Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Iviron
Aparatoare Doamna, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare, cantarile cele de lauda aducem tie noi robii tai, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am igonisit arma tare, zid nebiruit si straja nebiruita. Acopera-ne si ne apara pe noi toti de vrasmasii cei vazuti si nevazuti si de toata vatamarea sufleteasca si trupeasca, ca sa strigam tie: Bucura-te, Portarita buna care deschizi credinciosilor usile Raiului!
Icoana Maicii Domnulu, facatoare de minuni, numita „Portarita”. Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Iviron – Portarita – „Portaitissa” se cinstete cu Bucurie si Rugaciuni in fiecare zi de 12 Februarie Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Iviron, cunoscuta in toata lumea sub denumirea de „Portarita”, este cea mai iubita si cinstita icoana din Sfantul Munte Athos. Icoana Maicii Domnului Portarita se afla in paraclisul cel mic, din partea stanga, imediat ce se intra in curte.
Manastirea Iviron se afla in partea de nord-est a Sfantului Munte Athos, la tarmul Marii Egee, ea fiind zidita de regii georgieni pana in anul 972, cand documentele deja o pomenesc. Manastire zidita de georgieni (iviriti), Ivironul se afla astazi sub conducerea grecilor. Biserica cea mare a manastirii se afla inchinata Adormirii Maicii Domnului.
Icoana Maicii Domnului Facatoare de Minuni, numita „Portarita”, se afla in Paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea stanga. Potrivit traditiei athonite, aceasta Icoana a venit singura, pe mare, din Bizant – Niceea. Domnitorul Serban Cantacuzino este cel ce a ctitorit, la anul 1680, Paraclisul unde se pastreaza cel mai de pret odor al manastirii, anume Icoana Maicii Domnului Portarita.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, arătatu-te-ai cea mai Curată tu, Ceea ce ai născut pe Cel Ce a curăţit păcatele tuturor, Fecioară. Pentru aceasta, cu credinţă te mărim. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron a Bisericii Ortodoxe Ruse a fost de asemenea proslăvită de Dumnezeu prin multe minuni , este si ea , prăznuită pe 12 februarie , dar Icoana mai este prăznuită pe 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și în ziua de marți a Săptămânii Luminate (prăznuirea arătării Icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).
Icoana Maicii Domnulu, facatoare de minuni, numita „Portarita” – Παναγία Πορταϊτισσα – se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit traditiei athonite, aceasta icoana a venit pe mare, din Bizant.
Intre icoanele Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cat si mai noi, pomenesc si vestita icoana a Panaghiei Portaitissa (gr: porta i tissa, Portarita), de la Manastirea atonita Iviron. La fel de vestite au fost in Rusia si cele doua copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfantul Munte, prima adusa la Moscova in 1648 si asezata într-un paraclis anume zidit pentru ea in Manastirea Novodievitchi, iar cea de a doua, adusa dupa 1655 la Novgorod, in marea biserica a Manastirii numita Iverski Bogoroditchni Siviatoezerski. Mai tarziu, si alte copii ale acestei icoane, numita de credinciosi „Pravoslavnia iverskaia” si prazuita de Biserica rusa in 31 martie, s-au raspandit in numar mare in întreaga Rusie. Chiar si in zilele noastre, o alta copie a icoanei atonite, aflata azi la Montreal, Canada, zugravita pe la 1980, este si ea facatoare de minuni, tamaduind multi neputinciosi cu untdelemnul înmiresmat care a izvorat din ea si, mai uimitor, care a izvorat chiar din reproducerile acesteia.
