Icoana facatoare de minuni a Sf. Ioan Botezatorul de la Athos – Podromul
Întâia și a doua aflate a capului Sf. Proroc Ioan Botezatorul. Foto icoana facatoare de minuni a Sf. Ioan Botezatorul de la Athos – Podromul. Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el din copilarie a petrecut in pustie. De la el invatau postirea, pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte pentru ca haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia, devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre mantuirea proprie si a altora, virtutile ale caror trasaturi sunt atat de vadite in viata lui.
Toti stim modul in care a fost ucis, de nebunia, patima, betia si mandria unui rege, manevrat de o femeie desfranata si plina de mandrie, care si-a folosit propria fiica ca unealta diavoleasca a planuli ei. “Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”. Trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă, împreună cu alte sfinte moaşte. Creştinii l-au scos din mormânt — era cu trupul întreg – şi l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai ştim nimic.
Aflam dintr-un comunuicat de presa ca: Moaştele descoperite, duminică, în oraşul Sozopol din sudul Bulgariei, sunt, într-adevăr, părţi dintr-un braţ şi un picior ale Sfântului Ioan Botezătorul, au confirmat autorităţile de la Sofia.Vestea a trimis un val de emoţie în întreaga lume creştină şi l-a entuziasmat într-atâta pe ministrul bulgar pentru Diaspora, istoricul Bodijar Dimitrov, astfel că a proclamat oraşul Sozopol drept “Noul Ierusalim”.
Biserica Ortodoxă Bulgară pierduse urma moaştelor (donate de Patriarhia de la Constantinopol) de sute de ani, iar ele nu au ieşit la inveală cu uşurinţă după ce interesul legat de Insula Sf. Ioan Botezătorul din sudul litoralului bulgar a început să se manifeste acum 25 de ani. Duminică însă, arheologii au găsit o raclă de alabastru, zidită în altarul unei biserici cu hramul Sfântului. Arheologii au deschis racla în prezenţa unor reprezentanţi ai Bisericii, istorici, jurnalişti şi parlamentari, punând capăt controverselor seculare privind dispariţia moaştelor. În urma decapitării la ordinul regelui Irod, trupul Sf. Ioan Botezătorul a fost îngropat în nordul Israelului de azi, apoi, în primele veacuri creştine, părticele din moaştele sale au ajuns în Grecia, Muntenegru şi Egipt. (Cuvantul Ortadox, 5.11.2010)
Înainte de asta, Sfântul Luca, trecând prin Sevastia, ia mâna dreaptă a sfântului Ioan şi o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astăzi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie şi cu ea se sfinţesc apele.
Iar capul lui, aşa cum am mai spus, este într-un sicriu, într-o moschee din Damasc. Odată, nişte musulmani au lovit cu toporul în acest sicriu, spunând: „Ce caută ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au început să curgă valuri de sânge, ţâşnea sângele din sicriu şi din marmură. Şi ei s-au speriat foarte tare şi au chemat preoţii ortodocşi să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moscheea... De-atunci, deşi sunt musulmani, ei au un mare respect faţă de sfântul Ioan.
Fraţi creştini, să nu uitaţi încă un amănunt. Trupul omenesc este tot aşa de valoros ca şi sufletul. „Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar voi nu sunteţi ai voştri, ci ai lui Dumnezeu” — spune sfântul Pavel. Cu atât mai mult copilul care ia fiinţă în pântecele mamei, este al lui Dumnezeu.Şi cine va strica templul acesta, îl strică Dumnezeu pe el” — spune sfântul Pavel. Şi apoi, ce ştii tu ce va fi cu pruncul acesta? Când s-a născut sfântul Ioan Botezătorul, cei din jur se întrebau: „Ce va fi cu pruncul acesta?” Era un pui de om, fără nici un alt semn deosebit. Câţi prunci nu se nasc fără multe semne de oameni mari, şi ajung oameni mari cu adevărat. Câţi prunci ar putea să se nască şi nu se nasc, pentru că mamele îi ucid — şi nu ştiu ce ucid, poate un mare preot, sau un arhiereu, sau poate un om de geniu. Îl ucid. Pentru ce? Pentru că e „incomod”. Preferă să-l omoare, copilul acesta [e] ucis şi aruncat la gunoi sau la câini, ca un pumn de gunoi. Şi cred că au terminat cu el… Nu, nu au terminat, pentru că sufletul lui ţipă acolo, înaintea lui Dumnezeu. Tu omori trupuşorul lui, dar sufletul se întoarce înapoi, pentru că omul şi femeia au stricat vasul lui. Şi ţipă straşnic pruncul înaintea lui Dumnezeu, împotriva mamei ucigaşe şi a tatălui ucigaş! Pentru că amândoi sunt vinovaţi, şi soţul este la fel de vinovat înaintea lui Dumnezeu şi vor da socoteală amândoi pentru această crimă… V-am spus aceste lucruri în legătură cu naşterea sfântului Ioan Botezătorul. Nu vă ucideţi pruncii, lăsaţi-i să se nască, să-i creşteţi aşa, cu toată greutatea. Nu uitaţi că şi dumneavoastră aţi fost prunci, şi cineva s-a ostenit cu fiecare din dumneavoastră, cu fiecare din noi.
