Intrarea, cu Slavă, a Maicii Domului în Biserica!
Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă ce se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în biserica Domnului şi se aşază în Sfânta Sfintelor, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi (codac) Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.(tropar)
Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, multă vreme neavând copii, se rugau cu lacrimi să le dăruiască Dumnezeu măcar un copil, pe care au făgăduit că îl vor dărui Domnului. Iar după ani de stăruinţă in rugăciune, după multe cereri şi lacrimi, Atotmilostivul Dumnezeu le-a dăruit o pruncă cu totul sfântă şi aleasă, pe care au chemat-o Maria, acea care avea să fie nădejdea mântuirii intregului neam omenesc. Dar cine va putea spune ce negrăită bucurie i-a cuprins pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi pe toate rudele lor pentru această minunată naştere! Şi implinindu-se trei ani de la naşterea ei, şi-au adus aminte Sfinţii Ioachim şi Ana de făgăduinţa lor, ca să dăruiască pe Fecioara Maria Domnului.
Ana cea neprihănită s-a bucurat că împlinind făgăduinţa sa, aduce pe ceea ce s-a născut din făgăduinţa lui Dumnezeu, ca dar de mare preţ, şi Ioachim prăznuieşte luminat, iar noi te fericim, Sfântă Pruncă (icos)
De ce praznuim astazi acest praznic? De ce sa nu ramana Sfanta Fecioara acasa la ea, in loc sa o conduca parintii si sa o predea la templu ca sa creasca acolo, ca sa traiasca acolo? Ce inseamna aceasta, frate? Aceasta este pentru noi toti o mare taina, taina sfintei educatii. Toata taina aceasta ne infatiseaza pentru ce este creat omul si ce trebuie sa faca din sine, de ce se nasc copii in aceasta lume, cum trebuie sa-i educam. Iata, Sfanta Fecioara Maria a fost educata noua ani in templu, si insotita in templu, asa cum se spune in cartile bisericesti, ca sa se educe intr-un mod sfant, ca sa dobandeasca educatie sfanta. Si ce inseamna aceasta? Ca sa-si sfinteasca sufletul, ca sa-si sfinteasca mintea, ca sa-si sfinteasca voia, ca sa-si sfinteasca intreaga fiinta. Caci omul de aceea este creat, ca sa fie sfant, caci voia lui Dumnezeu, spune Sfantul Apostol Pavel, este sfintirea noastra. Aceasta vrea Dumnezeu de la noi: ca sa ne sfintim, sa devenim Sfinti, ca viata noastra sa fie sfanta.
Îngerii lui Dumnezeu o înconjoară cu credinţa, iar credincioşii o fericesc pururea (icos) Veniţi, cetele creştineşti, să ne adunăm la Sfânta Pruncă, cea care lăsând toate bucuriile din lume, se duce ca o jertfă în biserica Domnului de către Sfinţii săi Părinţi, pentru mântuirea noastră, şi ca o mulţumire să o cinstim cu cântări prăznuind duhovniceşte (codac)
Aceasta este ceea ce Domnul vrea sa faca cu intreg neamul omenesc, si mai intai a facut cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: a mantuit-o de pacat, a curatit-o cu totul de pacat, de moarte si de orice demon, si a aratat cum trebuie sa fie fiinta omeneasca care poate sa existe in aceasta lume. De aceea este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mai presus de toti Heruvimii si Serafimii dupa curatie, dupa fiinta sa fara de pacat, dupa sfintenia sa. Iata ce este sfintenia: ea a transformat-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu in Templul lui Dumnezeu, in Templul Viu al lui Dumnezeu. Ea s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu, cu intreaga sa fiinta – si sufletul sau si trupul sau neincetat aduceau rugaciuni lui Dumnezeu, si ea a slujit neincetat lui Dumnezeu. Astfel, viata sa a fost, de fapt, o slujire adusa lui Dumnezeu. O astfel de educatie i-a fost data Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
În vârstă de trei ani fiind Sfântă Pruncă, iar mai târziu Născătoare de Dumnezeu, I s-a adus Domnului, împlinind făgăduinţa Părinţilor săi, şi marele arhiereu Zaharia o primeşte şi o aşază în Sfânta Sfintelor, pentru a noastră mântuire (icos)
Deci făcând multă pregătire, au adunat în Nazaret pe toate rudeniile lor, căci Sfântul Ioachim era de neam impărătesc, iar Sfânta Ana de neam arhieresc. Au impodobit pe dumnezeiasca pruncă cu podoabe Impărăteşti, au chemat şi alte fecioare tinere, pe care împodobindu-le le-au rânduit să meargă inainte şi in urmă cu făclii aprinse in mâini, cântând din gură psalmii lui David. Iar în mijloc mergeau Sfinţii Ioachim şi Ana cu dumnezeiasca Fecioară Maria. Ce minunată insoţire de fecioare se putea vedea atunci! Ce străină vedere se arăta la tot norodul! Ce negrăită bucurie cuprindea atunci toate inimile! Văzând această neobişnuită adunare de copile, mulţime de popor s-a adunat in jurul Fecioarei şi mergeau cu toţii spre marele templu al lui Solomon. Atunci s-au implinit cuvintele proorocului lui David, care zicea: “Fete de impăraţi întru cinstea Ta. Inainte a stătut impărăteasa, de-a dreapta Ta, in haină de aur îmbrăcata, împodobită. Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta si uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit impăratul frumuseţea ta”…“Aduce-se-vor impăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce Tie” ( Ps. 44, 10-16).
