Înainte prăznuirea Adormirii Maicii Domnului
Întru mărită pomenirea ta, lumea, împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie, strigă către tine: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor. (codac) Popoare, înainte dănţuiţi, din mâini bătând cu credinţă şi cu dragoste vă adunaţi astăzi bucurându-vă şi luminat cântaţi toţi cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământeşti la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim că este Născătoare de Dumnezeu.(tropar)
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești sunt precedate de un timp de pregătire numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.De asemenea, sărbătorile împărătești au și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prima zi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază, în cadrul Vecerniei Mari, Rânduiala Prohodului Adormirii Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului care se cântă în Vinerea Mare. Generalizată mai ales în bisericile ruseşti, a pătruns şi în spaţiul românesc, prin traducerea făcută în 1820 de Ion Pralea.
Prohodul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru credincioşii ortodocşi, fiind în acelaşi timp o cântare de tânguire dar şi o mărturisire a Sfinţeniei Maicii Domnului şi a dumnezeirii celui ce S-a născut din pântecele ei cel pururea fecioresc. Epitaful Adormirii Maicii Domnului se aduce din Sfântul Altar și se așază pe o masă în mijlocul bisericii, sub policandru, la Slava Stihoavnei Vecerniei mici, întocmai cu rânduiala scoaterii Epitafului Domnului în Sfânta și Marea Vineri. Dacă nu se face Vecernie Mică, Epitaful Adormirii Maicii Domnului se scoate în mijlocul bisericii înainte de Vecernie, cântându-se troparul praznicului: Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și, prin rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.
Când Hristos Dumnezeul nostru a voit să mute pe Maica Lui cea de Viață Născătoare iarăși prin îngerul obișnuit i-a vestit mai dinainte evenimentul adormirii. Pentru ca nu ca la ceilalți oameni moartea fiind neașteptată să-i facă tulburare celei ce urma să se mute. Căci cunoștea despărțirea sufletului de trup și că aceasta face duhul oamenilor mari foarte întristat. Ca să nu se tulbure în însăși firea trupului mutându-se în mod neprevăzut, ca una care nu cunoaște mai dinainte propria ei ieșire, Ceea ce l-a născut pe Dumnezeu, cunoscătorul a toate, este trimis la ea îngerul întărind-o pe ea cu cuvintele înseși ale lui Hristos: Vremea este, zice Domnul, să te iau pe tine, Maică.
Precum ai umplut de bucurie pământul și pe cei de pe pământ, ceea ce ești plină de daruri, bucură acum iarăși și pe cele cerești. Luminează sălașurile Tatălui. Călăuzește și duhurile sfinților. Căci văzând ele cinstita ta mutare către Mine străjuită de îngeri vor fi încredințați cu credință că prin tine și partea lor se va sălășlui în lumina Mea. Vino, dar, cu veselie. Bucură-te și acum, precum și mai înainte. Prin toate ai vrednicia plină de har a mângâierii. Ca atunci când M-ai zămislit pe Mine ți s-a vestit să te bucuri, bucură-te și acum când ești căutată de Mine să te iau. Nu te tulbura părăsind lumea cea stricăcioasă cu doririle ei. Stricăciunea ei las-o. Fiindcă pe cei din lume nu-i vei lăsa orfani de ajutorul tău. Ci ca și Mine care nefiind din lumea aceasta veghez și chivernisesc pe cei din lume. Tot așa și ocrotirea ta nu se va lua până la sfârșitul celor din lume. Să nu te tulbure necruțarea trupului.Căci se va întoarce la o viață mai vie, la odihna bucuriei, la pace nestăpânită, la petrecerea cea fără de grijă, la desfătarea nepătimirii, la sălășluire neîmprăștiată, la desfătarea cea fără de sfârșit, lumina cea nepătrunsă, la ziua cea neînserată, la Mine Însumi, Făcătorul a toate și al tău. Căci unde sunt Eu, acolo este viața veșnică, bucurie neasemuită, locuință neegalată, petrecere nestricată. Unde sunt Eu, acolo vei fi și tu, nedespărțită Maică, întru nedespărțit Fiul. Căci unde este Dumnezeu acolo este toată bunătatea, toată dulceața, toată strălucirea. Nimeni dintre cei ce au văzut slava Mea nu a mai voit să o lase pe ea. Nimeni venind întru odihna Mea, nu a mai căutat iarăși cele ale lumii stricăcioase. Să fie întrebat Petru dacă este vreo asemănare între lume și Muntele Tabor când a văzut în el pentru puțină vreme slava Mea.
