În Biserica lui Iisus Hristos. Pravile, canoane și tradiții ortodoxe.

18.09.2020 07:20

„Creștinul ortodocs de acum peste o mie de ani și creștinul ortodocs de azi și cu cel de peste o mie de ani se regăsesc în această frumoasă continuitate tocmai pentru că Biserica Ortodoxă nu schimbă nimic din pravile și din canoane și din tradiție. Când se va încerca o modernizare a Bisericii Ortodoxe, pe față sau pe ascuns, atunci va fi pusă în pericol însăși existența Bisericii, a omului nostru, a creștinătății. Că în Europa mulți zic că sunt creștini, că sunt catolici de un fel, de altul, că sunt evangheliști de o mulțime de soiuri, numai ortodocșii sunt de un singur fel și trăiesc după o singură regulă, cea a părinților Bisericii. Dacă creștinul nostru este același de două mii de ani, apoi și dușmanii sunt aceiași... Ei, dușmanii se mai schimbă, își mai schimbă părul, cușma, își mai întorc haina pe dos, ca să nu fie recunoscuți, dar ei tot aceiași rămân. Dușmanii Bisericii nu sunt cei care nu-l au pe Dumnezeu în suflet, ci acei care ar vrea să fie slăviți ca și cum ei sunt Dumnezeu. Mândria face din om dușmanul cel fără măsură al creștinului. Sau dorința de înavuțire face din om dușmanul oricărei virtuți. Căci cine iubește banul, nu mai poate iubi pe aproapele său.Vechii creștini se întreceau în virtuți, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creștinii de azi vor să fie și cu un picior în cer, dar și cu unul bine înfipt pe pământ. Or, Dumnezeu ne dă să alegem: să trăim pe pământ în aspirație pentru cele veșnice și trainice. ” (Pr. Iustin Pârvu)

„Omul, creatură a lui Dumnezeu, are manifestări culturale, artistice, morale şi religioase, însuşiri ere­ditare, pe care le cultivă deopotrivă şi îşi face din ele o preocupare plăcută, care-i aduce progres şi împli­nire, care îi oferă satisfacţie şi îl înnobilează. Una dintre manifestările lui religioase este mersul la biserică.

De ce mergem la biserică? Pentru că suntem membri ai unei confesiuni de credinţă, ai Bisericii Ortodoxe, care are un statut întemeiat pe principiile de bază ce se desprind din izvoarele credinţei: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradi­ţie, în care avem norme de credinţă care includ şi par­ticiparea la cultul divin în duminici şi sărbători, cum zice unul dintre psalmi: „Întru adunări te voi bine­cuvânta Doamne” (Ps 25,12). Domnul Iisus mergea la templu şi în sinagogi unde se citea din Lege, din Psalmi şi din Profeţi, din care învățau toți să cunoască Legea Domnului mântuitoare. Mergem şi noi creştinii la biserică pentru că e poruncă bisericească: „Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare Duminică şi sărbătoare”. Mergem la biserică pentru a participa la ru­găciunile publice şi pentru a învăţa din Legea Dom­nului în care suntem botezaţi şi în care avem nă­dejdea mântuirii. Pentru că prin credinţă suntem mântuiţi, dar nu prin orice credinţă, ci prin credinţa ce ne învaţă Biserica Ortodoxă. Mergem la biserică pentru a alcătui ceată duhovnicească şi să lăudăm pe Dumnezeu în adunări ca îngerii în ceruri, deoarece Dumnezeu ne-a primit şi pe noi, pământenii, ca şi noi să slujim Domnului cu frică şi cu cutremur. Mergem la biserică în duminici şi sărbători pentru sfinţirea vieţii noastre prin Sfintele Taine. Biserica este locul unde se oficiază în special Sfânta Liturghie, care este jertfa de taină cu valoare infinită, ce însoţeşte şi înlesneşte rugile noastre. Domnul fericeşte pe cei ce iubesc casa Domnului. „Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.” (Ps 83,5). Mersul la biserică are și implicații sociale positive. „De ce vom face gesturile hieratice ale religiei în care întâmplător ne-am născut? Pentru că, deși individuale, au intenționalitate socială, sunt gesturi colective exprimate individual. Şi de ce sunt izbăvitoare? Pentru că dau omului conştiinţa valorii sale proprii, subsumându-o fluxului istoric. Şi sunt absolut necesare fiindcă sunt modul exterior prin care ne afir­măm bunele relaţii cu Dumnezeu, Dumnezeu fiind personificarea părţii superioare a fiinţei noastre, şi a elitei sociale. ” (Arhim. Mina Dobzeu)

