Iosif și Maria merg la Betleem
Prima lor zi de călătorie i-a făcut să înconjoare colinele de la poalele muntelui Gilboa, unde ei au rămas peste noapte pe malul Iordanului. Ei au făcut avut multe discuții asupra naturii fiului care avea să li se nască, Iosif și Maria aderând la conceptul unui Spirit divin cuprizand omenirea și nu a unui unui Mesia ca un simplu eliberator numai pentru naţiunnae ebraică. Sigur ca mergând pe acest drum fiecare din ei își aminteau fragmente din viața lor și cum ajunseseră aici pe drumul de la Nazaret la Bethleem. Povestea nasterii lui Iisus Hristos nu incepe la nastere si mai devreme cu mai bine de noua luni. Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai înalt al iubirii Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc. Dar şi omenirea a înaintat spre această unire cu Dumnezeu printr-o îndelungată pregătire sfinţitoare. Multe veacuri au trecut în această progresivă purificare de toate căderile în păcat pentru ca umanitatea să rodească o făptură, a cărei voinţă să se unească în chip desăvârşit cu voia dumnezeiască în vederea realizării mântuirii, o fiinţă vrednică de a fi sălaş al Celui Preaînalt. Lanţul generaţiilor prezentat în Evanghelia după reprezintă şi continuitatea nădejdii mântuirii şi a apropierii succesive de Dumnezeu a omenirii prin strămoşii după trup ai lui Hristos. Din Ana Însuşi Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naştere a lumii; căci a binevoit ca părinţii cei înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă şi aleasă. Se săvârşeşte acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfânta ei biserică. Sfânta Ana provenea din semintia preoteasca, iudaica, a lui Levi. Ea era fata cea mai mica a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profetia ca Mesia va avea o dubla descendenta: împarateasca si preoteasca. Maica Domnului a fost rodul răbdării, rodul nădejdii şi că rugăciunea şi nădejdea în Dumnezeu nu se lasă nerăsplătite. De fapt, Maica Domnului este rodul rugăciunii şi al răbdării şi al nădejdii. De fapt, al tuturor virtuţilor, până la urmă, pentru că nu poţi să ai rugăciune şi nu poţi să ai nădejde şi nu poţi să ai răbdare dacă nu ai dragoste, aproape toate virtuţile se includ aici. Până la urmă, am putea spune că Maica Domnului este rodul virtuţii, al unei vieţi virtuoase.Poate de multe ori v-aţi pus întrebarea: de ce Avraam a trebuit să suporte toată acea stare de aşteptare până în clipa când a ridicat cuţitul să aducă jertfă şi de-abia atunci l-a oprit Dumnezeu? De ce, parcă, această neîndurare a lui Dumnezeu? De ce Ioachim și Ana, părinţii Maicii Domnului, au trebuit să poarte rușinea lipsei de copii, socotită de iudei blestem, de ce au trebuit să aştepte atât de mult, răbdarea lor să stea pe loc atât de mult, rugăciunea lor să stăruiască atât de mult ca să se poată, la sfârșit, târziu, să se nască Maica lui Dumnezeu? Maria, prunca de trei ani, rodul rugăciunii şi răbdării părinţilor ei înaintaţi în vârstă şi în sfinţenie – Drepţii Ioachim şi Ana, a fost oferită lui Dumnezeu cu toată inima şi mulţumirea pentru a sluji la templul Lui din Ierusalim.
Prin vieţuirea ei sfântă, prin frumuseţea virtuţilor care îi împodobeau sufletul şi trupul, Curata Fecioară a agonisit în chip deplin harul lui Dumnezeu. Iar după 12 ani, „la plinirea vremii” Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu să-i aducă închinăciunea şi cea mai binecuvântată, îmbucurătoare şi dorită vestire din câte a primit vreodată neamul omenesc – Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” Arhanghelul Gavriil îi vesteşte „taina cea din veac ascunsă”, şi necuprinsă de vreo cugetare omenească sau îngerească. Iar răspunsul Preasfintei Fecioarei Maria „Fie mie după cuvântul tău” ,face roditoare Buna Vestire a îngerului „Şi Cuvântul S-a făcut trup”. Preacurata Fecioară se oferă pe ea însăşi nu doar cu trupul ci şi cu mintea, voinţa şi toate cele care dau măsura omului întreg, deplin, astfel încât rolul ei în iconomia Întrupării este unul activ şi lucrător.
Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui. La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face. Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?
Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul: “O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet! O, curatie care esti o mare bogatie neintinata de fiarele salbatice! O, curatie care te salasluiesti in sufletele blande si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu! O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intreaga casa cu mireasma ei!“ Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic, nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare “Bucura-te, o, binecuvantato! Bucura-te, zorii mantuirii noastre! Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.”
Iata ca Buna vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este unul dintre cele mai mari evenimente din istoria lumii, pe care o prăznuim nu doar cu bucurie şi cu dragoste, ci şi cu frică plină de cutremur, fiindcă aceasta este „începătura”, adică începutul mântuirii noastre. Nu voi mai repovesti marea, unica în istoria lumii, convorbire dintre Arhanghelul Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria; mă voi opri doar asupra cuvintelor: Duhul Sfânt Se va pogorî peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Nimeni, niciodată, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, nu s-a născut şi nu se va mai naşte ca Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Nimeni, niciodată, nu s-a născut fără sămânţă bărbătească. Nimeni nu s-a născut şi nu se va mai naşte prin pogorârea Sfântului Duh. În nimeni, niciodată, nu S-a sălăşluit Duhul lui Dumnezeu cu o asemenea plinătate desăvârşită cum S-a sălăşluit în Preasfânta Fecioară Maria. Pe nimeni nu l-a umbrit puterea Celui Preaînalt şi aceasta n-a sfinţit nici un pântece de mamă cu atâta deplinătate şi putere cum a sfinţit pântecele Preasfintei Fecioare.