Pe când petreceai tu în lumea celor stricăcioase, în vedere ți-am arătat puterea Mea. Dar mutându-te din viață față către față Mă voi arăta ție. Dă fără supărare pământului ale sale. Al Meu este trupul tău. Și fiindcă în mâna Mea sunt marginile pământului nu va răpi nimeni nimic din mâna Mea. Al Meu este trupul tău, crede, căci Eu în pântecele tău am șezut cu dumnezeirea. Sufletul tău îndumnezeit va vedea slava Tatălui Meu. Trupul tău cel nepătat va vedea slava Fiului Lui Unuia Născut. Preacurat duhul tău va vedea slava Preasfântului Duh. Nu se va lăuda moartea cu tine. Căci ai născut Viața. Vas al Meu ai fost. Nu-l va sfâșia această zdrobire a căderii aducătoare de moarte. Nu îl va înnegri pe el umbrirea întunericului. Vino degrab la Cel ce S-a născut din tine. Căci vreau să te bucur ca un fiu datornic. Să-ți răsplătesc sălașurile pântecelui de maică. Plata alăptării. Răsplătirea creșterii. Încredințarea inimii tale. Unic fiu dobândindu-mă, Maică alege mai degrabă să locuiești împreună cu Mine. Căci nu știu să-ți fi atras iubirea altui fiu. Eu Maică Fecioară te-am arătat. Eu te voi face maică ce se bucură de Fiu. Eu voi arăta lumea datoare ție și odată mutată voi slăvi și mai mult numele tău. Eu te voi zidi pe tine zid lumii, punte a celor învăluiți de valuri, arcă a celor mântuiți, toiag celor călăuziți, mijlocitoare păcătoșilor scară care poate să-i urce pe oameni la cer. Vino cu bucurie. Deschide tu Raiul pe care rudenia ta cea de un neam cu tine, Eva, l-a închis. Intră întru bucuria Fiului tău. Lasă Ierusalimul de jos, aleargă spre cetatea cerească, fiindcă de Ierusalimul de jos vei fi slăvită peste puțin Plângere mare, ca plângerea după o livadă de rodii doborâtă în câmpie, precum este scris. Culcă-te și numai de formă în locașul mormântului din Ghetsimani. Căci nu te voi lăsa multă vreme orfană în el. Voi veni la tine de îndată ce vei fi pusă în mormânt, nu iarăși zămislit de tine cum odinioară M-am sălășluit întru tine, ci luându-te pe tine cu mine mai degrabă tu să locuiești împreună cu Mine. Pune în lăcașul din Ghetsimani trupul tău care ai îndrăznire, precum și Eu mai înainte de patimă Mi-am plecat acolo genunchii pentru omenească rugăciune. Preînchipuind adormirea ta, Mi-am plecat și Eu într-un astfel de loc genunchii mei cei luați din trupul tău. Așa cum eu după plecarea genunchilor de atunci am ieșit spre moartea cea de voie și de viață făcătoare prin cruce, la fel și tu, după depunerea moaștelor tale îndată te vei muta la viață.
Iată și ucenicii mei ajung la tine prin care vei fi înmormântată cu cinste și evlavie, fiii duhovnicești ai luminii Mele. Pe care, precum tu însăți mărturisești, ți i-am dăruit spre înfiere. Și fiind înmormântată de ei, socotește că ești îngropată de mâinile Mele. Căci nu trebuie ca tu să fii înmormântată de alții, decât de apostolii Mei, întru care sălășluiește Duhul cel Sfânt. Care și împlinesc persoana Mea pentru cinstea ieșirii tale, Preacurată. Aceste vestiri auzindu-le Maica lui Dumnezeu, s-a bucurat cu bucurie mare, disprețuind cu desăvârșire vremelnica viață a celor omenești. Și aprinzând torțe mari în toată casa cheamă iubitele ei rude și vecine își deretică prin casă, împodobește cu flori patul ca pe un pat al unei nunți feciorelnice, pe care l-a udat cu lacrimile rugăciunilor dorul ei de până atunci de toată noaptea pentru Hristos, Fiul ei. În așternutul meu, zice Scriptura, L-am căutat pe Cel ce L-a iubit sufletul meu. Pregătește cu râvnă cele ale ieșirii. Face cunoscută mutarea ei, arată cele vestite ei de înger. Arată și cununa dăruită ei. Era cununa din ramuri de finic, simbol al biruinței asupra morții și preînchipuire a vieții celei neveștejite. Ca să fie încredințată cea care avea să se mute că a stăpânit asupra stricăciunii precum și Cel născut din ea, Hristos, a biruit iadul. Această ramură de finic, pe care pruncii evreilor cei iubitori de Dumnezeu o scuturau slavoslovind lui Hristos, Cel ce se apropia de patimă ca Unuia care avea să fie biruitor al morții, strigând: Osana întru cei de sus. Adică Mântuiește Cel ce ești întru cei de sus. Căci Osana, pe evreiește se tâlcuiește mântuiește. Căci așa cum acolo ramurile de finic vesteau de mai înainte moartea lui Hristos cea plină de biruință printr-un semn simbolic, tot așa și cununa de finic dăruită Născătoarei de Dumnezeu era o încredințare a biruinței asupra stricăciunii celei de moarte făcătoare.
