La Multi Ani - 2021! Anul nou calendaristic
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.(In 1)
Ce să vă urez, iubiţii mei? Bogăţie, glorii, onoruri, desfătări, plăceri? Nimic sunt toate! „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecl.1,2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie şi nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu este Iubire.,,Nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume. Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire…Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” ( Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 4)
Ce este aceasta noapte, ce este clipa, ce este ora, ce este timpul? Oare ce numim noi, oamenii, timp? Timpul, acesta este un rau imens in josul caruia Domnul a impins tot ceea ce a creat: cerul, soarele, stelele, pamantul, oamenii de pe el, fiecare lucru, fiecare fiinţa. Toate acestea le-a impins in josul suvoiului timpului. Incotro curge acest rau, incotro ne poarta, incotro mergem purtaţi de suvoiul acestui rau de nestavilit pe care noi il numim timpul? Da, timpul. Ce este timpul? Timpul este intrarea in vesnicie. De aceea este timpul nespus de important pentru noi, important ca si vesnicia in cealalta lume. De aceea este fiecare zi foarte importanta in viaţa noastra, fiecare noapte;o, nu, zic fiecare clipa, caci de fiecare clipa depinde vesnicia noastra. Da, timpul este intrarea in vesnicie. Aceasta este, fraţilor si surorilor, concepţia evanghelica a timpului. Aceasta este înţelegerea timpului de catre Hristos. Timpul ne este dat ca prin el sa castigam vesnicia. Iata, o astfel de semnificaţie are timpul, semificatia data de Dumnezeu!
Din zorii existenţei sale, omul s-a aplecat asupra timpului, încercând să îl descifreze. Însă, cu cât se străduia mai mult, cu atât el îşi ascundea zidirea de către fiii lui Adam cel căzut. Firea timpului a părut atât de potrivnică şi de neînţeles strămoşilor noştri, încât aceştia, în noaptea necredinţei şi a depărtării lor de Dumnezeu, au dat zidirii cinstea cuvenită Ziditorului. Ei au crezut că timpul este dumnezeu şi l-au numit Cronos; apoi i s-au închinat şi i-au adus jertfe sângeroase. De atunci, omenirea a parcurs un drum lung, încercând să înţeleagă de ce moartea și timpul domnesc pe pământ, dar niciodată nu a fost în măsură să îi descrie complet esența. Definițiile raționale ale timpului ajung să ne explice timpul prin el însuşi. Spunem că timpul înseamnă un şir de întâmplări ce se succed într-o anumită ordine, dar ajungem să definim timpul prin timp. Timpul este posibil un drum; dar unde duce? De unde vine el înainte de a-l măsura? Ce cale apucă și unde merge atunci când ne părăsește? Dintre filosofii creştini, Fericitul Augustin s-a apropiat cel mai mult de taina timpului: „Întru tine, suflete al meu, se măsoară vremile”.
De ce ne plangem uneori ca vremea trece cu o repeziciune uimitoare, iar alteori ne suparam pe incetineala ei cea peste masura? Aproape intotdeauna ne miram de neobisnuitele schimbari dimprejurul nostru, si nu luam aminte la noi insine.Cu toate schimbarile care ne ameninta, traim ca si cum am crede ca o sa traim aici vesnic, si ne amagim pe noi insine, uitand ca vremea este, si ea, amagitoare. Dar, vremea este pe atat de pretioasa, pe cat este cu neputinta de intors inapoi. Ea este un talant dat de Dumnezeu, cu care trebuie sa cumparam totul pentru vesnicie, pentru vesnicie, unde nu-s nici nici schimbari, nici micsorare, nici trecut si nici viitor. Asadar, ca sa nu ne apropiem de acest adanc fara sa ne dam seama, ca sa nu ne coboram in mormantul intunecat pe neasteptate, trebuie sa cheltuim acest talant – aceasta comoara cereasca – cu cea mai mare chibzuinta, pentru a dobandi tot ce este de trebuinta!
