Istoria e confruntarea dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi satana, dintre Hristos şi antihrist

15.02.2018 18:39

Hristos a venit în lume şi a fost răstignit. Lumea s-a revoltat împotriva lui Hristos şi El a biruit-o. Apoi Hristos s-a aşezat pe Scaunul de Judecată, plin de putere şi de slavă. Judecata Lui trezeşte conştiinţele celor fărădelege şi nedrepţi. Nimic nu va mai putea fi tăinuit, nici un rău nu va mai fi justificat, nimic nu va putea fi falsificat. Crudul adevăr va despica fiinţa până în adâncimile ei. În faţa Judecăţii au să dispară cele două cauze ce întunecă aici conştiinţa: starea de păcat şi ignoranţa. Oamenii vor fi puşi în faţa evidenţei pe care au ignorat-o, deşi o avuseseră în faţă, încât nu se vor mai putea apăra. Omenirea va deveni transparentă şi tot păcatul va fi privit deschis.

Ni se va spune: “V-am dat un rai şi l-aţi părăsit, v-am făcut fraţi şi v-aţi ucis între voi. V-am dat o Lege şi v-aţi închinat viţelului de aur, am venit la voi şi nu M-aţi primit. M-aţi răstignit şi v-am iertat neştiinţa şi v-am dat Duhul Sfânt, dar voi continuaţi să Mă ucideţi, împotriva evidenţei. Aţi dărâmat zeităţile grecilor şi romanilor, dar aţi creat un alt idol. Au fost eliberaţi robii antichităţii, dar aţi creat o robie modernă. S-a prăbuşit un imperiu păgân, dar aţi creat altele, mai păgâne. S-a năruit o orânduire nedreaptă, dar n-aţi fost capabili de una dreaptă. S-a terminat o tiranie, dar s-a înlocuit cu alta.

M-aţi alungat când din inimile voastre, când din orânduirile voastre şi n-aţi împlinit încă voia Mea. Aţi crezut o vreme în Mine, dar apoi v-aţi făcut pe voi înşivă dumnezei. Eu am umplut lumea cu Duhul Sfânt, dar voi aţi împins lumea spre hăul umanismului. Eu v-am învăţat să stăpâniţi cu Duhul materia, dar voi v-aţi închinat şi v-aţi robit materiei, mutilând chipul Meu din voi.Eu v-am dat un suflet armonios, în care am pus toate darurile de care aveaţi nevoie, dar voi v-aţi închinat zeiţei raţiunii. Eu făurisem o conştiinţă sfântă în lume, dar voi aţi preferat egoismul capitalismului. Eu ridicam sufletele, viaţa şi ordinea din lume la pacea liberă a desăvârşirii, dar voi aţi preferat pozitivismul ateu, care în numele unor false legi vă mutilează şi vă nefericeşte. V-am dat înţelepciune, dar vrăjmaşii s-au dovedit adesea mai înţelepţi decât voi. V-am dat puteri sfinte să îndrăzniţi cu duhul, dar adesea au cutezat mai mult vrăjmaşii. V-am dat lumea să o stăpâniţi, dar aţi lăsat-o pradă vrăjmaşului. V-am dat idealul Împărăţiei Mele, dar n-aţi mai crezut în el şi lumea a fost acaparată de falsele împărăţii ale vrăjmaşului. V-am certat de nenumărate ori, dar nu v-aţi trezit. Trec peste voi încercări apocaliptice, dar încă nu v-aţi umplut de Duh Sfânt.Eu sunt prezent în lume, Eu lucrez prin voi toţi, dar voi Mă răstigniţi necontenit cu lenea voastră, cu puţinătatea voastră, cu ignoranţa voastră. Vă cer socoteală pentru tot răul făcut şi pentru tot binele uitat. Vă cer socoteală pentru faptele voastre de acum şi pentru înrâurirea ce aţi avut-o asupra mântuirii lumii întregi, căci răspundeţi solidar în timp şi în spaţiu de tot ce e rău în cugetele voastre şi în orânduirile voastre.