Să vă amintiţi ce vă spun despre unirea deplină a Duhului lui Dumnezeu cu fiinţa omenească a Mariei.Duhul şi sufletul omenesc îşi au începutul în Duhul lui Dumnezeu, fiindcă în primul capitol al Sfintei Biblii se spune că Dumnezeu L-a făcut pe omul cel dintâi, Adam, din ţărâna pământului şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Cu Duhul lui Dumnezeu poate avea împărtăşire duhul omenesc, care de la El îşi are obârşia, la fel cum în natură au împărtăşire toate cele înrudite între ele. Despre putinţa strânsei împărtăşiri cu Dumnezeu ştim din cuvintele rostite de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el, şi locaş la el vom face. Şi apostolul Pavel îi întreabă, ai zice cu mirare, pe creştinii din Corint: Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Aşadar, minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi şi a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa şi credinţa Preacuratei Fecioare. Buna Vestire – în limba greacă Evanghelismos, în limba slavonă Blagoveştenie – a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost sărbătorită la 25 martie încă din prima jumătate a secolului al V-lea, odată cu generalizarea prăznuirii Naşterii Domnului la 25 decembrie. Deşi această precizare calendaristică nu a fost iniţial respectată în unele comunităţi locale şi pentru că situează în perioada Postului Mare un praznic în care creştinii îşi manifestă bucuria venirii în lume a Mântuitorului, la Sinodul Quinisext (II Trullan) din anul 692, Biserica a clarificat toate problemele de ordin liturgic. De atunci, Buna Vestire este sărbatorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica a rânduit dezlegare la peşte, în orice zi ar cădea aceasta. Iconografia Bunei Vestiri se sprijină atât pe relatarea evanghelică propriu-zisă, purtând şi influenţa unor scrieri apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob şi cea a lui Pseudo-Matei (redactate la sfârşitul secolului al III-lea), cât şi pe interpretarea ei imnografică. Strofele Acatistului şi Cântările de la Vecernia şi de la Utrenia Praznicului Bunei Vestiri sunt organizate sub forma unui dialog între Înger şi Fecioară marcat de tensiunea spirituală a alegerii care avea să aducă mântuirea omenirii. De obicei, în reprezentările iconografice ale Bunei Vestiri se pune accentul pe unul din cele trei momente ale evenimentului: închinarea şi vestirea îngerului, temerile, mirarea şi reticenţa iniţială a Fecioarei Maria, consimţământul ei final. „Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul, să binevestească Fecioarei zămislirea şi cugeta întru sine, de minune spăimântându-se: Cum Cel ce este necuprins întru cele de sus, din Fecioară va să Se nască? Cel ce are scaun cerul şi aşternutul picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape. Spre care cei cu câte şase aripi şi cei cu ochi mulţi a privi nu pot, Acela numai prin cuvânt a Se întrupa dintr-însa a binevoit! Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta.”
În ultimele zile ale lunii iunie dinaintea erei creştine, cam la trei luni după logodna lui Iosif şi a Mariei, Gavriil i-a apărut Elisabetei, mai târziu, el şi-a făcut cunoscută prezenţa sa Mariei. Îngerul zise: ”În timp ce în Ierusalim, soţul tău Zaharia oficiază înaintea altarului, în timp ce poporul adunat se roagă pentru venirea unui eliberator, eu, Gabriel, vin să anunţ că în curând tu vei purta un fiu care va fi precursorul acestui divin Mântuitor: tu îl vei numi pe fiul tău Ioan. El va creşte consacrat Domnului Dumnezeul tău şi când va fi în floarea vârstei, va bucura inima ta, fiindcă el va întoarce multe suflete către Dumnezeu şi va anunţa totodată venirea tămăduitorului de suflet al poporului tău şi eliberatorul întregii omeniri. Ruda ta, Maria, va fi mama acestui copil al făgăduinţei, iar eu îi voi apărea şi ei.” Această viziune a speriat-o tare pe Elisabeta. După plecarea lui Gavriil, ea a reflectat mult la această experienţă, meditând îndelung la spusele maiestuosului vizitator, din a nu a vorbit despre această revelaţie cu nimeni altul în afară de soţul ei, până la întâlnirea sa ulterioară cu Maria. Totuşi, vreme de cinci luni, Elisabeta şi-a păstrat secretul chiar şi faţă de soţul ei. Când ea i-a destăinuit despre vizita lui Îngerului Domnului, Zaharia a întâmpinat circumspect povestea ei deși o primise și el şi, timp de săptămâni, el s-a îndoit de realitatea întregii experienţe, neconsimţind să creadă decât pe jumătatea în vizita făcută de Gavriil soţiei sale, până în momentul în care el nu a mai putut pune la îndoială faptul că ea aştepta un copil. Zaharia era foarte nedumerit cu privire la apropiata maternitate a Elisabetei, dar el nu a pus la îndoială integritatea soţiei sale, cu toată vârsta ei înaintată. Nu înainte de a şasea săptămână precedând naşterea lui Ioan, s-a întâmplat că Zaharia, în urma unui mesaj impresionant, a dobândit întreaga convingere că Elisabeta avea să devină mama unui fiu al destinului, un om însărcinat cu pregătirea căii pentru venirea lui Mesia.
