Înainte-prăznuirea Schimbarii la Față a Domnului.
Muntele Tabor (sau Thabor) este unul din munţii cei mai celebrii din Galileea, care are 588 de metri şi domină valea din jurul său. Călătorul Green l-a descris astfel, în timpul periplului său în 1854: „Tabor seamănă cu un altar ridicat, pe care Dumnezeu l-ar fi construit pentru propria sa onoare. Prin forma sa aparte şi locaţia sa, pare să recite cu toată puterea sa un cântec plin de sensibilitate. Toţi cei care se apropie de el sunt brusc vrăjiţi.” Semeţ, dominând în mod clar peisajul minunat, muntele Tabor a fost de foarte multe ori menţionat în scrierile sfinte.
De formă semi – circulară, arheologul Robinson l-a comparat în 1838 cu „una din cele două emisfere terestre”. Călătorul Stanley l-a calificat în 1853 drept „o jumătate de sferă perfectă”. Vârful său este totuşi uşor înclinat. Un paradox care i-a surprins pe mulţi vizitatori, şi care le-a permis călugărilor stabiliţi pe culmea sa, de a cultiva o parte din terenuri.Datorită izolării sale de alţi munţi din Galileea, muntele Tabor pare dintotdeauna mult mai înalt decât este în realitate. Călătorul Van Agmon spunea în 1720 că era „cel mai înalt munte din Ţara lui Israel”.
De-a lungul istoriei sale, muntele Tabor a fost rareori ocupat. Dar este foarte important din punct de vedere strategic şi religios. Dovezile istorice fac puţină referire la el, însă numele său este întotdeauna legat de evenimente dramatice şi decisive, uneori legate de războaie şi, desigur de religie. În epoca Primului şi a celui de-al Doilea Templu, apoi în epoca bizantină şi în perioada cruciadelor, când Ospitalierii aveau aici, între 1255 şi 1263 o fortăreaţă. Pe culmea sa au fost descoperite vestigii arheologice surprinzătoare. Printre ele se numără biserici, mânăstiri şi fortificaţii. Nu s-a găsit în schimb nicio locuinţă.
Taborul, ca orice munte are darul lui, are o lumină şi o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricât ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reusesti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vârful acestuia. Acolo sus, orice cuvânt este înecat în tăcere, iar întreaga panoramă apare în faţa noastră cu o anumită pace în suflet, cu nespusă bucurie, cu lumină, cu claritate.
În lumea ortodoxă există trei munţi consideraţi „munţi sfinţi“. Primul este Muntele Tabor din Israel – unde Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, arătându-şi dumnezeirea. Ceilalţi doi sunt Athosul din Grecia şi Ceahlăul din România, care, ca şi Taborul, au acelaşi hram: Schimbarea la Faţă.
Muntele Tabor este menţionat în cele trei principale religii monotiste. În binecuvântarea pe care a făcut-o Moise lui Zabulon şi Isahar, se face referire la muntele Tabor, care reprezintă în ochii triburilor din jur un loc sfânt. Se pare că muntele era deja venerat de cananeeni. În perioada celui de-al Doilea Templu, se aprindeau focuri pe vârful muntelui, în scopul de a se anunţa începuturile lunilor şi zilele de sărbătoare. În tradiţia rabinică, muntele Tabor a fost scutit de Potop. În tradiţia creştină, muntele Tabor este legat de locul Schimbării (la fata a Mantuitorului, dar mai ales duhovnicesca pentru cei ce cred in El). Deşi nu este menţionat în Noul Testament, muntele Tabor este legat de evenimente încă din Antichitate, şi pe culmea lui se găsesc, mai multe ruine ale unor biserici. Acesta a fost locuită de mai mulţi călugări şi pustnici.
În mistica ortodoxă, muntele simbolizează ascensiunea verticală a fiinţei spirituale, urcuşul duhovnicesc, calea omului spre misiunea personală, dorul omului de frumos, de dumnezeire, toate ostenelile, încercările şi ispitirile omului pe calea desăvârşirii spirituale, pe cale mântuirii personale.
