La Mulți Ani de Sfânta Sarbatoare a Nașterii Domnului!
Astăzi s-a nascut Hristos,/Mesia chip luminous/Laudați și cântați,/Și vă bucurați!
Taina cea din veac ascunsă s-a împlinit astazi. Astazi s-a nascut Hristos Iisus.
Slavă intru cei de sus Lui Hristos, Domnul Iisus,/Lui Hristos, lui Dumnezeu,/Din oraşul Vifleem,/Pe pământ pace,/Bucurie, veselie,/ La oameni bunăvoire!
Toată ziua, Maria a fost agitată, durerile naşterii au început clar, şi, Maria a dat naştere unui băieţel.
La Viflaim colo-n jos/ Cerul are luminous/ Preacurata/ Naste astazi pe Hristos/Naste-n ieslea boilor /Pe Imparatul tuturor/Preacurata/ Sta si plange-ncetisor
Iisus a venit și s-a născut pe lume, El a fost învelit în scutecele pe care Maria a reușit să le încopească şi L-a culcat într-o iesle. Copilul făgăduinţei venise pe lume exact în acelaşi fel cu copiii dinainte de şi din ziua aceea, dar poate venise ca cel mai sărac dintre săracii lumii.
N-are scutec de-nfasat/ Nici hainute de-mbracat/ Preacurata/ Pentru pruncul de Imparat/ Nu mai plange Maica mea/ Scutecele noi ti-om da/ Preacurata/ Pruncul sfant de-i infasa
Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peşteră, în peştera Betleemului şi acolo m-a găsit şi pe mine, omul. Peştera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc. Peştera era lumea întunericului. Aşa cum Adam, după ce păcătuise, se ascunsese de Dumnezeu în Rai, aşa şi omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric. Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea.
Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veşnicie.
Naşterea Domnului Hristos, începulul mântuirii noastre. Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de Crăciun: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească. Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare. Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră, ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea.
Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ, îndată şi repede cresc la înălţime, la fel această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi, abia acum, de câţiva ani s-a adus, aşa de repede a crescut şi aşa de multe roade a adus, precum şi voi vedeţi, că biserica este plină de mulţimea credincioşilor. Această râvnă a voastră este vrednică de răsplată, şi aceasta să o aşteptaţi de la Cel ce S-a născut astăzi, de la Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut astăziEu ştiu că mulţi, încă şi acum, nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând sărbătorită, alţii întăresc că este străveche, căci încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii, de la Tracia până la Cadix.
Cand luam în calcul aceste lucruri, parca nu mai pare asa de usor. Decizia magilor a fost deosebit de grea, dar l-au iubit mai mult pe Dumnezeu decat bogatiile acestei lumi si chiar decat propria lor viata.
Au fost niste ascultatori schimbati, dupa ce l-au intalnit pe Mesia Timpul s-a născut în veşnicie şi se va odihni tot în veşnicie. Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii la şcoală decât azi?! Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc?
Dragi credincioşi, oare Irod este modelul nostru, sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor“ (Mt. 19, 14)?! A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri. Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Îl preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru – utopia?! Noi sărutăm azi icoana Naşterii, de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus.
În momentul naşterii lui Iisus, îngerii, adunaţi sub ordinele conducătorilor lor, au cântat efectiv imnurile de glorie deasupra ieslei din Betleem, aceste rostiri de slăvire au fost auzite de urechile omeneşti, preoţi din Mesopotamia fuseseră informaţi, cu ceva timp mai înainte. Aceşti oameni înţelepţi nu au văzut nici o stea pentru a se orienta către Betleem. Frumoasa legendă a stelei Betleemului a luat naştere atrăgătoarea poveste a stelei Betleemului, care conducea Magii la ieslea unde l-au văzut şi l-au adorat pe copilul nou-născut. Inteligenţele Orientului şi ale Orientului Mijlociu se delectau cu poveştile cu zâne şi ţeseau continuu astfel de mituri admirabile în jurul vieţii şefilor lor religioşi şi al eroilor lor politici. În absenţa tiparului, când cea mai mare parte a cunoştinţelor umane se transmitea pe cale orală de la o generaţie la următoarea, să devină tradiţii, şi ca tradiţiile să fie în cele din urmă acceptate ca fapte.
Fraților, ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim ! Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească. Socoteşte numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi şi într-o adunare aşa de mare.