Evanghelia Mea e aceeaşi pe pământ şi în ceruri, dar voi aţi făcut-o când pământească fără ceruri, când cerească fără pământ. Mereu aţi răstălmăcit Duhul Sfânt după ignoranţa, ipocrizia şi laşitatea din voi. Nu vă amăgiţi: Eu sunt aici, Eu lucrez aici, Eu judec aici, Eu împărăţesc aici, fără a mă despărţi de Ceruri, ci ridicându-vă pe voi la Mine. Multe sunt păcatele oamenilor, dar cel mai mare este să creadă că se pot mântui, că pot trăi fără Mine. Priviţi lumea, priviţi universul, priviţi viaţa, priviţi sufletele voastre! Ele nu sunt decât prin Mine şi nu se pot mântui decât prin Mine.

Am fost Iubitorul vostru şi voi fi Judecătorul vostru. Voi cerceta legile voastre, voi cerceta orânduirile voastre, voi cerceta cultura voastră, voi cerceta modul vostru de viaţă, voi cerceta cugetele voastre.

Veţi da socoteală nu numai de faptele voastre, ci şi de năzuinţele voastre, de idealurile voastre, de crezurile lumii voastre. Cu cât înrâurirea voastră a fost mai mare în lume, cu atât vă este şi răspunderea mai mare. Iată că s-a destrămat învelişul de materie al lumii voastre, iată că v-am scos din îngustimea timpului, iată că simţurile voastre s-au curăţit, iată că acum vedeţi slava tainică a lumii. Cei ce aţi înţeles voia Mea şi aţi împlinit-o, vă bucuraţi de viaţa cea pururi fericită, iar cei ce nu aţi făcut voia Mea, ci aţi făcut voia voastră, vă veţi chinui în veci, fără iubire, fără har, fără bucurie, într-o disperare ce nu piere, căci veţi plânge veşnica voastră înfrângere”.

Antihrist.Istoria e confruntarea dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi satana, dintre Hristos şi antihrist. Păcatul, satana şi antihrist se află în necurmată ofensivă de a stăpâni lumea, de a o duce spre iad: iad istoric şi veşnic, iad spiritual şi material. Virtutea, harul şi Hristos luptă necontenitspre a sfinţi lumea şi a o conduce spre rai: rai pe pământ şi în ceruri, rai în duh şi în materie. În această bătălie nu întotdeauna înving creştinii, ci sunt şi epoci de triumf antihristic. În această bătălie nu întotdeauna sunt bine delimitate forţele virtuţii de forţele păcatului, ori slujitorii lui Dumnezeu de slujitorii satanei. Antihrist foloseşte şi masca binelui spre a-i înşela pe oameni. Antihrist nu e un om păcătos, ci e un om demonizat, în care răul devine concepţie şi acţiune antihristică şi antiumană. 

Antihrist are ură conştientă împotriva lui Hristos, fiindcă Hristos nu S-a închinat satanei şi n-a vrut să

devină împăratul unei lumi păcătoase şi mincinoase. Sunt mai multe forţe apocaliptice ce se desfăşoară în istorie – desfrânata, şarpele, balaurul – dar toate transmit puterea lor Fiarei cu numărul 666 – acesta este Antihristul. Forţele antihristice se recunosc prin faptul că sunt mincinoase, rele, viciate, necredincioase, corupte, tiranice, pline de ură, de nelegiuire şi de blasfemie. De cealaltă parte, creştinătatea formează forţele hristice în luptă cu păcatul, satana şi antihrist. Ele mărturisesc adevărul, iubirea, dreptatea, frumuseţea, bucuria veşnică, credincioşia şi slava lui Dumnezeu. Biruinţa lor e asigurată de puterea lui Hristos Dumnezeu. Păcatul a viciat fiinţa duhovnicească şi materială a oamenilor, pătrunzând în societatea lor, în istoria lor şi în natura lor. Prin păcat omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu şi a rătăcit fie prin propriile erori umane, fie prin ispitirea satanică. Păcatul este individual, este comunitar şi este politic, de aceea şi pedepsele sunt personale, comunitare şi politice. Păcatul tinde să orienteze, să organizeze şi să stăpânească lumea. Păcatul personal este grav în profunzime, dar nu are suprafaţă mare. Păcatul organizat, legalizat şi guvernamental preia toată gravitatea păcatului personal şi-i adaugă orizont larg, tinzând să corupă şi să piardă lumea toată. Suferinţele cele mai cumplite ale lumii sunt cele comunitar-politice şi atrag şi cele mai grave pedepse.

