Întăriţi-vă și nu va temeţi: Iată Dumnezeul nostru!
Orbul nu avea păcate și a văzut cu ochii mintii și ai sufletului ce alţii nu văzuseră, cei care aveau ochi de văzut nu au văzut pe Iisus Hristos Dumnezeu, Cel care ne miluieşte din marea lui iubire.
Iisus Hristos mergea spre Ierihon ca să vindece de orbire pe Zaheu, orb de cele sufleteşti, de cele duhovniceşti, orbit de avere, de avariţie, de lipsă de milostenie și de dragostea de semeni, dar Mântuitorul în drum întâlneşte și un orb fizic.
Orbul adus din marginea drumului în mijlocul drumului spre a fi vindecat își striga cu glas tare credinta lui: Iisuse Hristoase, vindecă-mă! Apoi dupăvindecare va striga cu glas tare minunea si mărturisirea lui pentru Iisus Hristos ca Dumnezeu. Sunt orbi fizic care cred în Dumnezeu, fiindcă credința și pe Dumnezeu pot fi descoperite cu sufletul, cu ochii sufletului.
Iisus îl duce pe orb în mijlocul drumului ca să–i permită sa meargă după El. Miluieşte-mă striga orbul. El apelează la firea milostivă a lui Hristos. Deși Domnul Iisus nu avea cu sine bani, sau hrana pentru milostenie totusi orbul vede cu sufletul și apelează la milostenia lui Dumnezeu, pentru că dorea de la El vindecarea.
Urmându-l pe Vindecător, orbul va avea acum ocazia să-l vadă și pe orbul Zaheu, om orbit de lăcomie. Orbul și Zaheu ne demonstrează că vindecarea trupeasca si cea sufleteasca sunt posibile și la fel de binevenite.
Sănătatea si vindecarea trupeasca și sufleteasca sunt daruri ale lui Dumnezeu.
Multi cred ca boala este o fatalitate, dar Domnul Iisus vindecă tocmai pentru a arata ca boala nu este o fatalitate. Virtutea recunoştinţei orbului, mergea dupa Iisus Hristos slăvind pe Dumnezeu.
Orbul nu avea păcate. Nici Iov nu a pacatuit, dar Dumnezeu a acceptat încercarea și în ciuda cumplitelor lovituri Iov a refuzat să-l hulească, să-l blesteme pe Dumnezeu, nu și-a lepădat credinta.
Popoare, neamuri, familii, oameni şi-au încălcat fidelitatea si statornicia în Dumnezeu, iar urmaşi și urmaşii urmaşilor lor au fost pedepsiţi cumplit.
Dumnezeu, nu se cearta, nu se mânie, nu face morală celor căzuţi, la vindecarea slăbănogului nu am auzit de la Domnul cuvinte de mustrare, așa-ţi trebuie dacă ai pacatuit, El ajută fară să atingă demnitatea omului.
Iisus Hristos cu delicateţe, cu mila, cu blândeţe, cu gingăşie, cu bunatate și cu foarte multa dragoste recuperează, salvează chipul Său din om, chiar daca a fost desfigurat de păcat și începe cu sufletul, slăbănogul cel păcătos și înstrăinat face primul său drum la biserica să aducă laudă, mulţumire, slavăsi mărire lui Dumnezeu care l-a ajutat.
Dumnezeu ne ajuta, dar ne cere sa nu mai păcătuim.
Dumnezeu vindecă si miluieşte, iartă și mântuieşti, dar asemenea tuturor cazurilor si minunilor făptuite cu noi ne zice: mergi și nu mai păcătui, vezi ce faci, fară păcat, vino la Dumnezeu și cere-i iertare, credința ta te-a mântuit, te-a ajutat, te-a adus la mine ca să te vindec.
Slăbănogul a arătat asumarea faptelor lui, dar nu a plecat de lângă Dumnezeu, iar Domnul l-a încercat 38 de ani, ca sa se convingă de convertirea lui.
Slăbănogul suferă în tăcere, nu huleşte, de ce eu, Doamne, când cei din jurul meu, mai păcătoşi decât mine își trăiesc viata în plăceri și în opulențăsfidătoare, el nu judecă pe nimeni, el își asuma starea și condiţia lui, îsi plânge păcatele, își întăreşte credința, se smereşte.
Slăbănogul nu pleacă din preajma lui Dumnezeu, crede în minunea pe care o îngăduie Dumnezeu care trimite pe îngerul sau sa clipocească apa, pentru a întării sufletele care cred în El că pot fi vindecate, salvaţe.
Pocăit, neprimindu-şi credinta chiar daca oamenii îl ocolesc, el ne arata cum trebuie sa ne ducem existenta duhovnicească: răbdare, tăcere, suferinţa, boli și necazuri pentru păcate, pentru prevenirea păcatelor.
