Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta!
Iata-ne, in Nazaret, pășim in oraşul copilăriei lui Iisus, respiram in oraşul speranţei si al marilor taine ale mântuirii noastre, intram oraşul în care şi-au petrecut viaţa drepţii şi dumnezeieştii părinţi ai Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim şi Ana, intr-un oras pe care il putem numi orasul Sfintei Familii si a lui Dumnezeu intrupat, a Imparatului Cerului si Pamnatului. Aici a venit Iosif, de la templu din Ierusalim cu logodnica sa, Maria. Logodna la evrei era de pana la doi ani și Iosif devine totorele ei, care se îngrijea de ea, respectându-i fecioria, Maria avea posibilitatea ca dupa acesti doi ani să se casătorească cu batrânul Iosif sau să se intoarcă la Templu să sa-si dedice viata în feciorie lui Dumnezeu. Aici, în urmă cu peste 2000 de ani, o tânără fecioară primea vestea că Duhul Sfânt se va pogorî peste ea şi va da naştere Celui care a adus pentru noi fericirea veşnică. Dreptul Iosif s-a născut ca fiu al lui Iacov, dintre descendenţii Regelui David (seminţia lui Beniamin) şi era de meserie tâmplar (Mti 13,55), meserie pe care avea să o înveţe de la el mai târziu şi Iisus (Mc 6,3).
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe lesei; lesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe losia; losia a născut pe lehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, lehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Măriei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri
Deci, când s-a logodit cu Maria, Iosif avea deja o vârstă respectabilă. Protoevanghelia lui Iacov relatează despre modul în care a fost ales logodnicul Fecioarei Maria povestind că, mărturie a cinstei şi dreptăţii sale, el este singurul dintre văduvii din Israel al cărui baston înflorea, arătându-l vrednic de această logodnă. Iosif, tatăl uman al lui Iisus (Iosua ben Iosif), era un evreu dintre evrei: el avea totuşi multe calităţi ereditare rasiale neiudaice, care se altoiseră, cu diverse ocazii, pe arborele său genealogic prin linia feminină a predecesorilor lui. Strămoşii tatălui lui Iisus existau din vremea lui Avraam şi, prin acest venerabil patriarh, îşi aveau obârşia în liniile ascendente străvechi care conduc la sumerieni şi la nodiţi şi, prin triburile meridionale ale anticilor, până la Adam şi Eva. David şi Solomon erau strămoşi ai lui Iosif. Familia sa aparţinea unei lungi şi ilustre linii de persoane însemnate din popor, înălţate din timp în timp prin apariţia de oameni excepţionali care se făcuseră remarcaţi în domeniul evoluţiei religiei pe pamânt.
Maria, mama pământeană a lui Iisus, descindea în linie directă dintr-o lungă linie de străbuni excepţionali cuprinzând multe femei, printre cele mai remarcabile din istoria pamântului.
În Evanghelii se vorbeşte, uneori, despre „fraţii” lui Iisus, între care sunt menţionaţi Sfinții Iacov, Iust, Iuda şi Simon, precum şi câteva surori (Mc 6,3, Mt 13,55), tradiţia spune că aceşti „fraţi şi surori” proveneau din căsătoria precedentă a lui Iosif cu o femeie numită Salomeea, el fiind văduv înainte de logodna sa cu Fecioara Maria. Astfel, aceştia ar fi fost fraţi vitregi şi surori vitrege. Sfântul Iosif era totodată fratele mai mare al lui Cleopa care, de asemenea, a fost căsătorit cu o femeie numită Maria (paceeaşi cu cea numită „Maria, Mama lui Iacov” (Mc 15, 40;47), astfel încât se poate ca „fraţii” lui Iisus amintiţi să fi fost mai degrabă veri, termenul grecesc „adelphos” tradus prin „frate” fiind folosit şi în cadrul familiei extinse.