Plângeau cele chemate, se tânguiau cei adunați la ea. Brăzdau toată casa, ca să spunem așa cu râuri de lacrimi. O rugau pe ea să nu fie lăsați orfani. Iar ea zicea: Voia Fiului meu să fie cu mine. Așa vrea Dumnezeul meu, și Îl voi slăvi pe El. Dumnezeul părintelui meu și Îl voi înălța pe El. Fiul cel născut de mine cu trup. Părintele și Făcătorul și Dumnezeul maicii mele. Dacă voi, părinți fiind, și prin unire din întinăciune ați dobândit prunci stricăcioși, nu răbdați nici o clipă să fiți despărțiți de ei, cum atunci eu, avându-L Fiu pe Dumnezeu și având inimă neîmpărțită către El, fiindcă fără de bărbat L-am născut pe El nestricăcios și în feciorie, nu sunt oare mai mult decât voi biruită de dor? Voi vă mângâiați unul pe altul pentru pierderea pruncilor, dar eu fiind învrednicită acum să-L am pe Dumnezeu și pe Hristos și Unul Născut, cum oare nu mă voi duce cu bucurie la El, Cel veșnic Viu și viață dând tuturor? După ce a grăit acestea dintr-odată s-a făcut un vuiet de tunet puternic și furtună și norul din care ucenicii lui Hristos ca niște picături de rouă au fost vărsați pe pământ, au venit toți laolaltă la casa Fecioarei. Și văzând-o pe ea, s-au închinat ei cu dragoste și aflând de la ea motivul venirii lor, acestea au spus către ea: Fiindcă te-am avut pe tine împreună cu noi în vremelnicia acestei lumi, Maica lui Dumnezeu, și ca și cum L-am fi văzut pe Hristos, așa ne mângâiam văzându-te pe tine, pentru aceea ne întristăm de mutarea ta. Dar fiindcă atât prin puterea dumnezeiască, cât și prin râvna trupească de maică, ai cerut să pleci la Dumnezeu, ne bucurăm cum se cuvine de cele împlinite cu tine și de cele ce se întâmplă cu folos. Căci și noi prin tine primim încredințarea vieții veșnice și pe tine mijlocitoare la Dumnezeu te-am dobândit odată mutată la El. Căci nici nu este potrivit ca Maica lui Dumnezeu să petreacă în mijlocul acestui neam strâmb și desfrânat, ci să se mute petrecând în corturile cerești și nestricăcioase.Acestea zicându-le erau nemângâiați în lacrimi. Iar ea spune către ei: Bucurați-vă fii duhovnicești ai Fiului meu. Amintiți-vă de cuvintele Lui cum la vremea patimii ne-a poruncit nouă să nu facem plângere bucuria lumii. Și astăzi nu-mi faceți plângere bucuria mea, a celei ce mă mut. Ci trupul meu precum am pregătit eu înmormântați-l toți pe pat. Căci cred că voi fi înmormântată de înseși mâinile Fiului meu, îngropată fiind cu credință de voi ucenicii Lui.
Printre aceștia ajunge și Pavel apostolul, ca unul care a lungit mult propovăduirea. Bate la ușa casei. Îi deschide acestuia cu bucurie stăpânul casei Ioan apostolul și cel care a luat la casa sa pe Fecioara ca pe o maică el, cel feciorelnic de la Hristos Însuși. Văzându-l pe Pavel apostolii, s-au înviorat punându-l să șadă cu cinste mai înaintea tuturor. Îl primește pe acesta cu veselie Fecioara. Se aruncă Pavel la picioarele ei care au purtat pe Dumnezeu și aflând pentru ce a venit și el, cu mare suspin înlăcrimat deschizând gura lui gata mereu spre învățătură, o laudă cu glas mare pe Fecioara dintre care iată câteva laude: Bucură-te, Maica vieții și temeiul propovăduirii mele. Bucură-te, izbânda călăuzirii de către mine a sufletelor. Căci dacă nu L-am văzut pe Hristos în trup, văzându-te pe tine în trup, m-am mângâiat ca și cum L-aș fi văzut pe Hristos, ceea ce ai dăruit trup Celui fără de trup spre îmbrăcare. Căci dorul meu de Hristos se împlinește prin chipul tău. Eu pe tine până ieri te-am propovăduit neamurilor că ai născut pe Dumnezeu cu trup. De acum înainte voi învăța că tu te-ai mutat la El ca să le fac cunoscut neamurilor că mântuirea lor depinde de puternica ta mijlocire. Ca să aibă și acestea ocrotire nestrămutată la Dumnezeu. După ce multe altele au fost aduse de Pavel Născătoarei de Dumnezeu rugăciuni cu laude, cum am putut afla, Fecioara își ia rămas bun de la toți. Apoi se întinde în patul pregătit de ea însăși, își aranjează trupul ei fără prihană cum a voit și ca în somn își dă duhul. Sau mai bine zis se desparte de trup în veghere, libere de stricăciune lăsând rămășițele ei.
După ce și-a încredințat cu glas mare duhul ei fără vină lui Hristos și Dumnezeu și Fiului ei după trup, îndeamnă Petru pe cel împreună cu el corifeu, pe Pavel, să facă după obicei rugăciune la moaștele Fecioarei. Refuză Pavel spunând că aceasta este mai potrivit lui Petru să o facă în calitate de Păstor. Încredințează Petru lui Pavel smerindu-se pentru multa lui osteneală în propovăduire. Nu se învoiește Pavel deloc, păzind porunca lui Hristos în privința lui Petru. Face așadar Petru rugăciunea. Ridică ceilalți apostoli pe umeri pătuțul, petrecând la mormânt cu laude și cu lumini trupul Fecioarei cu cinste și evlavie.
A curs mulțime nenumărată de popor la îngropăciunea Celeia ce a născut viața. S-au mirat de neașteptata ei mutare. S-au minunat și de venirea prin văzduh a apostolilor de la margini. Căci s-a răspândit faima despre ei în tot Ierusalimul. Fiindcă într-o clipă s-a făcut ceață ca și când ar fi fost furtună și ca un tunet, ca ploaia și roua duhului care suflă i-a picurat pe ei la casa Fecioarei. Dar un om deșert dintre necredincioșii evrei (căci aceștia sunt deșertarea deșertărilor ca unii care fac sminteli și sunt certăreți mereu puși pe zavistii), tinzându-și mâinile lui fărădelege, în mâinile acestora pururea este fărădelege, mișcă piciorul patului, îndrăznind să tulbure trupul Preacuratei și încercând să arunce la pământ tronul cel trupesc netemându-se de Cel Preaînalt. Dar îndată i se taie mâinile, făcându-se pildă și cutremur iudeilor cei ce s-au purtat pururea cu nerușinare față de Hristos.
