Înalțarea Sfintei Cruci a Domnului

14.09.2018 06:23

14 septembrie. Cruce roșie, zi de post. Sarbatoarea Înaltarii Sfintei Cruci a Domnului este una dintre cele mai importante sărbători. Este atât de mare, încat duminica dinaintea acesteia si duminica de dupa ea și în toate zilele pâna la odovanie, Sfanta noastra Biserica le dedica pregatirii crestinilor pentru ea si intaririi in cugetarea la aceasta. Astfel este rânduit si inaintea sarbatorii Nasterii lui Hristos, si inaintea Botezului Domnului. Cum ne pregateste Sfanta Biserica pentru aceasta mare sarbatoare? Ne propune ­sa ne concentram atentia si inima la Crucea Domnului.  Auziti astazi, in Apostol, ce a spus despre sine Sfantul Pavel: Nu vreau sa ma laud decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume. Eu m-am rastignit cu Hristos si de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.

Iata ce era pentru Sfantul Apostol Pavel Crucea lui Hristos. El s-a patruns o asemenea evlavie in fata Crucii lui Hristos, incat nu se mai gandea la nimic altceva, uitand cu totul de lume. Crucea lui Hristos statea permanent in fata ochilor lui. Multi dintre voi din experienta stiu ca uneori chipul cuiva persista in fata ochilor. Stiti ca daca va pogori in inima noastra dragostea, atunci chipul celui iubit neincetat va sta in fata ochilor celui care il iubeste. Ziua si noaptea se gandeste la el, traieste doar cu cel iubit. Dar aceasta iubire este de un alt fel. Iubirea Apostolului Pavel este forma suprema de dragoste, fìindca pentru totdeauna s-a intiparit in inima lui Crucea lui Hristos. In aceasta pericopa evanghelica ati auzit cuvintele Domnului Iisus Hristos insusi in convorbirea Sa cu Nicodim: Dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, tot asa trebuie sa Se inalte Fiul Omului. Cand a fost inaltat sarpele de arama in chipul crucii, atunci toti israelitenii, muscati de serpi, indreptand ochii si inimile lor spre aceasta reprezentare care il preinchipuia pe Domnul Iisus Hristos rastignit pe Cruce, se vindecau. Si la Sfantul Apostol Pavel gandirea era indreptata la Crucea Domnului si la Domnul Iisus Hristos, pe aceasta Cruce pe care s-a adus infricosatoarea jertfa de pe Golgota, pe Crucea care a rastignit pacatele lumii. El a uitat de toa­te, nu se putea gandi la nimic altceva. Se gandea doar la Domnul, rastignit pe Cruce. Iata cat de profund simtea Apostolul Pavel Crucea lui Hristos! Dar noi cu ce ne laudam? Ne laudam cu succesele in activitatea noastra stiintifìca, sociala. Ne falim cu laude, distinctii si ordine primite pentru aceasta activitate, cu succesele vietii noastre – bogatie, agerime, dibacie, cu succesele noastre in sport. Iata cu ce ne laudam noi si spre ce sunt indreptate inimile noastre. Iar toti sfintii, precum Apostolul Pavel, se rastigneau impreuna cu DomnuI Iisus Hristos. In inimile lor s-au intiparit profund cuvintele Domnului Insasi si cele ale Apostolilor. Ei tineau minte ce a spus Apostolul Pavel: La cele de sus sa cugetati, nu la cele de pe parnant, caci voi ati murit, iar viata voastra este impreuna cu Hristos ascunsa-n Dumnezeu. Ei au murit prin Botez pentru toate mangaierile si bunurile lumii, s-au ingropat cu Hristos si, la fel ca si in Apostolul Pavel, in ei traia Hristos. Nu uitau cuvintele lui: intr-adevar patimim impreuna cu El, pentru ca impreuna cu El ne si slavim. Cu toata inima aspirau sa patimeasca impreuna cu Hristos pentru adevarul suprem, pentru dragoste, pentru lumina cereasca. Ei nu uitau cuvintele Domnului: Daca-Mi slujeste cineva, Tatal Meu il va cinsti . Si ei din toata inima Il slujeau pe Domnul, toate gandurile lor, toate aspiratiile mintii si inimii lor le indreptau spre a-L urma pe Hristos fìindca in fata lor statea fagaduinta neobisnuita a Lui: Unde sunt Eu, va fi si slujitorul Meu. Care fagaduinta poate fi mai inalta decat aceasta? Hristos ne fagaduieste ca cei care Il vor urma, cei care vor iubi Crucea Lui, cei care se vor rastigni impreuna cu El si numai la El vor cugeta, vor fi unde va fi El, vor fi cu El si cu Tatal Ceresc. Si multime de oameni, cu inima curata, care L-au iubit pe Domnul Iisus  Hristos, L-au urmat, au mers acolo unde El i-a chemat. Si s-a facut pustie lumea pentru ei, nu le-a trebuit nici o distractie, toate acestea sunt marunte, fiindca ei cugetau la cele vesnice, iar nu la cele pamantesti. Si-au indreptat toate gandurile spre cele vesnice. Au inceput sa priveasca nu la frumusetile lumii ci in adancul inimii lor. S-au indeletnicit nu cu adunarea bunurilor lumesti,  nu cu aranjarea vietii lor pamantesti, ci cu contemplarea adancului inimii lor si cu curatirea ei. Ei plecau din lume in paduri dese, in pustie, in munti, iar acolo, lasand in urma toata lumea cu toate interesele ei marunte si nesemnifìcative, aspirau spre vesnicie, spre Hristos. Ei s-au rastignit cu Hristos si lumea s-a rastignit pentru ei. Iata cum implineau aceste cuvinte ale lui Hristos si ale lui Pavel cei mai mari crestini. Iar noi, crestinii cei slabi, macar uneori sa ne amintim despre Crucea lui Hristos. Macar schiopatand, impiedicandu-ne si cazand, sa mergem dupa Hristos.

