Iisus Nazarineanul
Maria poate că nu abandonase niciodată complet ideea că Iisus trebuia să crească în Betleem, oraşul lui David. Și Iosif credea cu adevărat că fiul lor era sortit să devină regele eliberator al Israelului, mai mult, el ştia că faptul de a fi socotit printre urmaşii lui David se datora unuia dintre strămoşii săi din linia descendenţilor lui David. Maria credea în mod natural că oraşul lui David era locul cel mai potrivit pentru a-l creşte pe noul candidat la tronul lui David, dar Iosif și Maria preferau să nu-şi încerce norocul cu familia lui Irod. Ei avea mari temeri pentru securitatea copilului în Betleem sau în orice alt oraş din Iudeea; ei se gândeau că Arhelaus ar fi mai înclinat să urmeze politica de ameninţare a tatălui său Irod, decât o făcea Irod Antipa în Galileea, considerând că acesta era un loc mai bun pentru creşterea şi instruirea copilului, dar le-a trebuit timp pentru a înlătura obiecţiile privind instalarea în Betleemul lui David. Iosif, în special, capul familiei, o convinsese pe Maria şi pe toţi prietenii lor că era preferabil pentru ei să se întoarcă în Nazaret.
Maria, pentru prima dată de la naşterea lui Iisus, s-a instalat cu adevărat pentru a se bucura de viaţă în propria ei locuinţă cu mica sa familie. Într-un scurt timp Iosif a găsit de lucru ca tâmplar şi ei au fost cât se poate de fericiţi. Iisus era înca mic în momentul întoarcerii lor la Nazaret. El suportase foarte bine toate aceste călătorii şi se bucura de o excelentă sănătate. El încerca o bucurie copilărească şi exuberantă la el acasă, unde putea să se zbenguie liber, alături de copii de seama sa, fiindcă tovărăşia camarazilor săi de joacă din Egipt îi lipsea încă foarte mult.
Pe drumul către Nazaret, Iosif și Maria au stabilit în consens că ar fi inoportun să răspândească, printre rudele şi printre amicii lor galileeni, vestea că Iisus era un copil al făgăduinţei divine, ca era Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost de acord să nu facă nici o aluzie nimănui asupra acestui subiect şi amândoi s-au ţinut de cuvânt cu străşnicie.
Ce aflăm din Evanghelii despre copilăria Domnului Iisus? Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El. Dumnezeu S-a folosit de multiplele experienţe ale copilăriei pentru a modela caracterul Său plăcut şi nepătat. Deprinderea meseriei de tâmplar, atenţia pe care i-o arătau părinţii devotaţi, studiul regulat al Scripturii şi interacţiunea cu locuitorii Nazaretului au constituit baza educaţiei Sale timpurii. Chiar dacă a fost un copil remarcabil, Iisus a fost totuşi ceea ce a fost fiecare dintre noi – un copil.
Copilul Isus nu a învăţat la şcolile mari ale sinagogilor și nici în marile centre religioase ale lumii antice. Mama i-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. El învăţa acum, stând pe genunchii mamei Sale chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel.
Mitologia greco-romană ne arată copilăria miraculoasă a câtorva zei şi eroi, fructul dragostei divine cu nimfe ori muritoare. De la zeităţile alungate din Olimp, la micul Harpocrate ori la copilul Attis, aceste legende exprimă concepţiile şi aşteptările păgâne în raport cu natura şi/sau viaţa. Ele vin, totodată, într-un fel de concurenţă cu un alt Dumnezeu copil, cel al creştinilor.
Problema naşterii lui Iisus şi a naturii umane a copilăriei sale nu au apărut de la sine pentru creştinii primelor secole. Este o temă tratată diferit de evanghelii: cele canonice, dintre care numai cele după Luca şi Matei o abordează, manifestă o reţinere şi zgârcenie în relatări, în timp ce textele apocrife se dovedesc mult mai deschise asupra subiectului.