Se apropie moaștele de mormânt. S-au reținut apostolii cu frică și respect în chip bineplăcut lui Dumnezeu să se atingă de trupul Fecioarei. Și pe de o parte, ucenicii pentru că știau că trupul Preacuratei este vas preacinstit, au arătat o lăudată frică să se atingă de trupul ei. Iar poporul, pe de altă parte, pentru sfințirea lui, se lupta să smulgă ceva din cele de îngropăciune ale ei. Dar nimeni nu și-a pus mâinile pe ea. Căci aveau înaintea ochilor cutezanța evreului dat ca pildă. Prin învoirea și alegerea de obște a apostolilor, Petru și Pavel au prins de un capăt și de altul al patului cu acoperământul, care atârna liber, ca să pună moaștele în mormânt, atingându-se de acoperământ și nu punând mâna direct preaslăviții și preaevlavioșii apostoli, cei care pentru dorul de Dumnezeu au arătat în chip vădit frica Lui, cei înalți prin smerenie și munți cerești. Slujitori cinstiți și plinitori ai dragostei lui Hristos, cei ce pe Fiul prin maică, și pe Maică pentru Fiul au cinstit în chip mai presus de cinste. Cei care pentru Dumnezeu Cel ce S-a făcut trup au slujit sincer Maicii Lui, celeia ce I-a dăruit Lui trup. Din ale căror mâini, în văzul tuturor, trupul fără prihană al Fecioarei a fost răpit. Și cel ce l-a răpit pe el era nevăzut tuturor. Căci era Dumnezeu cel nevăzut. Iar acoperământul, pe nor ușor pe cea proorocită după trup nor ușor s-a arătat atunci ușor în mâinile apostolilor în bătaia vântului.
Au cunoscut ucenicii venirea lui Hristos împreună cu îngerii la Maică, de care fiind încredințați că a fost mutată, au dat slavă lui Dumnezeu în glasul laudei lor acestea grăindu-le către popor:
„Bărbați israeliți, aceasta să vă fie cunoscut vouă că s-a arătat tuturor despre Maria, maica lui Hristos după trup, venind cu noi și cu voi moartă la acest mormânt, a fost luată din mâinile noastre. Nimeni să nu se arate necredincios în aceasta. Nimeni să nu ne învinuiască pe noi în chip mincinos și cu privire la aceste moaște ca și în cazul trupului lui Hristos de furt. Iar dacă va auzi cineva aceasta de la conducător sau de la arhierii voștri, fără grijă să mărturisiți adevărul și nu minciuna. Fiți martori ale celor pe care le-ați văzut, fiți și voi noi îngeri în trup cei care ați venit astăzi la mormânt. Înaripați-vă limba voastră întru adevăr. Spuneți și voi: Iată locul unde s-a îngropat Fecioara, dar s-a mutat Maria, Născătoarea Vieții. Iată și acoperământul fără ceea ce fusese înfășurată înlăuntru, căutând pe cea strânsă în el, pe cea pe care o înfășa ca pe o neînsuflețită și pe care acum dorește să o înfășoare ca însuflețită. Fiți și voi femei mironosițe ale celei ce s-a mutat. Alergați, vestiți mutarea ei din mormântul primitor al vieții.Fericit ești și tu satul Ghetsimani care te-ai aflat aproape de slava grădinii lui Iosif. Acolo Petru și Ioan alergând și găsind giulgiurile au crezut că Hristos a înviat. Dar întru tine Ghetsimani noi toți, ucenicii Mântuitorului și mulțimea adunată la această înmormântare a Pururea Fecioarei Maria, am văzut mutată pe cea înmormântată și pusă în mormânt. Care fără nici o împotrivire, mai înainte ca de a se închide mormântul cu piatra, aceasta s-a făcut nevăzută. Ca nu cumva fiind depusă aici fără peceți și fără pază, să se facă temei potrivit celor necredincioși să vorbească despre furt. Dar iată, lăudată fiind și deșertând mormântul, l-a lăsat gol și a umplut Raiul cu slava sa și are odihna vieții cerești. Și este împreună locuitoare cu desfătarea lui Dumnezeu.”. Acestea sunt cuvintele apostolilor despre tine, Maica lui Dumnezeu.
Dar de ajuns îmi sunt mie cuvintele cele aduse ție de mine din cutezanță, fără de prihană Stăpână, (este lipsit veacul acesta de cei ce îndrăznesc să te laude pe tine), la acestea voi opri lauda. Amintește-ți de robii tăi creștini. Du înaintea lui Hristos rugăciunile tuturor, nădejdile tuturor. Întărește credința, unește Bisericile. Împărăția o fă purtătoare de biruință. Luptă împreună cu oștirile noastre. Pace lumii dăruiește, izbăvindu-ne pe toți din primejdii și ispite. Roagă-te pentru fiecare să fie arătat neosândit în ziua răsplătirii. Ai cuvintele vieții, rugăciunile mijlocirii tale la Dumnezeu pentru noi. Căci tu ești ceea ce pururea ai făcut și nu încetezi să faci minuni mari cu noi. Și numele cel sfânt al tău este fericit de îngeri și de oameni în neamurile neamurilor de acum și până în veacul veacurilor.
Aeea ce a zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc, iar cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, ca să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire. Și tu, o, Stăpână prealăudată, nu ai nevoie de laudele limbii muritoare ca una care locuiești în palatele împărătești de sus împreună cu Tatăl ca o mireasă și împreună cu Fiul ca o maică și împreună cu Duhul Sfânt ca una care ești preanevinovată și potrivită a-L primi. Ci noi mai curând avem nevoie de ajutorul tău nebiruit ca unii care avem multe pete și care umblăm prin mijlocul a multe curse.