Biserica este forma prin care Hristos împărtășește continuu lumii Cuvântul, Trupul și Fața Sa. Credinciosul ortodox este dator să cunoască de la Sfântul Apostol Pavel că „dacă Evanghelia noastră e încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: «Strălucească, din întuneric, lumina» — El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Cor 4:3–7). Creştinul nu trăieşte însă niciodată singur, nu-şi dă singur lui însuşi Revelaţia, ci o primeşte de la „Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlp şi temelie a Adevărului”, care-i împărtășește și explicitează „taina drepte credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (1Tim 3:15–16). Astfel, din năstrapa sacramentală a  Bisericii, creştinul primeşte atât cuvintele Sfintei Scripturi, în care, după spusele Sfântului Maxim Mărturisitorul, este prezent însuși Cuvântul înfășurat ca într-un giulgiu cu vălul literei, cât şi Trupul euharistic al lui Hristos. Însă, din faţa sfântului altar omul primeşte şi Faţa lui Hristos, pentru că Trup – Cuvânt fac prezente sau actualizează în chip real revelaţia mântuitoare a Dumnezeu-Omului, Cuvântul întrupat şi capul Trupului mistic al Bisericii.

Pentru credincios, accesul la Faţa lui Hristos Fiul lui Dumnezeu este mediată eclezial prin icoana lui Hristos. În virtutea Întrupării, în icoană coincid atât faţa naturii umane individualizate de om adevărat asumate din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, cât şi faţa Sa dumnezeiască intratrinitară de Verb şi Imagine consubstanţială și veșnică a Tatălui nevăzut, de „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Dacă Hristos voiește să comunice permanent cuvântul Său oamenilor, ca exprimare a trăirii Sale ca om în adâncurile dumnezeiești, de ce n-ar voi ca această comunicare să se facă în continuare și prin fața Sa, care cuprinde concentrat toate cuvintele Sale și care comunică mai mult decât cuvântul nu numai înțelesuri, ci și putere, viață și bucurie, „Umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.” (Ps 15:11). Credincioșii vor să aibă cu ei nu numai cuvântul lui Hristos până la sfârșitul veacurilor, ci și Fața Lui umană și, prin ea, „Fața” dumnezeirii ca izvor al tuturor fețelor omenești, deci și al feței asumate de Hristos; sau „Fața” dumnezeiască, formă mai presus de forme a existenței Sale tripersonale veșnice, ca expresivitate intratreimică, izvor al oricărei expresivități și comunicări interpresonale create. Cuvântul Lui ar părea lipsit de intimitatea și de căldura maximă dacă nu s-ar simți că el pornește din Fața Lui, în care e concentrată toată intimitatea și căldura față de oameni, așa cum se arată într-o veche scriere a Bisericii, Odele lui Solomon: „El mi s-a arătat cu iubire / în simplitatea Lui, căci bunătatea / I-a micșorat măreția. / A devenit ca mine ca să pot să-L primesc / pe El. / Întru asemănarea mea s-a făcut ca să pot / să mă îmbrac cu El. / Și nu m-am înfricoșat de El când / L-am văzut, căci a fost îndurător cu mine. / Ca firea mea a devenit, ca să-L pot înțelege. / Și fața mea a luat, ca să nu-mi mai întorc / fața de la El”.