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu” (Facerea 1, 1-2). Întruparea Cuvântului, a Logosului Lui Dumnezeu a avut loc ca o necesitate: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1,14). „Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om” (Crezul sau Simbolul credinţei, art. 2). Cel făgăduit, în persoana divino-umană a lui Mesia, Hristos Iisus, a venit ca să surpe stăpânirea diavolului prin Moartea şi Învierea Sa şi să izbăvească omenirea din frica morţii: „Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.” (Evrei 2, 14-15), dând Evanghelia cea cu putere de mântuire pentru tot cel ce crede (Romani 1, 9; 1, 16). Scopul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume a fost și este mântuirea omului prin jertfa răscumpărătoare de pe cruce: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17). Cu adevărat, făgăduinţa lui Dumnezeu s-a realizat la „plinirea vremii”, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, …Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4). Toate amănuntele privindu-o pe Fecioara Maria, considerată „vasul ales” pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu, Vestea cea Bună, naşterea, viaţa, activitatea mesianică, răstignirea, Învierea, Înălţarea şi şederea de-a dreapta Tatălui, pe toate le găsim cu precizie menţionate în scrierile profeţilor Vechiului Testament cu sute de ani înainte de împlinirea lor.
Îmi doream în această sărbătoare să văd bisericile pline de fraţi, așa a fost şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Această râvnă a creștiilor este vrednică de răsplată, şi aceasta să o aşteptaţi de la Cel ce S-a născut, de la Iisus Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi de Nașterea Domnului, este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut. Ce altceva decât să vorbim despre această zi. Eu ştiu că mulţi, încă şi acum, nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând sărbătorită, alţii întăresc că este străveche, căci încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii, de la Tracia până la Cadix. Ei bine, despre această zi vom vorbi noi! Căci această zi, măcar că nu se ştie prea multe despre dânsa, se află la noi în aşa de mare cinste. Este lucru dovedit că ea, când va fi mai mult cunoscută, se va bucura de o râvnă mult mai mare. O pătrundere mai mare ce veţi dobândi despre ea, prin vorba mea, va mări şi mai mult dragostea voastră către această sărbătoare.
Nasterea lui Iisus Hristos - o primavara innoitoare pentru intreg neamul omenesc. Întruparea şi venirea lui Hristos pe pământ cea mai mare taina și minune a lumii
Nu mai plange maica mea/Scutecele noi ți-om da/ Preacurata pruncul sfant de-i înfașa
„Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului”. Fără nici o îndoială, înţelesul tainic al acestor cuvinte este o profeţie, în care Duhul Sfânt, prin gura psalmistului David, anunţă venirea pe pământ a Fiului lui. Întruparea şi venirea Cuvântului veşnic în lumea creată ca Mântuitor şi Răscumpărător este cea mai mare taină şi minune din câte au fost pe pământ. „Taina cea din veac ascunsă”– necunoscută nici de îngeri, nici de oameni, a venirii lui Iisus Hristos pe pământ, Care avea să dezlege toate nedumeririle oamenilor în privinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, a omului şi a întregii creaţii, care la rându-i suspină după reabilitare, răscumpărare şi mântuire.
În cartea Apocalipsei Sfântul Ioan Teologul vede în mâna Tatălui celui veşnic, cartea vieţii, pecetluită cu şapte peceţi. Nimeni în cer sau pe pământ nu s-a găsit să o deschidă, decât leul din seminţia lui Iuda,Mielul lui Dumnezeu – Iisus Hristos. El, vrednic fiind, o ia din dreapta Celui preaînalt, îi rupe peceţile şi o deschide. Potrivit sfinţilor Părinţi, cele şapte peceţi simbolizează cunoaşterea lui Dumnezeu şi lucrarea Lui necesară mântuirii omului.
Pecetea întâi ascunde Fiinţa nezidită şi firea fără de început a lui Dumnezeu, existenţa desăvârşită, existenţa în sine şi izvorul existenţelor. A doua pecetluieşte şi ascunde cele trei Ipostasuri ale unei singure firi şi fiinţe, unimea Treimei, pe Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu. A treia pecete ascunde veşnica naştere a Fiului şi veşnica purcedere a Duhului Sfânt din Tatăl. A patra pecete ascunde scoaterea din nimic la existenţă a tuturor făpturilor şi lucrurilor materiale şi imateriale. A cincea pecetluieşte întruparea în timp a Cuvântului lui Dumnezeu. A şasea pecete ascunde patimile, moartea, învierea şi înălţarea la cer a Cuvântului întrupat. A şaptea pecete ascunde viaţa viitoare, fericirea raiului şi răsplata faptelor bune, chinurile iadului şi pedeapsa faptelor rele.
