Întoarcerea din Egip era în planul lui Dumnezeu, de acceia îngerul le-a spus parinților lui să revină
Întoarcerea din Egipt și stabilirea în Nazaret. În cele din urmă, Iosif şi Maria au părăsit Alexandria sfătuindu-se cu prietenii şi cu rudele lor, dar pentru că îngerul Domnlui și vocea profeților trebuiau ascultate pentru a şti dacă trebuiau să se ducă la Bethleem sau să se reîntoarcă la Nazaret. Maria poate că nu abandonase niciodată complet ideea că Iisus trebuia să crească în Betleem, oraşul lui David. Și Iosif credea cu adevărat că fiul lor era sortit să devină regele eliberator al Israelului, mai mult, el ştia că faptul de a fi socotit printre urmaşii lui David se datora unuia dintre strămoşii săi din linia descendenţilor lui David. Maria credea în mod natural că oraşul lui David era locul cel mai potrivit pentru a-l creşte pe noul candidat la tronul lui David, dar Iosif și Maria preferau să nu-şi încerce norocul cu familia lui Irod. Ei avea mari temeri pentru securitatea copilului în Betleem sau în orice alt oraş din Iudeea; ei se gândeau că Arhelaus ar fi mai înclinat să urmeze politica de ameninţare a tatălui său Irod, decât o făcea Irod Antipa în Galileea, considerând că acesta era un loc mai bun pentru creşterea şi instruirea copilului, dar le-a trebuit timp pentru a înlătura obiecţiile privind instalarea în Betleemul lui David. Iosif, în special, capul familiei, o convinsese pe Maria şi pe toţi prietenii lor că era preferabil pentru ei să se întoarcă în Nazaret. În consecinţă ei au plecat în Nazaret, posibul pe drumul Lyddei şi al Scythopolisului. Ei au plecat foarte devreme, Maria şi copilul erau călare pe un animal de povară nou dobândit, în timp ce Iosif şi poate rude lor îi însoţeau mergând pe picioare, rudele lui Iosif nu le îngăduiseră, acum după sederea în Egipr, să facă singuri călătoria către Nazaret. Ei se temeau și nici drumurile nu erau întru totul sigure pentru doi călători izolaţi cu un copil de vârstă fragedă.
Grupul şi-a atins fără piedici destinaţia, în liniște, feridu-se să-și anunțe intoarcerea, așa că Iosif şi Maria au sosit fără înştiinţare prealabilă în casa lor din Nazaret, încât nici familia lui Iosif nici cea a Mariei nu ştiau că ei părăsiseră Egiptul. Maria, pentru prima dată de la naşterea lui Iisus, s-a instalat cu adevărat pentru a se bucura de viaţă în propria ei locuinţă cu mica sa familie. Într-un scurt timp Iosif a găsit de lucru ca tâmplar şi ei au fost cât se poate de fericiţi. Iisus era înca mic în momentul întoarcerii lor la Nazaret. El suportase foarte bine toate aceste călătorii şi se bucura de o excelentă sănătate. El încerca o bucurie copilărească şi exuberantă la el acasă, unde putea să se zbenguie liber, alături de copii de seama sa, fiindcă tovărăşia camarazilor săi de joacă din Egipt îi lipsea încă foarte mult. Pe drumul către Nazaret, Iosif și Maria coveniseră că ar fi inoportun să răspândească, printre rudele şi printre amicii lor galileeni, vestea că Iisus era un copil al făgăduinţei divine, ca era Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost de acord să nu facă nici o aluzie nimănui asupra acestui subiect şi amândoi s-au ţinut de cuvânt cu străşnicie.
Ce aflăm din Evanghelii despre copilăria Domnului Iisus? Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El Dumnezeu S-a folosit de multiplele experienţe ale copilăriei pentru a modela caracterul Său plăcut şi nepătat. Deprinderea meseriei de tâmplar, atenţia pe care i-o arătau părinţii devotaţi, studiul regulat al Scripturii şi interacţiunea cu locuitorii Nazaretului au constituit baza educaţiei Sale timpurii. Chiar dacă a fost un copil remarcabil, Iisus a fost totuşi ceea ce a fost fiecare dintre noi – un copil. Copilul Isus nu a învăţat la şcolile mari ale sinagogilor și nici în marile centre religioase ale lumii antice. Mama i-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. El învăţa acum, stând pe genunchii mamei Sale chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel. Problema naşterii lui Iisus şi a naturii umane a copilăriei sale nu au apărut de la sine pentru creştinii primelor secole. Este o temă tratată diferit de evanghelii: cele canonice, dintre care numai cele după Luca şi Matei o abordează, manifestă o reţinere şi zgârcenie în relatări, în timp ce textele apocrife se dovedesc mult mai deschise asupra subiectului. Sfânta Familie. Iisus a crescut într-o familie de artizani lucrători în lemn (teslari, tâmplari, cioplitori). Noul Testament citează ca fraţi ai lui pe Iacov, supranumit „Cel Drept”, conducătorul de mai târziu al Bisericii din Ierusalim, dar şi pe Iosif, Simon, Iuda. „Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama lui Maria şi fraţii (verii) lui Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?” (Matei 13, 55). „Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici la noi?” (Marcu 6, 2-3). Evanghelia după Ioan le menţionează prezenţa şi subliniază neîncrederea acestora: „Pentru că nici fraţii lui nu credeau în El.” (Ioan 7, 5).
Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos numind-o Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară. Aceasta înseamnă că zămislirea (conceperea) Domnului Iisus în pântecele Maicii Sale s-a făcut în mod supranatural, minunat, fără contribuţia vreunui bărbat printr-o împreunare între acesta şi Maria, ci prin lucrarea Duhului Sfânt, Care S-a pogorât peste ea. Aceasta înseamnă că prin Naşterea Sa, Mântuitorul nu a stricat fecioria Maicii Sale. Dacă Întruparea Sa a fost deodată supranaturală, de la Duhul Sfânt, dar şi naturală, din Fecioara Maria, atunci şi Naşterea Sa trebuie să fi fost la fel. Prin urmare, Domnul Iisus S-a născut ca toţi oamenii, pe cale naturală, dar fără să modifice starea de virginitate în care se afla Maica Sa. Aceasta înseamnă că, după Naştere şi până la moartea ei, Maica Domnului nu a mai născut alţi fii sau fiice prin împreunarea cu Iosif. De fapt, ea s-a abţinut de la relaţiile trupeşti fără chiar să se şi gândească la o împreunare fizică cu soţul ei, deoarece scopul vieţii sale era ascultarea de Domnul, căruia I se dedicase prin trăirea întru-feciorie.
Evanghelia apocrifa, după Iacob, este mentionata pentru prima data de Origen la începutul secolului al III-lea, adoptand aceasi părere cu cele scrise că „frații Domnului” erau fiii lui Iosif dintr-o casatorie anterioară. Acesta este de asemenea și singurul text care proclamă în mod explicit că Iosif era văduv, cu copii, în momentul în care Maria îi este încredințată. Acest fapt este menționat și într-unul din textele lui Origene - The Brethren of Jesus- , ce aduce dovezi pentru a demonstra că “rudele Domnului erau copiii lui Iosif cu o soție anterioară”. Evanghelia după Iacob cel Drept este cea mai veche sursă care susține ideea verginitatii fecioriei Mariei nu numai înainte de nașterea lui Iisus, ci chiar și după aceea.Evanghelia după Iacob, cunoscută şi sub numele de Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia Copilăriei lui Iisus, este o evanghelie apocrifă, scrisă probabil în jurul anului 145 e.n, ce dezvoltă descrierea copilăriei lui Iisus relatată în evangheliile lui Matei şi Luca şi prezintă o relatare a naşterii şi copilăriei Mariei însăşi. Este cea mai veche sursă care susţine fecioria Mariei nu numai înainte de naşterea lui Iisus ci chiar şi după aceea
Într-adevăr, în Noul Testament există zece locuri în care sunt pomeniţi aşa-zişii “fraţi” ai Domnului: Matei 12,46 ; 13,55-56 ; Marcu 3,31-32 ; 6,3 ; Luca 8,19 ; Ioan 2,12 ; 7,3-5 ; Faptele Apostolilor 1,14 ; 1 Corinteni 9,5 şi Galateni 1,19. Dar trebuie să observăm că niciunde nu ni se arată direct relaţia dintre Maica Domnului şi “fraţii” Lui, ci doar relaţia între ea şi Domnul Iisus, aceea de mamă-fiu, şi relaţia dintre Domnul Iisus şi Iacov, Iosi, Simon şi Iuda, care sunt numiţi “fraţii” Săi. Aceasta nu implică neapărat concluzia că ei erau fiii şi fiicele Maicii Domnului, născuţi de ea după Domnul Iisus din căsătoria cu Iosif. Din contra, dovezile scripturistice indică cu maximă certitudine că persoanele prezentate în Noul Testament drept “fraţi” şi “surori” ai Domnului erau nişte rude foarte apropiate ale Mântuitorului, probabil veri primari, dar nicidecum fraţi după trup din aceeaşi mama, aducem ca argument adevărul potrivit căruia în antichitate, la evrei, cuvintele “frate” şi “soră” erau folosite pentru a desemna nu numai pe fraţii propriu-zişi, ci şi pe alte rude foarte apropiate.
Faţă de textele biblice, asupra problemei s-au formulat şi evocat numeroase ipoteze. Ar fi putut fi vorba de fraţi mai mici ai lui Iisus, născuţi din Maria şi Iosif după naşterea acestuia; după cum şi de copii ai lui Iosif, proveniţi din prima căsătorie a acestuia şi care, devenind văduv, s-a căsătorit cu Maria. În secolul I, familia nucleară, în sens modern (tată, mamă şi copii) nu exista. Un individ nu era definit decât în funcţie de clanul său de apartenenţă. Aşadar, dacă a avut şi, dacă da, care sunt fraţii şi surorile lui, rămâne o problemă delicată, spinoasă, chiar din cauza virginităţii absolute a Mariei, propovăduită de Biserică. Cuvântul „fraţi” (adelphos), care este folosită în evanghelia după Matei (12, 46-50) şi în cea după Luca (8, 19-21), formează obiectul unei dispute în rândul specialiştilor. Unii, în special catolicii, care cred în virginitatea perpetuă a Mariei, arată că termenul a fost utilizat în textele biblice, cât şi în alte scrieri antice, cu sensul de nepot, văr sau rudă apropiată. Folosirea lui adelphos nu ar putea, deci, ea singură, să probeze că Iisus a avut fraţi născuţi din părinţii săi Iosif şi Maria. Alţii le răspund că, dimpotrivă, există un termen semnificând văr (anepsios), pe care Evangheliile l-ar fi utilizat dacă ar fi dorit să menţioneze condiţia de văr, în locul celei de legătură fraternală. Abordările devin, astfel, diferite. Ortodocşii consideră că ar fi existat copii dintr-o primă căsătorie a lui Iosif care, devenit văduv, s-a căsătorit cu Maria. Protestanţii apreciază că, după naşterea miraculoasă a lui Iisus, Iosif şi Maria au avut împreună copii. În 2002, polemica cu rezultat spectaculos a renăscut atunci când serioasa Biblical Archaeology Review a făcut o dezvăluire şocantă: descoperirea unui osuar cu o inscripţie în aramaică: Iacov, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus. Acest mic sarcofag în calcar, din secolul I, ar fi conţinut oasele fratelui lui Iisus? Iacov este menţionat de mai multe ori ca „fratele Domnului”, viitorul şef al cultului iudeo-creştin, ajuns, după Petru, conducătorul Bisericii din Ierusalim. Dar nimic nu probează că acest Iacov, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus, era fratele Domnului de care ne vorbeşte Biblia, acest prenume fiind foarte răspândit în epocă.