Mai mult, înălţarea omului pe munte semnifică drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, o “scară către Cer”. În sens metaforic, muntele e nu numai o scară pe care sufletul urcă la Dumnezeu şi Dumnezeu coboară în suflet, ci o nesfârşită reţea de cărări, de legături prin care omul înfăţişează lui Dumnezeu bucuriile, împlinirile, cererile, nădejdile, dar şi necazurile şi durerile acestuia. În plus, această “scară spiritual” are o trimitere şi la dimensiunea orizontală, la multiplele şi complexele legături între fiii unei comunităţi religioase, prin acel fir luminous dumnezeiesc, credinţa.
Pentru că cine se gândeşte, în sinea lui, că se poate mântui de unul singur, acela se înşeală amarnic.
Fiecare dintre noi, cei care credem în Iisus Hristos, se mântuieşte prin celălalt, prin aproapele său. De aceea, este foarte importantă pacea lăuntrică a fiecăruia, împărtăşirea din acelaşi potir şi împreuna închinare lui Dumnezeu în duh şi adevăr.
Moise, înainte de Tabor, este o figură simbolică şi identitară: singurul om care l-a cunoscut pe Dumnezeu faţă către faţă, primul dintre proroci, eliberatorul poporului lui Israel, regele legiuitor, mediatorul prin excelenţă. El este recunoscut drept întemeietor al iudaismului, chiar al monoteismului, în general.
Metaforic vorbind, Taborul este mănăstirea, parohia, comunitatea, familia, sufletul fiecăruia, iar Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată”.
Așadar, Muntele Tabor este o colină din Țara Sfântă, având altitudinea de 570 m, situată în Galileea biblică, în apropiere de Cana și Nazaret. Conform tradiției, pe acest munte s-a suit Iisus cu trei din ucenicii Lui - Petru, Ioan și Iacov - și S-a schimbat la Față înaintea lor. Primele mărturii scrise despre Muntele Tabor ca muntele Schimbării la Față datează din secolul al IV-lea: Eusebiu de Cezareea, fără să aibă legături directe cu Țara Sfântă, considera că muntele Schimbării la Față este fie Taborul fie Hermonul;în 348 patriarhul Chiril al Ierusalimului, mai bine plasat ca Eusebiu în tradiția locală a Țării Sfinte, considera Taborul ca muntele Schimbării la Față; Epifanie de Salamina, născut și crescut în Palestina și bun cunoscător al locurilor, tot pe la jumătatea secolului al IV-lea, considera și el Taborul ca muntele Schimbării la Față a Domnului. Muntele Tabor devine încă din secolul al IV-lea un loc de pelerinaj important al creștinilor. Mai multe biserici au fost construite pe Muntele Tabor în perioada bizantină (secolele IV-X). Astăzi pe muntele Tabor se găsesc două mănăstiri. Una franciscană, zidită la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX pe ruinele unei biserici bizantine din secolele IV-VI și a unei mănăstiri benedictine de la anul 1101. În partea de nord-est a Muntelui Tabor, o mănăstire ortodoxă a fost zidită între anii 1859 și 1862, cu banii unui boier român devenit călugăr cu numele de Irinarh. Biserica mănăstirii este de altfel prima ctitorie românească în Țara Sfântă.
