Iosif din Nazaret
In curând vom pleca împreună cu Iosif și Maria, de la Nazaret la Betleemul Nașterii Domnului.
Suntem în satul Nazaret, vedem mormântul lui Yaakov Levy Bar Amitai David tatăl tâmplarului Iosif, ne gândim la viaţa din vremurile Bibliei în casa Fecioarei Maria .
Iosif, tatăl uman al lui Iisus (Iosua ben Iosif), era un evreu dintre evrei: el avea totuşi și multe calităţi ereditare rasiale neiudaice, care se altoiseră, cu diverse ocazii, pe arborele său genealogic prin linia feminină a predecesorilor lui. Strămoşii tatălui lui Iisus existau din vremea lui Avraam şi, prin acest venerabil patriarh, îşi aveau obârşia în liniile ascendente străvechi care conduc la sumerieni şi la nodiţi şi, prin triburile meridionale ale anticilor, până la Adam şi Eva. David şi Solomon erau strămoşi ai lui Iosif. Familia sa aparţinea unei lungi şi ilustre linii de persoane însemnate din popor, înălţate din timp în timp prin apariţia de oameni excepţionali care se făcuseră remarcaţi în domeniul evoluţiei religiei pe pamânt.
Maria, mama pământeană a lui Iisus, descindea în linie directă dintr-o lungă linie de străbuni excepţionali cuprinzând multe femei, printre cele mai remarcabile din istoria pamântului.
Despre Iosif știm că era logodit cu Maria, deci ambii aveau în plan să-și formeze o familie, dar acest plan părea că se destramă din cauza unui eveniment neașteptat: Maria era însărcinată, mai înainte ca ei doi să fi locuit împreună (Mt 1,18).
Desigur, în mintea lui Iosif au trecut tot felul de gânduri, sintetizate în decizia pe care voia să o ia: „a vrut să o lase în ascuns” (Mt 1,19). Evanghelistul Matei pune această decizie a lui Iosif pe seama dreptății sale, o dreptate bazată pe iubire, nu pe lege, căci după legea din Dt 22,22-23, Iosif ar fi putut să o învinuiască pe Maria de adulter și să o dea la moarte. Iubirea lui Iosif pentru Maria depășește orice formă rigoristă în aplicarea legii, preferând să o elibereze, aplicând o lege mai blândă: „să-i scrie un act de despărțire, să i-l dea în mână și s-o trimită din casa lui”(Dt 24,1). Iosif ascultă de conștiință și de legea care îi permite să salveze o viață, mai ales că se temea penrtu viața logodnicei sale, pe care o iubea. Cugetarea lui Iosif are un dublu sens: este un semn al crizei prin care trece, căci își vedea spulberat visul de a forma o familie cu Maria, dar este și un semn al discernământului spiritual: el nu ia decizii pripite, ci bazate pe o cugetare profundă.
În alte cuvinte, Iosif ascultă de vocea conștiinței, în care, în cele din urmă, îi vorbește îngerul: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20). Odată descoperită vocea îngerului, Iosif se lasă ghidat de ea, printr-o abandonare plină de încredere, concretizată prin împlinirea mesajului primit. Acest fapt se va repeta de trei ori, de fiecare dată avându-l pe Iisus în centrul atenției: „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului”; (Mt 1,24), apoi „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui, în timpul nopții, și a plecat în Egipt” (Mt 2,14); iar în final „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui și a intrat în țara lui Israel” (Mt 2,21).
Dreptul Iosif s-a născut ca fiu al lui Iacov, dintre descendenţii Regelui David (seminţia lui Beniamin) şi era de meserie tâmplar (Matei 13,55), meserie pe care avea să o înveţe de la el mai târziu şi Iisus (Marcu 6,3). Când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă și mai fusese casatorit.. Protoevanghelia lui Iacov relatează despre modul în care a fost ales logodnicul Fecioarei Maria povestind că, mărturie a cinstei şi dreptăţii sale, el este singurul dintre văduvii din Israel al cărui baston înflorea, arătându-l vrednic de această logodnă.