Vremea vietii omenesti trebuie sa fie alcatuita nu numai din lucrari firesti si nu numai din lucrari animalice, ci dintr-un sir neintrerupt de actiuni libere. Cel care face numai lucrarile firii este ca o masina; cel care lucreaza doar din instinct, din pornire, este ca un dobitoc, ca un vierme ce scurma in noroi. Învartosatu-s-a inima norodului acestuia, si cu urechile sale greu a auzit, si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii, si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga (Is. 6,10). Aceasta s-a zis celor ai caror ochi sunt intorsi spre rau prin inclinarea lor, ale caror urechi sunt ingreuiate de binetele mincinoase ale patimilor, ale caror miscari ale inimii sunt strivite de catre pofte. Tocmai acestia sunt cei care nu stiu ce sa faca cu vremea vietii lor si, ce nebunie, se supara ca aceasta trece incet. Ei sunt cei care dorm adanc si al caror somn ține pana la moarte. Nelucrarea este somn; orice lucrare necuvenita omului poate fi numita, de asemenea, nelucrare. Astfel, cei ce petrec timpul vietii lor dupa propriile pofte, dupa indemnul patimilor nestapanite, al judecatii stricate, dorm, sarmanii, ca in miez de noapte, si dorm adanc!
„Scoala-te! Scoala-te, cel ce dormi! Scoala-te, om adormit de dezmatul patimilor, si invie din morti; scutura-te de amortirea aceasta, si te va lumina Hristos! (Efes. 5,14) Iata-i, deci, pe cei care isi duc viata fara sa stie nici macar ei cum. Acestia lucreaza, dar intrucat lucreaza potrivit patimilor dobitocesti, manati de impatimirea simturilor raman fara lucrare. Vremea vietii e incercare, cand trebuie sa dobandim toate, sa pregatim toate, sa ne inzestram cu de toate; este o stanca primejdioasa, care atarna asupra haului, stanca sub care noi faurim corabia noastra – si aceasta are sa porneasca pe mare. Corabia care nu este inzestrata se ineaca indata ce ajunge pe mare. Puterea apei lucreaza neincetat, sapa fara curmare tarmul. De aceea, fiecare ceas, fiecare clipa apropie caderea de noi. Prin urmare, vai noua daca stanca aceasta amagitoare se va prabusi inainte sa fie gata corabia noastra! Puterea apei lucreaza neincetat, sapa fara curmare tarmul. De aceea, fiecare ceas, fiecare clipa apropie caderea de noi. Prin urmare, vai noua daca stanca aceasta amagitoare se va prabusi inainte sa fie gata corabia noastra! Hotarul milostivirii dumnezeiesti e ascuns de noi. Ziua Domnului va veni ca un fur (II Pt. 3,10). in ceasul in care nu ganditi va veni Fiul Omului (Lc. 12,40). Sunteti gata sa va uniti cu Hristos in aceasta clipa? Iata, Mirele vine iesiti in intampinarea Lui! (Mt. 25,6; 1213). Vai noua, vai noua daca va veni si ne va gasi dormind sau daca ni se vor stinge candelele din lipsa de untdelemn! In fiecare ceas, in fiecare clipa trebuie sa ne asteptam Mirele, Care va veni pe neasteptate, iar pentru asta trebuie sa pecetluim fiecare ceas, fiecare clipa cu o lucrare vrednica de Cer, de Biserica si de Mire, Care este Fiul lui Dumnezeu. Iata cat de pretios este timpul, cat de pretios este chiar si un minut din el!
Dumnezeu este împăcarea tuturor neînţelegerilor. El aduce Lumina cunoştinţei acolo unde domneşte bezna şi necredinţa. Dragostea dumnezeiască biruiește timpul și acesta este motivul pentru care Domnul spune și prin Apostolul Ioan, despre viața la care El ne cheamă: „Că vreme mai mult nu va fi” (Apoc 10, 6). Biserica in aceasta lume nu este nimic altceva decat un atelier dumnezeiesc in care timpul se transforma in vesnicie, atelier dumnezeiesc care ne invaţa inţelepciunea, pentru ca fiecare zi sa o transformam in vesnicie, fiecare clipa proprie sa o umplem cu ceea ce este vesnic, de la inceput pana in ziua de azi si din ziua de azi pana la Infricosatoarea Judecata si in toata vesnicia.Da, Biserica lui Hristos este un atelier dumnezeiesc care transforma timpul in vesnicie.