Gavriil i-a apărut Mariei în timp ce era în casa ei din Nazaret. Ea „se gândea . în inima ei“ Mai târziu, când Maria nu s-a mai îndoit că avea să devină mamă, ea l-a convins pe Iosif să o lase să se ducă în Oraşul lui Iuda, pe dealurile situate la vest de Ierusalim, la Ein Karem, pentru a face o vizită Elisabetei. Arhanghelul le informase pe fiecare dintre cele două viitoare mame de apariţia lui în faţa celeilalte. Ele erau deci nerăbdătoare să se întâlnească, să compare experienţele lor şi să discute despre viitorul probabil al fiilor lor. Maria s-a grăbit să plece într-o vizită la Elisabeta. Maria vizitează pe Elisabeta: Lc 1,39-56. Maria aflase de la înger că şi Elisabeta, ruda sa, va avea un fiu.
Ea a plecat îndată la Elisabeta. A intrat în casa ei şi a salutat-o. Când Elisabeta a auzit salutarea Mariei, a tresăltat de bucurie pruncul în sânul ei, iar ea s-a umplut de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas tare, zicând: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a răspuns:„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt. Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său, i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”.
Maria a rămas la Elisabeta trei luni, apoi s-a întors la casa ei. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? (Lc1,42-43). Astfel, Maria un timp la vara sa îndepărtată, era pentru ea o școală de viitoare mamă. Elisabeta a contribuit mult la consolidarea încrederii Mariei în spusele și viziunea lui Gavriil, astfel încât Maria s-a reîntors acasă şi mai amplu devotată vocaţiei de a fi mama copilului destinului, care trebuia atât de curând să se prezinte lumii ca un bebeluş lipsit de apărare, un copil normal al pamântului. Când Ioan s-a născut Zaharia şi Elisabeta s-au bucurat foarte mult că le venise un fiu după cum le promisese Gabriel. În cea de-a opta zi, când au prezentat copilul pentru circumcizie, ei i-au dat numele de Ioan, după cum le fusese prescris mai înainte. Deja, un nepot al lui Zaharia în Nazaret, ca purtător al mesajului Elisabetei pentru Maria, anunţând-o că fiul ei se născuse şi că se numea Ioan.
Viaţa şi activitatea sfântului Iosif, a fost scrisă deja în viaţa multor alţi sfinţi, inaintea lui, care i-au fost sfântului Iosif imagini profetice, cum ar fi: dreptul Abel; Iosif al lui Iacob; patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob; Moise, Samuel, Natan şi mulţi alţi profeţi; David, Solomon, şi alţi regi etc. Apoi, s-au scris puţine lucruri despre sfântul Iosif, fie că măreţia şi faptele lui au fost prea cunoscute timpului său, încât s-a considerat că nu mai era nevoie să fie repetate; fie că măreţia şi faptele lui nu ar fi încăput în paginile multor cărţi. Sfântului Iosif i se potriveşte menţiunea evanghelistului Ioan, care, vorbind despre măreţia şi faptele lui Isus, a spus: "Dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris" (In 21,25). Pentru că vorbele şi faptele sfântului Iosif din Nazaret au fost cuprinse mai mult în vieţile sfinţilor care i-au fost figuri profetice, şi mai puţin în paginile Noului Testament, viaţa, activitatea şi misiunea sfântului Iosif au fost înţelese şi puse în lumină mai lent şi progresiv, aşa cum s-a făcut şi înţelegerea şi aprofundarea Scripturilor. Aşa se explică faptul că sfântul Iosif, deşi cinstit încă din viaţă de contemporani şi de primii creştini, a primit un cult public numai începând cu secolul al IX-lea; Scriitorul italian, Silvio Pelico (1789-1854), vorbind despre măreţia sfântului Iosif, spunea că numai în cer vom cunoaşte adevărata măreţie a sfântului Iosif.