Iosif îşi vădeşte bunătatea şi neprihănirea şi din atitudinea lui faţă de sarcina Fecioarei Maria. El nu numai că nu face un denunţ legal, ceea ce ar fi dus la pedepsirea cu moartea a Mariei, potrivit Legii lui Moise (Deuteronom 22,23-24), ci se gândeşte să nu facă cunoscut faptul că ea era însărcinată, fugind pe ascuns. El vrea, astfel, să evite s-o facă de ruşine căci, în astfel de cazuri, femeia, chiar dacă nu era reclamată, rămânea cu reputaţia pătată în ochii oamenilor (Matei 1,18-19).
Iosif ascultă glasul îngerului apărut în vis, care-i spune să nu se teamă de a o lua pe Maria de soţie, fiindcă pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt şi să-i pună copilului numele de Iisus (care însemna: Mântuitor), căci el urma să mântuiască lumea de păcate (Matei 1,20). Iosif pleacă apoi împreună cu Maria din Nazaret (provincia Galileea) spre Beetlem (provincia Iudeea) pentru recensământul populaţiei ordonat de împăratul Octavian Augustus, fiindcă era din neamul lui David (Luca 2,4). Aici, Maria dă naştere pruncului, Domnul Iisus Hristos. Potrivit Evangheliei Sfântului Luca, Sfântul Iosif îi însoţeşte, apoi, pe Maica Domnului şi pe Prunc la Ierusalim, pentru ca Acesta să primească tăierea împrejur, după Legea lui Moise – ei revenind anual la Ierusalim, de sărbătoarea Paştilor evreieşti (Luca 2, 22-40).
Sfântul Evanghelist Matei mai aminteşte un episod survenit după naşterea Domnului. Auzind de naşterea unui nou împărat în Israel, regele Iudeei, Irod, pune să fie măcelăriţi toţi pruncii de până în doi ani din cetatea Betleem şi din împrejurimi. Un înger îi apare iarăşi în vis dreptului Iosif şi îi spune să plece cu familia lui în Egipt, pentru a evita furia lui Irod, astfel că el pleacă o vreme împreună cu Maria şi Iisus în Egipt (Matei 2,13-18).
După o vreme, fiind în Egipt, este înştiinţat de înger în vis că Irod cel Mare murise şi se întoarce în Israel. Văzând că în Iudeea împărăţea Irod Arhelau, descendentul direct al lui Irod cel Mare, se teme să meargă acolo şi se duce în Nazaret (Matei 2,23).
Iosif este menţionat pentru ultima oară atunci când, venind la Ierusalim de Paştile evreieşti împreună cu Iisus, la întoarcere, Maria şi Iosif cred că Iisus se pierduse pe drumul spre Nazaret. De fapt, Iisus rămăsese în Templu, uimindu-i pe cei de acolo cu înţelepciunea Sa. (Luca 2,41-52)
Este foarte probabil că dreptul Iosif a murit înainte de începerea propovăduirii lui Iisus, deoarece doar Maica Domnului a fost prezentă la nunta din Cana Galileii (Ioan 2,1) şi nu este prezent nici la Răstignirea Domnului, alături de Maica Domnului (Ioan 19,25). Faptul că Iisus o încredinţează pe mama Lui, Maria, în grija Sfântului Ioan Evanghelistul pe când era pe Cruce a fost interpretat, de asemenea, ca sugerând că Iosif era deja mort în acel moment şi că Iosif şi Maria nu aveau alţi copii care ar fi putut avea grijă de Maica Domnului (Ioan 19,25-27). În plus, Sfântul Iosif din Arimateea a fost cel care a cerut trupul lui Iisus, o sarcină care ar fi revenit Dreptului Iosif, dacă acesta mai trăia (Marcu 15,45).
În Evanghelii se vorbeşte, uneori, despre „fraţii” lui Iisus, între care sunt menţionaţi Sfinții Iacov, Iust, Iuda şi Simon, precum şi câteva surori (Marcu 6,3, Matei 13,55). O tradiţie din secolul al II-lea spune că aceşti „fraţi şi surori” proveneau din căsătoria precedentă a lui Iosif cu o femeie numită Salomeea, el fiind văduv înainte de logodna sa cu Fecioara Maria. Astfel, aceştia ar fi fost fraţi vitregi şi surori vitrege. Sfântul Iosif era totodată fratele mai mare al lui Cleopa care, de asemenea, a fost căsătorit cu o femeie numită Maria (care este probabil aceeaşi cu cea numită „Maria, Mama lui [Iacov cel Mic şi a lui] Iosi” (Marcu 15, 40;47), astfel încât se poate ca „fraţii” lui Iisus amintiţi să fi fost mai degrabă veri, termenul grecesc „adelphos” tradus prin „frate” fiind folosit şi în cadrul familiei extinse.