În faţa acestor taine, ascunse înainte de venirea Mântuitorului, nu poţi să nu te cutremuri şi să nu te înfiori cu bucurie şi mulţumire, strigând: „Minunat este Dumnezeu! sau Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?” Tâlcuirea acestor taine, căutând să aflăm Cine este Dumnezeul nostru, Cine este „Cel ce s-a arătat”, va spori în noi iubirea faţă de El. Însuşi ne vorbeşte prin sfântul Său cuvânt din Sfânta Scriptură, în Tradiţia Bisericii, în scrierile sfinţilor şi ale teologilor Săi. Dacă L-am întreba: cine eşti, Doamne?, ne va răspunde: „Eu sunt Fiul Tatălui, Care din iubirea şi mila Sfintei Treimi faţă de om, am venit ca Mântuitor şi Răscumpărător. Eu sunt cel al cărui nume – Iisus Hristos - „este mai presus de orice nume”. Eu sunt „cel ce zdrobeşte capul şarpelui”. Eu sunt cel „întru care se binecuvântează toate neamurile pământului” Eu sunt „împăciuitorul” de Care ascultă toate popoarele. Eu sunt Domnul şi Dumnezeul vostru, care şed de-a dreapta Tatălui. Eu sunt Lumina lumii care nu apune niciodată şi de care întunericul fuge ascunzându-se. Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Eu sunt Uşa prin Care se intră la Dumnezeu şi Tatăl, prin Mine intrând vă veţi mântui. Eu sunt Proorocul de Care trebuie să ascultaţi. Eu sunt Domnul vostru, Fiul lui Dumnezeu, Marele Preot după rânduiala lui Melchisedec; Eu sunt Emanuel, născut din Fecioara, „Dumnezeu este cu noi”, Domnul păcii, Care a pătimit pentru mântuirea oamenilor. Eu sunt Odrasla lui David; Eu sunt Păstorul poporului ; Eu sunt Cel vestit, Eu sunt Sfântul Sfinţilor, Cel Uns; Eu sunt Stăpânitorul;Eu sunt Împăratul Mântuitor, Eu sunt „Mielul lui Dumnezeu” care ridică păcatele lumii . Eu sunt Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Eu sunt Mesia Cel aşteptat, Care am venit în numele Tatălui şi întru puterea Duhului Sfânt. Eu sunt „Doctorul sufletelor şi al trupurilor” Care vindec pe cei zdrobiţi cu inima, dau vederea orbilor, curăţ leproşii, înviez morţii, alung demonii, şi orice boală şi neputinţă. Eu sunt Cel Care, pentru voi, oamenii şi pentru a voastră mântuire, M-am întrupat, am suferit, foame şi sete, osteneală, bătăi, scuipări, batjocură, cruce şi moarte. M-am pogorât în iad ca să sfărâm puterea lui, dezlegând sufletele de acolo. Am înviat din morţi, M-am înălţat la cer şi am să vin iarăşi cu slavă să judec lumea. Eu sunt Învierea şi Viaţa; cine crede în Mine, de va şi muri viu va fi . Eu sunt pâinea vieţii.Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Fără mine nu puteţi face nimic . Eu sunt Păstorul Cel bun, Care şi-a puns viaţa pentru oile Sale. Eu sunt „învăţător venit de la Dumnezeu”. Care dau prin sângele Meu legea cea nouă a iubirii singura prin care puteţi să fiţi ucenicii Mei şi fiii Părintelui ceresc. Eu sunt Cel Care am trimis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care am întemeiat Biserica Mea şi pe care porţile iadului şi puterile răului nu o vor birui,pentru că Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor . Eu sunt Cel Care am rânduit în Biserică „întâi apostoli, al doilea profeţi, al treilea învăţători…” spre folosul şi mântuirea celor ce cred.
Eu dau prin Duhul Sfânt, unuia cunoştinţă, altuia înţelepciune şi pricepere, altuia tărie şi sfat, altuia dragoste, bucurie, pace, credincioşie, curăţie, îndelungă-răbdare, blândeţe şi smerenie. Eu sunt Cel Care v-am pregătit Împărăţie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, căci în casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt . Eu sunt Cel Care am biruit lumea păcatul şi pe diavolul, făcându-vă părtaşi acestei biruinţe. Eu sunt Cel Care chem pe toţi: păcătoşi şi drepţi, pe cei care au slujit din ceasul întâi sau din ceasul al unsprezecelea, pe toţi Eu îi primesc, pe unii din iubire iar pe alţii din milă. Acestea şi multe altele ne spune Domnul despre Sine în sfântă Biserica Sa.
“Acesta este Dumnezeul nostru, şi nu se va socoti, altul ca Dânsul, Dumnezeul cel ce s-a arătat”.