Sa fìe in fata noastra mereu chipul Sfantului Pavel, al tuturor sfintilor si al cuviosilor mucenici, pentru care lumea a fost rastignita si care s-au rastignit impreuna cu Hristos. Sfantul Apostol Pavel spune: De acum inainte nimeni sa nu-mi mai faca suparare; caci eu in trupul meu port semnele Domnului Iisus. Pe Sfantul Apostol il bateau, il defaimau, se straduiau sa-l ucida. Tot trupul lui era acoperit de semnele lui Hristos si el cerea sa fìe lasat, sa nu fìe impovarat. Trebuie sa stim cu totii ca aceste cuvinte ale lui Pavel: Caci eu in trupul meu port semnele Domnului Iisus sunt scrise pe haina fiecarui calugar si fiecarei calugarite. Multi dintre cei care L-au iubit pe Hristos pot spune la fel – nimeni sa nu ne impovareze, sa nu ne defaimeze, nimeni sa nu cleveteasca impotriva noas­tra, nimeni sa nu ne chinuie cu tot felul de presupuneri, fìindca purtam semnele Domnului Iisus.Aceasta cuvantare Sfantul Apostol Pavel a incheiat-o cu cuvintele cu care o voi incheia si eu: Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu duhul vostru, fratilor! .

Sarbatoarea Inaltarii Crucii Domnului este foarte veche. Se stie ca se praznuia deja in secolul al V-lea, si ca a fost fixata cu ocazia unui  mare eveniment – aflarea Crucii Domnului. Elena, mama primului imparat roman crestin Constantin, a mers la Ierusalim ca sa caute Crucea Domnului. Era o sarcina difìcila, fìindca Ierusalimul, dupa moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, a fost de doua ori distrus de romani si zacea in ruine, iar locul Golgotei imparatul roman Adrian a poruncit sa fie astupat cu mult pamant si sa se construiasca o capiste idoleasca pentru zeita Venera, pentru a distruge amintirea Crucii lui Hristos. Mama imparatului, Elena, nu stia de unde sa inceapa cautarile Crucii, dar Domnul i-a trimis in cale un evreu batran, pe Iuda, care i-a spus ca Sfanta Cruce se afla sub capistea Venerei.Imparateasa a poruncit sa fìe distrusa capistea si sub ea a aflat trei cruci. Inscriptia de pe Crucea lui Hristos nu mai era. Dar au recunoscut-o prin aceea ca, atingand-o de un om mort, acela a inviat. Atunci multime mare de popor, intr-o bucurie negraita, a inceput sa se inghesuie sa vada Crucea lui Hristos. Pentru ca Crucea sa fìe vazuta, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a asezat-o pe un loc mai inalt si a inaltat-o (a ridicat-o in vazul tuturor). Poporul, cu entuziasm, canta: „Doamne, miluieste! Doam­ne, miluieste! Doamne, miluieste!” Fara incetare canta, cum ati auzit aseara la Miezonoptica, in timpul inaltarii Crucii. Iata istoria acestei sarbatori. Pomenind Crucea lui Hristos, rastignirea si mantuirea lumii prin Crucea Lui, trebuie sa patrundem invatatura crestina despre Cruce. Cu putere a vorbit despre Cruce Sfantul Apostol Pavel in prima sa Epistola catre Corinteni. Ascultati cuvintele lui, patrundeti adanc in insemnatatea lor sfanta: Cuvantul cruce pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei mantuiti, este puterea lui