De sărbătoarea Schimbării la Față (pe calendarul vechi, adică 19 august), o mare procesiune are loc pe Muntele Taborului până la mănăstirea ortodoxă, unde se face priveghere de toată noaptea. Mai multe maici românce viețuiesc astăzi în această mănăstire, care se află sub jurisdicția Patriarhiei grecești a Ierusalimului După distrugerea unor situri creştine sfinte ale muntelui în sec. XIII, este deşertic, dar credincioşii continuă de a urca pe el, printre ruine, pentru a-şi aminti de minunea Schimbării, sărbătorită la 6 august. În sec. XIX, călugării franciscani au intrat în posesia locurilor, unde au construit o mânăstire la care, în 1919, au aduăugat construirea bazilicii actuale. Începând cu perioada bizantină şi până în zilele noastre, muntele Tabor este un important loc de pelerinaj, în ciuda pericolelor şi dificultăţilor întâmpinate de pelerini, în funcţie de sezon. În afară de partea religioasă, mulţi turişti vizitează locul pentru a admira panorama splendidă. În liturghia catolică, altarul Preasfântului Sacrament este asociat cu muntele Tabor. Bazilica construită de franciscani, între 1919 şi 1924, a fost făcută după planurile arhitectului italian Antonio Barluzzi (1884 – 1960), care a realizat numeroase monumente în Ţara Sfântă. El s-a inspirat din edificii religioase creştine care se găsesc în Nordul Siriei. Bazilica este compusă dintr-un naos central şi două alei laterale, şi este construită pe urma ruinelor bisericii din epoca cruciaţilor, din iniţiativa Prinţului din Galileea Tancred. Cadrul este realizat din lemn de pin. Razele care pătrund în interiorul bisericii şi anunţă ivirea unei noi zile par să fie acolo pentru a reaminti lumina divină care l-a înconjurat pe Iisus în momentul Schimbării, după cum este scris în Evanghelii. Datorită condiţiilor climatice şi a umidităţii prezente pe vârful muntelui Tabor, acoperişul bazilicii a fost acoperit cu un strat de cositor. Mozaicul central, operă a artistului Vilani, îl reprezintă pe Iisus între Moise şi Ilie, în faţa a trei dintre discipolii săi. Arhitectul a inclus construirea bazilicii moderne în ruinele construcţiilor anterioare.
Cele două turnuri care străjuiesc intrarea sunt şi ele de asemenea construite pe resturile a două capele medievale, fiecare simbolizând pe Moise şi Ilie. În prima, cea din stânga, este reprezentat Moise ţinând Tablele Legii de pe muntele Sinai. În a doua, cea din dreapta, se vede reprezentat profetul Ilie în timpul confruntării sale cu urmaşii zeului Baal pe muntele Carmel. La intrare, acum acoperită cu grilaj, se remarcă paşi săpaţi în piatră, care, în epoca cruciaţilor, duceau la criptă, pe zidurile căreia au fost găsite inscripţii în greacă şi desenată crucea. Ruinele situate pe ambele părţi ale drumului care duc la intrarea în bazilică sunt ruinele mânăstirii Sf. Salvador, construită în epoca cruciaţilor de călugării benedictini în 1101. Astăzi este dificil de a se data ansamblul acestor ruine.
Mânăstirea situată pe muntele Tabor a fost construită în 1873. Ea adăposteşte camerele călugărilor franciscani, cât şi o sală de mese comună rezervată pelerinilor. De pe terasele laterale, din afara bazilicii, se poate admira panorama din Valea Izreel, Valea Iordanului, munţii Samariei şi muntele Carmel.
Pe lângă bazilica romano – catolică, pe muntele Tabor se mai găseşte o biserică ortodoxă, care a fost, de asemenea, construită pe ruine din epoca crucială. Conform mărturiilor istorice, ştim că benedictinii de epoca medievală cohabitau cu o comunitate greco – catolică. La nord – vest de biserica ortodoxă, se găseşte o grotă pe care tradiţia o leagă de întâlnirea dintre Avraam şi regele Melhisdec.Şi când se întorcea Avraam, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului Celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avraam şi a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam pe când se întorcea de la întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat, căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
Noi mergem la mânastirea ortodoxă. Autocarul opreste într-o parcare, de acolo pentru pelerini sunt microbuze de 10 locuri in care ne urcam cu destinația Manastirea Schimbarea la Fata, soferii arabi sunt buni cunoscatori ai locurilor și urca cam în 10-15 minute, pe serpentilele marginite de pante abrubte, iau si lasă pelerini la mânastire cu excepția unor pauze pentru masa și rugaciune.
Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa, de maici, dintre care si din România cu care doamnele din grup s-au imprietenit rapid, inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel. Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos.
Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos, cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina. Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.
Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale."
Taborul este important și datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii).Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858.
De-a lungul istoriei Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii. Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec. Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie. In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.
In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.