Împodobită de nuntă se arată astăzi Biserica, frumoasă cămară, primind pe cămara cea însufleţită a lui Dumnezeu, pe cea curată şi fără de prihană şi mai luminată decât toată făptura, petrecând copilăria sa în Sfânta Sfintelor, şi cu îngerii împreună cântând: Aliluia! (codac) Saltă astăzi toate oştirile îngereşti şi mulţimea creştinilor înaintea feţei tale, Preacurată Pruncă, purtătorii de făclii aleargă împreună cântând şi grăind:Bucură-te, uşă dinspre răsărituri (icos)
Apoi, ajungând inaintea templului, unde îi aşteptau preoţii, s-au oprit în faţa celor cincisprezece trepte. Iar dumnezeiasca Fecioară Maria, singură, s-a urcat tocmai pe treapta cea mai de sus, fără a se opri pe fiecare treaptă, după cum era rânduiala treptelor. Deci primind-o Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a adus-o direct in Sfânta Sfintelor, acolo unde niciodată nu intra parte femeiască, şi nici preoţii, ci numai arhiereul, o dată pe an,“şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru greşalele sale şi ale norodului” (Evr. 9, 7), in sfantul templu pe Preasfanta Fecioara, a condus-o in partea cea mai sfanta a templului, in Sfanta Sfintelor, iar in acea parte nimeni nu putea sa intre in afara de arhiereu, si acesta numai o data pe an (Evrei 9, 3,7). Asa era in Vechiul Legamant. Dar Sfantul Zaharia, fiind plin de Duh Sfant, si prin randuiala dumnezeiasca, a condus-o pe Sfanta Fecioara in partea cea mai sfanta a templului, in Sfanta Sfintelor.
Mieluşeaua lui Dumnezeu, curată, porumbiţă neîntinată, cortul lui Dumnezeu cel neîncăpător, sfinţenia slavei, prăznuind petrecerea ta, Sfântă Pruncă, întru cele ce nimenea nu intră, astăzi ne veselim cu fecioarele, care cu făclii aprinse te-au petrecut în Sfânta Sfintelor unde cu bucurie cântai: Aliluia! (codac) Pe cea de trei ani cu trupul şi de mulţi ani proorocită, pe cea mai desfătată decât cerurile şi mai înaltă decât puterile cele de sus, cu cântări să o lăudăm pe Dumnezeiasca Pruncă:Bucură-te, solitoarea mântuirii noastre (icos)
Si Sfanta Fecioara a petrecut si a trait noua ani in templul din Ierusalim. Acolo i-a dat ei loc de rugăciume, nu in biserică şi altar, unde le era rânduit să se roage celorlalte fecioare.
După ce au incredinţat Sfinţii Ioachim şi Ana pe Fecioara în mâinile preoţilor, ca să fie dăruită Domnului după făgăduinţă, şi după ce au dat şi celelalte daruri aduse de ei ca ardere de tot, aceste cuvinte au rostit către neintinata Fecioară: “Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta si uită poporul tău şi casa părintelui tau” (Ps. 44, 12). Ascultă glasul Domnului, pleacă-ţi urechea ta inaintea sfinţilor preoţi, uită de-acum de poporul tău. Uită pe rudele tale, uită Nazaretul, uită casa in care te-ai născut, uită pe părinţii tăi, căci iată, “a poftit impăratul frumuseţea ta”. Tu nu te-ai născut in lume ca să te veseleşti de cele pământeşti, nici ca să guşti din bucuriile cele copilăreşti şi omeneşti, ci te-ai născut din rugăciune ca să trăieşti numai in rugăciune. Te-ai născut ca să trăieşti bucuria intregii lumi, deşi tu multe dureri în inima ta vei purta. Tu casă şi avere pe pământ nu vei avea, dar prin curăţirea ta te vei face locaş al veşnicului Dumnezeu. Străină va fi viaţa ta de bucurii, de râsuri şi de veselie, dar prin lacrimile tale vei şterge toată lacrima de pe toată faţa. Pe pământ vei trăi ca cea mai săracă “roabă a Domnului”, dar după ducerea ta de aici “te vor ferici toate neamurile”.
Deci ascultă, fiică iubită, sfatul nostru. Ascultă poruncile Domnului si ale preoţilor. Intră in Sfânta Sfintelor. Roagă-te pentru Galileea, roagă-te pentru templu, pentru Nazaret şi pentru noi, părinţii tăi cei imbătrâniţi de zile. Iată, noi ne intoarcem inapoi. Poate ne vei mai vedea in trup. Iar tu rămâi “in curţile casei Dumnezeului nostru”, de nimic întristandu-te. De-acum “tatăl tău si maica ta te vor părăsi pe tine, dar Domnul te va lua” (Ps. 26, 16), “că a poftit impăratul frumuseţea ta”. Nu te intrista, Marie, bucură-te, fiica Sionului ceresc, veseleşte-te, copilă sfântă, căci tu eşti aşteptarea tuturor neamurilor impăcarea lui Adam cu Dumnezeu…
După cuvintele acestea, mulţumind dumnezeiestii Părinţi lui Dumnezeu că si-au putut implini făgăduinţa lor, s-au intors cu pace la Nazaret, de unde mai veneau din vreme în vreme să-si vadă rodul rugăciunii lor si să o indemne spre o trăire cât mai ingerească. Apoi, nu după mulţi ani, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au trecut din viaţa aceasta. Iar Sfânta Fecioară Maria a rămas în grija sfinţilor preoţi, umbrindu-se în toate zilele vieţii ei de darul Duhului Sfânt.
Pe tine te-au propovăduit proorocii mai înainte, numindu-te sicriu sfinţit, cădelniţă de aur, sfeşnic, masă, scară şi turn, mieluşea curată, cămară neîntinată; iar noi, ca pe un cort de Dumnezeu încăpător, care ne-a mântuit pe noi, cântând strigăm: Aliluia! (codac) Pe uşa cea neumblată, casă lui Dumnezeu primind-o, astăzi a încetat umbra legii, căci s-a arătat darul şi adevărul, muntele cel umbrit pe care mai înainte l-a văzut Avacum şi a vestit pe cea care a intrat înăuntrul celor neumblate ale Bisericii (icos)
Domnul ne-a spus pentru ce a intemeiat Biserica Sa: ca in Biserica sa ne dea toate mijloacele cu ajutorul carora sa infaptuim acest scop al educatiei noastre, mijloacele care ne vor face asemenea lui Dumnezeu, care ne vor face fii ai lui Hristos, ca sa fim asemanatori Domnului Hristos, sa devenim ca El (1 Ioan 3, 2). Aceasta este porunca, astfel se porunceste in Sfanta Evanghelie: sa umblam asa cum El a umblat (Ef. 5,2; Ioan 2, 6) atata timp cat a fost pe pamant, El, Domnul Hristos. Iata scopul educatiei! Si cand se infaptuieste acest scop al educatiei, ce se intampla cu omul? Omul se sfinteste!