Așadar, și tu însăți, o, preacurată Stăpână preabună, ca un nor de lumină picură-ne nouă dumnezeiasca ploaie și ca o mare înțelegătoare și preanevinovată primește-o iarăși această rugaciune de laudă pentru ca ale tale dintru ale tale ție aducându-ți să se arate bineprimite. Și iată, dintru ale tale, preacurată Stăpână, Mireasa lui Dumnezeu, ție îți aducem, zicând: Fericimu-te pe tine toate neamurile, precum ai prorocit, fericim preacinstita ta adormire. Fericesc arhiereii și preoții și leviții sfânta ta mutare. Te fericesc pe tine împărați și căpetenii și oștirile lor. Te fericește pe tine mulțime nesfârșită a celor puternici împreună cu înțelepții și cei mai simpli, bogații și săracii, bătrânii cu cei mai tineri și cu fecioarele. Te fericesc pe tine de atunci și până acum și pururea adunările credincioșilor.
Și atunci ridicând glas de laudă o femeie din mulțime despre sfânta ta naștere a strigat limpede: Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii pe care i-ai supt. Iar astăzi, noi, credincioșii, fericim după datorie în mod special odihna ta. Moartea omului este odihnă, a cărui cale este ascunsă, potrivit dreptului Iov. Dar dacă moartea omului este odihnă pentru dreptate și numai, ce oare ar putea spune cineva despre Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, Maica nesfârșitei obârșii a vieții, care covârșește dreptatea tuturor făpturilor și care se grăbește acum să se mute cu strălucire, ca o Fecioară și Maică, la Fiul și totodată Stăpânul. Astăzi și dumnezeieștile oștiri stau de față cu evlavie la înmormântarea de Dumnezeu cinstită a Preacuratei. Și Stăpânul acestora și al ei și totodată Fiul vine la ea.
Vai, taină străină! De câtă slavă s-a bucurat Preanevinovata în ziua aceasta! Dar mai degrabă nu numai în ziua aceasta, ci și mai înainte de aceasta, în multe zile și după aceasta necontenit și prin ea și mulțime de credincioși care au trăit bine. Căci pe mulți drepți, cum am auzit din cărțile sfinte, Stăpânul i-a cinstit cu prezența Lui. Dar mai degrabă nu prezență, ci trebuie să o numim arătarea Lui, potrivit Sfântului Pavel. Căci prezența și absența sunt ale celor ce vin și pleacă, cum ar fi îngerii și oamenii și alte făpturi care se mută din loc în loc cu ușurință. Dar arătarea este universală, prezență manifestată tainic după bunăvoire, când o și voiește. Căci nici soarele nu aleargă ici și colo ca să se arate sau să fie văzut, ci săvârșindu-și propria destinație, cu ușurință ne vede pe noi și noi îl vedem pe el cu ușurință. Dar pe „soarele dreptății” a-L vedea nu putem din pricina norilor întunecați ai greșeșlilor noastre. Dar Acela pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le nu numai pe noi, ci și pe toate cele tăinuite ale inimilor noastre, dar Se arată celor vrednici de El descoperindu-Se pe Sine și manifestându-Se la vreme, precum odinioară drepților acelora, celor mai înainte de lege și după lege. În har, pe mulți mucenici și cuvioși i-a învrednicit de arătarea Lui, pentru ca și pe robii Lui să-i bucure și propria făgăduință să o pecetluiască prin faptă. Făgăduință, adică aceea de odinioară că: Mă voi sălășlui în ei și voi umbla prin ei și iarăși că: Mă voi arăta Lui, adică celui ce ține adică sfintele Lui porunci.
A știut Hristos să cinstească preacurata adormire a propriei Lui Maici și Preacuratei. Cu adevărat a venit atunci în cetatea Sionului, a venit acolo Hristos Dumnezeu și mulțimea oștirii cetelor cerești, care ca niște puteri dreptmăritoare și iubitoare de Stăpân, să-I aducă Stăpânului obișnuita slujire și să împodobească îngroparea prealăudatei Lui Maici cu strălucire, iar El, ca un Dumnezeu atotputernic, să despartă cu ușurință sufletul de trup și să ia sufletul curat din trup fără prihană, și ca un fiu iubitor să o cinstească pe Maica Fecioară și să-i răsplătească ei înmulțit cele datorate. Care sunt cele datorate? Cele ale purtării sarcinii străine, ale nașterii negrăite, ale sfintei alăptări, ale purtării la sân, ale scutecelor acelora, ale fugii în Egipt, ale întoarcerii de acolo, ale sălășluirii și creșterii în Nazaret mai presus de minte, dorul cel către El, evlavia cea multă. Și dorul ei îl vedem când pentru trei zile căutându-L, L-a aflat pe El stând în mijlocul învățătorilor și Fiule, pentru ce ne-ai făcut nouă așa, zice, și iată, noi Te căutăm îngrijorați. Iar evlavia ei o vedem la nunta din Cana: nu mai au vin, zice. Ai văzut evlavia, iubite, a preacinstitei Maice? Căci nici nu a trecut cu desăvârșire sub tăcere rugămintea, nici iarăși nu strecoară îndrăznire, ci cu mult respect și evlavie, zice: nu mai au vin. Dar fiindcă nu era încă vremea minunilor Lui dumnezeiești nu primește foarte bucuros rugămintea și zice: Ce-ți este ție și Mie, o, femeie? Încă nu a venit ceasul Meu. Totuși a făcut minunea, ca să nu treacă cu vederea rugămintea mamei și preschimbă în chip de negrăit apa în vin. Și altă dată iarăși, căutând să-L vadă, nu putea din cauza mulțimii. Și a zis cineva către El: Mama Ta și frații Tăi stau afară, vrând să Te vadă. Și dacă cineva ar vrea să treacă acestea și altele asemenea cu vederea și să o vadă pe ea tânguindu-se la patima cea de voie, acolo o va vedea pe ea mistuită de dor și sabie ascuțită de durere trecând prin inima ei, cum a spus Simeon.
