Înfricoșetoarele Patimi ale Mântuitorului
In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mantuitoare si infricosatoare, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Sfinte pentru ca Cel ce sufera este Fiul lui Dumnezeu, mantuitoare pentru ca Cel ce patimeste nu este un simplu om si infricosatoare caci toata faptura s-a schimbat la rastignirea lui Hristos: " Soarele s-a intunecat, pamantul s-a cutremurat si multi din morminte au inviat". Tot în aceasta zi, se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.
Biserica le mai numeste sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însăsi; mântuitoare – pentru că ele sunt pretul cu care Domnul a răscumpãrat neamul omenesc din robia păcatului; și înfricosătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricosător decât ocara pe care Făcăorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În aceastã zi nu se săvârseste Liturghia pentru că însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătesti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viată si credinta tâlharului. Seara săvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
“În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si s-au spăimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multă preamărind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului) După cum se spune în Sinaxar, în Sfânta şi Marea zi de Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, Crucea şi moartea”.
După trădarea lui Iuda, este prins şi dus la arhiereul Ana, iar de acolo este dus cu batjocuri la Caiafa şi la urmă la Pilat din Pont. Pilat, neaflând o învinuire temeinică, L-a trimis înapoi la Caiafa. Caiafa l-a retrimis la Pilat. Pilat este o altă persoană jalnică. Deşi cunoaşte bine adevărul şi dreptatea şi poate hotărî nevinovăţia, îi e frică de gura lumii, se teme pentru poziţia sa, se înspăimântă, se îndoaie în faţa mulţimii sălbatice şi fanatice şi osândeşte un nevinovat, semnând condamnarea Dumnezeului-om la moartea înjositoare pe Cruce şi eliberându-l pe tâlharul Baraba. Pilat este din păcate un chip care se repetă în decursul istoriei, nu doar în domeniul juridic, ci şi în alte domenii, unde stăpânesc interese, intrigi şi viclenii.
Vezi ce întrebare îi pune Pilat mai întâi? Aceea pe care iudeii o vânturau neîncetat în sus şi în jos. Când iudeii au văzut că Pilat nu ţine seamă de vina lui Hristos faţă de legea lor, L-au învinuit de crimă împotriva statului. Aşa au făcut şi cu apostolii. Îi învinuiau totdeauna şi spuneau că umblă pretutindeni şi că propovăduiesc împărat pe un oarecare Iisus, ca şi cum apostolii ar fi vorbit de un simplu om, ca să le arunce în spate bănuiala că urmăresc să pună mâna pe putere. De aici se vede că şi sfâşierea hainelor şi spaima arhiereului pentru călcarea legii nu erau decât prefăcătorii. Scorneau orişice şi răsturnau totul numai ca să-L omoare pe Iisus. Această întrebare I-a pus şi Pilat atunci.
Ce i-a răspuns Hristos? I-a răspuns: „Tu zici.'” A mărturisit că este împărat, dar împărat ceresc. Acest lucru l-a spus mai lămurit în altă parte, răspunzînd lui Pilat: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36)”, ca să nu aibă nici un cuvânt de apărare nici Pilat, nici iudeii, când îi aduc astfel de învinuiri. Şi a dat un argument care nu putea fi doborât, spunînd: „Dacă împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, cei ai Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat (Ioan 18, 36)”.
De aceea, pentru a înlătura bănuiala aceasta, că ar urmări adică să pună mâna pe putere ca să ajungă împărat, Hristos a plătit dajdie (Matei 17, 24-27) şi a poruncit şi celorlalţi s-o plătească (Matei 22, 16-21); iar când au vrut să-L facă împărat, a fugit (Ioan 6, 15). „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva Ta? (Matei 27, 13)” Pilat voia ca Domnul să Se apere ca să-L poată scăpa. De aceea I-a grăit aşa. Dar pentru că Hristos nu i-a răspuns, Pilat a căutat un alt mijloc de scăpare.