„A intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească”. Fără îndoială, ca orice bun evreu, Iisus a frecventat sinagoga, unde a deprins să citească din rulourile Torah-ului şi cărţile Profeţilor (Luca 4, 17-20). Aici, în timpul slujbelor religioase, îi venea şi lui rândul să binecuvânteze, să citească sau să comenteze textele sfinte, şi chema alături de el pe alţi credincioşi să participe la ritualuri. Astfel a citit Iisus, într-o zi de Sabat, în sinagoga din Nazaret, un pasaj din Isaia în care era scris, profetic: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi.” şi, prin comentariile aduse, i-a surprins pe coreligionarii săi: „Şi toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este oare Acesta fiul lui Iosif?” (Luca 4, 22).
Aşadar, un prunc precoce. Dupa unii un copil care face minuni. Spre deosebire de Evangheliile canonice, care rămân destul de discrete asupra copilăriei lui Iisus, cele apocrife ne oferă o serie de anecdote şi legende în acest sens. Astfel, unele texte de acest gen relevă calităţile divine ale copilului Iisus, arătând că ele se află în mod explicit recunoscute de diferitele creaturi, inclusiv de reprezentanţii regnului vegetal sau animal. Printre altele, evanghelia apocrifă intitulată „după Pseudo-Matei” (cap. 18) povesteşte că, în timpul fugii sfintei familii în Egipt, dragonii au început să adore copilul, care stătea în picioare în faţa lor chiar dacă nu avea încă doi ani. Tot aşa, într-un alt episod, Iisus porunceşte unui palmier să se încline pentru a permite Mariei să se întremeze mâncând fructele sale. Arborele rămâne în această poziţie până când primeşte ordin să se îndrepte. Ca un privilegiu, din voinţa lui Iisus, una dintre ramurile acestui palmier este dusă de un înger în Paradis, unde va rămâne la dispoziţia sfinţilor. În unele scrieri apocrife, de la cea mai fragedă vârstă, Iisus ne apare pe deplin conştient de statutul său de Fiu al lui Dumnezeu, precum şi de misiunea sa de mântuire. Aşa, de exemplu, Viaţa lui Iisus în arabă menţionează o cuvântare solemnă pronunţată de acesta când avea numai un an, în care se adresează mamei sale, Fecioara Maria, în următorii termeni: „O, Marie, eu sunt Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pe care tu L-ai născut, aşa cum ţi-a vestit arhanghelul Gabriel. Tatăl Meu M-a trimis pentru a salva lumea.” Totodată, îi sunt atribuite mai multe feluri de miracole. Astfel, imediat după naşterea sa, potrivit Protoevangheliei lui Iacov, Iisus ar fi vindecat mâna unei moaşe, Salomeea, pedepsită pentru că ar fi comis imprudenţa de a fi voit să verifice ea însăşi virginitatea Mariei.
În Viaţa lui Iisus în arabă, copilul este prezentat ca aducând un ajutor preţios lui Iosif în exercitarea meserie sale de tâmplar, graţie unor daruri speciale: „Iisus îl însoţea şi, de fiecare dată când Iosif avea nevoie de el în munca sa, pentru a lungi, scurta, lăţi sau îngusta o scândură, fie că era îndoită sau despicată. Iisus întindea mâna lui către aceasta şi rezultatul dorit se realiza fără ca Iosif să aibă nevoie să facă ceva cu propriile mâini.” De asemenea, copilul Iisus face numeroase vindecări miraculoase, unele cu caracter mai original. Aşa, de exemplu, în timpul călătoriei în Egipt, el ia în considerare oboseala fizică a lui Iosif şi a Mariei, reducând timpul lor de mers. El afirmă: „Am schimbat paşii voştrii, în aşa fel încât, drumul pe care ar fi trebuit să-l faceţi în 30 de zile, îl veţi face în una singură.” Se poate menţiona şi tradiţia care circulă sub diferite forme şi, potrivit căreia, copilul Iisus ar fi dat viaţă unor păsări din argilă.
Şcolarul Iisus. Tot textele apocrife ne relatează o serie de episoade referitoare la „şcolarul Iisus”. ai ţării sale de origine. Numeroase din respectivele legende insistă asupra faptului că nu ar fi fost un Scenele prezentate ne arată că acesta frecventa o şcoală pentru a primi o educaţie, la fel ca şi ceilalţi copii elev precum ceilalţi: ştia mai mult decât învăţătorul său şi, la nevoie, nu se oprea de a se face remarcat prin întrebări şi reflecţii: „Iisus recita toate literele, de la alfa la omega, foate corect”. Apoi adăuga: „cei care nu îl cunosc pe alfa, cum să îl înveţe ei pe beta?”.
