Legenda spune că Ceahlăul a fost făcut din poruncă cerească
În lumea ortodoxă există trei munţi consideraţi „munţi sfinţi“. Primul este Muntele Tabor din Israel - unde Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, arătându-şi dumnezeirea. Ceilalţi doi sunt Athosul din Grecia şi Ceahlăul din România, care, ca şi Taborul, au acelaşi hram: Schimbarea la Faţă.
Legenda spune că Ceahlăul a fost făcut din poruncă cerească, sursele istorice arătând şi faptul că acolo era locul unde regii daci ai acelor vremuri erau iniţiaţi în tainele vieţii spirituale.
Athosul şi Ceahlăul se aseamănă şi prin poziţiile geografice aproape similare. Muntele Athos are înălţimea maximă de 2.033 m şi are două vârfuri importante: Athos şi Panaghia. Ceahlăul este înalt de 1.907 m şi, la fel, are două vârfuri: Toaca şi Panaghia.
Cu toate că nu s-a bucurat de aceeaşi atenţie din partea împăraţilor şi voievozilor Răsăritului, ca Athosul, Ceahlăul a fost considerat încă din zorii creştinismului românesc un munte sfânt, un loc ideal pentru schivnicie.
E drept că în urma secolelor de vieţuire monahală de pe masivul Ceahlău nu au rămas comorile artistice pe care le-a adunat Athosul de-a lungul timpului, însă toponimia locurilor unde sihaştrii şi-au căutat odinioară mântuirea - „Toaca“, „Panaghia“, „Piciorul Sihastrului“, „Sihăstria Ceahlăului“ etc. - îţi lasă sentimentul că, atunci când calci pe pantele abrupte ale muntelui sacru al Moldovei, păşeşti, de fapt, pe treptele unei imense catedrale.
Marele sihastru ieroschimonahul Peon era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlău. Umplându-se de râvnă pentru dragostea lui Hristos, a sihăstrit mulţi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind iscusit lucrător al rugăciunii şi înaintevăzător. Locul în care s-a nevoit se cheamă până astăzi „Dealul lui Peon”.
Apoi, dorind să urmeze marilor pustnici egipteni şi sinaiţi, şi-a făcut o colibă pe vârful Muntelui Ceahlău şi a sihăstrit acolo mai mult de zece ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, rugându-se pentru lume şi răbdând cu bărbăţie frigul iernii, vânturile cele iuţi şi ispitele diavolului.
A adunat încă şi câţiva ucenici şi a ajuns părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor din jurul Ceahlăului. Deci, văzând cuviosul râvna lor, a aşezat un clopot şi o toacă de lemn pe vârful muntelui şi a rânduit să se sune în fiecare zi şi miez de noapte pentru deşteptarea la rugăciune a călugărilor ce se nevoiau în jurul muntelui.
După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.
Cuviosul Peon a rânduit ca la hramul muntelui să se adune pe Ceahlău, o dată pe an, toţi sihaştrii şi credincioşii din împrejurimi. Aici făceau priveghere de toată noaptea, săvârşeau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mâncau împreună, apoi, dând laudă lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa.
Astfel, acest mare părinte a făcut din Ceahlău un Athos românesc, creând în Moldova o puternică tradiţie autohtonă, care se păstrează până în zilele noastre, Ceahlăul fiind singurul munte din Carpaţi şi Balcani care are zi de hram, ca şi Muntele Athos.
Acest mare sihastru era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlau. Umplandu-se de ravna pentru dragostea lui Hristos, a sihastrit multi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind vestit lucrator al rugaciunii si inainte vazator. Locul in care s-a nevoit se cheama pana astazi "Dealul lui Peon".
Apoi, dorind sa urmeze marilor pustnici egipteni si sinaiti, si-a facut o coliba pe varful muntelui Ceahlau si a sihastrit acolo mai mult de zece ani, slavind neincetat pe Dumnezeu, rugandu-se pentru lume si rabdand cu barbatie frigul iernii, vanturile cele iuti si ispitele diavolului. A adunat inca si cativa ucenici, si a ajuns parinte duhovnicesc al tuturor sihastrilor din jurul Ceahlaului.
