Lumina lumii
La Sfînta Liturghie cîntăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinîndu-ne”. Această lumină nu este altcineva decât Domnul nostru Iisus Hristos. El a spus despre sine: „Eu sunt lumina lumii: cel ce vine după mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții" (Ioan 8, 12). Proorocul Isaia a vestit că Mesia va fi „lumina popoarelor" (Isaia 42, 6), iar dreptul Simeon, când a luat pe pruncul Iisus în brațe, a spus: „Acesta va fi lumină spre luminarea neamurilor" (Luca 2, 32). Cuvântul lui Dumnezeu a venit în lume ca să fie lumină „care luminează pe tot omul" (Ioan 1, 9).
În Sfânta Liturghie noi vedem tainic pe Iisus Hristos, lumina lumii; ne întâlnim cu EL, îi ascultăm Evanghelia, vestea cea bună a mântuirii noastre, și îl primim pe EL în viața noastră. De aceea, creștinul adevărat este un fiu al luminii, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 13, 13); el nu umblă după poftele păcatului care îl duc în întuneric și la moarte.
Sfintenia se manifesta intotdeauna ca lumina. Din acest adevar traieste Evanghelia lui Hristos si in lumea aceasta si in cea ingereasca, in Schimbarea la Fata a Mantuitorului Hristos ni se infatiseaza modelul transformarii fiecaruia dintre noi prin sfintenie in lumina (vezi Matei 17,2; Luca 9,29). Transfigurati prin sfintenie, sfintii revarsa pururea razele luminii celei pline de har care, uneori, prin harul lui Dumnezeu, poate straluci din ei ca un soare. Lucrul acesta se intampla foarte adesea sfintilor Asceti. Iata cateva exemple.
“Era un oarecare avva Pamvo si despre acesta se spune ca a staruit trei ani cerand de la Dumnezeu si zicand: “Doamne, nu ma slavi pe mine pe pamant!”; si Dumnezeu l-a slavit pe el atat de mult, incat nu putea cineva sa-l priveasca in fata, din pricina slavei pe care o raspandea fata lui”.
“Spuneau despre avva Pamvo, ca asa cum Moise a luat chipul slavei lui Adam atunci cand a fost slavita fata lui, tot asa si fata lui avva Pamvo stralucea si era intocmai ca un imparat sezand pe tronul lui; in acelasi chip era si avva Silvan si avva Sisoe “.
“Spuneau despre avva Sisoe, ca atunci cand urma sa se savarseasca, in timp ce parintii se gaseau asezati langa el, fata lui stralucea ca soarele; si le spunea lor: “Iata avva Antonie a venit”; iar dupa putina vreme, le spunea: “Iata, ceata Proorocilor a venit”; si fata lui stralucea si mai mult, si le zicea: “Iata ceata Apostolilor a venit”; si fata lui s-a umplut indoit de lumina. Si iata-l ca vorbea cu unii: iar batranii s-au rugat de el, spunand: “Cu cine vorbesti, Parinte?” Si acela le-a zis: “Iata ingerii au venit sa ma ia si-i rog sa fiu lasat sa ma pocaiesc putin”. Si batranii i-au zis lui: “N-ai nevoie sa te pocaiesti, Parinte!” Dar batranul le-a zis: “inca nu stiu sa fi pus inceput”; si atunci toti au aflat ca este desavarsit. Si din nou fata lui s-a facut ca soarele. Si toti au strigat, iar el le-a zis lor: “Vedeti, Domnul a venit si zice: Aduceti-Mi vasul pustiului”; si indata si-a dat duhul. Si a fost ca un fulger; si toata casa s-a umplut de buna-mireasma”.
Un exemplu asemanator avem in timpurile mai noi pe Sfantul Serafim din Sarov (Convorbirea cu Motovilov).
Transformat prin nevointele in har, omul devine treptat din ce in ce mai sfant si mai luminos. A trai cineva in spirit evanghelic inseamna sa reverse lumina Cuvantului lui Dumnezeu, lumina dumnezeiasca necreata, sa se transforme in lumina, sa devina lumina, pentru ca viata si lumina sunt de-o-fiinta in Dumnezeu si in Dumnezeul-om (vezi Ioan 1,9) si de aici si in toti crestinii adevarati. Aceasta stralucire a Luminii celei pline de har este infatisata in Sfintele Icoane, printr-un nimb de lumina. Trasatura caracteristica a personalitatii sfantului este aceea ca el iradiaza lumina adevarului vesnic, a dreptatii, a sfinteniei si frumusetii.
“Si lumina in intuneric lumineaza si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5).
Imparatia mortii se intinde cat si omul; pe cat omul face sa creasca influenta lui in jurul sau, pe atat se intinde si moartea; aceasta este soarta lui tragica in lume. Veti fi observat ca in univers nimic nu este muritor decat numai omul si cele din jurul lui. Umanismul! Un joc pueril si zadarnic in angrenajul morii asurzitoare a mortii. Prin pacat si prin moarte omul a transformat lumea aceasta intr-o infricosatoare monstruozitate. Si chiar si oamenii mai putin sensibili si-ar fi pierdut capul in grozaviile acestea ale pamantului, daca nu li s-ar fi dat lumina “logosica” dumnezeiasca, ce lumineaza in drumul lui, pe tot omul in intunericul cel nepatruns al pacatului si al mortii (vezi Ioan 1,9; II Corinteni 4,6).