Iisus a crescut într-o familie de artizani lucrători în lemn (teslari, tâmplari, cioplitori). Noul Testament citează ca fraţi ai lui pe Iacov, supranumit „Cel Drept”, conducătorul de mai târziu al Bisericii din Ierusalim, dar şi pe Iosif, Simon, Iuda. „Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama lui Maria şi fraţii (verii) lui Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?” (Matei 13, 55). „Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici la noi?” (Marcu 6, 2-3). Evanghelia după Ioan le menţionează prezenţa şi subliniază neîncrederea acestora: „Pentru că nici fraţii lui nu credeau în El.” (Ioan 7, 5). Faţă de textele biblice, asupra problemei s-au formulat şi evocat numeroase ipoteze. Ar fi putut fi vorba de fraţi mai mici ai lui Iisus, născuţi din Maria şi Iosif după naşterea acestuia; după cum şi de copii ai lui Iosif, proveniţi din prima căsătorie a acestuia şi care, devenind văduv, s-a căsătorit cu Maria. Dar așa cum spune Evanghelia Fecioara Maria rămâne și după naștere Fecioară și nu mai are alți copii. În secolul I, familia nucleară, în sens modern (tată, mamă şi copii) nu exista. Un individ nu era definit decât în funcţie de clanul său de apartenenţă. Aşadar, dacă a avut şi, dacă da, care sunt fraţii şi surorile lui, rămâne o problemă delicată, spinoasă, chiar din cauza virginităţii absolute a Mariei, propovăduită de Biserică.
Cuvântul „fraţi” (adelphos), care este folosită în evanghelia după Matei (12, 46-50) şi în cea după Luca (8, 19-21), formează obiectul unei dispute în rândul specialiştilor. Unii, în special catolicii, care cred în virginitatea perpetuă a Mariei, arată că termenul a fost utilizat în textele biblice, cât şi în alte scrieri antice, cu sensul de nepot, văr sau rudă apropiată. Folosirea lui adelphos nu ar putea, deci, ea singură, să probeze că Iisus a avut fraţi născuţi din părinţii săi Iosif şi Maria. Alţii le răspund că, dimpotrivă, există un termen semnificând văr (anepsios), pe care Evangheliile l-ar fi utilizat dacă ar fi dorit să menţioneze condiţia de văr, în locul celei de legătură fraternală. Abordările devin, astfel, diferite. Protestanţii apreciază că, după naşterea miraculoasă a lui Iisus, Iosif şi Maria au avut împreună copii. Ortodocşii consideră că ar fi existat copii dintr-o primă căsătorie a lui Iosif care, devenit văduv, s-a căsătorit cu Maria.
Fără îndoială, ca orice bun evreu, Iisus a frecventat sinagoga, unde a deprins să citească din rulourile Torah-ului şi cărţile Profeţilor (Luca 4, 17-20). Aici, în timpul slujbelor religioase, îi venea şi lui rândul să binecuvânteze, să citească sau să comenteze textele sfinte, şi chema alături de el pe alţi credincioşi să participe la ritualuri. Astfel a citit Iisus, într-o zi de Sabat, în sinagoga din Nazaret, un pasaj din Isaia în care era scris, profetic: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi.” şi, prin comentariile aduse, i-a surprins pe coreligionarii săi: „Şi toţi îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este oare Acesta fiul lui Iosif?” (Luca 4, 22). Aşadar, un prunc precoce.