În multe icoane ale Naşterii Domnului, Iosif este prezentat ca fiind ispitit de către diavol (pictat ca un bătrân cu aripi înfăşurate), ca să rupă logodna.
Iosif este sfântul prin care Dumnezeu adaugă noi şi noi haruri tuturor celor care îl iubesc
Sfântul Iosif face parte din categoria acelor sfinţi ai Bibliei, despre care s-a scris puţin, pentru că viaţa lor a fost scrisă deja în viaţa altor sfinţi biblici, care le-au fost imagini profetice; dar şi în viaţa şi activitatea acelora pentru care şi ei la rândul lor, au fost imagini profetice. În cazul de faţă, viaţa şi activitatea sfântului Iosif, a fost scrisă deja în viaţa multor alţi sfinţi, care i-au fost sfântului Iosif imagini profetice, cum ar fi: dreptul Abel; Iosif al lui Iacob; patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob; Moise, Samuel, Natan şi mulţi alţi profeţi; David, Solomon, şi alţi regi etc. Apoi, s-au scris puţine lucruri despre sfântul Iosif, fie că măreţia şi faptele lui au fost prea cunoscute timpului său, încât s-a considerat că nu mai era nevoie să fie repetate; fie că măreţia şi faptele lui nu ar fi încăput în paginile multor cărţi. Sfântului Iosif i se potriveşte menţiunea evanghelistului Ioan, care, vorbind despre măreţia şi faptele lui Iisus, a spus: "Dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris" (cf. In 21,25).
Pentru că vorbele şi faptele sfântului Iosif din Nazaret au fost cuprinse mai mult în vieţile sfinţilor care i-au fost figuri profetice, şi mai puţin în paginile Noului Testament, viaţa, activitatea şi misiunea sfântului Iosif au fost înţelese şi puse în lumină mai lent şi progresiv, aşa cum s-a făcut şi înţelegerea şi aprofundarea Scripturilor. Aşa se explică faptul că sfântul Iosif, deşi cinstit încă din viaţă de contemporani şi de primii creştini, a primit un cult public numai începând cu secolul al IX-lea; numele i-a fost trecut în calendar numai începând cu 1621; Patron al Bisericii Universale a fost declarat abia în anul 1870. În Canonul sfintei liturghii, a fost introdus numai din anii 1963 şi 2013. Scriitorul italian, Silvio Pelico (1789-1854), vorbind despre măreţia sfântului Iosif, spunea că numai în cer vom cunoaşte adevărata măreţie a sfântului Iosif.
Un alt Iosif din Vechiul Testament a fost al unsprezecelea fiu al lui Iacob, primul fiu al Rahelei. Şi ne spune că, numai acei oameni care răspund cu "da" la chemarea sa, ca Iosif, vor ajunge "mari" în împărăţia cerurilor (cf. Mt 5,18; 7,24). Iosif din Vechiul Testament a fost o imagine profetică a lui Iosif. Biblia ne spune că Iosif al lui Iacob a avut un vis unde i s-a revelat că va fi "mare şi respectat" şi că viaţa lui avea să fie folosită de Dumnezeu pentru lucrarea sa. Un astfel de "da" continuu lui Dumnezeu a spus şi Iosif din Nazaret; un "da" profetic şi pentru Iisus, dar şi un "da" profetic, pentru toţi cei care vor să urmeze calea mântuirii. Spuneam că un astfel de "da" a spus şi Iosif din Nazaret, care a avut şi el un vis de fericire în slujba lui Dumnezeu. Şi lui Iosif i s-a împlinit visul de fericire şi de măreţie, prin multe încercări şi suferinţe (cf. Fap 14,22). Prin aceste încercări şi suferinţe, Iosif a ajuns: bărbat drept (cf. Mt 1,19); tată purtător de grijă a lui Mesia, căruia i-a dat şi numele divin, de Iisus (cf. Mt 1,21); soţ feciorelnic al Fecioarei Maria (cf. Mt 1,24); şi mare patron al Bisericii universale.
