Lucrul Sfinților, este să mijlocească cu rugaciunea lor pentru noi păcătoșii
Rugați-vă, Sfinții lui Dumnezeu, pentru sufletul înviforat de toate felurile de patimi: cu ce puteți, ajutați-mi, Sfinții lui Dumnezeu! Știu că dacă Îl veți ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, din marea bunătății Lui vi se va dărui vouă totul – și după cum El este iubitor de oameni, așa și voi, cei rugați de mine păcătosul, nu treceți ruga mea cu vederea, fiindcă singur n-am îndrăznire, din pricina mulțimii păcatelor. Lucrul vostru, Sfinților, este să mijlociți pentru păcătoși; al lui Dumnezeu este să-i miluiască pe cei deznădăjduiți. Rugați-L dar, Sfinții lui Dumnezeu, pe Împărat pentru rob; rugați-L pe Păstor pentru oaie; rugați Viața pentru cel mort, ca să trimită mână de ajutor și să întărească smerit sufletul meu în neputințele lui.
Rugaciunea ocupa un loc central in spiritualitatea Sfantului Simeon Noul Teolog. El vorbeste despre ea in mod constant in scrierile sale, desi nu o face in mod sistematic si teoretic si nu ne da "metoda stiintifica" a felului cum trebuie facuta. Dimpotriva, el ne vorbeste intr-un fel concret si viu despre diferite tipuri de rugaciune, despre particularitatile lor, despre continutul lor si ne arata cum se ruga el insusi. El prezinta mai intai rugaciunea bisericeasca si felul de a participa la ea in mod personal. Astfel, Simeon ne da o imagine asupra zilei unui tanar calugar vietuitor in obste, si enumera diferitele rugaciuni la care el trebuie sa participe. El spune ca monahul, "trebuie sa se scoale la miezul noptii, si sa-si faca pravila de chilie si numai dupa aceasta sa mearga impreuna cu toti la slujba de lauda pe care sa o faca de la un cap la altul cu atentie si trezvie, veghind cu mare grija de la inceputul cantarii, adica la cei sase psalmi, la stihologie, la citire, fara a se odihni, fara a-si molesi trupul ducandu-si un picior inaintea celuilalt sau sprijinindu-se de pereti si de stalpi, fara a-si lasa mintea sa se imprastie, ci, dimpotriva, privirea si sufletul fara sa rataceasca, atentia numai la psalmodiere, la citire si la sensul cuvintelor, cantate sau citite, ale Dumnezeiestii Scripturi, atat pe cat este capabil pentru a nu lasa sa treaca in desert nici unul din aceste cuvinte, ci pentru ca, dimpotriva, sufletul sau, hranit si intarit prin toate, sa ajunga la cainta, la smerenie si la dumnezeiasca iluminare a Duhului Sfant". Se vede aici si importanta pe care o dadea Simeon atitudinii exterioare ce trebuie pastrata in timpul rugaciunilor din biserica, ca mijloc ajutator de a pastra atentia si exprimand frica evlavioasa in prezenta lui Dumnezeu in aceste rugaciuni a caror tinta sunt smerenia, pocainta si iluminarea Duhului Sfant.
Simeon nu precizeaza ceea ce intelege prin "pravila de chilie" de dinaintea Utreniei, dar se poate banui ca este vorba de rugaciunile incepatoare, spuse de calugar in chilie si care se afla la inceputul Ceaslovului, pe cand Utrenia era cantata la biserica. Poate si rugaciuni scurte repetate, prescrise de tipicul manastirii. Prin rugaciune cu lacrimi la slujba bisericii se poate spori grabnic: "Caci silindu-te spre a nu lasa sa treaca fara lacrimi slujba pravilei bisericesti, tu te obisnuiesti cu acest mare bine si, prin stihologia si troparele pe care le canti, sufletul tau se hraneste, primind in el cugetarile dumnezeiesti pe care ele le cuprind si mintea ta este ridicata, prin cuvinte, spre intelegere. Si, varsand lacrimi dulci, petrecerea ta in biserica este ca in cer cu puterile de sus".