Viaţa şi activitatea sfântului Iosif, a fost scrisă deja în viaţa multor alţi sfinţi, care i-au fost sfântului Iosif imagini profetice, cum ar fi: dreptul Abel; Iosif al lui Iacob; patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob; Moise, Samuel, Natan şi mulţi alţi profeţi; David, Solomon, şi alţi regi etc. Apoi, s-au scris puţine lucruri despre sfântul Iosif, fie că măreţia şi faptele lui au fost prea cunoscute timpului său, încât s-a considerat că nu mai era nevoie să fie repetate; fie că măreţia şi faptele lui nu ar fi încăput în paginile multor cărţi. Sfântului Iosif i se potriveşte menţiunea evanghelistului Ioan, care, vorbind despre măreţia şi faptele lui Isus, a spus: "Dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris" (In 21,25). Vorbele şi faptele sfântului Iosif din Nazaret au fost cuprinse mai mult în vieţile sfinţilor care i-au fost figuri profetice, şi mai puţin în paginile Noului Testament, viaţa, activitatea şi misiunea sfântului Iosif au fost înţelese şi puse în lumină mai lent şi progresiv, aşa cum s-a făcut şi înţelegerea şi aprofundarea Scripturilor. Aşa se explică faptul că sfântul Iosif, deşi cinstit încă din viaţă de contemporani şi de primii creştini, a primit un cult public numai începând cu secolul al IX-lea; numele i-a fost trecut în calendar numai începând cu 1621; Sfant al Bisericii a fost declarat abia în anul 1870. În Canonul sfintei liturghii, a fost introdus din anii 1963 şi 2013. Scriitorul italian Silvio Pelico, vorbind despre măreţia sfântului Iosif, spunea că numai în cer vom cunoaşte adevărata măreţie a sfântului Iosif.
Un alt Iosif din Vechiul Testament a fost al unsprezecelea fiu al lui Iacob, primul fiu al Rahelei (Fac30,24; 35,24) şi fiul favorit al lui Iacob dintre toţi fraţii lui, căci a fost primul său născut din femeia iubită; i s-a dat cinstea să poarte o "haina pestriţă" (Fac 37,3). Acest Iosif a fost una dintre imaginile profetice a lui Iosif din Nazaret. Prin Iosif al lui Iacob s-a profeţit că Iosif din Nazaret avea să fie: preferatul lui Dumnezeu; alesul lui Dumnezeu, căruia i s-a dat să poarte onoarea de a fi soţul Fecioarei Maria şi tatăl putativ din neamul lui David, care va da numele de Isus, lui Mesia (Mt 1,21); onoarea de a fi alesul care va primi cinste numai după multe încercări, cum de altfel va primi şi Isus, mântuitorul (Fil2,6-11). Pictorul Rafael Sanzio, în celebra sa pânză, Logodna, compară alegerea lui Iosif dintre toţi tinerii pretendenţi la mâna Fecioarei Maria, cu alegerea lui Aron, ca mare preot, dintre toţi aspiranţii la această demnitate; căci îl prezintă pe Iosif, ca şi pe Aron, purtând în mână toiagul de migdal înflorit şi rodit aproape instantaneu, în timp ce pe toţi ceilalţi tineri îi prezintă frângându-şi toiegele uscate la genunchi (Num 17,1-10).
Aşa cum toţi drepţii Bibliei, care au umblat pe căile Domnului, au trebuit să treacă prin prigoane nedrepte, suferinţe nemeritate, şi chiar prin moarte amară, tot astfel şi primul şi cel mai mare drept al Bibliei, Iisus, a trebuit să treacă prin ele pentru a mântui lumea (Lc 24,26), tot astfel, apostolii şi sfinţii au trebuit să treacă prin ele, pentru a se arăta în trupul lui Hristos, care mântuieşte lumea (Iac 5,10). La fel, fiecare ucenic a lui Hristos, din toate timpurile, va trebui să treacă prin necazuri şi suferinţe, pentru a ajunge, cum spune psalmul "fericitul slujitor credincios" (Ps.88). Aceasta este voinţa lui Dumnezeu pentru toţi aleşii săi; acesta este drumul lor spre fericirea promisă. Sub conducerea înţeleaptă a lui Iosif din Vechiul Testament, pământul Egiptului a produs multe grâne, în timp ce totul în jur era uscat şi sterp. Faraon, cercetând multele provizii strânse de Iosif şi văzând că sunt suficiente pentru tot timpul secetei, le spunea binevoitor oamenilor: "Mergeţi la Iosif şi faceţi tot ce vă va spune el!" (Fac 41,55). La rândul său, Iosif dădea şi el paie pe Nil, pentru ca şi săraci din alte ţări să afle că în Egipt sunt grâne şi să vină la el. Aşa a ajuns vestea până la fraţii săi din Canaan, care au fost săturaţi. Dumnezeu ne spune şi nouă, celor de astăzi, să mergem la un alt Iosif, Iosif cel din Nazaret, care acum este la dreapta sa în ceruri: "Mergeţi la Iosif şi faceţi tot ce vă va spune el" (Fac. 41,55)! Iar, Iosif, în timp ce ne împarte ajutoare şi haruri din hambarele pline ale lui Dumnezeu, ne spune la rândul său, aşa cum ne-a spus şi Maria, mama feciorelnică: "Mergeţi la Iisus şi faceţi tot ce vă va spune el" (In 2,5). Aceasta este misiunea sfântă a oricărui om de pe pământ, a oricărui sfânt din cer, de a îndrepta spre Hristos: "În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Fap 4,12).
