Lucrătoarele evlaviei
Sfânta noastră Biserică ortodoxă pomeneşte pe femeile purtătoare de mir în Duminică a 3-a după Paști, iar praznicul se cheamă Ziua femeilor crestine, dar şi-n toată săptămâna care urmează ele sunt mentionate și cinstite, cum de asemenea se pomeneşte faptele lor la slujba de dimineaţă din fiecare Duminică în cuprinsul acelor alcătuiri pe care noi le numim „Troparele Învierii”, în care se spune că femeile au amestecat mirurile cu lacrimi, şi s-au învrednicit să cunoască și sa vestească Învierea Mântuitorului nostru.
La Sfintele Paşti am sărbătorit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, şi-am sărbătorit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în întreaga Săptămână Luminată prăznuind omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice. În Duminica următoare, în legătură cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, am făcut amintire de încredinţarea despre Învierea Domnului a Sfântului Apostol Toma, şi la aceasta ne-am gândit în toată săptămâna următoare. În Duminica a 3-a facem pomenire atât despre Iosif din Arimateea şi Nicodim, care împreună au înmormântat pe Domnul nostru Iisus Hristos cu cinste, cât şi pomenire despre Sfintele Femei Mironosiţe sau purtătoare de mir, cele care i-au arătat cinstire Domnului nostru Iisus Hristos şi s-au învrednicit să fie şi martore ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Despre Femeile Mironosiţe, sau femeile purtătoare de mir, ştim că au dorit să arate cinstire Domnului nostru Iisus Hristos, prin aceea că s-au pregătit şi au mers cu miresme la mormântul Domnului ca să ungă trupul cel îngropat al Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat. S-au dus la mormânt cu dorinţa de a vărsa peste trupul Domnului nostru Iisus Hristos mir material şi mir duhovnicesc. Mir material prin care să-şi arate cinstirea pe care o purtau în inimă faţă de Fiul lui Dumnezeu. N-au ajuns să-şi împlinească dorinţa de a-L unge pe Domnul nostru Iisus Hristos cu miresmele alese care le-au pregătit, dar şi-au arătat cinstirea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cinstire pe care o purtau în inimă! Piatra rasturnata de inger semnifica distrugerea zidului despartitor dintre transparenta „cereasca” a creatiei si existenta noastra, pentru care iadul si moartea au devenit de neinlaturat. Astfel, angoasa noastra depaseste sfarsitul nostru biologic, care o naste fara a-i putea pune capat. Iadul simbolizat de mormant este biruit, zavoarele lui sunt sfaramate, ingerii patrund acolo si cerul insusi il umple. Iar zorii care se ridica sunt zorii zilei neinserate, ai zilei vesnice, al celei de-a opta zi. Caci precum cerul poate fi, de acum, gasit in mormant, putem afla, in timp, sfarsitul timpului. Si astfel, prima zi ne este redata in gradina (parades, in ebraica) din jurul mormantului, plina de „trandafirii ceresti”! Pestera, simbol al opacitatii noastre, a devenit „camara de nunta”, ca sa folosim o minunata expresie a liturghiei bizantine, a devenit pamant roditor pentru vesnicie. De acum cerescul patrunde „in cele mai de jos ale pamantului”, transformand mormantul deschis in matrice a cosmosului transfigurat. Hristos e nevazut, dar in acelasi timp El este chiar aceasta deschizatura eliberatoare, nu pentru evadare din lume ca din pestera platoniciana, ci pentru o metamorfoza. „Dumnezeu este cu noi” de acum fara intrerupere in aceasta deschidere a Invierii. Mormantul gol, nu parasit, ci umplut de