Ce anume? Iudeii aveau obiceiul să elibereze un osândit; şi Pilat a încercat să-L scape pe această cale, zicând: „Dacă nu vreţi să-L eliberaţi ca nevinovat, dăruiţi-L sărbătorii ca osândit (Matei27,15-17)!”. Ai văzut cum s-a stricat rânduiala? Rânduiala era făcută în aşa fel încât cererea pentru eliberarea osândiţilor să fie făcută de popor, iar darea eliberării, de dregător. Acum s-a întîmplat contrariul: dregătorul cere poporului. Cu toate acestea nici aşa nu s-au îmblânzit arhiereii şi bătrânii poporului, ci s-au sălbăticit mai mult şi strigau înnebuniţi de patima invidiei.
Nici nu-i puteau aduce lui Hristos vreo vină! Hristos tăcea; dar, cu muţimea dovezilor că era nevinovat, erau puşi la stâlpul infamiei. Hristos tăcea, dar îi biruia pe cei ce vorbeau atâtea, pe cei ce se înnebuneau.
„Şi, şezind el în scaunul de judecată, a trimis la el femeia lui, zicând: „Nimic să nu faci Dreptului acesta, că multe am suferit azi în vis pentru El (Matei 27, 19)”. Vezi că se întâmplă încă ceva care ar fi putut să-i întoarcă pe arhierei de pe drumul ce apucaseră. Pe lângă dovada faptelor, nu puţin lucru a fost şi visul femeii lui Pilat. Dar pentru ce n-a avut Pilat visul acesta? Sau pentru că ea era mai vrednică, sau pentru că Pilat nu i-ar fi dat atâta crezare dacă ar fi avut el acest vis, sau pentru că nici nu l-ar fi spus. De aceea rânduieşte Dumnezeu ca să vadă femeia lui visul, pentru a fi cunoscut de toată lumea. Şi nu numai că l-a văzut, dar a şi suferit multe, pentru ca bărbatul ei, din dragoste pentru soţia sa, să pregete şi mai mult cu privire la uciderea lui Iisus. Şi timpul când a avut visul a făcut-o să sufere mult. Că a avut visul noaptea. Dar poate că cineva mi-ar spune: Dar nu-i era lui Pilat atât de uşor să-L elibereze din pricină că arhiereii şi bătrânii îl învinuiseră pe Hristos că S-a făcut pe Sine împărat. Da, nu-i era uşor! Dar Pilat ar fi trebuit să caute dovezi şi mărturii şi tot ce putea face dovada că Hristos a vrut să pună mâna pe putere, de pildă dacă a strâns oştire, dacă a adunat bani, dacă a făurit arme, dacă a încercat altceva asemenea. Dar, nu; se lasă dus de arhierei şi de bătrîni. De aceea nici Hristos nu-l absolvă de vină, că spune: „Cel ce M-a dat ţie mai mare păcat are (Ioan 19, 11)”. Deci din slăbiciune S-a plecat voinţei arhiereilor şi bătrânilor; din slăbiciune L-a dat să fie biciuit. Pilat era laş, un om slab; arhiereii însă, răi şi vicleni. Căci ce uneltesc ei când Pilat a găsit un mijloc de a-L scăpa pe lisus? Găsesc legea sărbătorii care le poruncea să elibereze un vinovat.
„Au înduplecat mulţimea să ceară pe Varava (Matei 27, 20)”. Ai văzut câtă purtare de grijă a avut Pilat ca să-i scape pe arhierei şi pe bătrâni de orice vină şi cât se silesc ei să nu le rămână nici umbră de apărare? Ce ar fi trebuit să facă? Să elibereze pe un vinovat, recunoscut de toată lumea ca vinovat, sau pe un vinovat îndoielnic? Iar dacă trebuia eliberat un vinovat, apoi cu atât mai mult un vinovat îndoielnic. Că nici ei nu socoteau că Hristos este mai rău decât ucigaşii dovediţi. De aceea şi evanghelistul Matei n-a spus că „aveau un tâlhar”, ci: „un tâlhar vestit (Matei 27, 16)”, adică vestit pentru răutatea lui, un tâlhar care făcuse nenumărate crime. Şi totuşi arhiereii l-au preferat pe acela Mântuitorului lumii. Nu s-au ruşinat nici de timp, că era sfântă ziua aceea; nu s-au ruşinat nici de legile iubirii de oameni; nu s-au ruşinat de nimic altceva; i-a orbit invidia. Şi odată cu răutatea lor au mai stricat şi mulţimea, ca să primească cea mai mare osândă şi pentru înşelarea poporului.