Sfântul Iosif, în sărbătoarea lui rânduită de Biserca Ortodoxă la 4 aprilie, ne mai învaţă încă un lucru foarte important pentru viaţa noastră creştină de fiecare zi: acela de a nu a avea teamă de nimic, în urmarea lui Iisus. Chiar şi atunci când ni s-ar părea că Dumnezeu ne chemă la o acţiune care ar părea a fi peste puterea minţii noastre de a înţelege, să nu ne fie teamă, căci el mereu ne zâmbeşte. Iosif se temea s-o ia la el pe Maria, logodnica sa, cu pruncul Iisus, zămislit în ea prin puterea Duhului Sfânt (cf. Mt 1,20-21). După ce îngerul Domnului, i-a spus lui Iosif să nu se teamă (cf. Mt 1,20-21), Iosif a ascultat de Dumnezeu şi, aşa cum spune psalmistul în versetul de la evanghelie, "inima lui care se temea de Domnul a fost în siguranţă" (cf. Ps 111,7).
Toţi strămoşii lui Iosif au fost la început plini de teamă în a urma căile Domnului; dar, ascultând de Dumnezeu, mai târziu au devenit curajoşi şi oameni cu renume.
Câtă vreme Maria a stat la Elisabeta, Iosif a trăit cu speranța că se va întoarce în curând, iar speranța sa în promisiunea pe care i-o făcuse Maria era foarte puternică. Iosif, din dragoste frățească, acceptase rugămintea Mariei să o lase să plece, dar aceasta era deja o încercare pentru el. Și iată că Maria se întoarce însărcinată, purtându-și comoara… În acel moment, Iosif a trăit în inima sa o încercare mult mai adâncă. El n-a putut să se îndoiască de fidelitatea Mariei – Sfinții Părinți au înțeles bine acest lucru. Textul Evangheliei lui Matei nu este ușor de înțeles, dar totuși, dacă citim cu atenție, nu găsim oare un indiciu, dat fiind că imediat după acest pasaj este amintită profeția lui Isaia? Iosif, care era condus de Duhul Sfânt și avea o mare înțelegere a Scripturilor, nu a înțeles el oare că se împlinea profeția lui Isaia despre fecioara care va naște? Văzând că Dumnezeu nu-i revelase nimic despre înfăptuirea acestui mister, Iosif nu a considerat oare, în sărăcia și în smerenia sa, că trebuia să se dea la o parte? A te da la o parte nu este oare marea lege a iubirii? În fața celei în care Duhul Sfânt își înfăptuiește lucrarea direct, Iosif nu mai are altceva de făcut decât să dispară și deci să o trimită pe Maria acasă, la părinții ei.
Putem spune că această încercare a umplut inima lui Iosif de suferință. „Îngerul Domnului” l-a scos din această suferință pentru a-l face să cunoască o bucurie imensă, cu totul nouă, mult mai mare decât bucuria logodnei de la început. În momentul în care Iosif înțelege că trebuie să o lase pe Maria cu totul lui Dumnezeu, să o încredințeze în mâinile lui Tatălui și să se retragă, el este ales de Tatăl. Nu putem spune însă mai mult? Iosif trăiește deja din harul creștin.
„Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta” (Mt 1,20). „Soția ta” – Maria îi este în două feluri soție, mai întâi pentru că a fost aleasă de Iosif și apoi pentru că a fost aleasă din nou de Dumnezeu, atunci când evenimentele păreau să fi anulat proiectul lor minunat. Ne amintim aici de încercarea lui Avraam față de fiul său Isac: Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-I ofere toată lucrarea pe care o făcuse până atunci. Dumnezeu i-a cerut și lui Iosif să-I ofere lucrarea pe care o făcuse până atunci, să o ofere radical, deci nu numai strângând din dinți sau comentând, ci să o ofere într-o iubire deplină pentru Maria și pentru Dumnezeu. Aceasta este măreția sfințeniei lui Iosif. Începând de aici, de la această iubire nouă pentru Maria, o nouă iubire se naște în inima lui Iosif: iubirea pentru Pruncul Iisus, fiul veritabil al soției sale.