Aţi auzit cuvintele Mantuitorului, Evanghelia Mantuitorului de Anul Nou : Am venit sa propovaduiesc anul placut Domnului (Lc 4, 9). Acesta este anul care a inceput atunci si niciodata nu se mai intrerupe, anii care vor dainui. Acesta este timpul care se transforma in vesnicie. Domnul Hristos a binecuvantat timpul, l-a umplut de Sine si l-a umplut vesnic si de vesnicie. De cand a coborat in lumea noastra pamanteasca si a intrat in acest torent, in acest rau al timpului, a luat nastere anul placut Domnului. Noua ne sunt date puteri dumnezeiesti, ca noi, oamenii, mici si saraci, sa putem umplem pe pamant, zilele si nopţile noastre, sufletele noastre si fiinţa noastra cu ceea ce este vesnic, cu ceea ce este al lui Hristos, cu ceea ce este ceresc. Un asemenea dar ne-a adus Domnul noua, oamenilor.
Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul (Psalmul 117, 24). Atunci, prin biruinţa asupra morţii, prin biruinţa asupra diavolului, prin dreptatea asupra pacatului ne-a daruit Viaţa vesnica, nemurirea. De aceea este acea zi pe care a facut-o Domnul, ziua care a inceput de la Inviere si dureaza vesnic, prin toata vesnicia, pentru fiecare om pe pamant, pentru fiecare fiinţa omeneasca. De la Nasterea Domnului Hristos in aceasta lume, de la Invierea Sa nu mai exista nicio indreptaţire. Fiecare zi este ziua mantuirii caci este aici, in mijlocul nostru, Domnul Hristos Cel Inviat, si deasupra noastra si in jurul nostru si pretutindeni. Pretutindeni in toata lumea este Domnul Hristos Inviat, fara de moarte! Omule, atunci de ce zabovesti? Pentru tine fiecare zi este ziua mantuirii.
Fiecare zi este ziua mantuirii. Nu numai aceasta, fiecare clipa este ziua mantuirii. Amintiţi-va de talharul de pe cruce (Lc 23, 42-44). In momentul in care s-a pocait, pentru el a luat nastere nu numai ziua, nu numai anul, nu numai mii de ani, ci intreaga vesnicie. Ce s-a intamplat cu Zaheu? In acea zi in care a intrat Domnul in casa sa, atunci cand in sufletul lui Zaheu s-a intamplat o mare transfigurare prin intalnirea cu Domnul, ce a devenit acea zi pentru el? (Lc 19, 2-9) Vesnicia, vesnicia lui, nu numai mii de ani. Caci de atunci el si-a randuit intreaga sa viaţa intru vesnicie, a mers dupa Domnul si a dobandit Viaţa vesnica. Tot asa se intampla si cu fiecare om in aceasta lume. Ce se cere de la noi? Ca noi sa transformam fiecare zi in vesnicie, fiecare zi. Aceasta este pocainţa pentru noi, pocainţa si lupta cu pacatele noastre. Pacatul sa-l nimicesc in mine; si cand reusesc aceasta prin pocainţa, dobandesc bucurie dumnezeiasca. Iata-mi vesnicia, iata ziua binecuvantata, iata ziua pe care a facut-o Domnul, iata biruinţa mea asupra a tot ceea ce este muritor, asupra a tot ceea ce este pacatos, asupra a tot ceea ce este demonic. Viaţa omului se scurge în timp între cele două hotare: naşterea şi moartea. Ca şi spaţiul, timpul este o dimensiune a existenţei. În concepţia creştină, timpul a fost creat odată cu lumea, după cum ne spune Fericitul Augustin: „Lumea nu a fost făcută în timp, ci odată cu timpul”.