Creştinismul opune păcatului curăţirea, virtutea şi sfinţenia, dar spre a înfrunta forţele organizate ale păcatului, credinţa trebuie să fie mai lucrătoare, mai puternică şi mai convingătoare decât tentaţiile păcatului. Lupta se dă la modul individual, comunitar şi politic. Biserica nu se poate rezuma la păcatul personal, ci trebuie să dispună de conceptele şi mijloacele luptei cu păcatul comunitar şi politic. Restaurarea lumii e un proces complex şi complet prin biruinţa lui Hristos în toate planurile şi dimensiunile vieţii. Hristos a biruit lumea – aceasta este nădejdea lumii. Satana este prima creatură ce s-a opus lui Dumnezeu. Păcatul originar a început prin ispitirea omului de către satana. Satana a iscat în om “eul”, tentându-l cu orgoliul şi plăcerea şi ispitindu-l să se despartă de Dumnezeu. Aşa a ajuns omul „eu fără Dumnezeu”, sau chiar „eu împotriva lui Dumnezeu”. Duhul satanic ispiteşte din afară pe om, se strecoară într-un gând şi în cele din urmă umple omul în toată fiinţa lui sufletească şi trupească. Oamenii satanizaţi folosesc magia neagră, dar de multe ori nu mai au conştiinţa satanizării lor, ba chiar îl neagă pe satana, însă sfârşitul lor este nebunia şi sinuciderea.

Satana ajunge să stăpânească omul, apoi îl face agent al său, al răului comunitar şi al răului politic. Omul satanizat este un pericol social, cultural, politic şi spiritual. Satanizarea colectivă şi organizată politic este un monument de răutate, ce se asemuieşte sfatului satanic din iad, oştirilor demonilor şi ordinii demonice din iad. Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine şi de guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate şi o modalitate de vieţuire satanică. Sunt astăzi organizaţii omeneşti satanizate ce răspândesc satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul. Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le organizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii ca să-i înşele pe oameni.

Guvernarea puterilor satanice se justifică prin starea de păcat şi necredinţă şi ea are o durată corespunzătoare iconomiei providenţiale, prin care lumea îşi va plăti rătăcirile ei până ce se va pocăi şi va reintra în rânduiala dumnezeiască a vieţii. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos. Creştinismul este veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia!

Antihrist este un om, şi anume un om politic ce va stăpâni lumea descreştinând-o, satanizând-o şi pierzând-o.Antihrist e persoană, dar fenomenul antihristic e social-politic. Hristos este şi El persoană, dar creştinismul este fenomen general-uman. Iată cele două poziţii, cele două lumi şi cele două persoane ce stau faţă în faţă în confruntarea apocaliptică: Hristos şi antihrist.Antihrist are neamul său, oştirea sa, filozofii săi, activiştii săi, legile sale, spiritualitatea sa, cultura sa, civilizaţia sa, lumea sa, aliaţii săi, tovarăşii săi de lucru, slugile sale, spionii săi, călăii săi, metodele sale şi este plin de înţelepciune, iscusinţă şi putere. El ştie să fie şi frumos, şi bun, şi omenos, spre a induce lumea în eroare. El convinge şi pe unii creştini, până ce-i va pierde, căci el nu suferă pe Hristos. Antihrist e ofensiv, cuceritor şi revoluţionar. El foloseşte aurul ca zeu şi ca putere, minciuna ca argument şi capcană, tirania ca guvernare. El ştie să dizolve prin libertate, să anuleze prinegalitate şi să stăpânească prin putere. Sabia e argumentul său suprem: ucide pe toţi cei ce nu i se supun. Urăşte adevărul, dragostea, dreptatea şi toate valorile ce vin de la Dumnezeu. Antihrist e spiritul caiafic perpetuat în istorie prin uciderea lui Hristos. Pentru antihrist, Iuda şi Caiafa sunt sfinţi, iar Hristos este trădătorul. Antihrist se vrea pe sine centrul lumii, prin alungarea hristocentrismului.