Deci, vazand cuviosul ravna lor, a asezat un clopot si o toaca de lemn pe varful muntelui si a randuit sa se sune in fiecare miez de noapte pentru desteptarea la rugaciune a calugarilor ce se nevoiau in jurul muntelui.
Cuviosul Peon a randuit ca la hramul muntelui sa se adune pe Ceahlau, o data pe an, toti sihastrii si credinciosii din imprejurimi. Aici faceau priveghere de toata noaptea, savarseau Sfanta Liturghie, se impartaseau cu Trupul si Sangele lui Hristos, mancau impreuna, apoi, dand lauda lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa.
Astfel, acest mare parinte a facut din Ceahlau un Athos romanesc, creand in Moldova o puternica traditie autohtona care se pastreaza pana in zilele noastre, Ceahlaul fiind singurul munte din Carpati si Balcani care are zi de hram.
Spre batranete Cuviosul Peon s-a stabilit in Sihastria lui Silvestru, la poala muntelui, innoind in intregime schitul si adunand in obstea sa pana la 30 de calugari. De la el Sihastria lui Silvestru se numeste pana astazi "Manastirea Pionul" (Peon).
Deci, ajungand la varsta de peste optzeci de ani si simtindu-se chemat de Hristos, a adormit cu pace si a fost numarat in ceata cuviosilor parinti romani.
Ceahlau a fost inconjurat de jur-imprejur de sihastrii si manastiri, atat de calugari, cat si de maici. Se cunosc circa 12 asemenea locasuri de inchinare. Multi traiau ca niste vulturi, in locuri greu accesibile, si se mutau la cele vesnice necunoscuti de oameni.
Cele mai importante manastiri au fost “Sihastria lui Silvestru”, devenita ulterior “Manastirea Peonul” si “Manastirea Durau”, care prin secolul Xvii-Xviii numara peste o suta de maici. Pe versantul vestic al Ceahlaului, la altitudinea de peste 1400 m, sub “Varful Ocolasului Mic”, se afla poiana numita “Varatec” si platoul “Piciorul Sihastrului”.
Aici s-au nevoit poate cei mai mari sihastri ai Ceahlaului.
Tot aici au luat fiinta doua manastiri: “Sihastria lui Dragos” si “Sihastria Ceahlaului”. In partea de sud-est a muntelui au sihastrit multe calugarite. Aici se afla un izvor numit “Sipotul Maicilor”. De asemenea, putin mai jos, pe versantul estic, in poiana Cerebuc, se afla o sihastrie de calugari.
Pe paraul Rapciune a fost o alta sihastrie de calugari, iar pe afluentul Rapciunita a fost o sihastrie de maici numita “Sihastria Sofia”.
Timp de doua secole, in aceasta manastire s-au nevoit multe calugarite. Unele se retrageau din obste si pustniceau un timp sub stancile Ceahlaului, iar altele coborau la batranete din nou in chiliile manastirii.
Pe varful muntelui Ceahlau, stralucea manastirea cuviosului Peon Sihastru. Pe valea paraului Secu se afla Manastirea Casiana. Multe alte locasuri de inchinare au sfintit muntele Ceahlau, timp de sapte secole.
Majoritatea denumirilor, cunoscute si astazi, poarta numele unor sfinti pustnici sau pustnicite: “Pestera lui Vacol”, “Pestera lui Ghedeon”, “Pestera lui Gherman”, “Pestera lui Nicandru”, “Paraul lui Martin”, “Poiana lui Serafim”, “Poiana lui Bucur”, “Obcina Chiliei”, “Chilia lui Ghedeon” etc. Se intalnesc si toponime de calugarite: “Piciorul Maicilor”, “Poiana Maicilor”, “Poiana Melaniei”, “Poiana Serafimei” etc.
Toti acesti sfinti, bine placuti inaintea lui Dumnezeu, au fost mangaierea comunelor si satelor de prin imprejur. Ei au slujit atat pe Dumnezeu, cat si pe oameni. La ei gaseai totdeauna, in afara sfaturilor si leacurilor duhovnicesti, sfaturi si leacuri trupesti. Spre deosebire de vremurile noastre, “ei erau doctori fara de arginti”.