Această Față a lui Hristos, formă și frumusețe a Trupului Său mistic, este de altfel ea însăși plenitudinea inepuizabilă și vie a cuvintelor Lui. Ele sunt raze ce țâșnesc din viața adâncă, infinită, exprimată prin Fața Lui, din iubirea Lui, pe care o exprimă fața mai plenar decât cuvintele, întrucât ea este expresia subzistentă, ipostatică a iubirii Lui, care vrea să se comunice, care nu s-a alcătuit ca față a lui Dumnezeu-Cuvântul decât pentru că El vrea să reverse prin ea iubirea din sânul Sfintei Treimi. În Hristos, Dumnezeu cel nevăzut (In 1:18) și neapropiat (1 Tim 6:16) intră în sfera vizibilității creaturale și devine Fața supremă, asumând forma robului (Fil 2:7) „Care nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El” (Is.53:2), dar Care strălucește peste lume cu singura frumusețe care nu este efemeră, estetică sau ambiguă, ci consubstanțială cu bunătatea și iubirea, dăruitoare a unei plenitudini existențiale care constituie conținutul însuși al comuniunii oamenilor în Biserică, în formă liturgico-ascetică-sacramentală.

Fața lui Hristos nu este o frontieră sau o magie care fascinează, oferindu-se ca un simplu spectacol al privirii, ci o breșă sau o deschizătură de lumină în care separația este abolită, iar deosebirea/diversitatea confirmată. În această deschizătură, în lumina pe care ea o comunică, putem descoperi adevărata față a celuilalt, fără mască, reunificată, ca taină a persoanei și topos al prezenței lui Dumnezeu. De aceea, Fața lui Hristos reprezintă „icoana vie a iubirii dumnezeiești”. Chenoza liberă a lui Hristos devine calea de întoarcere, noul „exod” al firii umane. Pentru Sfântul Maxim, faptul că Hristos, „făcându-se Om, nu ne-a iubit pe noi numai ca pe Sine, ci mai presus de Sine” predându-se pe Sine cu voia morții pentru noi, înseamnă că firea Lui, Fața Lui umană s-a făcut chipul desăvârșit al iubirii lui Dumnezeu: „O, taină mai adâncă decât toate! Dumnezeu însuși s-a făcut om din iubire. El a asumat suferințele firii umane fără ca El să sufere vreo schimbare, ca să-l mântuiască pe om și pentru a ni se dărui El însuși nouă, oamenilor, ca pecetluire a virtuții, și ca icoană vie a iubirii și a bunăvoinței față de Dumnezeu și de semeni, icoană care are puterea să ne miște spre un răspuns responsabil”

Născută din coasta Feței răstignite a Mirelui Său, noul Adam, Biserica este forma acestei iubiri unice, unificatoare și totale a lui Dumnezeu: „Sfânta Biserică a lui Dumnezeu ni se arată făcând aceleași lucruri cu noi ca și Dumnezeu, imitându-L, cum imită o icoană modelul său. Căci sunt mulți și nesfârșiți la număr cei care fac parte din ea și sunt renăscuți și recreați în duh: bărbați, femei și copii, despărțiți și foarte deosebiți după gen și înfățișare, după neamuri și graiuri, după viață, vârstă, păreri, meșteșuguri, chipuri, moravuri și aptitudini, după știință și slujbe, după soartă, caracter și deprinderi. Dar tuturor Biserica le dă deopotrivă o singură formă și numire dumnezeiască, adică existența și numele de la Hristos ...

… Biserica este matricea spirituală sau forma unde fiecare mădular primește pecetea Feței lui Hristos, devenind în acest fel „biserică” și „templu viu” al lui Dumnezeu (2 Cor 6:16), după cum se arată într-o frumoasă rugăciune din slujba Botezului, unde preotul cere de la Domnul: „Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea nevrednicie şi‑l zideşte pe dânsul pe temelia Apostolilor şi a proorocilor Tăi; şi să nu‑l surpi, ci sădeşte‑l pe dânsul sădire a adevărului în sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică”. Și pentru Sfântul Macarie Egipteanul, credinciosul altoit sacramental în spațiul eclezial, se luminează și transfigurează prin lumina chipului lui Hristos: „Sufletul, care a fost luminat în chip desăvârșit de frumusețea cea de negrăit a slavei luminii feței lui Hristos, care a intrat în comuniune cu Duhul Sfânt în chip desăvârșit, și s-a învrednicit a se face lăcaș și tron al lui Dumnezeu, se face în întregime ochi, lumină, față, slavă și duh”.