ceresc, este semnul extensiunii cosmice a „trupului duhovnicesc”. Cand se vorbeste, la Luca, de aparitia a doi ingeri, ne gandim la cei doi ingeri care stau fata in fata, de o parte si de alta a „sekinei”, a prezentei lui Dumnezeu, asemenea heruvimilor in care scapara „firea leilor”, de fiecare parte a chivotului; ne gandim, de asemenea, la cei doi barbati „imbracati in vesminte albe”, care au stat de o parte si de alta a lui Hristos devenit „prezenta pnevmatica”, la inaltare. Dar cand se vorbeste de ingerul Domnului, la Matei si Marcu, ni se arata chiar interventia transcendentului, caci ingerul Domnului este chiar dreapta lui Dumnezeu, degetul care simbolizeaza Duhul, in sensul larg al Prezentei dumnezeiesti. Astfel ca putem aproape vorbi de niste Rusalii subpamantene. Mormantul deschis, nu gol, ci plin de stralucirea „fulgerului” si a „zapezii”, ca vesmintele lui Hristos la Schimbarea la fata, pe munte, este chiar lumea deschisa la Inaltare pentru flacarile si suflul Rusaliilor. Prin rasturnarea creata de kenoza, Dumnezeu ni Se arata si ni Se ofera nu in „locul cel mai inalt”, nu in locul sfintit anume, ci in loc blestemat. Zapada si fulgerul nu mai scanteiaza pe o inaltime, ci in centrul simbolic al pamantului, in asa fel incat atractia gravitatiei terestre devine atractie spre ceresc, „splendoarea desavarsita coboara din ceruri pe pamant, iar pamantul face sa rasara sori iradiind spre Soarele dreptatii: totul e inundat de lumina”. Pamantul celor morti devine pamam al celor vii – he chora ton zonton – cum spune o inscriptie incrustata in mozaicul Invierii din biserica Chora din Constantinopol. Aceasta este adevarata icoana pascala in Orientul crestin: nu reprezentarea a ceea ce nu poate fi reprezentat, adica Invierea in sine care sparge conditionarile actuale de spatiu si timp ale cunoasterii noastre, ci mormantul gol, crisalida giulgiurilor, ingerul aducand marea veste a invierii, femeilor, tuturor sufletelor, aratand in chiar absenta lui Iisus prezenta Lui inviata, moartea zdrobita, intunericul luminat, coincizand cu „intunericul straluminos” al lui Dumnezeu cel Viu. Proclamand desfiintarea oricarei despartiri pe buza mormantului, ingerul pare a face din mormant gura vestitoare. La Marcu ingerul anunta intai Invierea si numai apoi adauga ceea ce este doar semnul invierii – aratarea mormantului gol: „Iisus Nazarineanul cel rastignit pe care-L cautati a inviat, nu este aici. Iata locul unde L-au pus”. Duminica a 3-a ne-a adus inainte exemplul sfintelor femei mironosite, din care invatam ca la biserica trebuie sa venim devreme. Ele au venit primele, dis-de-dimineata, la Mormantul Domnului, si au fost cele dintai care L-au vazut pe Hristos inviat. Mai demult era o vorba: “Cine ajunge primul la biserica, acela primeste cel dintai harul” ca si la scaldatoarea Vitezda. O alta lectie pe care o primim de la femeile mironosite este rabdarea. Ele au stat cu rabdare langa Crucea Mantuitorului, cand toti apostolii, in afara de Ioan, s-au imprastiat. Venind la Mormantul Domnului, ele au asteptat cu rabdare si au vazut in sfarsit aratarea ingerului Domnului. Cu rabdare si cu bucurie mergeau dupa Domnul prin orase si prin sate. Ascultau cuvantul Lui chiar si in pustiul fara apa, rabdand si arsita, si frig, si sete, si foame. Ele primeau hrana pentru suflet si slujeau cu averea si cu munca lor, ca sa ofere mancare pentru trup Domnului si ucenicilor Lui. Acest lucru ne invata sa slujim bisericii Domnului, fiecare