Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

21.11.2018 06:47

In Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Astazi sarbatorim cu totii Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, o sarbatoare foarte frumoasa in cinstea Imparatesei Cerului. Ati auzit cantarile de la strana care ne arata cum intreg universul, toate puterile ceresti o lauda pe Maica Domnului.

Intrarea în Biserică a dumnezeieştii Fecioare cea plină de har este îndoită: una văzută, cea de pe pământ, care s-a făcut în tem­plul din Ierusalim; alta nevăzută, aceea din Biserica triumfătoare, unde Sfânta Fecioară se află în fruntea cetelor Sfinţilor, a îngeri­lor şi Arhanghelilor, a Heruvimilor şi Serafimilor. Cea dintâi a umplut de slavă templul lui Solomon; cea de-a doua umple de sla­vă cerul, templul cel nefăcut de mână al lui Dumnezeu.

Domnul Hristos a arătat o dragoste deosebită copiilor şi ne-a spus că mare grijă trebuie să avem de ei: „Luaţi seama, zice El, să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; căci zic vouă că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri 1 (Matei XVIII, 10).

Cartea sfântă îndeamnă cu blândeţe pe copii: ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale ” (Pilde I, 8), Pe lângă aceasta, le recomandă ca învăţăturile cele bune, care aduc bunătatea şi credincioşia, să le scrie fiecare „pe tăbliţa inimii sale” (Pilde III, 3). Să nu dispreţuiască învăţătura cea bună a părinţilor, căci „sfatul este o candelă, învăţătura o lumină” (Pil­de VI. 23). Dumnezeu doreşte ca noi toţi, părinţi şi copii, să deve­nim aleşii Săi prea iubiţi, îmbrăcându-ne cu „milostivirile îndură­rii, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungată răbda­re, îngăduindu-ne unul pe altul şi iertând unul altuia…; după cum Hristos v-a iertat vouă, spune Sfântul Pavel, asemenea iertaţi şi voi. Iar peste acestea toate, îmbrăcaţi-vă cu iubire, care este le­gătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost che­maţi ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni III, 12-15).

Să avem încredere în puterea şi bunătatea Iui Dumnezeu. Pe cei ce împlinesc legea Domnului, aşa cum au împlinit-o bătrânii și drepţii Ioachim şi Ana cu prunca lor Maria, Dumnezeu nu-i pără­seşte, nici pe ei, nici pe copiii lor. „Tânăr am fost şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel drept părăsit, nici pe urmaşii lui cerşind pâine” ni se spune în Sfânta Scriptură (Psalmul XXXIV, 25).

Sfântă şi Prea Curată Fecioară Maria, care ai intrat astăzi In Bi­serica cea sfântă a Domnului, pregătindu-ţi trupul şi sufletul spre a fi vas curat al Dumnezeului celui întrupat, Tu singura din toate femeile lumii care Te-ai învrednicit de cinstea cea negrăită de a fi Maica Domnului nostru, fii solitoarea cea bună şi du rugăciunile noastre la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru. Roagă-L să reverse cu îndurare asupra noastră şi asupra copiilor noştri milele sale cele bogate, ca noi toţi să petrecem această viaţă trecătoare în iubire unii fată de alţii, în curăţie, în linişte şi pace, în sfinţenie. Iar după împlinirea datoriei noastre în această viaţă, să ne bucurăm şi de bunurile sale cele cereşti, în Împărăţia Sa cea veşnică.

Epoca in care traim este tocmai o epoca in care partea cea buna se tot smulge de la noi. Am invatat de la “inteleptii” acestei lumi ca Dumnezeu nu exista. Am fost sub un regim care a interzis pe Dumnezeu si sub o forma sau alta, Dumnezeu si adevarata cinstire a lui Dumnezeu, este prigonita, este interzisa in lumea intreaga.

Dar iata ca Domnul zice Martei ca sora sa Maria a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea. Nu este om, nu este sol, nu este inger cel care ne vorbeste, este Insusi Dumnezeu Cuvantul. Si daca Dumnezeu Cuvantul zice, atunci putem crede ca asa si este! Ramane sa ne straduim sa aflam si noi partea cea buna.