Iar noi, creştinii care cunoaştem pe Domnul şi care Îl întâmpinăm cu bucurie şi-L binecuvântăm pe Pruncul Ce S-a născut în Betleem. Pe Cel Care a făcut numai bine cu fapta şi cu cuvântul, Care n-a putut fi vădit de păcat, Care a suferit toate în locul nostru până la moartea pe cruce, arătându-ne iubirea Sa. Pe Cel ce înseta de a suferi din iubirea pentru noi, pe dulcele Mântuitor, Iisus Hristos, Dumnezeul – Om, noi Îl binecuvântăm în toată vremea şi în tot locul stăpânirii Lui, ne rugăm Lui neîncetat, credem în El şi ne închinăm Lui ca orbul din naştere, mărturisindu-L cu Petru şi Natanail şi cu toţi Sfinţii Apostoli că este Fiul lui Dumnezeu. Ne unim cu El prin Sfintele Taine şi credem Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu. Ne închinăm Lui şi Tatălui şi Duhului Sfânt, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită. Credem că suntem născuţi de sus prin Botez, făcându-ne părtaşi morţii şi învierii Lui, că El s-a sălăşluit întru noi, creşte şi lucrează în noi.
Încetul cu încetul ne preschimbă. Gândurile noastre le face gândurile Lui, simţirile noastre le face simţirile Lui, mintea noastră o luminează, inima o curăţeşte, voinţa o întăreşte. Ne uneşte cu El şi ne îndumnezeieşte pătrunzând toate mădularele noastre, în carnea, sângele, oasele, şi în toate celulele şi moleculele noastre, ca la vremea cea de apoi să ne învieze cu trup de lumină şi de slavă. Cât timp trăim încă pe pământ El este nădejdea noastră, bucuria noastră, dulceaţa noastră, frumuseţea noastră, fericirea noastră, veselia inimii noastre, tăria trupului nostru, lumina minţii noastre şi a sufletului nostru, Dumnezeul nostru Cel preaveşnic, Mântuitorul nostru Cel peaiubit şi preamilostiv, El este viaţa şi învierea noastră, tămăduirea sufletului nostrum. Cel care ne face să-L vedem în toate făpturile Lui şi să-L gustăm în poruncile şi sfaturile Lui, să-L pipăim cu mintea ca Toma şi să ne închinăm Lui ca unui Dumnezeu, mărturisindu-L Dumnezeu şi Om. Dumnezeu pentru că învia morţii, curăţa leproşii, alunga demonii, tămăduia orice boală, liniştea furtuna, iar Om pentru că s-a hrănit cu lapte, a mâncat a băut a însetat, a ostenit, a suferit şi a murit. Pe Dumnezeul nostru „Cel ce s-a arătat” Îl recunoaştem cu bucurie că este: „mirarea îngerilor, slava patriarhilor, dulceaţa preoţilor, plinirea proorocilor, lauda apostolilor şi a mucenicilor, bucuria călugărilor, dulceaţa şi înfrânarea pustnicilor, mintea întreagă a celor ce trăiesc în feciorie” (cum spune în Acatistul Mântuitorului). Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? strigă apostolul de iubirea unui astfel de Dumnezeu. Noi spunem cu Sfântul Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” sau cu Sfântul Pavel: „mie a trăi este Hristos, iar moartea un câştig”
Iisus Hristos este Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Cel ce S-a arătat pe pământ, ne-a învăţat, ne-a luminat, ne-a tămăduit, ne-a dăruit viaţă veşnică şi este în veci binecuvântat de mulţimea îngerilor, de cetele sfinţilor şi de toţi credincioşii Lui.
Slăvindu-L ca pe Unul din Treime, să dorim vederea Slavei Lui, pe care în veci o vom contempla fără săturare. Slava Tie, Mantuitorule, ca Te-ai milostivit de neamul nostru omenesc! Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, ca Ti-ai luat trup din trupul Fecioarei Maria, ca sa indumnezeiesti trupul nostru cel zdrobit. Slava Tie, Iisuse Hristoase, ca aici, in aceasta pestera de taina, Te-ai desertat de slava dumnezeirii, ca sa ne imbraci pe noi intru slava. Slava Tie, Bunule, ca aici Te-ai coborat intre oameni, ca sa-I ridici la cinstea cea dintai. Slava Tie, pentru dumnezeiasca Ta dragoste! Slava Tie, pentru marea smerenie! Slava Tie, pentru intrupare, pentru negraitele Tale judecati, pentru toata taina rascumpararii neamului omenesc! Amin (postat pe fb de ioan monahul)