Chiar neînţelegând esenţa timpului, omul antic a simţit nevoia să îl măsoare, adică să îl împartă printr-un şir de subdiviziuni periodice succcesive, în care să se încadreze atât viaţa sa trupească (materială), cât şi cea duhovnicească. Aşa s-a născut calendarul pe care îl folosim până astăzi, pentru măsurarea şi împărţirea timpului. Calendarul este una dintre expresiile timpului, fiind înțeles nu doar ca un instrument de măsurare, ci ca ceva care organizează timpul și definește pulsul vieții cosmice, istorice și biologice. Anticii au înțeles acest lucru; l-au înţeles Magii din neamul haldeilor, care, după cum ne spune Sfânta Evanghelie, au fost învățați de o stea să se închine Pruncului-Hristos. Din punct de vedere teologic, Hristos-Mântuitorul nu este numai Capul nevăzut al Bisericii, ci şi axa timpului, centrul istoriei religioase a omenirii. Înainte de El, istoria se îndrepta spre El; era orientată mesianic spre El – era timpul de aşteptare. Hristos este veşnic prezent în timp, în Biserică, în istorie. După întruparea Fiului lui Dumnezeu a început „plinirea vremii” (Efes. 1, 10).
După întruparea Dumnezeu-Cuvântului, pentru creștini timpul a devenit timpul mântuirii, sfinţindu-se. Începând din secolul al IV-lea, întreaga viață liturgică a Bisericii începe să fie strâns legată de calendarul iulian. Mai mult de un mileniu, acest calendar universal a fost calendarul întregii părți apusene a lumii cunoscute și a rămas până în prezent calendarul Bisericii Ortodoxe adevărate. Timpul Bisericii Ortodoxe este timpul aşteptării Învierii, şi încă din primele veacuri creştine este concentrat în jurul principalului praznic, Sfintele Paşti. De aceea istoria calendarului bisericesc iulian este inseparabil legată de Pascalie. Sfintele Paşti sunt legate istoric de Paştile Vechiului Testament, care se prăznuiau la luna plină din nisan (martie), prima lună a vechiului calendar biblic lunar. În timpul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trăit în acest calendar. La luna plină a lunii lui nisan, Domnul, împreună cu tot Israelul Vechiului Testament a venit la Ierusalim pentru prăznuirea Paştilor. Exact în această perioadă El a fost vândut, judecat, răstignit şi a înviat.
Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră? Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar. În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: Anul Iulian (365,25 zile), Anul gregorian (365,2425 zile), Anul „obişnuit” (365 zile) şi Anul tropic, care a fost luat ca bază, în perioada 1960-1967, pentru unităţile de măsură pentru timp, în perioada respectivă, secunda fiind definită ca fracţiunea 1 / 31.556.925,9747 a anului tropic la 1900/01/01, ora 12. Fiecare tip de an, ca unitate de măsură pentru timp, se foloseşte în funcţie de necesităţile de precizie ale utilizatorului. În al treilea rând, Anul Laic se defineşte ca An calendaristic şi este sincron cu ciclul anotimpurilor, având un număr întreg de zile (fie 365 de zile – anii obişnuiţi – fie 366 de zile – anii bisecţi- astfel încât durata medie a anului calendaristic să fie aproximativ egală cu durata anului tropic).
În anul 45 î.Hr., Iulius Cezar a introdus Calendarul Iulian, în curgerea căruia fiecare al patrulea an este bisect. Calendarul iulian rămâne în urma anotimpurilor cu aproximactiv 7,8 zile în 1000 de ani. În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat Calendarul Iulian prin introducerea Calendarului Gregorian, pentru a recupera diferenţele apărute între calendar şi realitate. În Calendarul Gregorian, anii cu număr multiplu de 100, da nu şi de 400, nu sunt bisecţi, astfel că întârzierea acumulată de Calendarul Gregorian este de 3 zile la 1000 de ani. Ce ne spun aceste date oferite de ştiinţă? Un fapt simplu, anume că orice calendar laic este doar o convenţie umană prin care se măsoară curgerea vieţii materiale, principalele repere fiind steaua din centrul sistemului nostru solar – Soarele – şi planeta unde ne-a rânduit Dumnezeu să ne căutăm mântuirea, a treia de la această stea – planeta Terra. Dar Calendarul Bisericesc (ca de altfel oricare alt calendar religios) nu este oare tot o convenţie umană? Da, sub aspect tehnic este o convenţie umană, dar din perspectivă spirituală, duhovnicească, iniţiatică, un calendar religios (Calendarul Bisericesc Creştin Ortodox, în cazul nostru) reprezintă expresia unui ritm de viaţă sufletească la care fiinţa umană este chemată în existenţa sa trupească şi mai ales, sufletească.