Aceste datorii a venit Stăpânul să i le plătească Maicii, ca Fecioară, ca Mireasă curată a Tatălui celui fără de moarte, ca vas preacurat al Preasfântului Duh, ca sălaș desfătat a toată virtutea și evlavia și ca temeiul chemării noastre din robie. Căci era robit neamul nostru și prin ea a fost chemat. Ca și cum cineva ar izvodi o parabolă de acest fel: S-a întâmplat ca fiul unui mare Împărat să fie amăgit de un tiran rău și înșelător. Și amăgindu-l, l-a scos pe el afară din bogăția părintească și din Împărăția lui și l-ar sălășlui într-o țară străină, chipurile, ca să împărățească acolo și să se asemene tatăluui și să-i fie lui deopotrivă în toate. Dar s-a întâmplat contrariul. Și în loc să se asamene tatălui celui mare și să împărățească precum el, a fost dus în cea mai de pe urmă robie și a fost încins cu tunici de piele și a răbdat necazuri mari în țara aceea mult întristătoare, mult chinuitoare și mult îndurerată și mult păcătoasă. Dar i s-au născut lui fii și fiice și s-a întins neamul la mulțime multă. Dar îl ținea rob și îl tiranisea cu cruzime cel ce l-a amăgit pe el și l-a robit pe născătorul lui și îi osândea pe ei la altă robie, adică la osânda lui cea neînserată. Și nici nu i-a chemat pe ei degrabă acel drept Împărat și Tată, nici nu i-a părăsit desăvârșit. A vrut, pe de o parte, să-l îngrădească pe cel ușor de înșelat, iar pe de altă parte, să plece în jos sprânceana înălțată a vrăjmașului și să smerească nemăsurata lui mândrie. Ca și cum, ținându-i robi pe moștenitorii Împărăției, fără de măsură s-ar făli.
Dar ce face Marele acela Împărat și Atotputernic? Nu îl învrednicește pe tiran de o luptă împărătească, nici nu înarmează vreo oștire împotriva lui. Căci numai unul dintre oștenii Lui ar fi de ajuns ca să nimicească pe tiran și toată obștea lui. Ci a binevoit să-L ridice din sfântul Lui sân pe Fiul Lui Cel Unul Născut, Cel iubit și de o ființă, Cel de un tron cu El și deopotrivă cu El Împărat, și să-L trimită în țara aceea. Ce face atunci Fiul cel iubit și deopotrivă cu El în slavă? Neștiind să nu asculte de Tatăl, ci să I Se supună în toate până la moarte, Se ridică în grabă cu bucurie. Și vezi-mi mie înțelepciune și pricepere cu adevărat împărătească, și putere negrăită. Nu ia cu Sine armată, nici oșteni înarmați cu sulițe, nu semne împărătești. Căci nici nu era cu putință ca țara aceea să-L poarte pe El sau să-L țină ascuns, dacă S-ar fi arătat astfel. A trimis în ascuns pe unul din voievozii Lui în țara robilor acelora la o Fecioară fără de prihanăși desăvârșit fără de pată, având frumusețe peste putință și virtute vrednică de mirare, vestindu-i ei taina cea ascunsă, că prin ea se va face eliberarea robilor și chemarea neamului. Nedumerită este Fecioara de mărimea lucrului, dar îi dezleagă limpede nedumerirea voievodul. Se învoiește Fecioara să slujească minunii. Vine în chip de negrăit Împăratul prin Fecioară în țara aceea, încinge chip de rob, Se amestecă cu robii, Se aseamănă întru toate acestora, afară de păcat. Începe amăgitorul să-și întindă mrejele, încearcă să-L prindă pe Izbăvitorul ca pe un rob, se luptă să-L numere pe Acesta împreună cu robii. Și Împăratul de voie vine în temniță și Se numără împreună cu robii și devine izbăvire celor robiți, vedere orbilor, cum a arătat cineva dintre cei ai Lui despre El. Apoi descoperă puterea stăpânirii Lui acolo nu folosindu-Se de mulțimea armatelor pentru luptă, ci așa cum singur a călcat în teasc, tot așa singur a pierdut tirania vrăjmașului.
Îl înfrânge pe tiran și oștirea lui, piere cu sunet pomenirea lui, zdrobește arcurile celor puternici și încuietorile de fier le sparge distruge cămările cele tiranice cu ușurință. Îi ia cu putere mare și cu braț înalt pe cei robiți și îi ridică sus bucurându-Se ca un uriaș care aleargă drumul lui. Plinește toate faptele bunătății, cântă cântare de biruință slăvește după cuviință pe Fecioara aceea și o lasă pe ea ca un zid nezdrobit. Ține țara celor odinioară robi, iar El ca un viteaz biruitor și ca un oștean nebiruit Se duce în palatele împărătești și îi duce acolo liberi ca un dar preaînalt Tatălui pe cei odinioară robi. Dar aduce cu Sine sus și ceea ce a asumat din țara aceea, prin care a și pus trofeu de biruință și devine șezător de-a dreapta Tatălui ca mai înainte și Alt Mângâietor, precum El Însuși, trimite în țara aceea. Și cine poate să povestească iarăși cele ale aceluia? Lipsește timpul pentru cel ce vrea să povestească minunile Aceluia.