De aceea a venit Domnul Hristos in aceasta lume ca sa ne arate ce este omul desavarsit, ca sa ne dea mijloacele sa atingem si noi insine si sa ajungem om desavarsit la masura varstei deplinatatii lui Hristos (Ef. 4,13). De aceea a si dat Sfintei Biserici Sfintele Taine, iar in ele puterile si fortele dumnezeiesti cu ajutorul carora omul sa se sfinteasca si sa devina Sfant. De aceea praznicul de astazi, care ne spune care este cea mai importanta datorie a noastra, este mare, totdeauna fiind proslavit in Biserica, din vechime. Si noi astazi dobandim o conceptie corecta si o cunoastere corecta despre aceasta: ce este educatia, cine este educat in aceasta lume si cine nu este educat. Cine este adevaratul profesor, invatatorul acestei lumi? Domnul Hristos este singurul Educator al acestei lumi si dupa El si alaturi de El, Preasfanta Maica a Domnului.
David Prorocul te-a lăudat de demult, Fiică a lui Dumnezeu numindu-te; iar tu născând Prunc pe Hristos Domnul nostru, L-ai hrănit cu lapte, ca o Maică Sfântă a Lui. Pentru această mare taină eşti adusă în biserica Domnului şi aşezată în Sfânta Sfintelor, unde neîncetat ai cântat: Aliluia! (codac)
Ea este Educatoarea cea de capatai a neamului omenesc. A aratat in ea insasi ce este fiinta omeneasca desavarsita si de aceea ea este model si pilda pentru noi toti. De aceea ea este Profesoara noastra, Invatatoarea noastra si Educatoarea noastra de capatai si vesnica spre a ne conduce pe caile Domnului; pentru a ne conduce pe caile implinirii poruncilor lui Hristos; pentru a ne conduce din virtute in virtute, dintr-o sfanta virtute evanghelica intr-alta sfanta virtute evanghelica, din credinta in dragoste, din dragoste in nadejde, din nadejde in rugaciune, din rugaciune in post, din post in milostenie, in milostivire si in toate celelalte sfinte virtuti evanghelice. Ea este acea Educatoare, iar dupa ea, asemenea sunt si toti Sfintii lui Dumnezeu. Acestia sunt educatorii de capetenii ai neamului omenesc, Sfintii lui Dumnezeu.
Tot pământul vede astăzi lucruri străine şi preamărite, cum Pruncă fiind, aşezată în Sfânta Sfintelor, primeşte hrană de la îngeri, purtând chipul rânduielii (codac) Preaslăvită sfinţenie, sfinţită dăruire, astăzi Preasfânta Pruncă, punându-se în Biserica lui Hristos, Împăratul a toate, se păzeşte a fi lăcaş luminat Celui ce a ales-o, pentru frumuseţea sufletului ei curat (icos)
Astăzi cea mai curată Fecioară intră să petreacă in cel mai curat loc de pe pământ. Astăzi, cel mai neprihănit rod al neamului omenesc se tăinuieşte in cel mai sfânt altar dumnezeiesc. Caci tot ce este sfânt in cele sfinte se păstrează, făclia in sfeşnic se aşază, crinul in vas se pune, iar comoara Duhului Sfint in Sfânta Sfintelor se tăinuieşte. Astăzi Fecioara, petrecută de fecioare, in ceata fecioarelor se primeşte. Astăzi făclia Domnului, inconjurată de făclii, inaintea jertfelnicului se pune. Astăzi Maica Domnului, insoţită de mame omeneşti, la maica Sionului se duce. Astăzi, Fecioara cea purtătoare de Fiu de mama sa fără de fii la biserica cea cu multi fii se dăruieşte.
Astăzi rugul cel de taină se caută, astăzi lâna cea rourată se află, astăzi muntele cel netăiat in muntele Sionului se ţine. Astăzi templul cel vechi pe Templul cel nou îl primeşte şi nimic nu pricepe. Astăzi biserica legii pe Biserica Darului o tăinuieşte şi nu inţelege taina. Astăzi jertfelnicul cel purtător de mană pe jertfelnicul cel purtător de Hristos îl păstrează si nu cunoaşte sorocul făgăduinţei. Astăzi templul lui Solomon pe Templul cel viu al lui Hristos îl odihneşte. Templul pe Templu îl incape, biserica pe Biserică o primeşte, umbra legii pe sfârşitul legii îl umbreşte. Chivotul legii lângă Chivotul Duhului Sfânt se aşază, altarul cel umbrit de heruvimi lângă altarul de serafimi impreună se cinsteşte.
Este bine să se ştie că in jurul marelui templu erau mai multe case în care locuiau cei ce siujeau Domnului. Chiar lângă zidul templului se afla o clădire cu trei rânduri, având câte 30 de incăperi fiecare rând. In aceste camere petreceau, ca un fel de călugări ai Legii Vechi, trei feluri de oameni care erau dăruiţi să slujească Domnului in marele templu: intâi erau fecioarele cele cu totul neintinate, care îşi păzeau fecioria până la sfârşitul vieţii, apoi erau văduvele care se hotărau să-şi păzească văduvia lor până la moarte, precum era Ana proorociţa, fiica lui Fanuil; iar a treia ceată, a tinerilor care işi inchinau Domnului toată viaţa lor. Ei trăiau toată viaţa in feciorie şi se chemau “nazirei”.
