Lumea s-a ticăloșit
Înainte Mergătorul Ioan striga în pustie: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Și pentru că spunea adevărul fără ocolișuri, drept, franc, perseverent, a fost ucis. Iată, poporul îl iubea, dar conducătorii țării îl urau, însă Dumnezeu l-a ascultat, l-a judecat și l-a înscris în cartea Împărăției ca pe Cel mai mare dintre cei născuți din femeie, Întâiul om.
Vrând, nevrând umplem pământul și ne aflăm aici. Tabloul situaţiei contemporane, al societăţii, apare în Biblie, și putem vedea pe omul care, de voie de nevoie, a umplut pământul. În Mihea cap.7, sunt numai 20 de versete, scrise cu mi de ani în urmă, care însă vă vor aduce în față imaginea contemporană a lumii.
Oamenii muncesc, trudesc, dar ajung sa fie lipsiţi de cele mai elementare posibilităţi de subzistenta. La culesul roadelor, la sfârşitul zilei de munca, la ora când urmează a se face plata strădaniei, cei mari şi-au pus rodele în hambare, în magazii, în depozite, au vândut tot ce au cules lucrători, şi-au umplut conturile, iar când munca se termină cei saraci sunt mai saraci ca le început, nu mai găsește nimic, nu s-au ales cu nimic din munca lor.
O stare jalnica, o stare de decădere, o radiografie a stării dezastruoase pentru poporul de rând. Foarte trist, extrem de dureros, nu pentru acesta a făcut Dumnezeu administratorul lumii. Iată, o stare care provoacă mila, cu saraci nenorociţi, vrednici de compătimit, totul este lamentabil, deplorabil, de neacceptat. Stare care vădeşte jale, care trezește jale. Un tablou sfâșietor, tânguitor, trist, deplorabil, nenorocit, lugubru, care se perpeuează prin veacuri.
Sfântul şi slăvitul Prooroc Miheia este al şaselea dintre cei doisprezece profeți mici a trăit spre sfârşitul secolului al VIII-lea î.Hr., fiind contemporan cu proorocii Isaia, Amos şi Osea şi a scris cartea din Biblie care îi poartă numele. Numele său înseamnă „Cel ce este de la Dumnezeu”. Este cunoscut și ca cel care a proorocit că Betleemul avea să fie locul naşterii luiMesia.
,,Vai mie! Caci am ajuns ca după culesul fructelor de vara, ca după culesul viilor! Nu se mai afla nici un strugure de mâncare, nici o smochina timpurie pe care o doreşte sufletul meu!”
Ce simplu ar fi fost dacă-l ascultau pe Dumnezeu, dacă cei nedrepți se gândeau la oameni, dacă erau milostivi, dacă mai lăsau o parte din roade și pentru săraci, pentru defavorizaţi, dacă aveau grija și pentru cei care au muncit și au cules roadele pentru ei.
Ce simplu și bine era dacă luau o decizie morală, dacă ar fi avut conştiinţă, dacă ascultau de porunca lui Dumnezeu de a fi milostivi, darnici, dacă şi-ar fi iubit semenii, dacă făceau o schimbare în credinţa lor pentru a mai fi demni de a primi harul și darul lui Dumnezeu. Ei însa au uitat că toate vin de la Dumnezeu și toţii oamenii sunt fiii și creaţia lui, deopotrivă.
Iată unde duce ticăloșia:
,,Nici un om cucernic nu mai este în tara si nici un om drept pe pământ; toţi pândesc sa verse sânge, unii întind cursa altora”.
Tara noastră s-a ticăloşit, dar mai era o categorie mica de oameni cucernici. Câte un om evlavios, cuvios, religios, pios, smerit, un om care respectă cu strictețe prescripțiile religiei, Legea și poruncile lui Dumnezeu.
Înaintemergătorul Ioan striga în pustie: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Și pentru că spunea adevărul fără ocolișuri, drept, franc, perseverent, a fost ucis, poporul îl iubea, dar conducătorii țării îl urau.
