La Multi Ani! Nasterea Maicii Domnului

08.09.2018 19:34

. 8 septembrie, Sfantă Maria

Arhanghelul Gavriil a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvântată şi se va chema numele ei Maria”

Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrând să Se arate pe pământ şi să vieţuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maică Să. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pământeşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decât alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul Cerescului Împărat al Slavei.

Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Prea Binecuvântată Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: "Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă"

Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatră aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praştie. Şi că din nişte lemne binemirositoare de cedru şi de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, Sfântul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obârşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, Sfânta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioară după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

Într-adevăr, bucurie mare s-a vestit o dată cu Naşterea Maicii Domnului, bucurie pe care noi nu o putem dezvălui, n-o putem desluşi, n-o putem înţelege și explica, n-o putem cuprinde nici cu mintea, nici cu cuvântul nostru, căci cum ar putea cineva să laude pe aceea pentru care, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu a făcut și zidirea văzută şi cea nevăzută, cea pentru care Dumnezeu a pregătit toate acestea, cea care este încununarea întregii creaţii a lui Dumnezeu, cea care este mai slăvită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, cea în care S-a sălăşluit Însuşi Fiul lui Dumnezeu?

,,O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!"

Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfântă decât toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pământeşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.

"S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa slavă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei".  "Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ" ,,Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor".

Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi ştiut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată faţa ei. Un palat ca acesta înainte şi-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul şi cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă şi desfătat: "Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat". Şi au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.

Cea desfătată sălăşluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci şi nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiţii săi: "Inima noastră s-a lărgit, aveţi loc destul întru noi".

Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire? N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioara.

N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!” Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.

Cu adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele.

Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire”.

Aţi auzit în condac că se spune despre Maica Domnului că este hrănitoare vieţii noastre. Viaţa noastră, care nu este alta decât viaţa veşnică, decât Hristos, Care este viaţa noastră. Hristos a fost hrănit de Maica Domnului, Hristos Şi-a luat trup prin ea, Hristos prin ea a reușit să împlinească voia Tatălui.

Nu a fost vreodată un dar mai mare, un dar mai frumos, mai deplin, desăvârșit, aşa cum a fost acesta pe care întreaga omenire l-a adus lui Dumnezeu. Atunci când lumea părea că se coboară din ce în ce în adâncul răutăţii, iată că omenirea a adus lui Dumnezeu cel mai frumos dar: pe Maica Domnului.

Acest dar a fost posibil datorită unui cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit, cuvânt care de atunci încoace şi în vecii vecilor va rămâne piatra de temelie a mântuirii noastre:Fie mie după cuvântul tău!

Acest fie a făcut ca Maica Domnului să rămână în vecie cel mai frumos dar pe care l-a putut face omenirea lui Dumnezeu Însuşi. Iar Dumnezeu a întors acest dar oamenilor. Vă aduceţi aminte pe Cruce când Iisus le-a spus Maicii Sale și iubitului Său ucenic, Ioan:Fiule, iată mama ta! Femeie, iată fiul tău!

Atunci Hristos ne-a încredinţat pe noi Maicii Domnului, ne-a încredinţat-o pe ea nouă ca adevărată mamă. Şi pe noi ne-a îndemnat, ne-a dat îndrăznire să ne îndreptăm către ea ca şi către o mamă. Acest fie al Maicii Domnului a făcut să se poată întrupa Fiul lui Dumnezeu în ea, Fiul lui Dumnezeu Care S-a pogorât pe pământ ca să împlinească voia lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Care a rostit și El: Fie Mie după cuvântul Tău, Tată!Acest fie I-a dat, deci, posibilitatea să Se întrupeze.

Aţi auzit la Apostol citindu-se un fragment din Epistola către Filipeni: Să aveţi în voi simţirea care era în Hristos Iisus, care n-a socotit a fi răpire sau ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a făcut asemenea oamenilor, chip de rob luând și la înfăţişare făcându-Se asemenea lor şi S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Drept aceea Dumnezeu I-a dăruit Lui un nume mai presus decât orice nume, ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor din cer şi al celor de pe pământ.

Acest fragment nu se citeşte decât la sărbătorile Maicii Domnului, pentru că ea singură a reuşit să împlinească la modul desăvârşit acest cuvânt. Şi, în felul acesta, ea s-a unit mult mai deplin cu Hristos, mult mai deplin decât se poate uni oricare alt om. Desigur, și prin faptul că a dat trup lui Hristos, dar şi prin ascultarea aceasta.