Celalalt cuvant, mangaietor, care intareste pe acesta, este cuvantul cel din sfarsitul Apocalipsei, unde, socotesc eu ca Hristos vorbeste pentru epoca cea de sfarsit a istoriei, epoca noastra, socotesc: “Cel ce nedreptateste, mai nedreptatească. Cel ce se spurca, mai spurce. Cel ce lucreaza dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinteste mai sfinteasca-se“ (Apoc. 22, 11).

Si socotesc ca e perioada asta, pentru ca astazi, ca niciodata, intr-o masura neintalnita altcandva in istoria omenirii, raul se dezlantuie fatis si in toate aspectele lui si poate isi arata fete pe care noi nu le cunosteam ca putea sa le aiba. Si socotesc ca se poate acest lucru numai fiindca Dumnezeu Cuvantul a zis: “Cel ce nedreptateste, mai nedreptatească. Cel ce se spurca, mai spurce“. Socotesc ca Hristos a putut fi prins in gradina Ghetsimani numai fiindca a spus cuvantul: “Dar acesta este ceasul vostru si puterea intunericului“. Daca Cuvantul lui Dumnezeu nu ar fi zis asta, ar fi fost total cu neputinta sa Il prinda. Stim cel putin un moment in viata lui Hristos cand au fost trimisi ofiteri sa Il aresteze si n-au putut, fiindca, au zis dupa aia carturarilor si arhiereilor, ca niciodata om nu a grait ca Acest Om. Si pentru puterea cuvantului Lui, n-au putut sa-L aresteze. Ba si in Ghetsimani, cand a intrebat Domnul: “Pe cine cautati?” si au zis “Pe Iisus Nazarineanul” si le-a raspuns Domnul: “Eu sunt” au cazut “de-andaratelea” si… cazuti puteau sa ramana pana astazi. Asa ca daca Cuvantul lui Dumnezeu da voie si se pronunta, se va putea face acel lucru.

Si daca vedem rautatea dezlantuindu-se in lume este pentru ca Dumnezeu are o Pronie pe care nu o intelegem, o Pronie paradoxala (ba intr-o masura si intelegem ceva) prin care, cinstind libertatea omului – libertate care este poate semnul de capatai al asemanarii omului cu Dumnezeu si Dumnezeu Insusi cinsteste aceasta libertate – gaseste un moment in istorie cand da si raului libertate sa mearga; si sa mearga pana la capat! Dar asta nu inseamna ca raul poate birui.Fiindca avem si cuvantul celalalt din Apocalipsa ca si “Cel ce lucreaza dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinteste mai sfinteasca-se“ si celalalt cuvant spus pentru Maria ca partea cea buna pe care a ales-o, aceea nu se va lua de la dansa.

Frati si surori, daca Cuvantul lui Dumnezeu a zis ceva, asa cum a fost intru inceput: “Sa fie lumina!“, si a fost, deci ce a zis Cuvantul lui Dumnezeu, fi-va! Si ce nu a zis nu va putea fi. As vrea sa intelegem ca toate se tin in zidirea asta prin cuvantul tainic al lui Dumnezeu, si asta sa fie pentru noi mangaiere.

Zile cumplite – vadit – vin si vor veni, multe prorociri care erau de neinteles, astazi sunt tehnologic realizabile, si deci nu e cazul sa nadajduim spre zile mai bune. Zilele mai bune vor veni pentru cei care alegem partea cea buna, alegem pe Dumnezeu. Si acea parte buna nu se va lua de la noi, nu pentru ca noi putem sa facem ceva bun. Cred ca toti avem constiinta pacatului nostru si frica: “cum noi, in slabiciunea noastra vom intampina zile rele?“. Dar sa avem [odata] cu frica aceasta si acest lucru: pe baza cuvantului “tine-ti mintea in iad“, adica: fii realist, acestea trebuie sa fie, “dar nu deznadajdui!“. Si “nu deznadajdui” inseamna nadejde numai si numai in mila lui Dumnezeu si in puterea lui Dumnezeu.

Omul numai pacate poate face de la sine. Dar Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este milasi ne-a dat multe cuvinte de mangaiere. Si cu aceste cuvinte as vrea sa va indemn: cereti Domnului sa va deschida ochii cand cititi Scripturile sau cand le ascultati in Biserica; de asemenea si textele care se canta mai ales la marile praznice, ca acest praznic al Maicii Domnului.