Când au cerut să le elibereze pe Varava, Pilat i-a întrebat: „Dar cu Hristos ce să fac? (Matei 27, 22)” Pilat, prin întrebarea aceasta, a vrut iarăşi să-i întoarcă, să-i facă stăpâni pe alegere, ca măcar de ruşine să ceară eliberarea lui Hristos, ca eliberarea Lui să se datoreze mărinimiei lor. Dacă Pilat le-ar fi spus: „Hristos n-a păcătuit cu nimic”, i-ar fi făcut şi mai încăpăţânaţi; dar când le-a cerut să-L elibereze din milă, atunci cererea sa şi cuvintele sale nu mai puteau fi contrazise. Dar nu; arhiereii au spus: „Rastigneşte-L! Iar el le-a zis: Dar ce rău a făcut?” Iar ei mai tare strigau: „Să se răstignească!” Deci văzând că nimic nu foloseşte, şi-a spălat mâinile, zicînd: Nevinovat sânt (Matei 27, 22-24)!”.
Pentru ce, Pilate, L-ai dat lor? Pentru ce nu L-ai răpit din mâinile lor, cum a răpit sutaşul pe Pavel (Fapte 21, 30-37)? Ştia şi sutaşul acela că le-ar fi făcut plăcere iudeilor să-l dea în mâinile lor – doar din pricina lui Pavel se făcuse răscoală şi tulburare - cu toate acestea a stat împotriva tuturor. Pilat însă n-a făcut aşa; era un laş, un om slab; şi toţi la un loc, nişte stricaţi. Nici Pilat n-a ţinut piept mulţimii şi nici mulţimea de popor, arhiereilor şi bătrânilor. Astfel li s-a luat orice cuvânt de apărare. Şi „ei mai vârtos strigau“, adică mai mult strigau: „să se răstignească!” (Matei 27, 23-20) Nu voiau numai să-L omoare, ci voiau să-L omoare pentru o vinovăţie urâtă; deşi judecătorul se împotrivea, ei nu încetau a striga: „Să se răstignească!“.
Ai văzut câte a făcut Hristos ca să-i îndrepte pe arhierei şi pe bătrânii poporului? După cum pe Iuda l-a oprit de atâtea ori de pe drumul pieirii, tot aşa şi pe aceia i-a oprit şi pe timpul predicării Evangheliei şi în timpul judecării Lui. Ar fi trebuit să li se zdrobească inima când au văzut pe dregător, pe judecător, că se spală pe mâini şi spune: „Nevinovat sânt de sângele dreptului acestuia“, când au văzut că Iuda s-a spânzurat şi când au auzit că Pilat îi roagă să ia pe altul în locul Lui. Ce cuvânt de apărare mai pot avea când Iuda, pârâtorul şi vânzătorul, se osândeşte pe sine însuşi, când însuşi judecătorul îşi spală mâinile de crimă, când chiar în noaptea aceea s-a arătat un astfel de vis? Chiar dacă arhiereii şi bătrânii n-ar fi voit să fie nevinovat, totuşi n-ar fi trebuit să prefere în locul Lui pe un tâlhar, ba încă un tilhar cunoscut de toată lumea, pe un tâlhar vestit.
Ce au făcut iudeii? Când au văzut că judecătorul se spală pe mâini şi spune: „Nevinovat sânt“, au strigat: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri (Matei 27, 25)”.
Atunci deci, atunci când iudeii au pronunţat sentinţa asupra lor, atunci Pilat a îngăduit să se facă voia lor. Uită-te şi acum cât e de mare nebunia lor! Atât de mare e furia lor, atât de cumplită e pofta lor cea rea că nu-i lasă deloc să vadă ce trebuie să facă şi ce nu. Vreţi să vă blestemaţi pe voi înşivă? Blestemaţi-vă! Dar pentru ce mai aduceţi blestemul şi asupra copiilor voştri? Cu toate acestea, iubitorul de oameni Dumnezeu n-a întărit sentinţa pronunţată de ei, nu numai peste copii, dar nici chiar peste ei, deşi s-au folosit de o atât de mare furie şi împotriva lor şi împotriva copiilor lor, ci i-a primit şi i-a învrednicit de mii şi mii de bunătăţi pe aceia dintre ei şi dintre copiii lor care s-au pocăit. Dintre ei era Pavel; dintre ei, miile de credincioşi din Ierusalim: „Vezi, frate, câte mii de iudei sânt care au crezut (Fapte 21, 20)?” Dacă unii s-au îndărătnicit, apoi pedeapsa să şi-o socotească loruşi.