Astăzi ai strălucit în casa Domnului ca un sfeşnic luminos, Sfântă Pruncă, şi ne luminezi cu cinstitele tale daruri ale milelor şi minunilor tale, că ele sunt mai presus de minte, străină este naşterea ta, străin este chipul naşterii tale, străine şi preaslăvite sunt toate ale tale (codac) Cel ce poartă toate cu cuvântul a auzit rugăciunea drepţilor şi stârpiciunea a dezlegat-o, ca un îndurat, şi le-a dăruit pricina bucuriei locuinţa harului, întru care sunt puse vistieriile tainelor (icos)
Fecioara Maria incredinţându-se unor fecioare mai in vârstă, era intru totul supusă preoţilor, petrecând cea mai mare parte din viaţa ei în rugăciune şi vorbire cu Dumnezeu. Ea nu trăia ca celelalte fecioare, ci pe toate intrecându-le, ducea o viaţă aproape ingerească. Dimineaţa se ruga in Sfânta Sfintelor până la ceasul trei din zi (ora 9). Apoi, pană la ceasul nouă (ora 15) lucra cu celelalte fecioare la deprinderea lucrului de mână, precum toarcerea lânei şi a inului, ţesutul mătăsii pentru veşmintele preoţeşti şi altele. Se spune că însuşi hitonul (cămaşa cea de in) cel necusut de mână pe care l-a purtat Iisus Hristos a fost ţesut de Maica Domnului. In timpul mesei, Fecioara Maria nu voia să mănânce cu celelalte fecioare, ci, impărţindu-si hrana la săraci, ea se tăinuia iarăsi in cele mai dinlăuntru ale templului, si acolo se ruga lui Dumnezeu pană târziu, cănd venea un Inger de-i aducea mâncare cerească.
Astăzi uşa cea incuiată de uşa sfintelor se păzeşte, pentru ca nimeni să nu treacă printr-insa, fără numai Hristos Dumnezeu. Astăzi cămara fecioarei de cheia Duhului Sfânt se păzeşte, de Gavriil se slujeşte, de ingeri cu mană se hrăneşte, de preoţi se cinsteşte, de fecioare se inconjoară. Astăzi palatul lui Hristos se impodobeşte, tronul se sfinţeşte, rugul cel sfinţit prin rugăciune se aprinde, lâna primeşte roua Duhului, uşa se pecetluieşte, comoara se tăinuieşte, taina mântuirii oamenilor se incepe, jertfa se săvârşeşte, poarta templului se inchide, fecioarele intră la rugăciune, Gavriil din cer se trimite, perdeaua altarului se trage, masa cu pâinile punerii inainte aşteaptă, preoţii nedumeriţi tămâiază, viţeii pentru jertfe se junghie, cărţiile proorocilor se citesc, noroadele se inchină, Palestina asteaptă, Adam incă suspină, iar taina se lucrează.
Pe tine, steaua cea împărătească, primindu-te biserica lui Dumnezeu, unde te-ai împărtăşit dulceţei celei nesfârşite şi la cele mai bune ai trecut, văzând în Fiul împlinirea celor mai înainte zise (codac) Astăzi ne-a strălucit primăvara veselă, luminând sufletele noastre, gândul şi mintea, cu darul prăznuirii Intrării în biserică a Sfintei Prunce, pentru un trai sfânt, pregătindu-se a fi sălaş Împăratului Celui Ceresc (icos)
Preacurata Maică a Domnului este proslăvită de Biserica pământească şi cea cerească ca fiind mai slăvită decât Serafimii şi mai cinstită decât Heruvimii. Ea este astfel cinstită, fiindcă a primit de la Dumnezeu un mare şi neasemuit Har, mai mare decât toate făpturile raţionale, de a fi Maică a însuşi Dumnezeului nostru, al doilea Ipostas al Dumnezeirii. Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că nu degeaba Preacurata Fecioara Maria a primit de la Dumnezeu acest Har, ci pentru marile Sale nevoinţe duhovniceşti. Prima dintre acestea a fost intrarea Ei în Biserică, fiind o Copilă de trei ani, sărbătoare pe care o prăznuieşte astăzi Sfânta Biserică. Pe această cale a desăvârşirii au plecat ucenicii lui Hristos. Pentru El, ei s-au lepădat la lume şi s-au predat întru totul Domnului, pentru ca să-i aparţină Unuia Lui şi numai pentru El să trăiască pe pământ. Dar ei au făcut aceasta fiind la o vârstă matură. Fecioara Maria însă s-a lepădat de lume şi de toate bucuriile ei la vârsta de trei ani. Această nevoinţă a Ei nu a fost nimic altceva decât o închinoviere, lucru uimitor nu numai pentru oameni, dar şi pentru îngeri, lucru atât de neobişnuit pentru femeile Vechiului Testament.
Veniţi astăzi, bunilor creştini de pretutindeni, să lăudăm intrarea celei pline de Dar in Biserica Domnului. Mici si mari, tineri şi bătrâni, copii şi mame, fecioare şi văduve, veniţi astăzi la sfintele biserici, ca impreună să cinstim cu dragostea noastră, cu rugăciunile noastre, cu cântările noastre, cu inimile noastre şi cu tot ce avem mai de preţ pe Maica Domnului şi Fecioara, care a intrat să se roage pentru noi in Sfinta Sfintelor. Să lăudăm astăzi, prin dragostea şi faptele noastre cele bune, pe Fecioara cea neprihănită, pe Maica lui Hristos Mântuitorul lumii, pe leagănul creştinătăţii, pe mijlocitoarea mântuirii noastre, care neincetat se roagă pentru noi in cer.