Pe Maica Domnului femeia din popor a fericit-o ca fiind trupeste Maica Acestui Om care vorbea asa. Dar El a zis: “da, drept este ce zici tu, ca fericit pantecele care M-a purtat si sanii la care am supt. Dar nu asta este pricina fericirii. Pricina fericirii ei este ca… fericit cel care aude cuvantul lui Dumnezeu si-l pazeste pe el“. Si despre Maica Domnului se zice intr-un loc ca nu a inteles cuvantul Lui, dar l-a pazit in inima ei. Si de mai multe ori se spune ca pazea cuvantul in inima.

Cuvantul acesta este cuvant de mangaiere fiecaruia dintre noi. Fiindca un singur pantece a putut purta pe Acel prunc si numai sanii Aceleia au putut hrani pe Acel Prunc dumnezeiesc. Dar partea cea buna, daca o alegem, aceeasi mangaiere si aceeasi fericire poate fi tuturor. Si asa, sa cautam in Scripturi si in slujbele Bisericii ce inseamna aceasta “parte cea buna“, care este a fiecaruia si a tuturor, fara nici o exceptie si fara nici o limita.

Pentru rugaciunile Stapanei nostre, Dumnezeu sa ne dea sa intelegem cele ce vrea sa ne spuna!“

In vremea pribegiei Sale pe pământ, în valea asta a surghiunului şi pătimirilor noastre,Mântuitorul lumii a cercetat două femei evlavioase, surori de sânge – pe Marta şi pe Maria, care aveau casa lor într-un sat vecin cu Ierusalimul, şi anume Vitania. Fratele lor, Lazăr, fusese învrednicit numirii de prieten al Dumnezeu-Omului şi al Apostolilor Lui (In. 11, 11). Din Evanghelie se vede că Domnul cercetase nu o dată casa acestei familii evlavioase. Cu prilejul uneia dintre aceste cercetări, El l-a înviat pe La­zăr care zăcea în mormânt de patru zile.

Sfântul Evanghelist Luca istoriseşte că Marta se îndeletnicea atunci cu ospă­tarea Oaspetelui dorit, iar Maria şedea la picioarele Lui şi lua aminte la cuvân­tul Lui. Marta, îngrijindu-se doar ca ospătarea să fie cât mai mulţumitoare, I-a cerut Domnului ca El să-i poruncească Mariei să o ajute – dar Domnul a răs­puns: Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti; ci un singur lucru trebuieşte. Iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea (Lc. 10, 41-42).

Po­trivit tâlcuirii Sfinţilor Părinţi, după înţelesul de taină Marta închipuie nevoinţa trupească evlavioasă, iar Maria — pe cea sufletească. Istorisirea despre aceas­tă cercetare a celor două surori de către Domnul se citeşte, potrivit rânduielii bisericeşti, în toate praznicele Maicii lui Dumnezeu. Din aceste două pricini, o privire amănunţită asupra întâmplărilor şi învăţăturilor cuprinse în această pil­dă trebuie să fie deosebit de însemnată si deosebit de ziditoare.

Marta era sora mai mare şi este înfăţişată de către Evanghelist ca stăpână a casei. Ea II primeşte pe Mântuitorul în casă, ea e cu ospătarea: ea face de mâncare, ea pune masa, ea aduce bucatele. Slujirea ei este necontenita făptuire. Şi osteneala trupească este prima care vine în viaţa de nevoinţă a fiecărui ucenic al lui Hristos. „Lucrarea trupească”, grăieşte Sfântul Isaac Sirul, „merge înain­tea lucrării sufleteşti aşa cum facerea trupului lui Adam a mers înaintea face­rii sufletului lui. Cel ce nu a agonisit lucrarea trupească nu poate să aibă lu­crare sufletească: cea de-a doua se naşte din cea dintâi ca spicul din grăuntele semănat”.