Biserica are o singură misiune: să existe în lume. Și prin modul ei de existență să mărturisească: Nu mai trăiesc eu, ci Sfânta Treime trăiește întru mine. Ea nu improvizează. Nu-și face voia ei. Precum aude, judecă (In 5:30). Cer pe pământ și Împărăție a lui Dumnezeu printre și întru noi, Biserica, prin prezența și lucrarea ei în istorie, se adresează omenirii într-o permanentă cateheză cosmică, îndemnând cu stăruință: „Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi Fața Lui, pururea” (Ps 104:4). Iar căutând Fața Lui, Hristos ne va spune fiecăruia dintre noi prin glasul suav al Miresei Sale: „Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine. Numai și numai să simți că și în iad, și în mijlocul leilor, și în dureri, și în înstristări sunt și Eu, Dumnezeul tău”.  

Suntem nedespărțiți de El. Spre Fața lui converg toate suferințele, strădaniile, bucuriile, liturghisirea și toate liniile vieții noastre. Dumnezeu nu este deasupra astrelor și cerurilor, ci este aici, strălucind pe fața fiecăruia dintre noi, în trupul și gândul nostru, în mâinile noastre bătătorite sau însângerate, în abisul inimilor noastre plăpânde.( sursă Sfantul Maxim Marturisitorul,studii teologice)

De-a lungul secolelor exitenţei Bisericii Ortodoxe au fost elaborate și stabilite anumite reguli, obiceiuri, şi rânduieli, folosirea cărora i-a ajutat şi pe preoți și pe mereni să creeze o viață spirituală armonioasă a credincioșilor. Aici este necesar de amintit despre regulile apostolice, hotărârele Sinoadelor Ecumenice și Locale, normele Sfântului Vasile cel Mare și a altor mari Sfinți ai Ortodoxiei, care au creat rânduiala săvârşrii sfintelor slujbe. Nomocanonul, Sfânta tradiţie și multe altele prin care a trăit şi trăieşte Biserica lui Hristos, în continuu primind harul Duhului Sfânt și prin aceasta iluminându-l pe fiecare care intră în ea.

Intră mereu în biserică cu bucurie duhovnicească. Aminteşte-ţi că Însuşi Mântuitorul a promis mângâiere în necazuri: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei, 11​​, 28).

Intră aici cu smerenie şi blândeţe, pentru a ieşi din biserică îndreptat ca vameşul smerit din Evanghelie. Când intri în biserică și priveşti sfintele icoane, gândeşte-te că Însuşi Domnul și toți sfinții privesc la tine, și străduie-te să fii plin de evlavie şi cu frică de Dumnezeu. Intrând în biserică, însemnează-te întreit cu semnul sfintei cruci, însoţindu-le cu metanii şi spune: „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă”, „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”, „Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă”.Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza:

Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !" A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu. Creştinii ortodocşi înainte de începerea slujbei divine dau pomelnicile pregătite separat pentru ceii vii şi morţi (a celor botezaţi în biserica ortodoxă). Cu evlavie comportă-te faţă de lumânarea bisericească, ea reprezentând arderea noastră în rugăciune în faţa Domnului, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi a sfinţilor lui Dumnezeu. Lumânările se aprind una de la alta, iar apoi se depun în sfeşnic, lumânarea luând o poziţie strict verticală. Dacă într-o zi de mare sărbătoare, slujitorii vor stinge lumânrea ta, pentru ca să pună lumânrea altuia, nu cârti în sinea ta, jertfa ta deja a fost primită de Dumnezeu. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba, strădui-te să vii de la începutul slujbei. Dacă totuşi te reţii, fii atent să nu deranjezi rugăciunea celor prezenţi. Intrând în biserică, când are loc citirea celor şase psalmi, a Evangheliei sau după Imnul Heruvimic, aşteaptă finisarea acestor importante părţi ale slujbei

A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

După obiceiurele formate în biserică bărbaţii stau în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Nu este cuviincios să se amestece locurile bărbaţilor şi ale femeilor în lăcaşul de rugăciune.