„Atunci le-a eliberat lor pe Varava, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-au dat să fie răstignit (Matei 27, 26)”.
Şi pentru ce L-a biciuit? Sau pentru că II socotea ca osândit, sau pentru că voia să dea judecăţii o înfăţişare de judecată, sau pentru că voia să facă plăcere iudeilor. Şi totuşi Pilat ar fi trebuit să li se împotrivească. Spusese, doar, mai înainte: „Luaţi-L voi şi după legea voastră judecaţi-L (Ioan 18, 31)”. Şi erau încă multe cele care puteau să oprească şi pe Pilat şi pe iudei: şi semnele şi minunile şi multa răbdare a Celui Ce suferea acestea şi, mai cu seamă, tăcerea cea nespusă. Dar pentru că îşi arătase firea Sa omenească, şi prin apărarea Sa şi prin rugăciunea Sa, Şi-a arătat iarăşi Dumnezeirea Sa şi înălţimea Sa şi prin tăcerea Sa şi prin dispreţul arătat spuselor arhiereilor şi bătrânilor, ca prin toate să-i facă să se minuneze. Dar nimic din acestea nu i-a înduplecat”.
„Via Dolorosa” sau „Drumul Calvarului” reconstituie, in profunda sa semnificatie simbolica si teologica, drumul pe care, conform marturiilor evanghelice si a vechii traditii crestine, l-a strabatut Iisus, cu Crucea pe umeri, de la Pretoriu unde a fost data sentinta la moarte, pana la Golgota, locul unde a fost rastignit. Conform Sfintei Scripturi si traditiei, drumul este impartit in 14 statii (14 opriri), la fiecare dintre acestea fiind ridicate mici altare in cinstea mantuitoarelor Sale Patimi.Cele 14 statii sunt: Condamnarea la moarte,Punerea Crucii pe umerii Domnului in curtea Pretoriului,Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii, Intalnirea lui Iisus cu Mama Sa, Intalnirea cu Simon Cirineanul, Intalnirea lui Iisus cu Veronica,A doua cadere la pamant a Mantuitorului, Intalnirea lui Iisus cu femeile care Il plangeau, Cea de a treia cadere a Domnului sub povara Crucii, Dezbracarea Domnului de hainele Sale pe Golgota, Rastignirea pe Cruce, Moartea Domnului pe Cruce,Pogorarea Domnului de pe Cruce si ungerea cu miresme, Punerea Domnului in Mormant si Invierea
Condamnarea la moarte „Pilat cauta sa-L elibereze; iar iudeii strigau zicand: Daca Il eliberezi pe Acesta, nu esti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine imparat este impotriva Cezarului. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afara pe Iisus si a sezut pe scaunul de judecata, in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieste Gabbata. Si era Vinerea Pastilor, cam la al saselea ceas, si a zis Pilat iudeilor: Iata Imparatul vostru. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Rastigneste-L! Pilat le-a zis: Sa rastignesc pe Imparatul vostru? Arhiereii au raspuns: Nu avem imparat decat pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca sa fie rastignit. Si ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit” (Ioan 19:12-16)
Calvarul lui Iisus a inceput in Pretoriu, resedinta guvernatorului roman Pilat, din fortareata Antonia. Pe locul unde altadata era Fortareata Antonia, acolo unde a fost judecat si condamnat Iisus, astazi este o scoala musulmana (Al-Omariya) construita in vremea turcilor. Fortareata era folosita ca garnizoana pentru legiunile romane ce mentineau ordinea in oras, dar in timpul sarbatorilor iudaice devenea resedinta guvernatorului. In anul 70 d.Hr. odata cu distrugerea Templului, la ordinul lui Titus, a fost facuta una cu pamantul.
Punerea Crucii pe umerii Domnului in curtea Pretoriului. Curtea Scolii Biblice Franciscane adaposteste doua edificii inchinate patimilor Mantuitorului. Capela „Incoronarea cu spini”. Capela Condamnarii sau Capela Flagelarii Acestea comemoreaza locurile in care Iisus a fost schingiuit si i s-a dat sa duca Crucea.