Nevointa trupească stă în împlinirea trupească a poruncilor evanghelice. Aici intră: împărţirea milosteniei materiale, primirea de străini, împăr­tăşirea de feluritele nevoi si suferinţe ale omenirii nevoiaşe si suferinde. Aici intră întreaga înţelepciune [fecioria] a trupului,înfrânarea de la mânie, de la răsfăţ, de la distracţii şi răspândire, de la batjocorirea şi judecarea aproapelui, de la toate cuvintele prin care se vădeşte răutatea şi necurăţia inimii.Aici intră postirea, privegherea, cântarea psalmilor, plecarea genunchilor, starea în picioare la ru­găciunea din biserică şi din chilie. Aici intră ascultările mănăstireşti si celelalte nevoinţe dinafară. Nevointa trupească cere necontenită lucrare a trupului: ea trece de la o faptă bună trupească la alta, iar câteodată împreunează în sine mai multe fapte bune, săvârşindu-le totodată. Nevointa trupească curăţeşte treptat sufletul de patimi şi-i face cunoştinţă cu duhul Evangheliei. Fiind împlinite cu lucrul, poruncile evanghelice îi dau puţin câte puţin împlinitorului lor adâncul gând şi adâncul simţământ care trăiesc în ele, împărtăşesc împlinitorului lor Adevărul, Duhul şi Viaţa. Nevointa trupească are hotarul şi sfârşitul său: acest hotar si acest sfârşit stau în trecerea definitivă, hotărâtoare a nevoitorului la nevoinţa sufletească. Prin trecerea hotărâtoare este încununată trecerea treptată. Când ospătarea Domnului s-a încheiat, slujirea Martei s-a sfârşit.

Maria, şezând lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvântul Lui (Lc. 10, 39).

Felul in care s-a aşezat Maria zugrăveşte starea sufletului ce s-a învrednicit să intre în nevointa duhovnicească. Starea aceasta e stare de linişte şi totodată stare de smerenie, precum a zis Cuviosul Varsanufie cel Mare:

„Din lucrarea lăuntrică unită cu durerea inimii (cu plânsul inimii) ia naştere adevărata li­nişte a inimii: din această linişte se naşte smerenia; smerenia îl face pe om sălaş al lui Dumnezeu“.

Cel care a ajuns să slujească lui Dumnezeu cu duhul pără­seşte lucrările dinafară, părăseşte grija altor mijloace de a bineplăcea lui Dumnezeu ori le foloseşte puţin şi rar, când este deosebită nevoie. El este aruncat cu duhul său la picioarele Mântuitorului, ia aminte doar la cuvântul Lui, se vede pe sine ca pe o zidire a lui Dumnezeu, nu ca pe o fiinţă de sine stătătoa­re (Ps. 99, 3), se vede pe sine lucrat, iar pe Dumnezeu lucrător (In. 15, 1), se dă în întregime voii şi călăuzirii Mântuitorului. Este limpede că starea aceasta este adusă sufletului printr-o nevoinţă trupească mai mult sau mai puţin înde­lungată. Nici Maria n-ar fi putut să şadă la picioarele Domnului şi să îşi tindă toată luarea-aminte spre învăţătura Lui, dacă Marta nu ar fi luat asupra sa grija ospătarii. Slujirea şi închinarea lui Dumnezeu în Duh şi în Adevăr sunt partea cea bună, sunt starea fericită care, începută din timpul vieţii pământeşti, nu va înceta, cum încetează nevointele trupeşti, odată cu încetarea vieţii pămân­teşti. Partea cea bună rămâne avut de nerăpit al sufletului în veşnicie, primeşte o nouă sporire în veşnicie. Partea cea bună nu se ia de la sufletul care a dobân­dit-o, rămâne pentru totdeauna un bun al lui.

Nevoinţă trupească este foarte adeseori furată de un neajuns foarte însem­nat. Neajunsul cu pricina se întâmplă atunci când nevoitorul se nevoieşte fă­ră dreaptă socotinţă, când pune prea mult preţ pe nevoinţă, când săvârşeşte nevointele trupeşti de dragul nevoinţelor trupeşti, cuprinzând în ele şi mărgi­nind la ele în chip greşit toată vieţuirea sa, toată strădania sa de a bineplăcea lui Dumnezeu. Această nedreaptă preţuire a nevointei trupeşti este întotdeau­na împreunată cu nesocotirea nevointei duhovniceşti, cu năzuinţa de a-i rupe de ea pe cei care se îndeletnicesc cu ea. Aşa s-a întâmplat cu Marta. Ea a socotit nedreaptă şi nemulţumitoare purtarea Mariei, iar pe a sa a văzut-o ca fiind mai preţioasă, mai vrednică de cinstire.