Dumnezeu. Nebunie, sminteala, iesire din minti sunt pentru cei ce pier cuvintele despre cruce, iar pentru noi toti in ele este toata puterea lui Dumnezeu, fìindca este scris: Voi pierde intelepciunea inteleptilor si priceperea celor priceputi o voi  lepada. Aceasta o spune Prorocul Isaia: Unde este inteleptul? Unde sunt carturarii? Unde este intrebatorul veacului acestuia? Nu a prefacut oare Dumnezeu intelepcinea lumii acesteia in nebunie? In nebunie a prefacut Dumnezeu toata intelepciunea lumii acesteia. Unul dintre cele mai intelepte popoare din vechime se considera poporul german. Acest popor a fost purtatorul intelepciunii lumesti. Din sanul lui au iesit fìlosofi mari precum Kant, Fichte, Hegel; stiinta germana statea mai presus de toate stiintele europene. Si ati vazut cum a rusinat Domnul aceasta intelepciune lumeasca a poporului  german, cum a prefacut-o in nebunie. Fiindca a fost oare vreodata nebunie mai cumplita decat cea a caror martori am fost de curand? Oare cand a  innebunit poporul pana la o asemenea masura, incat in modul cel mai feroce sa distruga multe milioane de oameni si biserici ale lui Dumnezeu? Astfel, asupra poporului german s-au implinit in zilele noastre cuvintele Apostolului Pavel: Nu a prefacut oare Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia in nebunie? Fiindca atunci cand lumea, in intelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, I-a fost bineplacut lui Dumnezeu cu nebunia propovaduirii sa-i mantuiasca pe cei credinciosi. Fiindca si iudeii cer minuni, si elinii cauta intelepciune. Voi ati auzit nu o data, in timpul citirii Evangheliei, cum conducatorii preotilor si fariseii cereau de la Domnul Iisus Hristos sa le arate semne ca marturie ca are putere sa faca faptele pe care le savarsea permanent. Ce fel de semne le mai trebuiau, cand Domnul facea minune dupa minune? Ei erau orbi, dar cereau minuni noi prin care sa dea Domnul marturie despre chemarea Sa de sus. Iar elinii cauta intelepciune. Vechii greci erau un popor profund ganditor. Din sanul poporului grec au iesit mari filosofi ai lumii vechi, care si pana in prezent sunt la o inaltime greu de atins – Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel. Aristotel este purtatorul unei intelepciuni neintrecute, al amplorii si profunzimii mintii. Grecii erau un popor care a patruns profund toata intelepciunea filosofica, un popor care cu nesat isi pleca urechea spre tot ce era intelept, un popor care in persoana conducatorilor sai in Areopagul din Atena, cu deosebita atentie ascultau discursul Apostolului Pavel, simtind ca el vorbeste ceva important, de care ei nu stiau inca. Elinii cauta intelepciune; iar noi Il propovaduim pe Hristos Cel rastignit, pentru iudei sminteala, iar pentru elini nebunie. Iudeii Il asteptau pe Mesia ca pe imparat puternic, care se va aseza in fruntea poporului lui Israel si va impune o conducere mondiala acestui popor. Pentru ei era sminteala sa asculte Mesia este Cel pe Care ei L-au rastignit pe cruce.