Spre deosebire de Evangheliile canonice, care rămân destul de discrete asupra copilăriei lui Iisus, cele apocrife ne oferă o serie de anecdote şi legende în acest sens. Astfel, unele texte de acest gen relevă calităţile divine ale copilului Iisus. În unele scrieri apocrife, de la cea mai fragedă vârstă, Iisus ne apare pe deplin conştient de statutul său de Fiu al lui Dumnezeu, precum şi de misiunea sa de mântuire. Aşa, de exemplu, Viaţa lui Iisus în arabă menţionează o cuvântare solemnă pronunţată de acesta când avea numai un an, în care se adresează mamei sale, Fecioara Maria, în următorii termeni: „O, Marie, eu sunt Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pe care tu L-ai născut, aşa cum ţi-a vestit arhanghelul Gabriel. Tatăl Meu M-a trimis pentru a salva lumea.” În Viaţa lui Iisus în arabă, copilul este prezentat ca aducând un ajutor preţios lui Iosif în exercitarea meserie sale de tâmplar, graţie unor daruri speciale: „Iisus îl însoţea şi, de fiecare dată când Iosif avea nevoie de el în munca sa, pentru a lungi, scurta, lăţi sau îngusta o scândură, fie că era îndoită sau despicată. Iisus întindea mâna lui către aceasta şi rezultatul dorit se realiza fără ca Iosif să aibă nevoie să facă ceva cu propriile mâini.” De asemenea, copilul Iisus face numeroase vindecări miraculoase, unele cu caracter mai original. Aşa, de exemplu, în timpul călătoriei în Egipt, el ia în considerare oboseala fizică a lui Iosif şi a Mariei, reducând timpul lor de mers. El afirmă: „Am schimbat paşii voştrii, în aşa fel încât, drumul pe care ar fi trebuit să-l faceţi în 30 de zile, îl veţi face în una singură.” Se poate menţiona şi tradiţia care circulă sub diferite forme şi, potrivit căreia, copilul Iisus ar fi dat viaţă unor păsări din argilă. Tot textele apocrife ne relatează o serie de episoade referitoare la „şcolarul Iisus”. Scenele prezentate ne arată că acesta frecventa o şcoală pentru a primi o educaţie, la fel ca şi ceilalţi copii ai ţării sale de origine. Numeroase din respectivele legende insistă asupra faptului că nu ar fi fost un elev precum ceilalţi: ştia mai mult decât învăţătorul său şi, la nevoie, nu se oprea de a se face remarcat prin întrebări şi reflecţii: „Iisus recita toate literele, de la alfa la omega, foate corect”. Apoi adăuga: „cei care nu îl cunosc pe alfa, cum să îl înveţe ei pe beta?”.
Iisus a crescut la Nazaret, un mic sat din Galileea, al cărui nume nu este menţionat în Vechiul Testament. Zonă de trecere şi în contact cu multe influenţe exterioare, provincia era destul de departe de Ierusalim. Pentru a ajunge în capitală, trebuia traversată Samaria, ai cărei locuitori, reputaţi ca eretici, erau duşmanii evreilor.
Copilăria lui Iisus, ca oricarui alt copil din galileia și ca a oricărui alt copil iudeu al epocii.
In galileia clasa dominantă o formau fariseii, cu o doctrină relativ deschisă, chiar dacă în viaţa cotidiană se arătau deosebit de preocupaţi de respectarea purităţii şi a Legii. Din punct de vedere politic, Galileea era stabilă, sub sceptrul lui Irod Antipa, unul dintre fii lui Irod cel Mare, vasal romanilor. El va domni între 4 şi 39 d. Hr. şi va iniţia mari lucrări publice, în special construirea oraşelor Tiberiada şi Sepforis, în apropiere de Nazaret. Nu este exclus ca unii dintre membrii familiei lui Iisus să fi lucrat, ca cioplitori în piatră sau în lemn, la ridicarea acestuia din urmă.
După copilărie, a urmat tinereţea aproape necunoscută, aflată cvasidefinitiv sub semnul misterului absolut. Se ştie că s-au scris o mulţime de cărţi despre viaţa lui Iisus, pe care doar un naiv le poate considera drept literă de Evanghelie, mai ales când descriu copilăria lui Iisus. Cel puţin la această parte, toate au o reală tentă de roman, fiindcă nimeni nu poate să ştie cum s-a derulat în realitate, decât prin analogie, viaţa unui copil, fie ea şi a lui Iisus, acum mai bine de două mii de ani. Unii, dând curs imaginaţiei, au fabulat cum că în acea etapă Domnul ar fi peregrinat prin unele ţări ca India ori Egipt pentru a deprinde diverse metode de fachirism ori magie cu care apoi să-şi uimească semenii.
