Athonului, atingând maiestuos înaltul cerului, îmbrățișându-se cu norii tiviți pe alocuri cu chenare aurii. Alteori, hăurile măgurii se scăldau în apele mării de un albastru sidefat, voind parcă să ne deslușească lămurit armonia dintre pământ și apă, dintre mare și munte, care a chemat cu tainică glăsuire călugări din atâtea părți ale pământului, ce s-au retras din lume, ca s-o binecuvânteze de aici prin necurmatele lor rugăciuni. (postat pe fb de ioan monahul)