„Si ostasii, impletind cununa din spini, I-au pus-o pe cap si L-au imbracat cu o mantie purpurie. Si veneau catre El si ziceau: Bucura-te, regele iudeilor! Si-I dadeau palme” (Ioan 19:2-3). Capela „Incoronarea cu spini” a fost complet refacuta intre anii 1927-1929, pe fundatiile bizantine, dupa planurile arhitectului Antonio Barluzzi. Vitraliile redau scene din timpul patimilor, iar cupola lucrata in mozaic reprezinta o coroana de spini. Altarul din dreapta este inchinat Sfantului Pavel, care a fost si el inchis in Fortareata Antonia.
„Capela Condamnarii”. Aici putem vedea ce a mai ramas dintr-un pavaj roman, Lithostrotos, facut din lespezi mari, asprite anume ca sa nu alunece caii. Acesta dateaza probabil din epoca imparatului Adrian. Pe lespezi sunt urmele semnelor „jocului regelui” jucat de soldatii romani. Potrivit traditiei se crede ca Judecata lui Iisus a avut loc pe acest pavaj, aflat in partea de vest a fortaretei Antonia.
„Ecce Homo” – „Iata Omul”. Arcul Ecce Homo face parte din intrarea estica a cetatii romane Aelia Capitolina, construita de imparatul Adrian sub forma de intrare triumfala cu trei porticuri. Acesta este locul unde „… a iesit Iisus afara, purtand cununa de spini si mantia purpurie. Si le-a zis Pilat: Iata Omul!” (Ioan 19:5). Astazi, arcul mai mic din stanga face parte din Capela Ecce Homo din Conventul Maicilor din Sion. Arcul cel mare se intinde peste o parte din Via Dolorosa.
Temnita. Trecand de „Ecce Homo” ajungem la locul unde, conform traditiei ortodoxe, a stat inchis Iisus cateva ore cand a fost adus de la Caiafa. Temnita este o incapere intunecoasa, sapata in piatra. In adanc, se gaseste inchisoarea celor 12 talhari, acolo unde a fost tinut si Baraba, cel eliberat in locul lui Iisus.
Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii „departe de mine este Mangaietorul, Cel ce-mi imbarbata inima” (Plangeri 1:16). Pe locul unde Iisus S-a prabusit sub povara Crucii pentru intaia oara, s-a inaltat prin donatiile credinciosilor polonezi un mic altar, ca multumire pentru ajutorul primit in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Sculptura de pe fronton este realizata de T. Zieliensky. Astazi locul apartine Patriarhiei Armenilor Catolici.
Intalnirea lui Iisus cu Mama Sa.„Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri” (Luca 2:34).
La aceasta oprire avem Biserica Sfintei Fecioare Indurerate, biserica ce apartine armenilor. Aceasta a fost reconstruita in anul 1881 pe fundatiile bizantine ale Bisericii „Sfanta Sofia”. Frontonul ce reda intalnirea lui Iisus cu Mama Sa este realizat tot de catre sculptorul polonez T. Zieliensky. Mozaicul numit „sandalele Mariei”, aflat la subsol, se mentine la fel de frumos ca in secolul al VI-lea, cand a fost realizat.
Intalnirea cu Simon Cirineanul. „Si pe cand Il duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din tarina, i-au pus crucea, ca s-o duca in urma lui Iisus” (Luca 23:26). Capela franciscana ce marcheaza locul a fost construita in 1895. Traditia spune ca atunci cand Iisus, sub povara Crucii, S-a sprijinit in acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat in piatra. Aici Calea Crucii incepe urcarea spre Golgota.
Intalnirea lui Iisus cu Veronica. „Sa caute Domnul asupra ta cu fata vesela si sa te miluiasca!” (Numerii 6:25)
Potrivit traditiei, oprirea a 6-a este celebrata in locul unde Iisus a fost ajutat de Veronica, atunci cand aceasta I-a sters praful de pe fata. Urma chipului lui Iisus a ramas imprimata pe marama Veronicai, aceasta fiind pastrata in Bazilica Sfantul Petru din Roma. Biserica de la aceasta oprire a fost inaltata in anul 1895 pe fundatii bizantine. Ordinul monahal catolic „Micile surori ale lui Iisus” detine astazi locul.