Ghidul nostru, parintele Cristian pe vorbește despre un român,Irinah Roseti. Mănăstirea Horaiţa şi Muntele Tabor (1771-1859). Acest cuvios arhimandrit, stareţ, duhovnic şi sihastru a fost unul din marii călugări ai monahismului românesc din secolul XIX. Cuviosul Irinarh s-a născut în anul 1771 în oraşul Focşani, din vestita familie de dregători moldoveni, numită Roseti. Părinţii săi, Nicolae şi Pelaghia, l-au crescut în frică de Dumnezeu şi l-au dat să înveţe carte românească şi elinească, după obiceiul vremii. La vârsta de douăzeci de ani, părinţii voiau să-l căsătorească; dar el, pe ascuns, s-a dus la Mănăstirea Neamţ să se facă monah. După trei ani de ascultare este călugărit şi apoi rânduit ca ucenic la tipografia mănăstirii, de curând înfiinţată. Aici ajunge tipograf iscusit şi lucrează la tipărirea Vieţilor Sfinţilor.
Dorind să sporească în nevoinţa călugărească şi să urmeze părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Iosif Pustnicul de la Văratec, a plecat din Mănăstirea Neamţ şi s-a făcut sihastru în pădurile din jurul Schitului Nechit, ţinutul Neamţ. Aici petrece în linişte 12 ani de zile, ajungând un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus. În anul 1823 pleacă spre Sfântul Munte, dar este oprit la Bucureşti de prietenul său, mitropolitul Grigorie, ca să-i organizeze tipografia. După trei ani de ascultare la Mitropolia Ungrovlahiei, în anul 1826 pleacă la Muntele Athos, unde stă numai doi ani din cauza răscoalelor balcanice.
În anul 1829 se întoarce în Moldova şi ajunge pustnic în Muntele Horaiţa. În anul următor este făcut preot şi arhimandrit la Iaşi, de mitropolitul Veniamin Costachi. În anul 1831 întemeiază Mănăstirea Horaiţa şi devine primul ei stareţ, păstorind această mănăstire până în anul 1843 şi formând un sobor de peste 70 de călugări. Apoi, lăsând stareţ pe unul din ucenici, pleacă la Locurile Sfinte cu ierodiaconul Nectarie Banul şi se stabilesc pe Muntele Tabor.
Acolo petrec împreună 16 ani de zile în desăvârşită sihăstrie şi dorire de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la oameni şi de la diavoli. În anul 1859 începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă, dar nu reuşeşte s-o termine.
La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, stareţ şi duhovnic Irinarh se mută la cele veşnice, regretat de fiii săi duhovniceşti, şi este înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său. După câţiva ani, osemintele sale au fost strămutate în partea de miazăzi, alături de ctitoria sa.
Incepând construcţia bisericii pe Muntele Tabor, arhimandritul Irinarh Roseti n-a avut bucuria s-o vadă terminată. În toamna anului 1859, când zidăria era pe la jumătate, s-au isprăvit banii adunaţi şi piatra pentru zid. Tot atunci a venit ordin de la autorităţi să oprească lucrarea, până va obţine firman de la Constantinopol.
Astfel, bătrânul, simţindu-şi sfârşitul apropiat, aştepta cu bucurie slobozirea din legăturile trupului. Pe când Cuviosul Irinarh era bolnav, s-a apropiat ucenicul de el şi l-a întrebat, plângând:
- Cinstite părinte, dacă te vei duce din viaţa aceasta, ce să fac eu? Nu voi putea şedea singur fără de sfinţia ta în pustia aceasta.
- Dar ce socoteşti să faci? i-a zis bătrânul.
- Socotesc să mă duc la Sfântul Munte sau în patria noastră, la mănăstire
- Fiule, eu te sfătuiesc să nu laşi acest Sfânt Munte, că Însuşi Hristos l-a sfinţit, arătându-şi din parte puterea şi lumina dumnezeirii Sale. Să nu socoteşti că am venit noi de voia noastră aici. Ci El ne-a trimis şi pe mine şi pe tine, că aşa a binevoit ca prin noi, străinii şi săracii, să-şi arate dumnezeiasca Sa putere, să zidească sfânta Sa biserică şi mănăstire pe Tabor şi să le aducă la starea lor cea dintâi.
- Cinstite părinte, eu nu am darul sfinţiei tale. Sfinţia ta ai avut dar de la Dumnezeu, că te iubeau şi te respectau creştinii, iar arabii se înfricoşau şi se temeau să-ţi facă rău, văzând minunile pe care le făcea Dumnezeu prin sfinţia ta.