Domnul Cel Milostiv, fără a lepăda slujirea Martei, i-a arătat cu pogorământ că în slujirea ei sunt multe lucruri de prisos şi deşarte, că lucrarea Mariei este lucrarea de căpetenie. Prin aceasta, Domnul a curăţit nevointa Martei de semeaţă cugetare si a învătat-o a săvârşi cu smerenie slujirea trupească. Chiar aşa! Nevoinţă trupească neluminată încă de înţelegerea duhovnicească are întotdeauna în sine multe laturi de prisos şi deşarte. Cel ce se osteneşte în ea, chiar dacă pentru Dumnezeu se osteneşte, se osteneşte în omul cel vechi; pe ţarina lui cresc împreună cu grâul neghinele; el nu poate fi slobod de înrâurirea felului de a gândi şi a lucra al cugetării tru­peşti. Cu toţii avem neapărată nevoie să dăm cuvenita luare-aminte poveţei date de către Domnul şi să săvârşim cu cea mai mare smerenie faptele noastre bune care se săvârşesc prin mijlocirea trupului, să le săvârşim ca nişte robi care sunt datori să împlinească voia Domnului lor şi care, din pricina neputinţei lor şi a vătămării lor de către păcat, nu pot să împlinească această voie aşa cum trebuie. Pentru cei ce se îndeletnicesc cu nevoinţă trupească e foarte de folos să ştie că este si altă nevoinţă, nevoinţă neasemuit mai înaltă, nevoinţă sufletească, nevoinţă adumbrită de către Harul Dumnezeiesc. „Cel ce nu are lu­crarea sufletească”, a zis Sfântul Isaac Sirul, „rămâne străin de darurile Duhu­lui”, oricare ar fi nevointele lui trupeşti.

Marele dascăl al monahilor asemuie lucrarea trupească, aşa cum este ea în sine, când nu o însoţeşte lucrarea minţii, coapselor neroditoare si sanilor uscati – fiindca lucrarea trupeasca nu se poate apropia de intelegerea dumnezeiasca. Asta vedem si la Marta. Ea era asa prinsa in osteneala sa, asa incredintata de insemnatatea ei, ca n-a cerut de la Domnul sa randuiasca dupa placul Lui, ci a venit cu socotinta sa si cu randuiala sa, a cerut ca ele sa fie implinite.

De ce a randuit Sfanta Biserica sa se citeasca aceasta istorisire evanghelica in toate praznicile Maicii lui Dumnezeu? Fiindca Maica lui Dumnezeu a adus Dumnezeu-Omului cea mai inalta slujire trupeasca si cea mai inalta slujire a duhului, pazind toate graiurileLui in inima sa (Lc. 2, 51), tot ce s-a intamplat cu El din copilaria Lui si tot ce Il privea, punandu-le in inima sa(Lc. 2, 19). Spre lamurire, la pericopa sunt adaugate, din urmatorul capitol al Evangheliei dupa Luca, glasuirea catre Domnul a unei oarecare femei ce ascultase invatatura Lui: fericit pantecele care te-a purtat si tatele care ai supt (Lc. 11, 27) si raspunsul Domnului:adevarat, fericiti cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pre el (Lc. 11, 28).

Iata raspunsul lui Dumnezeu la judecata omeneasca! Judecata omeneasca a socotit-o fericita pe Maica lui Dumnezeu doar pentru ca L-a nascut pe Dumnezeu-Omul: Dumnezeu-Omul vesteste vrednicia Maicii Sale, numindu-i fericiti cu osebire pe cei care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc. Or, Maica lui Dumnezeu a avut aceasta fericire mai mult decat toti oamenii,luand aminte la cuvintele Dumnezeu-Omului si pazindu-le cu o impreuna-simtire pe care n-a avut-o nici unul dintre oameni. Aici, impotriva judecatii omenesti, se da din nou intaietate slujirii duhului asupra slujirii trupesti.Domnul Cel Milostiv cheama pe toti oamenii sa-I slujeasca. Slujirea Domnului, impreuna cu rastignirea omului celui vechi, cu lepadarea poftelor si socotintelor lui trupesti si pacatoase, isi are osteneala sa; ea are insa si mangaierea sa, mangaiere data de constiinta buna si de harul dumnezeiesc.Amin (postat pe fb de ioan monahul)