Toate pentru a ne pune mai multa nădejde în Dumnezeu și în starea sufleteasca și spirituala, decât în trupul trecător pe care păcatul îl distruge. Dumnezeu transformă suferinţa în pocăinţă si pocăinţa în speranţă de mântuire.
Slăbănogul ne învaţă, pe noi, atitudinea creştină în fata încercărilor, a bolilor, a necazurilor de tot felul: ascultare, smerenie, căinţă, regret, părere de rău, mărturisire, penitență, acseză, mustrare de conștiința, spovedanie.
Suferinţa creştină este o scară spre mântuire, chiar și cei nevindecaţi trupeşte, în cuptorul suferinţei sunt spălaţi, curăţi, sunt purificaţi si vindecaţi de păcat, iar suferinţa lor va fi spulberata de speranţa învierii, într-un trup vindecat si luminos, indiferent dacă ne facem sau nu sănătoși în această viața lumească.
Videzda noastră, a păcătoșilor se reflectă în multă suferinţa și o găsim în spitale, în case de copii abandonați, în azilele de bătrâni, printre cei handicapaţi și alături de cei loviţi de boala. Slăbănogul ne face tuturor chemarea la întoarcerea la credinta.
Prin omul suferind, în preajma lui, slujind suferinţelor sale, Dumnezeu ne chema sa preţuim mai mult darul sănătăţii noastre, darul mişcării, vederii, auzului, vorbirii, darul inimii și darul vieţii, al susuflulii de viata, al spiritului lui Dumnezeu din suflet, în trupul zidit la creaţie, pe care să-l apreciem si să-i recunoaştem adevărată valoare, ca drept fiind foarte importantă și prețioasă.
Dumnezeu este izvorul vindecării. Să ne gândim ca oricând putem să fim în locul celui bolnav, suferind, necăjit, însingurat. Sa realizam ca Domnul Iisus Hristos nu a fost chemat de nimeni de la Videzda, cum nu a fost chemat de nimeni nici la cei demonizați, care nu mai aveau facultăţile mintale necesare a cere ajutorul lui Dumnezeu.
Sa ne gândim ca oricând El, Domnul Iisus Hristos vine si vizitează pe cei bolnavi, pe cei în suferinţă, pe cei din închisori, pe cei făcuţi prizonieri de armata lui satan, înrobiţi si deposedaţi de forţa de a chema pe Dumnezeu în ajutor.
Iisus Hristos are timp să vina sa-i viziteze, iar noi nu ne facem, noi nu-i putem vindeca, salva, dar îi putem vizita fiindcă oricând putem ajunge și noi în locul lor, iar ajutorul și mângăierea suferinței este o fatpă care se va vedea la judecată.
Bolnavii, suferinzii necăjiţii să înţeleagă că Domnul Iisus Hristos a ajutat la Videzda pe cel mai putin lipsit de şansă, cu o cotaţie negativa, adică cel cu ceva mai putin de zero posibilitate de reușită, probabilitate de a scăpa, de a se vindeca, lipsit puterea de a avea o ocazie favorabila și de norocul de a ajunge primul în apa, din cauza situației lui materiale precare.
Slăbănogul este cel care aştepta vindecarea de foarte mult timp, asemenea multor săraci care nu-și pot permite costurile mari ale tratamentelor, este deci cel căruia datorita deteriorării condiţiei sale și a stării sale financiareresuse, nu avea posibilitatea să-şi plătească pe cineva care să-l arunce în apă.
Semenii nu-i acordau nici o atenţie, zăcea pe un pat de spital, într-un azil, pe un trotuar, sub un pod, într-un orfelinat, alături de alți suferinzi care erau băgaţi în sema pentru că-şi puteau cumpăra favoruri de la semenii lor.
Iisus Hristos a ales să vindece pe cel despre care se spunea ca nu mai are nici o valoare și nici o cale de vindecare. Omul în sine, pentru Dumnezeu, este o valoare inestimabila, iar Iisus Hristos este întotdeauna cale cea buna, asta dorea, asta vrea El sa arate tuturor, ca dacă la om nu se poate, la Dumnezeu este totul posibil.
Suferinţa primită pentru păcate este mereu la nivelul puterii noastre de a o suporta, de a o duce, pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui. Pe slăbănog Domnul Iisus Hristos l-a vindecat de boală, asa a socotit El ca este necesar, Dumnezeu l-a cercetat, l-a iertat, l-a vindecat.
Domnul Iisus îi reaminteşte însă ca a fi iertat, vindecat de boala, nu înseamnă a fi vindecat de grija de a nu mai păcătui, ea ține de tine, de veghere, de trezvie, de lupta cu ispita, de starea de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime și de curăţenie sufleteasca, iar toate le capeți mergând în primul rând la biserică.