Nazarineanul. Iisus a crescut la Nazaret, un mic sat din Galileea, al cărui nume nu este menţionat în Vechiul Testament. Zonă de trecere şi în contact cu multe influenţe exterioare, provincia era destul de departe de Ierusalim. Pentru a ajunge în capitală, trebuia traversată Samaria, ai cărei locuitori, reputaţi ca eretici, erau duşmanii evreilor. Nazaret era un popas pe drumul caravanelor şi o răscruce de drumuri. Oraşul era foarte populat de bastinași iudei și vizitat de straini, în acelaşi timp era bine cunoscut în calitate de centru în care se interpreta în mod liberal legea iudaică tradiţională. În Galileea, iudeii s-au amestecat cu străinii în mod mai liber decât se obişnuia în Iudeea, fapt criticat de conaționali. Aceste condiţii dăduseră naştere unei maxime curente în Ierusalim: „E oare cu putinţă să iasă ceva bun din Nazaret?”
Climatul din Nazaret nu era aspru. Ianuarie era luna cea mai rece, cu o temperatură medie de circa 10°C. În iulie şi în august, lunile cele mai calde, temperatura varia între 24 şi 32°C. De la munţi până la apa Iordanului şi până la valea de la Marea Moartă, climatul Palestinei era unul variat, de la rece la torid. Într-un fel, iudeii erau deci pregătiţi să trăiască în aproape oricare dintre climatele variate ale lumii. Chiar şi în timpul lunilor de vară cele mai calde, o briză răcoroasă a mării sufla de obicei dinspre vest de la ora zece dimineaţa la zece seara. Însă, din timp în timp, teribile vânturi fierbinţi care veneau din deşertul oriental suflau peste toată țara. Aceste rafale arzătoare surveneau în general în februarie şi martie, către sfârşitul sezonului ploilor. În această epocă, ploaia cădea din noiembrie până în aprilie în averse împrospătătoare, dar nu ploua încontinuu. În Israel nu erau decât două anotimpuri, vara şi iarna, sezonul secetos şi sezonul ploios. În ianuarie, florile începeau să înflorească şi, la sfârşitul lui aprilie, toată ţara era o vastă grădină de flori.
Clasa dominantă o formau fariseii, cu o doctrină relativ deschisă, chiar dacă în viaţa cotidiană se arătau deosebit de preocupaţi de respectarea purităţii şi a Legii. Din punct de vedere politic, Galileea era stabilă, sub sceptrul lui Irod Antipa, unul dintre fii lui Irod cel Mare, vasal romanilor. El va domni între 4 şi 39 d. Hr. şi va iniţia mari lucrări publice, în special construirea oraşelor Tiberiada şi Sepforis, în apropiere de Nazaret. Nu este exclus ca unii dintre membrii familiei lui Iisus şi chiar el să fi lucrat, ca cioplitori în piatră sau în lemn, la ridicarea acestuia din urmă.După copilărie, a urmat tinereţea aproape necunoscută, aflată cvasidefinitiv sub semnul misterului absolut.
Se ştie că s-au scris o mulţime de cărţi despre viaţa lui Iisus, pe care doar un naiv le poate considera drept literă de Evanghelie, mai ales când descriu copilăria lui Iisus. Cel puţin la această parte, toate au o reală tentă de roman, fiindcă nimeni nu poate să ştie cum s-a derulat în realitate, decât prin analogie, viaţa unui copil, fie ea şi a lui Iisus, acum mai bine de două mii de ani. Unii, dând curs imaginaţiei, au fabulat cum că în acea etapă Domnul ar fi peregrinat prin unele ţări ca India ori Egipt pentru a deprinde diverse metode de fachirism ori magie cu care apoi să-şi uimească semenii. Insă, copilăria lui Iisus a fost una normală ca a oricărui alt copil iudeu al epocii, şi nimic mai mult. Nu se spune nimic despre acea perioadă, fiindcă la evrei, şi nu numai, omul este important abia după ce începe să întreprindă ceva pentru semenii săi ori pentru ţară. Se mai ştie, că în antichitatea iudaică, băieţii ajungeau la majoratul religios la 13 ani iar fetele la 12, adică la vârsta când puteau face deosebirea între bine şi rău, când aveau clar discernământul propriilor fapte. Ori Iisus n-a bulversat ordinea naturală a lucrurilor, ci a împlinit întocmai legea strămoşească şi din acest punct de vedere. De aceea, Evanghelia ne şi spune că după 12 ani s-a comportat exact ca un adolescent iudeu al vremii, mergând la sanctuar doar atunci când legea îi permitea. Cei nedumeriţi cu privire la copilăria lui Iisus ar trebui să ştie că nici despre copilăria altor personalităţi religioase israelite precum profeţii Isaia, Ieremia, Mihea, Iona, etc., ori politice ca: Saul, David, Solomon, Omri şi alţii, nu putem şti nimic decât cele consemnate în scris, doar din clipa accederii la tron şi, implicit, a implicării lor în viaţa politică sau spirituală a naţiunii.
La evrei deci, omul devenea important doar din momentul în care începea să întreprindă ceva în favoarea semenilor lui. Nazaretul a fost pentru Iisus o perioadă de dezvoltare fizică normală şi de activitate mentală puţin obişnuită. În acest timp, el legase o mare prietenie cu tinerii vecini, cam de vârsta lui. Iisus şi tinerii prieteni erau întotdeauna bucuroşi să se joace împreună şi unii îi vor deveni cu timpul buni prieteni şi tovarăşi loiali. Iosif a construit un mic atelier, se spune, aproape de izvorul satului, pe drumul caravanelor. După aceea, el a făcut foarte puţină muncă de tâmplărie cu ziua. El avea ca asociaţi pe fraţii săi şi alţi câţiva muncitori, pe care îi trimitea să lucreze afară, în vreme ce el însuşi rămânea la atelier ca să fabrice pluguri, juguri şi alte obiecte din lemn. El lucra de asemenea în piele, cu funii şi cu pânze de vele. Iisus creştea, el crestea și îşi petrecea timpul ajutând-o pe mama sa în măruntele munci de gospodărie şi totodată observând munca de la atelier a tatălui său, ascultând conversaţiile şi ştirile schimbate de călăuzele de caravane şi de călătorii veniţi din cele patru colţuri ale lumii.