- Fiule, minunile le-a făcut Dumnezeu nu pentru mine, că eu sunt om păcătos, ci pentru acest loc sfânt al Său, ca să astupe gurile păgânilor şi să-i înfricoşeze să nu ne supere, ci să ne lase în pace să lucrăm în via Lui.
Cuviosul Irinarh, care face parte din cunoscuta familie de boieri Rosseti. După aceste scurte cuvinte, limba Cuviosului Irinarh a încetat să mai grăiască. Mai trăind puţine ceasuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 26 decembrie, 1859. Spunea ierodiaconul Nectarie că, îndată ce a răposat stareţul, s-a auzit vestea aceasta peste tot. Atunci credincioşii din Nazaret şi Cana Galileii, fiii săi duhovniceşti de prin sate, bărbaţi şi femei, alergau pe Muntele Tabor să sărute moaştele Cuviosului Irinarh şi să ia ultima binecuvântare. Spunea iarăşi că la prohodirea arhimandritului Irinarh a venit mitropolitul Nazaretului cu preoţi şi mult popor din Galileea. Iar când să-l îngroape, unii rupeau, din evlavie, bucăţi mici din rasa bunului lor sfetnic, stareţ şi părinte. Apoi a fost îngropat în biserica ctitorită de el. Aceasta este viaţa şi acestea sunt câteva din faptele Cuv. Arhim. Irinarh Roseti din Muntele Tabor.
Și ghidul nostru ne mai povestește: In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol. In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie. Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu. Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului. Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui. Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor.
Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche. In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici.
Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.
Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.
În mânăstirea de pe Tabor, ctitorită în sec al 19-lea de către arhimandritul român Irinarh Rosetti şi cedată ulterior grecilor, din lipsa monahilor români care să continue lucrarea, vieţuiesc astăzi câteva maici românce. Una dintre ele ne povesteşte istoria acestei icoane speciale a Maicii Domnului: Un credincios din Insula Creta a dorit să ajungă în Ţara Sfântă, dar nu a avut posibilitatea. Atunci, a pus această icoană a Maicii Domnului într-o sticlă, a mers la malul Mării Mediterane, a aruncat sticla în mare şi s-a rugat: „Maicuţa Domnului, dacă nu pot eu să ajung în Ţara Sfântă, măcar această icoană să ajungă – dar să fie nu după voia mea, ci după voia ta!”. Ştiţi cum este marea, învolburată, dar Maica Domnului i-a făcut drum! Trei luni a făcut sticla cu icoana între Insula Creta şi Israel ( distanţa este de o mie de kilometri). Vedeţi că lângă icoană este, înrămată, scrisoarea de răspuns a Mitropolitului de Ierusalim către acel om (care îşi trimisese adresa, o dată cu icoana) şi e datată în anul 1958, la zece ani după declararea independenţei Statului Israel. Maica continuă: La puţină vreme, icoana a început să fie făcătoare de minuni, mai ales legate de naşterea de prunci. Nenumărate familii au revenit şi au spus că prin rugăciune la această icoană, Maica Domnului i-a ajutat – printre aceştia, de curând, chiar o familie din România, care de 13 ani îşi dorea copii!
La Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si masajele celor ajutați. Ne rugam si noi si cantam Cuvine-se cu adevarat. Prima minune a fost infaptuita asupra unei fete de 14 ani, oarba din nastere, al carei tata, inchinator la Locurile Sfinte, a luat ulei din Sfanta Candela si i-a adus fetei acasa. A treia zi dupa ungere, fata si-a capatat vederea. Despre celelalte nenumarate minuni, stau marturie semnele de recunostinta lasate aici de cei ce s-au insanatosit. Numele originar al icoanei este Tama, fagaduinta. De aceea e bine sa-i promiti Maicii Domnului, dupa ce-ti pui dorinta, ca-i daruiesti ceva, oricat de mic, la intoarcerea acasa.
Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata. Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit. Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme.
Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu. In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.
Schimbarea la Faţă a Domnului, când ,,a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” , arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa. În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie. Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei. La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu,
iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea. La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului.