,,Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo (Mesia), şi de El vor asculta popoarele.” (Fac. 49:10) Iată glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. (Is. 52:8) Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai (Ielisei), şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. (Is. 11:1,2) ,,Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor." (Num. 27:16,17) ,,Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.” (Ez. 34:15) ,,Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi! (Ioan 10:10,11)
Iosif s-a temut s-o ia la el pe Maria, logodnica sa, cu pruncul Iisus, zămislit în ea prin puterea Duhului Sfânt (Mt 1,20-21). După ce îngerul Domnului, i-a spus lui Iosif să nu se teamă (Mt 1,20-21), Iosif a ascultat de Dumnezeu şi, aşa cum spune psalmistul în versetul de la evanghelie, "inima lui care se temea de Domnul a fost în siguranţă" (Ps 111,7). Dumnezeu ne spune şi nouă, celor de astăzi, să mergem la un alt Iosif, Iosif cel din Nazaret, care acum este la dreapta sa în ceruri: "Mergeţi la Iosif şi faceţi tot ce vă va spune el" (Fac. 41,55)! Iar, Iosif, în timp ce ne împarte ajutoare şi haruri din hambarele pline ale lui Dumnezeu, ne spune la rândul său, aşa cum ne-a spus şi Maria, soţia sa feciorelnică: "Mergeţi la Iisus şi faceţi tot ce vă va spune el" (In 2,5). Aceasta este misiunea cea mai nobilă a oricărui om de pe pământ, ca şi a oricărui sfânt din cer, de a îndrepta suflete spre Hristos: "În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Fap 4,12). Câtă vreme Maria a stat la Elisabeta, Iosif a trăit cu speranța că se va întoarce în curând, iar speranța sa în promisiunea pe care i-o făcuse Maria era foarte puternică. Iosif, din dragoste frățească, acceptase rugămintea Mariei să o lase să plece, dar aceasta era deja o încercare pentru el. Și iată că Maria se întoarce însărcinată, purtându-și comoara… În acel moment, Iosif a trăit în inima sa o încercare mult mai adâncă. El n-a putut să se îndoiască de fidelitatea Mariei – Sfinții Părinți au înțeles bine acest lucru. Textul Evangheliei lui Matei nu este ușor de înțeles, dar totuși, dacă citim cu atenție, nu găsim oare un indiciu, dat fiind că imediat după acest pasaj este amintită profeția lui Isaia? Iosif, care era condus de Duhul Sfânt și avea o mare înțelegere a Scripturilor, nu a înțeles el oare că se împlinea profeția lui Isaia despre fecioara care va naște? Văzând că Dumnezeu nu-i revelase nimic despre înfăptuirea acestui mister, Iosif nu a considerat oare, în sărăcia și în smerenia sa, că trebuia să se dea la o parte? A te da la o parte nu este oare marea lege a iubirii? În fața celei în care Duhul Sfânt își înfăptuiește lucrarea direct, Iosif nu mai are altceva de făcut decât să dispară și deci să o trimită pe Maria acasă, la părinții ei, dar Dumnezeu nu lasă lucrurile la voia întâmplarii.
Putem spune că această încercare a umplut inima lui Iosif de suferință. „Îngerul Domnului” l-a scos din această suferință pentru a-l face să cunoască o bucurie imensă, cu totul nouă, mult mai mare decât bucuria logodnei de la început. În momentul în care Iosif înțelege că trebuie să o lase pe Maria cu totul lui Dumnezeu, să o încredințeze în mâinile lui Tatălui și să se retragă, el este ales de Tatăl. Nu putem spune însă mai mult? Iosif trăiește deja din harul creștin. El poate așadar să înțeleagă că dincolo de tristețea omenească se află o bucurie care vine de la Dumnezeu. Aceasta poate exista împreună cu ceea ce produce suferința, întrucât iubirea divină se folosește de suferință pentru a se comunica și mai mult. Ne putem gândi deci că în timpul nopții, înainte ca îngerul să-I apară în vis, precum Avraam în noaptea credinței, sperând împotriva oricărei speranțe, Iosif crede și, crezând, devine părinte (conf. Rom 4,18). „Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta” (Mt 1,20). „Soția ta” – Maria îi este în două feluri soție, mai întâi pentru că a fost aleasă de Iosif și apoi pentru că a fost aleasă din nou de Dumnezeu, atunci când evenimentele păreau să fi anulat proiectul lor minunat. Ne amintim aici de încercarea lui Avraam față de fiul său Isac: Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-I ofere toată lucrarea pe care o făcuse până atunci. Dumnezeu i-a cerut și lui Iosif să-I ofere lucrarea pe care o făcuse până atunci, să o ofere radical, deci nu numai strângând din dinți sau comentând, ci să o ofere într-o iubire deplină pentru Maria și pentru Dumnezeu. Aceasta este măreția sfințeniei lui Iosif. Începând de aici, de la această iubire nouă pentru Maria, o nouă iubire se naște în inima lui Iosif: iubirea pentru Pruncul Isus, fiul veritabil al soției sale. Să știm că de fiecare când îi încredințăm totul lui Dumnezeu la fel de simplu și la fel de absolut ca iosif, Dumnezeu răspunde infinit mai mult. Răspunsul său vine să confirme, să reia și să aprofundeze totul, mult mai mult. Trebuie să-I cerem sfântului Iosif să ne facă să trăim acest secret.
Domnul nostru Iisus Hristos, vrând să-Şi pregătească biserică însufleţită şi casă sfântă spre sălăşluire Lui, trimiţând pe îngerii Lui către Sfinții și drepții dumnezeiești Părinți Ioachim şi Ana ‒ din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup ‒ mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească naşterea Fecioarei. Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit şi s-a născut, nu după cum zic unii, la şapte luni sau fără de bărbat, ci la nouă luni şi din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit şi netâlcuit, precum ştie singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârşit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Şi desăvârşit, precum a zidit şi a plăsmuit firea oamenilor din început.
Ce poţi găsi pe drumul care duce la Betleem? Au călătorit pe el şi magii (venind din Răsărit), au călătorit şi păstorii şi chiar Iosif cu Maria (venind din Galileia), pentru că nu există poziţie geografică pe Tera din care să nu poţi ajunge la Betleem. Pe drum se află multe obstacole, multe piedici și multe ispite. Pentru magii care au venit “din Rasarit ” aprox. 3500 km, nu au constituit obstacole nici distanţa, nici vremea, ci obstacolul a aparut din locul din care te-ai fi aşteptat cel mai puţin să apară şi anume: Ierusalim. Cum? Tocmai din Ierusalim, tocmai din cetatea lui Dumnezeu să apară piedica? Da. Pentru că piedicile pe acest drum apar de unde nu te aştepţi să apară. Prezenţa lui Irod a costituit o piedica pe drumul magilor de la Răsărit la Betleem. Dar Dumnezeu prin providenţa Sa, a îndepărtat această piedică, şi magii au ajuns la Betleem călăuziţi de Cer prin stea, nu de pământn prin oameni.