Partea cea mai preţioasă a primei educaţii a lui Iisus a provenit de la părinţii săi, ca răspuns la întrebările sale chibzuite şi profunde. Iosif nu a uitat niciodată să îşi facă datoria, dându-şi osteneala şi timpul pentru a răspunde numeroaselor întrebări ale băiatului. Iisus copilul a fost un semn de întrebare continuu, de ce? cum? Întrebarile și căutările copiilor plini de istețime. Iosif şi Maria nu puteau răspunde întotdeauna întrebărilor sale, dar nu evitau niciodată să le discute temeinic şi, în orice măsură posibilă, ei îl asistau în eforturile sale de a găsi o soluţie satisfăcătoare la problemele pe care i le sugerase mintea sa ageră.
De la întoarcerea lor în Nazaret, ei avuseseră o viaţă familială foarte intensă, iar Iosif fusese extrem de ocupat cu atelierul său şi cu reluarea treburilor sale. Copilul Iisus participa din toată inima la toate aceste experienţe naturale şi normale ale căminului. În vremea aceea, în lumea aceea, se găseau puţine cămine capabile să dea unui copil o educaţie intelectuală, morală şi religioasă mai bună decât cea a căminelor iudee din Galileea, iar educația data de Iosif și Maria corespundea perfect planului lui Dumnezeu.
Aceşti iudei aveau un program sistematic pentru educarea şi instruirea copiilor lor. Ei împărţeau viaţa copiilor în şapte stadii: Nou-născutul până în a opta sa zi. Copilul alăptat. Copilul înţărcat. Perioada în care depinde de mama. Începutul independenţei copilului şi, în ceea ce priveşte fiii, asumarea responsabilităţii tatălui pentru a se ocupa de educaţia lor. Băieţii şi fetele adolescenţi. Tinerii şi tinerele.
La iudeii din Galileea, obiceiul cerea ca mamele să poarte răspunderea educaţiei copiilor până la cea de-a cincia lor aniversare, iar în cazul în care copilul era băiat, mama trecea această responsabilitate tatălui, potrivit obiceiului, Maria l-a încredinţat oficial lui Iosif pentru continuarea educaţiei sale, dar cu siguranță a urmarit atent cresterea lui Iisus, având în vedere cunoștințele ei primite în anii petrecuți la templu și în Sfanta Sfintelor. Deşi Iosif urma acum să-şi asume direct responsabilitatea educaţiei intelectuale şi religioase a lui Iisus, mama sa se mai interesa atent de educaţia lui familială. Ea fusese pregatită la Templu, așa că inima sa și tinerețea ei pline de bine, frumos și iubire se întiparesc în sufletul copilului ei.
Natura era darul lui Dumnezeu. Maria l-a învăţat să cunoască şi să îngrijească viţa de vie, plantele şi florile care se întindeau pe zidurile care înconjurau complet grădina de la domiciliul lor. Tot ea a fost cea care a înţesat terasa casei cu cutii de nisip puţin adânci, în care Iisus a desenat hărţi şi a exersat de foarte devreme scrierea în aramaică, în greacă, şi mai târziu în ebraică, căci el a învăţat cu timpul să citească, să scrie şi să vorbească fluent în cele trei limbi. Iisus s-a vădit a fi din punct de vedere fizic un copil aproape perfect, şi continua să se dezvolte mental şi emoţional într-un mod mai mult decât normal. Cu toate că Iosif şi Maria au vorbit adesea despre viitorul fiului, dacă aţi fi fost acolo și voi nu aţi fi observat decât dezvoltarea, în epoca şi în mediul său, a unui copil normal, sănătos, fără griji, dar extrem de dornic de a învăţa, cu o putere de asimilare enormă. Cu ajutorul mamei sale, Iisus vorbea deja curent dialectul galileean al limbii aramaice, iar acum tatăl său a început să-l înveţe greaca. Maria o vorbea mai puţin, dar Iosif vorbea curent greaca şi aramaica. Se spune că în tot Nazaretul, existau numai două exemplare complete ale Scripturilor în greacă, iar posesia unuia dintre ele de către familia tâmplarului transforma casa lui Iosif într-un loc foarte căutat; acest lucru i-ar fi permis lui Iisus, în cursul creşterii sale, să întâlnească o procesiune aproape neîntreruptă de persoane care făceau studii sau căutau sincer adevărul. La puţină vreme după aceea, Iisus putea să citească curent. Timp de câţiva ani care au urmat, Iosif tâmplar și constructor se crede că a realizat lucrări și în Cana, în Betleemul din Galileea, în Magdala, în Nain, în Sepphoris, în Capernaum, în Endor și în alte localități, nu numai în Nazaret şi în împrejurimi. Iisus ar făcut adesea frecvente deplasări cu tatăl său în oraşele şi satele vecine. Iisus era un observator pătrunzător, şi a dobândit multe cunoştinţe practice pe parcursul acestor călătorii în afara casei sale; el înmagazina cu asiduitate cunoştinţe referitoare la om şi la modul lui de viaţă pe pământeană.