cu ce putem. Femeile mironosite ne invata sa-L cinstim pe Domnul. Pentru noi, aceasta cinstire se exprima in mod deosebit in zilele de miercuri si vineri. In vechime se spunea ca cel ce nu cinsteste zilele de miercuri si vineri va fi judecat cu cei care L-au rastignit pe Domnul. Unii oameni cucernici pastrau tacerea buzelor in aceste zile, cugetand la Patimile Domnului, citind Acatistul Sfintei Crucii, Evanghelia.Femeile mironosite ne invata si indrazneala in credinta. Ele au indraznit sa ramana langa Cruce, sa vina primele la Mormant si sa vesteasca Invierea Domnului, sa propovaduiasca Evanghelia cele dintai. Datoria noastra este de asemenea sa vorbim despre Domnul, sa impartasim altora cunostintele noastre cu acuratete, rugandu-ne sa semanam cuvantul lui Dumnezeu fara manie si patima. Femeile purtatoare de mir sunt o intruchipare a voastra, dragi creștine de astazi, o intruchipare a unei atitudini sufletesti similare! Caci care este trasatura caracteristica femeilor purtatoare de mir? Faptul ca Il urmau cu rabdare pe Domnul pretutindeni, de parca L-ar fi cautat. Ele L-au ajutat din averea lor si L-au insotit catre Ierusalim; L-au urmat in timp ce Isi ducea crucea. Au fost in jurul Sau rand era rastignit pe Golgota; au urmarit unde I-a fost pus trupul dupa ce a fost dat jos de pe cruce. Dupa sabat, dis-de-dimineata s-au grabit la mormant; si, pe cand era inca intuneric, au fost coplesite de aratarea Invierii si au alergat sa le spuna Apostolilor despre El. S-au lipit de Domnul cu o asemenea ravna, incat doreau sa-L vada si sa fie langa El, fara sa se mai sature de El.Si voi de asemenea, parasind toate, ati mers sa-L urmati pe Domnul. Binecuvantata este calea voastra. Mergeti si cautati totdeauna fata Lui.Dar cum ati putea sa nu mergeti si sa nu-L cautati? Cine poate fi mai frumos decat Domnul? El este impodobit cu virtuti mai mult decat oricare dintre fiii oamenilor. El este frumos nu numai prin natura Sa divina, ci, de asemenea, si prin natura Sa umana, intrucat avea cele mai nobile trasaturi proprii unei fiinte umane in toata desavarsirea lor. Aceia care contempla o asemenea frumusete sunt atrasi catre Domnul, iar Domnul la randul Sau ii umple pe toti care Il iubesc pe El cu aceasta. Cu ce se aseamana ochii Lui? Sunt mai stralucitori decat soarele, care patrunde totul cu lumina zilei. El doar privea catre o femeie pacatoasa si aceasta se indrepta. Privea la un vames si el se facea apostol. A privit catre Petru si ochii lui au revarsat rauri de lacrimi. Atragand la Sine sufletele oamenilor cu privirea Sa, El le da puterea de a patrunde cu mintea raiul si de a vedea cu limpezime toate cele vazute si nevazute. Cu ce se aseamana cuvantul Lui? El doar ce a vorbit, si pescarii si-au parasit navoadele. A tinut o cuvantare si cei care venisera sa-L prinda Il ascultau cu uimire; demonii fugeau, bolnavii se vindecau, mortii inviau. Atragand la Sine sufletele oamenilor cu asemenea cuvinte, El le da puterea de a vorbi in asa fel incat Dumnezeu Isi pleaca urechea, ingerii iau seama, iar oamenii se mangaie. Bogat este Domnul si imbogateste; puternic este si da nebiruita putere; intelept este si intelepteste; sfant este si sfinteste. Caci orice dar este bun si orice dar care vine de la El desavarsit este pentru cei care se silesc sa-L urmeze. Un astfel de Domn cautati! In randuiala dumnezeiasca de rugaciune si in activitatile bisericesti cautati unde este ascuns Domnul, ca in desisurile inmiresmate din