Femeile ar trebui să intre în biserică îmbrăcate modest și cu capul acoperit. Este inadmisibil închinarea la lucrurile sfinte şi primirea Sfintelor Taine cu rujul pe buze. Cel mai important lucru este dragostea reciprocă a celor prezenţi şi pătrunderea în esenţa slujbei. Dacă vom merge la biserică cu evlavie, dacă în timpul liturghiei vom crede că de fapt suntem în ceruri, Domnul va îndeplini toate cererile noastre.După terminrea sfintei slujbe, la ieşirea din biserică se cuvine de a ne însemna întreit cu semnul sfintei cruci, a ne închina şi a merge spre casă, încercând să păstrăm harul Domnului primit prin rugăciune.

A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne. Este bine dacă în biserică ai un loc permanent unde te-ai obişnuit să te rogi. Mergi către el în linişte, iar trecând pe lângă Uşile Împărăteşti, opreşte-te şi însemnează-te cu evalvie cu semnul sfintei cruci. Dacă la moment nu ai un asemenea loc, fără a împiedica pe cei din jur, găseşte-ţi un loc de unde vei putea asculta cântările şi rugăciunele rostite, încercând să săvărşeşti rugăciunea interioară proprie. Este bine să stăm la locul ales până la sfârşit, fără să ne mutăm de colo-colo, chiar şi pentru a aprinde lumânări. Închinarea la icoane de asemenea se face la începutul şi la sfârşitul slujbei, sau în momente anumite, cum ar fi miruirea de la priveghere. Unele momente ale slujbei necesită o atenţie sporită: citirea Evangheliei, Cântarea Maicii Domnului, rugăciunea „Unule născut, Fiule…”, şi toată liturghia de la cuvintele „Noi, care pe heruvimi…”.

… În biserică salută-te cu cei cunoscuţi printr-o înclinare uşoară a capului, în tăcere. Nu fi curios și nu-i cerceta cu privirea pe cei din jurul tău, ci roagă-te sincer, încercând să pătrunzi în ordinea și conținutul slujbei. În biserică este potrivit să stăm în picioare și doar în cazuri de nesănătate este permis să ne așezăm şi odihnim. Cu toate acestea, despre neputinţa trupească foarte frumos ne-a vorbit Mitropolitul Filaret (Drozdov): “Este mai bine să ne gândim la Dumnezeu fiind aşezaţi, decât să stăm drept, gândind la picioare.” Dar în timpul citirii Evangheliei și cele mai importante momente ale liturghiei este bine să stăm în picioare. Când preotul tămâiază cu cădelniţa în timpul slujbei, să ne ferim la o parte pentru a nu-l deranja, când cădește către oameni, vom înclina ușor capul. Nu este necesar în acest moment să ne însemnăm cu semnul sfintei cruci. O închinăciune se face şi la deschiderea sau închiderea Ușilor Împărătești, atunci când preotul proclamă “Pace tuturor” sau binecuvântează poporul cu Evanghelia. În timpul sfințirii Sfintelor Daruri (la rugăciunea „Pe Tine Te lăudăm “), este necesar în cazul în care în biserică nu este foarte aglomerat, să facem o metanie mare.

În biserică roaga-te încercând să fii prezent cu tot cugetul la sfanta Liturghie, urmăreşte atent momentele slujbei, pentru a te ruga împreună cu toţi pentru ce se roagă întreaga Biserică. Însemnează-te cu semnul crucii şi închină-te concomitent cu cei prezenţi. În timpul slujbei este indicat să ne însemnăm cu semnul sfintei cruci la slavoslovirea Sfintei Treimi și a Lui Iisus Hristos ,de asemenea în timpul ecteniilor, la orice proclamare “Doamne, miluiește” şi “Dă, Doamne”, precum și la începutul și la sfârșitul fiecărei rugăciuni. Se cuvine să ne însemnăm cu semnul sfintei cruci şi înainte de a ne închina la o icoană, a aprinde o lumânare, inainte de  a ieşi din biserică. Să nu facem semnul sfintei cruci în grabă, fără atenţia cuvenită, doar în acest moment apelăm la dragostea și harul Domnului.