Pe mulţi sfinţi îi va sili el să i se închine, dar tot nu-şi va asigura puterea. Puterea lui e tolerată de iconomia dumnezeiască pentru a se respecta libertatea omului. Puterea lui se explică prin păcatele şi necredinţa oamenilor, prin orgoliul de a stăpâni lumea şi prin ispitirea satanică. Oamenii au de ales între a sluji lui Hristos sau lui antihrist. Puterea lui antihrist are un caracter local şi altul universal, un caracter temporar şi altul etern. Bătălia apocaliptică este necurmată până la biruinţa finală a Mielului.

Puterea lui antihrist e tolerată pentru o vreme, iar vremea aceea este în funcţie de trezirea creştinilor, căci creştinii vor suferi până ce vor deveni vrednici de Hristos, asemenea Lui, biruitori prin El.

Creştinii participă cu Hristos la mântuirea lumii, după cum antihrist participă cu fiii întunericului la pierzania lumii. Creştinii să nu uite că adesea fiii întunericului sunt mai înţelepţi, mai viguroşi şi mai puternici decât fiii luminii. Creştinii să înţeleagă că neprihănirea lor, energia şi puterea lor trebuie să depăşească şi să învingă pe a fiilor întunericului. Creştinătatea va triumfa prin Hristos. El vine să desăvârşească şi să facă posibilă mântuirea lumii căzută în păcat.

“Intreaga viaţă şi lucrare a lui Antihrist pot fi rezu­mate în trei perioade: PERIOADA ÎNTÂI a lui Antihrist – cuprinsă între ziua naşterii sale şi momentul arătării lui – va trece neştiută. Sfântul Ioan Damaschin spune că „Antihrist este crescut în ascuns şi pe neaşteptate se răscoală”.A DOUA PERIOADĂ a vieţii lui Antihrist se va deschide cu intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau „prooroc”. Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume. Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist. Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gân­ditor de geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor po­poarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp.

„Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat” – spune Sfântul Efrem Sirul. In această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. El – spune Vladimir Soloviov –„va arunca vălul strălucitor al binelui şi adevărului peste taina fărădelegii”. Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi întronat.

Din bogata experienţă ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul întu­necat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui „înger de lumină” (2 Corinteni11,14). 

Acest„înger de lumină” se sileşte să insufle nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa [de lumină], ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să stârnească şi să atragă simpatia generală. Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea omenească „se va ivi cererea, dorirea lui Antihrist, va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvol­tarea şi propăşirea materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om” – Sfântul Ignatie Briancianinov. In vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Intru cele din afară, se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire. Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis:„Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“. Iar acest răspuns este şi mai exact:„Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă, nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre Venirea (cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi timp“ –Sfântul Ignatie Briancianinov. Mântuitorul însuşi ne-a avertizat:„Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului” (Matei 24, 23-27).

Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe minuni năucitoare. Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii»

(Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o tămăduire”. Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul“ (Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a Infricoşătoarei Judecăţi).