natura. Si Il veti vedea precum L-a vazut Maria Magdalena in gradina, sau precum mireasa din Cantarea Cantarilor a vazut chipul preafrumos al mirelui ei printre flori, cand se racorea ziua si se-ntindea umbra serii Cautati-L in dumnezeiestile Taine, mai cu seama in Sfanta Taina a Trupului si Sangelui Sau, si vi Se va face cunoscut asa cum li S-a facut cunoscut ucenicilor in Emaus, la frangerea painii si precum i S-a facut cunoscut miresei din Cantarea Cantarilor care spunea ca El este negrait de dulce si totul in El este placut. Cautati-L in dogmele invataturii de credinta cu convingerea neindoielnica in adevarul lor, cautati-L in porunci prin implinirea lor cu ravna, cautati-L in toate imprejurarile vietii cu rabdare si credinciosie fata de El; si El vi Se va arata si va va lasa sa Il atingeti asa cum a facut cu ucenicii Sai in ziua invierii Sale – iar voi veti exclama precum Toma: “Domnul meu si Dumnezeul meu!” Cautati-L pretutindeni fara trandavire. De ce spun “cautati-L”? Fiindca deja L-ati gasit, iar El, respectandu-Si cuvantul, deja S-a daruit pe Sine Insusi voua si a confirmat acest dar nu numai o data. El este in mijlocul vostru, ca un Pastor intr-o turma mica, iar in launtrul vostru, ca in propriul Sau locas. Ramane inca un singur sfat de adaugat: aveti grija sa Il pastrati pe Domnul in sufletul vostru. Pastrati-L prin gand neincetat la El si dialog neincetat cu El; in El este vesnic mantuirea noastra. Pastrati-L prin indreptarea grabnica si calduroasa a inimilor voastre numai catre El, neingaduindu-va sa va atasati de nimic altceva decat de El, indiferent daca este vorba de un lucru mare sau mic. Pastrati-L prin incredintarea voastra in mana providentei Sale cu inima deschisa inaintea Lui si rugaciune constanta. Pastrati-L prin implinirea cu staruinta a randuielii monahale de ascultare cu smerenie neprefacuta, pace, supunere reciproca, ajutorare reciproca, fara critica, fara atasament fata de lucruri, oameni si obiceiuri lumesti, cu izolarea, dragoste pentru osteneala, nedand odihna trupului, cu amintirea continua a plecarii voastre din lumea aceasta si asteptarea rasplatirii din lumea de dincolo.Fie ca Domnul sa va daruiasca toate acestea voua, dragi surori. Fie ca fagaduintele voastre sa nu se dovedeasca false si fie ca asteptarea voastra sa nu fie rusinata. Lumea este inaintea voastra, iar Domnul este in launtrul vostru. Intoarceti-va privirea incat sa nu vedeti desertaciunea lumii si fiti totdeauna cu Domnul. Cautati-L pe El si urmati Lui in pasii, gandurile si sentimentele voastre. Multe si negraite daruri sunt legate de modul vostru de viata. Domnul este aproape si gata sa va umple cu harul Sau, dar si noi trebuie sa ne straduim pentru a-l dobandi. Asadar straduiti-va, fara sa va temeti de ceea ce nu trebuie sa va temeti, si nu va crutati! Mai putem noi să dăm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile mironosite? Asa cum au dat ele nu putem. Dar putem să dăm dorinta noastră de cinstire fată de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Care-i mirul nostru acuma? Avem si noi un mir de dat? Dacã avem, care-i mirul nostru? Sã ne amintim o alcătuire pe care ati auzit-o poate-n Postul Pastilor. Ea zice asa: „Lacrimi dă-mi mie Dumnezeule ca oarecînd femeii păcătoase, si mă învredniceste să ud preacuratele Tale picioare, care pe mine din calea rătăcirii m-au izbăvit. Si mir de bună mireasmă să aduc Tie, viată curatã întru pocăintă mie agonisită, ca să aud si eu glasul Tãu cel dorit”. Ce-ti aduc Doamne? As vrea să-Ti aduc lacrimi si n-am. Dă-mi lacrimi ca sã-Ti aduc lacrimi. As vrea să-Ti aduc mir ca femeia păcătoasă, dar n-am. Dă-mi Tu ceea ce ar trebui să-Ti aduc. Viată curată, mirul meu este viată curată întru pocăintă mie agonisită. Deci, viata curată agonisită, cîstigată prin pocăintă, este mirul nostru!