,,Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.” (Fac. 49:10) Iată glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. (Is. 52:8) Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. (Is. 11:1,2)
,,Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor." (Num. 27:16,17) ,,Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.” (Ez. 34:15) ,,Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi! (Ioan 10:10,11)Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? (Isa 53.1) ,,Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut." (In 20:29) Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.” (Is. 62:11)
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. (In 1:14) „Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.” (Is. 52:13) El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. (Lc 1:32,33) "Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” (Is. 42:1) ….şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: "Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!" (Lc 3.22) ,,El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.” (Is. 42:2,3) "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului." (Lc 4:18,19) "Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.” (Is. 50:4) Şi I s-a dus vestea în toate împrejurimile. (Lc 4:37) ,,Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zah 9:9). Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Noroadele care mergeau înaintea lui Iisus şi cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!" (Mt 21:7-9)"Cine este Acesta?" "Este Iisus, Prorocul din Nazaretul Galileii" (Mt21:10,11) ,,Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!" Şi când veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba. (Isa 66:13,14) ,,Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (In 14:26) .,,voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.” (Oel 2:27-29) Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (Fp 2:2-4)
,,Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!” (Is 58:9,10) "Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (In 8:12) Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. (2 Cor 4:6) ,,Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor." (Is 61:11) ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mt 28:19) Şi Domnul a zis,,Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi." (Fpt 26:17,18)
Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Is 53:4,5) ,,Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.” (Is 50:6,7),,Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu." (In 10:18) ""Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru.” (In 12:35) ,,Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?” (Ps 22:1). "Eli, Eli, lama sabactani?", adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Mt 27:46)
,,Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic.” (Dan 9:25,26) "Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: "Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie."(Lc 24:5,6,7) ,,Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.” (Isa 51:6). ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Lc 21:33) ,,Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui, în bucurie.”(Is 65:17) "Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul.” (Is 11:6)
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. (Apoc 21:1,2) "Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.”(Isa 61:10) Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: "Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!" Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu . (Apoc. 21:9,10) Iată Robul Meu…El va vesti neamurilor judecata.” (Is 42:1) Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă "Cel credincios - şi "Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu." (Apoc. 19:11,13),,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din Pomul Vieții, să mănânce din el şi să trăiască în veci." De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. ” (Fac. 3.22,23) ,,Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la Pomul Vieții şi să intre pe porţi în cetate!” (Apoc.22:13,14) Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. -,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.” (Mal. 3:16-18) Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului. "Da, Eu vin curând!." (Apoc. 21:27)
Venirea lui Hristos Dumnezeu in lume marturiseste aceasta iubire nemarginita a lui Dumnezeu pentru om. Daca omul a prilejuit o indepartare a lui de Dumnezeu, chiar si atunci Dumnezeu face primul pas spre om pentru a lega aceasta ruptura. Mai intai o femeie a deschis prapastia dintre om si Dumnezeu. Doamne, o femeie se face acum pod peste prapastie. Eva a cazut intai in pacat si aceasta s-a intamplat in minunatia Raiului, unde totul o ferea de pacat. Maria a fost prima care a biruit toate ispitele si aceasta s-a intamplat in intunericul lumii, unde totul impinge spre pacat. De aceea Eva cea cu vointa slaba a dat nastere, ca rod al ei pe pamant, lui Cain, ucigasul fratelui sau, in timp ce Maria cea mareata a dat nastere Biruitorului biruitorilor, care a scos din umbra pacatului si a mortii rodul Evei celei neascultatoare si necurate. Iar ea, vazandu-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Ca un copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: “De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” Sfantul Arhanghel Gavriil vine la Sfanta Fecioara si ii aduce la cunostinta aceasta Buna Vestire: Vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus-Mantuitorul si imparatia Lui nu va avea sfarsit .