Daca, dupa vindecare, ne reluam viata păcătoasă, de dinainte de boala suntem avertizaţi ca poate sa ni se întâmple și mai rău în viitor.
,,Ziceti celor slabi la inima si la cuget: „Întariti-va si nu va temeti. Iata Dumnezeul nostru! Cu judecata rasplateste si va rasplati; El va veni si ne va mântui”. Atunci se vor deschide ochii celor orbi si urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sari schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gângavilor; ca izvoare de apa vor curge în pustiu si pâraie în pamânt însetat.”
Lumea grabei, nu este lumea creata de Dumnezeu. Dumnezeu i-a oferit lui Adam tovarăş de viata, alături de care să se transforme, să devina o singura iubire și o împreuna simţire, o unire preafericita și o legătură afectiva legamânt în relaţia dintre barbat, femeie si Dumnezeu, statuată pentru veşnicie si construita pentru a fi trăită odată pentru totdeauna.
Apoi a venit păcatul, iar apoi o lume a grabei, în care nu mai avem nevoie de emoţii, de a simţi, de stări afective, de sentimente, de legătura sufleteasca, mărunţişuri de care nu mai avem timp.
Oamenii toti au fost creaţi si au nevoie de afecţiune, orientarea sufleteasca a fost încet, încet pervertită si distorsionata încă din copilărie, copilul are nevoie de sentimente, părinţii îi iubesc si în ei se trezesc sentimentele, dar în lumea grabei nu mai avem timp de inimi si de suflete, avem alte priorităţi, relizările materiale.
Mari bogătași și mari oameni ai tutror timpurilor și-au dat seama pe patul de suferință că dând toată averea ta nu-ți poți cumpăra din un minut, nici o clipă în plus de trăire lumească, iar veșnicia este compromisă de păcatele prin care si-au făcut averile și pozitia socială.
Dragostea, un ton plăcut, curăţenia sufleteasca și trupeasca, amabilitatea, onorabilitatea, seriozitatea, statornicia, ordinea, echilibru între trup si suflet, între spiritual si lumesc, comunicarea si comuniunea, starea de bucurie, o legătură serioasa afectiva, iubirea profunda, simţirea si dăruirea pentru partener fac dintr-o cocioaba, dintr-o coliba cea mai plăcută locuinţa si desăvârşita familie pentru Dumnezeu, care duce la țelul măret al mântuirii.
Afecţiunea face parte din căminul acesta atractiv pentru dragostea lui Dumnezeu, mai scump și mai preţios decât cea mai scumpa si mai preţioasă bijuterie plătită cu munţii de aur, iar pentru copii o oaza de fericire si un cadru excelent de creştere si educaţie.
Realizarea omului se face parte si din atenţia care se acorda legăturii, la căsătorie. Importante sunt caracteristicile sufleteşti ale partenerului si nu cele fizice. Tinerii au nevoie de modestie, de sinceritate, de fidelitate, de dragostea si dorinţa de a dăruit, nu numai de a primi, un soţ si o sotie sunt mai degrabă iubitori si jertfelnicie pentru celalalt si nu neapărat cât de satisfăcut, cât de iubit, cât de mulţumite sunt placerile, poftele si dorinţele lui.
Acestea nu pot fi legitimate, primite si menţinute decât în Iisus Hristos, fara egoism, avându-L pe El Domn, având în familie dorinţa Lui și dăruirea Lui ca model de existenta nu numai lăuntrica dar si în fapta curenta de zi cu zi. Puterea și adevarul Lui ne poate însoţi în fericire si în nenorocire, în bucurie și în necaz, El este tăria si echilibrul nostru.
Puterea Lui modelează în noi afecţiunea. Testul încercărilor noastre daca alături de noi este Iisus Hristos, duce la creşterea – în fata lui Dumnezeu – a dragostei între cei doi soti, a iubirii acestora fata de copiii lor, a dragostei si armoniei în întreaga familie.
Noi nu reuşim sa ne controlam emoţiile asa cum voim, dar am putea sa ne controlam vointa, daca ne punem vointa în mâinile lui Iisus Hristos pentru a coopera si a beneficia de vointa lui Dumnezeu.
El, Domnul Iisus Hristos, ne-a iubit si de aceia ne îndeamnă si pe noi sa lepădam nestatornicia, pentru ca Dumnezeu este statornic în relaţia ca noi, sa lepădam prefăcătoria si minciuna dintre noi, fiindca Dumnezeu nu minte si nu ne înşela.
Domnul si când este nemulţumit de noi si vrea sa ne pedepsească ne avertizează, ne atenţionează, comunica cu noi în ciuda faptelor noastre rele si a păcatelor noastre, El ne îndeamnă sa ne lepădăm de sentimentul artificial, contrafăcut, de făţărnicie, de prefăcătorie, pentru ca Dumnezeu este adevărat, drept, corect, echidistant, nepărtinitor.