Nu se spune nimic despre acea perioadă, fiindcă la evrei, şi nu numai, omul este important abia după ce începe să întreprindă ceva pentru semenii săi ori pentru ţară. Se mai ştie, că în antichitatea iudaică, băieţii ajungeau la majoratul religios la 13 ani iar fetele la 12, adică la vârsta când puteau face deosebirea între bine şi rău, când aveau clar discernământul propriilor fapte. Ori Iisus n-a bulversat ordinea naturală a lucrurilor, ci a împlinit întocmai legea strămoşească şi din acest punct de vedere. De aceea, Evanghelia ne şi spune că după 12 ani s-a comportat exact ca un adolescent iudeu al vremii, mergând la sanctuar doar atunci când legea îi permitea.
Cei nedumeriţi cu privire la copilăria lui Iisus ar trebui să ştie că nici despre copilăria altor personalităţi religioase israelite precum profeţii Isaia, Ieremia, Mihea, Iona, etc., ori politice ca: Saul, David, Solomon, Omri şi alţii, nu putem şti nimic decât cele consemnate în scris, doar din clipa accederii la tron şi, implicit, a implicării lor în viaţa politică sau spirituală a naţiunii.
La evrei deci, omul devenea important doar din momentul în care începea să întreprindă ceva în favoarea semenilor lui. Numai în mitologia greacă se spune despre unii că au fost eroi din faşă.
Nazaretul a fost pentru Iisus o perioadă de dezvoltare fizică normală şi de activitate mentală puţin obişnuită. În acest timp, el legase o mare prietenie cu tinerii vecini, cam de vârsta lui. Iisus şi tinerii prieteni erau întotdeauna bucuroşi să se joace împreună şi unii îi vor deveni cu timpul buni prieteni şi tovarăşi loiali.
Iosif a construit un mic atelier, se spune, aproape de izvorul satului, pe drumul caravanelor. După aceea, el a făcut foarte puţină muncă de tâmplărie cu ziua. El putea avea ca asociaţi pe fraţii săi şi alţi câţiva muncitori, pe care îi trimitea să lucreze afară, în vreme ce el însuşi rămânea la atelier ca să fabrice pluguri, juguri şi alte obiecte din lemn. El lucra de asemenea în piele, cu funii şi cu pânze de vele. Iisus creştea, el crestea și îşi petrecea timpul ajutând-o pe mama sa în măruntele munci de gospodărie şi totodată observând munca de la atelier a tatălui său, ascultând conversaţiile şi ştirile schimbate de călăuzele de caravane şi de călătorii veniţi din cele patru colţuri ale lumii.
Partea cea mai preţioasă a primei educaţii a lui Iisus a provenit de la părinţii săi, ca răspuns la întrebările sale chibzuite şi profunde. Iosif nu a uitat niciodată să îşi facă datoria, dându-şi osteneala şi timpul pentru a răspunde numeroaselor întrebări ale băiatului. Iisus copilul a fost un semn de întrebare continuu, de ce? cum? Întrebarile și căutările copiilor plini de istețime. Iosif şi Maria nu puteau răspunde întotdeauna întrebărilor sale, dar nu evitau niciodată să le discute temeinic şi, în orice măsură posibilă, ei îl asistau în eforturile sale de a găsi o soluţie satisfăcătoare la problemele pe care i le sugerase mintea sa ageră.
De la întoarcerea lor în Nazaret, ei avuseseră o viaţă familială foarte intensă, iar Iosif fusese extrem de ocupat cu atelierul său şi cu reluarea treburilor sale. Copilul Iisus participa din toată inima la toate aceste experienţe naturale şi normale ale căminului.
În vremea aceea, în lumea aceea, se găseau puţine cămine capabile să dea unui copil o educaţie intelectuală, morală şi religioasă mai bună decât cea a căminelor iudee din Galileea, iar educația data de Iosif și Maria corespundea perfect planului lui Dumnezeu.