Aceasta rugaciune a bisericii aduce rod duhovnicesc daca este continuata prin rugaciunea singuratica din chilie, numita de asemenea "rugaciunea de pravila". Despre rugaciunea din timpul Liturghiei, se va vorbi la capitolul despre Euharistie. Recomandari asemanatoare de concentrare launtrica si de inaltare cu duhul sunt date de Sfantul Simeon pentru rugaciunile si lecturile de seara si de noapte care erau citite la chilie: "Stai cu barbatie, concentrand gandurile tale in loc sa le lasi sa fie in alta parte, impreuna mainile, apropie deopotriva picioarele tale, nemiscate pe un singur plan. Si inchide ochii, pentru a-i impiedica de a privi altceva si de a risipi mintea; dar mintea ta ridic-o, ca si toata inima ta, spre Ceruri si spre Dumnezeu, chemand de acolo, de sus, cu lacrimi si suspine, milostivirea Sa". Continutul acestor rugaciuni este indicat mai departe, ca fiind psalmi care exprima parerea de rau si pocainta. Totusi aceste rugaciuni fiind pronuntate cu ochii inchisi, se poate gandi sau ca psalmii erau spusi pe de rost, sau ca era vorba de oarecare rugaciuni improvizate. "Intre altele sa ai si rugaciuni de dimineata si de seara care sa cuprinda o marturisire catre Dumnezeu".
Simeon vorbeste si despre o "rugaciune obisnuita", citita in chilie inainte de a merge spre somn - este vorba probabil de Pavecernita -, sau de "rugaciunea Vecerniei", sau de "slujba Utreniei", sau de o "rugaciune staruitoare", sau de o "rugaciune curata si nemateriala", insotita de lacrimi neostenite. In toate aceste sfatuiri privind felul de a se ruga, Simeon avea in vedere mai ales un incepator, un tanar calugar, a carui rugaciune trebuia insa sa fie neincetata pentru ca el sa ajunga curand la starea de barbat desavarsit. El incheie: "Daca faci astfel in fiecare zi si lupti astfel, Dumnezeu nu va intarzia sa te cerceteze dintru inaltime, ci iti va trimite ajutorul Sau din sfantul Sau lacas si harul Duhului Sau Cel Sfant te va umbri".
Se pot afla la Simeon numeroase feluri de rugaciuni, deosebindu-se dupa obiectul lor si starea duhovniceasca a celui ce se roaga. Sunt mai intai rugaciunile treimice. De pilda, catre Tatal: "Cand suntem ridicati catre Dumnezeu Tatal, sub lucrarea Duhului care ne inalta cu El prin Cuvantul, si intindem catre El mainile si privirile noastre, zicem: Tatal nostru care esti in Ceruri." Catre Fiul: Cand ne apropiem de Fiul cel Unul al Parintelui spre a-I aduce rugaciunile noastre in Duhul care da intelegere, noi spunem : "Fiule Unule Nascut, Cuvinte impreuna-vesnic al lui Dumnezeu Parintele, Unul din Cel Unul, Dumnezeu din Dumnezeu, fara de inceput din Cel ce este fara de inceput, vesnic din Cel vesnic, fara de sfarsit din Cel fara de sfarsit, Lumina din Lumina, Viata din Viata, neapropiat din Cel neapropiat, necuprins din Cel necuprins, negrait din Cel negrait, neclintit din Cel neclintit, necuprins din Cel de necuprins, iarta-ne noua gresalele noastre". Urmeaza o rugaciune catre Duhul Sfant, mai lunga si mai emotionanta, staruind mai ales asupra lucrarii Sale indumnezeitoare, si care este reprodusa in capitolul despre Duhul Sfant. Aceste rugaciuni sunt mai ales dogmatice si influentate de Liturghie. Ele se adreseaza fiecarei persoane a Sfintei Treimi, dar intotdeauna intr-un context treimic. Foarte numeroase sunt rugaciunile catre Hristos. Astfel, Simeon Il roaga sa-l pazeasca in dragostea Sa si sa-l fereasca de tot raul dupa trecerea la cele vesnice a parintelui sau duhovnicesc, Simeon Evlaviosul. Catre Hristos Cel rastignit el se roaga: "Tu, Cel ce ai avut mainile pironite, Tu, Cel ce ai avut picioarele pironite pe Cruce si coasta Ta strapunsa de sulita, Preamilostive, indura-Te si smulge-ma din focul cel vesnic, invredniceste-ma ca in lumea aceasta sa-Ti slujesc cu adevarat si sa ma aflu neosandit inaintea Ta, pentru ca sa fiu primit inlauntrul camarii Tale de nunta si sa ma impartasesc de fericirea care este la Tine, Preabunule Stapane, in bucuria negraita intru toti vecii".