Vedeți câtor bunătăți s-a făcut pricină Fecioara aceea? Căci prin ea Izbăvitorul a venit la robi, prin ea a fost doborât tiranul, prin ea s-a făcut chemarea robilor, slobozirea din această robie, izbăvirea din această înfricoșătoare tiranie, introducerea fecioriei și retragerea blestemului și venirea binecuvântării. Cine va lăuda după vrednicie pe pricina atâtor bunătăți a robilor acelora? Sau întoarcerea ei din țara aceea în palatele împărătești, cine o va slăvi cu laude? Nimeni dintre cei robi ori liberi, decât numai dacă o va slăvi iarăși Împăratul, cum a slăvit-o pe ea și mai înainte.
Era, așadar, această Fecioară împreună cu sfântul ucenic feciorelnic, după dumnezeiasca Înălțare a Fiului ei și Dumnezeu umblând pe pământ, având cugetul la cer. Acolo ridicându-și ochii, acolo trimițându-și mintea și inima, acolo cugetând pururea ziua și noaptea, acolo unde de pe Muntele cel sfânt al Măslinilor a văzut înălțat pe Cel Preabun, privind sus cu dor, cea cu adevărat vrednică de strălucirea de sus și plecându-și jos fruntea cea fără de prihană, clătinând-o cu mâhnire și zicând: Când voi veni și mă voi arăta feței Fiului și Dumnezeului meu? Când mă voi ridica de pe acest pământ la cer? Când mă voi desfăta de fericita livadă din vechea mea patrie? Când mă voi apropia ca o maică de Stăpânul și Fiul și Dumnezeul meu? Când voi vedea limpede strălucirea Împărăției Lui? Când mă voi veseli ca o maică de negrăita Lui masă? Căci dacă a făgăduit aceasta ucenicilor lui, cu cât mai mult mie, Maicii Lui, pentru negrăita milă? Nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. A făgăduit ca nou să îl bea pe el, nu același rod al viței – nicidecum căci nu mai sunt astfel de vii acolo – ci nou, adică nou arătat, străin și negrăit. Nou pentru noi toți, negrăit și necunoscut. Când, așadar, mă voi desfăta de această făgăduință. Când mă voi întoarce acasă? Când voi pleca de aici? Când mă voi desfăta de frumusețea Lui cea negrăită? căci doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos cu Fiul și Stăpânul meu. Acestea cugetându-le în bucuria inimii Mireasa lui Dumnezeu, Stăpâna, a venit vremea slăvitei ei adormiri, a venit ziua sfintei ei mutări, s-a apropiat ceasul mult râvnitei întoarceri acasă. Și s-a făcut atunci străină adunare a celor cerești și a celor pământești. O prealăudat sfârșit al fericitei și fără de prihană și curatei Maici a lui Dumnezeu, despre care corul prorocilor cântă armonios cântare preanevinovată. O, fericită și cinstită mutare a fericitei celei fără de prihană. Căci Fericiți cei fără prihană în cale care umblă în legea Domnului. Dar tu ești infinit mai fericită, ca una care ești mai presus de neprihănire decât neprihăniții.
Atunci a fost dintr-odată și adunarea de la marginile pământului a sfinților apostoli umblând sus prin văzduh. Căci au venit de la margini ca oștenii la cetatea împăratului cea însuflețită. Au venit ca să petreacă pe stratega cea nebiruită, sau mai curând pe împărăteasa cea slăvită la palatele împărătești. Căci venind Împăratul în țara noastră, a robilor, cum a arătat mai înainte cuvântul, și ținând-o pe ea și pierzând pe tiran, a lăsat străji, adică pe Sfinții Apostoli și pe Preacurata Stăpână. Pe unii, i-a lăsat ca pe cei mai buni și credincioși oșteni înarmați, iar pe ea, ca un zid nezdrobit, ca armă nebiruită, ca strateg greu de învins și ca pe o împărăteasă de Dumnezeu încununată, pentru ca să păzească țara și totodată să propovăduiască lumii o singură împărăție. Și ea, ca o împărăteasă, a locuit în cetatea împărătească Sion și a păzit lumea cu rugăciunile, iar ei ca cei mai viteji oșteni s-au împrăștiat până la marginile lumii, răsturnând împărați și tirani, nu mânuind arme și scuturi și săbii, ba nici traistă și toiag nu li s-a îngăduit să poarte, ci numai coiful mântuirii și ca sabie a Duhului, cuvântul lui Dumnezeu. Și trimiși fiind ca mieii, au doborât pe lupi. Acestea săvârșindu-le și alergând pretutindeni, adormirea împărătesei nu le-a rămas ascunsă și printr-o negrăită putere au ajuns în Sion, împreună cu care era și dumnezeiescul Ierotei, care era ucenic al lui Pavel, fiind învățător al lui Dionisie Areopagitul după Pavel, cum însuși spune Dionisie, care și mărturisește covârșitoarea uimire a aceluia. Era cu totul ieșit din sine, cu totul schimbat, cu totul răpit, văzând vasul primitor de Dumnezeu. Asemenea și Petru, cea mai înaltă și cinstită culme a apostolilor și Iacov, ruda Domnului și soborul celorlalți apostoli erau de față cu evlavie și aduceau laude de îngropăciune Născătoarei de Dumnezeu în chip văzut, iar în chip nevăzut cetele îngerilor, și mai înaintea tuturor Gavriil cel preabun, arhidiaconul ei, îi cântau „Bucură-te, curată” și iarăși „Domnul este cu tine”. Căci L-ai zămislit pe El atunci prin Duhul Sfânt, iar acum Lui i-ai încredințat duhul tău.