În Biserica Ortodoxă, Calendarul Bisericesc stabileşte Anul Nou în ziua de 1 Septembrie, în această zi fiind cuprinse două tradiţii religioase: tradiţia iudaică care sărbătoreşte în ziua de 1 Septembrie (este şi prima zi a anului civil la evrei) începutul creaţiei lumii noastre de către Dumnezeu; tradiţia creştină care mărturiseşte că Iisus Hristos a început activitatea Sa publică în ziua de 1 Septembrie.
Anul Laic ne oferă doar sărbători artificiale, păgâne, pline de ipocrizie, de negustorie, de plăceri exagerate şi dăunătoare. Din păcate, mulţi dintre noi, creştinii – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi mireni – am căzut de la credinţă şi am acceptat un nefiresc amestec între sărbătorile duhovniceşti ale Calendarului Bisericesc şi carnavalul păgân al sărbătorilor laice, aşa cum este şi Revelionul. Un amestec nociv pentru sănătatea sufletească a Neamului Românesc. Eu încep noaptea dintre anii laici, la biserică, și în ziua de 1 merg la Sfânta Liturghie. Am convingerea că Revelionul poate şi trebuie să fie exorcizat şi încreştinat, altfel, va rămâne mereu doar o noapte pierdută inutil şi închinată demonic lui Anu, idolul păgân sumerian care stăpânea cerul şi pământul, întruchipând timpul primordial.
Iata-ne, cu darul lui Dumnezeu, la trecerea dintre ani, si a randuit Preabunul Dumnezeu ca sa fim impreuna si anul acesta. Si daca Dumnezeu a randuit ca sa fim impreuna, se cuvine ca mai intai sa fim multumitori si recunoscatori. Vom fi recunoscatori si multumitori catre Preabunul Dumnezeu atunci cand mai intai noi vom crede. Deci, pentru a fi multumitori si recunoscatori cuiva, trebuie ca mai intai sa crezi ca persoana respectiva a facut, si face ceva pentru tine. Asa si noi, credem in Dumnezeu si suntem recunoscatori lui Dumnezeu, ca noi credem ca El ne poarta noua de grija. Cine va chema numele lui Iisus intru ajutor, acela se va mantui! Numele lui Iisus nu este altceva decat putere. Si cand eu am zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu“, cand am pronuntat acest nume, in acest nume se salasluieste si puterea Lui, a Aceluia care ii este acest nume, deci este si prezenta Lui. Si atunci cand eu am chemat numele lui Hristos, atunci este prezenta si persoana Sa, pentru ca numele este nedespartit de persoana lui Iisus. Si atunci, iata cum spune un parinte al Bisericii: cand chemam numele Lui cu atentie si cu evlavie, intram in prezenta Sa. Si daca ramanem in rugaciunea aceasta, ramanem inaintea fetei lui Dumnezeu. Atunci Harul prezentei ne va patrunde intreaga fiinta, prezenta Lui Iisus fiind deosebit de sfintitoare si datatoare de viata, si ne va da noua puteri noi.Nu este nimic altceva decat chemarea numelui lui Iisus Hristos nu este nimic altceva decat acel urcus din treapta in treapta, caci viata crestinului nu este monotonie. Chemarea numelui lui Iisus este permanenta innoire si permanenta cunoastere, asa cum este si viata noastra dincolo. Sa nu isi imagineze cineva ca viata dincolo de mormant este monotonie. Viata noastra in Dumnezeu este permanenta cunoastere si permanenta innoire. Viata noastra duhovniceasca, viata noastra dincolo de acum, in prezenta fetei lui Dumnezeu, acolo, ti se descopera noi si noi, frumuseti din salasluirea impreuna cu Dumnezeu si cu sfintii Lui.