Aceşti iudei, in Galileea, aveau un program sistematic pentru educarea şi instruirea copiilor lor. Ei împărţeau viaţa copiilor în şapte stadii: Nou-născutul până în a opta sa zi. Copilul alăptat. Copilul înţărcat. Perioada în care depinde de mama. Începutul independenţei copilului şi, în ceea ce priveşte fiii, asumarea responsabilităţii tatălui pentru a se ocupa de educaţia lor. Băieţii şi fetele adolescenţi. Tinerii şi tinerele.
La iudeii din Galileea, obiceiul cerea ca mamele să poarte răspunderea educaţiei copiilor până la cea de-a cincia lor aniversare, iar în cazul în care copilul era băiat, mama trecea această responsabilitate tatălui, potrivit obiceiului. Maria l-a încredinţat oficial lui Iosif pentru continuarea educaţiei sale, dar cu siguranță a urmarit atent cresterea lui Iisus, având în vedere cunoștințele ei primite în anii petrecuți la templu și în Sfanta Sfintelor. Deşi Iosif urma acum să-şi asume direct responsabilitatea educaţiei intelectuale şi religioase a lui Iisus, mama sa se mai interesa atent de educaţia lui familială. Ea fusese pregatită la Templu, așa că inima sa și tinerețea ei pline de bine, frumos și iubire se întiparesc în sufletul copilului ei.
Natura era darul lui Dumnezeu. Maria l-a învăţat să cunoască şi să îngrijească viţa de vie, plantele şi florile care se întindeau pe zidurile care înconjurau complet grădina de la domiciliul lor. Tot ea a fost cea care a înţesat terasa casei cu cutii de nisip puţin adânci, în care Iisus a desenat hărţi şi a exersat de foarte devreme scrierea în aramaică, în greacă, şi mai târziu în ebraică, căci el a învăţat cu timpul să citească, să scrie şi să vorbească fluent în cele trei limbi.
Iisus s-a vădit a fi din punct de vedere fizic un copil aproape perfect, şi continua să se dezvolte mental şi emoţional într-un mod mai mult decât normal. Cu toate că Iosif şi Maria au vorbit adesea despre viitorul fiului, dacă aţi fi fost acolo și voi nu aţi fi observat decât dezvoltarea, în epoca şi în mediul său, a unui copil normal, sănătos, fără griji, dar extrem de dornic de a învăţa, cu o putere de asimilare enormă.
Cu ajutorul mamei sale, Iisus vorbea deja curent dialectul galileean al limbii aramaice, iar acum tatăl său a început să-l înveţe greaca. Maria o vorbea mai puţin, dar Iosif vorbea curent greaca şi aramaica.
Se spune că în tot Nazaretul, existau numai două exemplare complete ale Scripturilor în greacă, iar posesia unuia dintre ele de către familia tâmplarului transforma casa lui Iosif într-un loc foarte căutat; acest lucru i-ar fi permis lui Iisus, în cursul creşterii sale, să întâlnească o procesiune aproape neîntreruptă de persoane care făceau studii sau căutau sincer adevărul.
La puţină vreme după aceea, Iisus putea să citească curent.
Timp de câţiva ani care au urmat, Iosif tâmplar și constructor se crede că a realizat lucrări și în Cana, în Betleemul din Galileea, în Magdala, în Nain, în Sepphoris, în Capernaum, în Endor și în alte localități, nu numai în Nazaret şi în împrejurimi.
Iisus ar făcut adesea frecvente deplasări cu tatăl său în oraşele şi satele vecine. Iisus era un observator pătrunzător, şi a dobândit multe cunoştinţe practice pe parcursul acestor călătorii în afara casei sale; el înmagazina cu asiduitate cunoştinţe referitoare la om şi la modul lui de viaţă pe pământeană.