A doua cadere la pamant a Mantuitorului. Doua capele legate printr-un sir de trepte indica locul in care Iisus a cazut a doua oara sub povara Crucii. In interiorul capelei franciscane se afla un stalp roman pe care a fost probabil scrisa osanda lui Iisus. Se crede ca aici ar fi fost Poarta Judecatii prin care Iisus a parasit cetatea in drumul spre Golgota. Astazi poarta se afla expusa la Misiunea ortodoxa rusa „Sfantul Alexandru”. „Si n-a fost un trimis si nici un inger, ci fața Lui i-a mantuit. Intru iubirea Lui si intru indurarea Lui El i-a rascumparat” (Isaia 63:9).
Intalnirea lui Iisus cu femeile care Il plangeau.„Iar dupa El venea multime multa de popor si de femei, care se bateau in piept si Il plangeau. Si intorcandu-Se catre ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi plangeti-va si pe copiii vostri. Caci iata, vin zile in care vor zice: Fericite sunt cele sterpe si pantecele care n-au nascut si sanii care n-au alaptat! Atunci vor incepe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi; si dealurilor: Acoperiti-ne. Caci daca fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat cum va fi?” (Luca 23:27-31). Pe zidul manastirii grecesti „Sfantul Haralamb” sunt sculptate in piatra o cruce si inscriptia „NIKA – Iisus Hristos Biruitorul” (sau „Iisus Hristos este victorios”), spre comemorarea cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos.
Cea de a treia cadere a Domnului sub povara Crucii. O coloana ce se gaseste langa intrarea in Biserica „Sfantul Antonie” – a comunitatii copte, indica locul in care Iisus a cazut pentru a treia oara. Din acest punct El vedea locul rastignirii. Aici ne vin in minte cuvintele din Sfanta Evanghelie: „Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”. (Matei 26:39).
Urmatoarele cinci opriri sunt in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Biserica Rastignirii, Biserica Mormantului lui Hristos, Biserica Invierii, Biserica Luminii si a Vietii. Aici se sfarseste Drumul Crucii. De aici incepe Calea Vesniciei. Aici se sfarseste Evanghelia Mantuirii. Aici se intalnesc cele doua testamente.
Biserica Invierii reprezinta centrul Crestinatatii. Este Biserica iubirii si a impacarii, Biserica Preasfintei Treimi. De aici S-a pogorat Hristos la iad, ca sa scoata pe cei legati din veac. De aici S-a inaltat la cer ca un Dumnezeu; de aici a intrat cu talharul in rai, ca un Mantuitor. Raiul si iadul, cerul si pamantul, Dumnezeu si omul, viata si moartea, aici s-au impacat prin invierea lui Hristos. Biserica Sfantului Mormant a fost construita pentru prima data din porunca imparatului Constantin cel Mare imediat dupa Consiliul de la Niceea din 325 d. Hr. Mormantul lui Iisus a fost descoperit de imparateasa Elena, mama lui Constantin, dupa ce i-a fost aratat intr-un vis in vreme ce vizita Ierusalimul. Pe acest loc s-au ridicat trei zidiri: o biserica rotunda numita Anastasis peste mormantul gol al lui Iisus, o bazilica impunatoare numita Martyrium, iar in piata dintre cele doua biserici, un sanctuar indicand locul rastignirii, numit Calvarium (Golgota). Aceste cladiri au fost distruse de persi in 614. Au fost reconstruite si din nou distruse de califul Hakim in 1009. In 1149, dupa ce au cucerit Ierusalimul, cruciatii au ridicat biserica actuala, care adaposteste sub acelasi acoperis mormantul lui Iisus si locul unde a fost rastignit. In vremea lui Iisus, acest loc se afla in afara zidurilor cetatii, obiceiurile evreiesti interzicand executia si inmormantarea in interiorul cetatii.