Dacă vii la biserică însoţit de copii, asigură-te de comportamentul lor modest și păstrarea liniştii, obişnuieşte-i cu rugăciunea. În cazul în care copiii vor să iasă, aminteşte-le să se însemneze cu semnul sfintei cruci şi apoi în linişte să plece. Nu judeca greşelile nevrute ale celor prezenţi în biserică, de un mai mare folos este cercetarea propriilor neajunsuri și rugăciunea către Domnezeu pentru iertarea păcatelor propii. De multe ori, în timpul slujbei cineva alături de noi sustrage atenția enoriașilor de la rugăciune. Nu te indigna, şi nu le fă observaţii. Încearcă să nu le acorzi atenție, în cazul în care, după propria neputinţă, nu poţi depăşi această ispită, mai bine să te retragi în liniște în altă parte.

A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat. Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma. Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie. De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie. Încearcă să intrii in har, ai timp pentru celelalte.

A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Întai copiii, apoi barbații și la urmă femeile. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !" La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir. Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici. Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie. Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire (molitfele). Apoi, cele de multumire. Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane. Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie. Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa. Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca. Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat ! Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa. De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma". Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti. Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie. Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !" Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.( sursă pr. Ilie Cleopa)

În Biserica Femeia să tacă spune Sfântul Apostol Pavel, atunci când le scrie corintenilor cuvintele amintite mai sus, nu are în atenţie însă decât păstrarea ordinii în Biserică şi a diversităţii slujirii bărbaţilor şi a femeilor, deopotrivă, pentru că în Biserica lui Hristos, fiecare categorie de credincioşi, atât cea a bărbaţilor, cât şi cea a femeilor, este înzestrată cu o slujire proprie, aşa încât slujirea femeilor nu poate fi împlinită de bărbaţi, iar slujirea bărbaţilor nu poate fi făcută de către femei, indiferent cât de pricepute ar fi acestea.În Biserică bărbaţii sunt chemaţi să înveţe şi să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. Femeile sunt chemate la alte slujiri în Biserică, precum: slujirea socială a semenilor aflaţi în nevoi prin acţiuni caritabile, sau înfrumuseţarea sfântului lăcaş, dată fiind delicateţea şi sensibilitatea lor faţă de nevoile celor din jur. Slujirea femeii în Biserică nu este cu nimic mai prejos decât cea a bărbatului, numai că ea se exprimă în mod diferit. Potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, femeia nu are în Biserică chemarea de a vorbi sau de a propovădui învăţătura dumnezeiască, ci ea are din această perspectivă chemarea de a asculta învăţătura, silindu-se să o împlinească în viaţa ei. Aşadar, femeia nu este chemată să predice în Biserică, ci să asculte cuvântul dumnezeiesc cu evlavie şi credinţă. Ea poate, în schimb, citi la strană rugăciuni şi psalmi, în vremea sfintelor slujbe, participând de asemenea şi la cântarea din Biserică. Tocmai de aceea, în parohii, strana bărbaţilor poate fi dublată şi de o strană a femeilor, cântându-se şi citindu-se în mod alternativ.

În 1 Timotei 2:11,12 citim: „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.”Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva.  Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. ,,Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Că Adam s-a zidit întâi, apoi Eva’’ (I Timotei 2, 12-13). Femeilor li se îngăduie citească Sinaxarele şi Cazania, care cuprind cuvinte de învăţătură rânduite de Biserică, de la strana femeilor. A rosti predici izvodite de mintea femeiască este cu desăvârşire oprit. Femeile au datoria sfântă de a-şi învăţa copiii şi nepoţii rugăciunile şi bunele rânduieli bisericeşti. În mănăstirile de vieţuitoare, părţii femeieşti i se îngăduie să intre în Sfântul Altar, dar numai cu binecuvântare şi în momentele absolut necesare săvârşirii Sfintelor Slujbe, cu mare grijă să nu se atingă de Sfânta Masă. Dacă se întâmplă un astfel de lucru nedorit, Sfânta Masă trebuie sfinţită din nou, cum se procedează în Bisericile slave.