Lumina, Hristos, “a venit in lume si oamenii au iubit mai mult intunericul (adica pacatul, moartea, raul), decat lumina”. De ce? – “Pentru ca faptele lor sunt rele. Tot cel ce face cele rele uraste lumina (“tot”: si eu, si tu, cand facem raul) si nu vine spre lumina, ca faptele lui sa nu fie vadite ca sunt rele” (Ioan 3,19-20). Exista o tainica identitate intre lumina si binele dumnezeiesc cel vesnic dupa cum, iarasi, exista o unitate fatala intre intuneric si raul satanic, si de aici se explica ura intunericului si a raului impotriva a tot ceea ce este luminos si bun.
“Cel ce face adevarul vine la lumina ca sa se vadeasca lucrurile lui, ca sunt lucrate in Dumnezeu” (Ioan 3,21).
Lumea este cufundata in intunericul pacatului. Si in acest intuneric infricosator numai minunatul nostru Domn a putut sa spuna despre Sine:
“Eu sunt Lumina lumii; cel ce urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric si va avea Lumina Vietii” (Ioan 8,12).
Fara minunatul Domn Iisus, lumea este un intuneric misunand de fantome. Atunci cand ii priviti cu ochiul lui Hristos, oamenii fara Hristos nu vi se par ca niste infricosatoare fantome? Si lucrurile nu vi se par ca niste umbre fantastice, din care iese la iveala fiara cea oarba a mortii? Daca aveti curajul sa priviti spaima in fata, veti simti acest lucru si atunci nu va ramane altceva decat jalea si doliul pentru Hristos. Pentru ca, umbland fara de Hristos, in acest teatru al umbrelor care este lumea, omul “nu stie incotro merge” (vezi Ioan 12,35). Ca sa afle unde merge si care este drumul care duce din aceasta lume in cealalta, omul trebuie sa devina fiu al luminii. Cum? – Prin credinta in Hristos ca Lumina lumii, pentru ca intr-o astfel de credinta omul insusi se naste din lumina si devine copil al luminii, fiu al luminii (vezi Ioan 12,36).
Credinta in Hristos nu numai ca-l elibereaza pe om de intuneric, dar il si transforma in lumina, in fiu al luminii. De aceea zice Mantuitorul despre Sine Insusi:
“Eu am venit lumina in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intru intuneric” (Ioan 12,46).
Si, intr-adevar, oricine a crezut cu adevarat in Hristos nu ramane in intunericul mortii si nici nu va ramane vreodata. De aceea, credinciosii sunt luminati, iar cu lumina dumnezeiasca a sufletului lor lumineaza toate tainele cerului si ale pamantului. Acest lucru l-a avut in vedere, Apostolul Pavel cand scria crestinilor:
“Candva ati fost intuneric, acum sunteti lumina in Domnul; umblati ca fii ai luminii” (Efeseni 5,8. Vezi si I Petru 2,9).
Sunteti intuneric prin pacat, prin rautate, prin moarte, iar “in Domnul” ati devenit lumina, adica prin Domnul, Care este sfintenia adevarata si lumina adevarata. Marturisind iarasi acest lucru, Apostolul scria crestinilor:
“Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; nu suntem ai noptii si intunericului “ (I Tesaloniceni 5,5), pentru ca Domnul Dumnezeul nostru este Parintele luminilor, al tuturor luminilor (Iacob 1,17).
Sfintii cei purtatori de Dumnezeu sunt lumina lumii, luceferii lumii (Matei 5,14; Ioan 8,12; Filipeni 2,15); de aceea, intunericul pacatului nu poate sa-i cuprinda; nu sunt insa lumina, prin ei insisi, ci datorita lui Hristos Care este in ei; ei sunt numai detinatori credinciosi si purtatori ai luminii lui Hristos. Dar ei, sfintii, continua sa lumineze si dupa moartea lor, pentru ca ei raspandesc raze nu numai prin cuvintele lor sfinte, ci si prin sfintele lor moaste. Exemplul cel mai lamurit sunt pentru noi moastele Sfantului Sava. De aceea le-au si ars turcii. Dar este oare cu putinta sa arda cineva lumina si focul? Pentru ca atunci focul devine si mai mare…
“Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu; de cine ma voi infricosa?” (Psalm 26,1).
Dumnezeu este sfintenia desavarsita si lumina absoluta, de aceea “intuneric nu este nicicum in El” (I Ioan 1,5). Noi suntem cu El “daca umblam in lumina, dupa cum El este in lumina” (I Ioan 1,7). Comuniunea cu El este o comuniune cu lumina, pentru ca sfintenia se hraneste cu lumina. Aceasta este o lege pentru viata evanghelica in Hristos. Lumina dumnezeiasca si sfintenia deschid ochii sufletului nostru catre realitatile vesnice atat ale acestei lumi cat si ale celeilalte, in timp ce intunericul pacatului orbeste si nu ne lasa sa vedem nimic din ceea ce este dumnezeiesc si vesnic, nici in lumea aceasta nici dincolo de ea (vezi Ioan 2,10; Efeseni 1,18).
