Mai avem puține zile pâna la Buna Vestire
Mai avem puține zile pâna la Buna Vestire, care este sarbatorită de Biserica pe 25 martie care in acest an cade duminica, un mare Praznic Împaratesc, așa cum merita Împarateasa Cerurilor și al pământului. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu si este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului.
Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie. Sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului. Variatia datei de praznuire a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.
Ea este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.
„Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38).
Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Duh, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei.
Nicolae Cabasila ne marturiseste ca: Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam, nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei.
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul îl binevesteşte; pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har,Domnul este cu tine ! Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană! (Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)
„Pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare în lăuntrul veacurilor începutul existenţei. Căci încă dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită unirea mărginitului şi a nemărginitului, a măsuratului şi a nemăsuratului, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării. Iar această taină s-a arătat în Hristos, Care S-a arătat în zilele mai de pe urmă, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu.”
Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai înalt al iubirii Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc. Dar şi omenirea a înaintat spre această unire cu Dumnezeu printr-o îndelungată pregătire sfinţitoare. Multe veacuri au trecut în această progresivă purificare de toate căderile în păcat pentru ca umanitatea să rodească o făptură, a cărei voinţă să se unească în chip desăvârşit cu voia dumnezeiască în vederea realizării mântuirii, o fiinţă vrednică de a fi sălaş al Celui Preaînalt.
Lanţul generaţiilor prezentat în Evanghelia după Luca (3, 23-38) reprezintă şi continuitatea nădejdii mântuirii şi a apropierii succesive de Dumnezeu a omenirii prin strămoşii după trup ai lui Hristos.
Maria, prunca de trei ani, rodul rugăciunii şi răbdării părinţilor ei înaintaţi în vârstă şi în sfinţenie – Drepţii Ioachim şi Ana, a fost oferită lui Dumnezeu cu toată inima şi mulţumirea pentru a sluji la templul Lui din Ierusalim. Prin vieţuirea ei sfântă, prin frumuseţea virtuţilor care îi împodobeau sufletul şi trupul, Curata Fecioară a agonisit în chip deplin harul lui Dumnezeu. Iar după 12 ani, „la plinirea vremii” Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu să-i aducă închinăciunea şi cea mai binecuvântată, îmbucurătoare şi dorită vestire din câte a primit vreodată neamul omenesc – Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” (Luca 1, 28). Arhanghelul Gavriil îi vesteşte „taina cea din veac ascunsă”, şi necuprinsă de vreo cugetare omenească sau îngerească. Iar răspunsul Preasfintei Fecioarei Maria „Fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1, 38) face roditoare Buna Vestire a îngerului „Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). Preacurata Fecioară se oferă pe ea însăşi nu doar cu trupul ci şi cu mintea, voinţa şi toate cele care dau măsura omului întreg, deplin, astfel încât rolul ei în iconomia Întrupării este unul activ şi lucrător.
Aşadar, minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi şi a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa şi credinţa Preacuratei Fecioare.
Buna Vestire – în limba greacă Evanghelismos, în limba slavonă Blagoveştenie – a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost sărbătorită la 25 martie încă din prima jumătate a secolului al V-lea, odată cu generalizarea prăznuirii Naşterii Domnului la 25 decembrie. Deşi această precizare calendaristică nu a fost iniţial respectată în unele comunităţi locale şi pentru că situează în perioada Postului Mare un praznic în care creştinii îşi manifestă bucuria venirii în lume a Mântuitorului, la Sinodul Quinisext (II Trullan) din anul 692, Biserica a clarificat toate problemele de ordin liturgic. De atunci, Buna Vestire este sărbatorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica a rânduit dezlegare la peşte, în orice zi ar cădea aceasta. Iconografia Bunei Vestiri se sprijină atât pe relatarea evanghelică propriu-zisă, purtând şi influenţa unor scrieri apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob şi cea a lui Pseudo-Matei (redactate la sfârşitul secolului al III-lea), cât şi pe interpretarea ei imnografică. Strofele Acatistului şi Cântările de la Vecernia şi de la Utrenia Praznicului Bunei Vestiri sunt organizate sub forma unui dialog între Înger şi Fecioară marcat de tensiunea spirituală a alegerii care avea să aducă mântuirea omenirii. De obicei, în reprezentările iconografice ale Bunei Vestiri se pune accentul pe unul din cele trei momente ale evenimentului: închinarea şi vestirea îngerului, temerile, mirarea şi reticenţa iniţială a Fecioarei Maria, consimţământul ei final.
„Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul, să binevestească Fecioarei zămislirea şi cugeta întru sine, de minune spăimântându-se: Cum Cel ce este necuprins întru cele de sus, din Fecioară va să Se nască? Cel ce are scaun cerul şi aşternutul picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape. Spre care cei cu câte şase aripi şi cei cu ochi mulţi a privi nu pot, Acela numai prin cuvânt a Se întrupa dintr-însa a binevoit! Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta.” ( Stihiră la Vecernia mare a Bunei Vestiri, glas 6)
„În cetatea Nazaret venind Gavriil, ţie cetăţii Împăratului Hristos celei însufleţite s-a închinat,strigând către tine: Bucură-te, binecuvântată, de Dumnezeu dăruită!” (Stihira a III-a de la Vecernia mică)
„Ce este chipul tău cel de foc? Lui Gavriil cea curată cu mirare a zis. Care este a ta dregătorie şi putere a cuvintelor” „Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepărtată de la desfătarea dumnezeiască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea neobişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.” (Utrenie, Cântarea 3, 4)
„Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie. Rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată.” („Şi acum…” de la Litie, glas 2)
Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut?” (Utrenie, Sedealna a III-a după Polieleu)
„Cel ce de toate este necuprins şi de toate nevăzut, cum putea Acesta să Se sălăşluiască în pântecele unei Fecioare, pe care Însuşi l-a zidit.” (Utrenie, Cântarea 5, 4) „Cuvintele pe care mi le grăieşti, curată, a strigat iarăşi îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel adevărat, Care Se va întrupa din tine mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie.” (Cântarea 8, 5) „Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale. Dar acesta este de nespus. Ci Duhul Sfânt cu putere Lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.”(Cântarea3,3)
„Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană.” (Vecernia mare, Stihira a III-a).
„Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu” (Stihira a IV-a)
Se întâmpla adesea ca, atunci când cineva mai mult sau mai puţin cunoscut ţie trece pragul acestei vieţi, sa afli fie ca a dus o viaţa de sfânt, fie ca în viaţa a facut mult mai multe lucruri bune decât ai avut cunoştinţa. Şi asta te şi bucura, dar te şi întristeaza, pentru ca nu le-ai cunoscut adevarata valoare. Au trecut prin viaţa cu discreţie.
Cu mirare aflăm, uneori, că în lumea în care trăim zi de zi, printre noi, nevăzuţi, nebăgaţi în seamă, se strecoară sfinţi. Poţi afla, de pildă, despre cineva, dintr-o relatare a unui martor, că, într-un anumit moment faţa şi mâinile i-au fost transfigurate de o lumină din altă lume.
In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.
Insuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu deschide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.
In această stare, de ascultare, de receptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Trăia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune. Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră.
Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşarte ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta. Respira, fără îndoială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor.
Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea omenească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu! Ce va fi simţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt! Am simţit, poate, şi noi, vreo uşoară adiere a Duhului.
Însă ea a trăit pe pământ nedespărţită nici măcar o clipă de El. Aşa se explică adevărul ne-păcătuirii ei: căci nu s-ar fi putut, având păcat, să fie într-o atât de mare măsură locuită de Duhul Sfânt, încât să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.
Să simţi că în inima ta se naşte Iisus… Inţelesurile dumnezeieşti se revelează mai cu seamă simbolic. In felul acesta taina rămâne întreagă, neştirbită de cugetarea strict raţională, şi accesibilă, totodată, în grade diferite fiecăruia după curăţia — iar nu după ştiinţa – sa. De aceea, cred că am putea vedea în Maica Domnului un prototip al fiecăruia dintre noi. Am putea învăţa de la ea cum să trăim, ce am putea şi noi face, ca să Se sălăşluiască Domnul în noi, în inimile noastre. Asa se explica, probabil, şi marea evlavie pe care monahii o au la Maica Domnului: pentru că ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos.
Cu adevărat, Domnul a venit atunci în lume în istorie, prin ea. Arhanghelul Gavriil ne-a adus — ei şi nouă — vestea cea bună a coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu care să ne scape de moarte (a sufletului mai întâi, a trupului mai pe urmă).
Insa această vestire a Arhanghelului poate că ni se adresează tuturor, începând cu Maica Domnului. Căci toţi trebuie sa ne facem sălaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a putea locui Hristos în noi.
Şi, chiar dacă pare greu de crezut ca aceasta se mai poate întâmpla în zilele şi în lumea actuală, sunt printre noi oameni care ne-au arătat şi ne arată că se poate.
Daca un Părinte Galeriu a putut să împrăştie atâta lumină, trăind ca şi noi, în mijlocul unui oraş zbuciumat şi murdar, nu de puţine ori cu manele date la maxim în vecini, şi rugându-se, iubind, jertfindu-se, s-a făcut transparent harului dumnezeiesc, pe care şi noi l-am simţit iradiind din el, înseamnă că se poate. O chemare a îngerului este pentru fiecare dintre noi.