Si nu exista monotonie, aceasta este la nesfarsit și cine cheama numele lui Iisus, iata cu cine Hristos il aseamana: Imparatia cerurilor este asemena grauntelui de mustar pe care luandu-l, omul l-a semanat in tarina sa si care este mai mic decat toate semintele, dar cand a crescut este mai mare decat toate legumele si se face pom, incat vin pasarile cerului si salasluiesc in ramurile lui. Imparatia cerurilor [mai] este asemanata cu comoara din tarina – Numele lui Iisus, caci numele lui este El Insusi comoara - pe care gasind-o un om a acuns-o, si de bucuria ei vinde tot ce are, si cumpara tarina ceea, adica face tot ce poate, sa traim frumos, pentru a muri frumos daca traiesti frumos si mori frumos. Sfarsitul nu-ti este tragic, cu fel de fel de traume, ci sfarsitul este imbucurator si inaltator, si acum, ca pasim intr-un nou an, sa-L chemam pe Iisus, sa chemam numele Lui Iisus si bine va fi! Pentru ca Iisus al nostru ne-a spus ca tot cel care va chema numele Sau se va mantui, nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, mai mare si mai puternic ca numele lui Iisus în care trebuie să ne mântuim noi.Cine va izbavi, cine ne va scoate pe noi din incercari? Iisus! Sa strigam catre El, sa Il chemam, si bine va fi.
A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada. Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastra pentru viata vesnica. Daca-Mi slujeste cineva, sa-Mi urmeze, si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Dar pentru aceasta am venit in ceasul acesta. Parinte, preaslaveste-Ti numele! Atunci a venit glas din cer: Si L-am preaslavit si iarasi Il voi preaslavi. Iar multimea care sta si auzea zicea: A fost tunet! Altii ziceau: Inger I-a vorbit! Iisus a raspuns si a zis: Nu pentru Mine s-a facut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine. Inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge. Cat aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus si, plecand, S-a ascuns de ei. Si, desi a facut atatea minuni inaintea lor, ei tot nu credeau in El, Ca sa se implineasca cuvantul proorocului Isaia, pe care l-a zis: “Doamne, cine a crezut in ceea ce a auzit de la noi? Si bratul Domnului cui s-a descoperit?” De aceea nu puteau sa creada, ca iarasi a zis Isaia:“Au orbit ochii lor si a impietrit inima lor, ca sa nu vada cu ochii si sa nu inteleaga cu inima si ca nu cumva sa se intoarca si Eu sa-i vindec”
Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intuneric. Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci n-am venit ca sa judec lumea ci ca sa mantuiesc lumea. Cine Ma nesocoteste pe Mine si nu primeste cuvintele Mele are judecator ca sa-l judece: cuvantul pe care l-am spus acela il va judeca in ziua cea de apoi. Pentru ca Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatal care M-a trimis, Acesta Mi-a dat porunca ce sa spun si ce sa vorbesc. Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatal, asa vorbesc.
Noi, crestinii am primit tradiția ca, în timpul Liturghiei, să ne rugăm precum urmează: „Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de-mare-cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” Biserica Ortodoxă a lui Iisus Hristos slăvește numele Capului său Cel Sfânt în tot pământul cu o singură gură. Sfântul Apostol Pavel ne-a învățat că nimic nu poate despărți pe credincios de dragostea lui Hristos care îl acoperă: „nici înălţimea, nici adâncul”; „nici cele de acum, nici cele ce vor fi”; „nici moartea, nici viaţa” (Rom. 8, 38-39). Distanțele geografice nu pot despărți pe credincioși unii de alții. Un preot ortodox canonic nu slujește doar în numele parohiei sale, nici ca o parte izolată a unui întreg mai mare; Sfânta Liturghie nu este o slujbă privată, nici doar o activitate parohială locală, ci o slujire a Bisericii Universale. Preotul slujește în numele Bisericii soborniceşti și sfințește pe credincioși cu tot Harul și puterea sfințitoare a Bisericii Universale.
În nemăsurata Sa milă, Dumnezeu ne-a mai îngăduit un an pe fața acestui pământ. Dacă numărătoarea anilor este relativă, trecerea timpului este certă. Fiecare an, fiecare lună, fiecare săptămână, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și fiecare clipă care trec, trec pentru totdeauna. Și fiecare an, fiecare lună, fiecare săptămână, fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut și fiecare clipă care vin sunt daruri de la Dumnezeu pentru a ne câștiga mântuirea, adică pentru a le folosi spre a cultiva pacea, dragostea, bunătatea și mila între noi. Cuvintele ei sunt actuale, ca toate cuvintele Evangheliei.