Sfântul Ioan a fost ucis cu un an înainte de patimile Domnului. Vă spuneam că trupul lui a rămas îngropat acolo, în închisoare, iar capul a rămas la palatul lui Irod, iar apoi a fost luat de acolo şi păstrat cu foarte mare grijă de către ucenicii lui, ca un odor de mare preţ, un odor sfânt, care-i scăpa din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfânt cap a fost păzit şi ascuns. Din când in când numai, îşi face simţită prezenţa — aşa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pământ — şi apare odată la Edessa altădată în Egipt… Iar acum este în Damasc, într-o mare moschee, aşa cum v-am spus, o moschee construită pe locul unei catedrale. Am văzut şi eu această moschee luxoasă, cu lampadare şi covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde şi cu pereţi de sticlă. Acolo înăuntru este capul sfântului Ioan Botezătorul. In jurul acestui paraclis stau foarte mulţi orbi, în genunchi sau turceşte, într-o tăcere care te uimeşte. Stau şi nu văd nimic, dar ochii lor dinlăuntru sunt deschişi. Ei se roagă şi foarte mulţi se vindecă. Ce spun ei numai Dumnezeu ştie, dar, în mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul sfântului Ioan. Se revarsă foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani… Vin şi foarte multe femei musulmane, cu copii în braţe, şi se sprijină de bara care înconjoară mormântul, acel sicriu. Il înconjoară de trei ori, apoi pleacă la treburile lor… pleacă cu faţa veselă… Pun şi un fel de pomelnice într-un locşor anume de lângă acel sicriaş. Sunt acolo grămezi de rugăciuni către sfântul Ioan Botezătorul este un semn de mare veneraţie pentru acest sfânt.
Este în calendar o sărbătoare numită Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta înseamnă sărbătoarea pământească şi cerească a Sfântului Ioan. El este fiinţa de legătură dintre profeţi şi apostoli. E marele pustnic şi marele celib şi totodată, primul martir din lumea creştină: el moare pentru sfinţenia vieţii de familie. S-a spus despre el că venea „în duhul şi puterea lui Ilie” – acel profet temut, care zguduia conştiinţele într-o vreme când lumea intrase intr-o mare criză duhovnicească…“.
Ca inainte-mergator al harului celui nou, ca propovaduitor al pocaintei, ca aratator al randuielilor dupa care ajunge omul sa placa lui Dumnezeu si calauza catre Hristos, el le este insa model si indrumator tuturor crestinilor in viata mantuitoare. Toate varstele, toate clasele sociale si toate felurile de meserii vor gasi destul spre zidire fie in faptele lui, fie in feluritele imprejurari ale vietii lui Acum praznuim Taierea capului Inainte-Mergatorului Ioan – sfarsitul si cununa vietii lui. Sa strabatem, deci, cu pomenirea aceasta viata incepand de la zamislire si pana la moarte, asa incat prin aceasta sa implinim datoria cinstiririi lui pline de evlavie si totodata sa dam fiecaruia putinta de a lua din viata lui cele de priinta si trebuinta, ca sa traga invatatura si sa-i urmeze.
De la prima privire, viata Inainte-Mergatorului Domnului va parea de neurmat prin inaltimea sa si prin caracterul exceptional al situatiei sale. Ales din pantecele mamei, marturisindu-L pe Hristos Domnul si dand cinstire Preacuratei Stapane inca din pantece, silit la scurta vreme dupa nastere sa se ascunda in pustie, crescut acolo – bineinteles, nu fara acoperamantul si ingrijirea de Sus, potrivit menirii sale -, chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregatirii oamenilor pentru intampinarea Domnului, catehizand cu propovaduirea vaile Iordanului, atragand la sine si invatand cete intregi de rataciti si aratandu-le tuturor calea mantuirii in Domnul – Mielul injunghiat de la intemeierea lumii, botezandu-L pe acest Miel-Mantuitor si la scurta vreme dupa aceea, ca unul care si-a savarsit deja lucrarea, a fost inchis in temnita pentru darea in vileag fara teama a nedreptatii – din rautatea unei femei pe de o parte si dintr-o slabiciune ca de femeie pe de alta -, isi incheie aici alergarea prin sfarsitul mucenicesc, la porunca stapanitorului care-si pierduse cu totul chibzuinta in focul poftei aprinse de miscarile dansului la ospat.
„Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, „si ce sa invatam de acolo noi, neputinciosii?” Patrundeti insa mai adanc, si veti afla!
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul este ales din pantecele maicii sale. Zamislirea lui este prevestita, viitoarea lui slujire e dinainte aratata, ca si slava ce-l asteapta in imparatia harului. Iata trasatura ce pare cel mai departe de noi si care, totusi, este cea mai apropiata. Nu va mirati daca voi spune ca noi toti, crestinii, suntem alesi din pantecele maicii noastre, ca ni s-a prevestit si menirea noastra, si slava ce ne asteapta. Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu ne–a ales pe noi in Hristos Iisus inca mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui intru dragoste, si prin aceasta sa fim mostenitori ai vietii vesnice. Faptul ca ne-am nascut din parinti crestini si indata ne-am facut si noi crestini prin botez este cea dintai mila a lui Dumnezeu fata de noi – alegerea noastra pentru a fi partasi ai harului lui Hristos si ai bunurilor celor vesnice ce ne sunt pregatite. Iata cum ne asemanam Sfantului Ioan prin alegere! Sa ravnim, deci, a ne asemana lui si indreptatind aceasta alegere. El s-a vadit a fi chiar asa cum a fost ales sa fie. Sa aratam si noi asa cum am fost alesi sa fim.Scopul alegerii il cunoasteti si stiti cum sa ajungeti la el. Eu numai va poftesc folosind cuvintele Apostolului: Siliti-va, fratilor, sa faceti temeinica chemarea si alegerea voastra (II Petr. 1, 10).
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul se insingureaza in pustie ca sa se pregateasca pentru slujirea sa. Iata o lectie pentru noi, parinti si educatori! Veti spune: „Dar ce, trebuie sa mergem si noi in pustie cu copiii nostri?!” Nu, nu in pustie trebuie sa plecati, ci trebuie neaparat sa va desprindeti de toate obiceiurile potrivnice crestinismului si sa va departati copiii de inraurirea lor cea vatamatoare, caci si pe Sfantul Ioan purtarea de grija dumnezeiasca l-a departat in pustie, cu scopul ca acolo sa creasca desavarsit in noile principii si randuieli, fara amestecul vechilor randuieli iudaice. Pruncul crestin primeste prin botez samanta vietii celei noi, harice. Duhul lumii si obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vietii acesteia. Indepartati, deci, de ele pruncul nou-botezat asa incat acest duh si aceste obiceiuri sa nu inabuse in el, ca niste maracini si ciulini, mladita vietii noi. Daca veti face asa, aceasta va fi pentru el pustie. Si sa-l tineti in ea pana cand se va intari si va ajunge in stare sa iasa sa lucreze potrivit menirii sale, tineti-l sub inraurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelasi neam cu mladita vietii pruncului crestin. Sa nu auda si sa nu stie alte cantari afara de cantarile crestinesti. Sa nu vada si apoi sa nu isi inchipuie alte chipuri si privelisti decat cele bisericesti. Sa nu stie de alte biografii afara de Vietile Sfintilor, sa nu cunoasca alte locuri de vizitat in afara bisericii, alte cuvantari in afara celor ce slujesc spre zidire, si asa mai departe. Dupa ce a fost educat in mediul acesta, dupa aceea chiar si cand va purcede la lucrare va lucra nu altfel decat in acelasi duh si, prin urmare, in chip potrivit alegerii sale.
Dupa ce a crescut si s-a pregatit, Inainte-Mergatorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, si de catre crestini atunci cand ei purced la viata faptuitoare? El trebuie sa fie auzit, si cei ce iau aminte la sinesi, care purced cu frica de Dumnezeu la slujirea lor, il vor auzi, fara indoiala. Felul de viata si felul indeletnicirilor noastre ne este hotarat in cea mai mare parte prin nastere. Dar daca nasterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, si dupa aceea multe raman la alegerea noastra, pentru care ne trebuie indrumare de nadejde, pe care nu avem de unde s-o asteptam, daca nu de Sus. De noi depinde daca vom ramane in viata cetateneasca si de familie sau ne vom retrage din lume. Daca vom alege retragerea din lume, iarasi, de noi depinde ce manastire vom alege si in ce tara: la miazanoapte sau la miazazi, pe Athos sau in Palestina si asa mai departe. Cand te apuci sa alegi, iau nastere sovaieli tulburatoare si dureroase pentru inima, si tocmai aici face trebuinta un glas de Sus. Tu insa cauta, ia aminte, si il vei auzi! Daca e sa alegi viata cetateneasca si de familie, aici toti trebuie sa-si aleaga tovarasa de viata, felul indeletnicirilor si locul lor, meseria, negotul, slujba, legaturile si celelalte laturi de tot felul ale vietii obisnuite, care alcatuiesc intocmirea ei neaparat trebuincioasa. Multe sunt lasate la alegerea noastra, insa se stie ca cea mai buna alegere este cel care impreuna-glasuieste cu voia lui Dumnezeu, atunci cand omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El.Dar cum sa ajungi la asta daca nu primesti glas de Sus?! Si iarasi zic: cauta, ia aminte, si vei auzi.Eu nu pot arata cum anume, pentru ca fiecare trebuie sa auda glasul acesta in felul aparte ce i se potriveste; voi spune insa ca cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt calauziti de ele si alearga pe calea vietii preabinecuvantate, in pofida faptului ca uneori se afla in imprejurari cat se poate de neprielnice.