Viata lui Iisus Hristos în noi, în casa noastra, în familia noastra, zi de zi si ceas de ceas, în tot si în toate ale voastre, bucurii si necazuri, mici sau mari, curente sau pe termen lung, mărunte sau grandioase, ţeluiri si scopuri înalte sau lucrări permanente si pline de rutina devine veritabila si minunata.
Iisus Hristos vede ca suntem apropiaţi de lume, de lumea grabei și a lui …acum, a timpului irosit în alergare mereu nefolositoare si păguboasă, vede ca nu avem stare și vreme de suflet, fiindca nu prea dorim și nu ne organizam sa o facem păstrând timpul pentru El. Domnul Iisus Hristos, care a trăit cu noi, printre noi, vrea sa ne arate realităţile veşnice si vrea sa ne îndreptam, de aceia împreuna trăirea cu El.
Iisus vine să ne tempereze, sa ne dea înţelepciunea de a ne depărta de apropierea de nimicuri si josnicii care ne distrag de la interesele, țelurile si scopurile înalte si nobile, care ne fac să ne desăvârşim, ca fiinţe ale lucrurilor încredinţate de Dumnezeu fiecăruia.
Acestea sunt adevăratele noastre lucrări care ne aduc fericirea veşniciei.Iubirea si simţirea de origine cereasca, venita de la divinitate, daruri ale lui Dumnezeu care se deosebesc fundamental de iubirea si sinţirea lumeasca păcătoasă, se deosebesc de sentimentalismul egoist.
Îndepărtaţi de Dumnezeu privim prea mult spre emoţiile noastre mărunte, de ispite menite sa ne distrugă curajul faptei bune, sa ne distragă si sa ne duca la îndoiala si la confuzii, la dorinţe si pofte ca fructele pacatului si alele morţii, sa ne conduce spre disperare si deznădejde, care ne afunda în teama, ferica, în alcool, în droguri, în sex, în desfrânare, în singurătate, în depresie si sinucidere.
Sa privim numai la Iisus Hristos, sa înlăturam gândurile păcătoase, invidia, ura. Sa predam sufletul puterii lui Dumnezeu ca sa formeze din noi o noua făptura, sa ne schimbe din slava, slava dupa chipul lui. Sa ne înnoim mintea, nu dupa cum vrem noi, nu dupa cum planificam noi, nu conform informaţiilor noastre, ci dupa Duhul lui Dumnezeu.
Avem nevoie de sentimente, avem nevoie sa ne recunoaştem lipsurile, sa învăţam sa le exprimam curate si sincere celor din familie, sa înţelegem relaţiile de cuplu si de familie, ca sa le armonizam dupa voia si înţelepciunea lui Dumnezeu.
Iisus Hristos si-a trimis pe cel care nu ne lăsa niciodată singuri, ne călăuzeşte, nu ne alunga, ne ajuta sa ne descoperim pacatele si sa le vindecam, Duhul Sfânt. El ne conduce spre adevarul pe care trebuie să-l urmam călăuzi spre Împărăţia Cerurilor unde ne aşteaptă Domnul Iisus Hristos.
Sa privim numai la Iisus Hristos, sa înlăturam gândurile păcătoase, invidia, ura. Sa predam sufletul puterii lui Dumnezeu ca sa formeze din noi o noua făptura, sa ne schimbe din slava, slava dupa chipul lui. Sa ne înnoim mintea, nu dupa cum vrem noi, nu dupa cum planificam noi, nu conform informaţiilor noastre, ci dupa Duhul lui Dumnezeu.
Avem nevoie de sentimente, avem nevoie să ne recunoaştem lipsurile, sa învăţam să le exprimam curate si sincere celor din familie, sa înţelegem relaţiile de cuplu si de familie, ca sa le armonizam dupa voia si înţelepciunea lui Dumnezeu.
Credinta în Iisus Hristos ne va aduce mântuirea. Domnul Iisus Hristos vine si ne preda etica Împărăţiei lui Dumnezeu.
Morala vremii de atunci si cea de astăzi, totalitatea normelor de conduita cu rolul lor în viața sociala si mai ales spirituala erau deformate si depărtate de Dumnezeu, pentru ca omul sa mai poată sa tinda spre comuniunea care să-l aducă în starea de la creaţie, alături de Dumnezeu.
În rai omul avea sarcina sa extindă mediul parasimpatic pe întreg pamântul. Începutul căderii si suferinţei este neascultarea. Suferinţa apare dupa cadre în păcat suferinţa este blestemul femeii dar si a raportului ei cu barbatul, ca si mesajul mesianic.
„Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii între toate animalele si între toate fiarele câmpului; pe pântecele tau sa te târasti si tarâna sa manânci în toate zilele vietii tale! Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samânta ta si samânta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcâiul”.(postat pe fb de ioan monahul)