In acelasi complex se mai afla: Biserica Invierii – catedrala propriu-zisa a Patriarhiei ortodoxe de la Ierusalim, se gaseste in fata Sfantului Mormant; in mijlocul pronaosului Bisericii Invierii este marcat centrul lumii printr-o mica forma de piatra numita „buricul pamantului” – „Asa graieste Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus in mijlocul neamurilor si al tarilor dimprejur.” (Iezechiel 5:5);
Altarul Sfintei Mironosite Maria Magdalena – „Nu Ma atinge”; in partea de nord a Sfantului Mormant se afla altarul franciscan inchinat Sfintei Mironosite Maria Magdalena, pe locul unde, dupa Inviere, Iisus a vorbit cu ea. „Iisus i-a zis: Maria! Intorcandu-se, aceea I-a zis evreieste: Rabuni! (adica, Invatatorule); Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Ioan 20:16-17); „Capela Aratarii”; in capela franciscana a „Aratarii”, inchinata intalnirii dintre Domnul nostru Iisus Hristos Cel Inviat din morti si Mama Sa, se gaseste, adus de la pretoriu, un fragment dintr-o coloana de marmura rosie, coloana de care Iisus a fost legat atunci cand a fost biciuit; „Altarul butucilor” si „Paraclisul Maicii Domnului”; locul de unde Fecioara Maria, inconjurata de femeile mironosite, privea cu durere spre Fiul Ei cel Rastignit. Firida din dreapta adaposteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Icoana a plans si a vorbit paganilor, atunci cand acestia o taiau cu sabia; Altarul ortodox al Sfantului Longhin Sutasul, romanul care L-a marturisit pe Iisus, ca Fiu al Lui Dumnezeu. „Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27:54);
Altarul Impartirii Vesmintelor; altarul apartine Bisericii Armene. „Dupa ce au rastignit pe Iisus, ostasii au luat hainele Lui si le-au facut patru parti, fiecarui ostas cate o parte, si camasa. Dar camasa era fara cusatura, de sus tesuta in intregime. Deci au zis unii catre altii: Sa n-o sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru ea, a cui sa fie; ca sa se implineasca Scriptura care zice: „Impartit-au hainele Mele lorusi, si pentru camasa Mea au aruncat sortii”. Asadar ostasii acestea au facut”. (Ioan 19:23-24);
Altarul lui Adam; altarul este situat sub stanca Golgotei. O veche traditie crestina spune ca locul era numit „Golgota” („locul craniului” in ebraica) deoarece craniul lui Adam fusese ingropat acolo. Acesta este motivul pentru care, in iconografia bizantina, crucea are la baza un craniu. Sfintii Parinti mai spun ca sangele Mantuitorului rastignit ajuns la craniul lui Adam ce era ingropat in stanca, a „spalat” pacatul acestuia si astfel, prin jertfa de pe Cruce, intrega omenire a fost eliberata.
Pestera Sfantei Elena; la pestera ajungem coborand cele douazeci si noua de trepte, intre Altarul Impartirii Vesmintelor si Altarul incoronarii cu spini. Altarul central este inchinat acum Sfantului Grigorie Luminatorul, cel care i-a crestinat pe armeni. Altarul cel mic este inchinat talharului pocait, cel rastignit pe cruce in dreapta Domnului. „Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai.” (Luca 23:42-43); Pestera Aflarii Sfintei Crucii; traditia relateaza despre visul avut de imparateasa Elena, vis in care i s-a aratat locul unde se gasea ascunsa Crucea. Patriarhul Macarie a gasit ingropate acolo cele trei cruci. Mai apoi, dorind multimea sa vada Crucea si sa i se inchine, Macarie, patriarhul, stand pe un loc mai inalt, a aratat poporului cinstita Cruce. De atunci in fiecare an, la 14 septembrie, se praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci. Imparateasa Elena a luat cu sine, la Constantinopol, o parte din lemnul crucii, asemenea si sfintele piroane, gasite langa cruce. Partea ramasa a asezat-o intr-o racla de argint spre inchinarea tuturor crestinilor si a inmanat-o patriarhului. Altarul cu statuia Sfintei Elena apartine calugarilor franciscani, iar ortodocsii au un mic altar de marmura insemnat cu o cruce neagra, pe jos, acolo unde s-a aflat si Sfanta Cruce. Pe pereti se pot vedea urme de fresce din perioada cruciata.
Altarul ortodox al Incoronarii Domnului cu spini; altarul pastreaza sub Sfanta Masa un fragment dintr-o coloana de la pretoriu, coloana de care Iisus era legat in momentul incoronarii. „Si ostasii, impletind cununa din spini, I-au pus-o pe cap si L-au imbracat cu o mantie purpurie. Si veneau catre El si ziceau: Bucura-te, regele iudeilor!” (Ioan 19:2-3).
