Icoana Maicii Domnului "Tricherousa" stareță și ocrotitoare la Hilandar
Pelerini la Athos. Manastirea Hilandar - cu icoane ale Maicii Domnului facatoare de minuni și boabele de struguri tamaduitoare ale Sfântului Sava, din lespedea de piatra a mormantului Sfântului a incoltit o vita de vie, care a crescut mare si a facut rod, ea existand si astazi, dupa mai bine de 800 de ani. Strugurii acesteia sunt leac pentru femeile ce nu pot avea copii, spre dezlegarea pantecelui.
Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri aflate pe Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in partea cea mai nordica a peninsulei athonite, in apropiere de Manastirea Esfigmenu. Din punct de vedere al importantei monahale, manastirea sarbilor este a patra din Sfantul Munte, dupa manastirile Marea Lavra, Vatoped si Iviron.
Manastirea Hilandar a fost infiintata in anul 1198, de catre domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia, cu numele de Simeon, impreuna cu fiul sau, Sava. Peste ani, Biserica ii va canoniza pe cei doi parinti, Sfantul Simeon si Sfantul Sava. Manastirea a fost din totdeauna a sarbilor, care au sprijinit-o intru toate cele de trebuinta, pana in zilele noastre.
In legatura cu numele manastirii, anume "Hilandar", printre parinti circula doua istorii. Prima istorie aminteste de ctitorul vechiului paraclis, aflat pe locul actualei manastiri, numit "Helandari". Altii spun ca numele manastirii vine de la cuvantul "chelandion", un tip de vapor bizantin.
A doua istorie aminteste de nenumaratii pirati ce au incercat sa distruga si sa jefuiasca manastirea, in repetate randuri neizbutind nimic, caci Maica Domnului acoperea manastirea cu mai multe randuri de ceata densa. Nemaivazand nimic in jurul lor, din pricina cetii, miile de pirati ce au incercat sa atace manastirea, de-a lungul vremii, incepeau sa se omoare intre ei. Astfel, "hilii" inseamna "mii", iar "andara" inseamna "ceata".
Tanarul print Ratsko, fiul lui Stefan Nemanja, a parasit slava omeneasca si a ales calea cea imparateasca a monahismului. Astfel, el a fost tuns in monahism la Manastirea Tesalonicheos, primind numele de Sava. De aici, el va ajunge in Sfantul Munte, unde va intra in obstea de la Manastirea Vatoped.
In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, domnitorul Serbiei, Stefan Nemanja, va stabili regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras. La putina vreme dupa aceasta, el va ceda conducerea unuia dintre fiii sai, el adancindu-se intr-o viata duhovniceasca din ce in ce mai profunda.
La un moment dat, scriind tatalui sau despre minunatia monahismului si desertaciunile acestei lumi, monahul Sava il chema la sine, spre impreuna petrecere. Miscandu-i-se inima, domnitorul Stefan Nemanja veni in Sfantul Munte, unde se calugari cu numele de Simeon.
Domnitorul Serbiei va ajunge in Sfantul Munte Athos, unde se va calugari cu numele de Simeon, alaturi de fiul sau, Rastko, calugarit anterior cu numele de Sava. Fiul acestuia, calugarit cu numele de Sava, va ajunge mai tarziu arhiepiscop al Serbiei. Amandoi sunt cinstiti ca sfinti nationali ai Serbiei.
După ce Rastko s-a retras în Athos, Sfântul Simeon părăsindu-și țara și sceptrul a venit în Sfântul Munte și s-a sălășluit în Sfânta Mănăstire Hilandar, unde și-a sfârșit viața ca monah.
Revenim la istoria mămastirii. Dupa numai cativa ani, la rugamintea domnitorului sarb Stefan al II-lea, cei doi monahi vor zidi manastirea pe locul unor vechi ruine. Stefan Nemanja zideste manastire pe locul unui schit mai vechi, aflat pe atunci in ruina, a carui bisericuta avea hramul "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului", hram pastrat si de mareata manastire Hilandar.
In anul 1198, avand aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, data printr-o chrisobula imperiala, Manastirea Hilandar este recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Simeon si Sava incep renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal de la Hilandar. Astfel ia nastere comunitatea monahala sarbeasca.
Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, nevoindu-se in post si rugaciune pana la sfarsitul vietii.