De noi ţine să ne facem surzi sau să-i răspundem: Fie mie după cuvântul tău! (postat pe fb de ioan monahul)
Mai avem puține zile pâna la Buna Vestire, care este sarbatorită de Biserica pe 25 martie care in acest an cade duminica, un mare Praznic Împaratesc, așa cum merita Împarateasa Cerurilor și al pământului. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu si este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului.
Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie. Sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului. Variatia datei de praznuire a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.
Ea este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.
„Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea”. (Luca I, 26-38).
Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Duh, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei.
Nicolae Cabasila ne marturiseste ca: Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam, nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei.
Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul îl binevesteşte; pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har,Domnul este cu tine ! Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană! (Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)
„Pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare în lăuntrul veacurilor începutul existenţei. Căci încă dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită unirea mărginitului şi a nemărginitului, a măsuratului şi a nemăsuratului, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării. Iar această taină s-a arătat în Hristos, Care S-a arătat în zilele mai de pe urmă, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu.”
Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai înalt al iubirii Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc. Dar şi omenirea a înaintat spre această unire cu Dumnezeu printr-o îndelungată pregătire sfinţitoare. Multe veacuri au trecut în această progresivă purificare de toate căderile în păcat pentru ca umanitatea să rodească o făptură, a cărei voinţă să se unească în chip desăvârşit cu voia dumnezeiască în vederea realizării mântuirii, o fiinţă vrednică de a fi sălaş al Celui Preaînalt.
Lanţul generaţiilor prezentat în Evanghelia după Luca (3, 23-38) reprezintă şi continuitatea nădejdii mântuirii şi a apropierii succesive de Dumnezeu a omenirii prin strămoşii după trup ai lui Hristos.
Maria, prunca de trei ani, rodul rugăciunii şi răbdării părinţilor ei înaintaţi în vârstă şi în sfinţenie – Drepţii Ioachim şi Ana, a fost oferită lui Dumnezeu cu toată inima şi mulţumirea pentru a sluji la templul Lui din Ierusalim. Prin vieţuirea ei sfântă, prin frumuseţea virtuţilor care îi împodobeau sufletul şi trupul, Curata Fecioară a agonisit în chip deplin harul lui Dumnezeu. Iar după 12 ani, „la plinirea vremii” Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu să-i aducă închinăciunea şi cea mai binecuvântată, îmbucurătoare şi dorită vestire din câte a primit vreodată neamul omenesc – Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” (Luca 1, 28). Arhanghelul Gavriil îi vesteşte „taina cea din veac ascunsă”, şi necuprinsă de vreo cugetare omenească sau îngerească. Iar răspunsul Preasfintei Fecioarei Maria „Fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1, 38) face roditoare Buna Vestire a îngerului „Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). Preacurata Fecioară se oferă pe ea însăşi nu doar cu trupul ci şi cu mintea, voinţa şi toate cele care dau măsura omului întreg, deplin, astfel încât rolul ei în iconomia Întrupării este unul activ şi lucrător.
Aşadar, minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi şi a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa şi credinţa Preacuratei Fecioare.
Buna Vestire – în limba greacă Evanghelismos, în limba slavonă Blagoveştenie – a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost sărbătorită la 25 martie încă din prima jumătate a secolului al V-lea, odată cu generalizarea prăznuirii Naşterii Domnului la 25 decembrie. Deşi această precizare calendaristică nu a fost iniţial respectată în unele comunităţi locale şi pentru că situează în perioada Postului Mare un praznic în care creştinii îşi manifestă bucuria venirii în lume a Mântuitorului, la Sinodul Quinisext (II Trullan) din anul 692, Biserica a clarificat toate problemele de ordin liturgic. De atunci, Buna Vestire este sărbatorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica a rânduit dezlegare la peşte, în orice zi ar cădea aceasta. Iconografia Bunei Vestiri se sprijină atât pe relatarea evanghelică propriu-zisă, purtând şi influenţa unor scrieri apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob şi cea a lui Pseudo-Matei (redactate la sfârşitul secolului al III-lea), cât şi pe interpretarea ei imnografică. Strofele Acatistului şi Cântările de la Vecernia şi de la Utrenia Praznicului Bunei Vestiri sunt organizate sub forma unui dialog între Înger şi Fecioară marcat de tensiunea spirituală a alegerii care avea să aducă mântuirea omenirii. De obicei, în reprezentările iconografice ale Bunei Vestiri se pune accentul pe unul din cele trei momente ale evenimentului: închinarea şi vestirea îngerului, temerile, mirarea şi reticenţa iniţială a Fecioarei Maria, consimţământul ei final.
„Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul, să binevestească Fecioarei zămislirea şi cugeta întru sine, de minune spăimântându-se: Cum Cel ce este necuprins întru cele de sus, din Fecioară va să Se nască? Cel ce are scaun cerul şi aşternutul picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape. Spre care cei cu câte şase aripi şi cei cu ochi mulţi a privi nu pot, Acela numai prin cuvânt a Se întrupa dintr-însa a binevoit! Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta.” ( Stihiră la Vecernia mare a Bunei Vestiri, glas 6)
„În cetatea Nazaret venind Gavriil, ţie cetăţii Împăratului Hristos celei însufleţite s-a închinat,strigând către tine: Bucură-te, binecuvântată, de Dumnezeu dăruită!” (Stihira a III-a de la Vecernia mică)
„Ce este chipul tău cel de foc? Lui Gavriil cea curată cu mirare a zis. Care este a ta dregătorie şi putere a cuvintelor” „Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepărtată de la desfătarea dumnezeiască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea neobişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.” (Utrenie, Cântarea 3, 4)
„Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie. Rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată.” („Şi acum…” de la Litie, glas 2)
Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut?” (Utrenie, Sedealna a III-a după Polieleu)
„Cel ce de toate este necuprins şi de toate nevăzut, cum putea Acesta să Se sălăşluiască în pântecele unei Fecioare, pe care Însuşi l-a zidit.” (Utrenie, Cântarea 5, 4) „Cuvintele pe care mi le grăieşti, curată, a strigat iarăşi îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel adevărat, Care Se va întrupa din tine mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie.” (Cântarea 8, 5) „Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale. Dar acesta este de nespus. Ci Duhul Sfânt cu putere Lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.”(Cântarea3,3)
„Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană.” (Vecernia mare, Stihira a III-a).
„Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu” (Stihira a IV-a)
Se întâmpla adesea ca, atunci când cineva mai mult sau mai puţin cunoscut ţie trece pragul acestei vieţi, sa afli fie ca a dus o viaţa de sfânt, fie ca în viaţa a facut mult mai multe lucruri bune decât ai avut cunoştinţa. Şi asta te şi bucura, dar te şi întristeaza, pentru ca nu le-ai cunoscut adevarata valoare. Au trecut prin viaţa cu discreţie.
Cu mirare aflăm, uneori, că în lumea în care trăim zi de zi, printre noi, nevăzuţi, nebăgaţi în seamă, se strecoară sfinţi. Poţi afla, de pildă, despre cineva, dintr-o relatare a unui martor, că, într-un anumit moment faţa şi mâinile i-au fost transfigurate de o lumină din altă lume.
In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.
Insuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu deschide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.
In această stare, de ascultare, de receptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Trăia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune. Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră.
Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşarte ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta. Respira, fără îndoială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor.
Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea omenească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu! Ce va fi simţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt! Am simţit, poate, şi noi, vreo uşoară adiere a Duhului.
Însă ea a trăit pe pământ nedespărţită nici măcar o clipă de El. Aşa se explică adevărul ne-păcătuirii ei: căci nu s-ar fi putut, având păcat, să fie într-o atât de mare măsură locuită de Duhul Sfânt, încât să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.
Să simţi că în inima ta se naşte Iisus… Inţelesurile dumnezeieşti se revelează mai cu seamă simbolic. In felul acesta taina rămâne întreagă, neştirbită de cugetarea strict raţională, şi accesibilă, totodată, în grade diferite fiecăruia după curăţia — iar nu după ştiinţa – sa. De aceea, cred că am putea vedea în Maica Domnului un prototip al fiecăruia dintre noi. Am putea învăţa de la ea cum să trăim, ce am putea şi noi face, ca să Se sălăşluiască Domnul în noi, în inimile noastre. Asa se explica, probabil, şi marea evlavie pe care monahii o au la Maica Domnului: pentru că ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos.
Cu adevărat, Domnul a venit atunci în lume în istorie, prin ea. Arhanghelul Gavriil ne-a adus — ei şi nouă — vestea cea bună a coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu care să ne scape de moarte (a sufletului mai întâi, a trupului mai pe urmă).
Insa această vestire a Arhanghelului poate că ni se adresează tuturor, începând cu Maica Domnului. Căci toţi trebuie sa ne facem sălaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a putea locui Hristos în noi.
Şi, chiar dacă pare greu de crezut ca aceasta se mai poate întâmpla în zilele şi în lumea actuală, sunt printre noi oameni care ne-au arătat şi ne arată că se poate.
Daca un Părinte Galeriu a putut să împrăştie atâta lumină, trăind ca şi noi, în mijlocul unui oraş zbuciumat şi murdar, nu de puţine ori cu manele date la maxim în vecini, şi rugându-se, iubind, jertfindu-se, s-a făcut transparent harului dumnezeiesc, pe care şi noi l-am simţit iradiind din el, înseamnă că se poate. O chemare a îngerului este pentru fiecare dintre noi.
De noi ţine să ne facem surzi sau să-i răspundem: Fie mie după cuvântul tău! (postat pe fb de ioan monahul)