Chemat la lucrare, Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul o savarseste cu toata osardia, necrutandu-si viata, nepartinind si nedorind sa fie pe placul oamenilor nelasandu-se clintit de indoiala.Aceasta lectie este simpla si toti, chiar fara sa vrea, o indeplinesc, desi poate ca nu intru totul desavarsit. Dupa ce ti-ai ales felul de viata, lucrarea ori slujba, ia seama sa lucrezi in tot ce tine de ea cu constiinta nepatata, asa cum cere legea lui Dumnezeu, legea constiintei, legea vietii si cea civila; nu fa strambatati nici in lucrurile mici, nici in cele mari, ci sa umbli drept. Esti servitor? Slujeste asa cum trebuie. Esti meserias? Fa-ti constiincios meseria. Esti negustor? Negutatoreste dupa dreptate. Esti functionar? Fa-ti datoria asa cum ti s-a aratat, si asa mai departe, in toate urmarind binele aproapelui si slava lui Dumnezeu. Asta arata si Sfantul Ioan cand da povete deosebite pentru oamenii de tot felul. Cand s-a adunat poporul in jurul lui si il intreba ce sa faca, el raspundea: cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are, si cel ce are bucate sa faca asemenea(Lc. 3, 11), altfel spus “ajutati-va intre voi care cu ce puteti”. Il intrebau vamesii ce sa faca, si el le spunea – iar prin ei si tuturor celor ce iau asupra-si slujiri care tin de ocarmuire: sa nu faceti nimic mai mult peste ce va este randuit (Lc. 3, 13). Intrebau ostasii, iar el le poruncea: sa nu asupriti pe nimeni… si sa fiti multumiti cu leafa voastra (Lc. 3, 14), si asa mai departe. Fara indoiala, orice indatorire si orice fel tagma si slujire primea de la el lectia potrivita, care arata ca in fiecare dintre ei este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu si bineplacut Lui. Lamureste-ti asta in lumina cuvantului dumnezeiesc si niciodata sa nu te abati de la el cu lucrul.
Pentru mustrarea neinfricata a nedreptatii, Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor care-i facusera pe toti sa-si iasa din minti. Pentru aceasta, el a fost proslavit in Cer si este slavit in toata lumea crestineasca de pe pamant, iar cei vinovati pentru moartea lui si aici au fost pedepsiti (au fost trimisi in surghiun, unde au trait in saracie si au avut parte de o moarte nenorocita), si in cealalta viata vor suferi, bineinteles, vesnic. Asadar, oricare ar fi clasa ta sociala, meseria, felul de viata, nu te teme atunci cand, facandu-ti treaba cu constiinta impacata, te vei lovi de piedici, necazuri, stramtorari, pierderi si chiar iti vei pune viata in primejdie. Rautatea n-are decat sa triumfe peste un Ochi care vede toate si este o dreapta rasplatire a fiecaruia pentru faptele sale. Aceasta viata este scurta, si pierderile ei tot scurte sunt, pe cand cealalta viata e nesfarsita. A dobandi vesnica odihna printr-o pierdere mica si de scurta vreme – ce schimb slavit si ce atragatoare agonisita! Patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cat priveste faptul ca cei ce vor sa traiasca in buna credinta vor fi prigoniti, aceasta e o lege a vietii de aici, in mijlocul lumii nedrepte. Si Domnul a patimit, si toti Apostolii, si toti Sfintii, intr-o masura sau alta.
De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte, cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei (Evr. 12, 1-2).
Iata trasaturile din viata Sfantului Ioan pe care trebuie sa le urmam. Sa ia fiecare ce i se potriveste mai bine si sa aplice in viata sa. Doar prin aceasta vom arata cinstire adevarata Sfantului Inainte-Mergator, placuta lui si lui Dumnezeu, iar pentru noi mantuitoare. Neincetat sa rasune in inima voastra acest cuvant al lui: tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc(Mt. 3, 10). Sa facem roade vrednice de pocainta, si de legamintele pe care le-am facut, si de numele ce-l purtam, si sa ne invrednicim de bunatatile fagaduite noua, cu harul lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, a Caruia este slava in veci. Amin” (postat pe fb de ioan monahul)