Cum este posibil ca Domnul si Dumnezeul necuprins sa Se nasca din fecioara? Cum sa Se zamisleasca in trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decat toate tainele. Caci ce a adus Domnul cu Sine si cine este Domnul Hristos? El, Singurul Adevaratul Dumnezeu, S-a pogorat in lumea noastra pamanteasca plina de dumnezei mincinosi si a aratat si cu adevarat a dovedit ca este Dumnezeul cel Adevarat, Singurul Dumnezeu intre toti Sfintii, Caruia de-a pururi, cu vrednicie I se pleaca toata faptura. Atunci, el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande: “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii! Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! “Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva! Sufletul Fecioarei Maria linistindu-se, vestitorul inaripat al lui Dumnezeu ii vesteste cea mai de pret veste din ceruri: “Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit“.
Vestitorul lui Dumnezeu vorbeste lamurit si amanuntit. Vei lua in pantece: adica in trup. Psalmistul a folosit aceeasi expresie cand a spus: “si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele”. Intarind cuvintele “in pantece“, este ca si cum Arhanghelul vrea sa se pazeasca dinainte impotriva teoriei gresite a dochetistilor eretici, ca Hristos nu a avut trup adevarat, nici nu S-a nascut cu adevarat; ca El nu a fost adevarat, om cu trup, ci asemanarea Sa. Arhanghelului trebuia sa lamureasca Fecioara ca Fiul ei va fi asteptat ca Mesia; ca El va fi Fiul Celui Preainalt; ca El va primi de la Dumnezeu tronul lui David si ca El va fi Imparat peste casa lui Iacov pentru totdeauna. Toate acestea se aflau in constiinta fiecarui iudeu si mai ales in constiinta aceleia care era luminata duhovniceste, Fecioara Maria, trebuind numai sa-L cunoasca pe Mesia Cel asteptat. Arhanghelul i-a spus Fecioarei totul despre Domnul Iisus, ci numai ceea ce ii era cunoscut ei ca proorocire si era pe intelesul ei din Sfanta Scriptura. El nu i-a vorbit ei despre menirea atotcuprinzatoare si cea pamanteasca a lui Iisus, a Lui ca Mantuitor al tuturor oamenilor si popoarelor si neamurilor omenesti, nici ca Intemeietor al imparatiei duhurilor, nici ca Judecator al celor vii si al celor morti si inca si mai putin despre El ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, ca Una dintre cele trei Persoane vesnice ale Sfintei Treimi. Daca i-ar fi spus ei toate acestea, ea ar fi fost si mai derutata. Intreaga ei intelepciune, si curatia ei, nu au facut-o atotstiutoare.
Ea trebuia sa invete multe de la Fiul ei atat vremelnic cat si vesnic, ea pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Arhanghelul tinea la asprimea predaniilor evreiesti. El a adunat laolalta tot ceea ce se aflase pe ici si pe colo de la prooroci si ceea ce ii era cunoscut ei. “Juratu-S-a Domnul lui David adevarul si nu-l va lepada: “Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau“. “Cuvant va trimite Domnul peste Iacob si el se va pogori peste Israel” Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit: “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Fecioara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ei a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos. Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca.
Pentru a aduce pe lume prunc, este nevoie de un barbat – unde se afla barbatul? Asa ne-am fi intrebat toti, fiind foarte departe de libertatea in care se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind inrobiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca noi sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil? “Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita stearpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Un raspuns intreg si deplin, care aduce multumire. Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului.
Mai târziu, când Maria nu s-a mai îndoit că avea să devină mamă, ea l-a convins pe Iosif să o lase să se ducă în Oraşul lui Iuda, pe dealurile situate la vest de Ierusalim, la Ein Karem, pentru a face o vizită Elisabetei. Gavriil le informase pe fiecare dintre cele două viitoare mame de apariţia lui în faţa celeilalte. Ele erau deci nerăbdătoare să se întâlnească, să compare experienţele lor şi să discute despre viitorul probabil al fiilor lor ,,Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa.”
Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta; inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea înainte-mergătorului ce tresaltă de bucurie în sânul mamei. Aici, Maica Domnului a rostit una dintre cele mai frumoase cântări de laudă către Dumnezeu: „Măreşte suflete al meu pe Domnul”, devenită imn în cadrul slujbelor noastre bisericești. Cinstirea pe care o va primi de la oameni in aceasta calitate de Maica a Lui Dumnezeu intrupat, este prezentă in capitolul care relateaza vizita Sfintei Fecioare Maria la verisoara sa, Elisabeta. Primul om care o preamareaste pe cea in care deja se zamislise umanitatea lui Hristos este tocmai cel chemat sa-I fie inainte-mergator si botezator, prorocul loan, aflat in pantecele maicii sale (Lc 1,44). Sfântul Ioan Botezătorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci când aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” , dar, iată, Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie”. Îndata dupa aceea însăși Sfanta Elisabeta o binecuvanteaza pe Maica Domnului si o fericeste pentru credinta cu care a primit vestea cea buna (Lc 1,42,45). Daca Sfanta Elisabeta este a doua persoana care o cinsteste pe Maica Domnului, dupa fiul ei înca nenascut, totusi ea este prima care o numeste Mama a lui Dumnezeu (Theotokos), desigur, prin puterea Duhului Sfânt de care se umpluse (Lc 1,43). Si tot prin insuflarea Duhului Sfant, Maica Domnului proroceste în acel ceas faptul ca va fi fericita și preamarita de toate neamurile pamantului (La 1, 48). Acest pasaj evanghelic este de o maxima concentrare teotokologica, unica in Noul Testament. Este intr-adevar unica, dar in acelasi timp si suficientă petru a fundamenta o învatatura de credinta sau o dogma a Bisericii, a carei valoare si importanta decurge in chip direct din dogma întruparii.
Câtă vreme Maria a stat la Elisabeta, Iosif a trăit cu speranța că se va întoarce în curând, iar speranța sa în promisiunea pe care i-o făcuse Maria era foarte puternică. Iosif, din dragoste frățească, acceptase rugămintea Mariei să o lase să plece, dar aceasta era deja o încercare pentru el. Și iată că Maria se întoarce însărcinată, purtându-și comoara… În acel moment, Iosif a trăit în inima sa o încercare mult mai adâncă. El n-a putut să se îndoiască de fidelitatea Mariei, Sfinții Părinți au înțeles bine acest lucru. Despre Iosif știm că era logodit cu Maria, deci ambii aveau în plan să-și formeze o familie, dar acest plan
părea că se destramă din cauza unui eveniment neașteptat: Maria era însărcinată, mai înainte ca ei doi să fi locuit împreună (Mt 1,18). Desigur, în mintea lui Iosif au trecut tot felul de gânduri, sintetizate în decizia pe care voia să o ia: „a vrut să o lase în ascuns” (Mt 1,19). Evanghelistul Matei pune această decizie a lui Iosif pe seama dreptății sale, o dreptate bazată pe iubire, nu pe lege, căci după legea (Dt 22,22-23, Iosif ar fi putut să o învinuiască pe Maria de adulter și să o dea la moarte. Iubirea lui Iosif pentru Maria depășește orice formă rigoristă în aplicarea legii, preferând să o elibereze, aplicând o lege mai blândă: „să-i scrie un act de despărțire, să i-l dea în mână și s-o trimită din casa lui”(Dt 24,1). În alte cuvinte, Iosif ascultă de legea care îi permite să salveze o viață, mai ales că se trata de viața logodnicei sale, pe care o iubea.. Cugetarea lui Iosif are un dublu sens: este un semn al crizei prin care trece, căci își vedea spulberat visul de a forma o familie cu Maria, dar este și un semn al discernământului spiritual: el nu ia decizii pripite, ci bazate pe o cugetare profundă. Iosif ascultă de vocea conștiinței, în care, în cele din urmă, îi vorbește îngerul: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20).
Odată descoperită vocea îngerului, Iosif se lasă ghidat de ea, printr-o abandonare plină de încredere, concretizată prin împlinirea mesajului primit. Acest fapt se va repeta de trei ori, de fiecare dată avându-l pe Isus în centrul atenției: „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului”; (Mt 1,24) „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui, în timpul nopții, și a plecat în Egipt” (Mt 2,14); „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui și a intrat în țara lui Israel” (Mt 2,21). Textul Evangheliei lui Matei nu este ușor de înțeles, un indiciu, dat fiind că imediat după acest pasaj este amintită profeția lui Isaia? Iosif, care era condus de Duhul Sfânt și avea o mare înțelegere a Scripturilor, nu a înțeles el oare că se împlinea profeția lui Isaia despre fecioara care va naște? Văzând că Dumnezeu nu-i revelase nimic despre înfăptuirea acestui mister, Iosif nu a considerat oare, în sărăcia și în smerenia sa, că trebuia să se dea la o parte? A te da la o parte nu este oare marea lege a iubirii? În fața celei în care Duhul Sfânt își înfăptuiește lucrarea direct, Iosif nu mai are altceva de făcut decât să dispară.