Vezi, mai exista o mica categorie de oameni, care nu este ca toată societatea, dar starea majoritară a generaţiei acesteia este total opusul lor și este departe de ce doreşte Dumnezeu de la poporul Său creștin și de la conducătorii acestei generaţii, oameni care jefuiesc, fură, oameni plini de lăcomie, de dorinţa de înavuţire sărăcind poporul, avem și azi, mai mult decât oricând conducători, elite, îmbogăţite si depărtate de Dumnezeu.
,, Mâinile lor sunt gata sa săvârşească răul: căpetenia cere daruri, judecătorul cere plata și cel mare grăieşte după pofta sufletului său”.
Mâinile care fac rău, stând la pândă să ucidă și să jefuiască, în vedem în politicienii, în şefii, căpeteniile toate vor mita, daruri, peşcheşuri, pentru asta sunt la putere, ca sa se realizeze pe ei, sunt la putere pentru interesele lor egoiste, puse mai presus de interesele poporului și de poruncile divine.
Ei vor sume de bani sau obiecte date unei persoane sau primite de aceasta, cu scopul de a o determina să-şi încalce obligațiile de serviciu, sau sa le îndeplinească în folosul celui care a dat șperț pentru a se bucura de privilegii.
Judecătorul ia bani ca sa judece strâmb, judecătorii se fac că judeca, funcţionarii zic că-şi fac datoria, în jurul lor tufişuri cu spini si mărăcini, pustiu, au distrus tot. Cei mari nu mai au lege au numai bunul plac, ei sunt acum dumnezeii care fac legea lor.
Cine vrea sa trăiască normal și nu dă mita, nu face favoruri, nu face nedreptate, nu judeca cum spun şefii, nu fac sex și beții cu seful, nu-şi plătesc postul fiindcă nu vor sa câştige bani iliciţi făcând trafic de influenţă si afaceri oneroase, este judecat, exclus, marginalizat, băgat la puşcărie, sau mai nou cum s-a întâmplat și cu mine este interzis, spunându-mi-se că eu nu sunt de fapt eu.
Omul cucernic a fost îndepărtat, deportat, exilat, exterminat, oprit prin toate mijloacele să vorbească, nimeni nu mai este, în nici o țara, ca sa se opună dezastrului și nu mai este nici un om drept pe pământul dăruit de Dumnezeu poporului sau, fiindcă el, omul lui Hristos și biserica Lui, sunt stigmatizate de cei netrebnici, de secăturile care conduc, de uscăturile numite în funcții ca să îndobitocească masele și să denigreze pe cei buni, ei sunt securitatea lumii globaliste, bestii și ucigași plătiți.
Și atunci ei, sfinții lumii acesteia, nu mai pot influenta nimic în tara și lumea fărădelegii.
,,Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău decât un gard de mărăcini. Ziua vestita de străjile Tale, ziua pedepsirii Tale a sosit; acum ei vor fi în mare tulburare!”
Păcatul bântuie într-o tară, într-o lume distruse, bântuie într-o viaţă necinstită, într-o nenorocită societate globalistă. Păcatul este elementul distructiv, fărădelegea distruge, nimic nu mai este, zdrobeşte si ucide sufletele, le schimonoseşte, provoacă moartea și asasinează tot ce este sfânt în om.
Natura umana, natura fireasca și normală făcută de Creator se degradează permanent, se strică, a se deteriorează, a se ruinează. Omenirea devine josnică si jalnică. Societatea ajunge în stare de declin moral, iar decădera morală si de conştiinţă, o dă fatul că totul se corupe, se perverteşte, se viciază, se declasează si degenerează, fiecare are prețul lui. Dar prețul final al păcatului este moartea, pierderea vieții veșnice.
Cu ce-l afectează asta pe Dumnezeu cum conducem și trăim noi în lumea noastră?! Avem biserici, preoți, libertate religioasă, ce mai vrea?
Asta spun cu falsa neprihănire hoţii, tâlharii, mincinoşi, avarii, lacomii, desfrânatii, destrăbălaţii, leprele și căpuşele care conduc, din spatele ușilor închise dreptății, a jafului din lume și inechității din lume, a injustiţiei și nedreptății din lume, ei sunt cei care promovează dezonoarea, depravarea, înjosirea si batjocura poporului, care îl reduce la stare de sărăcie materială și spirituală extrema, la mizerie sociala dar și morală.