Dupa adormirea sa in Domnul, Sfantul Simeon a fost inmormantat in manastirea ctitorita de el insusi. Din minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau.
Sfantul Sava, plecand intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, el a ajuns si in manastirea ocrotitorului sau, Lavra Sfantului Sava cel Sfintit. El a fost primit cu multa caldura de calugarii cei ostenitori ai manastirii. Cuviosul Sava cel Sfintit proorocise, mai inainte de adormirea sa in Domnul, zicand: "Dupa trecerea mai multor ani, va veni aici sa se inchine un episcop sarb, cu numele Sava; sa-i dati bastonul meu si icoana Maicii Domnului care alapteaza Pruncul."
Cand s-a inchinat Sfintelor Moaste ale Sfantului Sava, bastonul sfantului a cazut la picioarele sale, acesta fiind semn aducator aminte pentru calugari. Parintii au luat bastonul dimpreuna cu icoana si le-au dat vestitului arhiepiscop al Serbiei. Tot atunci parintii manastirii i-au daruit Sfantului Sava, ca binecuvantare, sfanta icoana a Maicii Domnului Tricherousa, adica "Maica Domnului cu trei maini".
In secolul al XIV-lea Manastirea Hilandar a fost restaurata cu ajutoare financiare oferite de imparatul bizantin Andronic al II-lea Paleologul si de despotul Stefan Dusan al Serbiei. In aceasta perioada manastirea a trait cea mai infloritoare perioada din istoria sa. Printre marii satreti, obstea sarbilor din Hilandar l-a avut cativa ani si pe Sfantul Nicodim de la Tismana, adormit in anul 1406. Datorita Sfantului Nicodim, numerosi monahi romani s-au nevoit in obstea Manastirii Hilandar, intre secolele XIV-XIX.
In anul 1430, Sfantul Munte intra sub ocupatia otomana. Desi monahii sunt lasati cat de cat in pace, manastirile athonite vor pierde foarte mult din veniturile exterioare Sfantului Munte, nenumarate proprietati fiind confiscate de catre turci. Cu toate acestea, manastirile au rezistat vitregiilor vremii. Poporul si domnitorii sarbi binecredinciosi au sustinut manastirea neincetat, atat cu rugaciunile lor, cat si cu ajutoare materiale.
Incepand cu secolul al XV-lea, cand Serbia ajunge sub jugul otoman, la intretinerea si innoirea Manastirii Hilandar au contribuit si domnii Tarilor Romane. Amintim aici pe evlaviosul domn si sfant Neagoe Basarab, pe Vlad Vintila, pe Mihnea Turcitul si pe Matei Basarab. Fiecare, la randul sau, a contribuit cu sume anuale intre 7.000 si 15.000 aspri, intre anii 1517-1645.
In secolul al XVII-lea, numarul calugarilor veniti din Serbia se afla in scadere dramatica, astfel incat secolul al XVIII-lea a fost unul de decadere generala. In anul 1722, un incendiu a cuprins mare parte din manastire. O perioada, manastirea a fost ingrijita de calugari bulgari. In anul 1891, manastirea va mai trece printr-un incendiu de mari proportii.
In data de 4 martie 2004, un puternic incendiu a cuprins latura de nord a manastirii, distrugand si afectand aproape jumatate dintre structurile manastirii. Incendiul a pornit de la o soba veche, uitata aprinsa si nesupravegheata. Printre cele mai mari pierderi se numara patru capele ce pastrau minunate fresce datand din secolele XVII-XVIII. Din mila lui Dumnezeu, icoanele si Sfintele Moaste nu au fost afectate.
Manastirea nu este zidita pe malul marii, precum majoritatea manastirilor athonite, ci mai spre centrul peninsulei, in padurile dese. Complexul monahal pastreaza inca si astazi biserica cea mare, o serie de capele mai mici, chiliile calugarilor, camerele din arhondaric, biblioteca, trezoreria si o bolnita, toate imprejmuite cu un imens si foarte puternic zid de aparare. In interiorul zidurilor, manastirea pastreaza nu mai putin de 16 paraclise. Manastirea detine 17 chilii, dintre care 15 sunt in Careia.
Biserica centrala a manastirii este o mareata catedrala imparateasca cu o fresca nespus de frumoasa. Zece stalpi de marmura sustin boltile, iar deasupra se inalta opt turle. In aceasta manastire se afla o bogata colectie de icoane vechi, obiecte de cult si o valoroasa biblioteca.