Simeon aduce o alta rugaciune catre Hristos ca sa-l invredniceasca de patimirile Sale si de slava Sa. De asemenea, o rugaciune catre Hristos ca tamaduitor: "Miluieste-ma, invredniceste-ma de milostivirea Ta pe mine, pacatosul! Doctore, singur iubitor de suflete, singur iubitor de milostivire, Care vindeci in dar bolnavi si raniti, fii Doctorul loviturilor, al ranilor mele!" Alta data, Simeon se roaga lui Dumnezeu ca El sa i Se arate: "Vezi-ma dintru inaltime, Dumnezeul meu, binevoieste a Te arata si a vorbi cu un sarman. Descopera-mi lumina Ta deschizandu-mi cerurile sau, mai curand, deschide-mi sufletul si salasluieste-Te chiar acum in mine." Sau se roaga lui Dumnezeu ca sa-i trimita Duhul Sau Cel Sfant: "Vezi smerita mea inima, vezi inima mea caita, ia aminte la mine, cel deznadajduit, care ma apropii de Tine, Dumnezeul meu, si dintru inaltime da-mi harul Tau, da-mi Duhul Tau Dumnezeiesc, trimite-L dupa fagaduinta Ta, fa-L sa vina chiar acum asupra ucenicului Tau asezat in foisor - o, Stapane, cu adevarat mai presus de orice indeletnicire pamanteasca, in afara intregii lumi - si care Te cauta, care asteapta Duhul Tau ! Nu zabovi deci Milostive, nu-Ti intoarce privirea Milosarde, nu uita pe cel care Te cauta cu toata setea sufletului, nu ma lipsi de viata, desi sunt cu totul nevrednic de ea, nu ma lepada scarbindu-Te de mine, o, Dumnezeule, nu ma parasi". De asemenea, Simeon se roaga ca Dumnezeu sa straluceasca asupra lui Lumina Sa: "O, Dumnezeul meu, care binevoiesti a ierta, Ziditorule, mareste asupra mea stralucirea Luminii Tale neapropiate, umpland de bucurie inima mea", "Arata-mi din nou Lumina pe care lumea nu o poate primi, Lumina care scoate in afara lumii - a lumii vazute din aer, a cerului simtit si a tuturor lucrurilor simtite - pe acela care o contempla, o, Mantuitorul meu !"
O alta rugaciune este rostita pentru ca el sa poata implini voia lui Dumnezeu: "Da, Pastorule milostiv, bun si bland, care voiesti mantuirea tuturor celor ce cred in Tine, milostiveste-Te, auzi rugaciunea mea; nu Te mania, nu-Ti intoarce fata de la mine, ci invata-ma sa fac voia Ta, caci eu nu caut sa fac voia mea, ci a Ta, spre a-Ti sluji, Mult Milostive!" Se roaga si pentru ca Hristos sa nu-i ia harul Sau, cu care a fost pecetluit: "Nu ma lepada acum, nu-mi ascunde lumina fetei Tale, ca sa nu ma acopere din nou intunericul, adancul sa nu ma inghita, cerul sa nu se inchida din nou asupra mea."
Simtamintele nevredniciei omenesti fiind intotdeauna prezente la Simeon, scrierile sale contin multe rugaciuni de cainta si de pocainta. Am citat una in capitolul despre pocainta, dam aici o alta, pe care Simeon o pune in gura unui calugar: "Stapane, Doamne al cerului si al pamantului, stiu ca am pacatuit mai mult decat toata faptura omeneasca, mai mult chiar decat toate dobitoacele fara ratiune si taratoarele, sub ochii Tai, Dumnezeul meu Cel infricosat si neajuns, si nu mai sunt vrednic sa dobandesc vreodata milostivirea Ta. De aceea, nici n-as mai fi indraznit sa ma apropii sau sa ma inchin inaintea Ta, iubitorule de oameni imparate, daca n-as fi auzit sfantul Tau glas spunandu-mi: Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, si inca : Bucurie se face in cer, pentru un pacatos care se pocaieste. Si mi-am amintit pilda fiului risipitor pe care Tu ai spus-o, Stapane, si cum, intorcandu-se, inainte ca el sa ajunga aproape de Tine, Milostive, ai mers in, intampinarea lui, ai imbratisat grumazul lui si l-ai acoperit de sarutari; pentru aceasta, aruncand increderea mea in oceanul bunatatii Tale am venit la Tine, in durerea si intristarea si deznadejdea inimii mele, impietrit si greu ranit cum sunt, suspinand ca un ticalos din adancul iadului nedreptatilor mele. Dar, incepand de acum Iti fagaduiesc, Doamne, ca atata vreme cat imi vei randui sa raman in aceasta viata, in acest trup, eu nu Te voi mai parasi, nu ma voi mai intoarce inapoi, nu ma voi mai alipi de rautatile desarte. Iar Tu, Dumnezeul meu, care cunosti neputinta mea, micimea mea de suflet si patimile invechite care ma tiranisesc si ma zdrobesc, vino in ajutorul meu! Cad la picioarele Tale, nu ma parasi, nu ma mai lasa sa fiu rasul si batjocura vrajmasului, pe mine, care sunt de acum inainte slujitorul Tau, Preabunule".