Vestea adusa de Maria l-a adus in stare de soc. Ce sa faca acum? O iubea pe fata asta. Si-a legat inima de ea. Ce-o sa spuna oamenii din cetate? Conform Scripturii, venea judecata si ea urma sa fie omorata cu pietre ... "ca sa piara raul din Israel" sau "sa scoateti raul din mijlocul vostru" (Deuteronom 22:24-25). Maria sa moara? Avea nevoie de doi martori ca sa desfaca contractul,sa rupa logodna si voia sa faca totul cu mare discretie ... Imi inchipui cate intrebari navaleau și ce furtuna era in capul și sufletul lui Iosif. De ce el? De ce tocmai lui i se intampla asta? Nu a incercat el sa traiasca drept? Nu a tinut el Legea Domnului? Matei da mai multe detalii despre cum i-a vorbit Domnul lui Iosif printr-un inger. Posibil sa fie Gabriel, posibil Mihail, posibil altul .... nu ni se da numele acestui inger. II apare in vis pe cand voia sa o lase. Ingerul vine la Maria o singura data insa apoi responsabilitatea familiei cade pe Iosif si el este cel caruia i se arata si i se dau instructiunile, Dumnezeu trateaza apoi cu capul familiei problemele acesteia.
Nu ni se spune cati se intorc din Egipt. Stiu insa cai Iosif a avut mai multi copii. Doi dintre ei Iacov si Iuda, cei care scriu doua epistole. Iacov si Iuda sunt rabini, presbiteri ai bisericilor din Ierusalim. Despre ceilalti insa nu ni se dau prea multe detalii.
Tribul lui David datorită fidelităţii sfântului Iosif, el a dat lumii cele mai sublime roade: pe Iisus, Maria şi Iosif. Patriarhul Iacov, a vorbit despre Mesia (Şilo), din tribul lui Iuda. ,,Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.” (Fac. 49:10) Iată glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. (Is. 52:8) Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. (Is. 11:1,2)
Şi profetul Natan i-a vorbit lui David despre Mesia, la fel: "Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi numelui meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi tată, şi el îmi va fi mie fiu" Mai înainte de a se fi născut Iisus în lume, ca şi în cazul Mariei, Iosif l-a născut pe Iisus mai întâi în inima şi sufletul lui, prin credinţă. De aceea, sfântul Pavel ne vorbeşte despre o altă imagine profetică a lui Iosif, despre Aavraam cel credincios, şi ne spune că el a crezut în înviere şi împotriva oricărei speranţe şi astfel a ajuns părintele unui mare număr de popoare (cf. Rom 4,13.16-18.22). Ca şi Abraham, Iosif a devenit şi el un părinte al celor care îl caută pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui, al tuturor creștinilor.
,,Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor." (Num. 27:16,17) ,,Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.” (Ez. 34:15) ,,Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi! (Ioan 10:10,11) Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? (Isa 53.1) ,,Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut." (Ioan 20:29) Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.” (Is. 62:11) Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14) „Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.” (Is. 52:13) El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. (Luca 1:32,33) "Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” (Is. 42:1) ….şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: "Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!" (Luca 3.22) ,,El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.” (Is. 42:2,3) "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului." (Luca 4:18,19) "Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.” (Is. 50:4) Şi I s-a dus vestea în toate împrejurimile. (Luca 4:37)
,,Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zah 9:9) Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!" (Matei 21:7-9)"Cine este Acesta?" "Este Iisus, Prorocul din Nazaretul Galileii" (Matei 21:10,11) ,,Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la Pomul Vieții şi să intre pe porţi în cetate!” (Apoc.22:13,14) Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui. -,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.” (Mal. 3:16-18) Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului. (Apoc. 21:27)
"Da, Eu vin curând!." Evreii i-au preferat mai bine pe tâlharul Baraba (cf. Mt 27,21), pe răzvrătitul Teuda şi pe amăgitorul Iuda Galileanul (cf. Fap 5,36-37), decât să-l primească pe Cristos. De aceea, oricare ar fi greutăţile prin care trecem acum, să ne amintim că Isus a înviat din morţi, cel născut în casa lui Iosif, din tribul lui David, căci numai el este cel care ne va mântui pe toţi! (1Tes 4,16). Amin (postat pe fb de ioan monahul)