Maria era o mamă iubitoare, dar destul de strictă în privinţa disciplinei, veghind discret și atent, dar cu cel mai mare control asupra dezvoltarii copilui Iisus; totuşi, sub multe raporturi, și Iosif exercita asupra lui Iisus o eudcație aleasă, căci el avea obiceiul să se aşeze pe lângă băiat şi să-i explice complet raţiunile reale şi subiacente ale necesităţii de a disciplina dorinţele personale din respect pentru bunăstarea şi liniştea întregii familii. Când situaţia îi permitea el îi explicată lui Iisus, iar acesta coopera întotdeauna cu inteligenţă şi de bunăvoie cu dorinţele părinţilor şi cu regulile familiale.
Una dintre excursiile lor favorite consta în a se urca pe înaltul deal din vecinătatea casei lor, de unde aveau o vedere panoramică peste toată Galileea. La nord-vest, în zilele limpezi, se vedea lunga creastă a muntelui Carmel coborând către mare. Iisus l-a auzit de multe ori pe tatăl său povestind istoria lui Ilie, unul dintre primii din descendenţa profeţilor evrei, care l-a acuzat pe Acab şi i-a demascat pe preoţii din Baal. La nord, muntele Hermon îşi înălţa piscul înzăpezit într-o splendoare maiestuoasă şi monopoliza linia de orizont; pe aproape o mie de metri, versanţii săi superiori străluceau de albul zăpezilor. În depărtare, în orient, se desluşea valea Iordanului şi, mult mai departe, colinele pietroase ale Moabului. De asemenea în sud şi în est, când soarele ilumina zidurile de marmură, se zăreau oraşele greco-romane din Decapole cu amfiteatrele şi cu templele lor pretenţioase. Iar atunci când ei întârziau la asfinţitul soarelui, puteau să distingă, în vest, corăbiile cu pânze în depărtare pe Mediterană. Iisus putea să observe convoaiele de caravane care îşi urmăreau drumul în cele patru direcţii, intrând şi ieşind din Nazaret; în sud, el putea să vadă întinsa şi fertila ţară a câmpiei Esdraelonului care se întindea către muntele Gilboa şi către Samaria.Când nu escaladau înălţimile pentru a privi peisajul îndepărtat, ei se plimbau la ţară şi studiau natura sub diversele ei aspecte potrivit sezoanelor. Cea mai produndă și timpurie educaţie a lui Iisus, în afară de aceea a căminului familial, a constat în a lua un contact respectuos şi plin de înţelegere cu natura.
Cu siguranță ca trebuie să na gândim că Iisus întovărăşit de tatăl său a urcat, pentru prima dată, pe creasta muntelui Thabor. Era o zi limpede, şi vederea era superbă. De asemenea au mers și la pescarii de pe malul Marii Galileii unde, mergând mai des în vremea copilariei, a devenit și un pescar priceput. Iisus a ajutat și la recoltarea cerealelor, el reuşise să descopere ceva despre practic toate meseriile pe care le practicau bărbaţii şi femeile din jurul Nazaretului, cu excepţia lucrului metalelor; dar când a mai crescut se spune că el a petrecut mai multe luni în atelierul unui fierar. Când o lăsau mai moale cu munca şi când ritmul trecerii caravanelor se domolea, Iisus făcea cu tatăl său multe călătorii de plăcere sau de afaceri în oraşele vecine - Cana, Endor şi Nain. Chiar şi atunci când era doar un flăcău, el vizitase frecvent Seforisul, situat la numai cinci kilometri nord-vest de Nazaret; acest oraş a fost capitala Galileii şi una dintre reşedinţele lui Irod Antipa.
Iisus îşi continua dezvoltarea fizică, intelectuală, socială şi spirituală. Deplasările sale în afara casei au contribuit mult în a-i da o înţelegere mai bună şi mai generoasă a propriei sale familii; în vremea aceea părinţii lui înşişi au început să înveţe de la el, ocupându-se de educaţia lui totodată. Chiar şi în tinereţe, Iisus era un cugetător original şi un pedagog priceput. El era într-un constant conflict cu 'modalitățile și subterfugiile de aplicare a legii ', dar căuta întotdeauna să se adapteze la practicile familiei sale. Se înţelegea destul de bine cu copiii de o seamă cu el, însă era adesea descurajat de încetineala lor într-un orizont de gândire limitat. Iosif a început de devreme să-l înveţe pe Iisus diverse mijloace de a-şi câştiga traiul, explicându-i avantajele agriculturii. Galileea era un ţinut mai frumos şi mai prosper decât Iudeea. Aceasta era o provincie de sate agricole şi de oraşe industriale prospere, conţinând mai mult de două sute de oraşe de câte peste cinci mii de locuitori fiecare şi treizeci localități de câte peste cincisprezece mii. În timpul primelor sale călătorii cu tatăl său pentru a observa activitatea de pescuit de pe lacul Galileii, Iisus aproape că se hotărâse să devină pescar; dar asocierea sa intimă cu meseria tatălui său l-a influenţat, determinându-l mai târziu să devină tâmplar, în vreme ce, încă şi mai târziu, o combinaţie de influenţe l-au făcut să iubească și să aleagă definitiv drumul Său și menirea Sa de învăţător religios
Nazaret era unul dintre cele douăzeci şi patru de centre de preoţie ale naţiunii ebraice. Clerul Galileii era mai liberal decât scribii şi rabinii Iudeii în interpretarea legilor tradiţionale. Şi, în Nazaret, ei erau de asemenea mai liberali în ceea ce privea respectarea sabatului; de aceea, Iosif avea obiceiul de a-l lua pe Iisus la plimbare în după-amiezile de sabat. Curânâd Iisus avea acum vârsta la care copiii iudei trebuie să îşi înceapă oficial educaţia lor în şcolile sinagogii. În consecinţă, el a început viaţa sa frământată de şcolar din Nazaret. În Nazaret, elevii se aşezau în semicerc pe podea, în timp ce profesorul lor, chazanul, un prepus al sinagogii, era aşezat în faţa lor. Începând cu Cartea Leviticului, ei treceau la studiul altor cărţi ale Legii, urmate de cea a Profeţilor şi a Psalmilor. Sinagoga Nazaretului poseda un exemplar complet al Scripturilor în ebraică. Înainte de vârsta de doisprezece ani, nu se studia nimic altceva decât Scripturile.