La Simeon se afla inca si alte lamuriri asupra rugaciunii. Astfel, el spune ca rugaciunea atrage Lumina Duhului, ca in timpul rugaciunii trebuie sa fii, atent la ocarmuirea inimii, ca rugaciunea trebuie sa fie neincetata. O astfel de rugaciune inlocuieste rugaciunile la ore fixe, caci "cel care practica rugaciunea neincetata a cuprins totul in aceasta fapta si nu mai are nevoie sa laude pe Domnul de sapte ori ziua, seara, dimineata si la pranz, dat fiind ca el a savarsit deja rugaciunile si cantarile datorate la vremea si ceasul hotarat". El se roaga si pentru a afla un calauzitor duhovnicesc: "Doamne, Tu care nu voiesti moartea pacatosului, ci ca sa se intoarca si sa fie viu, Tu care Te-ai pogorat pe pamant tocmai spre a invia pe cei ce suspina si care sunt morti prin pacat si spre a-i face vrednici sa Te vada, pe Tine, Lumina cea adevarata, pe cat este cu putinta omului, trimite-mi un om care sa Te cunoasca, pentru ca slujindu-l si supunandu-ma lui din toate puterile mele, ca si Tie, si facand voia Ta in a lui, sa-Ti plac Tie, singurului Dumnezeu, si sa ma invrednicesc si eu, pacatosul, de imparatia Ta". In sfarsit, rugaciunea este o lauda catre Dumnezeu, spre a Se descoperi si uni cu noi: "Slava Tie, Celui ce ai binevoit sa ni Te arati si sa Te unesti cu noi. Slava Tie, Celui care Te-ai descoperit noua si Te-ai facut vazut pentru nemarginita Ta milostivire, Tu, Cel nevazut dupa fire nici de puterile ceresti. Slava Tie, Celui ce ai negraita mila catre noi si ai binevoit ca, pentru pocainta noastra, sa locuiesti si sa umbli in noi".
Un loc aparte trebuie sa fie dat unui fel de rugaciune pe care Simeon o numeste indeletnicire sau lucrare tainica, termen care, in limbajul Parintilor, desemneaza in mod general o rugaciune mintala neintrerupta, "rugaciunea lui Iisus" indeosebi si al carei cuprins clasic este: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma". Totusi nici expresia "rugaciunea lui Iisus", nici textul acestei rugaciuni, centrata pe numele lui Iisus, nu se intalnesc in scrierile autentice ale lui Simeon. Din diferite pasaje ale lui Simeon se poate vedea insa ca el intelegea prin aceasta "indeletnicire tainica" o rugaciune mintala constand din invocari repetate. Amintindu-si mai tarziu de aceste exercitii de rugaciune, Simeon le numeste "practici tainice". Astfel, in istorisirea sa autobiografica despre tanarul Gheorghe, de care am pomenit deja, Simeon vorbeste despre "mica recomandare" pe care Gheorghe o primise de la parintele sau duhovnicesc si care privea, probabil, felul de a se ruga, deoarece ea este deosebita de indrumarile de citire duhovniceasca pe care parintele sau duhovnicesc i-o recomandase de asemenea. In tot cazul, tanarul Gheorghe se inspira, in rugaciunile sale, dintr-un pasaj de la Marcul Ascetul, traitor in sec. VI, unde se spune: "Orbul care striga si spune: Fiul lui David, miluieste-ma!, este cel care se roaga in chip trupesc si nu are inca cunostinta duhovniceasca. Dar orbul de odinioara, redobandindu-si vederea si vazand pe Domnul, nemaimarturisindu-L ca fiu al lui David, ci ca Fiu al lui Dumnezeu, I s-a inchinat". Sa notam ca aceasta spusa a lui Marcu este socotita in literatura ascetica drept o marturie de baza pentru "rugaciunea lui Iisus".