In timp ce păstorii stăteau de strajă în jurul turmelor lor afară din Betleem, din cer vor veni îngerii care vor vesti naşterea Mântuitorului. Cum vor afla această minunată veste păstorii vor pleca cu repeziciune spre Betleem. Nu-i va mai interesa ce se intâmplă cu oile, deşi aceasta era slujba lor, ei vor merge in graba la Betleem, acesta este Poporul cel ce locuia întru întuneric și care a văzut lumină mare. Pentru că Dumnezeu este lumină și dătător de lumină. De cele mai multe ori, termenul e folosit în sens spiritual sau figurat. Astfel, Dumnezeu este lumină și dătător de lumină cerească sau cosmică (Iv1,17; In1,5; Apo.18,23), iar Hristos este lumina lumii (Mt.4,16;In1,4-5) și împărtășește lumina Sa. Ioan Botezătorul este numit lumină de către Hristos – Lumina oamenilor (In 5, 35), iar Apostolii sunt lumina lumii (Mt.5, 14). Pavel e „lumina neamurilor”, ales și trimis ca să le aducă de la întuneric la lumină, prin învățătura Evangheliei propovăduite de el și de ceilalți Apostoli. Creștinii adevărați, trăitori, sunt ei înșiși ca „fii ai luminii și ai zilei” și lumină în lume, luminând nu prin propovăduire, ci „fără cuvânt”, prin viața lor exemplară „în Hristos” și prin faptele lor bune care atrag la slăvirea lui Dumnezeu (I Pt 2,12), umblând mereu în lumină (In 12, 35-36). Legea și Evanghelia sunt „lumina celor din întuneric” a neamurilor (Rom 2, 19).
Dar să nu anticipăm, suntem pe drumul care merge la Efrata. Iată, magii merg mai departe ei sunt Cautatori de Dumnezeu. Iată, magii nu s-au multumit sa fie doar observatori si sa priveasca din postura de simplii spectatori, sa admire, sa contemple, să descifreze textele prorocite, să discute între ei, să comenteze ca niște învațați si atat. Nu! Ei au mers mai departe! Nu au fost multumiti cu atât. Cu cunoașterea, filozofia și astronomia. Nu! Asa ca au pornit pe un drum al credintei spre Ierusalim stiind ca in aceasta zona avea sa se nasca Mesia. Cunoașterea făra faptele credinței este întuneric, iar ei căutau lumina. Pe drum probabil ca au avut indoieli, ispite, greutăți, multe luări în derâdere, apostrofări, obstacole, piedici, nu stim. Dar știm că ei si-au continuat cu statornicie acest drum al aflarii concrete lui Iisus. Din observatori s-au transformat in cautatori. Au avut curajul necesar. Este nevoie de curaj sa-L cauti personal pe Iisus. Drumul este anevoios, plin de piedici dar duce catre destinatia corecta viata în Hristos și mântuirea.
Iosif și Maria şi-au reluat călătoria şi au ajuns la Ierusalim înainte de amiază, sigur că au trecut și pe la templu, apoi şi-au urmat calea pentru a sosi în Betleem. Drumul nu era ușor. Suntem pe drumul care duce la Efrata, să fim atenţi la obstacole si dacă se poate să le ocolim, dacă nu măcar să trecem peste ele făra să ne afecteze, să mergem în grabă spre Cel care acum peste 2000 de ani se afla la Betleem, cu siguranţă că atunci când ii vom vedea sfinţenia, vom fii determinaţi să luam noi hotărâri. Ce poţi găsi pe drumul spre Betleem? Au călătorit pe el şi magii din Răsărit, au călătorit şi păstorii cu Iosif cu Maria, pentru că nu există poziţie geografică pe Terra din care să nu poţi ajunge la Betleem.
Singura mărturie scripturistica ce face referire directa la magii de la Rasarit este Evanghelia dupa Matei ,,Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. " In primele treisprezece versete ne este relatata istoria magilor, nu ne ofera insa detalii cu privire la tara de provenienta, la data sosirii, la numele, la infatisarea si numarul lor. Acest fapt a dezamagit pe unii dintre cercetatorii moderni, rationalisti care considera acesta relatare drept fictiune, alaturand-o asa numitelor “legende ale copilariei lui Iisus”, ca adăugiri apocrife la Evanghelii. Foarte probabil, Ev. Matei nu le-a consemnat pentru ca nu le-a considerat esentiale. In realitate, alta a fost insemnatatea inchinarii magilor inaintea Pruncului Hristos relatate succint in Evanghelie. Sfanta Traditie a fost insa cea care a afirmat, a imbogatit si a pastrat acest inteles pana astazi in Biserica. Astfel, prin Traditie, magii de la Rasarit, au fost in tot acest timp, “foarte prezenti” in cultul si viata Bisericii. Ne vorbesc despre magi Sfintii Parinti in talcuirile si omiliile lor la Evanghelia dupa Matei, reprezentarile iconografice, dar si imnografia. Magi sau imparati? Atat in Vechiul cat si in Noul Testament cuvantul mag are sensul de “magician”, “vrajitor”. Sfantul Iustin, Origen, Sfantul Augustin, Sfantul Ieronim gasesc acelasi inteles in cel de-al doilea capitol al Evangheliei dupa Matei, chiar daca nu putem afirma ca aceasta ar fi interpretarea unanimă. Un tropar din Mineiul pe decembrie intăreste acest aspect: „Pe magi, ucenicii vrajitorului Valaam, ii cheama Hristos, spre cunostinta prin stea si Cel ce imbraca cerul cu nori si de Care se cutremura heruvimii in iesle se culca, si in pestera incape cel ce umple toate”. De obicei, în cantarile bisericesti ni se spune ca au fost imparati ai persilor. La acest lucru a contribuit faptul ca s-a considerat ca Ps.71,10-11 ar face referire la acestia: “Imparatii Tarsisului si insulele daruri vor aduce, imparatii arabilor si ai reginei Saba prinoase vor aduce. Si se vor inchina lui toti imparatii pamantului, toate neamurile vor sluji lui.”