Biserica inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost construita pe la inceputul secolului al XIV-lea, urmand intru toate planul bizantin athonit. Frescele acesteia au fost lucrate intre anii 1319-1320. O parte dintre acestea au fost repictate in anul 1803, rezultatele fiind si ele incantatoare.
Manastirea Hilandar are peste o mie de icoane bizantine si sarbesti din secolele XIII-XVIII. Cea mai renumita icoana pastrata, cu mare evlavie, in biserica mare a manastirii, este icoana Maicii Domnului "Tricherousa", adica "Cea cu trei maini", datand din jurul anului 717. Pe aceasta icoana este infatisata si mana Sfantului Ioan Damaschin. Icoana este praznuita de doua ori in an, anume pe 28 iunie (11 iulie) si pe 12 iulie (25 iulie).
Icoana dateaza din vremea Sfantului Ioan, el rugandu-se adesea inaintea ei. La un moment dat, conducatorii au taiat mana Sfantului Ioan, care indeplinea pe atunci misiunea de secretar al stapanului din Damasc. Fie pentru o banuiala de tradare, fie pentru ca a scris in apararea sfintelor icoane, sfantului i s-a taiat mana dreapta, spre a nu mai putea scrie nimic. Cu puternice rugaciuni la Maica Domnului, mana sfantului s-a pus la locul ei, vindecandu-se.
Icoana Maicii Domnului Tricherousa, cand a fost adusa la Manastirea Hilandar, a fost asezata mai intai in Sfantul Altar. Murind staretul manastirii, s-au iscat neintelegeri intre frati, nestiind pe cine sa aleaga. Facandu-se dezbinare intre parinti, Maica Domnului a savarsit minunata lucrare, spre impacare si intarire in dragoste.
Astfel, icoana a aparut singura in tronul staretului, in strana. Paraclisieul, crezand ca este lucrarea vreunuia dintre parinti, lua icoana si o duse inapoi, in Sfantul Altar.In noaptea urmatoare s-a repetat acelasi lucru.
Dupa mai multe zile de necredinta, un pustnic batran, vietuitor in sfintenie, a venit in manastire si le-a zis: "M-a trimis Maica Domnului sa va spun ca de acum inainte sa nu mai puneti staret, ca ea voieste sa fie Stareta si ocrotitoarea manastirii." Manastirea Hilandar nu are staret nici in ziua de astazi. Atunci cand au vreo trebuinta, calugarii merg si iau binecuvantare de la icoana Maicii Domnului.
Tot in legatura cu istoria manastirii sarbesti sta si icoana Maicii Domnului Galactotrofusa, adica "Maica Domnului care Alapteaza", aceasta fiind una dintre cele mai vechi astfel de reprezentari cu Maica Domnului. Icoana se afla in Careia, capitala administrativa a Sfantului Munte, intr-o chilie a Manastirii Hilandar.
Icoana este asezata in partea dreapta a iconostasului, acolo unde, dupa obicei, se aseaza icoana Mantuitorului Iisus Hristos. Aceasta icoana, aflata initial in Lavra Sfantul Sava cel Sfintit, de langa Ierusalim, a fost daruita Manastirii Hilandar in urma testamentului lasat de Sfantul Sava, anume ca urmatorul calugar cu numele de Sava, care va ajunge sa se inchine in manastire, sa o mosteneasca.
In jurul secolului al XIII-lea, Arhiepiscopul Sava al Serbiei a vizitat Lavra de langa Ierusalim. Facand cercetare fratii in legatura cu inchinatorul, au identificat in acesta pe cel caruia se adresase cu multi ani in urma staretul lor. Arhiepiscopul a dus icoana imediat in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Hilandar. Aceasta a fost asezata insa intr-un metoc al manastirii, inchinat chiar Sfantului Sava, in Careia.
Bastonul Sfantului Sava cel Sfintit se afla in Chilia sarbeasca "Paterita", in apropiere de Schitul Sfantul Andrei, iar icoana Maicii Domnului "Galaktotropofousa" se afla la Chilia sarbeasca "Tipikario", in Careia.
In manastire se mai afla o icoana minunata a Maicii Domnului numita "Popskaia", adica "a preotilor".