Dintre toate aceste odoare de mare pret ne vom opri asupra povestirii despre icoana cea veche de la Iviron, tradusa si diortosita din elineste de Ieromonahul Rafail de la Ramnicu Valcea, in 1820. Aflam ca icoana a apartinut unei vaduve din partile Niceei, care avea un singur fiu. Dar atunci împaratea Teofil, si era mare prigonire împotriva sfintelor icoane. Acest „urator de Hristos” a trimis ostasi prin cetati ca sa cerceteze de se vor mai afla icoane, fie prin biserici, fie prin case, sa le coboare si sa le arda, iar pe cinstitorii acestora sa-i munceasca cu felurite chinuri. Cautand cu multa iscodire, catanele împaratesti aflara de icoana vaduvei. Ca sa o ocroteasca, femeia iubitoare de Hristos trimite icoana pe mare, iar pe fiul ei îl sfatuieste sa fuga. El merse spre Tesalonic, iar de-acolo in Sfantul Munte, unde s-a si calugarit. Aceasta a fost învederat randuiala dumnezeiasca, sa se duca tanarul acolo, ca sa vesteasca despre cele întamplate cu aceasta sfanta icoana, care scriindu-se, sa cunoastem si noi, cei de acum, despre dansa. Deci, dupa trecere de multa vreme, oarecare batrani din manastirea ivirilor, vazura deodata pe mare ceva asemenea unei flacari. Aceasta vazand ei, s-au ridicat strigand: „Kirie eleison!”. Si, adunandu-se toata obstea, priveau si se minunau de acea priveliste, însa ce anume era nu puteau sa priceapa nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arata, ci si noaptea. Si alti monahi s-au adunat din Sfantul Munte, din Lavra, de la Vatoped si din alte manastiri, si încercand sa se apropie cu luntrile, au vazut icoana Maicii Domnului, dar prea tare nu au putut sa se apropie de dansa, caci cum se apropiau, ea tot se departa. Însa rugandu-se ei cu lacrimi Domnului ca sa poata lua icoana Maicii Lui, ca sa o aiba spre mangaiere strainatatii lor, le-a ascultat Domnul rugaciunea. Si-apoi toate s-au întamplat in acest chip: Un oarecare Cuvios Gavriil, cunoscut pentru fericita lui simplitate, primeste porunca in vis de la Maica Domnului sa coboare la mare si, umbland fara temere pe apa, sa aduca icoana „ca sa cunoasca toti dragostea si purtarea de grija ce o are catre manastire, caci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru”. Acestea savarsindu-le cuviosul, s-au umplut de bucurie toti parintii, trei zile priveghind si cantand imn de slava. Dupa aceasta, aducand sfanta icoana cu Preacuratul chip in biserica cea mare, au pus-o in partea cea mai din launtru a jertfelnicului. Dar a doua zi, aprinzatorul candelelor intrand la ceasul Utreniei spre a pregati cele dupa randuiala, n-a aflat icoana la locul ei, ci tocmai deasupra portii manastirii. Deci luand-o acesta a dus-o cu evlavie si mare grija la locul cel mai dinainte. Dar iarasi Maica Domnului si-a schimbat locul si tot asemenea s-a întamplat de mai multe ori, facandu-se fireste aceasta pricina de nedumerire pentru toti parintii. Numai Cuviosului Gavriil i s-a aratat iarasi „Raza Soarelui celui întelegator”, zicandu-i: „Mergi la manastire si spune parintilor sa nu ma mai necajeasca, caci eu n-am venit aici ca sa ma paziti voi, ci pentru ca eu sa va fiu pazitoare voua, nu numai acum, ci si in veacul ce va sa fie”. Acestea auzindu-le purtatorul de Dumnezeu Gavriil, Parintele nostru, s-a pogorat îndata la manastire vestind egumenul si întreaga obste. Apoi au zidit o biserica la poarta manastirii, in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Portaritei, si au asezat-o acolo, iar poarta s-a facut într-alta parte, dupa cum si pana astazi se vede, spre nemincinoasa marturie a pricinii.
S-a prorocit ca la sfarsitul lumii aceasta icoana va pleca pe mare asa cum a venit. O alta minune la aceasta icoana: un tanar n-a primit paine de la bucatar, atunci Maica Domnului i-a dat un galben sa-l duca bucatarului – bucatarul si-a dat seama de unde era galbenul respectiv si s-a cait. Uleiul de la candela acestei icoane este leac pentru otrava. Pe vremea venirii Arabilor în Sf. Munte un soldat arab a lovit cu cutitul în chipul icoanei acesteia, si îndată a început a curge sînge. Arabul văzînd minunea, s-a înfricosat si căzînd la pămînt s-a pocăit, s-a botezat în legea crestinească si s-a îmbrăcat în haina monahicească, rămînînd acolo pînă la moarte.
Deci femeia a scos icoana din casa si s-a dus cu ea la malul marii si i-a spus: „Maica Domnului, eu nu mai pot sa te apar. Stapana lumii, tu, ca Maica a lui Dumnezeu, ai stapanire peste toata zidirea. Tu poti sa ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.”, si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, in chip minunat – dreapta, pe apa, fara a se scufunda – pana la Sfantul Munte Athos. Troparul de la Litie, consacrat Maicii Domnului exemplifica in mod concludent aceasta ordine a numirilor ei, stabilita de Biserica, in urma controverselor teotokologice: „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Marie, Domnul este cu tine.” Observam in acest tropar, ca el nu contrazice, ci completeaza inchinarea arhanghelului Gavriil, cel care a adus vestea cea buna (evanghelia)intruparii Fiului lui Dumnezeu. Atributul de Fecioara premerge, insoteste si urmeza, logic si istoric, pe cel de Teotokos, dar accentul va fi pus, totdeauna, pe al doilea.