Putem spune că această încercare a umplut inima lui Iosif de suferință. „Îngerul Domnului” l-a scos din această suferință pentru a-l face să cunoască o bucurie imensă, cu totul nouă, mult mai mare decât bucuria logodnei de la început. În momentul în care Iosif înțelege că trebuie să o lase pe Maria cu totul lui Dumnezeu, să o încredințeze în mâinile lui Tatălui și să se retragă, el este ales de Tatăl. Nu putem spune însă mai mult? Iosif trăiește deja din harul creștin. El poate așadar să înțeleagă că dincolo de tristețea omenească se află o bucurie care vine de la Dumnezeu. Aceasta poate exista împreună cu ceea ce produce suferința, întrucât iubirea divină se folosește de suferință pentru a se comunica și mai mult. Ne putem gândi deci că în timpul nopții, înainte ca îngerul să-I apară în vis, precum Avraam în noaptea credinței, sperând împotriva oricărei speranțe, Iosif crede și, crezând, devine părinte (conf. Rom 4,18).
„Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta” (Mt 1,20). „Soția ta” – Maria îi este în două feluri soție, mai întâi pentru că a fost aleasă de Iosif și apoi pentru că a fost aleasă din nou de Dumnezeu, atunci când evenimentele păreau să fi anulat proiectul lor minunat. Ne amintim aici de încercarea lui Avraam față de fiul său Isac: Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-I ofere toată lucrarea pe care o făcuse până atunci. Dumnezeu i-a cerut și lui Iosif să-I ofere lucrarea pe care o făcuse până atunci, să o ofere radical, deci nu numai strângând din dinți sau comentând, ci să o ofere într-o iubire deplină pentru Maria și pentru Dumnezeu. Aceasta este măreția sfințeniei lui Iosif. Începând de aici, de la această iubire nouă pentru Maria, o nouă iubire se naște în inima lui Iosif: iubirea pentru Pruncul Isus, fiul veritabil al soției sale.
Să știm că de fiecare data când îi încredințăm totul lui Dumnezeu la fel de simplu și la fel de absolut ca Iosif, Dumnezeu răspunde infinit mai mult. Răspunsul său vine să confirme, să reia și să aprofundeze totul, mult mai mult. Trebuie să-I cerem sfântului Iosif să ne facă să trăim acest secret. Dumnezeu adresează tuturor oamenilor chemarea de a conlucra la planul său de mântuire a lumii, aşa cum i-a făcut lui Iosif din Nazaret, şi tuturor aleşilor săi din ceruri. Şi ne spune că, numai acei oameni care răspund cu "da" la chemarea sa, ca Iosif, vor ajunge "mari" în împărăţia cerurilor (Mt 5,18; 7,24).
Iosif din Vechiul Testament a fost o imagine profetică a lui Iosif. Biblia ne spune că Iosif al lui Iacob a avut un vis unde i s-a revelat că va fi "mare şi respectat" şi că viaţa lui avea să fie folosită de Dumnezeu pentru lucrarea sfântă (Fac 37,5-11). În timp ce-şi trăia şi dezvolta visul, Iosif, a avut parte numai de deziluzii: fraţii lui geloşi l-au vândut ca rob în Egipt (Fac 37,27-28); femeia lui Putifar l-a aruncat din gelozie în închisoare (Fac 39,7-20). Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif, căci Iosif ajunge în casa lui Faraon, iar Faraon îl va numi cârmuitor peste întreg Egiptul (Fac. 41,37-49). De fapt, acesta a fost drumul pe care trebuia să-l urmeze Iosif, dirijat de Dumnezeu, pentru a-şi împlini visul de a fi un om mare al istoriei. El a spus un "da" continuu lui Dumnezeu. Un astfel de "da" continuu lui Dumnezeu a spus şi Iosif din Nazaret; un "da" profetic şi pentru Iisus, dar şi un "da" profetic, pentru toţi cei care vor să urmeze calea mântuirii. Spuneam că un astfel de "da" a spus şi Iosif din Nazaret, care a avut şi el un vis de fericire în slujba lui Dumnezeu.