Sfintenia este nevointa (asceza) in har, de aceea si cultura este o astfel de nevointa (asceza). Omul le dobandeste pe amandoua daca castiga virtutile evanghelice. Pentru ca Domnul adevarului ne-a zis:
“Deci, daca voi, fiind rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El?“ (Luca 11,13).
Si, intr-adevar, L-a dat atator si atator sfinti purtatori de Duh si il da si-l va da intotdeauna. Dar cu o conditie, pe care Sfantul Ioan Hrisostom o formuleaza in chipul urmator:
“Supune-te lui Dumnezeu in poruncile Lui, ca sa te auda pe tine in rugaciunile tale”.
Cultura este o proiectie a sfinteniei. Numai omul sfintit poate sa sfinteasca pe altii; numai devenind el insusi lumina, poate sa lumineze pe altii. Evanghelia Dumnezeului-om concentreaza totul in lupta si nevointa personala; toate incep de la insasi persoana omului: salvat, omul salveaza inevitabil si pe altii din jurul sau; luminat, el lumineaza si pe altii. Aceasta este calea evanghelica, aplicata cu credinciosie in Ortodoxie, pazita si aparata in ea.
Iata cum o traseaza, ca un alt Fiu al Tunetului, marele sfant si invatator al Bisericii, luminatorul lumii, Sfantul Grigorie Teologul:
“Sa te curatesti mai intai pe tine insuti si apoi sa curatesti pe altii; Sa devii tu insuti mai intai intelept si apoi sa inteleptesti pe altii; Sa devii tu insuti mai intai lumina si apoi sa luminezi pe altii; Sa te apropii tu insuti de Dumnezeu si sa aduci la El si pe altii; Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii”.
Prin bunavointa Proniei Dumnezeiesti traim rastigniti la intretaierea geografica si religioasa a Rasaritului si Apusului si, de aceea poate ne gasim adesea intr-un impas chinuitor. Ati observat cat de mult sufletului nostru ortodox nu-i corespunde cultura rationalist-scolastica a Europei romano-catolice si protestante? Lucrul acesta se oglindeste in chip lamurit in ratacirea ideologica si etica a celei mai mari parti a intelectualilor nostri. Acestia s-au instrainat de poporul nostru ortodox, de trupul Bisericii Ortodoxe si de aceea si-au pierdut sensibilitatea si orientarea ortodoxa in problemele fundamentale ale vietii si ale mortii. Cultura dupa modelul “iluminismului” european nu poate fi o cultura pentru noi. Sensibilitatea si constiinta ortodoxa accepta si recunoaste numai pe sfinti ca pedagogi si invatatori si numai sfintenia ca luminare si adevarata cultura. E o foame si o sete foarte adanca a sufletului nostru, mult mai adanca decat socotesc multi dintre intelectualii nostri si nimeni nu poate sa o satisfaca, afara de Hristos si de sfintii Lui.
Omul care cauta sincer sensul si lumina vietii gaseste intotdeauna o bucurie spirituala inexprimabila, ca si imbolduri spirituale si orizonturi cat se poate de largi in tainica si sfanta Biserica Ortodoxa. Nu exista in mine si in tine deznadejde si tristete, indoiala si intuneric, pacat si moarte, pe care sa nu le putem alunga cu minunatele rugaciuni ortodoxe. Daca sufletul tau a fost cuprins de intuneric si, paralizat, spiritul iti este cufundat in intuneric, iata o rugaciune care te va ajuta in plans si lacrimi:
“Luminarea celor ce stau intru intuneric, izbavirea celor deznadajduiti, lisuse, Mantuitorul meu, catre Tine manec, Imparate al lumii, lumineaza-ma cu stralucirea Ta”.
…Te-ai intunecat din cauza prea multelor pacate? Iata medicamentul: “Iisuse, Prea Dulce, lumineaza-ma pe mine cel intunecat; Iisuse, lumina mea, lumineaza-ma!”
... Daca ganduri necurate si rusinoase tulbura inima ta, alearga la rugaciune si roaga-te cu lacrimi:
“Iisuse, Prea Dulce, lumineaza cugetele inimii mele; Iisuse, lumina cea sfanta, lumineaza asupra mea!”
… Si daca, iarasi, la orizontul sufletului tau se infatiseaza norii cei de foc ai placerii, recurge la aceasta minunata rugaciune: “Iisuse, Prea Dulce, lumineaza simtirile mele intunecate de patimi; Iisuse, Prea Dulce, pazeste inima mea de pofta cea rea!”
… Iar cand toate relele se napustesc de pretutindeni asupra ta, ca sa te arunce in intuneric, in deznadejde, in moarte, atunci striga catre Domnul cel atotmilostiv: ‘Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine, Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!“Amin (postat pe fb de ioan monahul)