Bucură-te că te-ai mutat din viața cea vremelnică la cea veșnică. Bucură-te, Maică a cerului și a luminii celei fără de pată, că astăzi te-ai mutat la lumina cea neînserată. Bucură-te, Maică a vieții, că ai moștenit viața cea fără de sfârșit. Bucură-te, cea prin care Viața S-a arătat și moartea s-a omorât. Bucură-te, prin care Raiul cel odinioară închis se deschide și moștenitori ai împărăției se fac cei mai înainte robi. Bucură-te, că Împăratul nostru, al tuturor și Ziditorul și Domnul acum vine la tine.
După ce a spus acestea Gavriil, Mântuitorul Se arată și îngerii L-au lăudat: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Și Preanevinovata: Doamne, pleacă cerurile și Te pogoară, Cel ce șezi pe heruvimi, arată-Te. Și S-a arătat Domnul zicând către ea: Bucură-te, Maică, bucură-te, Preacinstită, bucură-te, Fecioară curată. Bucură-te, de Dumnezeu fericită. Pace duhului tău, pace inimii tale, pace trupului tău. Ridică-te, să mergem de-aici. Credința ai păzit și prin tine mulți au cunoscut-o, fecioria ai păzit-o fără de prihanăși mulți prin tine o vor cunoaște. Și te așteaptă pe tine de-acum Împărăția cerurilor. Ridică-te, să mergem de-aici. Și Fecioara: Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi de acum și până în veac. Căci a trimis Dumnezeu mila Lui și adevărul Lui și a izbăvit sufletul meu. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac. Și zice cu respect Fiului ei și Stăpânului: „Dacă am aflat har de maică înaintea Ta și dacă m-ai cunoscut pe mine mai presus de toți, Tu Însuți primește cu propriile Tale mâini cele fără de prihană duhul meu”, de vreme ce Însuți ai binevoit să fii ținut în brațele mele, iar eu acum în mâinile Tale îmi voi da duhul meu, și profeția aceasta se va împlini astăzi. Și Stăpânul: Și cuvântul acesta al tău pe care l-ai spus Eu îl voi face. Căci ai aflat har de Maică înaintea Mea și te-am cunoscut pe tine mai presus de toți. Și Preanevinovata: În mâinile Tale îmi dau duhul meu. Și Cel Milostiv: Fie ție cum voiești, o, maică fără de bărbat. Căci acest lucru este cuvenit, să se facă voia ta. Și iarăși poruncește sufletului ca un Ziditor al lui și Dumnezeu. Ție îți spun suflete prea fără de prihană. Vino afară. Căci Eu, Cel ce am poruncit celor din legături: „ieșiți”, și celor din întuneric „descoperiți-vă” și prietenului Lazăr: Vino afară, și ție acum îți poruncesc suflete sfânt: Vino afară. Cu pace și cu ușurință despărțindu-te de preacuviosul trup, vino afară. Și întinzându-și mâinile dumnezeiești ca Tatăl spre prunc, îndată sufletul drept este în mâna lui Dumnezeu. Și îndată au lăudat dumnezeieștile oștiri: Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Carele faci minuni. Și s-au înălțat, cântând în glasuri de bucurie. Și o duc pe ea acolo de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul acolo unde este cămara Mirelui celui fără de moarte, acolo unde este lumina cea neînserată și Împărăția care nu are sfârșit.
Iar moaștele ei cele preasfinte și fără de prihană, vestiții apostoli cu evlavie și cu frică după datorie le îngroapă. Căci dacă aceștia s-au adunat de la marginile pământului la un loc, cine oare dintre credincioșii care locuiau în Ierusalim sau în jurul Ierusalimului nu a venit acolo atunci, sârguindu-se să vadă priveliște străină și vrednică de mirare? Căci nu a fost simplă ieșire, ca a celorlalte femei și împărătese, fiindcă nici nu era o alta asemenea ei între femei, ci era ieșirea, sau mai degrabă intrarea Împărătesei în Împărăția cea negrăită. Căci dumnezeiască și omenească cinste a izvorât atunci acolo cu îmbelșugare.
Acestea văzându-le începătorul răutății și pizmașul demon n-a suferit să se liniștească, ci mișcă spre pizmă pe necredincioșii iudei. Și care este pricina, ziceau, a acestei mari și nemăsurate cinstiri? Căci aceasta a fost doar una dintre celelalte femei. Pe când huleau ei acestea și altele asemenea cu acestea, unul dintre ei se învârtoșează la inimă și aleargă în grabă cu multă îndrăznire, vrând să țină patul în care erau sfintele acelea moaște, care erau respectate și de îngeri, înnebunit ca un fără de minte să-l tragă în jos și să-l răstoarne. Și dacă Uza acela ispitit fiind, din evlavie să sprijine chivotul, a murit, necurat fiind, ce nu avea să pătimească îndrăznețul și mândrul acesta? Căci apucându-se de sfântul pat, cum s-a spus, acela s-a oprit fără să se răstoarne, dar mâinile lui cele spurcate și hulitoare, îndată dreptatea le-a tăiat. Această minune i-a uimit și pe necredincioși și s-a făcut pricină multora de credință, iar pe credincioși i-a ars și mai mult spre dor dumnezeiesc. Iar preasfântul și cu totul fără de prihană trupul acela a fost petrecut de dumnezeieștii apostoli în preasfântul sat Ghetsimani și este mutat la Dumnezeul apostolilor și petrece în acelea pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.
O Maica prealaudata a Imparatului cerului si a pamantului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si dupa moarte, primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune de acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul; si Împaratiei celei ceresti ne invredniceste, imparateasa, pe noi cei care cantam lui Dumnezeu : Aliluia!(codac 13) Amin (postat pe fb de ioan monahul)