La Rasarit … care este tara de provenienta? Primii scriitori bisericesti au inteles magii ca venind din o singura regiune (de obicei Persia). Nu avem insa o traditie unanima asupra a ceea ce insemna „la Rasarit”. Ar insemna Babilon dupa Sfantul Maxim si Teodot de Ancira; Persia dupa Sf.Clement de Alexandria si Sf. Chiril al Alexandriei; Arabia, potrivit Sf. Justin, Tertulian si Sf. Epifanie. La est de Palestina, numai Media, Persia, Asiria si Babilonia aveau magi preoti in vremea nasterii lui Hristos. Din una din aceste parti ale imperiului puteau veni magii. Au trecut probabil prin desertul sirian, ce se intinde intre Eufrat si Siria, trecand prin Alep, si calatorind catre Damasc si spre sud, prin ceea ce in prezent este calea spre Mecca, pastrand Marea Galileii si Iordanul spre vest, pana au trecut pe langa Ierihon. Din Persia de unde se presupune ca ar fi venit este o distanta de 1000-1200 mile. Putea fi parcursa intre trei si doisprezece luni cu camila. Au fost de asemenea multe saptamani de pregatire. Magii ar fi putut ajunge in Ierusalim la un an dupa ce steaua s-ar fi aratat. In sec. VIII, istoricul si teologul anglo-saxon Beda Venerabilul a inregistrat o traditie tarzie potrivit carei cei trei magi ar fi reprezentat fiecare cele trei parti ale lumii, Africa, Asia si Europa si ca ar fi descendenti din fiii lui Noe.
Ne uitam la magi: Magii erau oameni intelepti, a caror preocupare era stiinta stelelor, a astrelor ceresti si despre care, spun cercetatorii, se crede ca marturiseau un singur Dumnezeu si datoria omului de a face bine si de a se feri de rau. Este interesant ca Dumnezeu alege să puna un semn, numit de Biblie –stea-, care sa calauzeasca acesti astrologi catre locul in care se nastea Iisus. „I-am vazut steaua in rasarit” au afirmat magii. Dumnezeu se descopera acestor intelepti in limbajul in care acestia il puteau intelege, in sfera lor de percepere. Este uimitor ca Dumnezeu ne lasa multe indicatoare, repere, in viata si in creatie care arata directia catre a-L descoperi pe El. Drumul către mantuire este plin de indicatoare.„De la creearea lumii, insusirile Lui invizibile, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui au fost percepute clar, fiind intelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei sa fie fara scuza”. Astazi multi oameni traiesc in aceasta ipostaza spirituala: ca observatori. Privesc indicatiile, reperele, oferite de Dumnezeu si nu reactioaneaza, nu trec la actiune spre a-L cauta mai departe pe Dumnezeu. Sunt oameni ce doar realizeaza nevoia de Dumnezeu, dar nu-si pun viata la bataie pentru asta. Sunt oameni ce pot fi religioasi, ce pot purta o discutie pe teme biblice si religioase. Dar atat! Nu vor sa riste! Nu merg mai departe! Din pacate raman doar observatori.
Numarul si numele magilor. Spunem ca nici numarul, numele si nici descrierea fizica a magilor nu apar in Biblie. Nici intr-una din primele mentiuni extrabiblice a calatoriei lor, evanghelia apocrifa a copilariei cunoscuta ca Protoevanghelia lui Iacov, nu se indica numele si numarul magilor. Cu toate acestea, unele traditii s-au adaugat relatarii biblice, mai intai prin intermediul traditiei orale. Numarul magilor – trei – deriva din cel al darurilor pe care acestia le-au facut lui Hristos, dupa cum ne spune Matei. O pictura din Catacomba Domitilei arata patru magi in timp ce una din Catacomba lui Petru si Marcelin numai doi. Catacombele Domitilei, prin cei 17 km de galerii subterane, sunt unele dintre cele mai mari catacombe din Roma, oferind informatii pretioase asupra fazelor si fenomenelor ce caracterizeaza o necropola crestina timpurie. Mare, impresionanta, cea mai bine pastrata si una din cele mai intinse, Catacomba Domitilei este unica prin faptul ca este cea mai veche din randul retelelor de cimitire subterane din Roma, si singura care mai contine oase. Galeriile si coridoarele raspadite pe patru niveluri, contin aproximativ 150 000 de morminte. Cele mai vechi galerii au fost sapate spre sfarsitul secolului al II-lea si inceputul celui de-al III-lea, sub pamantul donat crestinilor de catre nobila Flavia Domitila, stranepoata a imparatului Vespasian. Acestia au forat langa un hipogeu pre-existent, cunoscut ca Hipogeul Flavian, care continea o galerie plina cu "locula” (un tip de mormant specific) si sarcofage. Catacomba Domitilei este singura din Roma ce are o