„Nebune, în noaptea aceasta voi lua sufletul tău de la tine!” Cuvintele ei rămân actuale, chiar în aceste timpuri znuciumate. Existenţa individului, în trecerea lui prin toate evenimentele mai mult sau mai puţin semnificative, mai mult sau mai puţin esenţiale, este un drum către moarte, sau către o pseudomoarte, pe care să o numim pregătire pentru un altfel de ciclu de trăiri, de experienţe, sau nu ştiu cum le-am putea numi mai apropiat de realitatea lor? Repetând o întrebare dureroasă: Putem face un bilanţ pozitiv? Am schimbat ceva, ne-am schimbat noi înşine cu ceva?
Ni s-a dăruit calitatea de persoană, care distinge între ceea ce poate, sau nu poate fi. Ni s-a dăruit capacitatea de a ne feri de singularizarea distructivă, pe care o numim pompos „esenţă” negând tot ceea ce dă un sens adevărat existenţei. Şi atunci? Trecem pe lângă logica infinit grandioasă a universului, în care fiecare gest, fiecare act, fiecare acţiune sau crâmpei de gândire are semnificaţie şi justificare. Să nu fim decât o colecţie de muşchi şi artere? Prin spirit avem acces la viaţa eternă. Să-l schimbăm cu un trup care decade, se degradează, devine tot mai neputincios, până dispare? Numai prin spirit suntem mereu „noi”, aşa cum am fost creaţi de Dumnezeu. Prezenţa Divinităţii este explicaţia definitivă. Minunile există, nu le producem cu imaginaţia noastră, ele nu sunt excepţii, ci realitate efectivă. Nu vedem strălucirea realităţii şi nici banalitatea, alcătuită de fapt din minuni.
Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest moment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „niciodată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eternitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se încheie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se trece”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător. Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capacitatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pentru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere.Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, sloboade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.
Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a rămas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăienjenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.Să prețuim cu adevărat, anul și ziua în care trăim, în care avem binecuvântatul prilej de a ne lucra mântuirea, dobândind o inimă bună și sensibilă pe care să o împărțim ca pe o pâine caldă și dulce celor care flămânzesc și însetează după adevăr, după dragoste, după înțelegere. În acest nou an care începe, îți doresc, din adânc de suflet, iubite frate, iubită soră, să ai parte de purtarea de grijă a Preamilostivului Dumnezeu, de ocrotirea Maicii Domnului și de ajutorul sfinților! Către veşnicie păşim, fraţilor. Şi iată, a trecut un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se ştie. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câţi vom fi în viaţă?
,Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii, ce zic? câte milioane, ce zic? câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie! Dimpotrivă, timpul se sfârşeşte, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este ştiinţific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de ştiinţă care să se îndoiască de asta. Materia nu este veşnică. Cândva a apărut soarele, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume. Hristos prin naşterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” şi „după Hristos” Şi oare câţi să lipsească până la sfârşitul lumii? V-aţi gândit la asta? Poate că şi în seara asta va veni sfârşitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu. Dar chiar şi ştiinţa demonică a omului ameninţă să aducă sfârşitul. Aşadar când va veni sfârşitul lumii? Nu se ştie. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar şi poate. Aşadar când va veni sfârşitul lumii? Nu se ştie. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar şi poate, veşnicia se va împărţi în două mari stări. Una se numeşte munca cea veşnică, iar alta paradis, viaţă veşnică. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că şi eu sunt păcătos şi mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi şi noapte, şi este un fapt că soarele răsare şi apune, tot aşa este un fapt că veşnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârşită, care se numeşte iadul cel veşnic, iar pe de altă parte în zi strălucită şi luminoasă, care se numeşte viaţă şi fericire veşnică. Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toţi mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut şi nimeni niciodată nu L-a dezminţit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întăreşte lucrul acesta. ” (Sf. Aug. Florina)