Se povesteste despre un om care a venit si a cerut sa fie primit in obste, nefiind el ortodox, ci armean, insa nespunand aceasta nimanui. Batjocorind mancarea fratilor, caci fusese randuit la trapeza, el a continuat obiceiurile sale vreme indelungata, netinand cont de dragostea și sfaturile parintilor, ascundea faradelegile sale. A fost tuns calugar, iar mai apoi ieromonah.
In vremea unei procesiuni, pe malul marii, cu mai multe icoane, omul cu pricina purta si el o icoana a Maicii Domnului. Ajungand pe mal, o mana nevazuta îl arunca in valuri, iar el speriindu-se isi marturisi toate faradelegile, dupa care muri, luandu-se plata faptelor sale.De atunci, procesiunea se face annual numai cu aceasta icoana, numita "a preotilor".
Manastirea Hilandar mai pastreaza si alte nenumarate comori duhovnicesti, printre care: o particica din lemnul Sfintei Cruci a Domnului, Capul Sfantului Eftimie cel Mare si piciorul Sfantului Simeon, ctitorul manastirii. In manastire se mai afla si o icoana a Imnului Acatist, praznuita in data de 12 ianuarie (25 ianuarie).
Biblioteca manastirii ascunde mari comori culturale si istorice. Dintre acestea, amintim Evanghelia scrisa pe pergament, de mare valoare, carti si manuscrise slavone, 6 manuscrise pe pergament din secolele XII-XVII, cuprinzand chestiuni bisericesti, 68 de manuscrise cuprinzand alte probleme bisericesti, datand din secolele XVII-XVIII. Biblioteca cuprinde o colectie de carti si peste 1000 de manuscrise, alaturi de primele carti tiparite in limba sarba.
La Hilandar, astăzi, în spatele scaunului rezervat stareţului, printre stranele de rugăciune ale părinţilor, se află mormântul de argint al Sfântului Simeon, din care a încolţit o viţă de vie. Această viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Rodul ei, uscat de către părinţii din obşte, este dăruit celor dornici a dobândi prunci. Chiar şi în ziua de azi, multe familii se bucură de naşterea de prunci în acest chip. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.
Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:
Pentru început, să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de 40 de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor 40 de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii”, iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În această perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post), cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeauna, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și Împărăția Cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfântului făcător de minuni Simeon, Izvorâtorul de mir.
Sfânta Mănăstire Hilandar îi roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii, drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.
Redăm mărturia scrisă a unei mame din judeţul Suceava, despre cum i-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândească o fetiţă.
Nu mă pricep într-ale scrisului/ povestitului frumos însă, în cele ce urmează, voi încerca să relatez cât mai bine, cum ne-a ajutat Dumnezeu să devenim o familie împlinită.
Eram căsătoriţi de 4 ani și ne doream mult să avem copii. Doctorii spuneau că sunt puţine şanse să pot avea copii vreodată. Eram trişti amândoi – eu şi soţul, însă nu descurajaţi, aveam atâtea exemple de cupluri cărora doctorii le spuseseră că nu vor putea avea copii din variate motive medicale dar care, în cele din urmă, cu ajutorul Domnului, au devenit părinţi. Important e să crezi.
Într-una din acele zile, vorbind cu sora mea, am aflat despre bobițele de struguri şi minunile Sfântului Simeon. Sora mea m-a întrebat dacă vreau să merg pe această cale, fiindcă un prieten al unei colege de-al ei merge la Sfântul Munte Athos şi ar putea să ceară câteva bobițe şi sfaturi călugărilor de la mănăstire.
Eram tare entuziasmată, simţeam în adâncul sufletului că în sfârşit aceasta este calea spre a deveni ceea ce ne doream atât de mult, să devenim părinţi. După câteva săptămâni, când m-am reîntâlnit cu sora mea, am primit plicul cu bobițele de strugure şi îndemnuri.
Am aşteptat începerea postului Naşterii Domnului, pentru a începe rugăciunea către Sfântul Simeon. Nu a fost uşor, au fost multe ispite, însă curând am rămas însărcinată şi am născut o fetiţă. Au trecut aproape 4 ani de atunci şi avem trei copilaşi sănătoşi, care ne înfrumuseţează viaţa şi ne împlinesc ca părinţi.
În concluzie, aş vrea să încurajez toate cuplurile care nu au copii să nu îşi piardă speranţa şi să aibă credinţa în Dumnezeu cel Atotputernic, la care „toate sunt cu putinţă”! (postat pe fb de ioan monahul)