basilica subterana. Aceasta a fost sapata spre sfarsitul secolului al IV-lea, in timpul pontificatului Papei Damasus (366-384 A.D.), fiind inchinata Sfintilor Mucenici Nereus and Achilleus, care au fost inmormantati sub absida bisericii, in apropiere mormantului Petronilei. Biserica a fost centru de pelerinaj pana in Evul Mediu. In prezent, moastele celor doi martiri se afla la Vatican. Cu aproximativ 80 de mormite pictate, Catacomba Domitilei surprinde de asemenea o paleta larga de exemple de pictura a catacombelor. In ea intalnim fresca ce dateaza din secolul al II-lea ce reprezinta "Cina cea de Taina" si alte artifacte de valoare. In catacomba se poate observa capela funerara numita cubiculum, a lui Eros si Psihe. In afara de frescele si multimea simbolurilor crestine ce impodobesc acest cimitir antic, veti fi impresionati de maiestria celor care au sapat aceste galerii. Acestia au folosit cunostinte si tehnici avansate de arhitectura, pentru a conferi siguranta acestui labirint de pasaje subterane.Vizintand aceste catacombe dobadesti o cunoastere mai profunda asupra unor aspecte ale vietii primelor comunitati de crestini, asupra credintei lor in inviere si viata vesnica. Prin multimea simbolurilor ce decoreaza mormintele lor si prin frescele reprezentate, arata legatura dintre ei si Dumnezeu precum si cinstirea adusa mucencilor inmormantati in acest vechi cimitir.La inceputul anului 2009, la cererea Vaticanului, Misionarii Cuvantului Divin si-au asumat responsabilitatea administrarii Catacombelor Domitilei. Scopul acestora este sa poarte de grija acestui loc sfant si sa transmita pelerinlor sensul profund al trecutului sau. Preotii si Fratii acestei Congregatii misionare spera sa comunice complexitatea culturala si spirituala a uneia dintre cele mai importante dintre catacombe, tuturor celor care o viziteaza.
Ne întoarcem și la catacombele romane din Priscilla pe Via Salaria nova pentru a ne reaminti de antichitate; inima primului etaj al complexului de cimitir, obținută dintr-o mină pre-existentă din Pozzolana, a fost exploatată pentru a soluționa primele depoziții ale creștinilor deja la începutul secolului al III-lea. Primele fresce inspirate de Scripturi datează din această perioadă și, printre altele, trebuie să ne amintim de cei care amintesc de Buna Vestire, Nașterea și Adorarea Magilor. Este surprinzător faptul că aceste trei scene, care reprezintă cele mai vechi figurări legate de narațiunile evanghelice de la nașterea lui Iisus, sunt concentrate în aceeași catacombă și, în special, într-o zonă restrânsă a complexului hipogeal. Este, de asemenea, interesant de remarcat faptul că cele trei fresce pot fi așezate cronologic între 230 și sfârșitul secolului al III-lea, sugerând că au fost concepute de aceeași comisie și de același atelier de pictori. Gama de culori este extrem de slabă și utilizează nuanțele de roșu și verde, în timp ce înțelepții nu poartă haine orientale care le vor caracteriza mai târziu. Toate acestea certifică antichitatea picturii, în sensul că imaginarul pictorului nu a dezvoltat încă o schemă definitivă. Pe de altă parte, în pictura catacombatică, în respectul perfect al istoriei Evangheliei, numărul ternar al Magilor, deși predominant, este adesea înlocuit de grupuri de două personaje, ca în catacombele sfinților Petru și Marcellinus sau patru, ca și în catacombe de Domitilla.
În secolul al IV-lea și mai ales după edictul de toleranță din 313, tema Adorării Magilor, o traducere figurativă eficace și simbolică a întâlnirii evocatoare a regilor pământului cu Regele regilor, cunoaște o crestere extraordinară, atât de mult încât devine una dintre cele mai reprezentative scene din așa-numitele sarcofage "o friză continuă", produsă chiar din timpul Constantinidelor. Într-un capăt fragmentar al sarcofagului care vine încă din catacomb din Priscilla și care se referă la anii 320-330, tema noastră se întoarce, conform schemei acum codificate. Cei trei înțelepți sunt însoțiți de o procesiune de cămile, dintre care două capete pot fi văzute, pentru a indica originea exotică a regiilor și călătoria lungă.Mai multe documente siriene numesc doisprezece magi. O evanghelie armeana a copilariei de la anul 500, ii numeste pe Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei – fiind cea mai apropiata marturie de variantele apuseane Melchior, Gaspar si Baltazar.