1 Corinteni 14.33-35 afirmă. „... căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților. Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușine pentru o femeie să vorbească în biserică." Porunca din 1 Corinteni 14.34 nu este ca femeile să tacă cu totul tot timpul în biserică, ci spune doar că femeile nu trebuie să participe în prorocit, vorbirea în limbi sau tălmăcirea limbilor în adunarea generală. Acestea au scop de învățătură în biserică și, prin urmare, implică autoritate; astfel de roluri le sunt rezervate bărbaților (vezi 1 Timotei 2.11-12). Femeile pot avea multe roluri în biserică și sunt „colaboratoare" în lucrare (Filipeni 4.3). Singura restricție este că ele nu își atribuie un rol de autoritate spirituală mai presus de bărbații adulți.(sursă Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu –ziarul lumina)

Parintele Cleopa despre rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeiii in Biserica, ce sa va spun ? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin. Și este important ca barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta : cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o cararre ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar. Poate ati auzit si de diaconite : Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea ( Rom. 16, 1 ). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele ? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei ! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon ? Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic : " Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii ". Ce este hirotesia ? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau : exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.

Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea : " Cei chemati, iesiti ", ei scoteau pe catehumenii, car einca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor. Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna ! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori : diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta. Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum ! Apostolul Pavel a spus asa : " vaduva care nu se marita sa fie hranita de la biserica. Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa ".

Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite. Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija. Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel : In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti.Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.

A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in post si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara. Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie ? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca aclugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua miosiune a diaconitelor. A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor. A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop. A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui. Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite. A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie. A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica.

Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost : Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii. Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna. Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.

Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte ! Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica ? Dumnezeu se uita la exterior ? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. oamenii îsi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine, să fie vazuți, să fie auziți, mândrie, uite câte cunoștințe de religie am eu. Nu avem nimic, Dumnezeu știe și vede totul, vrei mântuire, ascultă cuvântul lui Dumnezeu, fă fapte bune. Pocăiește-te! Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Cât de prosper și valoros social iești. Taci, caiește-te!  Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Slava deșartă este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri și tinere, pentru barbați și femei. De ce sunt atât de puțini barbați în biserică, de ce tinerii cred că se fac de râs dacă merg la biserică. Pentru că parinții și în special femeile au uitat de misiunea lor principală, creșterea și educarea generațiilor viitoare.

Închei cu un Interviu cu parintele Cleopa. Întrebare:Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica ? Una canta Apostolul, alta citeste, alta vine la strana sa cant ea in cor. Este bine sau nu ? Raspuns: Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune : Iar femeia in biserica sa taca !  Întrebare: Dar avem si cor mixt. Raspuns: Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice. Întrebare: La noi corul este format din barbati si femei. Raspuns: Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte, la strana barbaților, sa cante barbatii si intr-alta parte, la strana femeilor, sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Întrebare: Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica. Raspuns: Stiti de cand s-a pus asta in biserica ? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea : " Doamne, miluieste ". Preotul zice " Cu pace Domnului sa ne rugam " si toata lumea canta : "Doamne, miluieste", "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi ". Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei. Dar femeile stateau în stanga și barbații în dreapta, iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.

Concluzie. Deşi cuvintele Sfantului Apostol Pavel  referitoare la participarea noastră sunt introduse prin expresiile „vreau”, „nu-i dau voie”, cu siguranţă exprimă voia lui Dumnezeu. Bărbaţii nu trebuie să fie aspri sau dictatoriali cu femeile,, barbați iubiți femeile voastre, femei ascultați de barbații voștrii Încă de la începutul capitolului 2, îndemnul lui Pavel către credincioşi, bărbaţi şi femei, este să-şi trăiască viaţa în pace şi linişte, să se roage Domnului pentru autorităţi şi pentru semeni (1 Tim 2:2). Apoi, în versetul 8, el îi îndeamnă pe bărbaţi să se roage „fără mânie şi fără îndoieli”, sau fără dispute, adică cei sfătuiţi să se roage pentru pace trebuie să fie paşnici, iar ele nu trebuie să-şi uite chemarea la modestie şi bună-cuviinţă, respectând canoanele. Apoi, în versetul 8, el îi îndeamnă pe bărbaţi să se roage „fără mânie şi fără îndoieli”, sau fără dispute, adică cei sfătuiţi să se roage pentru pace trebuie să fie paşnici. Idealul de împlinit pentru toţi închinătorii rămâne acesta: „Căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” (Ef. 4:3).Amin (postat pe fb de ioan monahul)