Biserica Ortodoxa invata ca Maria este Nascatoare de Dumnezeu (Qεοτόκος), numire generalizata la Sinodul III Ecumenic, atunci cand a fost atacata divinitatea Mantuitorului de catre Nestorie, Patriarhul Constantinopolului si implicit maternitatea divina a Sfintei Fecioare.
„Dumnezeu nu Se poate naste spunea Nestorie fiindca o femeie imperfecta nu poate naste ceva desavarsit. Dumnezeu nu poate patimi sau muri. Asa incat Sfanta Fecioara nu e Nascatoare de Dumnezeu (Qεοτόκος) ci nascatoare a unui om numit Hristos (αnθρωποτόκος). De aceea, pentru a o venera cum se cuvine, ar trebui numita nascatoare de Hristos (χριστοτόκος).”
Aceasta erezie, numita nestorianism sau dioprosopism, a aparut din neintelegerea lui Nestorie a unirii ipostatice, a intrepatrunderii firii dumnezeiesti cu cea umana intr-o singura persoana sau ipostas Hristos. El nu putea accepta ca in El „locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii.” (Col. 2,9)
Din aceasta cauza, aceasta invatatura despre Maica Domnului ca Nascatoare de Dumnezeu este mai intai o problema de hristologie. Unirea ipostatica (εnωσις υποστατική) s-a facut prin perihoreza , prin intrepatrunderea reciproca a celor doua firi intr-o singura persoana cea a Logosului fara ca prin aceasta sa se stirbeasca vreo calitate a uneia din firi sau firea dumnezeiasca s-o copleseasca pe cea omeneasca. Firea omeneasca este intreaga, cu toate insusirile ei, in Hristos. Firea dumnezeiasca de asemenea. Fiul lui Dumnezeu, Logosul Divin, S-a salasluit propriu-zis in pantecele Mariei. in aceasta consta minunea si inceputul mantuirii noastre. Aceasta e marea taina din veci pe care nici ingerii nu o cunosc
Modelul preacinstirii Maicii Domnului este, in esenta, originar din paginile Sfintei Evanghelii, intrucat „inca din timpul vietii ea s-a bucurat din partea crestinilor de toata cinstirea, persoana ei fiind totdeauna asociata in chip firesc cu aceea a dumnezeiescului sau Fiu si inconjurata de dragostea si respectul celor din preajma Lui”.
Mantuirea nu putea veni prin om, pentru ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3,23). Iar in alta parte spune tot dumnezeiescul Pavel: „Precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela in care toti au pacatuit” (Rom. 5,12). Este nevoie deci, pentru aceasta de ajutorul divin ca sa se infranga robia mortii. insa nici numai Dumnezeu singur nu ne putea scoate de sub acest jug pentru ca astfel omul nu ar mai fi adus nici o contributie. Trebuia deci ca Dumnezeu sa se coboare la oameni, sa ia firea noastra, curatind-o si vindecand-o de neputintele ei, pentru ca omul, astfel vindecat, sa se ridice la Dumnezeu.
Însa prin moartea si invierea Sa acte prin care Hristos a biruit moartea – El a realizat mantuirea firii umane in potenta in El, pentru toti oamenii, dar nu in toti oamenii, in sensul ca fiecare, avand exemplul Lui si nadejdea in inviere, trebuie sa ne insusim aceasta stare, starea naturii indumnezeite, prin participare la dumnezeirea Trupului lui Hristos.
Concentrarea dogmatica, specifica in cel mai inalt grad cultului ortodox, a determinat pe imnografi sa contureze personalitatea Maicii Domnului in jurul dogmei intruparii. Nu intamplator troparul inchinat ei, cu care se incheie stihirile de la „Doamne strigat-am”, de la vecerniile de sambata seara, poarta denumirea de „dogmatica”, deorece continut ei expliciteaza rolul Maicii Domnului in intruparea Fiului lui Dumnezeu. La fel de elocvent este si faptul ca troparele inchinate Maicii Domnului, la toate slujbele bisericesti poarta denumirea, de teotokii, adica tropare ale „Nascatoarei de Dumnezeu”. Prin aceasta se dovedeste ca in cult ca si in teologie, dimensiunea hristocentrica a fost si ramane primordiala in orice forma de cinstire a Maicii Domnului pe care i-o acorda Biserica, atat in cultul particular cat si in cel public. Referitor la dumnezeirea lui Hristos, insasi nasterea supranaturala dovedeste acest lucru: „Duhul Sfant se va pogora peste tine si puterea Celui Preainalt te va mari. De aceea si Sfantul Care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.” (Lc. 1,35), ii spune ingerul Fecioarei. „Un om nascut pe cale naturala nu poate fi Mantuitor.