Primul lucru pe care ni-l spune Matei este că aceşti magi au venit din răsărit, ceea ce este un termen foarte larg. Ar fi putut veni de aproape, din Mesopotamia, sau poate mai de departe, din teritoriile care astăzi sunt India sau Asia Centrală. Presupunerea generală este că ei erau din Persia, care făcea pe atunci parte din Imperiul Persan, duşman de temut al Romei.Trecuseră cam doi ani de când magii au văzut pentru prima oară steaua şi când au ajuns la Ierusalim. Putem deduce lucrul acesta din faptul că Irod a aflat de la ei când s-a arătat steaua şi în efortul lui de a-l omorî pe „împăratul iudeilor” a poruncit să fie omorâţi toţi băieţii de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi. Să le fi luat magilor doi ani ca să călătorească din Persia până în Ierusalim? Distanţa dintre Tehran şi Ierusalim este de aproximativ 1600 km. O cămilă arabă încărcată cu poveri poate parcurge 65 km pe zi. Deci o caravană de cămile, dacă ar fi mers în linie dreaptă, ar fi ajuns în aproximativ 25 de zile. Dacă ar fi mers şi pe jumătate mai încet sau ar fi urmat o rută mai puţin directă tot ar fi ajuns în vreo 50 de zile. Poate că magii au venit mai de departe decât Persia. Poate că au călătorit foarte încet, sau au urmat o rută ocolitoare, sau le-a luat foarte mult timp până s-au pus de accord, au cercetat, au hotarât ca este important să urmeze drumul după stea și au pornit în călătorie. Să presupunem că toţi aceşti factori au conlucrat, fără să mai punem la socoteală faptul că au trebuit să treacă graniţe ostile între imperii și și neamuri care erau în mod permanent în război unul cu celălalt. Magii persani aveau reputaţia de a studia stelele dar ne întrebâm cum de au ştiut că steaua pe care o văzuseră semnifica că s-a născut „împăratul iudeilor”. Niciunde în scripturile evreieşti nu este consemnat că venirea acestui rege special va fi anunţată printr-o nouă stea. Fusese ceva în ştiinţa lor care spunea asta? Şi de ce ar fi fost atât de importantă pentru ei naşterea unui rege într-o micuţă ţară inamică undeva în vest încât să-i facă să pornească într-o călătorie atât de lungă şi de periculoasă? Ce alte informaţii ascundeau aceşti magi?
Matei ne spune că ei au văzut-o pe Maria şi pruncul „în casă”, dar oricare ar fi fost locul nașterii unui mare împarat se chiamă palat și nu grajd după cum este descris deobicei, locul acela era casa nașteri. Luca ne spune şi el că Maria şi Iosif au trăit vieţi obişnuite după naşterea lui Iisus: când Iisus avea opt zile L-au dus să-L circumcidă şi când avea 40 de zile L-au dus la templu să-L dedice lui Dumnezeu şi să ofere ritualul obişnuit de sacrificiu pentru curăţirea Mariei după naştere. Este clar că Irod nu se pornise încă în mânia lui criminală; deci nu ştia încă de acest nou „împărat al iudeilor”; deci magii nu-l vizitaseră încă pe Irod, iar mania lui s-a stârnit când magii, care puteau să-l duca la regale nascut, disparuseră. Şi cum rămâne cu steaua? Se pare că în fiecare an citesc despre oameni care caută prin datele astronomice din timpul naşterii lui Iisus încercând să localizeze vreo cometă, supernovă sau alt eveniment ceresc care să corespundă stelei de Crăciun. Mă îndoiesc că îl vor găsi vreodată pentru că această stea nu era un corp ceresc obişnuit. Matei ne spune că magii l-au observat din punctul lor de observaţie din est şi că i-au descifrat semnificaţia. Dar apoi se pare că nu l-au mai văzut decât după ce erau în drum de la Ierusalim spre Betleem, ceea ce este puţin mai mult de o oră de mers cu cămila. Apropiindu-se de Betleem steaua le-a reapărut magilor şi „s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul”. Ce fel de stea apare dintr-o dată şi planează deasupra unei case? Mă întreb dacă steaua chiar a fost o stea oerecare descoperita de astronomie, ori semnul din cer dat de Dumnezeu. În Evanghelia după Luca ni se spune că o lumină puternică a apărut pe cer în noaptea când Iisus s-a născut: În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu. S-ar putea oare ca această „mulţime de oaste cerească” ce a apărut pe cerul nopţii să fi strălucit atât de tare încât magii să o fi confundat cu un nou corp ceresc? Luca spune că după ce corul îngeresc a terminat de cântat păstorilor s-a înălţat la cer. Observă că magii au spus că au văzut steaua ridicându-se. Putea fi asta acea lumină care a apărut deasupra „casei” lui Iosif şi a Mariei? De ce nu? Se pare că îngerii îi vizitau mereu pe aceştia doi.
Iar în cele din urmă sunt darurile. Deoarece sunt trei daruri a apărut tradiţia că erau trei magi. Dar ar fi putut fi cel puţin doi sau chiar mult mai mulţi. Despre aur potem să înţelegem, dar de ce să-i dăruiască tămâie şi mir? Aceste două substanţe răşinoase sunt mai scumpe pe kg. decât aurul şi erau extrase din copaci din locuri precum Yemenul de azi. Existau rute comerciale precum Drumul Tămâii care pornea de la porturile din Yemen, trecea prin oraşul de piatră Petra şi mergea până în vest. Probabil acesta fusese drumul pe care au venit magii. Evreii foloseau tămâia şi mirul în amestecul de răşini şi ierburi pe care le ardeau în altarul din templu. Acel amestec era atât de special pentru Dumnezeu că orice evreu care folosea aceeaşi combinaţie şi o ardea în casă trebuia exilat. Poate că magii s-au gândit că aceste daruri exotice îi vor fi pe plac unui rege îndepărtat. Şi există într-adevăr o semnificaţie a faptului că magii, în venerarea lor, au dăruit tămâia folosită în venerarea lui Dumnezeu în templu. Deci magii au venit, L-au venerat şi după sfatul Celui mai înţelept au plecat pe alt drum, spre răsărit, lăsând în urmă cea mai grozavă poveste a copilariei mele care s-a spus vreodată. Poveste pe care o repetam an de an în colinde.(posat pe fb de ioan monahul)