Si acum, avînd în vedere toate lucrurile acestea, ne mai rămâne ceva. Ne rămîne să stim că lui Dumnezeu nu-I aducem anumite lucruri, anumite pãrti din viata noastrã, ci toatã viata noastrã trebuie sã fie o slujire adusã lui Dumnezeu. Tot ce facem pentru Dumnezeu este mirul nostru. Tot ce facem pentru Dumnezeu este cinstirea noastrã. Tot ce facem pentru Dumnezeu este izvor de bucurie pentru noi. Femeile mironosite s-au dus la mormînt, nu L-au gãsit pe Domnul Hristos, dar au gãsit bucuria învierii Lui. Nu se poate sã-I dai ceva lui Dumnezeu si sã nu primesti ceva de la Dumnezeu. Dumnezeu nu rãmîne nimãnui dator. Si mai spun ceva frumos. În Sîmbâta lăsatului sec de carne cînd este Sîmbâta mortilor, este un cuvînt în Sinaxarul din acea zi, un cuvînt al Sfîntului Atanasie cel Mare, care zice asa: „Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întîi miroase frumos”. Ce înseamnã aceasta? Cã orice bine pe care îl facem în lumea acesta este un fel de mir, si dacã facem un bine pentru altul, ne rãmîne si nouã, si noi rãmînem îmbogãtiti cu binele fãcut, chiar dacã binele pe care l-am fãcut nu este anume pentru noi, ci este pentru altcineva. Pentru cã nu poti unge cu miresme pe cineva fãrã ca tu însuti sã te împãrtãsesti mai întîi de mirosul frumos al mirului. Să înmultim mirul în lumea aceasta ca sã mirosim noi însine frumos si atunci vom putea sã ducem Domnului Hristos nu numai fapte singuratice, ci mai ales inima noastrã. Să nu uitãm cuvîntul: Ti-l trimit pe el, chiar inima mea. Primeste-l pe el cum m-ai primi pe mine”. Femeile purtatoare de mir stateau aproape de Domnul, desi erau imbrancite de cei care Il rastigneau. Si voi, de asemenea, nu va uitati la cele netrebnice. Lasati lumea sa tipe, lasati superstitiile prostesti sa urle, lasati nenorocirile sa vina – voi urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale. Priviti doar ceea ce este sub picioarele voastre si cu rabdare folositi-va de ele spre a implini poruncile primite; si luati seama la propria voastra constiinta care a fost iluminata de sus. Caci, totusi, este nevoie si de semne, si de minuni pentru a intari adevarul vestirii, dar este nevoie de semne, nu si de minuni, pentru a-i ajuta pe cei ce au primit Cuvantul, daca l-au crezut ei cu tarie. Si cine oare sunt acestia? Cei care-si arata credinta prin fapte. Caci sta scris: „arata-mi credinta ta dupa fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea ” si „Cine este, intre voi, intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui”. Caci cine va putea crede ca nutreste ganduri mari, inalte, dumnezeiesti si, precum se spune, ceresti (precum sunt gandurile evlaviei), daca savarseste fapte rele si este tintuit de pamant si de cele pamantesti? Caci in lume sunt multe femei lucratoare ale evlaviei, care de asemenea Il cauta pe Domnul si cu multa ravna vor sa-L atinga. Aveti grija sa nu fiti lasate in urma de catre ele! Multumim Domnului, daca ochiul Sau vede printre femeile din lume adevarate calugarite. Dar straduiti-va sa nu vada printre voi o femeie lumeasca imbracata in haine calugaresti. Amin (postat pe f.b de Ioan Monahul)