Daruri aduc azi cerul şi pământul Preasfintei Prunce, cetele îngereşti, mulţimea creştinilor şi toată suflarea, căci legea a trecut ca umbra şi razele darului au strălucit, intrând în biserică Sfânta Pruncă, pentru a slăvi pe Dumnezeu cu viaţă sfântă şi cu cântare îngerească: Aliluia! (codac) În biserică aducând Ana pe ceea ce avea să fie casa Domnului, strigând, grăia: „Prunca cea dată mie de la Dumnezeu o aduc în biserica Ziditorului, primeşte-o, Sfinte Zaharia, şi o aşază unde o va primi Dumnezeu şi să fie spre sălăşluirea Mântuitorului”.(icos)
Caci atunci in templu cu ingerii vorbea, iar acum cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, neincetat prin rugăciune vorbeşte. Atunci de preoţi in Sfânta Sfintelor se păzea, iar acum de heruvimi şi serafimi in veşnicul Sion se proslăveşte. Atunci de fecioare curate se ingrijea, iar acum pe toate fecioarele şi mamele pământului cele credincioase cu milă le ingrădeşte. Atunci cu zidurile marelui templu se acoperea, iar acum toate marginile lumii cu cinstitul ei omofor le acopera. Atunci de arhierei cu grijă se invăţa, iar acum pe noi pe toţi frica Domnului ne invaţă. Atunci de ingeri cu mană cerească se hrănea, iar acum tot pământul de mila Maicii Domnului se indestulează. Atunci templul cel neroditor pe Fecioara o ascundea, iar acum Biserica cea cu mulţi fii pe Maica mântuirii noastre in toată lumea o arată. Atunci câteva fecioare pe Fecioara o lăudau, iar acum toate popoarele lumii cu netăcute cântări pe Stăpâna lumii o cinstesc. Atunci câteva făclii pe Fecioara o impodobeau, iar acum şi soarele şi stelele şi luna pe Maica Domnului cu raze de lumină o impodobesc.
Dar cine va putea povesti petrecerea Fecioarei inlăuntrul templului? Cine va putea spune rugăciunile ei cele ca de foc, vorbirile ei cele de ingeri, hrănirea ei de către Arhanghelul Gavriil, bucuriile ei cele negrăite, supunerea ei cea desăvârşită, smerenia ei cea dumnezeiască? Acolo in Sfânta Sfintelor a deprins ea să postească mult, să se inalte cu mintea numai la Dumnezeu, să uite de casa şi părinţii ei din Nazaret. Acolo a invăţat să trăiască ca un inger, să se roage cu cea mai curată rugăciune rostită cândva de vreo fiinţă omenească, să vorbească mereu cu ingerii din cer. Acolo a văzut ea intâi trup de inger şi faţă de arhanghel. Acolo a vorbit intâi cu Gavriil. Acolo a gustat intâi hrană ingerească şi din izvorul celor mai negrăite bucurii ale Duhului Sfint. Acolo a auzit suspinele Evei şi plânsul lui Adam. Acolo a ascultat durerile tuturor popoarelor celor robite de păcat. Acolo a inţeles Fecioara multe taine şi proorociri. Acolo a inţeles ea că are de împlinit pe pământ o negrăită taină a iconomiei cereşti.
„Roaba Domnului am fost eu”, a spus Sfânta Ana Sfântului Zaharia, „chemându-L pe Dumnezeu cu credinţă în post şi în rugăciune, ca să iau rodul durerii mele şi după naştere să-l aduc Celui ce mi l-a dat. Pentru aceasta mă veselesc astăzi, împlinind făgăduinţa mea, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”.(codac)
Veseliţi-vă astăzi luminat, Sfinţilor Părinţi ai Preacuratei Prunce, pe care o aduceţi jertfă sfântă, căci a fost dată vouă din făgăduinţă, pentru curăţia vieţii voastre pe pământ, cea plină de fapte bune, din care S-a născut Mântuitorul nostru, care şi-a ales-o cort însufleţit (icos)
După doisprezece ani de petrecere in templu, preoţii, indemnaţi de Duhul Sfânt, au logodit-o cu dreptul Iosif, bărbat sfânt şi trecut în zilele sale, pentru a o păzi în casa sa din Nazaret până la vremea hotărâtă să nască lumii pe Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Preacuratei Fecioarei Maria îi era proprie şi o altă mare nevoinţă şi anume răbdarea creştinească a necazurilor. Cât de multe s-au adunat în viaţa Ei şi cât de devreme au început! Încă nu se născuse Domnul, iar inima Preacuratei Fecioare Maria era zdrobită de o mare durere. Când L-a zămislit de la Sfântul Duh pe Mântuitorul nostru, dreptul Iosif a început să se gândească că Fecioara Maria este însărcinată datorită unirii cu unul dintre oameni şi ca să nu-i pricinuiască vreun rău, a vrut tainic s-o îndepărteze din casa lui. Greu îi era Preacuratei Fecioare Maria să-şi demonstreze nevinovăţia şi curăţia Sa îngerească şi dumnezeiască. Fără îndoială, Ea suferea mult din cauza bănuielii logodnicului său. A fost nevoie de un amestec dumnezeiesc deosebit, care să o elibereze pe Preacurata Fecioară de o asemenea povară dureroasă. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a spus:„Iosife, fiu al lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 20-21). Dar, de cum S-a născut Domnul, Preacurata Fecioara Maria a trebuit să suporte o nouă şi grea durere. Irod a trimis la Betleem ucigaşi, ca să-L piardă pe Hristos Cel născut. Fecioara Maria cu Pruncul dumnezeiesc şi dreptul Iosif au fost nevoiţi să fugă în Egipt. Cum mărturiseşte tradiţia bisericească, în timpul acestei fugi, Sfânta Familie a fost atacată de tâlhari, fiind ameninţată cu pieirea. Plină de durere a fost viaţa Preacuratei Fecioare Maria şi în perioada de creştere a lui Hristos, căci Ea era nevoită să se gospodărească singură şi chiar să câştige pâinea cea de toate zilele pentru sine şi pentru Pruncul său dumnezeiesc. Tradiţia bisericească spune că ea ţesea frumos în fir de aur cu lână şi cosea odăjdii bisericeşti. La răstignirea lui Hristos, ostaşii nu I-au rupt cămaşa; atât de minunat era ţesută de preacuratele mâini ale Fecioarei Maria.
Dar cele mai grele necazuri au fost atunci când Domnul a început propovăduirea Cuvântului şi când cărturarii şi fariseii – nu o data -, au încercat, în marea lor răutate, să-L omoare. Această durere a Maicii Domnului a ajuns la limită pe Golgota, la picioarele Crucii Domnului, când s-a împlinit întru totul proorocirea dreptului Simeon: „Şi prin sufletul Tău va trece sabie” (Luca 2,35).