Întoarcerea din Egip era în planul lui Dumnezeu, de acceia îngerul le-a spus parinților lui să revină în Israel. Cu toate că Iisus ar fi putut dispune nişte de condiţii mai favorabile de învăţătură în Egipt (și Alexandria) decât în Galileea (și Nazaret), el nu ar fi putut avea aceeaşi extraordinară ambianţă pentru rezolvarea problemelor propriei sale vieţi cu un minimum de îndrumare educativă, bucurându-se totodată de marele avantaj al contactului constant cu un mare număr de bărbaţi şi de femei de toate categoriile, oameni care veneau din toate părţile lumii civilizate. Dacă ar fi rămas în Alexandria, educaţia sa ar fi fost dirijată de către iudei şi de-a lungul unor linii exclusiv iudaice, dar Iisus venise pentru un alt mod de aplicare și înțelegere a Legii, iubirea și jertfa. În Nazaret, el a putut primi o educaţie şi a avut parte de o instruire care l-au pregătit mult mai bine pentru a-i înţelege pe toți oamneii, iudei și straini, şi care i-au dat o idee mai bună şi mai bine echilibrată asupra meritelor respective ale vederilor teologiei ebraice orientale (babilonice) şi occidentale (elenice).
Iosif şi Maria au fost adesea tentaţi să arate faţă de Iisus și să-I ofere nişte favoruri speciale sau, să trădeze în vreun alt fel cunoaşterea faptului că Iisus era un copil cerului, ca rolul său era mesianic, un fiu al darului Tatălui Ceresc. Dar părinţii lui erau amândoi extraordinar de înţelepţi şi de pricepuţi în toate aceste chestiuni. De puţinele ori când ei au dat efectiv dovadă de o favorizare pentru el, chiar şi în cel mai mic grad, băiatul nu a întârziat să refuze orice consideraţie specială, El cel Special era modest. Deja, băiatul citea, scria şi vorbea curent două limbi, aramaica şi greaca. El trebuia acum să se familiarizeze cu sarcina de a învăţa să citească, să scrie şi să vorbească în limba ebraică. El privea cu mult interes noua viaţă şcolară care se deschidea înaintea lui, el a frecventat şcoala primară a sinagogii Nazaretului. În decursul acestor ani, el a studiat noţiunile de început ale Cărţii Legii, aşa cum era ea redactată în limba ebraică, apoi în anii următori, el a studiat așa cum procedau toți tinerii şi a memorat prin metoda repetării cu voce tare, învăţăturile cele mai profunde ale legii sacre; educat și de acum înainte cetăţean responsabil al comunităţii Israelului, ceea ce îi impunea să asiste la paştele din Ierusalim; în consecinţă, el a participat, când avea 12 ani, la primul său Paşte în tovărăşia tatălui şi mamei lui. Părinţii lui Iisus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştelui. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Iisus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute. După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Dar ei n-au înţeles spusele Lui. Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Şi Iisus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Pentru iudei, vârsta de doisprezece ani marca linia de despărţire dintre copilărie şi tinereţe. La împlinirea acestei vârste, copilul evreu era numit «fiu al Legii» şi, de asemenea, «fiu al lui Dumnezeu». I se ofereau ocazii deosebite pentru a fi instruit în cele religioase şi se aştepta de la el să participe la sărbătorile şi ceremoniile sfinte. Potrivit cu acest obicei, Iisus, în copilăria Sa, a mers de Paşte la Ierusalim. În pasajul din Evanghelia după Luca se afirmă că Iisus a acumulat înţelepciune. Dumnezeu L-a umplut cu har. Când citim despre ocazia în care a mers prima dată la templu în copilărie, remarcăm faptul că El a dat dovadă de o bună cunoaştere a Scripturii. Rabinii s-au arătat foarte impresionaţi de întrebările şi de răspunsurile Sale. Ascultau un copil şi le vorbea Profesorul cel veşnic, care le dezvăluia întru Sine teologia istoriei ca pregătire pentru Înviere.
În Evanghelia Luca, găsim episodul cu Iisus în Templu la vârsta de 12 ani: „Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. Iar după trei zile Lau aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Lc. II, 42-52) Aceasta este în simplitatea și strălucirea ei, pagina adolescen ții și tinere ții lui Iisus. Tot ce face farmecul copilăriei, se găse ște adunat aici armonios.De reținut: De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu? (Lc 2,49).Iar copilul creştea mereu în vârstă şi era iubit şi de Dumnezeu şi de oameni (1Reg 2,26).
Astfel ia sfârşit cariera băiatului din Nazaret şi începe aceea a adolescentului - omul divin tot mai conştient de sine - care începe acum să ia în considerare lucrarea Sa în lume, străduindu-se totodată să împace proiectele sale tot mai vaste cu dorinţele părinţilor săi şi cu obligaţiile faţă de familia sa şi faţă de societatea timpului său. După acest cuvânt care este destăinuirea desăvârșită, Iisus reintră într-o perioadă de 18 ani de tăcere și la vârsta de 30 de ani, părăse ște Nazaretul și vine pe țărmurile Iordanului, aproape de Ierusalim.