Şi lui Iosif i s-a împlinit visul de fericire şi de măreţie, prin multe încercări şi suferinţe (Fap 14,22). Prin aceste încercări şi suferinţe, Iosif a ajuns: bărbat drept (Mt 1,19); tată purtător de grijă a lui Mesia, căruia i-a dat şi numele divin, de Iisus (Mt 1,21); soţ feciorelnic al Fecioarei Maria (Mt 1,24); şi mare statator al Bisericii. Tribul lui David era aproape mort din cauza păcatelor sale; dar, datorită fidelităţii sfântului Iosif, el a dat lumii cele mai sublime roade: pe Iisus, Maria şi Iosif. Patriarhul Iacob, a vorbit despre Mesia (Şilo), din tribul lui Iuda, care este tribul lui David, astfel: "Toiagul de cârmuire nu avea să se îndepărteze din Iuda până nu avea să vină Şilo" (Fac 49,10). Şi profetul Natan i-a vorbit lui David despre Mesia, la fel: "Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi numelui meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi tată, şi el îmi va fi mie fiu" (2Regi 7,12-14).
Mai înainte de a se fi născut Iisus în lume, ca şi în cazul Mariei, Iosif l-a născut pe Iisus mai întâi în inima şi sufletul lui, prin credinţă. De aceea, sfântul Pavel ne vorbeşte despre o altă imagine profetică a lui Iosif, despre Aavraam cel credincios, şi ne spune că el a crezut în înviere şi împotriva oricărei speranţe şi astfel a ajuns părintele unui mare număr de popoare (Rom 4,13,16-18,22). Ca şi Avraam, Iosif a devenit şi el un părinte al celor care îl caută pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui, al tuturor creștinilor.
În general, persoanele chemate la viața dedicată au avut diferite planuri înainte de a se dărui lui Dumnezeu și Bisericii. Ca orice alte persoane, cele care îmbrățișează forma de viață religioasă sunt în căutarea propriei vocații, încercând să deslușească, din multele posibilități ce se afișează în mintea lor, pe cea care corespunde mai bine cu propria identitate. Când își dau seama că Dumnezeu le vrea pentru o misiune specială în cadrul Bisericii, după un discernământ profund, încep să asculte de vocea misterioasă care le conduce la o dăruire progresivă și totală în slujba Împărăției lui Dumnezeu.
După cum observăm din exemplul lui Iosif, Dumnezeu este cel care face primul pas, alegându-și diferite persoane pentru o anumită misiune. Răspunsul autentic presupune o criză, deoarece persoana respectivă își vede spulberate propriile planuri, pentru unul diferit, care încă nu-i este propriu. Criza respectivă se poate repeta de mai multe ori pe parcursul urmării vocației, ceea ce duce la o curațare treptată, până la atingerea unei înalte vietii duhovnicești. De fapt, cuvântul „criză” provine de la verbul grec „krinō”, care înseamnă „a supune unei judecăți”, în sensul de „a face un discernământ”.
Prin urmare, orice criză a vocației necesită o nouă evaluare și, dacă aceasta este făcută la lumina opțiunii fundamentale, adică a alegerii inițiale, când s-a simțit vocea divină, persoana își va întări convingerea în vocația primită, aceea care îl are în centru pe Iisus. Iosif a auzit de trei ori vocea îngerului, care l-a îndemnat să-i ia pe Iisus și pe Maria și să plece, să se întoarcă, să meargă într-o anumită direcție, de unde se deduce că viața lui Iosif a avut menirea de a-i purta de grijă lui Iisus, iar când prezența sa nu mai era necesară, el dispare de pe scena existenței în liniște, așa cum a și intrat, fără zgomot, fără pretenții protagoniste. În aparență, după o logică umană, viața lui Iosif pare mortificată, dar după logica divină, el a devenit protagonist tocmai în momentul în care a renunțat la astfel de pretenții, ascultând de vocea îngerului și devenind astfel o paradigmă pentru ascultarea persoanelor consacrate.