Dezbracarea Domnului de hainele Sale pe Golgota si rastignirea pe Cruce Ajunsi pe Golgota, locul numit „Jertfelnicul iubirii lui Dumnezeu”, ne indreptam spre primul altar, din dreapta, ce marcheaza dezbracarea vesmintelor si strapungerea mainilor si picoarelor lui Iisus cu piroane, pe Cruce. „Si erau dusi si altii, doi facatori de rele, ca sa-i omoare impreuna cu El. Si cand au ajuns la locul ce se cheama al Capatanii, L-au rastignit acolo pe El si pe facatorii de rele, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Iar Iisus zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac.” (Luca 23: 32-34).
Moartea Domnului pe Cruce. O biserica ortodoxa greceasca indica locul mortii lui Iisus. Altarul inchinat jertfei Mantuitorului Iisus Hristos este flancat de doi stalpi de sustinere si are un disc de argint asezat sub el, marcand chiar locul unde a fost infipta Sfanta Cruce. Stanca Golgotei se poate vedea printr-o cavitate din centru. De fiecare parte a altarului se afla cate un disc negru reprezentand locul crucilor celor doi talhari rastigniti cu Iisus. In partea dreapta a altarului se afla o fisura care se crede ca a fost provocata de un cutremur care s-a starnit la moartea lui Iisus.
„Si era acum ca la ceasul al saselea si intuneric s-a facut peste tot pamantul pana la ceasul al noualea, cand soarele s-a intunecat; iar catapeteasma templului s-a sfasiat pe mijloc. Si Iisus, strigand cu glas tare, a zis: Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu” (Luca 23: 44-46). „[…] si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat” (Matei 27:51). „Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! „ (Matei 27:54) Sfantul altar este dominat de o cruce mare cu Domnul Iisus Hristos rastignit, iar de o parte si de alta se afla icoanele Sfintei Fecioare Maria si a Sfantului Apostol Ioan. „Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care Il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19:25-27).
Pogorarea Domnului de pe Cruce si ungerea cu miresme. Coborand de pe Golgota, ne intampina o minunata icoana, lucrata in mozaic, iar spre stanga, se afla Piatra Ungerii. Pe locul unde Maria a primit trupul lui Iisus dupa ce a fost dat jos de pe Cruce se afla un altar.Trupul a fost apoi asezat pe Piatra Ungerii si uns cu un amestec de smirna, aloe si uleiuri inmiresmate pentru a-l pregati pentru inmormantare. „Si a venit Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de inmormantare la iudei.” (Ioan 19:39-40).
Punerea Domnului in Mormant si Invierea „Iar locul unde a fost rastignit era o gradina, si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape.” (Ioan 19:41-42). Sfantul Mormant, cel mai sfant loc al crestinatatii, se afla in centrul Rotondei, intr-un edicul cu ornamente bogate. Mormantul s-a aflat initial intr-o grota sapata in piatra, iar Rotonda a fost construita in jurul acesteia. „Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in, Si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus” (Matei 27:59-60). Piatra sfanta este acoperita cu marmura, iar deasupra ei sunt picturi reprezentand Invierea. Mormantul este acoperit de o lespede din marmura slefuita, asezata acolo in 1555. Deasupra mormantului ard zi si noapte patruzeci si doua de candele – cate treisprezece pentru catolici, ortodocsi si armeni, si patru pentru copti. Mormantul, similar mormintelor iudaice din acea vreme, era format din doua incaperi si inchis de o piatra rotunjita, ca de moara. Evanghelia lui Marcu precizand ca femeile, venind cu miresme in dimineata celei dintai zi a saptamanii, „isi ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului? Dar ridicandu-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare.” (Marcu 16:3-4).
Prima incapere din mormant este Capela Ingerului. Aici, Maria Magdalena, venind la mormant in prima duminica de dupa rastignire si vazand ca trupul nu mai este acolo, a vazut un inger in straie albe sezand pe un altar de piatra. Pilastrul din centrul incaperii contine un fragment din piatra cu care a fost acoperit mormantul. Evenghelie lui Marcu 16:5-6 ne spune: „Si intrand in mormant au vazut un tanar sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au inspaimantat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul Cel Rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus.” Mormântul era gol că a treia zi a Înviat. Amin (postat pe fb de ioan monahul)