Prin harul dat ţie de la Dumnezeu, Sfântă Pruncă, te-ai făcut uşă de mântuire, munte înţelegător, scară însufleţită, pe care proorocii te-au vestit de demult. Apostolii te-au propovăduit, mucenicii te-au mărturisit, cuvioşii te-au slăvit, îngerii şi pământenii slavoslovesc înaintea lui Dumnezeu pentru tine, cântând: Aliluia! (codac) În biserică te-au adus pe tine, dumnezeiască Fiică, bătrânii tăi părinţi, cei ce te-au născut, ca pe o jertfă curată şi străin lucru, te sălăşluieşti întru cele neumblate, ca mai înainte să găteşti lăcaş lui Dumnezeu-Cuvântul (icos)
Lucru de uimire este că şi după Adormire, moştenind fericirea şi slava neasemuită în Ceruri, Preacurata Maică a Domnului nu se poate elibera de durere. Ea este îndurerată pentru noi, pentru păcatele noastre şi iată de ce Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, a văzut-o în biserica din Vlaherne, din Constantinopol, vărsând lacrimi şi acoperindu-i pe credincioşi cu Omoforul său. Dar mai mult decât orice nevoinţă care i-a dat Preacuratei Fecioare Maria darul de a fi Maică a însuşi Dumnezeului nostru, a fost minunata Ei smerenie. Ea însăşi a mărturisit aceasta prin cuvintele Sale la întâlnirea cu dreapta Elisabeta: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48). În virtutea acestei smerenii, cum arată tradiţia bisericească, Ea i-a rugat pe apostoli să nu o laude şi să vorbească cât mai puţin despre Ea. Tocmai de aceea se vorbeşte atât de puţin despre Maica Domnului în Evanghelii. Această smerenie minunată Preacurata Fecioară Maria o are şi astăzi, cu toate că Ea este mai presus de toţi îngerii.
Inceputul si sfarsitul credintei noastre este aducerea de jertfa lui Dumnezeu. Pregatindu-ne pentru asta, Apostolul ne roaga pentru indurarile lui Dumnezeu. Aratand spre acestea, el ne ridica cugetele si inimile la dragostea cea nemarginita, care nu L-a crutat pe Fiul Unul-Nascut, ci L-a adus ca jertfa dreptei judecati si L-a daruit ca jertfa omului. Fiul lui Dumnezeu, Care S-a adus o data ca jertfa pe Cruce, vesnic adus pe Tronul judecatii spre indreptatirea noastra, este adus de noi pana in ziua de astazi ca jertfa pe altarul lipsit de sange si, ca Paine Cereasca, ne hraneste cu Trupul Sau, ne adapa cu Apa Vie (v. In 4,14), ne curateste si ne sfinteste cu Sangele Sau. Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusa omului: oare omul se va da in laturi sa se jertfeasca lui Dumnezeu? Va indemn, deci, fratilor, pentru milostivirile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu.
Primind de la noi jertfa laudei, Prunca Neprihanita, pe care Biserica o pune impreuna cu noi in Templu, ne da chip de jertfa vie, sfanta si bineplacuta lui Dumnezeu. Ea este jertfa vie: nu numai trupul este adus ca jertfa lui Dumnezeu prin legamantul fecioriei si curatiei, ci insusi duhul este dat in mainile lui Dumnezeu si logodit cu Dumnezeu. Ea este jertfa sfanta: nu numai aflarea in Templul sfinteniei, ci curatia si neprihanirea inimii, ca pregatire a Tronului dumnezeiesc, sfintesc fecioria ei. Ea este jertfa bineplacuta: vapaia iubirii neprefacute se intalneste cu iubirea lui Dumnezeu si o face sa se pogoare asupra blandetii si smereniei sale. Dupa adumbrirea harica, Cel Preainalt a ales pantecele ei ca Tron al Dumnezeirii, trupul si sangele – ca haina a Luminii Neapropiate.
O, cea mai cinstită şi mai sfântă decât toţi sfinţii, dumnezeiască Pruncă, Fecioară şi Maica Dumnezeului celui de sus, în ziua Intrării tale în Sfânta Sfintelor, pe care o prăznuim astăzi cinstindu-te, primeşte acest dar al nostru şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile, necazurile şi primejdiile şi ne învredniceşte Împărăţiei celei cereşti, ca întotdeauna cu mulţumire să cântăm: Aliluia! (codac)
Nu e rasplata omeneasca care sa fie vrednica de Dumnezeu, in afara jertfei. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preinchipuiri, au fost desfiintate dupa implinirea celor preinchipuite, insa miezul lor, care sta in arderea de tot launtrica, in taierea-imprejur a inimii si umilinta duhovniceasca (Rom. 2,29; Ps. 50,18), a ramas neschimbat. Jertfa pe care o aducem lui Dumnezeu este una si nu se imparte in jertfe de multe feluri. Toate puterile trupesti si duhovnicesti, toata fiinta omeneasca se sfinteste chiar atunci cand incepe viata adevarata; incepand sfintirea, place lui Dumnezeu – insa pentru ochii trupesti, care nu sunt obisnuiti sa vada unitatea in multime, facem deosebire intre jertfa vie si cea sfanta, intre cea sfanta si cea bineplacuta lui Dumnezeu.