Pentru mantuire trebuia un om in care firea omeneasca sa-si aiba din nou un inceput curat, asa cum si l-a avut prima data. inceputul curat, departe de a fi contrar, este cel cu adevarat normal firii umane.” Asadar, „Iisus isi are inceputul intr-o nastere fara voluptate pacatoasa, deci si viata Lui e curata. Dar a luat asupra Sa, totusi, durerea si moartea. Numai astfel moartea Lui , nefiind sfarsitul unei vieti patimase, cu originea intr-o placere pacatoasa, este mantuitoare.” Nasterea lui Hristos, nefiind urmarea impreunarii trupesti, trebuia sa fie un act de initiativa divina. Deci, „intruparea Logosului, realizand o initiativa a lui Dumnezeu si nu a omului, exclude starea de pofta omeneasca prin care se initiaza orice ipostas uman nou. „Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume de bunavoie, deci ca subiect divin, nu fortat de o putere din lume.”
Cuvantul a luat din Fecioara Maria omenitatea, insa aceasta, desi individuala, nu s-a constituit intr-un ipostas propriu, ci s-a format sub obladuirea ipostasului divin. De aceea nu s-a desprins din natura omeneasca generala printr-un act din cuprinsul ei, ci prin impulsul ipostasului divin. Omenitatea lui a fost una concreta, dar nu individ.” „Daca interventia lui Dumnezeu nu efectueaza o noua creatiune din nimic a naturii umane a lui Iisus ( cu toate ca ar fi putut), ci ii da originea intr-o Fecioara , este pentru ca omenitatea lui Iisus Hristos sa fie o parte din omenitatea de obste, pe care avea misiunea sa o mantuiasca . Dumnezeu nu a urmarit distrugerea naturii umane intemeiata in Adam, ci refacerea ei.” Prin intrupare, divinitatea Logosului s-a asezat insasi prin ipostas intr-un raport de „primitoare” fata de Sfanta Fecioara, fara ca divinitatea sa se schimbe in vreun fel.
Prin urmare, „nasterea supranaturala al lui Hristos nu e decat expresia faptului ca Cel ce a initiat conceperea in Sfanta Fecioara este insusi Logosul, Care S-a si conceput ca om. El e factor activ si pasiv totodata al conceperii si nasterii Sale. Transpunerea Lui in stare de suportare pasiva a zamislirii si nasterii e tutelata de alta Persoana Dumnezeiasca, de Duhul Sfant.””Aceasta lucrare a Harului Divin revarsata asupra Fecioarei a influentat intreaga ei fiinta, devenind Nascatoare de Dumnezeu”, Maica Domnului (Мητεrα κuρίοu).
Sfintii Parinti marturisesc unanim maternitatea divina a Fecioarei Maria. Se pare ca termenul de θεοτόκος a fost folosit initial de Origen, daca ar fi sa dam crezare istoricului Socrates, dar si de alti sciitori din epoca primara. Ea este numita de literatura patristica Qεοτόκος PαρJέnος, Мητεrα Kuρίοu , εκ PαρJέnοu Lόγος. Şi Sfantul Ignatie Teoforul afirma ca: „Dumnezeul nostru Iisus Hristos a fost zamislit de Maria, dupa iconomia lui Dumnezeu” Combatand invataturile lui Nestorie referitor la divinitatea lui Hrisos, Sf. Ioan Damaschin spune ca din Fecioara Maria „S-a nascut Fiul intrupat al lui Dumnezeu, nu om purtator de Dumnezeu, ci Dumnezeu intrupat.” Tot el confirma ca „Maica Domnului este in sens propriu Maica lui Dumnezeu.”
Prin urmare, atributul de Născatoare de Dumnezeu si Maica a lui Dumnezeu afirmat atat de Sfanta Scriptura (Elisabeta o numeste „Maica Domnului Meu”- Luca 1, 43) cat si de Sfintii Parinti ai Bisericii „exprima raportul de profunda intimitate ce s-a stabilit intre Fecioara Maria si Fiul lui Dumnezeu cel intrupat.” Care a venit să ne mântuiasca pe noi. Amin (postat pe fb de ioan monahul)