Tanarul, scrie Simeon, "nu facu nimic altceva. decat sa implineasca in fiecare seara, inainte de a se aseza in pat, mica recomandare pe care i-o facuse acest sfant batran. Daca, deci, constiinta ii spunea: Hai, mai fa cateva metanii, adauga ceilalti psalmi, repeta "Doamne miluieste", inca mai poti! - el asculta cu buna inima si, fara a sovai, ca si cum insusi Dumnezeu i-ar fi spus, facea toate acestea". Era deci o rugaciune in care "Doamne miluieste", repetat de nenumarate ori, se unea cu citirea prelungita a psalmilor. "Astfel, in fiecare seara, lacrimile curgeau din ochii sai; el isi inmultea ingenuncherile, pazindu-si picioarele unite, nemiscate de la locul lor, inaltand rugaciuni staruitoare catre Maica Domnului, cu suspine si lacrimi; socotind ca Domnul era de fata trupeste, el cadea la preacuratele Sale picioare si, ca un orb, ii cerea sa aiba mila de el si sa-i daruiasca lumina ochilor mintii lui. In fiecare seara, rugaciunea lui se prelungea, tinand uneori pana la miez de noapte, fara ca el sa se odihneasca sau sa dovedeasca vreo neglijenta cat de mica in timpul rugaciunii sale, fara ca vreun madular al trupului sau sa faca cea mai mica miscare, fara chiar ca sa-si intoarca sau sa-si ridice ochii, ci statea, astfel, nemiscat, ca o statuie sau un adevarat duh". Simeon termina astfel aceasta descriere a rugaciunii lui Gheorghe: "Intr-o zi, cand se ruga, dupa obicei, in picioare si zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului - cu mintea mai curand decat cu gura, deodata asupra lui straluci din inaltime o lumina dumnezeiasca imbelsugata care umplu pe de-a-ntregul locul acela".
Urmeaza descrierea vederii in extaz a Luminii despre care vom vorbi in capitolul "Vederea Luminii". Sa subliniem aici ca cuvintele rugaciunii sunt: "Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului", ca ele sunt pronuntate mai curand cu mintea decat cu gura si ca aceste rugaciuni, desi duhovnicesti, sunt insotite sau precedate de eforturi fizice aspre (ingenuncheri, prosternari la pamant si o nemiscare ce ajuta la concentrare). Intr-o descriere asemanatoare a viziunii unui tanar calugar, tot "Doamne miluieste" este repetat neincetat de acesta:
"Am uitat locul unde ma aflam, cine eram si in ce parte, multumindu-ma sa strig: Doamne miluieste - asa cum, reluandu-mi cunostinta, m-am aflat ca repetam. Dar cine era cel care vorbea, parinte, sau care facea sa se miste limba mea, eu nu stiu. Dumnezeu stie."
Dar, aici aflam ca inceput al acestui extaz rugaciunea Trisaghionu-lui, "Sfinte Dumnezeule", pe care tanarul calugar a spus-o numai de trei ori, ca ascultare fata de parintele sau duhovnicesc, si care a fost imediat urmata de vederea Luminii. Gasim la Simeon si alte scurte rugaciuni, repetate de cincizeci de ori sub forma "Doamne iarta-ma, pe mine, pacatosul". Totusi numele lui Iisus nu este mentionat explicit in aceste scurte rugaciuni, repetate.
De altfel, expresia "indeletnicire tainica" ia cateodata la Simeon sensul mai larg al unei spiritualitati launtrice, opuse unei evlavii pur exterioare. Astfel, dupa ce mentioneaza aceste practici exterioare: "postul, mortificarile, ostenelile, nepieptanarea, lanturi de fier, haina aspra, bataturile la genunchi, culcatul pe jos, culcatul pe paie si toate mortificarile trupului din aceasta viata", Simeon spune:
"Toate acestea sunt bune numai daca merg bine si exercitiile indeletnicirii voastre duhovnicesti si tainice cu cunostinta, intelepciune si intelegere; dar daca, in afara acestei indeletniciri, va trufiti cu mortificarile voastre si va credeti ceva, atunci cand fara cea dintai nu sunteti nimic, va asemanati cumva leprosilor, leprosilor acoperiti de vesminte stralucitoare pentru a insela pe cei care ii vad."