La fel cum și Hristos a spus: Iar Eu nu sunt singur, ci şi Eu şi Cel Care M-a trimis, pentru că Eu pururea fac cele bine plăcute Lui. Acest cuvânt se potriveşte perfect Maicii Domnului. Şi ne-a încredinţat-o Hristos pe ea, pe cea care este mai presus decât toată zidirea şi văzută şi nevăzută ca să ne fie nouă mamă. Începând din acest moment, cuvântul mamă a încetat să fie un cuvânt obișnuit.

 Începând din acest moment, cuvântul mamă a căpătat valenţe dumnezeieşti, căci într-o familie mama este aceea care-i învaţă pe copii cum să asculte frumos de tată.

Mama este cea care hrăneşte, mama este cea care hrăneşte viaţa inimilor copiilor săi, mama este cea care nu se supără, nu se scârbeşte niciodată de relele copiilor ei, oricât de neastâmpăraţi sau chiar de răi ar fi ei. Mama, care nu se dă înapoi să se jertfească nu o dată, ci iarăşi şi iarăşi până ce fiul ei va putea ajunge acolo unde dorinţa ei îl vede.

Am să vă spun un fragment din viaţa părintelui Gavriil, care povestea cum a învăţat el să se roage Maicii Domnului de la mama sa. Acest părinte Gavriil, când era copil, era extrem de neastâmpărat, nu-şi găsea locul nici chip. Şi mama sa mereu se necăjea. Şi îi spunea:„Copile, fii cuminte, că uite, se supără Maica Domnului…” El tăcea, o asculta, dar cum rămânea singur, iarăşi năzbâtii. Mama lui nu-l certa. Când vedea că nu mai are ce să facă, se punea în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului şi începea să plângă şi zicea: „Maica Domnului, nu ştiu ce să-i mai fac copilului acestuia! Atât e de neastâmpărat! Fă tu ceva cu el, ia-l tu în grija ta, eu nu ştiu ce să-i fac!”

Şi copilul o auzea şi se ducea acolo și o vedea plângând în faţa icoanei şi atunci începea şi el să plângă, se aşeza în genunchi lângă ea şi se ruga şi ei și Maicii Domnului să-l ierte, că n-o să mai fie neastâmpărat în viitor.  Dar iarăşi devenea neastâmpărat şi iarăşi se repeta această istorie. La un moment dat, rămânând singur acasă, urcându-se în pod, s-a tăiat foarte rău la un picior încât curgea sângele şuvoi și el, nu atât de durere cât de spaimă, când s-a gândit ce-o să se supere mama lui când o să vadă că iarăşi a fost neastâmpărat, de atâta spaimă a încremenit sufletul în el și a adormit pe loc. Şi atunci a văzut-o pe Maica Domnului cum a venit blândă la el şi i-a atins piciorul și s-a vindecat.  Când s-a trezit el şi a văzut că este vindecat, nu atât minunea vindecării, cât faptul că Maica Domnului nu l-a certat, l-a făcut să nu mai greşească niciodată Maicii Domnului şi mamei sale.

Iată, deci, ce înseamnă o mamă.  Mama nu ceartă. Mama se mâhneşte, nu pentru că am supărat-o, ci pentru că ne facem noi rău. Şi atunci mama plânge pentru noi. Desigur, ştiţi cuvintele acelei pricesne foarte populare: Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale, noi, cei ce suntem fii ai lacrimilor tale.

Cu adevărat, noi suntem fiii lacrimilor Maicii Domnului. Si spun Sfinţii Părinţi că lacrimile Maicii Domnului nu se usucă niciodată. Însă noi prea des înţelegem de aici că asta înseamnă că Maica Domnului este supărată pe noi.

Părintele Arsenie Papacioc spunea că Maica Domnului se supără într-o singură situaţie: când nu îi cerem nimic. Dar a te supăra pe cineva înseamnă a nu-l mai iubi ca înainte. Poate Maica Domnului să facă aşa ceva? Niciodată.Odată am întrebat pe cineva care căzuse destul de grav şi îmi spunea că nu mai are curaj să se ducă la Maica Domnului să se roage.  Şi am zis: „De ce?” „pentru că Maica Domnului este atât de înaltă şi atât de curată şi ea n-a cunoscut niciodată păcatul şi cum pot să mă apropii eu, un ticălos şi un scârbavnic, de cea Preacurată?” Şi atunci m-am gândit aşa: oare trebuie să cazi în păcat ca să-l înţelegi pe păcătos? Nicidecum!

Să nu fie aceasta. Dar de ce plânge atunci Maica Domnului, ea, care n-a cunoscut păcat?