Iar pentru elini era nebunie, fiindca grecii vorbeau cu dispret despre propovaduire in primele secole ale crestinismului, secole de crunta persecutie al crestinilor de catre romani, despre Hristos cel rastignit,isi bateau joc de faptul ca crestinii Il considera Dumnezeu pe un om nefericit, rastignit pe cruce. Pentru cei chemati insa, si iudei si elini, convertiti la Hristos, aceasta era pu­terea si intelepciunea lui Dumnezeu. Pentru noi toti propovaduirea despre Cruce, propovaduirea despre Domnul Iisus rastignit, este propovaduirea despre puterea lui Dumnezeu, despre intelepciunea Lui.

Fiindca spuneti-mi cine si cand in istoria lumii a aratat o putere asemanatoare celei pe care a aratat-o Domnul Iisus Hristos, nu doar in propovaduirea Sa, ci si in minunatul Lui act de mantuire prin Sangele si Crucea Sa, al neamului omenesc care pierea? Este puterea care a cucerit lumea, este puterea care a suprimat stapanirea diavolului asupra celor care au crezut in Domnul Iisus Hristos, care in inima lor si-au intiparit semnul Crucii lui Hristos. Noi propovaduim despre Hristos ca despre intelepciunea lui Dumnezeu, acea intelepciune care a rusinat toata intelepciunea lumii si a prefacut-o in ne­bunie, fìindca nu exista pentru noi o intelepciune mai inalta decat cea pe care am auzit-o din gura Domnului nostru. Stim acum ca inceputul intelepciunii nu se afla in cartile omenesti, nici in cartile filosofice, stiintifice, ci in frica de Dumnezeu, ca nu exista intelepciune si nici pricepere impotriva Domnului – cum spunea inteleptul Solomon. Ne amintim cuvintele lui Pavel despre Hristos in Care este ascunsa toata comoara intelepciunii si vedeti.Noi cautam intelepciune doar in aceasta comoara si nicaieri in alta parte. Stim ca sunt adevarate cuvintele lui Solomon ca gura dreptului izvoraste intelepciune. Spuneti-mi a cui gura a izvorat mai multa intelepciune decat gura sfìntilor si a invatatorilor Bisericii, gura Sfantului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si a unui sir intreg de sfìnti?

A cui gura a izvorat mai multa intelepciune decat a Cuviosului Serafim de Sarov, Serghie de Radonej, Antonie si Teodosie de la Pecerska? Noi stim ca gura dreptilor izvoraste intelepciune, stim ca sunt adevarate cuvintele lui Solomon despre aceea ca cu cei smeriti este intelepciunea, cu cei care niciodata nu se considera intelepti, care se considera mai prejos decat altii, care nu se inal­ta pe sine. Anume la ei, la cei smeriti, este adevarata si autentica intelepciune cea despre care vorbeste Apostolul Iacov. Iata cuvintele lui: Dar intelepciunea cea de sus este mai intai curata, apoi pasnica, ingaduitoare, ascultatoare, plina de mila si de roade bune, nepartinitoare si nefatarnica. De aceasta intelepciune erau plini toti sfìntii. Aceasta intelepciune ar trebui s-o cautam si noi, crestinii de rand si cei slabi. Despre aceasta adevarata intelepciune vor­beste Sfantul Apostol Pavel: „Nebunia” lui Dumnezeu este mai inteleapta decat intelepciunea oamenilor, si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor. Pe unii lumea ii considera neintelepti, pe altii nu-i observa sau chiar ii dispretuieste. Dar aceasta paruta neintelepciune a lui Dumnezeu este mai inte­leapta decat cea a tuturor oamenilor intelepti. Slabiciunea lui Dumnezeu este mai puternica decat taria oamenilor. Neputinta celor smeriti, blanzi si curati cu inima este mult mai puternica decat toata puterea omeneasca. Priviti, fratilor, cine sunteti voi cei chemati: nu multi dintre voi sunt intelepti dupa trup, nu multi sunt puternici, nu multi sunt de neam bun. Voi toti sunteti oameni simpli, care v-ati deschis inimile in fata Domnului Iisus Hristos, care ati iubit Crucea lui Hristos. Despre voi vorbeste Apostolul Pavel ca Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebagate in seama. Si cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca cele ce sunt. Domnul stie in ale cui inimi salasluieste adevarata intelepciune. El ii vede pe cei intelepti, pe care oamenii nu-i observa. Sunt intelepti ai lui Dumnezeu printre noi, oamenii simpli, sunt si printre cei saraci, care nu inseamna nimic in ochii lumii. Pe ei ii considera Apostolul Pavel adevaratii purtatori ai intelepciunii si puterii lui Dumnezeu, fìindca ei au iubit cu toata inima Crucea lui Hristos, acea Cruce prin care Mantuitorul a impacat cu Dumnezeu toata lumea, tot ce este ceresc si pamantesc.