Ce Dumnezeu?! Iată si noi suntem creştini și noi suntem credincioşi, ca dovada ca Dumnezeu ne-a ajutat sa facem avere, ceilalţi sunt păcătoşi, prosti, leneși, incapabili, care trebuiesc reeducați după legea noastră ori distruși. Noul dumnezeu este avera, puterea, fala, mândria, starea materială pe care reușești să o ai pe pământ.
Și Noi mergem la biserica, ne închinam, aducem daruri, contribuim cu bani, ce ce suntem mai răi, vezi, noi cu pământul și Dumnezeu cu cerul.
Nu ne-aţi văzut la televizor, în ziare, ce mărinimoşi și milostivi suntem, pachete la bătrâni, la orfani, donaţii în zonele calamitate. Noi suntem cei care vorbim de Dumnezeu.
Praf în ochi, Dumnezeu nu are nevoie de jertfe necurate.
Împarte la saraci averea ta și urmează-mă spune Domnul Iisus tânărului bogat. Și iată, atunci el a plecat. Farisei, atei, păgâni, necredincioşi plini de falsitate, mai bine nu faceţi toate acestea fiindcă faceți rău spiritului religios, voi nu vă mântuiţi, dar nu lăsaţi nici pe alţii care vă iau drept modele de pioşenie creştină să se mântuiască.
Cum este afectat Dumnezeu?! Așa cum este afectat orice părinte când fiii lui fac totul ca sa piară, sa dispară, să-şi piardă veşnicia, ei si familiile lor si proroocii lor micinoși și poporul care-i urmează si vrea sa devina ca ei.
Aceasta este durerea lui Dumnezeu. Soluţia este întoarcerea noastră la Iisus Hristos, la spiritul lui Dumnezeu, la Sfinții lui, la adevărata credinţă, la muntele Fericirilor, la muntele Tablelor Legii, la darul și adevărata jertfa a Mântuitorului pe Golgota la cruce. Iisus Hristos, ne-a ales și a murit pentru noi, dar noi nu Îl iubim și nu vrem s Îl alegem pe El.
,, Nu va încredeti în prieteni si în cel de aproape nu va puneti nadejdea si de aceea care se sprijina pe pieptul tau pazeste cuvintele gurii tale!”
Toţi fac la fel, inima lor este la bunuri, la avere, la placere, la furt. Gândec ei. Sigur nu voi fi prins. Sunt în lumea fărădelegii unde este vinovat numai omul corect si cucernic. Eu sunt cu ei și nu voi fi prins pentru ca în tara păcatului cei care ar trebui sa ma prindă sunt asemeni mie, ne înţelegem și ne simpatizam, unul fura, altul închide ochii, mâncam amândoi și amândoi ducem o viaţă opulentă.
Apoi, Dumnezeu este si El bun și iertător, daca ne spovedim, îi mărturisim, arunca păcatele noastre în marea uitării, iar noi curaţi o luăm de la capăt, iar El ne va ierta mereu. Așa gândea și bogatul la templu, văzând că văduva nu pune în cutia milei decât un bănut. Ce ar face tempul cu un bănuț, dacă nu am fi noi cei bogați. Dar Hristos vede și judecă, nu cât dai, ci ce reprezintă pentru tine darul, toată averea sau parte dintr-un peșcheș.
În lumea materiala, în lumea pământească se prea poate să nu fiii prins, sa nu fiii judecat, dimpotrivă poţi sa fiii apreciat, aplaudat, ovaţionat, dar la Dumnezeu nu se poate scapă, nu se poate fenta, nu se poate ocoli faptele și lucrurile rele, nu se poate minţii, înşela, mitui.
La judecata lui Dumnezeu nu mai putem să Îi cumpărăm cu toate averile lumii favorul, pentru ca totul este al Lui. Iisus Hristos ne iartă, este bun, dar este drept, judeca cu dreptate, El nu face decât ce este scris în cartea faptelor noastre.
În lumea materială, în lumea pământească se poate sa nu fiii prins, să nu fii judecat, dar de la Dumnezeu pedeapsa vine. Ne autoînșelăm. Credem că stăm bine cu Dumnezeu, aşa cum am stat bine cu procurorii si judecătorii, facem lobby pe lângă Dumnezeu, mai mergem pe la biserica, mai o lumânare, facem ritualul, dar în viaţă tâlhari suntem, mergem pe calea păcatului si fărădelegii.