Dar care era starea de atunci a Palestinei și ce evenimente s-au întâmplat? La Roma murise împăratul August și îi urmase Tiberiu, care acum era în al 15-lea an de domnie. La Ierusalim, Irod murise și regatul se împărțise între cei trei fii ai săi: Irod – Antipa, rege luxos dar crud, moale și incapabil, luase Galileea și Pereea; Filip, blând, binevoitor și prieten al artelor – luase Itureea și Trahonitida; Arhelau, slab dar crud – avea Iudeea, dar a fost înlăturat de Cezarul de la Roma iar Iudeea încorporată Imperiului Roman. De 20 de ani, Iudeea, primea o serie de guvernatori romani care se foloseau de toate mijloacele pentru a asupri poporul care nu voia să se supună unui jug strain. Nu se pierdu-se numai tronul Iudeii, dar pierise și libertatea și țara era în pericol să se piardă. Acest pământ pe care Dumnezeu li-l dăduse cu prețul atâtor minuni, despre care Avraam primise făgăduiala. Unde lui Iosif i se aduse oasele. Acest pământ pe care David îl eliberase cu spada lui și îl cântase cu lira lui.Acest pământ în care Solomon înălțase Dumnezeului Cel Adevărat singurul Templu vrednic de El. Acest pământ, ale cărui munți, câmpii, văi și râuri, povesteau iudeilor minunile părinților lor, îl luase un străin!
Zeii romani își făceau intrare în Ierusalim și acvilele romane erau deja aici. Cum puteau răbda iudeii o asemenea priveliște? În fiecare zi erau răscoale: unii învățători de Lege, răsturnau acvilele, spărgeau gravurile și inscripțiile de pe pajurile romane, murind pentru Lege. Tinerii zeloți refuzau plata dărilor, declarau nelegitimă și nedreaptă orice stăpânire străină. Alții își ziceau Mesia și exploatau așteptarea care devenea din zi în zi mai înfrigurată. Cum s-ar tăgădui că nu sunase ceasul? Tronul zburase, Marele Arhiereu era la dispoziția păgânilor. Acvilele romane străluceau fară rușine pe intrările Templului. Tot trecutul poporului iudeu, ideea care îl crease și îl făcuse să trăiască, nu mai era decât o amară și nemărginită închipuire. De 20 de ani Roma trimetea la Ierusalim bărbații cei mai iscusiți, cu titlul de procuratori și cu ordinul de a îmblânzi și supune poporul iudeu.
Chiar în acest an, al cinsprezecelea de domnie al împăratului Tiberiu, sosise pentru a urma și duce la bun sfârșit lucrarea, un om, asupra căruia se puseseră toate speranțele, procuratorul Pontius Pilat. Începutul nu a fost inspirat, spre deosebire de predecesorii săi, care au evitat să locuiască în Ierusalim, el, abia ajuns în Palestina, în fruntea unei armate puternice a intrat în orașul Sfânt.Drapelele legiunilor romane, acoperite de inscripții păgâne, aduse în timpul nopții, fâlfâiau, la revărsatul zorilor, deasupra Templului și în vârful cetății Antonia ce era plină de soldați. Tulburarea a fost fără margini. Templul s-a umplut de poporul în doliu și lacrimi, Pilat s-a retras în Cesareea, iar mulțimea l-a urmat fără teamă și s-a văzut o priveliște ciudată. Timp de șase zile acest popor, bărbați, femei și copii, postind și rugându-se, cereau mila guvernatorului, târându-se în genunchi în fața locuinței lui și în hipodrom, întinzând gâtul lor înaintea spadei legionarilor, care așteptau numai un semn ca să-i măcelărească, cerând mai bine să moară decât să vadă la Ierusalim o astfel de pângărire.Pilat șovăi și, după ce săvârși prima greșeală de a sfida poporul înălțând drapelele deasupra Templului, acum săvâr și a doua greșeală, de a le ridica, dând cel dintâi semn de nehotărâre și slăbiciune ce avea să-l ducă la cea mai înspăimântătoare dintre nedreptăți – condamnarea la răstignire a Mântuitorului Iisus Hristos.
În mijlocul acestor tulburări și frământări, se arătă la apa Iordanului, la câteva leghe de Ierusalim, un om, Ioan, a cărui înfățișare umilită și aspră, amintea de ceea ce poporul iudeu văzuse cândva în rândul profeților și pustnicilor. Atunci „a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Lc. III, 2) „Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Mc. I. 2-3) Iar Ioan avea îmbrăcăminte din păr de cămilă și căngătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui era lăcuste și miere sălbatică și propovăduia în pustiul Iudeii spunând: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împără ția cerurilor” (Mt. III, 1, 4) Cămila poate simboliza atât curăția, cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și ca necurată, dacă ținem seama că avea copita despicată. Ca animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăția prefigura neamurile pagane. Faptul că Ioan purta o haină din păr de cămilă, semnifică chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifica prin încingerea cu ea, era omorârea patimilor. Cât privește hrana sa, trebuie să știm că albinele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, iar lăcusta era un lăstar verde crud cu gust acrișor, acestea erau semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului
Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului, și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Dar, văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc ” (Lc.3,7-9) Şi mulţimile îl întrebau, zicând: „Ce să facem deci?” Răspunzând, Ioan le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea”. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: „Învăţătorule, noi ce să facem?”. El le-a răspuns: „Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit”. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: „Dar noi ce să facem?” Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: „Nu cumva el este Hristosul?” A răspuns Ioan tuturor, zicând: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins” (Lc.3,10-17) Amin (postat pe fb de ioan monahul)