Când S-a schimbat la Faţă, Mântuitorul Hristos S-a arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, strălucind de lumina dumnezeiască ca ,,Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” şi înconjurat de norul luminos al slavei Sale. Aşa cântăm şi noi, ortodocşii: ,,Dătător de lumină şi Lumină neapropiată şi pururea veşnică fiind, Cel ce eşti fără început şi care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând chipul slavei părinteşti” (tropar). Sau: ,,În Muntele Taborului te-ai schimbat la faţă, Iisuse, şi nor luminos întins ca un cort, pe apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta se uitau în jos la pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei neapropiate a feţei Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre” (sedelnă la utrenia praznicului).
Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al învierii, în care ,,drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” şi vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe strălucitoare, ca cele de pe Tabor, veşmintele curăţiei şi sfinţeniei. Şi se vor bucura pururea privind la faţa lui Dumnezeu şi ,,trebuinţă nu au de făclie, şi de lumina soarelui; că Domnul Dumnezeu îi luminează pre ei; şi vor împărăţi în vecii vecilor”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele despre lumina de pe Tabor: ,,Evanghelistul a spus ca soarele, nu pentru că atâta va fi lumina lor, ci pentru că nu cunoaştem o lumină mai strălucitoare decât a acestui astru; a vrut să înfăţişeze strălucirea viitoare a sfinţilor cu ajutorul unei străluciri cunoscute nouă. Că lumina de pe Tabor era mai mare decât lumina soarelui, au arătat-o ucenicii care au căzut cu feţele la pământ. Dacă n-ar fi fost o lumină neamestecată, ci una la fel cu a soarelui, n-ar fi căzut la pământ, ci ar fi putut-o suferi cu uşurinţă”.
Această lumină a Schimbării la Faţă a Domnului este aceeaşi cu Sfânta Lumină ce se arată la Mormântul Mântuitorului nostru, la praznicul Învierii Sale. Mărturii ale minunii. Deşi există puţine mărturii cu privire la această minune, a pogorârii norului pe Muntele Taborului, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului pe stil vechi, creştinii ştiu şi sunt încredinţaţi că acest lucru se petrece an de an, tot aşa cum Iordanul se întoarce în fiecare an de Botezul Domnului după calendarul iulian. În 1993, nişte pelerini ruşi, impresionaţi de minunea pogorârii norului de lumină, au făcut public ceea ce au trăit. T. şi F. Markovtsy din Cabramatta, Australia, istorisesc:
,,Fiica noastră Anna a fost martor la o vedenie minunată deasupra mânăstirii greceşti de pe Muntele Tabor, dimineaţa devreme, în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Ea ne-a povestit în amănunt ceea ce a trăit, cerându-ne să împărtăşim şi altora acest lucru.
Există un obicei printre grecii, arabii şi ruşii ortodocşi de a veni pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului. Potrivit Tradiţiei, în ziua praznicului, deasupra mânăstirii greceşti de pe munte se pogoară un nor. Anul acesta, în ziua praznicului, Anna a primit o maşină a mânăstirii şi, împreună cu câteva maici şi cu soţul ei Dmitri, a călătorit pentru a merge la slujbele de pe Muntele Tabor. A avut nevoie de 3 ore pentru a ajunge de la Ierusalim la Tabor, unde grecii slujesc utrenia şi liturghia în timpul nopţii, ca de Înviere. Grupul lor a sosit la Muntele Tabor înainte de începutul utreniei, iar acolo erau deja adunaţi mulţi oameni. Era foarte cald şi sufocant în biserică. Afară, de jur împrejur, arabii ortodocşi sărbătoreau – ei frigeau carne şi cântau, deşi ruşilor aceste lucruri li se par foarte sălbatice. Slujba a început după miezul nopţii. Se slujea în limba greacă, iar evanghelia a fost citită în mai multe limbi. Era greu de stat până la sfârşitul slujbei din cauza arşiţei şi înghesuielii.