Biserica lui Hristos nu este tarabă și loc de tâlhari, cămătari, păcătoși.
Spunem ca ele sunt diferite, biserica cu sufletul, cu spiritualul, viaţa cu trupul si trupescul. Vezi, suntem nişte făţarnici și în sfera spirituala, aşa cum suntem si în cea lumeasca, uitam ca Împărăţia Lui stăpâneşte peste tot. Dumnezeu este și în Biserica și în afara ei și în casa noastră, în familia noastră, în societate tot El este Stăpânul.
Familia, temelia societăţii îşi pierde coeziunea internă, se distruge sub acțiunea factorilor externi, se dezmembrează, se dezarticulează, se descompune, se destramă, se dezbină, se înstrăinează de cei din interior, de semeni și de Dumnezeu în demersul egoist al membrilor sai.
Familia devine o asociație contractuală în care fiecare caută propriul profit, pofte, bunuri, desfrâu, curvie, atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora, iubire excesivă de sine, în dauna intereselor și drepturilor celorlalți.
,,Caci feciorul defăima pe tatăl sau si fiica se scoală împotriva mamei sale; iar duşmanii omului sunt cei din casa lui”.
Suntem inconştienţi, 120 de ani au văzut oamenii pe Noe construind corabia sa, înălțarea corabiei și cuvântul lui Noe, era o predica de atenţionare, de îndepărtare de la păcat, de îndreptare.
Iată că până si lucrătorii care participau la construcţia corabiei, oameni plătiţi de Noe erau nişte inconştienţi, când a venit potopul și moartea aveau pretenţia de a fi lăsaţi si ei în corabie, doar au muncit la ea. Vedeți, ei au fost simbriași ai bisericii, dar din plata agonisita au făcut fapte păcătoase.
Lasă-ne Noe doar suntem vecini, cunoscuţi, unde este dragostea ta pentru om, de ce nu ne-ai atenţionat mai serios, să ne fi zgâlțâit un pic, am crezut că glumeşti, suntem nevinovaţi și neştiutori. N-am văzut și n-au ştiut nimic!
Ei și noi, n-au vrut să vadă și să ştie păcatul; curentul, conștiința de gloata care ne duce la și lângă păcat, este mai plăcut, mai uşor de dus, dar fapta, păcatul și judecata aparține fiecăruia, ele sunt personale.
Nu merg la biserica, la sfânta liturghie fiindcă muncesc toată săptămâna, sâmbătă noaptea merg la distracţii, am și eu o dimineaţă să dorm, iar Arca era o biserica, râdeau mâncau, se distrau, iar pentru Dumnezeu mai aveau timp.
Viaţa este viaţă, Dumnezeu este Dumnezeu, acum cu trupul, mai târziu cu sufletul, iar mai târziu ... este prea târziu. Ne spovedim, Dumnezeu ne iartă, dar ne va judeca după faptele sufletului nostru, după lucrarea noastră pentru Domnul, iertat nu înseamnă și mântuit. Leproșii au fost iertați și vindecat, dar numai unul s-a întors la Iisus și s-a mântuit.
Ne furam căciulă, ne autoînșelăm, facem raționamente greșite. Cum să ne omoare pe toţi? Cum?! Aşa cum a făcut pe vremea lui Noe, aşa cum a făcut cu Sodoma si Gomora.
Dumnezeu este bun și iartă, Fiul Lui cel care ne-a iubit pe noi nespus a plecat să ne pregătească locaşuri în Împărăţia Tatălui, pentru toţi a pregăti, la judecata vom fi chemaţi toţi, dar câţi vom fi aleşi?
Putem sa avem încredere în om, să-l iubim, sa avem încredere în oricine, dar sa ne aşteptăm că oricine poate să facă orice, noi să ne aşteptăm că poate să ne atragă și pe noi să facem cu ei lucruri rele, urâte, periculoase.
Judecata este personală.
Nici ei nu sunt mântuiţi, dar nu ne lasă nici pe noi sa ne mântuim, vom fi tovarăşi de suferinţă în focul ghenei, vom pierii împreună.