Oare cinstesc Crucea lui Hristos sectantii? La ei se refera cele spuse de Apos­tolul Pavel: Cuvantul despre Cruce pentru cei ce pier este nebunie. Ei considera nebunie inchinarea noastra la Cruce, si in nemasurata lor indrazneala, in necinstea lor defaima Crucea lui Hristos in cel mai negru si mai cumplit chip. Ei considera Crucea lui Hristos drept obiect vrednic de dispret, o compara cu o spanzuratoare rusinoasa, rad ca noi cinstim „arma pedepsei” cu toata inima. Acesti nefericiti nu inteleg ca prin Crucea lui Hristos a fost mantuita lu­mea, ca pe Crucea lui Hristos au fost pironite pacatele tuturor oamenilor, ca Crucea a fost sfìntita prin Sangele lui Hristos si prin mareata lucrare savarsita pe ea de Domnul: lucrarea mantuirii neamului omenesc. Poate exista pentru noi o mai mare sfìntenie decat Crucea sfintita prin Sangele lui Hristos? Daca in Vechiul Testament jertfelnicul vechiului templu din Ierusalim era considerat loc sfànt, daca sabia lui Goliat, cu care David i-a taiat capul acestui urias, s-a pastrat in templu infasurata in panze scumpe, oare noi sa nu cinstim ca pe cel mai sfant lucru Crucea lui Hristos? Voi stiti ca osemintele marilor oameni se pastreaza cu grija de cei care le cinstesc memoria. Stiti cu cata grija se fac muzeele oamenilor celebri, cum sunt cinstite ramasitele pamantesti ale acestora. Si noi oare sa nu cinstim cu toata inima Crucea Domnului, care a fost gasita in anul 326 de imparateasa Elena? Nu ar trebui sa ne deosebim de nefericitii sectanti care defaima Crucea lui Hristos? Nu ar trebui ca noi, dupa cuvintele Sfantului Pavel, sa-i numaram pe ei cu cei care pier, care s-au impiedicat de piatra poticnirii, care se cred doar purtatori ai adevarului lui Hristos?Sa nu avem nici o comuniune cu acesti nefericiti hulitori ai Crucii Domnului! Sa fie in fata noastra mereu semnul Crucii lui Hristos! Sa nu fie printre voi nimeni care sa nu poarte la gat cruce! Stiu ca nu toti aveti la gat crucea lui Hristos, vad la voi margele si medalioane, dar putini dintre voi poarta cruce. Nu va aparati cu motivul ca nu aveti de unde sa cumparati cruce, fiindca daca ati iubi crucea, ati gasi-o, ati taia-o din lemn si ati purta-o la gat. Amintiti-va despre aceasta si puneti-va la gat crucea lui Hristos, intipariti-o in inima voastra! Si sa va mantuiasca ea si sa va duca la viata vesnica! Amin (postata pe f.b de Ioan Monahul )