Maria era o mamă iubitoare, dar destul de strictă în privinţa disciplinei, veghind discret și atent, dar cu cel mai mare control asupra dezvoltarii copilui Iisus; totuşi, sub multe raporturi, și Iosif exercita asupra lui Iisus o eudcație aleasă, căci el avea obiceiul să se aşeze pe lângă băiat şi să-i explice complet raţiunile reale şi subiacente ale necesităţii de a disciplina dorinţele personale din respect pentru bunăstarea şi liniştea întregii familii. Când situaţia îi permitea el îi explicată lui Iisus, iar acesta coopera întotdeauna cu inteligenţă şi de bunăvoie cu dorinţele părinţilor şi cu regulile familiale.
Nazaret era unul dintre cele douăzeci şi patru de centre de preoţie ale naţiunii ebraice. Clerul Galileii era mai liberal decât scribii şi rabinii Iudeii în interpretarea legilor tradiţionale. Şi, în Nazaret, ei erau de asemenea mai liberali în ceea ce privea respectarea sabatului; de aceea, Iosif avea obiceiul de a-l lua pe Iisus la plimbare în după-amiezile de sabat.
Una dintre excursiile lor favorite consta în a se urca pe înaltul deal din vecinătatea casei lor, de unde aveau o vedere panoramică peste toată Galileea. La nord-vest, în zilele limpezi, se vedea lunga creastă a muntelui Carmel coborând către mare. Iisus l-a auzit de multe ori pe tatăl său povestind istoria lui Ilie, unul dintre primii din descendenţa profeţilor evrei, care l-a acuzat pe AHab şi i-a demascat pe preoţii din Baal.
La nord, muntele Hermon îşi înălţa piscul înzăpezit într-o splendoare maiestuoasă şi monopoliza linia de orizont; pe aproape o mie de metri, versanţii săi superiori străluceau de albul zăpezilor. În depărtare, în orient, se desluşea valea Iordanului şi, mult mai departe, colinele pietroase ale Moabului.
De asemenea în sud şi în est, când soarele ilumina zidurile de marmură, se zăreau oraşele greco-romane din Decapole cu amfiteatrele şi cu templele lor pretenţioase. Iar atunci când ei întârziau la asfinţitul soarelui, puteau să distingă, în vest, corăbiile cu pânze în depărtare pe Mediterană.
Iisus putea să observe convoaiele de caravane care îşi urmăreau drumul în cele patru direcţii, intrând şi ieşind din Nazaret; în sud, el putea să vadă întinsa şi fertila ţară a câmpiei Esdraelonului care se întindea către muntele Gilboa şi către Samaria.
Când nu escaladau înălţimile pentru a privi peisajul îndepărtat, ei se plimbau la ţară şi studiau natura sub diversele ei aspecte potrivit sezoanelor. Cea mai produndă și timpurie educaţie a lui Iisus, în afară de aceea a căminului familial, a constat în a lua un contact respectuos şi plin de înţelegere cu natura.
Curânâd Iisus avea acum vârsta la care copiii iudei trebuie să îşi înceapă oficial educaţia lor în şcolile sinagogii. În consecinţă, el a început viaţa sa frământată de şcolar din Nazaret. În Nazaret, elevii se aşezau în semicerc pe podea, în timp ce profesorul lor, chazanul, un prepus al sinagogii, era aşezat în faţa lor. Începând cu Cartea Leviticului, ei treceau la studiul altor cărţi ale Legii, urmate de cea a Profeţilor şi a Psalmilor. Sinagoga Nazaretului poseda un exemplar complet al Scripturilor în ebraică. Înainte de vârsta de doisprezece ani, nu se studia nimic altceva decât Scripturile.
Cu siguranță ca trebuie să ne gândim că Iisus întovărăşit de tatăl său a urcat, pentru prima dată, pe creasta muntelui Tabor. Era o zi limpede, şi vederea era superbă. De asemenea au mers și la pescarii de pe malul Marii Galileii unde, mergând mai des în vremea copilariei, a devenit și un pescar priceput.
Iisus a ajutat și la recoltarea cerealelor, el reuşise să descopere ceva despre practic toate meseriile pe care le practicau bărbaţii şi femeile din jurul Nazaretului, cu excepţia lucrului metalelor; dar când a mai crescut se spune că el a petrecut mai multe luni în atelierul unui fierar.