Îngerii lui Dumnezeu o înconjoară cu credinţa, iar credincioşii o fericesc pururea şi cu bucurie cântă laudele acestea: Bucură-te, Sfântă Pruncă, ce astăzi eşti adusă în Sfânta Sfintelor; Bucură-te, că Sfinţii tăi Părinţi astăzi împlinesc făgăduinţa; Bucură-te, că ai fost binecuvântată de marele arhiereu Zaharia;
Bucură-te, că el te-a aşezat în Sfânta Sfintelor; Bucură-te, că Sfântul Zaharia, apărând cinstea ta, de evrei a fost omorât; Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu; Bucură-te, că în Sfânta Sfintelor se pregăteşte azi sălăşluirea ta; Bucură-te, că tu începi mântuirea noastră; Bucură-te, că de fecioare de vârsta ta ai fost petrecută;Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară! (icos)
Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie. Nu este duh de viata in trupul nostru atata timp cat el este unealta a nedreptatii. Lanturile pacatului, care leaga inima, seamana cu niste boli aducatoare de moarte, lovesc mintea si simturile. Purtand samanta mortii, ele omoara orice gand bun, intuneca intelegerea, lasandu-i doar fata lucrurilor si nelasand-o sa patrunda in adancul propriilor patimi, pentru ca toate ostenelile lui sa fie desarte, iar vastele cunostinte – nestiinta, intrucat intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu (I Cor. 3, 19). Intuneca ochiul launtric si Lumina Cea Adevarata, Care ii lumineaza pe toti (v. In 1, 9) nu le lumineaza; astupa auzul, si cuvantul cel lucrator al lui Dumnezeu ( Evr. 4, 12) nu lucreaza asupra lor. Vatamarea pacatului il aduce pe om intr-o asemenea stare, ca vazand nu vede si auzind nu aude ( Mt 13, 13). Atata timp cat viata lui Hristos nu va incepe in noi, suntem, dupa cuvantul Scripturii, morti prin pacatele noastre (Efes. 2, 1). Samanta vietii, care este lasata inlauntrul vointei, nu moare insa in noi de-a lungul fiintarii noastre pamantesti. Duhul, inrobit de trup, este adormit de placerile simturilor, insa in el nu e nimicita dorinta desavarsitelor bunatati.
Ca un inger al vietii, invatatorul neamurilor ne trezeste din aceasta adormire a mortii: scoala-te, cel ce dormi, binevesteste el, si invie din morti! Duhule care dormi in timp ce moartea vesnica te ajunge, in timp ce trupul si sangele privegheaza ca sa te piarda! Duhule care dormi, invie din nelucrarea cea moarta, deschide-ti ochii ca sa vezi lumina lui Dumnezeu; scutura de pe pleoapele tale, ca pe o dormitare apasatoare, dorintele trupului, ca sa inceapa si sa se desavarseasca dorinta vietii ( Efes. 5,14)!
Simturile si trupul se curatesc, intelegerea si gandurile se lumineaza atunci cand vointa noastra nazuieste de la cele vazute spre cele nevazute, cand de la cele vremelnice se muta la cele vesnicie, de la lume la Dumnezeu. Dorinta inflacarata de viata, starnita de cuvantul lui Dumnezeu, intarita de fagaduintele Lui, se inalta fara contenire cu inaltarea ruginiii, trage dupa ea simturile, incat sa vada si sa auda si sa guste numai roadele vietii ceresti. Cu toate ca intampina piedici din partea lumii, nu este oprita de catre ele; slabeste din pricina slabiciunii firii, dar nu se stinge pana cand Hristos nu va lua chip (v. Gal. 4,19) in ganduri, daruindu-le indreptare spre bine, in minte, umpland-o cu intelegerea Sa, si in fapte, lucrandu-le cu puterea Sa. Aceasta ravna a duhului desavarseste trupul nostru intru jertfa vie, in asa fel incat nu mai traim noi ci traieste in noi Hristos. Nu mai traiesc eu, da marturie cel ce a trait el insusi aceasta jertfa, ci traieste Hristos in mine (Gal. 2, 20). Desavarsit intru jertfa vie, trupul nostru trebuie sa fie totodata jertfa sfanta. Cel Atotsfant nu primeste nici un fel de jertfe in afara celei sfinte si curate. Fiti sfinti, spune El, pentru ca Eu sunt Sfant (Lev. 11, 44).
Intorcandu-ne privirea nepartinitoare catre noi insine intr-o clipa de liniste, vom vedea cat de putine si de saracacioase sunt darurile pe care le aducem Adevaratului Dumnezeu si, dimpotriva, cat de numeroase si de bogate sunt jertfele inchinate dumnezeilor straini, care si dupa judecata noastra sunt vrednici a fi calcati in picioare, nu a primi jertfe. Patimile, de care la ceilalti ne ingretosam, dar pe care le incuviintam la noi insine, cer si primesc de la noi ceas de ceas, clipa de clipa, ca niste dumnezei, daca nu fapte, macar cuvinte; daca nu mintea, macar comorile; daca nu inima, macar simtamintele; daca nu slujba, macar linistea. Ele cer totul de la noi, ca Adevaratului Dumnezeu sa nu-I ramana nimic in noi.
Patimile care pun stapanire pe om alcatuiesc legea lui launtrica, indatoririle si, ca sa zicem asa, duhul omului. De aceea, Prorocul, dorind sa puna capat acestei slujiri la idoli si sa curete intinaciunea de zi cu zi, in vremea curatirii sale a strigat: jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit (Ps. 50, 18). Cand idolii patimilor cad si se sfarama in noi, cand nu ramane piatra peste piatra din acea zidire launtrica pe care o zideste neincetat in noi pofta trupului, o impodobeste pofta ochilor, o proslaveste trufia vietii, cand este nimicita in noi insasi temelia vrajmasiei impotriva lui Dumnezeu (Rom. 8, 7) si inima marturiseste ca tot ce tine de noi e nimicnicie, atunci (nu prin stradania noastra, ci din dragostea Lui cea nemarginita), Facatorul, Care a zidit toate din nimic, din nimicnicia noastra zideste om nou, fara pata sau zbarcitura, innoit intru dreptate si adevar (Efes. 2,10; 5,27).
Cel zidit intru jertfa sfanta lui Dumnezeu nu savarseste curatirea sa intr-o clipa, ci o continua de-a lungul fiintarii sale pamantesti. El se leapada de lume, care il atrage, se impotriveste poftelor trupului, care cere sa se odihneasca de nevointele neincetate, sa se racoreasca de arderea de tot launtrica; omoara gandurile, care, ca niste ganganii dupa ce salasul le-a fost stricat, urca si coboara in inima lui cu repeziciune, se inghesuie si se straduie impreuna sa intunece lumina care se aprinde pe masura curatirii dumnezeiescului chip. Incredintandu-si duhul Dumnezeiescului Duh si voia sa voii Lui, se pogoara pana la o asemenea treapta a smereniei, incat nici privirile straine, nici privirile sale nu le intoarce spre sine insusi si, ca sa nu vada in nimic ceva al sau, Il are neincetat pe Dumnezeu inaintea ochilor.