Cu toate acestea, sforţările lui Antihrist de a fi socotit drept adevăratul Mesia se vor lovi de o împo­trivire neaşteptată şi totodată minunată, în persoanele a doi Prooroci ai Vechiului Legământ. Chiar acei doi Prooroci care prin voia lui Dumnezeu negustând moar­tea, au fost luaţi la Cer până la o vreme, vor veni pe pământ înainte de sfârşitul lumii pentru a-şi împlini lucrarea şi a suferi moartea. Numele acestor Sfinţi Prooroci sunt Enoh şi Ilie. Domnul îi va trimite în Ieru­salim pentru a le da oamenilor din acele zile de pe urmă un ultim şi minunat avertisment împotriva înşelării care îi împresoară. Ei vor osândi fără oprelişte toată înşelarea lui Antihrist vreme de trei ani şi jumătate, cât va dura cea de-a doua perioadă a lui (Antihrist), în care se va pregăti să pună mâna pe puterea mondială. Nepu­tând în acea perioadă să lepede înfăţişarea sa de blân­deţe şi de bunăvoinţă până şi faţă de vrăjmaşii săi, lui Antihrist nu-i va fi cu putinţă să-i împiedice ori să ia nici un fel de măsură aspră împotriva Proorocilor. In zadar se silesc unii să tâlcuiască în chip alegoric această venire minunată a Sfinţilor Prooroci Enoh şi Ilie. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii vorbesc cu precizie atât despre venirea lor reală pe pământ, cu şapte ani înainte de sfârşitul lumii, cât şi despre învierea şi luarea lor la Ceruri. In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7). In cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (3, 23). Sfinţii Părinţi Efrem Sirul (în cuvântul său despre sfârşitul lumii şi venirea lui Antihrist) şi Ioan Damaschin (in cuvântul despre Antihrist) învaţă lămurit că acei „doi martori”

(Ap. 11,3) care vor veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.

Tradiţia Sfintei Biserici Ortodoxe, exprimată în cartile noastre de slujbă, vorbeşte de asemeni de înţe­legerea literală a proorociei Sfintei Scripturi cu privire la arătarea lui Ilie şi Enoh înainte de sfârşitul lumii, nedând nici un temei, de nici un fel, pentru o înţelegere alegorică. In Sinaxarul citit în Duminica lăsatului sec de carne se spune: „Cu şapte ani înainte (de sfârşitul lumii), după cum a proorocit Daniil, vor veni Enoh şi Ilie propovăduindu-le să nu-l primească (pe Antihrist). Antihrist îi va chinui şi le va tăia capetele” (cf. Triodul). Iarăşi, în slujba Sfântului Prooroc Ilie, în stihira de la „Doamne, strigat-am”, cântăm: „Ilie Tezvitene, nestricat făcându-te pe tine ca să nu vezi moartea, până ce vei propovădui tuturor sfârşitul”, iar în tropar, Proorocul Ilie e numit „al doilea înaintemergător al Venirii lui Hristos“. In sedealna după polieleu cântăm: „Proorocul şi Inaintemergătorul Venirii lui Hristos, Ilie prealăudate“

(cf. Mineiul pe iulie, ziua a douăzecea). Tot în Minei citim: „Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc şi este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locaşurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor şi iarăşi va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. In acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci şi ca Mucenic, şi va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“. In „Prologul” aceleiaşi zile se spune: „Ilie va veni dimpreună cu Enoh înainte de a Doua Venire a lui Hristos, pentru a osândi nelegiu­irea cea fără de margini a lui Antihrist şi a însufleţi evla­via credincioşilor“. Totuşi, în ciuda tuturor acestor avertismente, marea majoritate a oamenilor, din pricina firii şi a cugetării trupeşti, nu doar că nu vor reuşi să priceapă deplina înşelare din purtarea exterioară a lui Antihrist, ci îl vor înconjura cu lauda şi preamărirea lor. Sfântul Efrem Sirulspune că atunci când popoarele şi seminţiile pământului vor vedea virtuţi şi puteri atât de mari în Antihrist, toate dimpreună se vor uni într-un cuget ca să-l proclame ocârmuitor, zicându-şi unii altora: „Oare se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept?”

Atât de profund va impresiona Antihrist lumea cu purtarea lui dinainte chibzuită – arătându-se pe sine pretutindeni drept trimisul dumnezeiesc, Mesia cel adevărat -, încât poporul evreu, înaintea altora, îl va proclama drept cârmuitor al lor, dispreţuind cu totul prihănirile rostite împotriva lui de către Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.

Antihrist va fi biruit de Hristos. Amin (postat pe fb de ioan monahul)