,,Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Cor. 6,8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“. Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede“ (Ps.77, 37). „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31). Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim. Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.”(Sf Ioan Gură de Aur)
,,Omule! Fii slobod de împătimirea pămîntească, ca, robindu-te desfătărilor celor fără rost, să nu fii legat cu legăturile lacrimilor veşnice. Nu-ţi alipi inima de lucrurile de acum ca să nu te amăgeşti de ele ca într-o visare. Nu căuta odihnă în desfătările pămînteşti şi mîngîiere în poftele trupeşti, ci caută-le pe acestea în Domnul Cel ce a zidit toate. Avînd ceva pe pămînt, fii ca şi cum nu ai avea, primind ca şi cum nu ai primi, mîncînd ca şi nemîncînd, bînd ca şi nebînd: fii slobod de toate cele pămînteşti, ca să te alipeşti cu toată inima ta de Unul Domnul. Toate cele pămînteşti durează puţină vreme, iar harul lui Dumnezeu este veşnic. Desfătarea pămîntească nu dă pace şi pofta trupească nu aduce sufletului mîngîiere trainică, ci face tulburare nesfîrşită şi necontenită nemulţumire. Chiar dacă ar fi să trăieşti mii de mii de ani în desfătări trupeşti, niciodată nu vei afla în ele pace şi odihnă. O, cît de învolburată şi plină de griji este viaţa acestei lumi deşarte! Nu este în ea nici o mîngîiere şi odihnă: doar povară şi o mare apăsare a sufletului, căci fiecare zi aduce cu sine vorba lumii şi tulburare şi necazuri neaşteptate. De la naştere şi pînă la moarte omul nu mai are pace, ci [numai] tulburare şi nemulţumire de totdeauna. Căci omul se naşte în lume cu durere şi strigăt, creşte şi trăieşte în necazuri şi întristări, iar sfîrşitul său este de mult plîns şi tînguire. După moarte trupul lui merge spre hrană viermilor, iar sufletul la judecată şi urmarea necunoscută a judecăţii. De aceea, să nu-ţi lipeşti inima de veacul acesta, nu te desfrîna în desfătările trupeşti, ca să nu te trezeşti gol şi deşert de orice bine. Caută totdeauna pe Domnul ca să te învredniceşti de bunătăţile cele veşnice: bogaţii – în desfătări trupeşti – au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Ps. 33). Aşadar, ziua şi noaptea caută pe Domnul, ziua şi noaptea caută pe Făcătorul de bine, pînă cînd Îl vei găsi pe El şi Îl vei dobîndi. Caută-L în toate colţurile pămîntului; caută-L în toată lumea; caută-L în slavă şi în bogăţie, în fumuseţea trupească, în desfătările pămînteşti; caută-L în orice făptură – dar nicăieri nu-L vei găsi. Căci El te [sus]ţine pe tine întreg, însă tu nu-L cunoşti; El este în tine întreg, însă tu nu-L ştii; împărăţia cerurilor este înăuntrul tău, însă tu o cauţi în altă parte; desfătarea cea pururea fiitoare e înăuntrul tău, însă tu nu o pricepi. Ci caută-L pe Domnul în tine zi şi noapte ca să-L găseşti şi găsindu-L vei dobîndi odihna veşnică şi vei striga cu bucurie: Veniţi şi vedeţi, că am aflat pe Cel dorit şi m-am împreunat cu Cel pururea fiitor, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi stăpînirea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfîntul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.” (Sf. Dimitrie al Rostovului)
Anul care se apropie să ne fie tuturor spre iertare deplină de păcate, spre îndreptarea vieţii, domolirea sau dezrădăcinarea patimilor şi a relelor deprinderi, înflorirea virtuţilor şi apropierea tot mai strânsă de Domnul, Căruia să-I dăruim toată viaţa noastră aceasta repede trecătoare, nădăjduind să primim de la El viaţa fără de moarte şi pacea Împărăţiei Cereşti ! Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! Să fie 2021 anul lepădării noastre de lume şi de omul cel vechi, anul ridicării cu bucurie a crucii noastre mântuitoare spre urmarea lui Hristos până la moarte şi Înviere ! Sfântul Vasile cel Mare să mijlocească pentru noi dinaintea Tronului Sfintei Treimi ! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să nu ne părasească în rugăciunile sale sfinte şi să ne fie grabnic ajutătoare ! Să avem rugăciunile şi mijlocirile tuturor Sfinţilor, Cuvioşilor, Ierarhilor şi Mărturisitorilor lui Hristos !Sus să avem inimile, către Domnul ! A Căruia este slava, şi marirea, şi puterea în veci. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)