Dumnezeul-Omul, Care ne-a aratat chipul smereniei prin pogorarea Sa pe pamant, Se pogoara din nou pentru o asemenea inima smerita – Se pogoara la ea cu slava Sa, o sfinteste cu sfintenia Sa si, acoperind lipsurile puterilor lui, ia asupra Sa indatorirea de preot si de jertfa adusa lui Dumnezeu-Tatal. Printr-o singura jertfa adusa, i-a adus la desavarsire vesnica pe cei care se sfintesc (Evr. 10,14), si il desavarseste pe fiecare in impacarea cu Tatal.
Intelepciunea omeneasca va socoti cu neputinta o atat de adanca smerenie si o atat de inalta sfintenie, ori va propune in vederea atingerii lor regulile si mijloacele sale, care mai degraba vor inspaimanta neputintele noastre decat vor usura necazurile inimii. In pofida filosofarilor pamantesti, Cerescul Invatator nu pune asupra noastra o povara anevoie de purtat, nu cere din partea noastra iscusinta si intelepciune, ci numai simplitate a inimii, credinta si blandete copilareasca. De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra intru Imparatia lui Dumnezeu (Mt 18,3). Intru simplitatea inimii, intru blandete si smerenie se aduce lui Dumnezeu jertfa sfanta si, in fine, bineplacuta.
Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru, intrucat este Dragostea Atotdesavarsita (v. I In 4, 8), Ii placem prin dragoste: il voi iubi pe cel care Ma iubeste, spune El (Pilde 8,17). Temeiul tuturor faptelor omenesti, bune sau pacatoase, este dragostea – dar cele pacatoase se intemeiaza pe dragostea omeneasca, vatamata in firea sa, pe cand cele bune se intemeiaza pe dragostea lui Dumnezeu, care se revarsa in inimile noastre prin Duhul Sfant (v. Rom. 5, 5).
Cand este pus inceputul vietii in sfintenie, flacara unei dragoste pe atat de tari pe cat e de sfanta, umpland inima, nu este marginita la hotarele ei trupesti, ci se descopera in gandire, se arata in cuvinte, in privire, in auz si in toate miscarile trupului. Ea se descopera in gandire: cugetarea hranita cu contemplarea Dragostei Vesnice imbogateste intelegerea cu mijloace de a imparti cereasca agonisita cu cei care nu o au. Cugetarea miscata de dragoste n-are nevoie de nascociri, ci se descopera pe masura agonisirii luminii launtrice – se descopera toata, spre binele aproapelui.
Dragostea se arata in cuvinte: tacerea dragostei este curmata doar de proslavirea lui Dumnezeu si de zidirea aproapelui. Atunci cand vorbeste dragostea, gura ei izvoraste vorbe neprefacute, revarsa balsam peste ranile sufletesti si trupesti, rosteste pace si adevar. Vorbirea ei, dupa cuvantul Scripturii, e preafrumoasa. Dragostea se arata in priviri, atunci cand acestea nu se opresc asupra fapturilor vazute decat ca sa se inalte la lucrurile nevazute. Ele se intorc asupra saracilor ca sa ii ajute, asupra suferinzilor ca sa-i usureze, asupra celor evlaviosi ca sa le urmeze, asupra celor de-o seama cu bunavointa, asupra celor mai jos cu blandete, asupra tuturor cu inima curata. Mi-ai robit inima cu o singura privire a ta, graieste Cerescul Mire al sufletului (Cant. 4, 9).Dragostea se arata in auz, atunci cand acesta nu ia aminte la jignirile care ranesc inima, insa aude din departare chiar si un singur suspin al celui ce sufera fara vina, cand se astupa in fata zarvei lumesti, care insufla minciuna, dar se descopera pentru auzirea dreptatii, si insusi sufletul iese in cuvantul lui Dumnezeu.
Dragostea se arata in toate miscarile trupesti, atunci cand, slujind lui Dumnezeu, face in trupul sau roade duhovnicesti, cand mainile inaltate spre Dumnezeu le intinde spre binefacere si impartasire, cand se straduie sa indrepte spre casa tanguirii si plangerii pasii ce urca spre casa de rugaciune, cand purtand totdeauna omorarea Domnului rastignit pe Cruce, impreuna-patimeste si impreuna se rastigneste cu El. Astfel, ea savarseste orice fapta buna ca pe o jertfa adusa lui Dumnezeu si totodata ca pe o slujire adusa aproapelui. Toata esti frumoasa, draga mea, si fara nici o pata (Cant. 4, 7). Focul ceresc se pogoara asupra jertfelor Vechiului Testament ca semn ca Dumnezeu le-a primit. Lumina luminilor se pogoara asupra jertfei vie si sfinte a dragostei. Zis-a Fiul lui Dumnezeu: daca cineva Ma va iubi si va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi; de la tronul slavei si al maririi vom veni sub saracul si sarmanul lui acoperamant si salas la el vom face (v. In 14, 23).
Asemenea indurari dumnezeiesti se revarsa asupra noastra atunci cand se trezeste duhul nostru cel adormit de trup, cand ne slobozim de haina cea veche si pacatoasa si jertfim Dragostei Nemarginite dragostea noastra. Mintea noastra, nu se impotriveste cuvintelor lui Dumnezeu, recunoscandu-le adevarul – dar nu li se impotriveste, oare, inima noastra, prin raceala si nerodirea sa?
Dumnezeu este Dragoste, Maica Domnului iubitoarea omenirii este Dragoste!
O, Dragoste Vesnica, Ce ai biruit vesnica vrajmasie a lumii! Doar Ţie Ţi-a fost dat sa birui impotrivirea inimilor noastre: cu puterea indurarilor Tale va invia in noi viata care moare, se vor sfinti necuratia si nerodirea launtrica proprii neputintelor noastre, se vor desavarsi inaintea Ta spre atotrodire jertfelnica. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)