Tocmai, pentru că n-a cunoscut păcat înţelege ce prăpastie mare este între virtute şi păcat. Înţelege cât de mult de îndepărtăm noi de Dumnezeu, ea, care a cunoscut înălţimile.  Nu este nevoie să cunoşti adâncimile păcatului. Este suficient să te ridici la înălţimea virtuţii. Şi Maica Domnului de acolo înţelege cât de rău am căzut noi, fiii ei. Şi atunci noi devenim fiii lacrimilor ei. Şi atunci noi vedem în icoană pe Maica Domnului cum ţine în braţe, cu obrazul lipit de obrazul ei, pe Hristos, Care are trupul nostru. În Hristos suntem fiecare dintre noi cuprinşi, aşa încât, atunci când vedem pe cineva că are o problemă, să ne gândim că în braţele Maicii Domnului este acea persoană. Să-l încredinţăm Maicii Domnului ca unei mamei iubitoare, ca unei mame care nu se supără, ca unei mame care nu plânge de supărare, ci plânge de dragul nostru.

Şi atunci grijă să nu aveţi, căci Maica Domnului, dacă ne-a fost încredinţată de Hristos să ne fie nouă mamă, ne-a fost încredinţată pentru că are cea mai mare putere pentru mântuirea noastră, pentru că ea, făcându-se una cu Hristos, a înţeles ce înseamnă mântuirea.  A înțeles că mântuirea nu este o chestiune juridică; mântuirea depinde de iubire, nu de nişte păcate. Mântuirea depinde de modul în care ştim să răspundem la iubirea lui Dumnezeu. Și nu este făptură în cer și pe pământ mai potrivită să ne arate acest lucru decât Maica Domnului.  De aceea ea este de-a dreapta lui Hristos și va sta acolo în vecii vecilor, pentru că ea slujeşte mai bine ca oricine mântuirii noastre.

Referitor la lacrimile Maicii Domnului, aş mai spune un cuvânt și sper să mă pot face înţeles, pentru că este un cuvânt foarte important pentru mântuirea noastră, pentru felul în care noi ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu şi a Maicii Sale.

Hristos, la Cina cea de taină, a rostit aceste cuvinte: Adevărat vă spun vouă că nu voi mai bea din rodul viţei până ce nu-l voi bea înnoit cu voi în Împărăţia Cerurilor. Ce vor să însemne aceste cuvinte?

Spun Sfinţii Părinţi că Hristos, Cel Care va trebui să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, încă nu a făcut acest lucru. El încă nu Se poate bucura deplin.  De ce? Pentru că mai suntem noi rămaşi pe pământ, noi și cei care din mila lui Dumnezeu vor veni după noi și care încă nu ne-am terminat drumul către dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Şi Hristos, fiind în fiecare dintre noi, El, care S-a făcut ascultător până la moarte, totuşi n-a putut să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, pentru că eu nu I-am supus lui Dumnezeu toate şi-L oblig pe Hristos, Care este în mine, să meargă pe aceste căi lăturalnice.  Şi atunci Hristos nu va avea linişte până ce nu mă va duce și pe mine la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi El Îi spune lui Dumnezeu-Tatăl: Îngăduie-l, Tată, până ce va ajunge şi acesta de-a dreapta ta. Acest lucru îl face și Maica Domnului: ea plânge văzându-ne că ne îndreptăm încotro nu trebuie şi, plângând, Îi zice lui Dumnezeu:Doamne, mai îngăduie-i!  Mai îngăduie-i și pe fiii acestor lacrimi ale mele să ajungă la Tine!  Şi eu mă pun chezaşă pentru ei că vei auzi şi din gura lor, la fel cum ai auzit și din gura mea, <Fie mie după cuvântul Tău!> Aceasta este adevărata însemnătate a lacrimilor Maicii Domnului.

Și să nu ne lăsăm cuprinşi de o falsă ruşine şi atunci să alergăm la Maica Domnului, căci nu este apă care să cureţe mai bine decât aceste lacrimi ale ei.

Şi nu numai atât, dar bucuria aceea despre care v-am vorbit la început s-o lăsăm să ne cuprindă, pentru că, deşi suntem loviţi zi de zi, ceas de ceas, şi din afară şi din interior, avem probleme şi adevărate și false, și create de alţii şi chiar de noi înşine, totuşi o avem pe Maica Domnului, gata să ne stea alături.

Despre Maica Domnului, dacă citiţi în Sfânta Scriptură, o expresie se foloseşte foarte des:

Şi ea tăcea şi punea toate în inima ei. Avem, aşadar, pe cea care ştie să ne păstreze taina.

O avem pe cea care ştie şi poate şi vrea să ne mângâie inimile rănite ba de noi, ba de altcineva. Drept aceea, rugăciunea noastră să fie întraripată şi de bucurie şi de nădejde către cea pentru care Dumnezeu a pregătit şi cerul şi pământul“.

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică. Amin (postat pe fb de ioan monahul)