Iosif îşi vădeşte bunătatea şi neprihănirea şi din atitudinea lui faţă de sarcina Fecioarei Maria. El nu numai că nu face un denunţ legal, ceea ce ar fi dus la pedepsirea cu moartea a Mariei, potrivit Legii lui Moise (Deut 22,23-24), ci se gândeşte să nu facă cunoscut faptul că ea era însărcinată, fugind pe ascuns. El vrea, astfel, să evite s-o facă de ruşine căci, în astfel de cazuri, femeia, chiar dacă nu era reclamată, rămânea cu reputaţia pătată în ochii oamenilor (Mt 1,18-19). Iosif ascultă glasul îngerului apărut în vis, care-i spune să nu se teamă de a o lua pe Maria de soţie, fiindcă pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt şi să-i pună copilului numele de Iisus ( Mântuitor), căci el urma să mântuiască lumea de păcate (Mt 1,20). Sfântul Evanghelist Matei mai aminteşte un episod survenit după naşterea Domnului. Auzind de naşterea unui nou împărat în Israel, regele Iudeei, Irod, pune să fie măcelăriţi toţi pruncii de până în doi ani din cetatea Betleem şi din împrejurimi. Un înger îi apare iarăşi în vis dreptului Iosif şi îi spune să plece cu familia lui în Egipt, pentru a evita furia lui Irod, astfel că el pleacă o vreme împreună cu Maria şi Iisus în Egipt (Mt 2,13-18). După o vreme, fiind în Egipt, este înştiinţat de înger în vis că Irod cel Mare murise şi se întoarce în Israel. Văzând că în Iudeea împărăţea Irod Arhelau, descendentul direct al lui Irod cel Mare, se teme să meargă acolo şi se duce în Nazaret (Mt 2,23). Iosif este menţionat pentru ultima oară atunci când, venind la Ierusalim de Paştile evreieşti împreună cu Iisus, la întoarcere, Maria şi Iosif cred că Iisus se pierduse pe drumul spre Nazaret. De fapt, Iisus rămăsese în Templu, uimindu-i pe cei de acolo cu înţelepciunea Sa. (Lc 2,41-52)
Este foarte probabil că dreptul Iosif a murit înainte de începerea propovăduirii lui Iisus, deoarece doar Maica Domnului a fost prezentă la nunta din Cana Galileii (Ioan 2,1) şi nu este prezent nici la Răstignirea Domnului, alături de Maica Domnului (Ioan 19,25). Faptul că Iisus o încredinţează pe mama Lui, Maria, în grija Sfântului Ioan Evanghelistul pe când era pe Cruce a fost interpretat, de asemenea, ca sugerând că Iosif era deja mort în acel moment şi că Iosif şi Maria nu aveau alţi copii care ar fi putut avea grijă de Maica Domnului (Ioan 19,25-27). În plus, Sfântul Iosif din Arimateea a fost cel care a cerut trupul lui Iisus, o sarcină care ar fi revenit Dreptului Iosif, dacă acesta mai trăia (Marcu 15,45). În multe icoane ale Naşterii Domnului, Iosif este prezentat ca fiind ispitit de către diavol (pictat ca un bătrân cu aripi înfăşurate), ca să rupă logodna. Iosif este sfântul prin care Dumnezeu adaugă noi şi noi haruri tuturor celor care îl iubesc. Sfântul Iosif face parte din categoria acelor sfinţi ai Bibliei, despre care s-a scris puţin, pentru că viaţa lor a fost scrisă deja în viaţa altor sfinţi biblici, care le-au fost imagini profetice; dar şi în viaţa şi activitatea acelora pentru care şi ei la rândul lor, au fost imagini profetice.
Iosif şi Maria s-au căsătorit, potrivit datinii iudaice, la domiciliul Mariei, în vecinătatea Nazaretului. Această căsătorie a fost încheiată după o logodnă normală de circa doi ani. Puţin după aceea, ei s-au instalat în noua lor casă din Nazaret, care fusese construită de Iosif cu ajutorul a doi dintre fraţii lui. Această casă era situată la poalele înălţimilor care dominau atât de agreabil ţinutul înconjurător. În această casă special pregătită, se gândeau să întâmpine copilul făgăduinţei, fără a-şi închipui că acest important eveniment din univers avea să survină în Betleemul din Iudeea, în timp ce ei lipseau de la domiciliul lor. Iosif pleacă împreună cu Maria din Nazaret spre Beetlem pentru recensământul populaţiei ordonat de împăratul Octavian Augustus, fiindcă era din neamul lui David (Luca 2,4). Aici, Maria dă naştere pruncului, Domnul Iisus Hristos. (postat pe fb de ioan monahul)