Când o lăsau mai moale cu munca şi când ritmul trecerii caravanelor se domolea, Iisus făcea cu tatăl său multe călătorii de plăcere sau de afaceri în oraşele vecine - Cana, Endor şi Nain. Chiar şi atunci când era doar un flăcău, el vizitase frecvent Seforisul, situat la numai cinci kilometri nord-vest de Nazaret; acest oraş a fost capitala Galileii şi una dintre reşedinţele lui Irod Antipa.
Din Evanghelii cunoaştem viaţa lui Hristos. Informaţiile însă ajung până acolo când Hristos de doisprezece ani a mers la Ierusalim, s-a închinat în Templul lui Solomon, a rămas acolo trei zile şi i-a uimit pe înţelepţii lui Israel cu întrebările şi cu răspunsurile Lui. Apoi, Evangheliile tac. Există un gol. Unde a fost şi ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani? Duşmanii credinţei exploatează acest gol. Şi ce zic?! Că în această perioadă (de 18 ani) a călătorit şi s-a dus departe, în ţări diferite, şi în special în spaţiul misticismului empatic, în Indii, şi acolo a învăţat înţelepciunea pe care apoi a propovăduit-o. Minciună! Hristos nu s-a dus nicăieri. Cum se demonstrează asta? O spune Evanghelia. Vă explic lucrul acesta şi printr-un exemplu. Eu sau tu, prin harul lui Dumnezeu, provenim dintr-un mic sat, dintr-un oras cu cartiere, strazi, vecini. Daca cineva merge acolo, unde v-ați nascut, oamenii îi vor spune lucruri despre viaţa dumneavoastră: că eram mic, că am mers la şcoala primară, că am mers la gimnaziu, că am mers la universitate, şi că…, şi că… Toate le ştiu vecinii. Pentru că lucrurile acestea se discută. Cunosc detaliile vieţii fiecărui. Mai ales într-un sat mic, ca cel locuit şi Hristos, în Nazaret; de aceea s-a numit Nazarinean. Aşadar când s-a făcut mare, de 30 de ani, şi a propovăduit în Nazaret, ce spuneau consatenii?Curios lucru! Ăsta la şcoală nu s-a dus( n.n. a stat aici în Nazaret ca tâmplar): „Cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat?” (Ioan 7, 15), că ştie atâtea lucruri?!… Compatrioţii lui, adică, mărturisesc că nu a plecat din cercul Nazaretului, ci – ce a făcut? – în această perioadă de 18 ani era acolo muncitor. Să audă aceasta toţi acei părinţi ai muncii şi falşi ocrotitori care profită de muncitori. Domnul nostru Iisus Hristos a fost muncitor, cu bătături în mâini. Sărac, slujea în atelierul Sfântului Iosif ca să se întreţină pe El şi pe Sfânta Lui Maică. Există şi o icoană, care-L prezintă în atelierul tâmplăresc al părintelui Său tată, ţinând în mâini un ferăstrău şi o teslă şi muncind. Iată aşadar unde a fost Hristos de la 12 până la 30 de ani. Dacă ar fi fost în alte ţări, ar fi cunoscut-o compatrioţii Săi, dar ei mărturisesc, că nu S-a dus. De aceea sunt uimiţi, nu se pricep cum cunoaşte „carte, fără să fi învăţat”..
Iisus îşi continua dezvoltarea fizică, intelectuală, socială şi spirituală. Deplasările sale în afara casei au contribuit mult în a-i da o înţelegere mai bună şi mai generoasă a propriei sale familii; în vremea aceea părinţii lui înşişi au început să înveţe de la el, ocupându-se de educaţia lui totodată. Chiar şi în tinereţe, Iisus era un cugetător original şi un pedagog priceput. Iar după ce a facut 12 ani va merge cu parinții săi la Ierusalim la sărbatoarea Pastilor. Amin (postat pe fb de ioan monahul)