Rugaciunea launtrica este opusa rugaciunii trupesti si aceasta de a doua trebuie sa duca la cea dintai: "Ne rugam in chip trupesc? (se intreaba Simeon). Aceasta pentru a nu da deloc prilej vrajmasului sa ne robeasca mintea si spre a ajunge sa concepem binele si, launtric, sa ne rugam fara oprire si continuu cu mintea".
Concentrarea necesara mintii pentru o asemenea rugaciune este astfel descrisa de Simeon: "Cel care in deplina cunostinta de cauza a renuntat cu bucurie la toate lucrurile exterioare, la oameni, la bunurile vietii, si care a ajuns sa le uite dupa ce a trecut zidul impatimirii de acestea, unul ca acesta devine ca strain lumii si tuturor celor ale ei; el isi concentreaza mintea si nu mai ara grija decat pentru gandul si pomenirea mortii; el nu mai gandeste decat la judecata si la rasplatire, el este cu totul prinsul acestora, patruns de o frica negraita prin asemenea ganduri si prin cugetarea la ele".
Se poate deci spune ca Simeon nu leapada de fel rugaciunile bisericesti si liturgice cu textele lor fixate de traditie, dar ele il intereseaza mai putin ca atare, ci indeosebi ca surse de pocainta personala si de lacrimi, daca sunt urmate cu atentie si frica de Dumnezeu.
Scopul rugaciunii, fie ea la biserica sau singur in chilia monahala, fie ca e vorba de o rugaciune de pocainta sau de slavire a lui Dumnezeu, este intotdeauna pentru el iluminarea si unirea dumnezeiasca. O "indeletnicire tainica" si permanenta, un fel de rugaciune scurta si adeseori repetata cu mintea mai curand decat cu gura, pare totusi a fi la temelia vietii sale duhovnicesti, desi el nu vorbeste mult despre aceasta.
Procedeele fizice ajutand la concentrarea mintii sunt folositoare. Dar Simeon nu se limita numai la aceste scurte rugaciuni launtrice, ci in numeroasele rugaciuni pe care ni le-a lasat, deosebit de graitoare, de convingatoare, ne impresioneaza prin sinceritatea sa, prin trecerile sale bruste de la cea mai adanca pocainta la viziunile in extaz. Si mai ales, el arata in rugaciunile sale ca iubitorul de oameni Dumnezeu este gata sa raspunda la chemarea pacatosului si sa-l primeasca in imparatia Sa. Pe scurt, Simeon ne invata sa ne rugam prin exemplul sau personal. Cum intreaga viata si activitate a Mantuitorului avea in sine un scop soteriologic, era firesc ca, de-a lungul veacurilor, si Biserica sa raporteze toate dogmele sale spre acest ultim tel - mantuirea omului. In aceste imprejurari si disputele hristologice chiar au inceput sa fie privite si dezbatute printr-o prisma soteriologica.
Astfel, Sfintii Parinti in unanimitate prezinta intruparea Domnului, cu scop de restabilire si mantuire a omului cazut prin calcarea poruncii. Pentru acest fapt nu era suficient ca Mantuitorul sa fie un inger, sau apostol, sau sfant, ci era necesara moartea unui Dumnezeu intrupat si chinuit, ca sa traim. Si intrucat se stia si se sfatuia "astupati urechile de va vorbi cineva de mantuire in afara de Iisus Hristos", Sfintii Parinti s-au straduit sa lamureasca, in mod cat se poate de clar, cine este Iisus Hristos: "Nici Cuvantul iui Dumnezeu fara firea omeneasca si nici templul nascut din femeie neunit cu Cuvantul nu trebuie numiti Iisus Hristos. Caci numai pe Cuvantul nascut din Dumnezeu unit cu umanitatea printr-o unire negraita in implinirea iconomiei il intelegem ca Hristos". In acest caz, apare firesc intrebarea: Cine a indeplinit viata de ascultare, a patimit, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri sezand de-a dreapta Tatalui, savarsind actele atat de importante in realizarea mantuirii omului? (postat pe fb de ioan monahul)