Maicile şi Dmitri s-au împărtăşit şi după binecuvântarea de sfârşit, au hotărât să meargă acasă. Mai întâi, ei au decis să meargă la Marea Galileei, să rămână pe ţărmul ei şi să aştepte răsăritul soarelui pentru a se întoarce la Ierusalim. Dar i-a copleşit oboseala şi ei au hotărât pur şi simplu să traverseze curtea şi să parcheze maşina în apropierea mânăstirii catolice. Au ajuns la mânăstire, au oprit motorul şi s-au aşezat. Maicile au luat o pătură pe care au întins-o sub copaci. Anna şi Dmitri au coborât scaunele şi au hotărât să doarmă în maşină. Încă se auzea mulţimea zgomotoasă de pe munte, dar nu i-a deranjat în somnul lor, căci era aproape 3 dimineaţa. Brusc, în jurul orei 4 dimineaţa, Dmitri s-a ridicat şi a trezit-o pe Anna. Era o tăcere de mormânt şi se putea vedea în faţa maşinii, cum, deasupra mânăstirii greceşti, un nor cobora din cer. Era linişte peste tot, nu era nici o adiere, nici un sunet. Mulţimea era tăcută. Dmitri şi Anna au sărit din maşină şi le-au trezit pe maici. Toţi împreună au privit şi au început să se roage cu lacrimi. Norul a coborât chiar deasupra mânăstirii şi deodată, din nor, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mânăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci, şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune
a Focului Sfânt a continuat vreme de 2 ore. În zori, totul a dispărut lăsându-i pe cei ce au văzut minunea într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuită. Întorcându-se la mânăstire, ei au istorisit minunea la care au fost martori şi au fost rugaţi să spună tuturor cele văzute de ei. Grecii au explicat că deoarece Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc înaintea Patimilor Mântuitorului, această nouă vedenie era o prevestire a unui eveniment care avea să vină”.
De asemenea, într-un interviu oferit revistei Formula As, sub titlul ,,Prezenţe româneşti la Ierusalim”, maicile românce ce vieţuiesc în mânăstirea ortodoxă de pe Muntele Taborului au vorbit despre minunea care are loc an de an. Iată ce spune maica Vichentia: ,,Maică, aţi văzut nemijlocit minunile acestea. Aţi văzut norul ? În fiecare an am avut bucuria să-l vedem. Anul trecut, norul a coborât pe munte şi a stat aşa o oră şi jumătate. Iar miile de oameni care se strânseseră aici au putut să-l vadă şi să se bucure. Întotdeauna, norul vine dinspre Nazaret în timpul sfintei liturghii. La noi, slujba se face toată noaptea. La priveghere, participă mai mulţi arhierei, episcopi, iar când încep să se împărtăşească credincioşii, vine şi norul. Şi lumea strigă: ,,Doamne, trimite-ne norul”. Anul trecut, norul a venit pe la 2 noaptea. Dintr-o dată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute nu se mai vedea o stea pe cer, atât de dens era norul. Ţara Sfântă este Ţara minunilor ! Rugaţi-vă pentru cei dragi, mergeţi şi povestiţi ce-aţi văzut şi auzit”.
Un părinte român, vieţuitor în Ţara Sfântă, aduce şi el mărturie despre această minune: ,,An de an, în noaptea de 5 spre 6 august (18-19 august pe noul calendar), deci de Schimbarea la Faţă, în clipa în care începe liturghia pe Muntele Tabor, tot muntele se acoperă de un nor minunat. De multe ori nu numai norul, pe care m-am învrednicit şi eu a-l vedea (bătea vântul cu putere, iar norul stătea pe loc, iar la zi am văzut că era de o altă nuanţă decât ceilalţi nori de pe cer), ci şi lumini cereşti se arată credincioşilor”. O altă mărturie demnă de încredere este cea a agenţiilor de turism, care organizează pelerinaje în Ţara Sfântă. În reclamele lor se poate citi, spre exemplu:,,Pelerinaj în Ţara Sfântă, Israel şi Iordania.Coborârea Norului Sfânt pe Muntele Tabor,,
,,Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi: pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi în Tabor Te-ai suit. Şi Tu, Mântuitorule, la faţă schimbându-Te, Muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi a vedea Chipul cel nevăzut. Îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei,,.Amin ( sursă: Pelerinajul sfintei Liturghii- ioan monahul)